Adevěrul, iulie 1937 (Anul 51, nr. 16384-16410)
1937-07-01 / nr. 16384
ANUL 51 .No. 16.384 romUTORT • ^ 8EUHMAM FONDATORI: CONST mtm.k 300 iei pe 6 luni 0OBONAMENTE 600 lei pe un an 150 lei pe 3 luni 6 pagini 1 IULIE 1937 1888—1891 1891—1920 Directori IAIL SADOVEANU In străinătate dublo 2 LeiRIROuRLli! BuBnrftcti Sti* Const. Miile /Sărindar^ No. 5—7 — 9 Monete false, autorizaţii de export false.» Fiecare cetăţean este nevoit să-şi ataşeze, pe lângă persoana lui, câte un expert. Pentru apele româneşti Nu s’a făcut numai o evocare ocazională a apelor româneşti, în cuvântarea rostită Duminică seara, la Radio, de către d. Dan Sărăţeanu. Dacă ar fi fost numai atât şi încă am avea de subliniat câteva accente de frumoasă inspiraţie. Cum, de pildă, pornirea spre haos şi necunoscut a primului navigator, a legendarului Noe, „care nu cunoştea nici roza vânturilor, nici folosinţa velelor, nici secretul simplu al ramelor, în corabia fără comandă prin care s’a salvat fiinţa omenească“, şi unde prin mijloace mai presus de înţelegerea noastră „un suflet de om a încercat cea mai crudă luptă cu natura”. Sau evocarea acelui pas uriaş făcut în folosul umanităţii când chinuitoarea muncă, la rame, cu braţele omeneşti, a fost înlocuită prin puterea aburului. Sunt, toate, pagini de admirabilă literatură ocazională, amintitoare, uneori, a vremii trecute când „marii noştri Voevozi ca Mircea, Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare şi-au udat — simbolic — steagurile lor în apa Dunării“ — pagini care au ţinut viu interesul unui public auditor obişnuit cu discuri vesele şi melodii la modă. Dar laadăpostul acestei mantii istorico-literare, d. Dan Sărăţeanu, directorul general al Societăţii de Radiodifuziune, a pus în termeni categorici, o importantă problemă politică. E vorba de interesul ce trebue desvoltat în public faţă de realitatea economică, naţională şi socială pe care o reprezintă apele noastre. Trebue — spunea d. Dan Sărăteanu — „să se creeze o stare de spirit necesară în largul masselor cetăţeneşti, semnalând utilitatea şi importanţa arterelor navale cu care natura a înzestrat frumoasa noastră ţară şi să se trezească un sentiment de ocrotire a acestor forţe cari sunt pentru România, plămânii şi artera ce duce sângele la inima ţării prin Dunăre şi Mare“. Şi, mai departe, subliniind paradoxala situaţie pe care o creiază tocmai bogăţiile româneşti, conferenţiarul a relevat necesitatea unei bine utilate navigaţii fluviale şi maritime. „Ţara noastră cu 2200 kilometri frontieră, pe apă, din care 500 km. la Mare şi 1700 kilometri fluvii şi 1200 kilometri frontieră terestră, în interiorul cărora trăesc 18 milioane de suflete şi pe pământul căreia se găsesc din abundentă cereale, lemn, vite şi ţâşneşte petrol, cu un patrimoniu naţional exportabil în anii din urmă cifrând aproape 30 de miliarde de lei, — în Ţara noastră oricând se pune întrebarea cum sunt mijloacele proprii de punere în valoare, prin circulare a acestor bogăţii şi dacă nu cumva, presupunând că nu pot fi apărate prin proprie forţă, nu constitue un pericol pentru independenţa statului nostru ?“. Problema utilităţii din punct de vedere economic şi naţional a apelor româneşti, a fost pusă în lumina ei cea mai justă. Zilele festive de acum să nu treacă fără a se lua o iniţiativă de natură a pune în mişcare forţele latente ale apelor noastre, ale Dunării, ale Mării. Cuvântarea la Radio a d-lui Dan Sărăţeanu, — a căruitinereţe, a cărui pricepere şi forţă de muncă se dovedesc din ce în ce mai utile instituţiei pe care o conduce — a dat un prim semnal. Trebue să ţinem seama de el. Iar celor indiferenţi sau sceptici să le amintim cuvintele lui Jean Bart, citate şi de conferenţiar : „Trecătorule, opreşte-ţi atenţiunea când auzi vorbindu-se despre Dunăre. Rămâi pe gânduri, câteva clipe, meditează în tăcere la maiestatea străvechei ape: fluviul Rege, pe care lumea antică îl diviniza ca pe o sacră personalitate“. Horia Roman UN fachir din Cairo stă în aer, cu vârful bastonului abia atingând pământul. Ca şi guvernul nostru... „POPORUL şi armata sunt gata, — a spus colonelul german Reinhardt, — nu să facă războiul, ci să întreţină pacea". Poporul german vrea, într’adevăr, pacea. Hitler însă— vrea războiul... D. MAREȘAL Averescu va da partizanilor încă o masă... ...In lipsă de ciolan. # INSTITUTUL de educație fizică se va numi Academie. ...Deoarece acum spiritul generației noui e corpul. # Sfântul Petre, patronul şcolarilor silitori Nu ştiu cine a hotărît ca patronul şcolarilor silitori din România, să fie Sfântul Petre. Unul din cei patru evanghelişti, ar fi fost poate mai nimerit. Sfântul Petre, nu ştia nici măcar să citească. Se pare insă că simbolul cheilor cu care Sfântul Petre, te întâmpină din pragul fiecărei biserici, mai are şi o altă interpretare decât acea pe care ne-o dau profesorii noştri de religie, din cursul inferior al liceului. In viaţă, ca şi după moarte, porţile Raiului nu se deschid decât pentru cei ,,săraci cu duhul”. Asta înseamnă că de cele mai multe ori, podoabele minţii ca şi ale sufletului, sunt bagaje inutile care-ţi îngreuiază drumul spre împărăţia Cerurilor. Noroc însă, că dacă ştii să citeşti cărţile sfinte şi printre rânduri, înveţi că adevărata fericire pământească, este să te poţi lepăda la timp, nu numai de ai tăi, dar şi de tine însuţi sau — cum s’ar spune în stilul evanghelic — să n’aştepţi nici odată să cânte cocoşul de trei ori!... Pregăteşte-ţi dar cheile, Sfinte Petre !... După cum vezi, şcolarii din România întregită, ingropară încă un an şcolar, şi acum vin cu toţii să bată din nou la porţile Raiului. Nu te mai întreba cine sunt, fiindcă îi cunoşti din anii trecuţi Sunt aceiaşi!... Cântăreşte-le bine însă, mintea şi sufletul în balanţa palmelor tale apostolice «i deschide-le porţile Raiului, numai acelora care vor fi demni să intre... ...Şi ecoul predicei de pe munte, coboară parcă până pe intreg cuprinsul României întregite: Fericiţi cei fără nici un fel de bagaj intelectual, fiindcă aceia nu vor avea nimic de pierdut!... Ion Minulescu CHESTIA ZILEI CRIMELE PASIONALE A avut loc o întâlnire între d-nii Averescu și Goga ! Ziarele D. GOGA: — E ultima noastră întâlnire! Căci dacă află Cuza... Au vorbit massele populare! Vizita în curs a M. S. Regelui in Polonia, desfăşurată în cadru de solemni-■jr.-iT-mrTiBBS8Ea8Btăţi extraordinare, se impune în atenţia actualităţii şi prin aceia că întruneşte adeziunea populară până la unanimitate. Nu riscăm poate spunând că rareori Polonia a cunoscut trezire de entuziasm mai spontan în toate straturile şi categoriile sociale, ca în prezenţa Regelui României pe pământul Republicei. Vedem o semnificaţie adâncă, în această ridicare până la unul a poporului vecin, în cinstea Regelui nostru. Fireşte că i se împărtăşeşte personal un sentiment de dragoste şi omagiu, întrunite laolaltă cu salutul cordial de bună vecinătate adresat ţării noastre; dar, în acelaş timp se aclamă politica externă scumpă Suveranului nostru. Insistăm în această direcţie. Credem în instinctul masselor populare. De unde până acum 10-15 ani nici nu le trecea prin gând să poarte vreun interes politicei externe, în ultimul timp s’au schimbat lucrurile. ..Instinctul” care de veacuri se întreţine speranţa unui „mai bine”, deşi în decurs de ani nenumăraţi au fost mereu bătute de nevoi ce păreau imuabile; acelaş „instinct” le-a sădit înţelegerea că de politica externă depinde soarta lor, în aceeaşi măsură ca şi de cea internă. Şi-au înfipt massele în rudimentul lor de conştiinţă politică acel principiu care exprimat de diplomaţia savantă sună: „indivizibilitatea politicei externe şi interne”. Din convingerea aceasta, că o politică internă poate fi bună, numai când purcede din o bună politică externă, de aici a decurs interesul masselor pentru politica externă. Acest interes a fost exprimat atunci când d. Beneş vizitând România, întreaga naţie a respirat dragoste faţă de Preşedintele Republicei cehoslovace. Dintr’acelaş sentiment de adeziune la un precis sistem de alianţe, a decurs manifestaţia de tumultuoasă simpatie făcută d-lui Beneş pe tot parcursul vizitei sale în Iugoslavia — îmbrăcând chiar caracter de polemică la adresa guvernului aflat pe atunci în accentuată rezervă faţă de politica Genevei. In aceeaşi serie se încadrează manifestaţia pentru Franţa, făcută în Grecia, la aniversarea Universităţii din Atena, când apariţia pe stadion a ministrului educaţiei naţionale, d. Zay, a fost salutată cu aplauze furtunoase, după ce prezenţa reprezentantului celui de al III-lea Reich fusese semnalată ostentativ cu o foarte frigidă recepţie... M. S. Regele României întrupează ca nimeni altul tendinţa spre menţinerea păcii, pe linia politicei externe de strânsă solidaritate internaţională, întrupează, cu Augustă autoritate şi prestigiu, adeziunea la sistemul de alianţe în care dragostea organică a românismului faţă de Franţa, este datum cardinal. A spus-o prin larg răsunătoare cuvinte regale răspicate, în certe ocazii. A repetat în prima vizită făcută în Europa, în Franţa; a repetat adeziunea-I la acelaş spirit sau climat politic, la Fraga, cu care prilej a fost obiectul unei primiri de aceleaşi proporţii, ca fast, cordialitate şi sinceră simpatie populară. Vizita în curs a M. S. Regelui în Polonia, a fost încadrată în aceeaşi semnificaţie ca şi vizitele precedente. A ţinut să o sublinieze însuşi Suveranul, în discursul Său: „Această alianţă (româno-polonă) care cadrează în chip desăvârşit CU POLITICA DE SOLIDARITATE INTERNAŢIONALĂ”... . E, fireşte, vorba de politica păcii, în cadrul pactelor largi, internaţionale, contrarii celor restrânse, bilaterale, pe nu ştim câte şi care axe... Iar în finalul aceleiaşi vorbiri M. S. Regele a omagiat la poporul polonez: ,,LUPTA FĂRĂ RĂGAZ PENTRU TOATE LIBERTĂŢILE”. Clare, ca însuşi gândul din care purced, aceste declaraţii ne fixează încă odată pe linia politicei de pace, inaugurată, urmărită şi realizată până acum cu succes (mai ales în ultimul an) de către statele democraţiei occidentale: Franţa şi Anglia. Printre rânduri, destul de străvezii ca să nu spunem exprese, s’a dat replică peremptorie celora care ostenesc a da vizitei Suveranului în Polonia, nu mai ştim ce interpretări diverse, exclusiviste, oţioase, etc., în afara şi împotriva semnificaţiei fireşti, pe care au îmbrăcat-o, în perfectă consecvenţă, vizitele de mai înainte, din Franţa şi Cehoslovacia. Sistemul nostru de alianţe cu democraţiile occidentale, pe a cărui linie Suveranul nostru a angajat din timp politica externă a României — singurul care o poate angaja valabil — acest sistem a fost ratificat cu brio prin entuziasta, epoca la primire cordială de care M. S. Regele Carol al II-lea a avut parte în tot cursul vizitei din Polonia. Nu mai poate fi loc de nici o controversă. Em. Serghie M CONŞTIINŢA LUMEI CIVILIZATE Note şi observaţii dintr’o călătorie de B. BRANIŞTEANU Cetitorii noştri au aflat zi de zi, informaţi de colegul Nasta, de cele ce s’au petrecut la Societatea Naţiunilor, în sesiunea extraordinară a adunării generale şi a Consiliului ei. Am putut astfel constata că există încă destule probleme pe cari ea e chemată să le rezolve şi care în afara cadrului ei, sau ar rămâne nerezolvate, ceia ce ar însemna încă materie rezervată unui nou conflict sau ar deveni o contribuţie mai mult la încordarea latentă a raporturilor dintre state.Totuşi atmosfera la Ligă e deprimată şi deprimantă. Cu cât au fost mai mari speranţele, şi poate iluziile, ce s’au legat de ea, cu atât mai mare este deprimarea. Sunt nu numai în statele dictatoriale, mulţi cari se bucură de aceasta. Adversari ai libertăţilor în propria lor ţară, partizani ai regimurilor dictatoriale, adică de arbitrar, de despoţie, ei simt că Societatea Naţiunilor, este un mare şi puternic zid înălţat de popoarele democratice şi liberale, împotriva acelor tendinţe cari în mod fatal trebuie să ducă la un nou război, pe lângă care cel din 1914 ar fi o jucărie şi care, oricum i-ar fi sfârşitul, ar arunca omenirea cu secole înapoi, căci ar ruina-o fiziceşte, moraliceşte şi economiceşte. De acest adevăr sunt convinşi toţi oamenii din Europa, din lumea întreagă, cari au conştiinţa faptului că libertatea e baza civilizaţiei. De aceia Anglia şi Franţa nu numai că nu abandonează Liga, dar sunt decise să întreprindă totul pentru a o întări şi pentru a-i asigura puterea necesară ca să-şi îndeplinească rolul suprem pentru care a fost creată : solidarizarea statelor civilizate, garanţia dreptului internaţional modern şi apărarea păcei. Liga e departe de a corespunde acum în totul scopurilor, misiunei în vederea cărora a fost întemeiată. Dar aceasta nu însemnează că ea a încetat de a avea un rost, că va dispare sau va trebui desfiinţată. Căci dacă o considerăm mai de aproape, dacă ne uităm la lupta aprigă ce se dă în jurul ei, trebuie să ne spunem că ea nu poate fi totuşi atât de slabă, de neputincioasă, de inutilă, cum susţin cei a căror dorinţă ar fi ca ea să dispară. Şi tocmai această stranie dorinţă, ne pune pe drumul care ne duce la înţelegerea rostului Ligei. (Continuare în pag. II-a, col. I-a) VIZITA SUVERANULUI IN POLONIA Regele, în automobil cu Preşedintele Moscicky, trece în revistă trupele pe câmpul de la SV Sokotow Satele năpăstuite Sărbătorirea meritată făcută d-lui Armand Călinescu pentru succesul strălucit obţinut în alegerea judeţeană de la Argeş, am preţuit-o îndeosebi prin amănuntele aduse de cuvântarea d-sale asupra vieţei satelor. Oamenii politici trebuie să colinde aşezările rurale nu numai pentru a risipi făgădueli şi a recolta voturi, ci şi pentru a vedea, a cunoaşte şi a elabora apoi soluţiuni de îndreptare a stărilor precare. In judeţul d-sale, d. Călinescu a făcut o serie de constatări, ce pot fi scoase în factor comun pentru nevoile şi necazurile ţărănimii, ele fiind valabile în toate judeţele cu aceiaşi configuraţie geografică. Astfel e năpasta amenzilor silvice. In regiunile păduroase, agenţii silvici ca să stoarcă de bani şi ruşfeturi pe locuitori, folosesc presiunea amenzilor pentru delicte neînsemnate sau imaginare. Presiunea e teribilă, căci, potrivit legei în vigoare, actele agenţilor silvici ţin probă până la înscrierea în fals. Ca să ne dăm seama cât e de grea povara nedreptăţilor de acest soiu, e deajuns să amintim că un specialist a calculat valoarea delictelor imputate într’o regiune în timp de 10 ani şi a găsit că ea întrece pe aceea a pădurilor din acea regiune. Excesele agenţilor silvici sunt evidente; nemulţumirile şi revoltele mocnite ale sătenilor apar îndreptăţite. A mai constatat d. Călinescu că, deşi judeţul d-sale e producător de porumb la câmp, populaţia din ţinutul muntos duce adesea lipsa de mălai. E o defectuozitate de circulaţie şi distribuţie, pe care o bună administraţie ar remedia-o uşor. Dealurile Argeşului poartă livezi de pruni, din care se fabrică ţuică. Producătorii nu au nici un sprijin pentru o rentabilă valorificare a acestui produs. In ce priveşte pădurile Argeşului, exploatarea lor e dată în concesiune unor particulari de pe alte meleaguri, cari, străini de orice consideraţii locale, urmăresc o cât mai rapidă îmbogăţire. Aşa s’a ajuns la starea că o cincime din judeţ, regiunea dintre Topolog şi Olt, este expusă degradării totale din cauza despăduririlor. Ca o consecinţă a jumulirii coamelor păduroase, torentele se înteţesc, rod coaste şi maluri, produc prăbuşiri. D. Călinescu a făcut consideraţii şi asupra situaţiei sanitare, a maladiilor sociale şi a aşezării satelor. Sătenii au început să simtă şi să înţeleagă folosul doctorilor şi al medicamentelor, dar nu au nici pe unul, nici pe celelalte. Cât despre aşezarea şi clădirea satelor, e nevoie de organizarea unui serviciu de geniu rural, care să fie îndrumător pentru săteni. Observaţiile şi comentariile d-lui Armand Călinescu depăşesc cadrul unui judeţ. Cu variaţii de neînsemnate nuanţe, ele pot fi culese de pretutindeni şi aplicate întregei Ţări. Către lumea muncitoare şi necăjită a satelor, trebuie să se îndrepte atenţia şi preocupările conducătorilor. Sunt atâtea de făcut pentru ridicarea morală şi materială a ţărănimii, încât naţionaliştii — adevăraţii naţionalişti — au înaintea lor un teren vast de acţiune constructivă şi binefăcătoare. A. Munte Centrala: 3-81-30. TFI FFOAVF Provincia : 3-84-31. TELEFOANE străinătatea : 3-84-33. Tipografia : 4-67-39. NAZBATII MONEDE DE LEMN Un orăşel din America a făcut monede de lemn. Ce-ar fi dacă şi noi — vestiţi în lemn de construcţie — am fabrica câţiva stânjeni de monede de brad! Kix UIASE POLITICE INCIDENTE SÂNGEROASE In judeţul Muscel s’au petrecut două incidente politice. Din pricina unor neînţelegeri electorale, câţiva membri ai diferitelor partide s’au luat la bătae. Intr’un sat, incidentul va avea — poate — urmări fatale: victima a fost împuşcată în abdomen. In alt sat, încăerarea n’a dus decât la lovituri cu ciomegele. Un om s’a ales cu osul nazal fracturat. Țara care a cunoscut întrunirile în contradictoriu, când — în campania electorală — se strângeau în aceiași sală toate taberele în luptă, ascultând pe rând glasul tuturor, partidelor... s’a transformat într’o arenă de luptă corp la corp. Practica violentei a fost introdusă în viata publică de extremiștii de dreapta, care — în lipsă de număr — urmăresc avantaje politice prin acte brutale. Partidele de ordine ar trebui să facă totul pentru civilizarea luptelor politice. PLASAREA INTELECTUALILOR In plasarea intelectualilor, statul întâmpină o dificultate. Posesorii de diplome vor să capete loc — toţi — în Capitală. Cu mare greutate, ei se resemnează în oraşele — cel puţin capitale de judeţ... Şi numai in inima ţării. Un publicist, vorbind de refuzul intelectualilor de a se duce în provincie, a citat un caz elocvent: un titrat a refuzat un post la Tighina, aşteptând în Bucureşti — ca şomer, intelectual — un post cu o retribuţie pe jumătate sau chiar de o treime. Iar la congresul medicilor, d. dr. Titus Gane — secretarul general al ministerului sănătăţii publice — a spus că medicii refuză să se ducă la ţară, cu toată buna salarizare de acum. Iată însă că ministerul sănătăţii dă astăzi un anunţ în ziare , căutând un medic pentru a se duce în comuna Vălcani, din judeţul Timiş- Torontal. Medicul va fi plătit de stat cu 2500 lei lunar — primăria acordăndu-i şi o retribuţie de 4000 lei lunar, plus locuinţă în natură, iluminat şi un vagon de lemne. Cum poate fi vorba de şomaj intelectual — cel puţin în mediul doctorilor — când nu se găseşte un medic, dispus să se ducă din cinematografele bucureştene... în Timiş- Torontal ? Statul a oprit leafa pe o zi a funcţionarilor pentru şomerii intelectuali. Credem că medicii care n’au acceptat postul din Timiş-Torontal, vor refuza să primească ajutorul constituit din jertfa funcţionarilor, şi ei, lipsiţi de mijloace... funcţionari care, pe deasupra, n’au posibilitate să opteze pentru un post retribuit cu 6500 lei lunar, plus locuinţă, iluminat şi încălzit — chiar la mama dracului... M. Se vastos Despre pornografie de D. I. SUCHIANU In societăţile primitive, sărbătoarea religioasă cea mai importantă este „vntichiuma“; în timpul acestei zile faste, tot ce e tabu devine permis; tot ce-i considerat „păcat” devine îngăduit. Şi culturile păgâne au păstrat multă vreme acest caracter frenetic, orgiac şi deşănţat. O înjurătură este o sărbătoare totemistă în miniatură. Este vntichiuma degenerată şi laicizată. Omul care se „răcoreşte“ înjurând execută o operaţie identică cu a Boshimanului care îşi descarcă, liturgic, refulările, t # b* %«t « **%» Originile religioase ale înjurăturii — şi ale pornografiei în genere — se oglindesc limpede în conţinutul lor. La noi, bunăoară, înjurătura cea mai curentă consistă dintr’un amestec de incest şi divinitate, ambe categorii esenţialmente religioase. Caracterul religios al tuturor licenţelor de gest sau de limbaj se mai vădeşte în raportul disproporţionat dintre cauză şi efect. Oroarea subită şi convulsivă provocată de pornografie trădează originile magice ale acesteia. Aşa se explică forţa ei enormă. Chiar laicizată cum e ea astăzi, îşi conservă ceva din vechea putere. Numele actual al acestei puteri e „scandal“ sau „scandalizare“. Putem fi siguri că, înjurând sau în genere vorbind „porcării“, vom produce o profundă impresie asupra interlocutorului. Impresie poate proastă (deși nu totdeauna), în tot cazul garantată. Pornografia e considerată ca un fel de privilegiu al masculinităţii. Mai cu samă bărbaţii înjură. Asta pentru două pricini, combinate. Mai întâi pentru că bărbatul, care are instinctiv cultul forţei, simte că nimic nu dă mai iute şi mai sigur euforia puterii, ca transgresarea unui tabu; de aci voluptatea „răcoritoare“ a sudălmii. Pe de altă parte, cu mult mai imbecil decât femeea, bărbatul se lasă lesne păcălit de alţii şi chiar de el însuşi. Pe dată ce o dorinţă a pus stăpânire pe sufletul lui în genere frust şi aspru, el este foarte dispus să accepte triumfuri fictive, să — cum se zice în româneşte — „se îmbete cu apă rece” sau, cum spun franţujii „să ia umbra drept pradă“. Marota bărbatului e voinicia cu orice preţ. El se lasă uşor sedus de puterea de carton şi de eroismul iluzoriu. Don Quichotte femee nu există. Şi asta explică predilecţia bărbaţilor pentru înjurătură, această fantomă de vitejie, acest procedeu de a „avea efect“ care reaminteşte izbânzile prea facile ale trişorului. Femeea e mai serioasă, mai onestă, mai realistă, mai greu mistificată de succese pur verbale; preferă victorii efective, chiar când ele nu-s spectaculoase. Bărbatul, el, adoră cabotinajul și se (Continuarea în pagina a II-a)