Adevěrul, iunie 1937 (Anul 51, nr. 16361-16383)

1937-06-02 / nr. 16361

ANUL 51.­No. 16.361 S pagini Miercuri 2 Iunie 1937 vnivn atari • al v. beldiani FONDATORII CONSX iwni-R 1888—1897 1897—1920 or politic: MIHAIL SADOVEANU I I l i Centrala; 3-84-30. abonamente j 600 !e! pe un’"» I “a,e 1^- cei București, Str. Const Miile (Sirimlar) No. 5-7-9 E2SLTÎS« _____________| tgil lot no 7 hm? | _ _____ |_______­­ * ___________________________ »| _____. Toleranţă inexplicabilă Alegerile comunale şi judeţene se prelungesc, profesional, când ici, când colo, în toată ţara. Sunt un fel de alegeri de uzură. Cu această ocazie s’au putut ob­serva temele de propagandă a fie­cărui partid. Şi s’au văzut şi manifestele par­tidului naţional-creştin. Ele au o fi­zionomie atât de interesantă în­cât s’au bucurat şi de un mare succes fotografic. Ziarele, pentru a stabili faptele care erau de necrezut şi semănau a invenţie, au recurs la sistemul reproducerii fotografice. Şi s’a văzut cum arată. Ele făgăduesc exproprierea şi ru­rală şi urbană. Şi, pe loc, prin oamenii de ordine ai partidului se face instantaneu şi împroprietărirea, cu tablou, număr de hectare sau număr de case, pen­tru ca nu cumva să se nască vreo confuzie. Formula rurală, în special bună pentru Basarabia este: „Omul şi hectarul”. Cea urbană este, — e adevărat, — mai confuză. Nu se ştie bine: omul şi casa, sau omul şi apartamentul, sau omul şi prăvălia. Deocamdată se fac listele, se trec „bunii români“ cu nevastă şi copii, pentru calculul încăperilor. Nici pă­durile n’au scăpat. Se împart, nu meschin cu copacul sau cu carul, ci tot cu hectarul. Larghetă mare. Privit, conştient, fenomenul apa­re hazliu şi plin de savoare. Dacă însă ne referim la menta­litatea şi simplitatea celor cărora se adresează, faptul e grav. Ţăranul intră la ideie. El are nevoi foarte mari. Avere nu are deloc. Dacă ar fi deci să-şi acopere nevoile în chip normal e greu, s­e poate imposibil cât ai bate din palme. Singura so­luţie e asta: omul şi casa altuia, omul şi hectarul Statului. Ţăranul nu cunoaşte la şarlatani. El este de prea multă bună credinţă. Nu-şi închipue că poate să existe cineva în stare să-l înşele în halul acesta. El crede. Şi, odată ce crede, aşteaptă ex­proprierea, se agită fiindcă întârzie, se revoltă fiindcă alţii ar împie­dica-o. Ţăranul a început să se con­sidere, principial, proprietar a tot ce i s’a promis. II mai încurcă doar, alegerea a ceea ce ar trebui să pre­fere. Ce vor fi în stare să facă aceşti ţărani când li se va spune că din cu­tare cauză, exproprierea care era hotărîtă e în primejdie, se va ve­dea. D. Goga a şi anunţat mari tul­burări în ţară. Ele nu sunt de închipuit decât dacă cineva ar împiedica „expro­prierea“ anunţată şi mai ales îm­proprietărirea gata trecută pe listă. Guvernul cunoaşte foarte bine a­­ceastă situaţie. Cunoaşte desigur toată colecţia de manifeste, unele mai darnice şi mai largi decât cele­lalte. Ar trebui să cunoască şi efec­tul lor în ţară. Are toate mijloacele de informare. Propaganda aceasta se desfăşoa­ră în toată ţara şi, mai vârtos, în Basarabia, acolo unde ţărănimea trecută prin revoluţie, crede că to­tul este posibil, având exemplu din trecutul apropiat. Ceea ce a fost po­sibil odată, nu le mai poate apărea imposibil. „Aşa a fost şi­ acum două­zeci de ani! Aşa­dar, se poate“. Guvernul are cunoştinţă de acea­stă propagandă şi-i de presupus că cunoaşte şi materialul omenesc că­ruia se adresează. Şi, cu toate acestea, de câteva luni de zile, lasă liberă această o­­peră de aţâţare a instinctelor la sate şi priveşte pasiv. Intră în concepţia guvernului ca o propagandă licită, această campa­nie de exproprieri şi împroprietă­riri ? Concepe guvernul aceasta ca o reformă realizabilă fără tulburări, şi posibilă fără primejdii pentru însăşi existenţa statului ? Concluzia logică ar fi un răspuns afirmativ. Toate sunt cu putinţă în evoluţia pe care o încearcă azi partidele po­litice. Chiar şi acest comunism de­ghizat. Iar dacă răspunsul guvernului este negativ, cum se explică acea­stă toleranţă? Oricine are dreptul să spue ce vrea şi ce-l trece prin cap, în pro­paganda lui electorală? In prezent se vede că, da. In viitor se va vedea unde ajun­gem. Demostene Botez QIOSE PGiifí€E.~ CURBELE DE SACRIFICIU Am publicat informaţia, culeasă din sursă autorizată, relativă la intenţia guvernului de a suprima una din curbele de sacrificiu care apasă pe salariul funcţionarilor. Curbele au fost impuse de nece­sităţi, îndată ce criza a pierdut din viru­lenţă şi pe măsură ce se instaurea­ză viata economică sănătoasă, — statul, in momentul când există po­sibilităţi bugetare, este dator să apropie de normal salariile funcţio­narilor. Din 1932 până în prezent circu­laţia fiduciară a sporit considera­bil, preturile, s’au urcat — semn, după economişti, că criza este în declin. Se impune atunci ca statul să sporească salariile. Nu-i vorba numai de restituirea unui drept, ci şi de fortificarea ar­măturii administrative a statului. CONSILIUL SĂNĂTĂŢII S-a întrunit, sub preşedinţia d-lui dr. Costinescu, consiliul superior al sănătăţii. S’a adoptat proectul de regula­ment pentru acordarea de concedii plătite, pe un timp îndelungat, func­ţionarilor tuberculoşi. Un slobaş — după statutul func­ţionarilor — nu poate avea conce­diu de boală, plătit, decât trei luni. Primeşte pentru următoarele trei luni jumătate de salar, încă timp de şase luni i se acordă concediu fără salar — urmând apoi a fi pus in disponibilitate. Prin urmare, funcţionarul — toc­mai — când este bolnav şi are cea mai mare nevoe de bani — este plătit cu jumătate din leafă sau chiar nu este plătit deloc. S’au remediat lucrurile cât pri­vește tuberculoza. Când se va extinde sistemul la toate bolile? M. Sevastos Expoziţia din Paris PAVILIONUL ROMÂNIEI D. Inculeţ se va duce în Ardeal pentru a se îngriji de situaţia precară a Moţilor. Situaţia guvernului nu-i încă şi mai precară ? CHESTIA ZILEI MASORI CONTRA SPECULEI... ii citit? S’a constituit o comisie permanentă pentru combaterea speculei. — ăccc o fi permanentă ? Păi, este și ea la fel ca specula !\ REFLECŢIILE D-LUI M. NEGURĂ întors recent de la Fraga, d. Mihail Negură, ministrul coope­raţiei, a expri­mat presei bu­­cureştene în­treaga sa admiraţie faţă de cele constatate în cuprinsul Republicei cehoslovace. Cităm : „Un popor muncitor şi sobru, cu iubire de ţară, respect de ordine şi autoritate, cu conducători capabili să privească numai prin prizma ma­rilor interese naţionale îşi poate croi destinele cu toată liniştea şi sigu­ranţa de continuă propăşire“. „Voi avea prilejul să arăt mai pe larg tot ce am constatat, ce trebue reţinut cu interes şi ce am putea fo­losi din experienţa acestui brav po­por“. Se vede clar din tonul mai mult decât entuziast al acestor declaraţii că nu-i vorba de o galanterie de circumstanţă. Ministrului român i-a rămas la inimă spiritul de disciplină creatoare, de ordine şi de organi­zare din gospodăria publică şi pri­vată a aliatei noastre. Să nu omitem amănuntul: e vorba de Cehoslovacia, cea mai progre­sistă dintre democraţiile Europei Centrale. A stârnit via admiraţie a ministrului român, Republica asupra căreia presa noastră de extremă dreaptă nu osteneşte de ani de zile să-şi descarce veninul calomniei, prezentând-o, după moda ziarelor germane, drept „postul de avant­­gardă al comunismului“. Mărturia d-lui Negură vine să pecetluiască după cum merită reaua credinţă a respectivilor. încă odată sunt rele­vate, de un fruntaş al politicii de centru, valorile creatoare ale de­mocraţiei avansate. Sinceritatea cu care d. Negură se exprimă elogios asupra regimului şi calificarea de „brav popor“ acordată masselor în­regimentate în partide radicale — agrarian, socialist, etc. — pun la punct exagerările aberative ale pre­sei hitleriste sau hitlerizante, dela noi şi de aiurea. Buna organizare gospodărească, prosperitatea economică, nivelul de viaţă ridicat al muncitorime!, au să­rit în ochii ministrului român, fă­­cându-l să gândească cu nostalgie — sunt sigur — la multe stări dela noi... Faptele vorbesc mai elocvent vă­zute la faţa locului, decât înregis­trate pe calea lecturii. Sunt sigur că d. Negură cunoştea de mai înainte toate cele bune relatate asupra rea­lităţii sociale din Cehoslovacia, de presa de bună credinţă. Constatân­­du-le însă la faţa locului, pare să fi avut impresia unei revelaţii. Numai aşa se explică înflăcărarea de entu­­ziasem exprimată prin „Viitorul”, la întoarcerea de la Praga. Dacă până acum d. Negură nu avea faimă de „comunist“, „vândut“, etc. în parti­dul liberal, nu-i exclus să şi-o atra­gă de astăzi înainte... Cert e că democraţia ca sistem politic se dovedeşte de o inegalată eficacitate socială pe oriunde se practică din plin şi cu sinceritate din partea conducătorilor,­in ţările so­cialiste ca Suedia, Norvegia, Dane­marca, lucrurile merg aşa încât un serios gazetar englez vorbeşte de ele într’un volum ca despre ţări „ale oamenilor fericiţi“. In Cehoslovacia, după cum afirma d. Leon Blum , în mesaglul trimis la Praga la con­gresul socialist ţinut la 16 Mai, armonia între clasele sociale e din cele mai consolidate, iar operele de creaţie pe teren însumează un ma­ximum impresionant. Ceea ce d. Leon Blum atesta în recentul mesagiu, d. Negură confir­mă entuziast, în calitate de martor ocular al stărilor de fapt. Două măr­turii venind de pe planuri politice diferite, converg perfect spre aceiaş concluzie. Amatorii de dictatură, cei ce po­menesc cu frică de democraţia po­litică şi socială avansată, primesc astfel răspuns limpede: regimul conducerii pe calea suveranităţii populare, exprimată în deplină li­bertate, pe temeiul egalităţii în faţa legilor,­­ din cele mai fecunde. De­mocraţia dă posibilităţi ideale de dezvoltare: viaţa socială poate în­registra schimbări în bine fără zvâr­coliri şi violenţe, poate îmbrăca noul forme, ameliorate, fără zguduiri şi vărsări de sânge. Regim suplu, capabil de acomo­dări la nevoile celor mulţi, democra­ţia e factor de prosperitate şi pro­gres, cu condiţia să nu fie contrafă­cută, camuflată, după modelul din unele ţări balcanice... Sigur că exact ca noi gândeşte şi d. Negură, acum când s’a întors de la Praga. Em. Serghie Ad In al cui serviciu va fi Spania de mâine? de ALVAREZ DEL VAYO Fost miniştru­ de externe, reprezentant al guvernului spaniol pe lângă Societatea Naţiunilor şi Aliaţii din 1914 se întâlnesc încă­­- odată, dar corul format din Deutschland ueber Alles şi din Mar­­e­şul imperial este astăzi susţinut de­­­ vocile tinereşti ale Giovinezzei. Axa Berlin-Roma a căpătat din­­tr’odată la Burgos baza necesară­­ de expansiune a politicii sale în a­­ceastă parte extremă a Europei. De aici, Berlinul şi Roma vor supra­­veghia democraţiile occidentale,­­ faţă de care Ducele a arătat recent un dispreţ cu adevărat extraordi­nar, semnând gentlemen’s-agree­­ment-ul. Statele fasciste au ştiut să apre­cieze sub adevăratul lor aspect — şi acesta e meritul lor — posibili­■ utile­mpaniei ca factor de iumu ■ importantă în viitorul Europei. A­­­­ceste state şi-au dat seama că în ,­ fond teoria indivizibilităţii păcii­­ poartă în ea un lucru cu mult mai pozitiv şi mai exact decât o sim­­­­plă atitudine doctrinară şi senti­­­­mentală. Convinse, aşa cum de alt­­­­fel suntem şi noi, că dacă războiul va izbucni, Spania nu va putea să­­ rămână neutră, aceste state vor în­­­­cerca, dacă li se va permite, s’o ata-1 șeze la carul lor de războiu. :* Fără îndoială că Spania va ieși 0 din războiul intern oricare va fi 2 rezultatul lui, transformată într’o s putere militară. Ea ar deveni putere militară, dacă _ Franco va­ fi = învingător pentrucă 2 numai un aparat militar foarte pu­­s termic îi va permite să se menţină 2 împotriva ostilităţii unui întreg popor, ostilitate atât de marcată în­­ regiunile stăpânite de el, sub un regim de teroare brutală, încât 2 şase luni după izbucnirea revoltei se recurge zilnic la o jumătate de duzină de­­ execuţii „exemplare“ , pentru a stăvili mişcarea de revoltă a populaţiei. In plus, Spania ar de­veni putere militară, pentr­u ca a­­liaţii fascişti i-ar impune crearea unei armate, a unei aviaţii şi a unor baze navale în serviciul po­liticii lor de război, pentru a pu­tea folosi toate roadele posibile ale colaborării actuale. Spania ar deveni putere militară şi în cazul când victoria ar fi a noastră, lucru de care nu ne în­doim o singură clipă, întrucât nu vom uita uşor experienţa ultimilor zece luni, în cursul cărora o mână de generali, trădători ai propriei lor ţări, au putut să prelungească in­famia cea mai mare care a putut fi comisă vreodată împotriva po­porului spaniol şi aceasta numai graţie sprijinului acordat de statele fasciste. Argumentul după care Spania va fi extenuată la sfârşitul răsboiului, în aşa fel încât nu va putea deveni o putere militară, cade de la sine, dacă ne aducem aminte cum Uniu­nea Sovietică , pe care toate na­ţiunile o considerau moartă atunci când eu am vizitat-o pentru prima oară în 1922, ca delegat al docto­rului Nansen, a ieşit totuşi din acea încercare cu admirabila ei vi­talitate de astăzi.* Deci o Spanie militară puternică într’un caz ca şi în celălalt Dar în serviciul cui? Atunci când anumite secţiuni ale I opiniei democratice europene, în- : căpăţânându-se în eroarea de a­­ crede ca se poate stăvili un răsboi­­ ignorându-1 şi că cea­ mai bună po­litică de pace este una de capitu­lare, au crezut se pot elibera de responsabilitatea lor istorică spu­nând: „Răsboiul civil spaniol este o afacere care nu priveşte decât pe spanioli“, fascismul internaţio­nal, cu mai multă brutalitate, rea- ist, a răspuns la chestiunea pe care noi o punem: „In serviciul cui va fi Spania de mâine?“. „In serviciul nostru!“. Şi cum aceste state sunt foarte ac­tive, ele au început să stabilească o servitu­­dine de fapt. Cu bună dreptate, sta­tele fasciste au văzut încă din pri­ma zi în evenimentele din Spania o afacere eminamente internaţio­nală şi au ştiut să profite pe larg de toate slăbiciunile celorlalţi. Ele ştiu că atunci când alarma se în­tinde şi când temperatura devine mai­­ ridicată, este suficientă o sim­plă declaraţie afirmând integrita­tea Marocului spaniol şi a insule­lor Baleare pentru ca liniştea şi calmul să fie restabilite. In Maroc, într’adevăr, generalii rebeli dau impresia de a fi păstrat posturile de comandă; germaniza­­rea treptată a teritoriului aflat sub protectorat nu a atins încă stadiul brodării crucii încârligate pe tur­banul alb al califului. Din insulele Baleare silueta contelui Rossi a dispărut cu discreţie, dar toţi ser­vitorii lui au rămas. In insulele Ca­nare, astăzi uitate, tehnicienii na­vali lucrează asiduu, dar fără a face mai mult zgomot decât trebuie. Atunci când se dau garanţii — garanţii date de altfel de acei care au făcut din violarea tratatelor re­gula politicii lor internaţionale — şi când ele sunt primite cu opti­mism, se uită că, în ceea ce priveşte efectele practice şi din punct de vedere al ameninţării care apasă asupra democraţiilor occidentale, „regiune anexată“ înseamnă acelaş lucru ca şi „zonă de influenţă“. * Este probabil că în calculele can­celariei romane nu intră ideia de a da de lucru celorlalte cancelarii europene, obligându-le să reînoias­­că scrisorile de acreditare ale am­basadorilor. Cancelaria romană nu tinde să adauge la coroana Italiei, îmbogăţită prin podoaba imperială a Abisiniei, noul diamant al insule­lor Baleare. Pe de altă parte nici celor din Wilhelmstrasse nu le vine la socoteală să recheme Koenigs­(Citiți continuarea în pag. II-a col. I) anului m. Propaganda turistică In sălile Atheneului, s’a deschis re­cent, o expoziţie, neintegrată întru to­tul manifestărilor de artă, dar a cărei utilitate şi interes sunt indiscutabile. E vorba de „expoziţia-concurs de afi­şe”, organizată de Oficiul naţional de turism. Frumuseţile ţării: Carpaţii, litoralul Mării Negre, Delta Dunării, vechile mă­năstiri bucovinene, Cheile Bicazului, munţii Banatului, — în sfârşit, tot ceea ce are România mai expresiv şi mai atrăgător a fost surprins şi răstăl­măcit, după talentul şi inspiraţia fie­căruia din cei 60 de expozanţi, in cu­lorile a 130 de afişe. Din acestea, se vor alege 10-12, cari vor fi împrăştiate în ţară şi dincolo de ea, ca nişte tăcuţi, dar încântători me­sageri, meniţi să amintească de zâmbe­tul luminos al zărilor româneşti, de te­zaurul nostru natural, şi de cel primit moştenire de la istorie. Folosul va fi al tuturor. Un afiş vor­beşte, de foarte multe ori, mai căldu­ros şi mai convingător, decât o duzină de propagandişti transpiraţi, cari te trag de mânecă. E drept că afişul tre­­bue să fie bun... Căci — dacă se poate vorbi despre o artă decorativă, în care intră şi mobi­la făcută cu gust şi draperiile inteligent asortate şi tapetul delicat, — cu atât mai mult se poate discuta despre o artă a afişajului. Un afiş, care deschide o fereastră de aer şi culoare în zidul afumat al unui peron, nu trebue să fie zugrăvit cu mai puţină, inteligenţă, decât un decor de teatru. Pictorul, care — în absenţa ta­lentului — nu ştie să redea transpa­renţa aerului alpin, nici grandoarea Dunării la Porţile de fier, şi ne oferă un simulacru de peisaj românesc şi un truc, comite un păcat nu numai faţă de meseria sa, ci şi faţă de frumuseţile ţării, pe cari le schimonoseşte. Din fericire, Oficiul naţional de tu­rism — prin preşedintele său, d. Ser­giu Dimitriu, secretarul general de la Interne — n’a dat greş. Dimpotrivă. La concursul internaţional de afişe turis­tice de la Breslau, România a obţinut premiul I Anestin şi Pierre Grant au fost apreciaţi, aşa cum se cuvine. O izbândă, care — după cât se pare — se va repeta şi la expoziţia interna­ţională de la Paris. Să subliniem, de asemenea, cu satis­facţie, prezenţa, printre expozanţii de la Atheneu, a câtorva nume de pictori cu totul remarcabili: Lucia Demetriad-Bă­­lăcescu, Paul Miracovici, Florica şi Marcela Cordescu, Al. Phoebus, Drăgu­­ţescu, etc.... Propaganda turistică este pe mâini şi... culori dintre cele mai sigure! Eugen Jebeleanu NAZBATIS E ALTCEVA... Nu s’au luat măsuri pentru pune­rea în funcţiune a Creditului Agri­col şi a Creditului meşteşugăresc. Măsuri s’ar lua. Nu ştim de unde s’ar putea lua bani. Kix sa „VIITORUL“ pledează pentru pedeapsa cu moartea. Guvernul vrea să facă și a cin*­cea etapă? # PENTRU combaterea lăcustelor, s’au luat măsuri preventive, alo­­căndu-se fondurile necesare.„ „.Care vor fi mâncate de alte lăcuste. D. TITULESCU DESPRE DEMOCRAŢIE R­­ISCĂ DESPRE CEVA Sărbătorirea preşedintelui Repu­blicii cehoslovace a dat ocazie d-lui Nicolae Titulescu să-şi exprime — odată cu sentimentele de caldă prie­tenie ce-l leagă de d. Eduard Beneş — şi câteva opinii extrem de intere­sante asupra unor probleme cari formează preocuparea omului poli­­tic încadrat fidel concepţiilor demo­cratice şi dornic să servească statul căruia îi aparţine, fără nici o re­zervă, fără nici o credinţă alta de­cât aceea închinată binelui obştesc. Făcând o paralelă între dictatorii cari conduc unele ţări graţie „mai mult ascendentului lor personal asu­pra popoarelor decât graţie ideolo­giei pe care o incarnează“ şi şefii de stat liber aleşi de massele populare, d. Titulescu scrie: „Caracteristica Preşedintelui Beneş constă în faptul că puterea lui nu este alcătuită din totalul libertăţilor pierdute de concetăţenii săi”. Este o admirabilă definiţie nu nu­mai a funcţiunii preşedintelui Ceho­slovaciei, ci o lapidară şi în acelaş timp cuprinzătoare definiţie şi e­­logiere a democraţiei. Intr’adevăr, pe când dictatorii îşi trag forţa din suma libertăţilor răpite concetăţe­nilor lor şi continuă să guverneze prin opresiune substituindu-şi voin­ţa lor celei a masselor puse în im­posibilitate de a-şi spune cuvântul, şeful statului democratic e expresia insăşi a acestei voinţe populare, li­ber manifestată în momentul alege­rii şi lăsată mai departe liberă să controleze actele de fiecare clipa ale magistratului suprem al statu­lui. Numai astfel au putut Cehoslo­vacia şi toate ţările cu regim de­mocratic să progreseze şi să se a­­firme ca elemente utile civilizaţiei şi numai datorită acestei colaborări nestingherite dintre naţiune şi con­ducătorul ei, aceste state pot sta mândre pe linia de apărare a drep­turilor lor. Dar d. Titulescu mai face o con­statare în legătură cu forţa morală a statului ale cărui destine le con­duce astăzi d. Eduard Beneş. Re­memorând activitatea d-lui Beneş care timp de optsprezece ani a fost conducătorul afacerilor străine ale Cehoslovaciei și stăruind asupra în­­crederei ce i-a fost acordată de pa­tria sa în îndeplinirea importantei misiuni ce o avea, d. Titulescu spune: „Continuitatea acestei încrederi a fost atât de mare, atât de mult deasupra oricărei îndoeli care ar fi putut să-i micşoreze prestigiul, încât ea a impus opiniei publice mondiale obligaţiunea de­ a asocia în chip permanent numele Cehoslovaciei cu acela al ministrului ei de afaceri străine”. Şi adaugă d. Titulescu: „Personalitatea Beneş, transformată in capital politic prin încrederea neli­mitată şi neîntreruptă a ţării sale, este pe punctul de a produce dobândă în fo­losul colectivităţii, care l-a susţinut fără slăbiciune şi pentru care el a lucrat cu un devotament ce n’a cunoscut nicio­dată limită”. Există domenii de activitate pu­blică unde se pot realiza progrese în folosul colectivităţii numai prin menţinerea fără şovăire a continui­tăţii. O încredere nelimitată şi ne­întreruptă în cei însărcinaţi să ac­tiveze în acele domenii este necesa­ră, pentru că numai astfel pot fi create opere trainice care să formeze temelia statului. Cehoslovacia — cum arată d. Titulescu — a înţeles acest lucru şi de aceea „personali­tatea Beneş“ îşi produce dobânda spre binele patriei sale. Constatarea aceasta e un omagiu adus şi d-lui Beneş şi statului amic şi aliat cu noi, care dă un exemplu rar de cu­noaştere a intereselor sale şi recu­noaştere a muncii depusă în slujba acestor interese de unul din cei mai străluciţi fii ai săi. Pe marginea opiniilor exprimate de d. Nicolae Titulescu, este cazul să se mediteze cu deosebită aten­ţiune, G. Spina Edilitate Prin însemnările de faţă, încerc să nu reprezint nimic altceva, decât unul din multele glasuri ale acelora pe care treburile zilnice i-au mânat, cumva, de curând, prin dreptul şan­tierului municipal din Piaţa 8 Iunie. Nu este prea multă vreme de când s-a modernizat Dealul Patriarhiei. A fost o lucrare grea şi — lucru ne­obişnuit la noi — făcută nu numai la suprafaţă, pentru o singură zi sau o singură împrejurare, ci făcută cu grije, solid, pen­tru a dura multă vreme, în cu­prinsul din ce în ce mai bogat al­­ confortului şi al esteticei munici­­pale. Astăzi, această lucrare este de ION ZAMFIRESCU desfundată mai bine de jumătate. De câteva zile încoace locatarii din împrejurimi au ocazia să constate zgomotul și munca infernală a spăr­gătoarelor cu aer comprimat, con­centrate în serie pentru a disloca baza puternică de beton armat a străzii. Deşi această realizare a co­stat milioane, totuşi distrugerea ei pare că a fost hotărîtă uşor, foarte uşor chiar, cam aşa cum s’ar proce­da cu o tribună de bârne, a doua zi după desfăşurarea paradei. Nu este nici un an măcar de când s’a terminat şi inaugurat cea de-a doua porţiune din planşeul Dâmbo­­viţei, cea dintre Aşezămintele Brân­coveneşti şi podul Şerban Vodă. Cu toate acestea, pentru nu ştiu care modificare urbanistică, această porţiune este astăzi în multe locuri spartă şi se lucrează intens la des­fundarea altora. La fel, se mai poate spune despre soarta liniilor de tramvaiu care de doi ani încoace s’au schimbat de vreo trei ori şi continuă încă să se schimbe. Intre toate, însă, faptul cel mai pitoresc şi mai caracteristic îl for­mează povestea orologiului. Este vorba de orologiul dela întretăerea Bulevardului Maria cu strada Bibe­­scu Vodă, datorită căruia, până mai zilele trecute, toţi trecătorii locului puteau să afle, cu aproximaţii va­riabile de la o zi la alta, cam cât ar putea să fie ora. Lucrările lui au durat mult, câteva luni, sau mai bi-' (Continuarea în pagina a II-a)

Next