Adevěrul, octombrie 1936 (Anul 50, nr. 16161-16186)
1936-10-01 / nr. 16161
/ Carnetul meu UN CAZ PARADOXAL In general, în epocile de examene, părinţii au o singură pretenţie ca odraslele lor să înainteze pe seara claselor şcolare. Nu interesează mijloacele, ci numai scopul. Dacă s’ar putea, ar fi bucuroşi să-i vadă sărind câte două şi trei clase. Iată insă că-mi ajunge la cunoştinţă şi cazul contrar: un părinte care ar vrea ca fiul lui să fie dat îndărăt. E bizar, nu e aşa? Dar ceea ce e şi mai curios este că legea a prevăzut cazul, şi formulează şi interdicţia respectivă. Iată despre ce e vorba: o elevă a absolvit clasa a patra de liceu. La examenul de admitere in clasa a cincea, a fost respinsă. Tatăl ei şi-a făcut socoteala că nu va câştiga nimic ţinând-o acasă degeaba un an întreg: fata va uita şi ceea ce ştia, deci în iunie viitor va avea şi mai puţine şanse de a reuşi la examenul de admitere in cursul superior. De aceea a hotărit s’o dea şi anul acesta la şcoală. Cum în clasa a V-a nu poate s’o înscrie, a prezentat-o Încă o dată în clasa a patra. Mai bine aşa decât să stea fata de geaba. Dar la liceu i s’a răspuns, că nu se DECE? Din discursul d-lui Tătărescu: „Ceasul pe care-l trăim, ne cere poate, se opune regulamentul. Im .tr.’adevăr, se dă dreptul de înscriere e- • levilor promovaţi din clasa Inferioară.1 un_Fe plătire elevilor repetenţi In aceiaşi clasă, dar . De c® nu meepe d-sa cu partidul promovaţilor nu. f lliterai ‘ Bietul om a colindat la toate liceele Kix din Capitală, oferă peste tot să plătească taxa, dar regulat i se răspunde acelaşi lucru: se opune regulamentul. Bineînţeles, există un motiv: prezenţa unui elev care a promovat odată clasa şi care deci nu este obligat să-şi dea prea multă osteneală pentru lecţii, ar putea constitui un rău exemplu pentru colegii săi. Pe de altă parte, situaţia unui elev care nu e primit in nici o clasă a liceului, deşi el nu cere decât să plătească taxa şi să înveţe, este tragică. El ajunge să-şi spună că era mai bine dacă rămânea repetent, căci atunci ar fi fost un rând cu lumea. Cum cazul, acesta nu se întâmplă desigur decât foarte rar, socotim că ministerul ar putea să ridice interdicţia, nu e nici un pericol de dezorganizare a învăţământului dacă se vor primi ?nscriere şi promovaţii. V. Badea NĂZBÂTII ANUL 50.-No. 16.161 8 paging ABONAMENTE k 380 lei pe 8 luni 750 lei pe un an 200 lei pe 3 luni Joi 1 AL- V- VELDIMAN FONDATORI: CONST. MILLE 1888—1897 1907—1926 In străinătate dublu 3 LEI BIROURILE: București, Str. Const. Mille (Sărindar) No. 5—7—9 TELEFOANE Grupările „Păreri libere” fi „H.” , vor fuziona, j. sf.7 Pe când şi grupările d-lor Tatărescu şi Dinu Brătianu ? Centrala : 3-84-30. Provincia : 3-84-31. Străinătatea : 3-84-33. .LAGĂRUL DE CONCENTRARE. D. Oct. Goga crede că a... răspuns Faptele sunt cunoscute: D. Oct. Goga s’a dus la Berlin. Era natural. A vorbit cu d. Hitler. Era tot aşa de natural. S’a întors la Bucureşti şi, într’un interview acordat ziarului „Curentul”, a făcut o mărturisire senzaţională: „oameni cu răspundere” (textual) de la Berlin i-au garantat integritatea hotarelor româneşti. Am spus: destăinuire senzaţională. Aşa este. Dacă Germania, de dragul ochilor albaştri ai d-lui Goga, a renunţat la politica revizionistă şi dacă a abandonat Ungaria, faptul este un adevăr senzaţional. Ce se întâmplă. Insă? Interviewul d-lui Goga este reprodus de oficiosul d-lui Hitler, „Voelkischer Beobachter”. In întregime? Nu. Zarul d-lui Hitler reproduce interviewul d-lui Goga, dar OMITE tocmai pasagiul, în care d. Goga ne asigură că Berlinul ne garantează hotarele. Omite adică, singurul pasagiu care putea fi IMPORTANT în declaraţiile d-lui Goga. Ce inseamnă aceasta? Că Berlinul nu vrea să-şi ia, In această privinţă, niciun angajament. Nici măcar indirect. Nici măcar formal. Nici măcar în aparenţă. Mai mult, a doua zi după plecarea d-lui Goga de la Berlin, descinde acolo şi este primit cu mare alai d. Horthy, regentul Ungariei. Iar d. Horthy nu vine singur în capitala Germaniei. Vine însoţit de o misiune a marelui stat major ungar , dar, d. Goga a fost Indus în eroare. „Oamenii cu răspundere de la Berlin l-au minţit TOATĂ presa românească, chiar şi de dreapta, se sesizează. „Curentul, care a publicat interviewul d-lui Goga, se socoate dator — cu drept cuvânt — să revină, să sublimeze gestul oficiosului hitlerist şi să avertizeze „prudenţa românească în privinţa intenţiunilor Germaniei. D. Madgearu, într’un discurs care a fost comentat în vreme, arată păcăleala d-lui Goga. „Dreptatea”, p- Holosul naţional-ţărănist, cere d-lui Goga să se explice. Noi Înşine, scriam zilele trecute: d. Goga a fost amăgit de „oamenii cu răspundere” din capitala Germaniei, e foarte simplu, foarte natural ca d-sa să arate opiniei publice româneşti că a fost amăgit. Toată lumea va fi de partea d-sale şi împotriva amăgitorilor, pe această chestiune. Nu este nimic stânjenitor pentru d Goga, în privinţa aceasta. D. Goga a tăcut A tăcut până Duminica trecută, când a răspuns în discursul rostit la Sibiu. Cum a răspuns d. Goga? Vom lua textul, aşa cum a apărut în cea mai infamă fiţuică huliganică din Bucureşti, cu certitudinea că aceasta poate reda, în întregime, fără reticente cuvântul d-lii Goga. D. Goga răspunde, mai întâiu d-lui Madgearu. Cităm: „Madgearu mă hărţueşte". Aşadar discuţia asupra integrităţii hotarelor româneşti in cadrul unei orientări a politicii noastre spre Berlin, este — pentru d. Goga — o simplă... hartă... Mai departe: „Omul acesta (adică d. Madgearu) poate vorbi în chestii economice. Dar unde este vorba de sângele românesc, vorbeşte sângele românesc. Este prerogativa sângelui”. Scurt şi cuprinzător. In două fraze, d. Goga l-a alungat pe d. Madgearu din naţia română. L-a... destituit! Din punctul de vedere al românismului, d. Madgearu este, azi, şomer... După ce li lichidează în felul acesta pe d. Madgearu, d. Goga trece şi la presă. Cităm din aceiaşi infamă fiţuică huliganică, cea mai capabilă să redea gândul d-lui Goga în chipul cel mai corect: „Am lămurit ţara, prin interviewul dat ziarului „Curentul”. La Berlin, într’o foaie aproape de guvern, nu s’au reprodus decât câteva pasagii...” Să ne oprim o clipă. Mai întâi, nu e vorba de o foaie „aproape de guvern”. E vorba de „Voelkischer Beobachter”, care nu e „aproape” de guvern, ci este ziarul personal al d-lui Hitler și ofi- ; ciosul guvernului hitlerist. După cum „Țara Noastră” nu e „aproape” de d. Goga, ci oficiosul d-lui Goga. In al doilea rând, este inexact că nu s’au reprodus „decât câteva pa-, sagii” din interviewul d-lui Goga. Ci s’a reprodus interviewul, din care s’a omis UN SINGUR pasagiu — și ANUME acela care vorbea de hotarele româneşti. In al treilea rând, nu e vorba NUMAI de acest fapt, deşi ar fi suficient. E vorba şi de vizita d-lui Horthy la Berlin, puţin după plecarea d-lui Goga şi de vizita misiunii militare maghiare, — ceia ce schimbă cu totul faţa lucrurilor... Deci, zadarnic caută d. Goga să atenueze faptele. Ele rămân, în toată gravitatea lor. In fata acestor fapte grave, cari arată că d. Goga a fost indus în eroare la Berlin, de........oameni cu răspundere”. — ce face d-sa? Recunoaște? Ar fi onorabil. Are patriotic. Nu. D. Goga dă cel mai... neaşteptat răspuns. Cităm din aceiaşi foaie gogisto-cuzistă: . „De trei săptămâni mi se cere socoteală dece nu s’a vorbit nimic diespre frontiere? (Dece s’a omis pasagiul, în care d. Goga pretindea că „oameni cu răspundere” i-au garantat frontierele româneşti. Nota Red.). Eu le spun tuturor acestora: Lagărul de concentrare! Acesta va fi răspunsul când voi veni la putere!". Cine sunt „toţi aceştia”, cărora d. Goga Ie oferă perspectiva lagărului de concentrare? Este d. Iuliu Maniu, care spunea alaltăeri că oricine predică o politică alături de Germania este „trădător de patrie”. Este d. dr. Lupu. Este d. Ion Mihalache. Este d. V. Madgearu. Este d. Gr. Filipescu. Este ziarul „Epoca”, oficiosul conservator. Este „Dreptatea”, oficiosul naţional-ţărănist. Suntem — fireşte — noi, cei de laAdevărul” şi „Dimineaţa”. Este — în fruntea tuturor — d. Nicolae Titulescu, care a şi suferit o primă sancţiune, a fost debarcat în împrejurările cunoscute. Toţi — în lagărul de concentrare! Pentru care vină? Pentru că am întrebat: dacă mergem la Berlin, ni se garantează hotarele? Fără insulte, fără vorbe late, am întrebat şi noi — simplii cetăţeni ai acestei ţări: cum stăm cu hotarele? Nu e voe — ne răspunde d. Goga. Lagărul de concentrare! “Fie! Şi nu numai lagărul de concentrare. Acceptăm şi plutonul de execuţie. Dar până atunci, până în ultima clipă, atât cât vom mai putea vorbi, nu vom osteni să întrebăm: ce este cu „oamenii cu răspundere” de la Berlin? De ce se necăjește atât de tare d. Goga? Repetăm ceia ce spuneam zilele trecute: A fost indus în eroare la Berlin? S’o spună. Vom fi cei dintâiu, cari îi vom aplauda pe această temă, indiferent de tot ce ne separă. Problema e simpla, întrebarea e clară. Lagărul de concentrare nu este un răspuns. Sau, în cazul cel , mai bun, este un răspuns lamentabil. I Iar dacă d. Goga vrea să vină la , putere, numai ca să bage în lagăre de concentrare pe toţi cei ce gândesc cu îngrijorare asupra hotarei lor României întregite. — atunci nu mai este nevoie de d. Goga. Treaba asta o poate face cu mai mult tai lent, d. Hitler, — așa cum a făcut-o , mareșalul Mackensen când a cucerit Bucureștiul, în 1916... ) Tudor Teodorescu-Braniste Liga credincioasă dreptului Geneva locul de rendez vous al diplomaţiei GENEVA. — Am arătat într’un alt articol, dificultatea ce prezintă ca pentru Ligă, problema dacă deleciaţia abisiniană trebuie admisă să si ia parte la lucrările ei. — Era — cum spuneam — conflictiul dintre drept şi oportunitate poli- nică, pe care adunarea Ligei, tre- b buia să-l rezolve. Pe vremea diplo-o maţiei secrete, problema aceastai nici nu se punea. Intre drept şi oportunitate politică, aceasta din ul- timă biruia. Liga, al cărei scop este şi tocmai de a introduce legea, drep-atea şi în relaţiile dintre popoare, nu le poate atât de lesne jertfi oportunităţei politice. In culise, diplomaţia unora dintre marile puteri, rezolvase chestia. Pentru a obţine colaborarea Italiei la Ligă, se sacrificase dreptul teoretic al Abisiniei. Când chestiunea a venit înaintea comisiunei de verificare a mandatelor, s‘a văzut nu „mai decât că soluţia din culise nu e viabilă în public. S’a căutat atunci să se înlăture problema, trimiţând-o spre rezolvare Curţei de la Haga, ci Dar, cum am mai arătat, imediat şi concomitent s‘a pus ■ chestiunea, dacă până la deciziuneaCurţei, deelegaţia abisiniană trebuie admisă să participe la lucrări sau trebuie ţinută la uşa Ligei. Precedentele 4 pledau pentru prima parte a acestei alternative In cele din urmă a triumfat dreptul. Delegaţia abisiniană a fost admisă Contra admiterei , n’au votat decât Albania, Austria, Ungaria şi Equator. Bulgaria, Paceama, Portugalia, Siam, Elveţia şi Venezuela s’au abţinut. Toate cele- f lalte state, în definitiv toate marile puteri prezente, au votat pentru Abisinia. Italia nu era prezentă. Nici c Germania. Şi trebuie notat că ni- r meni nu a vroit să dea votului o in- j. terpretare politică, ci numai una iu- l ridică, ba chiar procedural!. c Totuși nu încape îndoială că vo- tul are o mare însemnătate politică. El însemnează in ultimă linie, că Liga a stabilit că victoria militară, nu constituie un titlu de drept. Oricine cugetă câtuş de puţin îşi dă seamă, de importanţa acestei , deciziuni şi nu înţelege de ce votul acesta a fost determinat mai ales de atitudinea ţărilor mici. România a participat la el, în primul rând pentru că din propria ei experienţă ştie ce precedent grav , s’ar fi creat dacă s‘ar fi admis că cotropirea militară crează titluri de drept, dacă s’ar fi restabilit a- dică formula primitivă a dreptului ocupantului. Apoi însă, fiindcă nu se putea despărţi de Anglia, de Franţa, de Rusia, de Mica Antantă şi de înţelegerea Balcanică. Ne putem imagina că în ţară, de la distanţă, unii vor zice de ce România s’a asociat la un vot dezagreabil Italiei ? Dar aci, în atmosfera de drept ce pluteşte asupra Ligei, cu toate dificultăţile prin cari ea trece acum, în contactul imediat cu marile puteri occidentale, cu aliaţii României şi cu statele mai mici purtătoare ale civilizaţiei europene, nu era posibilitate de hezitare şi nici nu a fost hezitare Nu mai vorbim de faptul că România votând altfel de cum a votat rămânea la o parte de aliaţii săi şi alături de Austria, de Ungaria, de Albania... Există o optică politică şi diplomatică specială, pe care a creat-o I Geneva şi care decide aci. Altfel , decât acasă, se vede de aci politica ‘ internaţională. Se vede şi se simte. Poate de aceia politica d-lui Titulescu a fost rău înţeleasă în ţară, când nu a rămas chiar neînţeleasă. : D. Victor Antonescu, chiar dacă ar fi vroit, nu ar fi putut decât continua linia politicei internaţionale a Românei. Dar d-sa s‘a folost de toate ocaziile — şi îi s‘au prezentat destule aci — pentru a asigura că nici d-sa personal, nici guvernul din care face parte — căci s’a încercat şi aceasta : de a se face un distinguo între d-sa şi guvern — nu se gândesc să modifice politica externă a României, care urmează fără 3 şovăire şi drept linia ce-i este indicată de realităţile geografice. [ S’a dovedit aci că era mare ne-II voie de aceste explicaţii. Ele s’au ‘f produs în conversaţii particulare, ■ cari nici nu păreau măcar, a avea v caracter oficial. Cei cari critică Liga fiindcă nu ar * fi făcând nimic, ba ar fi o pură g pierdere de vreme, întrucât sunt de r bună credinţă,, ar gândi şi vorbi desigur altfel, dacă ar avea în vedere că într’o vreme în care statele trebuie să menţie contactul între ele , mai strâns ca oricând, Liga este ir marele loc de rendez-vous al dipomaţilor. Câteva săptămâni numai după ce a venit la departamentul afacerilor streine, d. Victor Antonescu a putut lua contact cu toţi conducătorii titulari ai politicei internaţionale, cu cei ai statelor mari, ca şi cu cei aie statelor mai mici, cu cari avem interese comune de la mare importanţă mindrală,ce sunt în ultimă linie şi de o mare însemnătate politică. Cât timp i-ar fi trebuit, dacă Liga nu exista, ca să ajungă la aceste contacte personale. Cât de complicate erau altădată vizitele în streinătate ale miniştrilor de exter- ne. Şi la ce comentarii şi interpretări nu dădeau loc ? E destul să amintim ce ar fi însemnat o călătorie a ministrului de externe la Mos,ceva, dacă în genere, ar fi fost po- sibilă. Dar aci d- Victor Antonescu a putut da lămuririle necesare şi a putut afla, în timpul cel mai scurt şi de la cele mai autorizate personalităţi, totul. Şi cum a fost apreciată politica României, şi cum e considerată acum, şi ce se aşteaptă de la ea. Nu mai sunt deci posibile îndoieli. Nu e posibil să se conteze cu lipsa de informaţii. Şi lesne este să se tragă tacitul: ce se poate, ce nu se poate. Astfel Liga este un centru diplomatic atât de important, încât şi cei cari sunt absenţi de pe scena ei, sunt prezenţi şi chiar foarte prezenţi în culise. B. Brănişteanu Glose politice... SEMNIFICAŢIA SOLEMNITĂŢII~”'dELA Toţi oratorii care au vorbit la desvelirea statuii lui Gh. Mărzescu, — şi în special d. ministru Victor Iamanţu, al cărui discurs a scos în evidenţă trăsătura caracteristică a unei bogate opere politice, — au vorbit de democratismul lui Mărzescu, ca şi de participarea-i la înfăptuirea reformelor. Activitatea lui in această direcţie a avut două faze: 1) de pregătire a reformelor pe când Mărzescu a lucrat, cot la cot, cu C- Stere in organizarea demonstraţiilor populare şi a Ligii Reformelor şi 2) de formulare şi de traducere in fapt a reformelor înseşi. Apoi Mărzescu — pe lângă concursul dat pentru accentuarea curentului, favorabil reformelor, din partid, şi pentru formarea unei mişcări de opinie publică cu menirea de a exercita o presiune asupra latifundiarilor din partidul liberal, — a prezidat o operă legislativă, politică şi cu caracter administrativ, de desăvârşire a exproprierii şi a votului universal. Partidul liberal a făcut reformele, dar — în urmă — această formaţiune politică a căutat să le escamoteze. Fruntaşii liberali care au vorbit la Iaşi se întorc cu evlavie spre autorii reformelor. Implicit î nt-i oare o recunoaştere a necesităţii acestor reforme ? Şi atunci nu-i logic ca partidul liberal să meargă până la capăt pe linia reformelor ? Ţăranii au căpătat pământ şi drept de vot. E just ca ei să fie lăsaţi să aibă tot binele de pe urma reformelor. Paralel cu pământul, ţăranii vor un sistem de gospodărie agricolă — care să dea masselor forţă economică. Deasemeni votul universal presupune o stare de libertate — pentru ventilarea ideilor in vederea conducerii ţării prin popor. Suprimăndu-se această libertate — nu numai în timpul alegerilor, dar în permanenţă —■ se suprimă în fond votul universal. Căci dacă se interzice permanent activitatea politică — cu întruniri, demonstraţii, presa, etc. —, alegerile, după această pregătire şi subt teroarea guvernamentală, ce importenţă mai au ele din punctul de vedere al unei bune funcţionări a votului universal ? Liberalii, la laşi, s'au întors teoretic spre reforme. Ar trebui să se întoarcă — şi practic.. D. TĂTĂRESCU ŞI VHMLEWŢA in discursul ţinut la laşi. D. Tătărescu s’a ocupat cu îngrijorare de ziua de azi, „când urile tind să adâncească abisele intre oameni şi partide, când violenţa năzueşte să ia locul, cugetării, când brutalitatea voeşte să se substitue talentului şi apelul la instinct ameninţă uneori să înăbuşe apelul la raţiune".. D. Tătărescu vorbeşte cu atâta convingere — că parcă d-sa n- ar fi făcut nimic pentru adâncirea obiselii, pentru creşterea violenţei şi a brutalităţii... Atunci când ai o muscă pe călciulă — e recomandabil să umbli cu şapcă... M. Sevastos DUPĂ „COMITET...“ S’a ţinut, în fine, şedinţa comitetului executiv al partidului naţional ţărănesc. Adversarii democraţiei au avut o deziluzie: partidul nu s’a rupt. Ceva mai mult : a eşit întărit din ultimele frământări. De atâta vreme se lucrează, din umbră, la sfărâmarea acestei forţe democratice. Cele mai infernale maşinaţiuni au fost puse la cale. O atmosferă de derută şi de neîncredere a fost pe îndelete pregătită. Dreapta urmărea cu orice preţ ca, partidul naţional-ţărănesc să fie divizat. Aceasta ar fi mărit şansele utnei succesiuni — împotriva indicaţiilor populare. Şi totuşi, nici o fracţiune şi nici un om n’a dezertat dela datorie. Un partid eşit din frământarea masselor nu putea să se orienteze după combinaţii de culise. El trebuie să ţină seamă de gloatele masive pe care s’a sprijinit. Dacă unul sau mai mulţi fruntaşi ar fi abdicat dela rolul încredinţat de aceste masse , partidul tot n’ar fi pierit. El găsea alţi exponenţi, ca să lupte, cu mai multă vigoare împotriva coaliţiei de ură care vrea să-l încercuiască. Fiindcă, massele au şi de aici înainte, nevoie de un organism politic care să le exprime voinţa şi revendicările. Iar revendicările ţărănimii rămân aceleaşi, indiferent de formele abile care s’ar fabrica în laboratoriile politice din Bucureşti. Omogenitatea partidului naţionalţărănesc a fost, însă, salvată. Nu e deajuns. E nevoe ca partidul să pornască o vie acţiune politică. Ultimele frământări interne i-au sustras atenţia de la marile sale obligaţiuni. Partidul naţional-ţărănesc are, în faţa sa, o coaliţie a dreptei. Tendinţele fascizante şi dictatoriale trebuesc combătute cu energie. Opinia publică are dreptul să fie lămurită—amplu lămurită— asupra primejdiilor interne şi externe care ameninţă securitatea statului. Instituţiile democratice şi parlamentare, libertăţile civice şi individuale , politica externă tradiţională a României, — toate acestea sunt grav ameninţate. Partidul naţional-ţărănesc — exponent al democraţiei trebue să le apere cu energia şi curajul de care a dat dovadă în trecut. ’ “ A. B. C. UMANIZAREA STATUILOR de ILARIE MORONCA Am avut prilejul să mai semnalez cititorilor acele „Poeme într’un vers” pe care d. Ion Pillat le-a publicat de curând. Genul creat de d. Ion Pillat a părut să intereseze atât de mult încât o recenzie pe care am trimis-o, însoţită de câteva traduceri, revistei „Le Mois” a fost reprodusă în întregime de „Mercure de France”. Formule mai mult sau mai puţin apropiate de aceea a d-lui Ion Pillat au fost încercate şi de alţi poeţi. „Les Nouvelles littéraires” reproduce din revista „Cruz y Raia” care, apare la Madrid — în timpul tristelor evenimente din Spania mai sunt deci oameni cari se gândesc la poezie — o serie de aşa numite „greguerias”, un soi de mici poeme reduse de cele mai multe ori la o simplă frază, gen creat de Ramon Gomez de la Serna şi asemănându-se cu hai-kaiurile japoneze. Multe din aceste „greguerias“ conţin imagini sau reflecţii surprinzătoare-Iată una, pe marginea căreia îmi voi îngădui la rându-mi, câteva reflecţii : „Numai după ce au încetat împuşcăturile, se poate admira impasibilitatea statuilor: atunci bagi de seamă că ele au rămas pe piedestalul lor şi că n’au luat-o la fugă". Rigiditatea şi teatralismul statuilor — în toate oraşele lumii — m’au lăsat întotdeauna în nedumerire. In colţuri de stradă, sau In squaruri, sau în grădini publice, apar deodată enormi inşi de piatră, întinzând un braţ ameninţător, sau ţinând dramatic o mână pe piept, s’au ţintind cu degetul, voluntar şi energic, un punct invizibil din spaţiu. Fiinţele upăratoar.Este statui ar voi să le reprezinte au fost în viaţa lor de toate zilele ca oricare altul dintre noi: au avut supărări şi bucurii, s’au luptat cu mizerii mărunte sau uriaşe, s’au mişcat pe străzi, în tramvaie sau în cupele, au lucrat ori s’au odihnit în laboratoare, în uzine, sau în consilii de administraţie. De unde această nevoie de a-i aşeza acum, în nemurirea lor relativă, într’o atitudine crispată şi neumană ? Ei par, de pe soclul lor de piatră, că dintotdeauna au comandat şi au dominat. Şi oricând, la lectura unei cărţi sau la un taifas tihnit, cu dulceaţă şi cu cafea, cu prietenii sub arcadele de viţă sălbatecă ale grădinii părinteşti, ei au stat rigizi şi demni, cu fruntea încruntată, cu atitudini teatrale, de supraoameni. Se poate întâmpla ca statuile, ca nişte maşini diavoleşti inventate de oameni şi pe care oamenii nu Ie mai pot stăpâni, să fi depăşit rostul căruia au fost sortite şi să fi intervenit , cu o autoritate, nebănuită în viaţa propriilor lor creatori. Statuile cu pozele lor hieratice "amânând oamenilor, oamenii au început să dorească să semene statuilor. Şi de aceea poate, în diferite părţi ale lumii se văd azi mulţimi întregi mergând cu paşi sacadaţi, sau umplându-şi piepturile şi înalţând capul într-o atitudine orgolioasă ca nişte adevărate statui. Statuile, exemplele date de statui, sunt de vină, poate, de inumanizarea omenirii de astăzi. Şi dacă sunt puţine speranţe să mai poţi duce pe o cale de lumină şi de împăcare imensele mulţimi sanguinare, dacă omul a ajuns el însuşi o statuie fără suflet, care a uitat mersul simplu şi „bună ziua” rostită fără gesturi teatrale pe străzi, dacă omul deci nu mai poate fi umanizat, ar trebui să se încerce măcar umanizarea statuilor. In locul uriaşilor de piatră, înfumuraţi şi sfidători ar trebui pusă imaginea omului modest şi mediocru, de toate zilele, îmbrăcat în haine sărace, cu umerii puţin aduşi, cu privirea umilă şi dornică, de linişte şi de pace- Atunci statuile ca nişte *•-—if (jl-a) ssiMezimcimEsrBKmtmzm ORDINEA PUBLICĂ de N. M. LEMGUDEANU fost secretar general la ministerul de justiţie CHESTIA ZILEI ACORD D. TĂTĂRESCU. — Lânga statuia lui Mărzescu ne-am înteles foarte bine... 82. BRATIAfilU. — Deaceia era mai nimerit daca ridicam statuia la Bucuresti, nu la Iasi... Unificarea autorităţilor preventive şi represive Intr’un studiu publicat aci anul trecut, ,folăit” la o reorganizare a magistraturii propunând norme nouă de salarizare pe căi extra-bugetare, recrutare şi înaintări, pe bază de concurs şi examene, am menţionat scurt părerea de a se unifica autorităţile de prevenire a crimelor şi delictelor — jandarmeria, poliţia şi siguranţa — cu represiunea exercitata de parchetele tribunalelor. ( După un an de reculegere şi reexaminare a chestiunii de interes capital a ordinii publice, întărirndu-mi opinia din trecut, cred nimerit a supune propunerea mea unei dezbateri mai largi. ÎNDREPTĂŢIREA re- '' FORMEI Perpetuarea stării de asediu şi a cenzurii nu se poate concepe. Trebue ..să vină, şi vremea de qe .desfiinţa, pentru liniştirea spiritelor înăuntru şi prestigiul ţării în' aîară. O îngrijorare, însă,' cuprinde pe toţi 'bunii patrioţi cu răspundere trecută, actuală,' său posibilă, faţă de momentul ' când s’ar desfiinţa măsurile extraordinare. Legi represive sunt, dar este teamă de slăbiciunea cu putinţă a autorităţilor, civile preventive, iar între prevenire ;şi: represiune - lipsind continuitatea legală alinei singure autorităţi răspunzătoare ;de acţiune, • se poate ca, simultam prevenirea să lâncezească, iar represiunea să 'devina tardivă 'şi în orice ,caz nu,de promptă eficacitate, din cauza procedurii penale atât de lente, ca texte şi ca fapt, înaintea justiţiei,criminale civile. Pe lângă nemărturisitele motive subiective, inerente modului cum în practică se exercitează la noi puterea executivă, cu obstacolele şi deviaţiunile ei tradiţionale, cele,de mai sus justifică, s vnt destul continuarea stării de asediu, mai ales când se vede clar lupta de influenţă în România, dintre germanism şi slavism, ce se încadra pe trupul ţării. Neputând, însă, să urmăm înainte cu starea de asediu, cred că dacă prevenirea şi represiunea s’ar unifica într’ipi Subsecretariat de Stat al Ordinei publice, sub înalta priveghere, răspundere şi autoritate a Ministrului Justiţiei, temerile de mai sus vor dispare concomitent cu desfiinţarea stării de asediu. In acest caz, la nevoe, mişcări revoluţionare singulare,în grup, sau organizate, de orice natură, vor fi cunoscute chiar,din forma lor iniţiala de şeful suprem, al profeiei publice,, ministrul justiţiei şi imediat, radical, desfiinţate, iar la caz de manifestări publice tubulătoare, serviciile fiind unificate, represiunea prin forţapublică ,va urma automatic, drastic şi imediat, sezisându-se cu judecarea lor ur (Citiţi continuarea în pag. 6-a) • NOTE OPOZIŢIA interzice fruntaşilor politici prezenţa în consilii, de administraţie. V. 1 Dacă ar urma exemplul şi guvernul... D. TĂTĂRESCU nu ştie „cât va dura ultima etapă a guvernului". Atunci nu vom mai fi avizaţi cu şase luni înainte de data fatală... : * - ' . NIMENI nu-i reclamă d-lui Inculeţ nimic. Poate fiindcă oamenii n’au încredere,... . IN timpul discursului d-lui Maniu, d. Costăchescu a absentat. Tot mai tare-i d. Maniu care r~ pe când vorbea d. Costăchescu l-a privit drept în faţă. „AM moştenit de la înaintaşii notri, d— a spus la Iaşi d- Tătărescu, — cultul oamenilor de luptă şi de înfăptuire". Ce-o fi zis d. Dinu Brătianu care era de faţă? % D. INCULEŢ se ocupă de satul său natal din Basarabia. * A,şa — da.Z Nu însă de toată țara. *