Adevěrul, mai 1937 (Anul 51, nr. 16338-16360)

1937-05-01 / nr. 16338

Paginas 2-a ADEVĂRUL „CU­ FÎDAS VIDE“ Nu vă lăsaţi ispitiţi de alte produse. PASTA, SĂPUNUL DE DINŢI şi APA DE GURA „BOTOT“ sunt de o superioritate incontestabilă, fiind preparate cu cele mai puternice antiseptice. SUNT CELE MAI ECONOMICE. Deci preferaţi numai produsele: 0 3 i &fp' K î» 1 / 3)­&cierdijz xuighipuei conistilor „Creditul Minier Societate Anonimă Română pentru desvoltarea Industriei Miniere Este bine cunoscută importanţa Societăţei „Creditul Minier”, cea mai mare Societate petroliferă cu capital românesc din ţară şi înfăp­tuirile frumoase realizate în decur­sul anilor de această întreprindere, pentru toţi acei cari se interesează de economia noastră naţională, după cum deasemeni este cunoscută des­­voltarea rapidă a acestei Societăţi creată indată după răsboi. încă mai îmbucurător este faptul că mersul său ascendent se poate urmări chiar în anii următori crizei mondiale, conducătorii săi înţele­gând să nu precupeţească nci un e­­fort pentru progresul acestei insti­tuţii, care încă din 1927 se clasa printre cele mai de seamă Întreprin­deri petrolifere ale României. Intr’adevăr în cursul ultimilor ani Societatea „Creditul Minier”, care a­­vusese îndată după răsboi un rol im­portant în exploatarea petrolului va­lorificând importante zăcăminte de ţiţei la Moreni, Ochiuri şi Gura­ Oc­­niţei, a făcut un pas inainte intro­­ducându-se prin societăţi filiale sau afiliate­ create de ea pe principalele pieţe europene şi construind o rafi­­nerie nouă dotată cu toate instala­­ţiunile moderne la Brazi lângă Ploeşti. Importanţa Societăţei „Creditul Minier” apare astfel într’o lumină nouă. Nu numai cantitatea de 7.000.000 tone ţiţei extras până acum la un număr total de aproape 350.000 metri lineari foraţi, dar şi organizarea tehnică şi comercială i­­lustrează acest fapt. Progresele realizate astfel in pre­lucrarea modernă şi complectă a ţi­ţeiului într-o rafinerie nouă şi des­facerea directă a produselor obţi­nute, ca produse româneşti pe cele mai de seamă pieţe ale Europei com­­­plectează astfel sistemele perfecţio­nate de foraj şi de extracţie între­buinţate în şantierele sale precum şi mijloacele ample de transport şi de­pozitare de care dispune. Actualmente o reţea de conducte în lungime totală de aproape 135.000 metri leagă rafineriile sale de la Brazi şi Doiceşti cu parcurile de re­zervoare din şantierele sale petroli­fere situate în principalele regiuni productive ale ţărei, Moreni—Piscuri, Boldeşti—Hârsa, Viforâta, Chiţo­­rani, Ochiuri, Schiau, Mărgineni, Bucşani, unde „Creditul Minier” po­sedă terenuri de exploatare în supra­faţă totală de aproape 1.000 ha., în afară de regiunile de explorare a căror suprafaţă însumează peste 10.000 Ha. Un parc de circa 800 vag.­cisterne şi o flotilă de 9 vapoare tankuri în capacitate de 6.500 tone asigură o manipulare rapidă şi uşoară a celor 170.000 tone produse şi ţiţei cari pot fi depozitate in rezervoarele din schele şi rafinerii. In acest din urnă domeniu al ra­­finatului Societatea „Cr­editul Mi­nier” se găseşte astăzi într’o situa­ţie deosebită. Rafineria sa nou con­struită la Brazi realizează o valorifi­care complectă a ţiţeiului obţinân­­du-se toată gama de produse pe­trolifere de calităţi excepţionale, înzestrată cu o instalaţie de pipe­still capabilă să prelucreze 1.600 tone ţiţei zilnic şi­­ cu un cracking ultra modern, sistem Dubbs, având o capacitate de peste 600 tone pe zi, posedând uzina sa proprie cu o pu­tere de 4000 HP şi prevăzută cu o serie întreagă de instalaţiuni anexe, laboratoare, o staţie de încărcare di­rectă în vagoane cisterne cu un de­­bit de 1.000 tone în 4 ore, ateliere de reparaţiuni, turnuri de apă, garaje, etc., etc. rafineria dela Brazi asigură Societăţei „Creditul Minier” preluc­rarea producţiunei sale de ţiţei în condiţiuni optime. Rafineria dela Brazi care consti­tue un exemplu unic la noi în ţară de raţionalizare şi adaptare la ulti­mele progrese ale technicei prelu­­crărei ţiţeiului, este încă în curs de desvoltare, conducătorii Societăţei înţelegând să o ţină la curent cu nouile perfecţiuni sau invenţiuni cari ar apărea în industria petrolu­lui. Comercializarea produselor Socie­tăţei „Creditul Minier” oferă un câmp de activitate tot aşa de im­portant ca acele ale extracţiei şi prelucrărei ţiţeiului Iniţiativa societăţei de a-şi des­face direct produsele sale pe pieţele străine, vânzându-le ca mărfuri ro­mâneşti, a obţinut un deplin succes. In câţiva ani doar, următorii lui 1927, au luat fiinţă Societăţi filiale create de „Creditul Minier” in Fran­ţa, în Austria şi Germania. Expansiunea sa în străinătate nu a putut fi împiedicată de criza eco­nomică mondială. Urmând Societă­ţilor filiale: „Credit Minier France Roumain”, din Franţa, cu sediul la Paris, „Creditul Minier Oesterreich­­ische-Rumaenische”, Petroleum Ve­­triebs G. m. b .H. din Austria cu sediul la Viena şi „Creditul Minier Deutsch-Rumaenische” Petroleum Vertriebs A. G. din Germania cu se­diul la Berlin, noui Societăţi afi­liate au fost create în ultimii trei ani de către „Creditul Minier”. Astfel au luat fiinţă societăţile „Union” Spolecnost pro Obchod Mi­­neralnimi Oleji s. r. o. la Praga, în Cehoslovacia, „Azzienda Petroli Italo Rumena” (A.P.I.R.) la Roma şi Mi­lano în Italia, „Deutsche-Cremin” A. G. la Berlin în Germania şi „Nile Oil Campany” la Alexandria în Egipt. Societatea „Union” din Cehoslova­cia deşi funcţionează de curând din Decembrie 1934, a reuşit totuşi să organizeze depozite de en gros la Bratislava, la Praga şi numeroase alte depozite mai mici de desfacere în interiorul ţărei, introducându-se intr’un mod mai mult decât mulţu­mitor pe piaţa cehoslovacă. „Azzienda Petroli Italo Rumena” constituită la Roma tot în 1934 a obţinut un important contingent de import din partea guvernului Ita­lian, a construit un decurs de numai 2 ani o bază de import la Livorno şi şi-a asigurat deasemeni în portul Veneţia un depozit de rezervoare în capacitate de peste 25.000 tone, rea­lizând în acelaş timp importante vânzări de produse româneşti pe piaţa italiană. Desvoltarea sa atât de rapidă şi importantă este poate una din cele mai de seamă realizări înfăptuite în ultimii ani de Societa­tea „Creditul Minier” şi desigur con­ducătorii săi nu pot fi decât mândri de acest nou pas făcut înainte. Pentru a asigura desfacerea pro­Oricât am părea de indiferenţi faţă de exuberanţa grădinilor, nu vom putea niciodată disocia parfu­mul fiecărui anotimp de însuşi co­loritul şi mişcarea peisajului. La câmp, la munte sau în parcurile ora­şului, luna calendarului îşi imprimă stăruitor fizionomie proprie, care pornită din lumina soarelui se au­tentifică în generozitatea creatoare a pământului. Verdele optimist şi apăsat al plantaţiilor strălucitoare, dansul de menuet al corolelor agitate de vânt şi transparenţa picăturilor de la­crimi cereşti — toate laolaltă, nu ar putea desăvârşi peisajul primăverei noastre, dacă deasupra tuturora nu ar pluti parfumul de viaţă şi de mi­resme, cădelniţat nevăzut, în at­mosferă. Este o obsesie florală. Este respiraţia pământului şi fe­cunditatea lui, de forme, de culori şi de arome. Treci printr’un squar, unde nu întâlneşti decât brazde de iarbă şi sălcii întinerite. Pe o ban­că, poposesc doi trecători obosiţi. Privirea lor pare atentă ca şi cum ar aştepta ceva. In aşteptarea lor, presimţi bucuria unui crâmpei de noutate. Trecătorii respiră, respiră adânc, adierea crengilor proaspete. Din brazdele umede, pământul le trimite aburii calzi ai unei azime de sănă­tate. Cerul filtrează o pudră de raze încropite şi totul se întrece să bu­cure pe trecător, printr’o danie de a­­jutor şi de mângâiere. Grădinile bogate in flori, bogate dluselor sale şi în bazinul meditera­nean şi Orientul apropiat, „Creditul Minier” a luat iniţiativa creerei unei Societăţi afiliate „Nile Oil Company” în Egipt, construind în ultimii doi ani, un depozit la Alexandria. In fine urmărind neîncetat intro­ducerea sa directă pe principalele pieţe străine, Societatea „Creditul Minier” a pus bazele unei noui so­cietăţi afiliate in Germania, la Ber­lin, sub numele de „Deutsche-Cre­min” menită să colaboreze cu filiala sa mai veche din Germania, „Credi­tul Minier DeutschRumaenische”, extinzând astfel volumul afacerilor sale. Noua Societate din Germania, care a organizat depozite la Duis­burg şi Rotterdam comercializează produsele Creditului Minier în re­giunile industrializate din Nordul Germaniei şi Renania. Dar activitatea Societăţii Creditul Minier se întinde şi la alte variate ramuri ale industriei româneşti prin participarea sa la numeroase mari intreprinderi cu capitaluri de mi­liarde, precum „Steaua Română”, „Petrolul Românesc”, „Petrol Go­vora”, societăţi petrolifere, „Petro­şani” şi „Lonea” societăţi carboni­fere, „Creditul pentru întreprinderi Electrice”, „Calea”, „Societatea Na­ţională de Gaz Metan”, alte diverse importante intreprinderi, în care de­ţine participări in valoare de peste u­n sfert de miliard. In fine, explorarea zăcămintelor de pirită cupriferă a minelor sale de la Altân-Tepe d in Dobrogea şi a fi­­loanelor aurifere a minelor sale din Transilvania, împreună cu însemna­tele opere cu caracter social; sub­­venţiuni acordate pentru desvolta­rea invăţământului tehnic şi profe­sional in România, burse, donaţii, construiri de colonii in şantiere şi rafinerii, etc., complectează activi­tatea rodnică desfăşurată de această societate cu capital naţional. Importanţa acestei activităţi de­păşeşte cadrele unei manifestări pur economice. Ea constitue in acelaş timp un luminos exemplu de reali­zări infăptuite prin capital şi pri­cepere românească, mai mult Încă, Societatea „Creditul Minier” consti­tue pentru România un mijloc unic de propagandă naţională peste ho­tare. R. V. în parfum şi în tinereţe, distilează în aerul de sărbătoare al zilei, va­porii de parfum ai unei ameţitoare beţii florale. Este cea mai preţuită bucurie a anotimpului. Şi mergi pe bulevardul cu arbori înfrunziţi, pur­tat nu de grijile tale zilnice, ci de o legănare aeriană, de frunze şi de arome. Simţi în această desfăşurare de graţii pământeşti, ceva dincolo de tine, care te apără şi care te răs­faţă. Omul nu rămâne niciodată singur. O dualitate de forţe şi de bucurii, dincolo de socoteli pozitive, ne compune o tovărăşie de bună-s­tate şi de compensaţie. Un pom în­frunzit, o brazdă înflorită, o adiere răcoroasă, un parfum nevăzut — se adaugă vieţii tale, să-ţi întregească singurătatea sau suferinţa. Omul nu rămâne niciodată singur. Şi nu se cere decât atât: să desco­peri în jurul tău tovărăşia pe care creaţiunea ţi-o oferă, şi să te bucuri adânc, in aer şi în grădină, de dăr­niciile cerului şi ale pământului. Claudia Mellian IMPRESII Obsesie florală de CLAUDIA MELLIAN Sediul Societăţii „Creditul Minier“ Bd. Brătianu IS, Bucureşti Sâmbătă 1 Mai 1937 GÂNDURI DE PAŞTE (Urmare din pagina I-a) fericita viaţă de apoi nu ne-am su­gruma aşa, unii pe alţii, pentru stă­pânirea pământului şi a roadelor lui. „Du-te, vinde tot ce ai. Dă săra­cilor şi vei avea comoară în cer; apoi vino, ia-ţi crucea şi urmea­­ză-mă!" (Marcu 10,21). Şi jalea cugetătorului creştin, mai mult, jalea oricărui ucenic al filoso­­fiei spiritualiste este cu atât mai mare cu cât adevărul nemuririi noa­stre, astăzi, se revarsă, ca aurora, peste ştiinţele psihologice, peste la­boratoare şi peste observatoarele astronomice ! O ştiinţă nouă, Metapsihica, con­firmă robusta noastră siguranţă creştină: nu murim, ci trecem prin moarte, ca printr’o gară de la fron­tieră ! Sihaştrii laboratoarelor văd, ui­miţi, că din „fenomenul“ destrămat şi disparent, ţâşnesc pretutindeni fântânile Energiei, impecabil orân­duite şi înalt finaliste ! Astronomii exclamă, transpor­taţi: Dumnezeu este matematician! Din nenorocie, noi cei de azi se­cerăm funesta recoltă care a fost semănată în suflete de filosofii se­colului lui Voltaire. La umbra Bisericii lui Iisus Chris­tos, noi legăm snopii ateismului şi ai credinţei triviale şi false. O viaţă are omul! Şi, fireşte, dacă omul are numai o viaţă, trebue să arunce în foc orice m­orală, orice omenie, orice rezervă, ca s-o facă să ples­nească de îmbuibări şi de desfă­tări ! Ne apropiem de înalta sărbătoa­re a spiritualităţii creştine şi a bi­ruinţei Luminei Divine asupra în­tunericului satanic. Mormântul acel gol al lui Iisus Christos s’a făcut nouă poartă glorioasă spre fericita viaţă viitoare. Dacă credem şi pri­mim din toată inima, învierea lui Iisus Christos, sîntem atât de bo­gaţi şi atât de siguri de viitorul no­stru — aici şi dincolo de mormânt — încât am biruit spaimele morţii, alarmele vieţii şi pe vechea bestie din noi, grăbită să se sature, pe lumea aceasta. Staţi şi meditaţi voi toţi, de pre­tutindeni, cari sînteţi dezolaţi de sporul sălbătăciei dintre noi. Ma­rea înşelăciune materialistă, cu în­tunecarea credinţei în cele de după moarte, ne-a zvârlit înapoi în hâda animalitate din care ne scosese Bi­serica Mântuitorului. Să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri ! Iar dacă cineva ne concurează în lupta pentru stăpânirea pământului, să-i spargem capul! Aici este raiul şi tot aici şi iadul ! Două mii de ani, s’au luptat Pro­feţii şi Apostolii ca să ne ridice deasupra fiarei!... Profeţi şi Apostoli, înainte spre alte două mii de ani!... Christos a înviat! Christos e viu! Adevărul vieţii viitoare va birui, încă odată, întunericul şi ţărâna! Gala Galaction ATENȚIUNE mutări execută eftin­ț * Telefon 3.50.09. Strada Păt­rașcu Vodă 24 Epica lui C. Stere __ de E. LOVINESCU Revelaţia cea mai mare a ultimi-­ lor ani a fost apariţia în literatură a vechiului luptător socialist sau nu­mai social a basarabeanului C. Ste­re. O lipsă de talent literar notorie nu părea a-l indica la bătrâneţe pentru creaţie artistică. Cele opt volume­ ale romanului In preajma revoluţiei constitue cel mai mare monument memorialistic al litera­turii noastre, minat doar de voinţa ciudată a romanţării unui material imens şi mai interesant, dacă rămâ­nea în nuditatea lui autentică; la a­­ceasta l-a îndemnat poate şi sfiiciu­nea de a-şi prezenta propria lui fa­milie în culori nu totdeauna armo­nioase, în primele volume, cât şi impulsiunea de a-şi satisface resen­timentele faţă de numeroşi contem­porani, în ultimele, în primul d­o-* rezerva l-a ajutat, întrucât i-a dat mai multă libertate în zugrăvirea ambianţei familiale de la Năpădeni şi a fixării neuitatelor portrete, a­ Smaragdei Teodorovna şi al lui Iorgu Răutu, părinţii lui; în al doilea, ro­­manţarea i-a stricat întrucât i-a dat libertatea unor atacuri împinse la caricatură şi pamflet păgubitoare valorii lor artistice. Nu e în intenţia mea de a ana­liza fiecare din aceste volume de autobiografie spirituală înviorată de un mare suflu epic ce înglobează o epocă şi o galerie nesfârşită de ti­puri de toate categoriile sociale, din care reiese deosebit de adâncit şi de multiplu tipul revoluţionarului intelectual zugrăvit, de altfel, atât de des în literatura rusă, obişnuit, aşadar, acolo, dar cu totul nou în literatura noastră. Vom aminti doar sumar cuprinsul volumelor odată cu caracterizarea lor. In primul, Sma­­ragda Teodorovna, ni se zugrăveş­te căsătoria nepotrivită a Smarag­dei Cacioni, fetiţă de 16 ani, cu bă­trânul moşier de la Năpădeni, Iorgu Răutu, de unde se obârşesc Sonia, Tasia şi, în sfârşit, împotriva voin­ţei mamei, Vania, eroul romanului, faţă de care Smaragda avea să a­­rate o repulsiune implacabilă, o ură chiar, în scene penibile, ce l-au fă­cut poate pe autor să prefere vă­lul ficţiunii epice în locul înfruntă­rii pieptişe a memorialisticei direc­te; la aceasta trebue să fi împins şi încercările de diversiune amoroasă ale Smaragdei (cu ajutorul mult ex­perimentatei Natalia Chirilovna Vo­ronin) cu contele Przewicki, între­rupte brusc prin îmbolnăvirea (toc­mai în momentul întâlnirii iubiţilor) şi apoi a morţii fetiţei mai mari, So­nia: e aici un element de fabulaţie melodramatică ce strică impresiei generale de autenticitate, întoarsă la căminul conjugal, Smaragda in­tră în pacea simţurilor mai având doi copii, pe Costea şi Maşa. Lă­sând la o parte elementul roman­ţios, volumul se susţine prin puter­nica zugrăvire a ambianţei familia­le şi a conflictelor de vârstă şi de temperamente a celor doi boeri moldoveni. Volumul al doilea, Vania Răutu, începe adevărata istorisire a for­maţiei şi vieţii autorului. Suntem, la început, încă la Năpădeni, în mediul rural al tovarăşilor de co­pilărie, a ţiganului Tănăsică şi a Irinei, fata lui Dumitru Moraru; a­­poi odată cu şcoala, facem cuno­ştinţă cu mediul de la Chişinău, cu galeria de profesori, pedagogi, ca­marazi, cu primele atitudini po­poraniste şi iniţiarea în mişcarea socialistă şi chiar înrolarea lui, 1­­14 ani, în falansterul comunist al evreicei Sarah Blumberg şi cu mi­siuni propagandiste la Odessa şi Harcov... Urmărit de poliţie, e a­­dus de Nataliţa la Năpădeni, de unde fuge iarăşi la Chişinău, ca în urmă să fie arestat şi deportat în Siberia. Volumul interesează prin zugrăvi­rea mediului revoluţionar, într’o galerie de tipuri foarte vii (ziaristul Manin, Moise Roitman, etc.) şi prin apariţia primelor figuri femi­nine în care scriitorul avea să se arate atât de stăpân pe meşteşugu­­l portretistic (Nataliţa Chirilovna din primul volum, Ileana, Verocica sau Undina, etc...) In Lutul nu ni se zugrăveşte nu­mai viaţa din închisoare dar şi ele­mentele diverse ce intră în forma­ţia sufletească a tânărului revolu­ţionar rus, în care aspiraţiile inter­naţionale se altoesc pe trunchiu­ndividualităţii lui naţionale; forma ia lui sufletească nu e zugrăvită astfel, şi prin învăţămintele traşi din regimul penitenciar dar şi proi­ecturi şi desbateri consemnate sul­orma de jurnal. Importanţa volu­mului se leagă, aşadar, mai mul­te elementele psihologice şi mo­ale de­cât de elementele epice.. *Nui lipsesc fireşte, nici acestea precum nu lipsesc nici portrete f­eminine atât de reuşite: Tani, -ungu, cu care se căsătoreşte î­­nchisoare, ca în toate romane r Ruseşti, Fany Perlov, spălătorea şi­­culina. In genere concepţia eroti­că a eroului este pură, cu o bazi nai mult morală şi ideală decâ sensuală. Cele două volume următoare Ho­tarul şi Nostalgie, cu viaţa de de­portat în Siberia şi călătoria de în­toarcere, constituie partea cea im trainică a acestei mari epopei me­morialistice. Dacă scriitorul păre refractar poeziei, aplecat fiind nu mult asupra vieţii morale şi pro­blemelor sociale, în aceste volum el devine şi un mare poet al natu­rii, un vizual, cu măsuri descripti­ve cu totul nebănuite; zugrăvire Siberiei, a tundrei imense cu viaţ ei dezolantă, peregrinările cu săp­tămînile pe fluvii şi lacuri înghi­ţite sau bântuite de sloiuri, faun, flora, zilele şi nopţile, nesfârşiţi oamenii locului, totul se învolbi­rează într’un suflu de mare poezi descriptivă, în care fraza în gem­me neîngrijită şi fără efecte artist­ce a scriitorului prinde coloare şi ritm... E una din cele mai mari transformări a unei personalităţi, determinată prin însăşi forţa su­biectului ce-i impune astfel legile şi o transformă... Figurile de revo­luţionari se înteţesc şi ele, impuse la fel de mediul acesta înţesat de revoluţionarii întregului imperiu. Teroristul Colea Sagin, Arcadie Tartanov, cărăuşul Spirea Vorni­cul, Chi­paiul, chinezul din, Serghinsc fără să mai pomenim de ilustrul Lenin, apărut sub numele lui Arta­­mov, Danilov, etc., iar între femei neuitata Maria Ivanovna Culiceva, iarăşi Undina, Maria, Varvara Si­­mionovna, din aceiaşi linie a puri­tăţii morale a eroului. In liniştea Siberiei formaţia sufletească a lui Vania Răutu se continuă în sensul desfacerii lui de mişcarea revolu­ţionară rusă şi a deşteptării con­­ştiinţii lui naţionale şi a împlântă­­rii în suflet a convingerii misiona­re că trebue să ridice la viaţa na­ţională pe Moldovenii din Basara­bia şi să vină în România ca sol al desrobirii fraţilor de peste Prut... * Marea frescă memorialistică este terminată aici, nu numai natural ci chiar sub o formă de potenţare şi de apoteoză a talentului său. Au­torul ne-a mai dat totuşi încă trei­ volume: Ciubăreşti, In ajun, Ura­ganul, în care viaţa lui Vania Rău­tu e urmărită şi de la trecerea Pru­tului. Toate aceste volume pot fi înlăturate nu numai fără pierdere ci chiar şi cu mare câştig pentru unitatea ciclului, şi pentru acel ca­racter de obiectivitate epică, pre­ţuită în celelalte volume, in parte şi fiindcă materialul e departe de noi şi deci necontrolabil. Odată cu venirea în ţară, roma­nul lui Stere se transformă într'o cronică politică şi socială, cunoscută şi controlabilă, în care resentimen­tele bine ştiute ale bărbatului poli­tic atât de încercat de soartă şi de­­ oameni şi de imensele lui ambiţii şi aspiraţii se deslănţue sub forma ca­­ricaturei şi a pamfletului fără cru­ţare dar şi fără acea vehemenţă şi căldură ce ridică nedreptatea până la artă. Caricaturile scriitorului u­­şor de individualizat rămân în afa­ră de estetică şi pătează puritatea sufletească a omului... Tot figurile feminine salvează unele părţi ale a­­cestui pamflet politic. Apariţia one­stei, purei Eliza Orleanu în viaţa lui Vania Răutu, devenită mama copiilor lui, şi epizodul idilic de la Florenţa cu Yvonne, aduc o mireas­mă fie de poezie conjugală fie de fi­nă sensualitate de sine stătătoare. Moartea a împiedicat pe autor de a-şi încheia opera prin volumul al IX-lea: din punct de vedere literar nu e o pierdere. Romanul lui memo­rialistic era de mult sfârșit, odată cu volumul al cincilea. E. Lovinescu * C. STERE CIOCNITUL OUALOR (Urmare din pagina I-a­­ listului căci, cel care alege mult un ou, pune la ambiţie puiul latent din celălalt, care se răsbună. Morala deci ar fi: Nu vă alegeţi ouăle prin nici o metodă. Nu vă mai stricaţi smalţul de pe dinţi. Te po­meneşti că tăria oului depinde de cucoş, şi cucoşul e totdeauna ano­nim, mai anonim şi mai greu chiar de cunoscut decât la oameni. Totul e o chestiune de şansă. A­­cesta e chiar şi hazul ciocnitului. Oarecare sfaturi se pot totuşi da. Să vă feriţi de acei care încearcă să trişeze şi aici şi care ciocnesc oul puţin lateral, adică unde resistenţa e mai mică. Fiţi atenţi: când atacă îndreaptă-i vârful. Dacă totuşi te birueşte, este pe sfântă dreptate. Nu lăsaţi apoi să vă ciocnească baza cu vârful celuilalt. E inegalitate fiindcă la bază, ştiţi, e un gol care­ diminuiază resistenţa. Iar pentru, după operaţie, adică după bătălie, dacă aţi stricat chiar toate ouăle tuturor, nu fiţi prea mân­dri; nu aveţi nici un merit, nici de cocoş nici de găină. — Şi iarăş vă trădaţi caracterul. Nici nu mâncaţi oul-victimă. Nici nu-i frumos; nici nu-i higiene. Afa­ră de cazul că a început să facă aşa ceva, o fată. Atunci e indicat să o imiţi ca să fii la fel de inestetic şi de speculativ. Ciocnitul ouălor e o chestie „de onoare“. E un fel de duel, numai că n’are un conflict prealabil. Şi, doar, la duel, dacă ţi-ai împuşcat adver­sarul, nu-i fum­ găinele. Nici la ciocnit să nu-i mănânci oul. □emosiene Botez

Next