Adevěrul, iulie 1937 (Anul 51, nr. 16384-16410)

1937-07-01 / nr. 16384

ANUL 51 .­No. 16.384 romUTORT • ^ 8EUHMAM FONDATORI: CONST mtm.k 300 iei pe 6 luni 0OBONAMENTE 600 lei pe un an 150 lei pe 3 luni 6 pagini 1 IULIE 1937 1888—1891 1891—1920 Directori IAIL SADOVEANU In străinătate dublo 2 LeiR­IROuRLli! BuBnrftcti Sti* Const. Miile /Sărindar^ No. 5—7 — 9 Monete false, autorizaţii de export false.» Fiecare cetăţean este nevoit să-şi ataşeze, pe lângă persoana lui, câte un expert. Pentru apele româneşti Nu s’a făcut numai o evocare o­­cazională a apelor româneşti, în cuvântarea rostită Duminică seara, la Radio, de către d. Dan Sără­­ţeanu. Dacă ar fi fost numai atât şi încă am avea de subliniat câteva accen­te de frumoasă inspiraţie. Cum, de pildă, pornirea spre haos şi necu­noscut a primului navigator, a le­gendarului Noe, „care nu cunoştea nici roza vânturilor, nici folosinţa velelor, nici secretul simplu al ra­melor, în corabia fără comandă prin care s’a salvat fiinţa ome­nească“, şi unde prin mijloace mai presus de înţelegerea noastră „un suflet de om a încercat cea mai crudă luptă cu natura”. Sau evoca­rea acelui pas uriaş făcut în folosul umanităţii când chinuitoarea mun­că, la rame, cu braţele omeneşti, a fost înlocuită prin puterea abu­rului. Sunt, toate, pagini de admirabilă literatură ocazională, amintitoare, uneori, a vremii trecute când „ma­rii noştri Voevozi ca Mircea, Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare şi-au udat — simbolic — steagurile lor în apa Dunării“ — pagini care­ au ţinut viu interesul unui public au­ditor obişnuit cu discuri vesele şi melodii la modă. Dar la­­adăpostul acestei mantii istorico-literare, d. Dan Sărăţeanu, directorul general al Societăţii de Radiodifuziune, a pus în termeni categorici,­ o importantă problemă politică. E vorba de interesul ce trebue desvoltat în public faţă de realita­tea economică, naţională şi socială pe care o reprezintă apele noastre. Trebue — spunea d. Dan Sără­­teanu — „să se creeze o stare de spirit necesară în largul masselor cetăţeneşti, semnalând utilitatea şi importanţa arterelor navale cu care natura a înzestrat frumoasa noa­stră ţară şi să se trezească un sen­timent de ocrotire a acestor forţe cari sunt pentru România, plămâ­nii şi artera ce duce sângele la ini­ma ţării prin Dunăre şi Mare“. Şi, mai departe, subliniind para­doxala situaţie pe care o creiază tocmai bogăţiile româneşti, confe­renţiarul a relevat necesitatea unei bine utilate navigaţii fluviale şi maritime. „Ţara noastră cu 2200 kilometri frontieră, pe apă, din care 500 km. la Mare şi 1700 kilometri fluvii şi 1200 kilometri frontieră terestră, în inte­riorul cărora trăesc 18 milioane de suflete şi pe pământul căreia se gă­sesc din abundentă cereale, lemn, vite şi ţâşneşte petrol, cu un patri­moniu naţional exportabil în anii din urmă cifrând aproape 30 de miliar­de de lei, — în Ţara noastră oricând se pune întrebarea cum­ sunt mijloa­cele proprii de punere în valoare, prin circulare a acestor bogăţii şi dacă nu cumva, presupunând că nu pot fi apărate prin proprie forţă, nu constitue un pericol pentru indepen­denţa statului nostru ?“. Problema utilităţii din punct de vedere economic şi naţional a ape­lor româneşti, a fost pusă în lumi­na ei cea mai justă. Zilele festive de acum să nu trea­că fără a se lua o iniţiativă de na­tură a pune în mişcare forţele la­tente ale apelor noastre, ale Dună­rii, ale Mării. Cuvântarea la Radio a d-lui Dan Sărăţeanu, — a cărui­­­tinereţe, a cărui pricepere şi forţă de muncă se dovedesc din ce în ce mai utile instituţiei pe care o conduce — a dat un prim semnal. Trebue să ţi­nem seama de el. Iar celor indiferenţi sau sceptici să le amintim cuvintele lui Jean Bart, citate şi de conferenţiar : „Trecătorule, opreşte-ţi atenţiu­nea când auzi vorbindu-se despre Dunăre. Rămâi pe gânduri, câteva clipe, meditează în tăcere la ma­iestatea străvechei ape: fluviul Rege, pe care lumea antică îl di­viniza ca pe o sacră personalitate“. Horia Roman UN fachir din Cairo stă în aer, cu vârful bastonului abia atingând pământul. Ca şi guvernul nostru... „POPORUL şi armata sunt gata, — a spus colonelul german Rein­hardt, — nu să facă războiul, ci să întreţină pacea". Poporul german vrea, într’ade­­văr, pacea. Hitler însă— vrea răz­boiul... D. MAREȘAL Averescu va da partizanilor încă o masă... ...In lipsă de ciolan. # INSTITUTUL de educație fizică se va numi Academie. ...Deoarece acum spiritul genera­ției noui e corpul. # Sfântul Petre, patronul şcolarilor silitori Nu ştiu cine a hotărît ca patronul şcolarilor silitori din România, să fie Sfântul Petre. Unul din cei patru evanghelişti, ar fi fost poate mai nimerit. Sfântul Petre, nu ştia nici măcar să citească. Se pare insă că simbolul cheilor cu care Sfântul Petre, te întâmpină din pragul fiecărei biserici, mai are şi o altă interpretare decât acea pe care ne-o dau profesorii noştri de religie, din cursul inferior al liceului. In viaţă, ca şi după moarte, porţile Raiului nu se deschid decât pentru cei ,,săraci cu duhul”. Asta înseamnă că de cele mai multe ori, podoabele minţii ca şi ale sufletului, sunt bagaje inutile care-ţi îngreuiază drumul spre împărăţia Ce­rurilor. Noroc însă, că dacă ştii să citeşti cărţile sfinte şi printre rânduri, înveţi că adevărata fericire pământească, este să te poţi lepăda la timp, nu numai de ai tăi, dar şi de tine însuţi sau — cum s’ar spune în stilul evanghelic — să n’aştepţi nici odată să cânte cocoşul de trei ori!... Pregăteşte-ţi dar cheile, Sfinte Pe­tre !... După cum vezi, şcolarii din Româ­nia întregită, ingropară încă un an şcolar, şi acum vin cu toţii să bată din nou la porţile Raiului. Nu te mai în­treba cine sunt, fiindcă îi cunoşti din anii trecuţi Sunt aceiaşi!... Cântăre­­şte-le bine însă, mintea şi sufletul în balanţa palmelor tale apostolice «i deschide-le porţile Raiului, numai a­­celora care vor fi demni să intre... ...Şi ecoul predicei de pe munte, co­boară parcă până pe intreg cuprinsul României întregite: Fericiţi cei fără nici un fel de bagaj intelectual, fiindcă aceia nu vor avea nimic de pierdut!... Ion Minulescu CHESTIA ZILEI CRIMELE PASIONALE A avut loc o întâlnire între d-nii Averescu și Goga !­­ Ziarele D. GOGA: — E ultima noastră întâlnire! Căci dacă află Cuza... Au vorbit massele populare! Vizita în curs a M. S. Regelui in Polonia, des­făşurată în ca­dru de solemni­-■jr.-iT-mrTiBBS8Ea8B­tăţi extraordi­­nare, se impune în atenţia actualităţii şi prin aceia că întruneşte adeziunea populară până la unanimitate. Nu riscăm poate spunând că rareori Polonia a cunoscut trezire de entuziasm mai spontan în toate straturile şi cate­goriile sociale, ca în prezenţa Re­gelui României pe pământul Repu­blicei. Vedem o semnificaţie adâncă, în această ridicare până la unul a po­porului vecin, în cinstea Regelui no­stru. Fireşte că i se împărtăşeşte personal un sentiment de dragoste şi omagiu,­­ întrunite laolaltă cu salutul cordial de bună vecinătate adresat ţării noastre; dar, în acelaş timp se aclamă politica externă scumpă Suveranului nostru. Insis­tăm în această direcţie. Credem în instinctul masselor populare. De unde până acum 10-15 ani nici nu le trecea prin gând să poarte vreun interes politicei ex­terne, în ultimul timp s’au schimbat lucrurile. ..Instinctul” care de veacuri se întreţine speranţa unui „mai bine”, deşi în decurs de ani nenu­măraţi au fost mereu bătute de ne­voi ce păreau imuabile; acelaş „in­stinct” le-a sădit înţelegerea că de politica externă depinde soarta lor, în aceeaşi măsură ca şi de cea in­ternă. Şi-au înfipt massele în rudi­mentul lor de conştiinţă politică acel principiu care exprimat de diplo­maţia savantă sună: „indivizibilita­tea politicei externe şi interne”. Din convingerea aceasta, că o po­litică internă poate fi bună, numai când purcede din o bună politică externă, de aici a decurs intere­sul masselor pentru politica ex­ternă. Acest interes a fost expri­mat atunci când d. Beneş vizitând România, întreaga naţie a respirat dragoste faţă de Preşedintele Repu­blicei cehoslovace. Dintr’acelaş sen­timent de adeziune la un precis sis­tem de alianţe, a decurs manifes­taţia de tumultuoasă simpatie fă­cută d-lui Beneş pe tot parcursul vizitei sale în Iugoslavia — îmbră­când chiar caracter de polemică la adresa guvernului aflat pe atunci în accentuată rezervă faţă de politica Genevei. In aceeaşi serie se înca­drează manifestaţia pentru Franţa, făcută în Grecia, la aniversarea Universităţii din Atena, când apari­ţia pe stadion a ministrului educaţiei naţionale, d. Zay, a fost salutată cu aplauze furtunoase, după ce pre­zenţa reprezentantului celui de al III-lea Reich fusese semnalată os­tentativ cu o foarte frigidă recep­ţie... M. S. Regele României întrupează ca nimeni altul tendinţa spre men­ţinerea păcii, pe linia politicei ex­terne de strânsă solidaritate inter­naţională, întrupează, cu Augustă autoritate şi prestigiu, adeziunea la sistemul de alianţe în care dragos­tea organică a românismului faţă de Franţa, este datum cardinal. A spus-o prin larg răsunătoare cu­vinte regale răspicate, în certe o­­cazii. A repetat în prima vizită fă­cută în Europa, în Franţa; a repetat adeziunea-I la acelaş spirit sau cli­mat politic, la Fraga, cu care prilej a fost obiectul unei primiri de ace­leaşi proporţii, ca fast, cordialitate şi sinceră simpatie populară. Vizita în curs a M. S. Regelui în Polonia, a fost încadrată în aceeaşi semnificaţie ca şi vizitele prece­dente. A ţinut să o sublinieze însuşi Suveranul, în discursul Său: „Această alianţă (româno-polonă) care cadrează în chip desăvârşit CU POLITICA DE SOLIDARI­TATE INTERNAŢIONALĂ”... . E, fireşte, vorba de politica păcii, în cadrul pactelor largi, internaţio­nale, contrarii celor restrânse, bila­terale, pe nu ştim câte şi care axe... Iar în finalul aceleiaşi vorbiri M. S. Regele a omagiat la poporul po­lonez: ,,LUPTA FĂRĂ RĂGAZ PEN­TRU TOATE LIBERTĂŢILE”. Clare, ca însuşi gândul din care purced, aceste declaraţii ne fixează încă odată pe linia politicei de pace, inaugurată, urmărită şi reali­zată până acum cu succes (mai ales în ultimul an) de către statele de­mocraţiei occidentale: Franţa şi An­glia. Printre rânduri, destul de stră­vezii ca să nu spunem exprese, s’a dat replică peremptorie celora care ostenesc a da vizitei Suveranului în Polonia, nu mai ştim ce interpre­tări diverse, exclusiviste, oţioase, etc., în afara şi împotriva semnifi­caţiei fireşti, pe care au îmbrăcat-o, în perfectă consecvenţă, vizitele de mai înainte, din Franţa şi Cehoslo­vacia. Sistemul nostru de alianţe cu de­mocraţiile occidentale, pe a cărui linie Suveranul nostru a angajat din timp politica externă a României — singurul care o poate angaja va­labil — acest sistem a fost ratificat cu brio prin entuziasta, epoca la pri­mire cordială de care M. S. Regele Carol al II-lea a avut parte în tot cursul vizitei din Polonia. Nu mai poate fi loc de nici o controversă. Em. Serghie M CONŞTIINŢA LUMEI CIVILIZATE Note şi observaţii dintr’o călătorie de B. BRANIŞTEANU Cetitorii noştri au aflat zi de zi, informaţi de colegul Nasta, de cele ce s’au petrecut la Societatea Na­ţiunilor, în sesiunea extraordinară a adunării generale şi a Consiliu­lui ei.­­ Am putut astfel constata că exis­tă încă destule probleme pe cari ea e­ chemată să le rezolve şi car­e în afara cadrului ei, sau ar rămâne nerezolvate, ceia ce ar însemna încă m­aterie rezervată unui nou conflict sa­u ar deveni o contribuţie mai mult la încordarea latentă a rapor­turilor dintre state.­­Totuşi atmosfera la Ligă e depri­mată şi deprimantă. Cu cât au fost mai mari speranţele, şi poate iluziile, ce s’au legat de ea, cu atât mai mare es­te deprimarea. Sunt nu numai în statele dictatoriale, mulţi cari se bu­cură de aceasta. Adversari ai liber­tăţilor în propria lor ţară, parti­zani ai regimurilor dictatoriale, a­­dică de arbitrar, de despoţie, ei simt că Societatea Naţiunilor, este un mare şi puternic zid înălţat de popoarele democratice şi liberale, împotriva acelor tendinţe cari în mod fatal trebuie să ducă la un nou război, pe lângă care cel din 1914 ar fi o jucărie şi care, oricum i-ar fi sfârşitul, ar arunca omeni­rea cu secole înapoi, căci ar ruina-o fiziceşte, moraliceşte şi economi­­ceşte. De acest adevăr sunt convinşi toţi oamenii din Europa, din lumea întreagă, cari au conştiinţa faptului că libertatea e baza civilizaţiei. De aceia Anglia şi Franţa nu numai că nu abandonează Liga, dar sunt de­cise să întreprindă totul pentru a o întări şi pentru a-i asigura puterea necesară ca să-şi îndeplinească ro­lul suprem pentru care a fost crea­tă : solidarizarea statelor civilizate, garanţia dreptului internaţional mo­dern şi apărarea păcei. Liga e departe de a corespunde acum în totul scopurilor, misiunei în vederea cărora a fost întemeiată. Dar aceasta nu însemnează că ea a încetat de a avea un rost, că va dispare sau va trebui des­fiinţată. Căci dacă o considerăm mai de aproape, dacă ne uităm la lupta aprigă ce se dă în jurul ei, tre­buie să ne spunem că ea nu poate fi totuşi atât de slabă, de nepu­tincioasă, de inutilă, cum susţin cei a căror dorinţă ar fi ca ea să dis­pară. Şi tocmai această stranie do­rinţă, ne pune pe drumul care ne duce la înţelegerea rostului Ligei. (Continuare în pag. II-a, col. I-a) VIZITA SUVERANULUI IN POLONIA Regele, în automobil cu Preşedintele Moscicky, trece în revistă trupele pe câmpul de la SV Sokotow Satele năpăstuite Sărbătorirea meritată făcută d-lui Armand Călinescu pentru succesul strălucit obţinut în alegerea judeţea­nă de la Argeş, am preţuit-o în­deo­sebi prin amănuntele aduse de cu­vântarea d-sale asupra vieţei sate­lor. Oamenii politici trebuie să colinde aşezările rurale nu numai pentru a risipi făgădueli şi a recolta voturi, ci şi pentru a vedea, a cunoaşte şi a elabora apoi soluţiuni de îndrepta­re a stărilor precare. In judeţul d-sale, d. Călinescu a făcut o serie de constatări, ce pot fi scoase în factor comun pentru ne­voile şi necazurile ţărănimii, ele fiind valabile în toate judeţele cu aceiaşi configuraţie geografică. Astfel e năpasta amenzilor silvice. In regiunile păduroase, agenţii sil­vici ca să stoarcă de bani şi ruşfe­­turi pe locuitori, folosesc presiunea amenzilor pentru delicte neînsemna­te sau imaginare. Presiunea e teribilă, căci, potrivit legei în vigoare, actele agenţilor sil­vici ţin probă până la înscrierea în fals. Ca să ne dăm seama cât e de grea povara nedreptăţilor de acest soiu, e deajuns să amintim că un specialist a calculat valoarea delicte­lor imputate într’o regiune în timp de 10 ani şi a găsit că ea întrece pe aceea a pădurilor din acea regiune. Excesele agenţilor silvici sunt evi­dente; nemulţumirile şi revoltele mocnite ale sătenilor apar îndreptă­ţite. A mai constatat d. Călinescu că, deşi judeţul d-sale e producător de porumb la câmp, populaţia din ţinu­tul muntos duce adesea lipsa de mă­lai. E o defectuozitate de circulaţie şi distribuţie, pe care o bună admi­nistraţie ar remedia-o uşor. Dealurile Argeşului poartă livezi de pruni, din care se fabrică ţuică. Pro­ducătorii nu au nici un sprijin pentru o rentabilă valorificare a acestui produs. In ce priveşte pădurile Argeşului, exploatarea lor e dată în concesiune unor particulari de pe alte melea­guri, cari, străini de orice considera­ţii locale, urmăresc o cât mai rapi­dă îmbogăţire. Aşa s’a ajuns la sta­rea că o cincime din judeţ, regiunea dintre Topolog şi Olt, este expusă degradării totale din cauza despă­duririlor. Ca o consecinţă a jumuli­rii coamelor păduroase, torentele se înteţesc, rod coaste şi maluri, produc prăbuşiri. D. Călinescu a făcut consideraţii şi asupra situaţiei sanitare, a mala­diilor sociale şi a aşezării satelor. Sătenii au început să simtă şi să în­ţeleagă folosul doctorilor şi al medi­camentelor, dar nu au nici pe unul, nici pe celelalte. Cât despre aşezarea şi clădirea satelor, e nevoie de orga­nizarea unui serviciu de geniu rural, care să fie îndrumător pentru să­teni. Observaţiile şi comentariile d-lui Armand Călinescu depăşesc cadrul unui judeţ. Cu variaţii de neînsem­nate nuanţe, ele pot fi culese de pre­tutindeni şi aplicate întregei Ţări. Către lumea muncitoare şi necă­jită a satelor, trebuie să se îndrep­te atenţia şi preocupările conducăto­rilor. Sunt atâtea de făcut pentru ridi­carea morală şi materială a ţărăni­mii, încât naţionaliştii — adevăraţii naţionalişti — au înaintea lor un teren vast de acţiune constructivă şi binefăcătoare. A. Munte Centrala: 3-81-30. TFI FFOAVF Provincia : 3-84-31. TELEFOANE străinătatea : 3-84-33. Tipografia : 4-67-39. N­AZBATII MONEDE DE LEMN Un orăşel din America a făcut monede de lemn. Ce-ar fi dacă şi noi — vestiţi în lemn de construcţie — am fabrica câţiva stânjeni de monede de brad! Kix UIASE POLITICE INCIDENTE SÂNGEROASE In judeţul Muscel s’au petrecut două incidente politice. Din pricina unor neînţelegeri e­­lectorale, câţiva membri ai diferi­telor partide s’au luat la bătae. Intr’un sat, incidentul va avea — poate — urmări fatale: victima a fost împuşcată în abdomen. In alt sat, încăerarea n’a dus de­cât la lovituri cu ciomegele. Un om s’a ales cu osul nazal fracturat. Țara care a cunoscut întrunirile în contradictoriu, când — în cam­pania electorală — se strângeau în aceiași sală toate taberele în luptă, ascultând pe rând glasul tuturor, partidelor... s’a transformat într’o arenă de luptă corp la corp. Practica violentei a fost introdu­să în viata publică de extremiștii de dreapta, care — în lipsă de nu­măr — urmăresc avantaje politice prin acte brutale. Partidele de ordine ar trebui să facă totul pentru civilizarea lupte­lor politice. PLASAREA INTELECTUALILOR In plasarea intelectualilor, statul întâmpină o dificultate. Posesorii de diplome vor să capete loc — toţi — în Capitală. Cu mare greu­tate, ei se resemnează în oraşele — cel puţin capitale de judeţ... Şi numai in inima ţării. Un publicist, vorbind de refuzul intelectualilor de a se duce în pro­vincie, a citat un caz elocvent: un titrat a refuzat un post la Tighina, aşteptând în Bucureşti — ca şomer, intelectual — un post cu o retribu­ţie pe jumătate sau chiar de o treime. Iar la congresul medicilor, d. dr. Titus Gane — secretarul general al ministerului sănătăţii publice — a spus că medicii refuză să se ducă la ţară, cu toată buna salarizare de acum. Iată însă că ministerul sănătăţii dă astăzi un anunţ în ziare , cău­tând un medic pentru a se duce în comuna Vălcani, din judeţul Timiş- Torontal. Medicul va fi plătit de stat cu 2500 lei lunar — primăria acordăndu-i şi o retribuţie de 4000 lei lunar, plus locuinţă în natură, iluminat şi un vagon de lemne. Cum poate fi vorba de şomaj in­telectual — cel puţin în mediul doc­torilor — când nu se găseşte un­ medic, dispus să se ducă din cine­matografele bucureştene... în Timiş- Torontal ? Statul a oprit leafa pe o zi a funcţionarilor pentru şomerii inte­lectuali. Credem că medicii care n’au ac­ceptat postul din Timiş-Torontal, vor refuza să primească ajutorul­­ constituit din jertfa funcţionarilor, şi ei, lipsiţi de mijloace... funcţio­nari care, pe deasupra, n’au posibi­litate să opteze pentru un post re­tribuit cu 6500 lei lunar, plus lo­cuinţă, iluminat şi încălzit — chiar la mama dracului... M. Se vas­tos Despre pornografie de D. I. SUCHIANU In societăţile primitive, sărbă­toarea religioasă cea mai impor­tantă este „vntichiuma“; în timpul acestei zile faste, tot ce e tabu de­vine permis; tot ce-i considerat „pă­cat” devine îngăduit. Şi culturile păgâne au păstrat multă vreme a­­cest caracter frenetic, orgiac şi de­şănţat. O înjurătură este o sărbătoare totemistă în miniatură. Este vnti­chiuma degenerată şi laicizată. Omul care se „răcoreşte“ înjurând execută o operaţie identică cu a Boshimanului care îşi descarcă, li­turgic, refulările, t # b* %«t « **%» Originile religioase ale înjură­turii — şi ale pornografiei în ge­nere — se oglindesc limpede în conţinutul lor. La noi, bunăoară, înjurătura cea mai curentă consis­tă dintr’un amestec de incest şi di­vinitate, ambe categorii esenţial­­mente religioase. Caracterul religios al tuturor li­cenţelor de gest sau de limbaj se mai vădeşte în raportul dispropor­ţionat dintre cauză şi efect. Oroa­rea subită şi convulsivă provocată de pornografie trădează originile magice ale acesteia. Aşa se expli­că forţa ei enormă. Chiar laicizată cum e ea astăzi, îşi conservă ceva din vechea putere. Numele actual al acestei puteri e „scandal“ sau „scandalizare“. Putem fi siguri că, înjurând sau în genere vorbind „porcării“, vom produce o profun­dă impresie asupra interlocutoru­lui. Impresie poate proastă (deși nu totdeauna), în tot cazul garantată. Pornografia e considerată ca un fel de privilegiu al masculinităţii. Mai cu samă bărbaţii înjură. Asta pentru două pricini, combinate. Mai întâi pentru că bărbatul, care are instinctiv cultul forţei, simte că nimic nu dă mai iute şi mai sigur euforia puterii, ca transgresarea unui tabu; de aci voluptatea „răco­ritoare“ a sudălmii. Pe de altă parte, cu mult mai imbecil decât femeea, bărbatul se lasă lesne pă­călit de alţii şi chiar de el însuşi. Pe dată ce o dorinţă a pus stăpâ­nire pe sufletul lui în genere frust şi aspru, el este foarte dispus să accepte triumfuri fictive, să — cum se zice în româneşte — „se îmbete cu apă rece” sau, cum spun fran­­ţujii „să ia umbra drept pradă“. Marota bărbatului e voinicia cu orice preţ. El se lasă uşor sedus de puterea de carton şi de eroismul iluzoriu. Don Quichotte femee nu există. Şi asta explică predilecţia bărbaţilor pentru înjurătură, a­­ceastă fantomă de vitejie, acest procedeu de a „avea efect“ care reaminteşte i­zbânzile prea facile ale trişorului. Femeea e mai serioa­să, mai onestă, mai realistă, mai greu mistificată de succese pur verbale; preferă victorii efective, chiar când ele nu-s spectaculoase. Bărbatul, el, adoră cabotinajul și se (Continuarea în pagina a II-a)

Next