Adevěrul, februarie 1937 (Anul 51, nr. 16263-16285)

1937-02-02 / nr. 16263

ANUL 51.­No. 16.263 --ndatorii* conttAT 750 lei pe un an 200 ie! pe 3 luni 1­ 8 pagini Mărfi 2 Februarie 1937 1888—1897 1897—1928 Direct soli SADOVEANU 2 Lei In străinătate dubla. 2 Lei BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 5-7-9­­ Centrala: 3-84-30. TELEFOANE :­­ Provincia: 3-84-31. I Străinătatea: 3-84-33. 1811 foi no fi luni „Adevărul“ începând de astăzi, „Adevărul" Se va vinde cu 2 lei exemplarul. Cum toate ziarele de după amiază şi de seară se vând cu acelaş preţ, scăderea aceasta fusese hotărîtă mai de mult, încă din timpul vechii direcţiuni, împrejurări, asupra că­rora nu este locul şi nici timpul să fie oprim, au făcut ca aplicarea a­­cestei hotărîri să fie amânată până acum. Simpla anunţare a deciziei noas­tre a stârnit în coloanele presei de dreapta, o avalanşe de injurii, de atacuri stupide, de calomnii răsu­flate. Le-am primit pe toate aşa cum se cuvenea : injuriile, atacurile stupide şi calomniile răsuflate sunt omagiul, pe care neputinţa adver­sarilor noştri îl aduc formidabilei puteri a „Adevărului". De la primul său număr şi până astăzi, „Adevărul" a trăit în luptă şi din luptă. Temut şi blasfemat în aceiaşi măsură, „Adevărul" şi-a croit drum printre troenele de infamii şi de ne­ruşinări ale unor adversari, a căror singură armă este reaua credinţă. Aşa a fost sub direcţia lui Ale­xandru Beldiman, a lui Constantin Miile şi a lui Constantin Graur. Aşa este sub direcţia actuală. In ziua, în care n’ar mai fi aşa, Adevărul n’ar mai fi Adevărul. Ar fi o foaie ca atâtea altele. Dar ziua aceia nu va fi niciodată. Adevărul va rămâne ceiace este şi ceiace a fost totdeauna: ziarul cu adevărat independent, criticând tot, ceiace este rău, lăudând tot, ceiace este bun, profund ataşat ideii demo­cratice, combătând extremismul, violenţa şi tirania de dreapta ex­tremă ca şi de extrema stângă, sus­ţinând împotriva oricui şi, la nevoe, împotriva­ tuturor, principiul sacru al Libertăţii, sub toate formele ei: li­bertatea de gândire, libertatea de exprimare. — LIBERTATEA. Programul Adevărului este însăşi tradiţia lui. Deci, oricât s’ar necăji adversa­tii noştri văzuţi sau tăinuiţi, oricât ne-ar acoperi de injurii cei dintâi şi oricât ar scrâşni din fălci şi ar strânge pumnii, pe furiş, cei din urmă. — Adevărul îşi continuă dru­­mul lui, care este drumul democra­ţiei româneşti.­­ ■■ ■ Reducându-i preţul, am fost călă­uziţi de ideia ca, peste orice jertfe, să punem ziarul la îndemâna clase­lor celor mai nevoiaşe. Adevărul a fost şi rămâne al lor. Lor li s’a a­­dresat totdeauna. Intelectualii, mică burghezie, muncitorii şi sătenii — iată elementele, pe care s’a spriji­nit o viaţă întreagă acest ziar, — iată elementele, în sprijinul cărora a sărit Adevărul ori de câte ori a fost nevoe, „înstrăinaţi!’’ — Aşa ni s’a spus totdeauna, aşa ni-se spune şi azi. Dece? Pentrucă ne-am apropiat, ne-am identificat cu interesele, cu nevoile, cu nădejdile marilor pături, cari alcătuesc temeiul acestei ţări. înstrăinaţi — pentrucă am cerut în­făptuirea, pe cale legală, a împro­prietăririi ţăranilor şi a votului u­­niversal. înstrăinaţi — pentrucă am cerut conversiunea datoriilor agri­cole, adică salvarea micii proprie­tăţi ţărăneşti din ghiarele cămăta­rilor şi din registrele băncilor. în­străinaţi — pentrucă cerem o viaţă omenească pentru muncitorimea in­dustrială. înstrăinaţi — pentrucă cerem o justă salariere a întregului aparat administrativ şi judecăto­resc, pe care se întemeiază statul român reîntregit. înstrăinaţi — pen­trucă vrem şcoli şi spitale la ţară. înstrăinaţi — pentrucă divulgăm a­­buzul, bătaia şi împilarea. înstrăi­naţi — pentrucă luptăm împotriva propagandei germane şi credem în necesitatea unei politici alături de marii noştri aliaţi din vremea răz­boiului de întregire, alături de An­glia şi de Franţa, în cadrul Micii înţelegeri, — politică iniţiată de Ion I. C. Brătianu şi Take Ionescu şi continuată de Ion G. Duca şi Ni­­colae Titulescu, înstrăinaţi — pen­tru că apărăm instituţiunile, pe cari se sprijină regimul monarhic-con- ] stituţional azi în fiinţă: parlamen-­­ tul, libertatea presei, etc. înstrăinaţi­­ — pentrucă nu acceptăm dictatura, j jugul pe grumaz, căluşul în gură. înstrăinaţi — pentrucă nu credem că naţia aceasta este o turmă de imbecili, care are nevoe de un gâr-­­ baciu, înstrăinaţi — pentrucă, a­­i­dânc convinşi de virtuţile poporu­lui nostru, îi dorim o viaţă liberă, într’un regim de legalitate...­­ Dacă aceasta se chiamă a fi în- n străinat, — ei bine, rămânem în­străinaţi, alături de toată lumea care gândeşte, care iubeşte liberta-­­ tea, care pretuește demnitatea o­­menească si care respinge tirania,­­ indiferent de culoarea ei. : * 1 In toate luptele sale, Adevărul i s’a întemeiat pe cititorii săi. In­­ clipa aceasta, noi nu avem să adre­săm cititorilor un apel, ci o multu-­­ mire. Apelul ar fi inutil. Mulțumirea­­ o datorăm. O datorăm, pentru că, în­­ ciuda tuturor calomniilor, cititorii­­ noştri ne-au sprijinit cu toată în­crederea, cu tot concursul lor în a-­­­ceste luni şi luni de luptă. Nici nu- i furia, nici chiar ameninţarea adver­sarului nu i-a depărtat de noi. A- i veni sentimentul deplinei solidari­­i­taţi cu cititorii noştri. Ii­ simţim­­ lângă noi. Ii cunoaştem, le ştim pă­surile şi ei ne cunosc idealurile. De aceia, în reformele pe cari le facem azi la Adevărul, purcedem cu toată încrederea. Nu suntem noi. Nu suntem numai noi. Suntem noi şi ei, ei şi noi, laolaltă, antrenaţi în aceiaşi luptă, mânaţi de acelaşi ideal, conduşi de aceleaşi lozinci: omenie, toleranţă, civilizaţie. Vom da lupta pe planul mare al ideilor. Nu ne vom coborî la nive­lul scăzut, în mlaştina ticăloaselor atacuri personale. Aceasta a fost li­nia de totdeauna a Adevărului. Pe această linie, vom merge mai de­parte, convinşi că toţi cititorii noştri credincioşi ne vor urma. * Odată cu reducerea preţului şi în dorinţa de a pune ziarul la înde­mâna celor mulţi, am introdus, în cuprinsul lui, o serie de rubrici de­stinate marelui public. Unele din ele şi-au făcut loc din primul nu­măr. Celelalte vor apare, zi cu zi. Adevărul a stat totdeauna în fruntea presei româneşti. Adevărul a dat directive, a deschis drumuri noui. Spiritul atât de mobil al epo­cii noastre cere ca un ziar politic să nu fie numai un ziar politic. Viaţa de azi e complexă. Ea are o infini­tate de faţete şi de aspecte. Ziarul — chiar ziarul politic — trebue să le răsfrângă pe toate. Este ceia ce vom încerca în paginile Adevărului. Vom da o deosebită atenţie mişcării culturale, fără să neglijem viaţa sportivă care­ ocupă un atât de im­portant loc, în special, în preocupă­rile tineretului. O rubrică destinată femeii va analiza, rând pe rând, toate problemele vieţii feminine. Mişcarea muncitorească, necazu­rile şi bucuriile plugarilor, cronica militară mult intensificată, viaţa studenţească, doleanţele tuturor ca­tegoriilor sociale, — toate acestea îşi vor găsi loc în paginile Adevăru­lui. Pentru a ne desăvârşi serviciul nostru de informaţie externă, — important întotdeauna, dar de-o co­vârşitoare importanţă azi, când pri­mejdia războiului întunecă întreg cerul umanităţii, — ne-am asigurat concursul agenţiei United Press. Reportajul fotografic, care redă pla­stic aspectele vieţii naţionale şi in­ternaţionale, va avea un loc din ce în ce mai larg în coloanele noastre. De aceia, ne adresăm cu toată în­crederea cititorilor noştri, convinşi că jertfele pe cari le facem vor fi preţuite de ei, acum ca şi în trecut. Tudor Teodorescu-Branişta Un detaliu caracte­ristic , «rvl D. Grigore Fî­ dMU ! tipescu esté om jSLJk Sfii de dreapta. A­­flJL, ceasta însă, nu-1 împiedecă să pri­vească lucrurile cu toată obiectivitatea. In „Epoca" de ieri, d-sa spune: „Pe când eram la Nisa, am auzit într’o seară vreo treizeci de tineri cerând in cor, contractul colectiv. „Mi s-a spus că era personalul u­­nui hotel vecin, care-şi formula re­vendicările sale. „Zgomotul produs de cei câţiva manifestanţi era incontestabil mult mai discret decât acel pe care îl fac ţigănuşii, la noi, când lansează o ediţie specială, care nu e ediţie specială. „A doua zi, citesc intr’un mare ziar naţionalist din Paris, pe trei coloane, în pagina I: Gravele mani­festaţii de la Nisa. „Este uşor de închipuit efectul produs în străinătate de asemenea informaţii. „Politica internă primează toate". * E bine că tocmai d. Grigore Fili­­pescu, om de dreapta, subliniază u­­nele dintre procedeele incorecte ale presei de dreapta, ale presei naţio­naliste. D-sa nu poate fi bănuit de părtinire faţă de stânga sau de ad­versitate faţă de dreapta. Detaliul relatat de d-sa este ca­racteristic pentru o anume mentali­tate. Aşa se creiază atmosfera... Pentru a lupta împotriva unui gu­vern, se face rău ţării. Dreapta na­ţionalistă nu ezită. Patima politică o orbeşte. Ceiace semnalează d. Filipescu în Franţa se petrece aidoma şi la noi. Citiţi presa naţionalistă din Bucu­reşti: aceleaşi exagerări. Ceiace s’a scris alaltăieri în jurul atelierelor C. F. R. Griviţa — ca să amintim ulti­mul exces a! acestei prese — este deplin lămuritor. Ceiace se întâmplă în fiecare zi în paginile aceleiaşi prese, unde oa­meni de frunte şi partide întregi sunt decretate „comuniste", este deasemenea caracteristic. Totdeauna s-au săvârşit aseme­nea excese. Niciodată însă, în pro­porţia în care se săvârşesc azi. Aşa înţeleg „să facă" naţionalism profesioniştii naţionalismului fals, gălăgios, dar rentabil în vremurile acestea de derută generală. ­C /*!P­E­S­T­I A ZILEI la pătârlagele La Pătârlagele, unde femeia Smaranda Soare a născut 4 gemeni, este un adevărat pelerinaj. ..' • Zi.'««* D. CANCICOVI ----- Te felicit, dragii S­mar­an­da, vă ai dat tării patru contribuabili ! O schimbare fundamentală de atitudine a Germaniei? Se pare că prevederile oamenilor , de stat din Occident au fost înteme­iate pe informaţiuni exacte, în ce priveşte situaţia dificilă în care se află Germania hitleristă şi imperati­vul care va constrânge­­Berlinul să-şi modifice directivele de până acum ale politicii sale externe. Criza economică și financiară, im­posibilitatea de a-și procura în can­titate suficientă şi în calitate cores­punzătoare materiile prime, l-au împiedicat pe d. Hitler de a duce la sfârşit în termen util vastele înar­mări pe care le proectase. Calculul său a fost greşit. Criza economică a împins Germania în pragul mize­riei şi al falimentului, înainte de a realiza nici jumătate din înarmări. In schimb, de şase luni de zile funcţionează în mod ireproşabil şi impresionant alianţa între Franţa şi Marea Britadlie. Atitudinea celor două mari puteri democratice ale Occidentului împotriva Germaniei hitleriste cu politica şi tendinţele ei de până acum, a fost identică. Iar ritmul înarmărilor franceze şi en­gleze a fost accelerat în aşa mă­sură prin sacrificiile financiare be­nevol consimţite de cele două mari naţiuni, încât inferioritatea capaci­tăţii de război a armatei germane a devenit evidentă pentru oricine.­ In faţa acestei situatiuni inextri­cabile şi definitive, d. Hitler a ţinut să facă o nouă confesiune de cre­dinţă. Menţinându-şi atacurile vio­lente împotriva Rusiei Sovietice şi a comunismului, d-sa a accentuat în discursul său de Sâmbătă, rostit în faţa Reichstagului, voinţa Germa­niei de a renunţa la metodele agre­sive şi unilaterale de până acum. „Timpul pretinselor sur­prize — a spus d-sa — s-a sfârşit acum. Germania, in calitatea sa d de stat e­­clal in drepturi cu cele­ ■ lalte state şi conştient de misiunea sa europeană, il va colabora real la re­glementarea problemelor cari ne preocupă şi pe noi şi pe celelalte na­ţiuni“. Ceea ce înseamnă că dictatorul doreşte să reintegreze Germania în circuitul politicii europene norma­le, renunţând la izolarea de până acum şi acceptând discutarea unui program general. In rezumatul oficial al discursului d-lui Hitler se citează fraza adre­sată Franţei, ca răspuns la preciză­rile publicate de către marele stat major francez şi la declaraţiile fă­cute de către d. Léon Blum. D. Hit­ler „a asigurat totdeauna că între Germania şi Franţa nu poate să e­­xiste nici un obiect de ceartă o­­meneşte posibil”. Până acum asigu­rarea aceasta este desmintită de toate pregătirile tehnice şi strate­gice, realizate de armata germană din ordinul şi după indicaţiile d-lui Hitler. Prin urmare o asemenea a­­sigurare nu va putea să facă impre­sie nici asupra opiniei publice din Anglia şi cu atât­ mai puţin asupra poporului francez. Ea va trebui să fie urmată de acţiuni directe şi de fapte din partea Germaniei hitleri­ste, pentru că să lu se poată da cre­zare. D. Daladier, ministrul apără­rii naţionale franceze, radical mo­derat şi fără nici un fel de simpatii pentru extremiştii de stânga, a ară­tat de curând într’un discurs rostit în faţa senatului, că toate pregăti­rile de ofensivă militară ale Ger­maniei s-au desfăşurat şi se desfă­şoară la şi împotriva graniţei fran­ceze. D-sa a întărit cu date precise această constatare, de care de alt­fel nu se mai îndoieşte nimeni în Franţa. Revenind la asigurarea de ordin general că Germania este hotărîtă să renunţe la politica de izolare de până acum şi să reintre în sis­temul politic european normal, tre­­bue să reţinem că d. Hitler a for­mulat şase puncte „care ar face cu putinţă realizarea unei adevărate păci“. Din aceste şase puncte patru sunt destul de apropiate de planul politicii generale anglo-franceze. Nimeni nu va combate: respecta­rea reciprocă a necesităţilor vita­le;­­egalitatea absolută de drepturi şi reglementarea problemei înar­mărilor intr’un cadru general. La punctul 3 d. Hitler revine asu­pra unei erori fundamentale, de care s’a făcut vinovat din momen­tul venirii sale la conducerea Reichului. D-sa recunoaşte astăzi utilitatea Societăţii Naţiunilor. Uti­litatea unei instituţiuni pe care a combătut-o timp de 4 ani cu toată înverşunarea şi cu toată ura. Astăzi d-sa admite ideea Societăţii Naţiu­­nilor cu observaţiunea elastică că „existenţa ei depinde de modul in care se va fi înţeles că trebuiesc privite reformele interesând rela­ţiile mutuale dintre popoare şi po­porul german“. In celelalte două, puncte d. Hit­ler cade în păcatul maniei de a se amesteca în ordinea internă a al­tor naţiuni, în primul rând făcând aluzie la Rusia Sovietelor. Un te­ren pe care fără îndoială că nu va fi urmat nici de Anglia şi nici de Franţa, cari nu admit divizarea Europei în două tabere ideologice adverse, cari să tulbure pacea. Li­viu P. Master C­ARNETUL MEU Tudor Vladimirescu despre austriaci Eroul revoluţiunii dela, 1821 a fost la Viena în anul 1814 şi a stat câteva luni în interesul unui prieten al său, care nu s’a putut duce. A scris de acolo prietenului său câteva scrisori, unde-şi dă părerea şi despre Austria şi despre austriaci. Ştiţi poate că pe atunci­ nu erau trenuri (primul tren a mers in Anglia pe la 1830). S’a dus cu diligenţa dela Rusava (Orşova) până la Viena, iar până la Rusava cu trăsuri de ata noastre. Se putea merge şi cu trăsuri închise. De acolo, trebuia să aducă in ţară pe o fată a prietenului­ său. Iată cuvintele lui: „Drumul de aici, din Ţara Nemţească, are la fiesc are două ceasuri conace mai bune decât cele de frunte case din Bu­cureşti. Drumul este bun. Am gătit pe coconiţa (fata prietenului) cu haine de iarnă şi am plătit la o caretă bună chirie din Viena până la Ruşava 480 florinţi, în care merg oamenii ca în sobă... care putea veni copila mai bine decât vara”, îndeamnă pe prietenul său , să-şi lase fata la studii la Viena, să n’o mai aducă în ţară. „Să o laşi acolo, să crească şi să în­­­veţe cu tot şartul, după cum se învaţă­­ oamenii aici, de nu rămân dobitoace ca­­ la noi”. I Tot în interesul prietenului a avut­­ la Viena un proces. Cu acea ocaziune­­ se plânge că l-au frecat rău nemţii: I „Că vezi dumneata cum sunt afuri­siţii de nemţi; umblă numai cu drace­­­­nii, să stingă pe oameni!”. Iar în altă scrisoare: ...acel neam tiran Şi îndărătnic de m’a sucit in mii de învârtituri, ca să mă mănânce”. Petre V. Hanes N A X B A T I I MAI BINE MAI TÂRZIU! D. Goebbels a recunoscut, ca „Ger­mania hitleristă nu prea se bucură de simpatii” în lume. Mai bine mai târziu, decât nicio­dată! Klx. POEŢI MOI de E. LOVINESCU SIMION STOLNICU­ Debutând în Sburătorul (1926) cu Funeralii de toamnă: Oare cine e în trăsura morţii. Cărui faceţi pe făgaşuri Mic cortegiu către stâlpul sorţii Tu şi Toamna... Simion Stolnicu a pornit de la un punct de plecare poetic, la ca­re n’a mai ajuns... Desfăşurate în cadrul toamnei,­ primele lui poezii aduceau o somptuozitate gravă şi funerară, o originalitate de expre­sie, o bogăţie de culoare, un­ ro­mantism de contraste şi o (curioa­să pentru un muzicant) lipsă de fluenţă verbală şi de sonoritate exterioară. Formal, evoluţia ulte­rioară a poetului, în Punct vernal şi mai ales în Pod­eleat, s’a înscris în sensul stridenţei, a împerechie­­rii de cuvinte disparate, dislocate, rare, adesea inestetice, de imagini smulse din diverse domenii ale cu­noştinţelor omeneşti, fără aderen­ţă, intr'o versificaţie lipsită de flui­ditate, dură, de car neuns, ca fond, din înlocuirea emotivităţii, prin concepte intelectuale redate în­tr’un ermetism căutat şi neîndrep­­tăţit. Faptul că aceste poezii au to­tuşi un sens ascuns în cremenea lor înlătură ideea absurdităţii. Nu o înlocueşte însă cu cea a poeziei. — mai vecină de fântâna Castaliei. G. MAGHERU In primul său volum Capricii se găsesc câteva scurte poezii de no­taţie sobră, dură, avară cu sine, din care se putea spera un poet în linia Belşugului lui Tudor Arghezi dar chiar din acel volum se mai vedea că destinul îi sorbeiscri,cor­nul abundenţei, revărsat apoi intr'o serie de volume compacte, de in­spiraţie foarte diversă, pitoreas­că, folklorică, istorică, filozofică, dar mai ales fantezistă. Cum unei bogăţii atât de­­ mari, îi lipseşte controlul de sine, multe din poezii par exerciţii de digitaţie verbală, virtuozităţi lexicale — aur scufun­dat în prolixitate. • Metron ariston, spunea inscrip­ţia templului din Efes, adică numai măsura domină şi înfrână massa. DAN BOTTA Eulaliile lui Dan Botta — cu o simţitoare influenţă doctrinară a lui Paul’­Valery şi alta numai de ordin verbal şi topic a lui Ion Barbu — reprezintă o poezie apolonică, statică sa­­o extatică, în­cremenită în „ limpidităţi obscure, în volute graţioase şi filigrane. Artă sonoră şi aristocratică, de o excesivă căutare a cuvântului dis­tins, neologism rar şi savant de te­me abstracte sau mitologice, de muzicalități împinse până la in­cantații (Cantilena), într’un cu­vânt, o mare..virtuozitate polară. Toată aceasta 'perfecțiune'”ver- Glose politice... GOSPODĂRIA COMUNALA „Viitorul" ocupăndu-se de alege­rile comunale declară că partidul liberal se prezintă în faţa alegăto­rilor cu deplina convingere că va obţine majorităţi şi că va continua, prin partizanii săi, sa gireze gos­podăriile comunale. Optimismul acesta este foarte reconfortant pentru un partid, du­pă patru ani de guvernare, chiar dacă el nu corespunde nici o clipa realităţilor ce se vor vedea curând. Dar să lăsăm oficiosul liberal să se legene în mirobolantele sale vi­suri■ Pe noi ne interesează măsura în care cetăţenii vor putea să-şi exprime liberi voinţa de a fi gos­podăriţi de oamenii pe care-i con­sideră capabili. Cu alte cuvinte, dacă se va lăsa deplină libertate in alegeri aşa cum trebuie să fie intr'o ţară democratică. La început, când, după lungi şi inexplicabile amânări, s'au anunţat alegerile comunale, se părea că li se va da un caracter pur gospodă­resc. Luptele şi pasiunile politice ar fi putut fi excluse. Dar astăzi, când se limpezeşte sensul politic al acestui scrutin, două lucruri se cer: întâi, de la guvern, libertatea exprimării, votului şi al doilea, de la opoziţia democratică, stabilirea mă­surilor necesare pentru a salvgar­da drepturile cetăţeneşti in gospo­dăriile comunale. SANATATEA ""InatTunT­ Cititorii îşi aduc aminte datorii­le ce revin guvernului actual şi ce­lor următoare, după formula pro­nunţată de Suveran, în discursul de la 1 Ianuarie: armata, sănătatea publică şi căile de comunicaţie. Al doilea punct, preluat în cer­cetare de specialişti, a început să devină o chestiune de interes pu­blic primordial. Atenţiunea tuturor este concentrată acum asupra cam­paniei de asanare a locurilor mlă­ştinoase, de la care se aşteaptă re­strângerea epidemiei de malarie, întâiul atac împotriva duşmanilor sănătăţii poporului a fost dat şi consecinţele nu vor întârzia. Dar, pentru că am şi ajuns să vorbim de consecinţe, e bine să nu se uite că o campanie de sănătate publică nu este operă de laborator, nu este chestiune de principii, ci acţiune temeinică pe teren. D. ministru al sănătăţii publice, dr. Costinescu, cunoscut ca om de acţiune energică şi susţinută, a în­tocmit programul de lucru şi l-a supus guvernului, de la care a ob­ţinut complecta deslegare. Deci toate fazele preliminarii au fost e­­puizate. Să înceapă munca şi ni­mic să nu o mai stânjenească. Nu­mai aşa vor fi urmate îndemnurile regale şi satisfăcute marile cerin­ţe ale sănătăţii publice. I­nterim BAROURILE de PETRE PANDREA Situaţia materială a Avocaţilor este dintre cele mai grele. Spre deosebire de alte ramuri academi­ce, afluenţa spre barouri a luat proporţii de inundaţii in anii ■ de după război. In târguri modeste, pierdute într’un coclan­ provincial, se găsesc în permanenţă avocaţi şi judecători. Rareori se întâlnesc medici — şi este păcat!­ Arhitecţii şi inginerii su­nt păsări rare şi a fost o mare lipsă pentru­ faza ulti­mă de construcţii vertiginoase în care s-au învestit peste 19 miliar­de lei! Aglomeraţia din barouri a pro­vocat o efervescenţă care a a dus la­ dezordinele de astă toamnă’. Fire­şte ca s’a găsit, si ţapul ispăşitor fiindcă­ dacă n’ar fi­ fost, ţapul tre­buia inventat. Diversiunea ameninţă să se transforme in tragedie. Din punc­tul de vedere al rădăcinii filologi­ce — tragedia derivă din echiva­lentul elin al ţapului. „Ţagul jă­paşitor“ a fost un­ pa­leativ. Durerile baroului au rămas aceleaşi. D. Ionel Pop, mare avocat al Clujului şi om politic de substanţă aleasă, numeşte mizeria avocaţilor „MAXIMA MERETRIX“ care „ia de mână pe cel înfrânt şi-l duce de grabă la acte de indelicateţă, de infracţiune chiar, bara nu mai poa­te da mijloacele de traiu, urmează afacerile, abilităţile, traficul de in­fluenţă şi tot cortegiul delictelor disciplinare, care îngroaşă dosa­­­rele ba­rou­ ai lor.“. D. Ionel Pop socoate că una din cauzele „proletarizării“ actuale este accesul prea facil în această pro­fesiune. Promovarea la rangul de­­Citit! continuarea în pagina H-a} N­O­T­E AVOCATUL lui Strasser — au­striacul care a asasinat pe d-na Fărcăşanu în tren — vine în Ro­mânia cu avionul. ...Nu cu trenul­' * NOTIŢELE d-lui mareşal Ave­­rescu — afirmă unii — sunt pline de mici hărtueli. S’ar putea spune, in termeni mi­litari, că mareşalul dă lupte de guerilla... HITLER anunţă premii literare de zeci de milioane­ Probabil că Germaniei îi merge bine de când cu cartelele pentru unt... „VIITORUL" se ocupă de ,o ope­­ra economică a lui Ion Ghica". ...Mai actual şi interesant ar fi să se ocupe de opera economică a guvernului! OBICIOSUL guvernului vorbeşte de demagogie. Adică de funie în casa spânzu­ratului.' * * ICURI continuarea în pag. d1­a) D-i­ii: GEORGE MAGHERU, DAN BOTTA, EUGEN JEBELEANU bală, marmoreană, elaborată trud­nic nu poate înlocui lipsa emotivi­tăţii, ridicată, cum era de aşteptat, la prestigiul unei arte poetice. EUGEN JEBELEANU In volumul de tot tineresc publi­cat la Braşov „Schituri cu soare", se putea presimţi un poet, nu şi o originalitate. Venit la Bucureşti şi intrat în ritmul mişcării lirice con­temporane şi ultra contemporane, şi sub influenţa teluricei barbiene.

Next