Adevěrul, martie 1937 (Anul 51, nr. 16286-16311)

1937-03-01 / nr. 16286

ABONAMENTE MIU lei pe un an în0 lei pe 6 lun! I00 lei pe­­1 luni In străinătate dublu 2 Lei BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 5-7-9 BUDGETUL , ministru de finanţe a depus ori pe biuroul Camerei, proiectul de budget pe exerciţiul 1937-1938, care trebuie să fie aplicat la 1 A­­prilie curent, adică peste o lună. S-ar părea că termenul acesta este extrem de scurt, pentru ca Parlamentul să poată exercita în cunoştinţă de cauză cea mai impor­tantă prerogativă a sa. Căci, asu­pra acestui lucru nu încape nici o îndoială, votarea budgetului este nu numai dreptul, dar şi arma cea mai decisivă ce este dată în mâna Ca­merei, a reprezentaţiunii naţionale, pentru a controla, a dirija, a de­termina direcţiunea guvernării. Totuşi, având în vedere prece­dentele, d. Cancicov s‘ar putea lăuda că a depus proectul de budget mai da timp decât s’a făcut altădată. Altădată nu s’a lăsat nici măcar Comisiei budgetare timpul necesar ca să poată supune proectul bud­getului unui examen mai amănun­ţit, unei discuţii mai ample, întru­cât priveşte plenul, el a fost ade­sea chemat şi a răspuns chemării de a budla într’o noapte sau două, legea prin care poate sugera, di­rija, determina politica guvernului, şi decide de întreaga administraţie a ţărei. E aceasta o mare viciere a vieţei parlamentare. Dar trebuie recunos­cut că nu e specifică ţărei noastre. Chiar în ţări în care controlul par­lamentar e o altfel de realitate de­cât la noi, întâlnim acelaş feno­men. Astfel guvernul britanic a depus zilele acestea proectul bud­getului care trebuie să intre în vi­goare tot la întâi Aprilie. Se poate răspunde că comparaison n’est pas raison şi că Parlamentul englez are nespus mai multe ocazii şi posibi­lităţi decât cel român, de a-şi im­pune voinţa. Dar realitatea este că pretutin­deni guvernul trebuie să bazeze pe o majoritate care-i face credit şi că problemele budgetare sunt de aşa natură că discutarea lor dă rezul­tate suficiente dacă se face între specialişti, în comisiuni. Aceasta-i adevărat pentru deta­lii. In discuţia generală însă, pro­ectul de budget dă ocaziunea să se nie­.batâ întreaga­ politică a guver­nului, să se facă critica administra­­ţiei, să se transpună adică cifrele din domeniul contabilităţei în cel politic, să se examineze efectele lor asupra conducerei statului, a operei administrative, a situaţiu­­nei statului şi paţiunei.­­ imnul cheltuit cu aceste critici nu e pierdut Ele pun în gardă nu numai guvernul, dar şi pe cetăţeni cari sunt doar purtătorii budgetului în sensul strict al cuvântului, căci ei sunt aceia asupra cărora apasă sarcinile lui şi au cel puţin dreptul de a şti ce se face­ cu banii cari, fi­gurând în budgetul statului ca ve­nituri, figurează în budgetul lor ca cheltuieli. In această lumină, restrângerea posibilităţii de a discuta proectul de budget este o atingere gravă ce se aduce nu numai drepturilor Par­lamentului, dar şi celui ce-i are na­ţiunea, corpul electoral, de a con­trola­ pe aleşii săi. Ne dam seamă că cele ce spu­nem astfel, nu exprimă nimic nou. Trec anii şi criticile şi constatările acestea se repetă, fiindcă se repetă şi faptele criticate. Dar nu e totuşi inutil ca ele să fie relevate, căci critica repetată sfârşeşte prin a obţine rezultatele ce urmăreşte. Ca orişice operă omenească, şi parla­mentarismul e în continuă prefa­cere şi perfecţionare, înfrângerea lui, înlăturarea lui, din care regimurile dictatoriale îşi fac un titlu, nu este decât un feno­men trecător. Şi dacă nu ar fi de­cât prerogativa sa de a vota bud­getul, de a stabili adică şi controla veniturile statului, încă s-ar putea conchide asupra superiorităţii re­gimului parlamentar. Căci orişicât dictaturile ar căuta să ascundă a­­ceasta, gestiunea lor budgetară şi fi­nanciară nu suportă comparaţii cu cea a ţărilor democratice. Publicitatea gestiunii financiare care e regulă în democraţii, dă un suport creditului lor, e o frână contra risipei, o pavăză contra corupţiei, o garanţie contra de­­zordinei financiare, cea mai pe­riculoasă dintre dezordini, cea din care se nasc toate celelalte în aparenţă dictaturile care dis­pun fără control şi limită de budge­tul statului, au o guvernare mai comodă. Dar experienţa despoţiilor arată care e şi în materie finan­ciară sfârşitul fatal al samavolni­ciei, al despoţiei. Istoria revoluţiei franceze soarta nenorocitului Lu­dovic XVI sunt în această privinţă cele mai cunoscute precedente, cele mai elocvente exemple. Dictaturile însă nu sunt altceva decât despoții, fără avantagiile celor monarhice. Asupra cifrelor cari figurează în proectul de budget al d-lui Canci­­cov, a prevederilor d-sale deci, va trebui să se revie, după ce vor pu­tea fi studiate. B. Brănişteanu GUVERNUL încurajează produc­ţia inului şi cânepei. Nu-i mai ajung d-lui Inculeţ sfo­rile ? UN cutremur de pământ la Bu­cureşti. Asta-i mai trebuia guvernului... * ERI s’au luat măsuri in Belgia contra rexiştilor. Peste o zi, Belgia Orientului i-a urmat exemplul. * D-NII Tătărescu şi Dinu Brătia­­nu sânt perfect de acord. De că nu s'a închis vânatul, fu­ria lor sangvinară s'a potolit... # PRIMĂRIA municipiului Bucu­rești va comemora pe Creangă... Ca un protest contra celor ce critică bojdeucele dela periferia Capitalei... „DESIGUR, — a spus d. Canei­­cov, — că un om avizat valorează cât doi". Avizat de fisc ? ★ LA Senat, s'a remarcat că gla­sul ministrului de finanţe e slab. Dacă ar face d-sa somaţiile ver­bal... * Pe lângă instrucţiile scrise, pre­fecţii au fost invitaţi în Capitală — pentru instructiI verbale. Ca să-şi dea seama că mi-i nimic ascuns... * ★ Porumbelul alb Lucrătorii morii Cursugus — a­­nunţa o telegramă din Corinat — au prins un porumbel alb care avea la piciorul stâng o verigă de nichel pe care erau săpate diferite litere şi o svastică. Sub veriga de nichel, lucrătorii au mai găsit şi o bandă de hârtie impermeabilă cu un text destul de ciudat. Intr’adevăr, interesant. Un po­rumbel alb care duce sau aduce me­­sagii conspirative nu este un lucru prea obicinuit. Nu. Și aceasta cu atât mai mult, cu cât astfel de po­rumbei albi, cu mesagii pe verigi de nichel și pe benzi, sunt solii ano­nimi ai unor socoteli potrivnice, în primul rând, independenţii naţio­nale a poporului nostru. Aproape­ întotdeauna. Pentru că ce ar putea să însemne un asemenea sbor, fie el şi al unui porumbel alb, sub zodia svasticei şi pe linia care leagă Bu­dapesta cu Berlinul şi Roma? Ce ar putea să însemne? Revizionismul imperialist şi sen­timentul de revanşe al câtorva state înfrânte în războiul mondial şi-au transformat instituţiile în uzine de arme şi arăturile în terenuri imense de instrucţie. Dar pregătirea agre­siunii de mâine se face cu pâinea popoarelor respective cari nu doresc deloc moartea colectivă pe care le-o rezervă unii factori de regim. Cre­dincioase unor comandamente eco­nomice şi spirituale, aceste popoare jinduesc după o pace reală şi per­petuă care să anihileze pericolul ce-l reprezintă uzinele de arme şi tere­nurile de instrucţie pentru ele şi pentru nişte vecini slabi sau avuţi. Poporul nostru, aşezat istoric în calea imperialismelor, este socotit ca o hartă principală a marşului după teritorii, grâne şi petrol. Ce trebue să facă el pentru a-şi asi­gura independenţa naţională şi li­niştea la fruntarii? Nu-i rămâne decât consolidarea raporturilor cu statele democratice, credincioase Ligii Naţiunilor, prin organizarea unei acţiuni interne pentru pace, ca un răspuns la următoarele prin­cipii, înscrise în Charta păcii: a) Recunoaşterea inviolabilităţii obligaţiunilor rezultând din tratate; b) Reducerea şi limitarea arma­mentelor prin acord internaţional, precum şi suprimarea profiturilor din producţia şi comerţul cu arme; c) întărirea Ligii Naţiunilor pen­tru prevenirea şi oprirea războaie­lor prin organizarea securităţii co­lective şi asistenţa mutuală; ( d) Stabilirea, în cadrul Ligii Na­ţiunilor, a unui mecanism eficace pentru remedierea situaţiilor inter­naţionale, susceptibile de a provoca războiu. Trecutul poporului nostru consti­­tue, pentru prezent, însuşi dreptul lui la independenţă naţională, drept pe care acum îl tulbură un porumbel alb pentru că, într’un vii­tor apropiat, să-l sfârtice clonţul cunoscutelor acvile cari­­au pierit odată cu peceţile medievale. Să sperăm, însă, că lucrătorii morii Cursugus au prins singurul porumbel alb care sbura pentru pri­matul forţei şi că ceilalţi, semenii lui, sunt toţi puşi în slujba păcii... C. L. Vâlceanus NĂZBÂTII REZISTENŢA Oamenii de ştiinţă au dovedit ma­rea rezistenţă a firului de păr. Această descoperire au făcut-o mai de mult contribuabilii noştri, părul cărora ieşind prin generaţii de căciuli... R?x Se lucrează intens la pregătirea recensămân­tului şomerilor intelectuali. Lucrările ar trebui să fie făcute chiar de şo­meri pentru a se rezolva temporar problema. România şi cele două concepţii europene Desbaterile ce se urmează în Camera Comunelor în legătură cu proectul prezentat de guvern de a se vota un credit de peste o mie de miliarde de lei, destinat com­­­plectării înarmărilor, au avut darul să lămurească fundamental prăpa­stia ce desparte astăzi Europa în două. In Germania hitleristă s-a spus de către personagii oficiale că po­porul trebue să renunţe la unt şi la o alimentaţie normală, pentru ca d. Adolf Hitler să poată face cât mai multe tunuri. Tunuri cu cari, in chip logic, să încerce realizarea programului său politic de expan­siune şi de cucerire. De altfel nu mai târziu decât ori ministrul pro­pagandei Reichului, d. dr. Goebbels a subliniat scopul final al aces­tui program afirmând : „Suntem chemaţi de destin să devenim făclie şi pentru noua epo­că ce se deschide în istoria lumii. O lume senilă se dărâmă şi se prăbuşeşte în prăpastie. Noi sun­tem lumea nouă, o Europă nouă care se ridică”. De aceia „Europa senilă", trăeşte de ani de zile cu tulburarea ame­ninţărilor de război şi a fost ne­voită să învestească sume aproape astronomice în înarmări, pentru ca să trezească la timp Germania hitleristă din visurile ei de sânge­roasă mărire. Deoparte se smulge pâinea de la gură unui popor de 65 de milioane, pentru ca să poată deveni „făclia Europei noul". O făclie care să pârjolească şi să distrugă, cum a mai făcut Germania în 1914, cu speranţa de a deveni de astă dată "Stăpână pe ruine şi pe mizerie. De partea cealaltă,­­lumea se­nilă", mărturiseşte în parlamentul liber ales al ţării că guvernul bri­tanic a considerat, totdeauna şi consideră reînarmarea ca o odioa­să necesitate. Iar in Franţa guvernul prezidat de un socialist,obţine, cre­dite extraordinare pentru acelaş scop,­împins de aceiaş grijă. Aceasta înseamnă că marile pu­teri democratice din Occident au înţeles că nu mai pot să stea cu braţele încrucişate în faţa înarma­ţilor germane, înainte de a fi asi­gurat protecţia ţărilor lor şi, — ceea ce ne priveşte în mod direct şi satisfăcător, . .înainte de a fi in situaţia de a îndeplini obligaţiile luate". Punctul de vedere al guvernului francez în ce priveşte protejarea ţărilor cu cari se găseşte în legă­turi de alianţă este foarte bine cu­noscut. D-nii Léon Blum, Yvon Delbos şi Daladier, ministrul apă­rării naţionale, au confirmat cu­vântul cavaleresc pe care l-a adus la Bucureşti subşeful marelui stat major al armatei franceze, cu oca­zia­ inaugurării Arcului de Triumf de aci. Franţa consideră hotarele ei politice împinse până la noi şi, con­dusă de principiul păcii indivizibile, pune în joc toată greutatea sa mi­litară, ca să ne asigure integritatea hotarelor. In parlamentul englez d. Bald­win a confirmat angajamentele luate în fata lumii întregi de către ministrul de externe Eden, în ce privește intrarea imediată în răz­boi a Marei Britanii alături de Fran­ţa, împotriva eventualului d_ agre­ţ sor, care nu poate fi decât Gen­a-­ in­a hitleristă. Iar în şe­dinţa de a­­laltăeri a Camerei Comunelor ora- [ torul partidului laburist a reamintit că dacă în 1914 Anglia ar fi făcut anumite declaraţii, Germania nu ar fi declanşat războiul mondial iar în situaţia de astăzi d-sa este de părere că „Germania de acum, mult mai slabă ca cea din 1914, ar ţine seama în mod cert de orice declaraţie hotărîtă a marilor pu­teri”. In consecinţă a cerut guvernului englez să se ia o atitudine şi mai categorică împotriva Germaniei­­ d-lui Adolf Hitler. Marea Britanie­­ trebuie să precizeze de pe acum? ceea ce este hotărîtă să nu tolereze­ în domeniul internaţional.­­ Prin urmare marele partid de o-­­poziţie din Anglia cere guvernului Marei Britanii să meargă şi mai departe în angajamentele sale pen­tru apărarea păcii europene, cu pă­strarea frontierelor actuale. Ora­torul laburist a făcut în mod des­chis aluzie la primejdia în care se găseşte Cehoslovacia de a fi ata­cată de germani, o acţiune pe care Anglia are datoria să o împiedice prin mijlocul arătat. Astfel s‘a pus în Camera Comu­nelor deadreptul şi problema secu­rităţii din Europa Centrală, într-o formă care nu poate decât să ne bucure şi să întărească şi mai mult obligaţiunea tuturor oamenilor po­litici de a nu îngădui să ne abatem cât de puţin dela politica pe care o urmăm dela război încoace. Liviu P. Nasta .TELEFOANE OJOSE­SQ ÎNFRÂNGEREA EX­­TREMISMULUI DE­­DREAPTA A avut loc în Banat o serie de alegeri comunale,­­ şi anume, în următoarele localităţi: Periam, Liebling, Scutea, Sistrarovăţ, Bob­­dea, Ju­tiaş, Ferendia, Crivobora, Călugăreni şi Saravale. Au întrunit nacional-ţărăniştii 1881 voturi, liberalii 1825, gogo-cu­­ziştii 1139, georgiştii 191, vaidiştii 104, „Totul pentru tară" 62 voturi. E de remarcat că gogo-cuziştii — cu toata intransigenta lor în ma­terie de nationalism — au mers în cartel cu... Şvabii (o reminiscenţă pe urma pactului dela ducea!). Vaidiştii — deşi Ardealul şi Ba­natul sânt fiefurile lor electorale au avut un număr ridicol de vo­turi._____­­ _________ Iar gruparea „Totul pentru tară" nici nu contează. SUNT IMPOZITE In declaraţiile făcute ziarului no­stru despre „organizarea şi încura­jarea industriei nationale", — d. prof. Gh. Taşcă a atins şi proble­ma impozitelor. Statul nu sporeşte impozitele directe, care sânt cele mai juste , ci taxele asupra con­sumaţiei. Astfel se ajunge la situaţia re­marcată de d. Ing. Osiceanu, că în costul de producţie al produselor petrolifere numai 25,9 la sută con­stituie costul produselor, iar 74,1 la sută sunt prelevările statului! ? Nu se poate schimba sistemul­­ pentru repartizarea sarcinilor fis­cale, în mod just, pe umerii fiecă­rui contribuabil ? M. Sevastos Un volum omagial şi o strălucită aniversare S’a mai scris la această rubrică des­pre aniversarea a 25 de ani de activi­tate a chirurgului dr. Traian Nasta. Cu prilejul acestei sărbătoriri, care are loc în palatul „Asigurărilor sociale” a­­sistenţii şi colaboratorii maestrului îi aduc, cu­prinos de admiraţie entuziastă şi recunoştinţă, un volum omagial. II am înaintea mea acum şi admir fru­museţea tehnicei tipografice cu care a fost executat, după ce am admirat concepţia care a prezidat la întocmirea lui intelectuală. Deşi chirurgii sunt oa­meni cari mânuiesc mai toată ziua bisturiul, pensa, acul şi aparatul elec­tric, iată-l şi în ipostaza, când e ne­voie, de mânuitori maeştri ai condeiu­lui. Cunosc pe tânărul chirurg care l-a scris în cea mai mare parte şi nu-i voi spune aci numele, ştiind oroarea lui de a-şi vedea scris în gazetă numele. Res­pect această... fobie a lui, dar nu mă va împiedica de a-mi spune aci ad­miraţia pentru arta şi ştiinţa cu care a întocmit volumul omagial Biblioteca medicală românească po­sedă un şir de volume analoage, care vor forma odată tot atâtea monumente ale măreţului Pantheon al eroilor Inter­­ectualităţii şi umanităţii româneşti. Astfel au­ apărut pe rând volumele privitoare la prof. dr. Marinescu, Toma Ionescu, Davilla, Gomoiu, Parhon, Ba­­beş. Şi acum se aşează în splendidul templu al acestor eroi intelectuali, a căror viaţă a fost consacrată alinării suferinţelor omeneşti, şi acest volum privitor la viaţa şi opera­­ încă tână­rului maestru Traian Nasta. Şi vor veni apoi, desigur, ca să com­­plecteaze galeria figurilor spirituale ale Pantheonului, monumentele intelec­tuale întrupând pe un: Iacobovici, Ge­­rota, Cristide, Leonte, Nanu-Muscel, Danielonul, Hortolomeiu, Daniel, Bălă­­cescu,­­ Poenaru-Căplescu, Gheorghiu, Angelescu (ministrul), Severeanu, Jia­­nu şi atâţia alţii, Pantheon înaintea căruia vor veni să se închine nu numai generaţiile viitoare de medici şi chi­rurgi, ci şi toate categoriile sociale. Căci medicina şi chirurgia modernă au ajuns singura ştiinţă şi artă în stare să alunge cu adevărat reala suferinţă a omenirii. Doctorul Ygrec Centrala: 3-84-30. Provincia: 3-84-31. Străinătatea: 3-84-33. DUPĂ ATENTAT După „Le Populaire" SE REÎNFIINŢEAZĂ BURSELE UNIVERSITARE... Aşa se pare... Şi măsura ni se pare dintre cele mai bune. Am cerut-o cu ani în urmă. Bursa în­seamnă un exa­men, o întrecere, un control. Bursa înseamnă învăţătură temeinică. P. P. Carp, cu acea ironie nimicitoare — nimicitoare pentru contimporanii lui, dar (până la sfârşit) şi pentru el însuşi — spunea: românul se naşte bursier... — Da, dar dintre aceşti bursieri s’au recrutat profe­sorii, magistraţii, funcţionarii şi os­taşii cari, cot la cot, într’o formi­dabilă comuniune sufletească, au închegat aşezarea României mici şi au contribuit la întemeierea Ro­mâniei întregite. Bursierii aceştia au furnizat unei ţări în prefacere şi în justificată sporire, cadrele de cari avea nevoie. — ţăruşii cu cari tre­buia să-şi hotărnicească fiecare câştig de prestigiu sau de teritoriu. După războiu, când s’au desfiin­ţat bursele, când s’au întemeiat că­minele şi cantinele, — a dispărut selecţiunea, garantată prin examen şi a apărat uniformizarea, care ne-a dus unde suntem azi. Generaţiilor de bursieri, semi-bursieri, solvenţi (grade în învăţătură), — le-au ur­mat generaţiile otova, fără relief şi fără grad, generaţiile cu loc la că­min şi abonament la cantină, gene­raţiile fără examen şi fără selecţie... Se reînfiinţează, deci, bursele u­­niversitare. Aceasta înseamnă că tineretul va reintra în disciplina examenelor şi va cunoaşte iarăşi, emoţiile minunate ale izbânzii, cri­teriile neînduplecate ale selecţiunii. Un student într’un cămin este un număr într’o colectivitate. Un bur­sier este un om independent. Bursa garantează individualitatea insului. Bursa prilejueşte lupta, emulaţia. Bursa este prefaţa vieţii, este anti­camera profesiunii. Reînfiinţarea burselor va fi —­ credem noi — un prilej de mare, de salutară prefacere a generaţiilor cari se ridică azi, o chemare la carte, o adunare în bibliotecă şi în sala de curs. ...Şi va fi cu atât mai bine pentru tineretul studios, pentru adevăratul tineret studios, care există totuși în ciuda ultimelor manifestări atât de descurajante... Tudor Teodorescu-Braniște DESEN de RGSS

Next