Adevěrul, octombrie 1937 (Anul 51, nr. 16464-16490)

1937-10-01 / nr. 16464

ANUL 51.­No. 16.464 8 PAGINI 2 LEI Vineri 1 Octombrie 1937 FONBATOItT • V- BELDIMâN­­UWUAlUm. CONST. MILLE 1888—1897 1897—1920 Director politic : MIHAIL SADOVE­A­NU ABONAMENTE 600 LEI PE UN AN 300 LEI PE 6 LUNI 150 LEI PE 3 LUNI BIROURILE: București. Str. Const. Mille (fostă sărindar) 5-7-9 DUPA PARADA Luminile s’au stins. Muzicile au amuţit. Surlele şi tobele aşteaptă o nouă întrebuinţare. Ducele e pe punctul să se întoarcă în ţara sa. Opinia publică a Europei, a l­umei, stă nedumerită şi se întreabă: ce va urma? . . . „Axa Roma—Berlin — a scris în „Giornale d’Italia“ d. Virginio Qai­da, gazetarul care se bucură­’de'în­crederea ducelui — axa Roma- Berlin nu este un bloc. Ea repre­zintă o solidaritate, din care nu e exclus nici un stat cu bunăvoinţă, începând cu Franţa prin Anglia pâ­nă în Polonia“. Aceasta este Şi nota care s’a de­gajat din toate discursurile pe care şi ducele şi Fuehrerul le-au rostit în decursul vizitei celui dintâi. Dez­brăcate de grandilocvenţa care e, după cum vroiţi, slăbiciunea sau tă­ria dictaturilor, aceste discursuri au accentuat mereu solidaritatea din­tre cele două ţări, dar au subliniat totodată că această solidaritate nu e îndreptată contra nimănui, că Berlinul şi Roma nu, vor decât pa­cea, că uniunea lor nu urmăreşte­­decât stăvilirea bolşevismului. Totuşi vizita ducelui a fost orga­nizată de regimul nazist ca o ma­nifestaţie ostentativ militară. Ma­nevre, defilări, vizite la Krupp, toa­te acestea nu miroase a pace. Mai au şi alte ţări armate, dar nu se servesc de existenţa lor pentru a scoate mereu ochii vecinilor. Arma­tele în statele democratice sunt marile mute, totdeauna gata să-şi facă datoria, dar rămân discrete în­dărătul acţiunii diplomatice care în scopuri şi metode, urmăreşte apă­rarea, menţinerea, consolidarea păcii. Şi aşa, pe când la Berlin se des­făşura marea paradă, care manifes­taţie aparentă de forţă, nu putea a­­scunde ochiului unor observatori iscusiţi, realitatea pe care o acope­ră, acţiunea diplomatică a puterilor democratice se pregătia, discretă dar hotărîta să desfăşoare opera­ţiile pe cari le-a început la Nyon. Fără zgomot, fără fanfare, această acţiune e într’adevăr menită să cla­rifice situaţia din Europa, să rea­ducă omenirea la respectul tratate­lor şi al dreptului ginţilor, să asi­gure fiecăruia locul ce i se cuvine după dreptate şi echitate, dar în acelaş timp să înfrunte acele forţe cari în realitate nu vor atâta răz­,­boiul, cum zăngănitul lor cu ar­mele lasă să se conchidă, cât sunt de dispuse, s’ar putea chiar spune: obişnuite să abuzeze de infinita şi sincera dorinţă de pace a democra­ţiilor. Pe când era încă în Germania şi mai ales după ce va descinde iar în sălile odihnitoare ale palatului Ve­nezia, d. Mussolini a constatat şi va constata că Liga a înviat deodată, a ascultat protestele Spaniei, a pro­testat ea însăşi contra procedeelor japoneze; că Anglia prepară o notă care va remisă guvernului japonez şi care „va depăşi sensibil caracte­rul platonic al protestelor pe care l-au avut demersurile de până a­­cum în legătură cu bombardarea o­­raşelor chineze de către aviaţia ja­poneză; şi, în fine, că Anglia şi Fran­ţa au preparat o notă în chestia ne­intervenţiei în Spania, despre con­ţinutul căreia se spune că e foarte categoric şi că este corespunzător atitudinii pe care d. Delbos a luat-o în ultimul discurs pe care l-a rostit la Geneva. Pe lângă acestea ducele are de­sigur şi alte griji. Italia refuzând să meargă la Nyon, a pierdut încă o­­dată ocazia de a vedea Societatea Naţiunilor dacă nu recunoscând im­periul etiopian, dar înregistrând conform propriei dorinţe a d-lui Mussolini decesul imperiului Negu­­sului. Această recunoaştere ar fi pentru politica ducelui mai mult de­cât satisfacerea unei ambiţiuni, mai mult decât­­ recunoaşterea formală a unui fapt­­îndeplinit. Căci după cum proclamă deputatul englez Philip G. Noel­ Baker, un asemenea fapt în­deplinit nici nu există. Deşi trebuie să i se lase întreaga răspunedere a afirmaţiei sale, to­tuşi acest deputat a citat o serie în­treagă de fapte, în favoarea ei. A­­bisinia nu e­­încă cucerită, spune el. Acum, patru luni măcelul din Addis- Abeba a dovedit aceasta în mod limpede. In toată istoria colonială, plină de pagini sângeroase, nu s’a mai pomenit ceva aşa de grozav ca acest masacru sistematic care a du­rat trei zile. Şi totuşi — constată d. Noel­ Baker — italienii sunt departe de a fi fioroşi. Ei sunt dimpotrivă printre popoarele cele mai blânde. Cum a fost deci cu putinţă aşa ce­va? Numai un răspuns e cu putinţă: frica, o frică justificată, a silit pe fiecare italian să fie brutal. Risipiţi în mijlocul unei populaţii ostile, de douăzeci de ori mai numeroasă de­cât dânşii, italienii au trecut zi şi noapte într’o permanentă bănuială că vor fi atacaţi, fără siguranţa le­găturilor şi aprovizionărilor lor, — şi aşa garnizoanele italiene au tră­it opsprezece luni în condiţiuni cari nu se putea să nu influenţeze mo­ralul lor. Represaliile din Addis-A­­beba au fost astfel o­ explozie deter­minată de o tensiune nervoasă insu­portabilă. Aceste represalii nu puteau rămâ­ne fără urmări. Deşi — relatează tot d. Noel­ Baker — autorităţile italieneşti au expulzat aproape toţi străini din Abisinia, au răzbit veşti de acolo despre lupte înverşunate. Abisinienii sunt nu numai în plină organizare a unui război de guerilla dar ar avea încă oştiri de mii de oameni. Ele taie comunicaţiile, ta­bără asupra detaşamentelor de re­zervă, răpesc adversarilor lor arme şi muniţii etc. etc. Chiar­­ dacă numai­ o mică parte din afirmaţiile deputatului englez e adevărată, încă ducele trebuie să fie­­ îngrijorat. Câtă vreme imperiul nu e­ recunoscut de statele, europe­ne, îndeosebi de Anglia, abisinienii nu se vor linişti. O colonie cuceri-­­tă nu este încă una posedată. Şi cel mai puţin lucru ce se poate spune este că şi pentru această colonie vor trebui încă ani pentru instaura­rea liniştei şi ordinei şi multe de­cenii • pentru • punerea, în valoare­­ a Etiopiei. Nouă însă ne apare că mai mult încă decât grijile situaţiei descrise de d. Noel­ Baker, trebuie să-l pre­ocupe pe duce valorifcarea aceasta, fără de care nimeni nu va înţelege, la ce au­­ servit enormele jertfe pe cari le-a reclamat războiul abisi­­nian. Fără considerabile mijloace financiare, pe cari Italia nu Ie are şi pe cari numai lumea anglo-saxo­­nă şi Franţa, care rămâne una din ţările cele mai bogate ale globului, îi le-ar putea procura, fundamen­tul regimului fascist rămâne precar. Ducele e un om prea serios, prea încercat şi prea clar văzător, pen­­tru ca să nu-şi dea seamă că idealul autarchiei economice, de care a vorbit la Berlin, în special în ce pri­veşte Italia, este, pentru a varia faimoasa vorbă a lui Moltke, un vis şi nu e măcar un vis frumos. Nu credem ca exemplul drastic al Ger­maniei naziste, aşa cum se prezintă ea în realitatea acoperită de deju­nurile şi prânzurile opulente oferite ducelui şi suitei sale, să nu fie cu­noscut d-lui Mussolini şi de aceia din axa Berlin-Roma „care nu e un bloc ci o solidaritate din care nu e exclus nici un stat începând cu Franţa prin Anglia până la Polonia” accentul trebuie pus asupra Angliei şi a Franţei. Iată dece nu trebuie crezut nici că după parada din Muenchen , şi Berlin, solidaritatea' italo-germană va fi mai solidă ş­imai durabilă de­cât a fost »cea* italo-sovietică. : Situaţia''geografică şi interesele decide de politica statelor, nu decla­raţiile sentimentalei fie ele învelite în cele mai­ energice­ gesturi.­­Situa­ţia geografică a Italiei şi interesele ei cele mai esenţiale însă, o orien­tează spre Anglia şi deci spre Franţa. B. Brănişteanu RĂZBOIUL DIN CHINA ... ...... » » ....«gag Aviatorii japonezi primesc instrucţiuni înainte de plecarea­­ în raid 1b. OHS’ NĂZBÂTII MANEVRE SI MANEVRE „Situaţia politică va fi clarifica­tă, — spune „îndreptarea“, — după manevrele din Octombrie“..­. ...Probabil, ■ în vremea manevrelor din Noembrie. . . .*x D. NEGURĂ a plecat in străină­­tate. • ? Pentru a realiza o­­ cooperaţie in­ternaţională? * SE înfiinţează un nou post­­ de radio. Cu mai multe posturi... * APELUL pentru libertăţi, spu­ne oficiosul guvernului, — este „a­­pelul fiecărui om de gândire şi de demnitate". Guvernul menţine pesemne sta­rea de asediu pentru a avea cetă­țeni — tot oameni de gândire și de demnitate... Dm toate deciziile autorităţii®?. —* prețurile cresc. : Ce-ar fi să fiu se mai dea decizii ! CHESTIA ZILEI PREPARATIVE Se vor pune în circulaţie 10 trenuri aerodinamice. (ZIARELE) D. TATARESCU.­­ Zie aerodinamice ? D. FRANASOVICI. — ce faci atâtea trenuri Ca să plecăm mai... rapid. Cum se hrănesc pacifiştii de C. BALEANU „Tuturor celor cari se­ întreabă cu îngrijorare in lumea întreagă, ce va pu­tea ieşi din, întrevederea.' dela Sgrimn, noi, Fuehrerul şi cu mine, Ie putem­ răspunde cu voce. puternică: *Polce". /Aşa* a vorbit d. Mussolini, în' capitala Germaniei. Şi e impresionant. . Şi e adevărat. O credem chiar pentru d. Hitler. Şi d-sa vrea Pace. Pentru că, în de­finitiv, oricât ar fi de înclinat un om, temperamental vorbind, înspre aventurile răsboinice,­nu se poate să nu aibe măcar momente în viaţă, în care să nu aprecieze şi gustul liniştii, al păcii tihnite. Cu­ atât mai mult ■ când în răspunderea lui stă soarta unui popor întreg. Şi pe urmă oricât de pregătită ar fi o armată, de soarta răsboiului tot nu poate fi sigură... Deci, când un conducător spune că­ vrea pace, e normal să fie crezut. E posibil să fie sincer. Ce fel de pace vrea? Asta e altceva. Din nenorocire, pacea pe care o vor dictatorii, e pa­cea lor, înţeleasă dintr’un unghiu în care nu intră’siguranţa zilei de mâine. Să dea Dumnezeu să ne înşelăm în privinţa păcii în numele căreia s’au­ rostit cei doi dictatori. Sunt însă unele fenomene care arată cu atâta elocinţă că Italia d-lui Mussolini şi Germania d-lui Hitler vor o pace duşmană întregei Europe de azi, încât nicio ţară cu adevărat pacifistă nu-şi poate per­mite să doarmă pe urechea aceea. E o anumită înlănţuire de lucruri care nu poate fi desmintită. In o­­rice caz nu ni s’a dat până acum cheia"*care să ne îngădue o interpre­tare ’a fenomenelor la care asistăm, altfel decât ni se impune firesc. Să zicem de-o pildă, că-' Germa­nia­ a .început să se înarmeze în epoca în­ care toate statele dezar­mau și a rupt astfel un fel de pânză de vraje în care toropea Eu­ropă, numai pentru că demnitatea ei cerea aşa. Dar astăzi? De la în­ceputul acela, care coincide cu venirea d-lui Hitler şi a regimului, Germania a trecut la o fază de u­­luitoare eforturi. Pentru ea nu există­ nici un pericol. Nimeni n’o ameninţa, nimeni nu are nimic de revendicat de la ea nici teritorial nici moral. Totuş sforţările la care se supune, sacrificiile pe care Ie face îi întrec cu­­mult puterile. Că­lători veniţi din Germania ne po­vestesc, în această privinţă, lucruri mereu noui... încă­ din primele luni ale nazismului statul german a fost chemat să dea­­tot ce poate. Şi dela efortul surd, dela lupta ne­văzută, din biurourile armatei, ale finanţelor statului,­ ale industriei, s’a trecut la presiunea vizibilă şi simţită în public. Poporul german a fost pus sub teasc. Intr’o vreme, ştirile apărute în presa străină care (Continuare în pag. 1-a col. I-a) Naţionalismul totalitar şi discursul de la Brăila Discursul pe care l-a rostit d. Dinu Brătianu, la Brăila, i-a indispus — după cum era şi natural — pe par­tizanii mici şi mari ai naţionalismu­lui totalitar. Pescuitorii în apă tulbure şi amatorii de aventură nu au preferat niciodată situaţiile limpezi şi acţiu­nile sincere, categorice, de afirma­re a unei credinţe sociale şi naţio­nale, ba­zată pe realităţi. Supărarea acestor matadori ai violenţelor de limbaj şi ai echivocului politic pare destul de îndreptăţită, dacă nu ui­tăm că şeful partidului naţional-li­­beral nu s’a mulţumit numai să le dea o lecţie frumoasă de naţionalism conştient, constructiv, dar să şi le anuleze câteva din principalele mo­tive de sterilă agitaţie politicianistă. Adevărurile formulate, in acest sens, de d. Dinu Brătianu, au — în egală măsură — prestigiul autorită­ţii de care se bucură, mai presus de orice considerent de grupare sau de partid, continuatorul tradiţiei libe­rale şi greutatea pe care le-o acor­dă realităţile sociale şi politice de la noi. Pornind de la aceste realităţi, şeful partidului naţional liberal s’a păstrat, în declaraţiunile pe care le-a făcut la Brăila, pe linia marilor comandamente ale ţării, în actuala conjunctură politică. Tineretul a fost chemat la muncă.­ Singura posibilitate de afirmare a elementelor de valoare şi de con­ştiinţă — a spus, în esenţă, d. Dinu Brătianu — rămâne efortul, expe­rienţa şi cultura profesională. Naţio­nalismul în sine ne impune, tuturor, imperativul acesta al muncii închi­nate binelui obştesc. Precizările făcute, în privinţa pro­movării elementului românesc în toate ramurile de activitate socială, economică şi spirituală a ţării, sunt nu mai puţin bazate pe realităţi. „Elementul românesc — a spus d. Di­­nu Brătianu — ocupă aproape toate slujbele publice In teritoriile noui, in care el era un element asuprit, l-am pus deocamdată pe picior de egalitate £«*. celelalte populaţiuni, atât prin îm­proprietărire, cât şi prin creare de cen­tre de cultură, prin dreptul de vot ob­ştesc, prin introducerea lui în corpul conducător al statului, prin încurajarea Instituţiilor lui economice, prin ridicarea moralului de a şti că el este elementul dominant în ţara rom­ânească”. Sunt, fără îndoială, in câteva părţi de ţară, probleme ce nu pot fi re­zolvate fără să se ţină cont de îm­prejurările speciale ce le-au condi­ţionat. Nu putem să le soluţionăm „precipitând remediile“, pentru că ar însemna „să otrăvim economia noastră naţională, dându-i deodată medicamente care astfel o pot di­struge“... După cum vedem, d. Dinu Brătia­­nu nu­­a şovăit să spună adevărul fără înconjur. Ne aflăm în faţa unui act de conştiinţă naţională şi de cu­raj civic, pe care era firesc să-l a­­şteptăm de la conducătorul unui par­tid de guvernământ. Ceva mai mult: presa democrată, care s’a făcut în­totdeauna ecoul acestui adevăr, gă­seşte în lapidara profesiune de cre­dinţă dela Brăila o confirmare pe care ne simţim datori s’o reţinem. Fără îndoială, un motiv în plus ca şeful partidului naţional-liberal să fie declarat de patriotarzii de cir­cumstanță „judeo-comunist“­, dacă nu pur şi­ simplu „vândut streini­­lor“... George Mihail-Zamf­irescu TELEFON : Redacţia şi Adiţia 3.84.30; Adm. G-ral 3.63.53; Tip. 4.67.39; Cota. Tip. 4.29.44; Publ. 4.98.13; Provincia 3.84.31 La Tg.-Jiu s’a vorbit răspicat. M tm S’au făcut eri JrfL jjsJjE în „Adevărul“, iSs m «jS judicioase co-JlPjm... HH mentarii în ju-BBI MB MM nil marelui dis­■mHBHBOHBH curs rostit Du­minică la Tg.­­Jiu de către d. Gr. Iunian. Revenim pentru a face o nouă subliniere acestei importante ma­nifestări politice. Vom reţine, în primul rând, tonul plin de urbanitate cu care răspunde un om atacat din toate fronturile dreptei cu afirmaţiile cele mai tri­viale şi cu cea mai stridentă rea credinţă. In­seninătatea cu care d. Iunian şi-a formulat replica, se oglindeşte liniştea sufletească a celui împăcat în conştiinţa sa cu acţiunea pe care o desfăşoară. „Cazul“ d-lui colonel Petre Pe­­trescu a format întâia parte a dis­cursului rostit la Tg. Jiu. D. Iunian a demonstrat legalitatea şi spiritul patriotic de care a fost însufleţiă faimoasa interpelare a de­putatului de Gorj. Nimeni — şi în niciun caz Patriar­hul ţării — nu a fost jignit în inter­pelare. Se cereau acolo, guvernului, unele lămuriri de ordin politic. E­­rau în discuţie probleme prea gra­ve pentru a nu necesita o explica­ţie imediată. Oricare cetăţean al ţării — şi mai cu seamă un reprezentant ALES al cetățenilor — era în drept să ceară acele lămuriri. Ele nu s’au produs. S’a deslănțuit, în schimb, o sălbatecă, o furibundă campanie de presă. Dar toate infamiile cu care a fost acoperit colonelul Petre Petrescu nu au ilustrat decât platforma șubredă a adversarilor săi. " „Colonelul Petrescu a vorbit ca un om politic cuminte dublat de un ex­celent român“. Constatarea aceasta, a d-lui Iu­nian, va avea un mare ecou. Prestigiul moral şi politic al pre­şedintelui tătărtist­ radical a pălmuit sever pe toţi cei ce şi-au făcut o profesiune din calomnie, din şantaj şi rea credinţă. In a doua parte a discursului de la Tg. Jiu, d. Gr. Iunian a expus linia politică a partidului său. Vom cita, pentru frumuseţea idei­lor exprimate acolo, câteva pasagii, în întregime: „Ştiu că ne găsim în luptă cu o bună parte a opiniei publice înşe­late prin campanii calomnioase. Nu ne impresionăm. Politica cinstită în­seamnă curaj. NI avem. L-am dove­dit repetat... „...Când am apărat la Chişinău. Pe cei învinuiţi de comunism, nu m-am temut că mi se va aduce învi­nuirea de comunism. Şi nici acum în urmă, când am luat apărarea re­prezentanţilor muncitorilor şi func­­ţonarilor C. F. R. In toate aceste îm­prejurări, n’am apărat oameni şi nici opiniile lor. Am apărat o idee. Am apărat un regim. Ideea de libertate şi regimul democrat. Am apărat aşe­zarea în cadrul legal în care opiniile să poată fi manifestate cu sinceri­tate şi în ordine. Nu am cerut nici­odată un serviciu în schimb. Nici recunoştinţă şi nici măcar respect. Aş fi fost în drept să aştept res­pectul opiniilor mele, cum am res­pectat eu ale altora. In lumea ce nu aparţine democraţiei se pare că lu­crul nu e posibil. Sunt unii cari folo­sesc libertatea pentru a cărei păs­trare m’am trudit, ca să împroaşte cu insulte şi calomnii. Voi merge mai departe în opera de lămurire. Fiind mulţumit că sunt împăcat cu con­ştiinţa mea şi mândru că sunt în­ţeles de dvs. şi de oameni de bună credinţă. Pentru a face ca lumina să birue întunericul, trebue însă trudă şi poate şi jertfă. Să le dăru­im binelui ţării noastre. Vom avea în curând prilejul“. * Democraţie, libertate, legalitate... La Tg. Jiu d. Iunian a pus în cir­culaţie formule car­ — nu-i aşa, domnilor democraţi ? — le-am ne­glijat, în ultima vreme. Şi când un om politic cu mare răspundere îşi propune să sfarme această linişte ţesută din laşităţi şi abdicări, el face, mai presus de toa­te, un act de curaj. Un act care me­rită stima şi admiraţia tuturor. Hopia Roman ­HOSE POUTICE9 9 9 RĂSPUNDEREA OPOZIŢIE Parhiele de opoziţie stau în a­­şteptare. Unele partide îşi amână inaugurările locale, pentru că cutare şef de partid să prezideze solem­nităţile d­in calitate de prim-mini­­stru... Iar alte partide, dându-şi seamă de insuficienţa propriilor forţe, fac sondagii in vederea unei coaliţii. Problema succesiunii se va pune astăzi in alt spirit, decât in trecut. Nu-i vorba acum ca mai demult de un regim efemer: după un guvern de un an — un guvern de un an şi jumătate... După guvernarea liberală de pa­tru ani, realizându-se stabilitatea politică — opinia publică aşteaptă o guvernare tot de durată.­­Efectele unei guvernări lungi s’au rugat: liberalii au încheiat un frum­os bilanţ de realizări. Chiar adversarii au recunoscut acest lu­cru. Discursul d-lui Iunian de la Chişinău este o mărturie. Guvernarea de mâine nu poate fi determinată de unele curente de suprafaţă, trecătoare — ca însăşi moda străină care le-a provocat aici. Deasemeni o guvernare trebue să se încadreze in complexul poli­tic­ international — şi tot din punc­tul de vedere al continuităţii. Durata actualului regim implică şi durata regimului de mâine. Am intrat intr’o nouă fază politică. Iar candidaţii pentru postul de cârmaciu al statului sunt datori să se prezinte cu programul şi cu planul lor de durată. Aceasta-i problema succesiunii: care-i forţa politică în stare să dea cel mai durabil regim? 15 NOEMBRIE După informaţii din sursă se­rioasă, parlamentul va fi prorogat pentru o lună. Iar la 15 Noembrie „se va examina situaţia Regimul liberal se apropie de aniversarea celor patru ani de gu­vernare. Şi-i natural ca — la îm­plinirea acestui termen — să se pună în discuţie chestia noului par­lament. Guvernările de după război — în afară de cea liberală din 1922—1926 — au avut o scurtă du­rată. Viaţa politică se desfăşura in nesiguranţă. Nici partidele, nici o­­pinia publică nu ştiau sfârşitul unui regim — deşi Constituţia noastră specifică termenul parlamentului. Un accident, o „cărămidă“ — şi totul era dat peste cap... Iu dările constituţionale din apus, parlamentele — chiar când guver­nele se schimbă — au un termen fix. Cu ani înainte, se ştie că — în cutare lună şi în cutare zi — va interveni schimbarea politică le­gală. De la nestabilitatea politicii ro­mâneşti care a durat până în 1933, — s’a trecut la o nouă epocă de soliditate a regimurilor.. Ca’n alte ţări, se pot anunţa şi la noi datele legale a schimbărilor politice —, totul intrând în ordine, ne­fiind lăsat la discreţia întâm­plărilor. Data de 15 Noembrie marchează caracteristica unui sistem politic normal. M. Sevastss (Citiţi continuarea în pagina II-a) Puricele este o insectă provin­cială, întru atât Capitala l-a­ redus la o existenţă individuală, la exem­plarele necesare unei colecţii­ com­plecte. Dacă nu­ s­e poate concepe, fauna unei capitale- - fără speciile rare, provincia constituea însă locul obişnuit al producerii lui în serie. Uitat aproape zece­ luni, puri­cele se răsbună întâmpinându-mă la Fălticeni, de la gară — adică chiar — de cum urc­ în trăsura, rufoasă a birjarului, care­ îmi urează de­ pe ca­pră: „bine aţi venit, »cucoane Lovi­­nescu“. In timp ce mă silesc să des­copăr un loc, sau un sfert de loc, mai puţin rupt şi slinos, cu mai pu­ţini cărţi revărsaţi dintr’un pântece sfâşiat, puricele natal îşi semnalea­ză salutul prin o înţepătură dure­roasă; iar, de cum trec pragul curţii," din îmbrăţişarea afectuoasă a lui Ursu, mă aleg cu transmisiunea câ­torva nouă exemplare. Vorbesc de prezenţa puricelui, ca de un lucru nu numai natural, ci chiar onorabil, — căci, împotriva înţelepciunii latine, sunt şi­ lucruri naturale considerate ca ruşinoase. Puricele» este o insectă ce se poate mărturisi. In altă ordine de idei, pentru nimic în lume nu şi-ar re­cunoaşte cineva lipsa de inteligenţă, de­sensibilitate,­de gust; nimeni nu va zice : „sunt puţin cam... prost“; în schimb, pe drept sau pe nedrept, fiecare îşi recunoaşte, fără să fie întrebat, lipsa de memorie. „Vai, nu mai ţin minte numele proprii“, „Uit toate figurile”, „Cât despre memo­ria mea!...“ — auzi din toate păr­ţile cu o grabă aproape bucuroasă- S’ar putea crede chiar că lipsa de memorie e un merit întrucât mulţi o afectează; am văzut oameni ce nu se simt umiliţi ca de o infirmi­tate, când li se prezintă­ apelat per­soană de cinci-şase ori, fără să pară că o recunosc. „A! memoria mea!“ au aerul să se scuze în cazul ce! mai bun, dacă nu preferă să se a­­rate indiferenţi. La fel şi cu insec­tele, privite ca ruşinoase, de unele nu se vorbeşte; simpatice, altele se pot mărturisi. Când dormi peste noapte într’o casă străină, gazda te întreabă dimineaţa, din politeţă : „dacă nu te-au tulburat puricii?“; oricâte ar fi, niciodată nu te va în­­treba de ploşniţe, de pildă, eufe­mistic, întreaga­ faună a patului este B­UCOLICE Trr­PICELE de E. LOVINESCU

Next