Adevěrul, ianuarie 1937 (Anul 51, nr. 16237-16262)

1937-01-01 / nr. 16237

ANUL SI,-No. 16.237 8 pagi i FONDATORI • AL‘ V- BßlDIMAN f W«»ATUKI : CONST. MTLLE 1888—1897 1897—192« 750 le? pe mi an T„ „ [ 1 ( Centrala: 3-84-30, abonamente : 200 iei Pe3 iun. - dublu J I 3 Lei­­ BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 5-7—S [ TELEFOANE: » *"**»],*: s-m-sl Vineri 1 Ianuarie 1937 Director politic s . iuuVEANU «Viitorul" anunţă că o candelă va arde pe locul unde a fost ucis Duca. Am prefera ca lumina ideilor lui să strălu­cească în acţiunea urmaşilor. 380 Jet pe 6 luni | | __________________________________________________________________ | | Străinătatea: 3­84-33.____ Estetica oraşelor în ultimii ani se face tot mai des­uz de noţiunile de urbanism, urba­nizare, urbanist, etc. Prin noţiunea de urbanism cetăţenii necunoscători, înţeleg o ştiinţă care se ocupă de problemele urbelor. Această explica­ţie deşi bună, păcătueşte prin ne­­preciziunea şi prin laconismul ei. Urbanismul, după definiţia d-lui 35. Joyant, este „arta de a crea­ ora­şe sau de a organiza desvoltarea lor“. Cu timpul această artă veche a devenit extrem de complexă, tre­buind să întrunească talentul şi priceperea arhitectului, higienistu­­lui, a inginerului edilitar, a econo­mistului şi a sociologului. Ştiinţa urbanistică se ocupa, în special cu estetica oraşelor. Şi cum estetica nu este un lux pentru popor, ci un drept şi o necesitate, tot ast­fel precum şi higiena, cum a spus d. arh. prof. Duiliu Marcu într’o lu­crare a sa, urbanismul nu este nici el un lux. Poporul românesc în deosebi are înnăscut sentimentul estetic în a­­ceiaşi măsură ca toate popoarele la­tine. El simte nevoia de a-şi înflori Îmbrăcămintea, obiectele casnice, locuinţele de la ţară sau de la oraşe. Deseori la sate numai şi numai cu ajutorul bunului simţ şi al senti­mentului estetic înăscut, ţăranii au creat alcătuiri estetice. In oraşe însă, din diferite motive, sentimentul estetic înăscut dispare deseori cu totul, fiind­ înlocuit cu ceeace s’ar putea denumi cultul u­­râtului. S’ar zice că locuitorii oraşelor fac tot ceea ce le este posibil pentru a-şi urâţi oraşele lor. In multe oraşe se întâlnesc clădiri frumoase, dar în ansamblul lor clădirile sunt departe de a forma alcătuiri estetice. Locuitorii oraşelor ca şi admini­­straţiunile comunale ar trebui să înţeleagă că, după cum omul trăind în societate nu se poate dezinte­resa de semenii săi, tot astfel când cineva işi aşează o clădire nu se poate dezinteresa de modul cum a­­ceastă clădire se armonizează cu ce­lelalte. Tot aşa şi acei cari cer căl­carea regulamentelor nu trebue să uite că ei cauzează prin aceasta un rău care se restrânge asupra pa­trimoniului comun, care este oraşul. Acest rău se restrânge deci asupra tuturor. Urbanismul ne învaţă politeţea ce trebuie să cunoaştem când aşezăm o clădire nouă, ca ea să nu supere pe nimeni, ca ea să nu aducă vreo daună ansamblului oraşului. Urba­nismul ne învaţă bunacuviinţă, în­să, nu numai cu un obiectiv moral, ci care se restrânge direct asupra higienei colectivităţii, a progresului, a bunei administraţiuni, a confortu­lui şi chiar a uşurinţei traiului si indirect a ieftinătăţii vieţii tuturor cetăţenilor. * • Solidaritatea sociala, care for­mează principiul de bază al socie­tăţii moderne, împinsă azi până la «solidaritatea între popoare, trebue întinsă — după părerea urbanişti­lor de seamă — şi asupra modului de alcătuire a oraşelor noastre. Când pe o stradă se clădesc case u­­râte, aceasta trebue să intereseze pe toţi cetăţenii. Când într’un parc public se taie copacii pentru a se parcela acest parc pentru locuinţe, când o clădire ieşită din aliniere, împiedică circulaţiunea unui car­tier întreg sau când într’un cartier populat se instalează o întreprin­dere industrială care viciază aerul, aceste lucruri interesează şi trebuie să intereseze pe toţi cetăţenii, fii după cum toţi cetăţenii unui oraş au dreptul a cere frumosul in oraşul lor, tot astfel ei au datoria să protesteze atunci când se aduce o atingere frumosului sau când el este înlocuit cu cultul urâtului. De cele mai multe ori se observă însă, o dezinteresare absolută pentru orice vătămare, a patrimoniului co­mun. Cetăţeanul nostru nu se plân­ge­­ decât atunci când micile lui in­terese sunt în joc. De această lipsă de reacţiune din partea locuitorilor profită cei din fruntea administra­ţiilor comunale, cari îşi ingădue ori­ce neglijenţe şi orice excepţiuni de la regulamentele comunale şi în spe­cial orice nesocotinţă a esteticei o­­raşelor. Marele filosof M. Guyau scria că „«moţiunea estetică dă naştere la un fel de stimulaţiune generală şi colectivă“. Intr’un cadru frumos de­vii mai optimist şi pare că se des­­voltă şi sentimentul de demnitate individuală. Iată de ce estetica oraşelor, acest patrimoniu al naţiunii, cum spune d. arh. Duiliu Marcu, trebue să fie o preocupare continuă a autorită­ţilor de stat şi comunale, stând pe picior de egalitate cu­­problemele e­­conomice, financiare și sociale. DE SĂRBĂTORI CU STEAUA CARNETUL !EU DE SĂRBĂTORI Am fost invitaţi, pentru a­­treia zi, seara. Cunoşteam latura inconvenienta a acestei vizite, că va fi lume multă şi cam amestecată. A fost peste ceia ce poate cuprinde, în mod normal, spa­ţiul unei incăperi. Eram înghesuiţi. Făcusem socoteala că sunt mai nu­­meroase picioarele de om decât picioa­rele de scaune, canapele şi mese din această casă. Unghiurile camerelor erau toate ocupate; nici o posibbitate de izo­lare, de retragere din ghemul omenesc. Ne aflam aproape ca într’un auto­buz de sub noua administraţie. Am transpirat ca intr'o baie de abun, fiindcă sobele erau prea incălzite, fu­mul de țigară prea dens, vinul prea tare, alimentele prea gustoase și abun­dente. . Din toate punctele de vedere — in­clusiv excesul de ospitalitate și abuzul de vociferări —■ totul era peste măsura. Nu era bine — era prea bine, prea animat, prea vesel, prea intim, prea cordial... — Dacă am petrecut? — Da! m’am amuzat... Printre musafiri era şi o familie mai compactă condusa de un amic, cu re­putaţia de spirit inventiv. Ca şi ceilalţi, m’am bucurat de atenţia speciala a a­­cestei adunări familiale. Olguţa m’a oprit şi m’a întrebat, dacă am observat cât de rea, cât de e­­goistă a devenit societatea noastră, înainte, se mai păstra tradiţia. Toţi membrii familiei se adunau, de sărbă­tori, la un loc şi petreceau împreună. Acum fiecare, ia trenul, se izolează şi se ascunde prin staţiunile de vilegia­tură. Nu mai e ce a fost... Mimi m’a luat la o parte şi mi-a spus: vezi cum s’a schimbat şi s’a stri­cat lumea... Din pricina egoismului din societatea noastră rudele şi prietenii nu se mai văd nici de sărbători. Fiecare dezertează din Bucureşti şi se duce la munte. Se pierde cea mai frumoasă tra­diţie... Lulu, mai vioaie, mi-a pus mana în piept şi, după ce şi-a înfipt unghiile pic'c te iu cravata mea, mi-a declarat că 3 i-'-vgnată. Indignată de mici­me?, ci bnîtd­itatea acestei lumi. Nu mai există nici legături de familie nici legături de prietenie. Nici de săr­bâtori — nu mai vor să se întrunească Au dispărut petrecerile de altă dată mesele de altă dată, chefurile de alt dată. Acum, fiecare cu socoteala : interesul lui. Ce le pasă — se suie î tren și pleacă... începusem să cunosc textul pe de ros și încercai să-i ocolesc pe ceilal membri ai familiei, dar m’a prins şefi şi m’a înghesuit lângă bradul cu lu­mănările aprinse. — Ce zici de decăderea moravurile noastre? Ce părere ai despre o societaî care se leapădă... — De tradiţiile sale cele mai frumoa se... Iartă mă că te întrerup, dar cu nose formula. E vorba de egoismul, in­teresul, brutalitatea acestei societăţ Toţi fug, dezertează... Nimeni nu vre să suporte Înghesuiala tradiţionala , transpiraţia colectivă... — Va să­ zică — şi d-ta ai remar­cat... — N'am remarcat, nimic, dar mi-a­m­tras atenţia duduia Olguţa şi dudul Mimi şi duduia Lulu... — Ai naibii! — a exclamat, cam ne­căjit, conducătorul familiei — m’a plagiat... De azi înainte, nu le m­ spun nimic.. Păcat!.. Mi-au turtit re­flecţiile de Crăciun,. F. Pima R.9/­2- H HOTE­ A. POTÂRCĂ va fi numit şef al Olteniei. Intr’adevăr, pentru proporţiile sale un judeţ era prea puţin. PRIMUL ministr a declarat „Vom sta încă mult la putere“. Cât de mult? Mai mult decii merită sau mai mult decât se aşteaptă lumea? CHESTIA ZILEI CU SORCOVA — Bitte tuă. nătărătile, ett gitiottt/tăi- mele mă httve.ovetffi ? — Păi. domtittle eîe.eftee&eă'• ute■. ee­.și fttee atuul Descentralizarea, o chestiune naţională de PETRE V. HAWEŞ Dureroasele întâmplări din Ca­mera şi din Senat în legătură cu două anunţări de interpelări de că­tre d-nii Gh. Pop, deputat, şi Pan. Dalipa, senator, trebuie să ne dea serios de gândit. Au fost învinuiţi de lipsă de pa­triotism şi trataţi cu brutalitate doi .Prezentanţi de frunte ai noilor ţinuturi, abia la două săptămâni după manifestările calde şi entu­ziaste de la 1 Decembrie, ziua când Ardealul a proclamat unirea cu vechiul regat. Viaţa politică a stat şi in trecut şi stă şi astăzi cu mult sub­ nivelul vieţii intelectuale, mai ale­s al celei ştiinţifice. In ştiinţă, orice idee poate fi propusă şi susţinută în toată libertatea. Discuţiuniile care urmează decid de­­soarta ei. Oa­r­menii sunt chiar recunoscători celor care pun probleme. De răstălmăci­rea unei idei, ori de prezentarea ei în alti termeni decât ai autorului, nici vorbă nu poate fi. Datele pro­blemei su­nt respectate cu sfințenie. In cazul d-lui Gh. Pop s’a discutat însă două zile, fără textul propu­nerii sale. Ziarele vorbeau pe pa­gini întregi despre trista întâm­plare, fără să dea textul care pro­vocase furtună. Fiindcă vrem să spunem câteva cuvinte în legătură cu acel text, începem prin a-l reproduce: ,După desfiinţarea Consiliului Di­rigent a urmat însă o perioadă de acaparare politică, şi economică, de invazie a elementelor uneori vred­nice, adeseori insă rău alese, rău selecţionate“. Incidentele produse au împiede­cat continuarea textului. Se simtă însă propunerea descentralizării în toate domeniile, aşa încât în fiecare ţinut al ţării să poată fi utilizate elementele locale. La câteva zile o interpelare de acelaş fel a fost anunţată in Senat de d. Halippa, privind stările de lu­cruri din­­ B Basarabia, de unde a d-lui Pop, se referea la Ardeal. în­cepem prin a reproduce textul: ..D. Pan Halippa adresează o co­municare d-lui prim ministru şi mi­nistrului de finanţe, prin care arată starea de­ mizerie a satelor basara­­bene. „D-sa afirmă, folosindu-se de li­nele date statistice, că ţărănimea basarabeană este nenorocită, ne­mulţumită, neînţeleasă de nimeni, uitată, lovită şi oropsită. „In trecutul provinciei dintre Prut şi Nistru, n-avem de căutat prea mult pentru explicarea stării triste de azi a Basarabiei. Sub ruşi, Basarabia doar era o provincie ră­pită şi tra­tamentul, ce i se aplica, venea dolţi o­ administraţie străină, şi cu toate acestea, de pe atunci Basarabia a căpătat acel­e căi fe­rate pe care le are şi astăzi; tot a­­tunci a avut o navigaţie pe Nistri, pe Prut şi Dunăre. Sub administra­ţia noastră românească nu s‘a con­struit­­decât cei 20 kilometri de cale ferată care taie cotul Tighinei. In schimb, s‘a părăsit navigaţia pe Nistru şi Prut. «Zgomot, întreruperi pe băncile majorităţii­“. Nici a doua interpelare n’a fost anunţată în întregime, tot din cauza zgomotului produs. Ziarele au vor­bit doar de stăruinţa d-lui Halippa de a fi ascultat mai departe: „D. PAN. HALLIPA: Dar daţi-mi voie deocamdată să anunţ această interpelare, pentru ca să pot veni pe urmă cu toate cifrele şi datele problemei. Atunci veţi vedea dv. dacă eu vă ajut. (Zgomot, întreru­peri). Veţi vedea atunci dacă eu am venit să răstorn ordinea noastră de la hotarele răsăritene. (Zgomot, întreruperi)“. Chestiunea a rămas aici: nu ştim precis ce ar fi vrut să spună până la urmă cei doi parlamentari, dar, mai ales, nu s'a îngăduit desvolta­rea interpelărilor. Aici e partea gravă, fiindcă era vorba de pro­blema descentralizării. Se poate naște o confuziune: nu lăsăm să se discute această, problemă ori nu îngăduim, doar anume expresiuni și aluziuni?­ Sau luăm de pretext pe cele din urmă, pentru a ajunge la suprimarea celei dintâi? Astfel de echivocuri sunt grave și se întorc contra noastră. I­. Gh. Pop putea obiecta colegului care l-a lovit: „Loveşte, dar ascultă!“. Acela­ drept l-ar fi avut şi d. Halippa din partea Senatului, indiferent de ter­menii în care s-ar fi exprimat. * Problema descentralizării o poate pune orice român. Este una din problemele de mare actualitate și merită deosebit interes. O pun însă în deosebi românii d­in noile ţinu­(Citit! contîmiarea în pagina H­aî ! INTRE PACE ŞI RĂZBOI? Metoda faptelor îndeplinite şi metoda de a le zădărnici La Berlin şi Berchtesgaden se ţin adevărate consilii de război, sub president),­ d-lui Hitler. Sg­afîrrflîi, şi la Londra se crede, că acesta ar fi vroit să organizeze o adevărată expediţie in Spania. La „voluntarii“ germani cari luptă în rândurile tru­pelor generalului Franco, s’ar a­­dăoga trupe massive germane de toate armele, cu ofiţeri de stat ma­ior cari ar veni să întărească pe cei cari se află de pe acum în pe­ninsulă. Dar din aceiaş sursă din care provine ştirea de mai sus, se a­­daogă ca în contra proectelor Fueh­­rerului, s’ar fi pronunţat conducă­torii armatei: mareşalul Blomberg şi generalul Frit­sch. Numai faptu­lui acesta i s’ar datora că în ajunul Crăciunului Europa nu a fost pusă din nou în faţa unui fapt îndeplinit, care însă, in deosebire de celelalte de până acum, ar fi deschis preli­minariile războiului. Dar cu ce se poate explica furoa­rea războinică a d-lui Hitler, care ar fi încurajat de anturajul său,­­ special de generalul Goering? Să fie într’adevăr cauza ci grija că Spania s’ar putea bolșeviza? Răspunsul îl găsim intr’o cores­pondentă din Londra a ziarului de dreapta „Echo de Paris“. In această corespondenţă se spune: „Sub pretextul că trimite întăriri generalului Franco, d. Hitler s’ar pregăti să masseze, trupe in pe­ninsulă. „Informaţiuni foarte precise so­site la Londra, permit să se creadă că d. Hitler înţelege să lase cu in­tenţie aceste trupe în Spania, sub pretextul de a stabili acolo câmpuri de colonizare, in realitate insă pen­tru a avea la îndemână, în caz de nevoie, o adevărată armată, capa­bilă să atace Franţa pe la spate, din­spre frontiera Pirineilor. „După informaţiunile ce ne par­vin, efectivele germane pe frontul naţionalist, sunt minime. EFECTI­VELE GERMANE SUNT CU GRIJA ŢINUTE ÎNDĂRĂTUL ACESTUI FRONT, SUB PRETEXTUL DE A SE CONSTITUI REZERVE. Iată ce preocupă guvernul britanic“. Iată ce preocupă guvernul brita­nic, şi nu numai guvernul, ci şi opi­nia publică şi presa, fiindcă trupe germane instalate în Spania, ar a­­meninţa Gibraltarul şi principala cale spre imperiu. Iată ce preocupă Franţa, care e firesc să ceară ca spatele să-i fie liber de ameninţări. Iată ce interesează însă şi Italia, căreia nu-i poate conveni prezenţa germană în Mediterana. IATĂ, IN FINE, CE CONSTITUIE IN MO­MENTUL DE FAŢĂ CEA MAI MARE PRIMEJDIE PENTRU PACE. Cum poate fi înlăturata această primejdie? Numai printro energică atitudine a Angliei şi a Franţei. Or, se pare că, în­ fine, guvernul acestor două­­ puteri, au înţeles lucrul. Slăbiciunei lor s’a datorit faptul , că acordul neintervenţiei în Spania a devenit o comedie. Ei se datoreşte că această comedie e pe punctul să­­ se întoarcă în tragedie. Dar acum au început sa înţeleagă ! si consecinţa a fost că au vorbit limpide. Atât din Londra cât şi din Paris, s’a adus la cunoştinţă di­plomaţiei germane, că instalarea unei forţe germai­e în Spania, nu ar putea fi toleram. Evident că nu s’a ales pentru a­­ceasta o formă ultimativă,­ căci, cum a spus d. Leon Blum în faţa Camerei, îndărătul unui ultimat tre­buie să stea tunul. Dar forma a­­leasă, invitatiunea de a adera la un nou acord care să facă neinterven­ţia­­ efectivă, supunând-o unui con­­­trol eficace, în­ neintervenţie intrând şi interdicţia stricta de-a trimite vo­luntari sau trupe,­­ este destul de limpede. Cine ar refuza să­ i se ală­ture,­­va avea totuşi să suporte con­trolul, ceiace "nu ar putea accepta, decât dacă e decis să meargă la război. ...Şi se pare că la Berlin s’a în­ţeles situaţiunea, căci se anunţă că Germania va adera la acordul de completă neintervenţie, dovedin­­du-se astfel, că există posibilitatea de a se zădărnici metoda faptelor îndeplinite. B. Brănișteanu Situaţia claselor muncitoare I­. I. Manolescu-Strunga, fost mi­nistru de industrie şi comerţ, întors dintr-o călătorie de studii în­ străi­nătate şi — în acelaş timp — un om cu ochii liberi pentru a pătrunde şi drama societăţii româneşti, a pu­blicat un senzaţional articol de profeţie, disperare şi clarviziune în admirabilul săptămânal economic „Excelsior“. D. Strunga a guvernat şi orice guvernant îşi creiază automat duş­mănii şi dezaprobări. Aşezat pe piedestalul experienţii sale de guvernant, d. Manolescu­- Strunga face un patetic apel clasei conducătoare, clasă care l-a ridicat pe scut, un apel despre „DATORIA CAPITALIŞTILOR“ faţă de clasele muncitoare. Sinceritatea brutală, accentul de omenie şi noua orien­tare politică (pe care o dorim de lungă durată) ni se par extrem de simptomatice în ceasul de faţă. D. Strunga porneşte de la consta­tarea exactă a pauperizării desă­vârşite a masselor muncitoreşti din Europa. Exploatarea nu mai cu­noaşte nicio limită şi nicio ruşine. In­ Germania, de pildă, se spune: — nu vă dăm unt, dar vă dăm tunuri! La Bucureşti se construiesc block­­hausuri, în timp ce din oraşele de provincie şi în cartierele mărginaşe ale Capitalei continuăm aceiaş si­­tuaţii de degradatoare de necivili­­zaţie şi înjosire omenească“. D. Strunga constată că „actualele prefaceri, răstoarnă tot trecutul“. In ce sens se îndreaptă evoluţia socială­ a umanităţii? La d. Strunga vom regăsi „nostal­gia anticapitalistă“ (cum se spune in sociologia modernă) exprimată categoric: „nu este posibil să se mai trăiască cu exagerările concepţiunilor de altă dată ale clasei burgheze şi ale re­gimului capitalist“. D. Strunga crede că „suntem în preajma prăbuşirii“. Confesiunile fostului ministru de industrie îi fac cinste. Numai oa­meni lipsiţi de conştiinţă şi de acel gram de aur al solidarităţii nu se cutremură în faţa situaţiei mize­rabile a clasei muncitoare. Dreapta ron­ească va sări din nou un cor: — încă un bolşeric! Un nou sti­pendiat al Moscovei! Nu. D. Strunga nu e un revolu­ţionar, ci un reformist. Se află pe calea justă a celor care nu vor ca ţara lor să ajungă teatru de război­ civil şi de cartna­­giu între clase. Petre Pandrea „OFENSIVA POEZIEI“ de Prof. M. MIHAILEANU Pe marginea anchetei „Adevărului“ Ministerul educaţiei naţionale im­punând de curând, ca în licee unele din operele poetice să se înveţe „în forma lor originală“, adică şi pe din afară, iar nu numai prin co­mentarii­­ şi analize. „ ziarul Ade­veru­!“ a cerut mai multor scriitori şi critici părerea asupra acestei cir­culari ministeriale, sau asupra ace­stei ofensive a poeziei, cum o nu­meşte ziarul. Mai întâi, se întreabă unii din cei solicitaţi: Este vorba, ca tineretul să fie îndrumat în­spre lectura poe­ziilor? Urmăreşte ministerul să a­­corde înlesniri editorilor, ferindu-i de orice riscuri materiale? Sau vrea el, ca poezia să fie citită nu numai în şcoală, dar şi în straturile cele m­ai adânci ale societăţii? Asupra celei din urma­ presupu­neri, s ar parea, că aproape toţi cei intervievaţi, sunt de părere că ar fi cu neputinţă de realizat. — „Lecto­rul de poezie e prin definiţie de o estetică evoluată, de o calitate su­perioară consumatorului de nuvela sau roman“ declară d. Cezar Pe­­trosen — „Un Mallarmé, spune d. Ludovic Dans, — n’a cucerit şi nu va cuceri decât cenacluri mici de delicaţi ai poeziei, pentru care cu­vintele se alambichează neprecis, cu interpretări multiple în ordinea în care sunt aşezate în vers, încât a­­par mai mult ca o ecuaţie adesea cu foarte limite necunoscute“. Cu alte cuvinte, „poezia verita­bilă“, cum o numeşte d. Pompifiu­ Constantiiescu pe cea modernistă, c• poezia care tot mai mult se re­fugiază în aşa zisul turn de fildeş, nu poate, la noi ca şi pretutinde­­n­ea, şi nici nu va putea vreodată să fie gustată şi de gloatele popula­re. Căci, ea nici gând nu are să se ia după sfatul d-lui Ludovic Dauş, care îi strigă: „Poeţii trebue să ac­tiveze în primul rând. — Să scrie pentru cei mulţi, nu numai pentru ei şi pentru câţiva admiratori. — At­mosfera din turnurile de fildeş înă­buşă, omoară“. De aceea, şi cu drept cuvânt, d. Lovinescu exclamă: „Poezia este o tichie de mărgăritar“, — iar d. Perpessicius, în calitatea sa de poet modernist, se arată foarte satisfăcut de faptul, că „poezia veritabilă“, poezia de o calitate superioară, nu este şi nu poate să fie pe înţelesul şi pe placul mulţimii. „Personal spune d-sa mă încântă rolul de „Cenuşereasă“ al liricei“. Singur d. Lovinescu nu ar vrea, parcă, să creadă, că aceasta va fi pentru totdeauna la noi în țară, soarta poeziei­ veritabile. într’altfel nu s’ar putea interpreta următoa­rea încheere a d-sale: „Cum s’ar putea schimba destinul de ceinse­­reasă a­ poeziei? Deocamdată în nici un fel. Poezia e o tichie de măr­găritar şi poetul un declasat social Iată realitatea culturii noastre. Când această cultură va evolua, şi destinul poeziei se va schimba. Din nefericire însă, n’o să apucăm vremurile acelea“. Cum se vede, în d. Lovinescu în­­colţeşte speranţa, ca deocamdată destinul poeziei nu s’ar putea schim­ba. Când însă cultura noastră va e­­volua, adică mai târziu, —• se va schimba şi destinul poeziei. Si încă ceva: d-sa parcă ar vrea să creadă, că în alte tari, unde cultura a şi e­­voluat îndeajuns, — destinul poeziei veritabile, ar îi cu totul altul. Ca şi cum s’ar ignora cele afirmate tot cu prilejul acestei anchete de către d. Cezar Petrescu, cel care se în­treabă:­­ „Şi opera poetică a lui Paul Va­lery se bucură de o mai mare cir­culaţie în massa cititorilor? Nu e semnificativ, că aproape întreagă­ sa poezie este editată in colecţii er­­luetice, restrânse, cu tiraj de Inii hjentru amatori?“! ÎCttUi CWLiw j­­­g. 15­3) NĂZBÂTII •**»“»»».. ............................. ■» JSjg&Wl ERA FATAL... Maicile din mănăstirea Războeni s‘au revoltat. , Era fatal—şi femei, şi Războenî... Kiv Glose politicemmm # I. G. DUCA S'au împlinit trei ani de la asasi­narea lui I. G. Duca. Ceremonii pioase au avut loc la Urşani şi­ la Sinaia — acolo unde a căzut şi unde se odihneşte fostul conducător al ţării. Din răstimp un răstimp, membri ai partidului liberal îşi aduc aminte — cu emoţie şi cu recunoştinţă — de acel mare om politic, în sufletul căruia se înfrăţea cultura, cu bună­tatea şi cu delicateţa. Şi tocmai acest sol al blândeţii şi al distinselor maniere —■ a căzut victima unui act brutal. Partidul liberal, după evenimentul de acum trei ani, şi-a continuat gu­vernarea — nu însă pe aceiaşi linie de conduită, cum ne-am­ fi aşteptat. Pe lângă manifestările izolate ale unor prieteni ai lui Duca — n’am văzut totdeauna o acţiune de par­tid,, nu pentru răzbunarea sângelui vărsat (astfel de obiceiuri au eşit de mult din mediul modern), dar pentru asigurarea liniştei pentru ţară. ALEGERILE COMU­­NALE ŞI JUDEŢENE .— — ——— I —■ 1 "»■-■■ " ............................ Ministerul de interne a dat dispo­ziţii şi a lat măsuri, ca toate alege­rile comunale şi judeţene — neefec­­tuate încă — să aibă loc până la 1 Aprilie. (E o dată fatală?). Guvernul procedează foarte, bine, aplicând prevederile legii admini­strative — cam­ târziu, dar (totuşi) aplicăndu-le... E regretabil faptul, că guvernul n’a pus ordine în acest domeniu de la început. S'a recurs la sistemul co­misiilor interimare — şi la comună şi la judeţ. Iar apoape de sfârşitul guvernării liberalii recurg la alegeri — parce pentru asigurarea administraţiei n opoziţie, dacă nu complect... cel pţin parţial, în numele minorităţii. Acest sistem nu-i de natură săi statornicească principiul continui­tăţii , deoarece guvernul care va veni, va fi­ tentat să susţină că o anumitit state de drept — bazată însă pe un abuz — nu urmează a fi respectată. Iar guvernul succesor va proceda, şi el, la fel — asigurăndu-se astfel o continuitate în politica gospodă­rească a bunului plac. PROPAGANDA Comisiunea liberală, însărcinată cu propaganda, s’a întrunit. S'a fin­­at programul de luptă — atât in vederea alegerilor comunale şi ju­deţene, cât Şi pentru viitor. S'a alcătuit un plan tehnic de ac­ţiune: convocarea şefilor de organi­zaţii, aplanarea diferendelor din di­feritele cluburi, invitarea organiza­­ţiilor din judeţele limitrofe la alege­rile comunale şi judeţene din ţinu­turile respective, trimiterea de la centru a echipelor de propagandă, etc. Fără îndoială, e vorba de un plan tehnic foarte bine alcătuit. Dar totuş i nu cum vor funcţiona echipele şi organizaţiile , ci... ceia ce se va prezenta opiniei publice drept realizări. Cu toate discursurile primului ministru, ţara nu cunoaşte un tablou exact şi complect al realizărilor gu­vernului. Apoi acest tablou, pentru a impre­siona, trebue să nu fie acoperit de atmosfera apăsătoare a măsurilor excepţionale. De­ aceia credem că — fără reda­rea libertăţilor — orice propagandă oficială, oricât de bine organizată, nu îşi va putea da rezultatul dorit de guvernanţi. M. Sevastos

Next