Adevěrul, decembrie 1937 (Anul 51, nr. 16516-16538)
1937-12-01 / nr. 16516
ANUL 51. No. 16.516 8 PAGINI Miercuri î Decembrie 1937 fONDATORI^TM“" SE35 nAIL SADOVEANU 600 LEI PE UN AN 300 LEI PE 6 LUNi 150 LEI PE 3 LUNI BIROURILE: București, Strada Const. Miile 5-7-9 2 LEI Declaraţiile d-lui Grigore Iunian Am publicat declaraţiile atât de interesante, pe cari le-a făcut d. Gr. Iunian, preşedintele partidului radical-ţărănesc în adunarea de la Cernăuţi. In prima parte a cuvântării d-sale, d. Iunian a arătat încă odată foloasele pe cari le prezintă formula sa în materie de succesiune. — formula guvernului de alegeri. In această, privinţă, noi credem că dreptatea nu este de partea d-lui Iunian. Un guvern de alegeri poate fi preconizat într’un singur caz : atunci când nu s’ăr cunoaşte cu precizie intensitatea diverselor curente de opinie publică. Or, în momentul crizei, inclinaţiunile opiniei publice erau — credem noi — destul de bine conturate. In alegerile comunale şi judeţene, partidul naţional-ţărănesc şi-a afirmat popularitatea într’o aşa de mare măsură, încât chemarea lui la cârmă era — după opinia noastră — soluţia cea mai logică şi în adevăr constituţională. Dar, fireşte, d. Gr. Iunian — cu personalitatea d-sale — are dreptul necontestat de a-şi afirma toate credinţele, cu atât mai mult cu cât d. Iunian se menţine pe o linie dreaptă ce nu poate fi îndeajuns admirată în epoca aceasta de confuzie aproape generală. In a doua parte a discursului rostit la Cernăuţi, preşedintele partidului radical-ţărănesc explică motivele care l-au făcut să respingă propunerea de colaborare a d-lui Tătărescu. D- Iunian a spus : „Am refuzat, că să rămân împăcat cu mine însumi, ca să pot rămâne pe linia de gândire şi de acţiune, pe care am urmat-o toată viaţa mea. A fost un act de cinste al unui om politic, dublat de un act de curaj“. Atitudinea d-lui Iunian, în această privinţă, este vrednică de toată lauda. In momentul în care partidele de extreme vorbesc mereu de imoralitatea publică şi îşi ridică fiinţa lor tocmai pe acest piedestal, este inadmisibil ca partidele moderate să ofere ţării spectacolul celor mai imorale, celor mai scabroase împerecheri. Am arătat aci, cu argumente cari nu pot fi răsturnate, că acordul dintre d-nii Tătărescu şi .Vaida sau pactul de neagresiune dintre d-nii Iuliu Maniu şi Corneliu Codreanu sunt abateri grave de la linia democratică şi constituţională. Şi d. Vaida şi d. Codreanu afirmă cu o franchetă, care le face onoare, că sunt adversari ai democraţiei. Alăturarea unor partide, cari slujesc regimul constituțional, de aceste grupări este nefirească. Ea va produce confuzie în toată opinia publică. Mai mult, această alăturare va duce la consecințe, pe care orice democrat sincer le va regreta. Asemenea pactizări, făcute cu oricâtă abilitate, cu oricâtă strategie, oricât de efemere. — au folosit totdeauna extremiştilor şi au dus la prăbuşirea partidelor moderate. Să nu ne înşelăm: trăim în adevăr un moment crucial- Fiecare trebue să-şi ocupe poziţia lui. Jocul dublu nu merge în asemenea clipe hotărîtoare. E uşor de închipuit efectele minunate pe cari le-a realizat d. Gr. Iunian — cu talentul, inteligenţa şi verva d-sale — făcând critica împreunărilor nefireşti din ultima vreme. „Liberalii — a spus d. Iunian — un partid care-şi zice democratic , adversar al extremei drepte, n’au găsit altceva mai bun de făcut decât să se asocieze cu d. Vaida. Ştiţi cu toţii ce reprezintă d- Vaida. Cunoaşteţi programul său: numerus valahicus şi alte glume mai uşoare sau mai puternice. In orice caz, programul d-lui Vaida nu se încadrează în programul liberal. Care minte, când se prezintă împreună să vă ceară voturile ? Liberalii sau d. Vaida ? Care păcăleşte pe celălalt şi care vă păcăleşte pe dvs.? Dacă legea electorală ar fi fost modificată, n’am fi asistat la acest spectacol degradant. Două partide cu concepţii diametral opuse se unesc pentru a dobândi 40 la sută din voturi., De ce s’au unit astăzi ? Ce vor face mâine? Unde este sinceritatea?“. Cât despre pactul de neagresiune Maniu-Codreanu, Ed. Iunian a spus: „I-am spus hotărît d-lui Maniu, că un asemenea pact nu pot să subscriu, căci nu-l pot concepe. Singurul fapt că ne alăturăm mai multe partide în cadrul unei manifestări politice înseamnă să facem un pact politic. Partidul radical-tărănist nu poate concepe art pact politic cu partidul „Totul pentru tară“, tot asa cum nu poate concepe un acord politic cu partidul comnist. Și partidul „Totul pentru ţară“ şi partidul comunist, unul în extremă dreaptă şi altul în extremă stângă, sunt adversari hotărîţi ai regimului democratic şi al libertăţilor constituţionale, pe cari noi le apărăm. „Sănătatea poporului nostru refuză astfel de acorduri şi le va refuza şi mai hotărît mâine“. Asemenea adevăruri rostite de un om cu prestigiul, cu autoritatea d-lui Gr. Iunian, s cad cu greutate în judecata opiniei publice şi pot fi încă puncte de orientare în haosul care ne ameninţă tot mai multul tot mai grav* Tudor Teodorescu-Branişte NĂZBÂTII DE ACEIA Liberalii au importat peste cinci milioane kilograme de bumbac. Prea multă sforărie ! De aceia s’a încurcat până și d. Inculet in ea... Kix CHESTIA ZILEI M UC LES! In urma pactelor încheiate partidele nu se mai înjură între ele. —■» Vorba aia, acum „pactele vorbește L“... D. Iunian spune că d. Maniu-cu pactul de neagresiune--vrea să împace capra cu varza. Chiar după ce va fi mâncat-o... IN GARA DE NORD D-nii dr. Lupu, Gr. Filipescu, Madareanu, I. Mihalache, d-na Titulescu, Mihai Popovici şi general Negrei in aşteptarea d-lui N. Titulescu pe perenul Gării de Nord Solidaritatea anglo-franceză este categorică Sensul conferinţei dela Londra Ştirile sosite până acum dela Londra asupra conversaţiunilor dintre membrii guvernului englez şi primul ministru şi ministrul de externe al Franţei îngăduie concluzia căaceastă conferinţă importantă de la Londra va fi, in fond, o impresionantă manifestare a solidarităţii definitive între Marea Britanie şi Franţa, în domeniul politicei europene. De altfel cercurile politice bine informate de la Londra au subliniat încă de eri că faptul acesta va fi accentuat cu deosebită tărie în comunicatul politic, care va fi publicat Marţi seara, cuprinzând hotărîrile principale luate în această conferinţă anglo-franceză. După cât se pare, problema coloniilor necesită, după concepţia guvernului englez, consultări cu unele dominioane şi cu unele ţări ale Americei de sud, cari sunt interesate în soluţionarea acestei probleme cu caracter inter-continenntal. Ceace înseamnă că ar rămâne să se ia hotărîri în legătură cu chestiuni cari privesc în mod direct politica europeană, între cari, în mod evident, şi atitudinea celor două mari democraţii apusene faţă de problema Europei Centrale. Ne putem deci aştepta la manifestări diplomatice de cel mai mare interes tocmai în legătură cu iinteresele vitale, ale poporului românesc, cu viitorul independent al României ntregite, în hotarele pe cari şie-a dobândit prin sacrificiile şi drepturile cari se găsesc la baza tratatului de la Trianon. In această privinţă serviciul particular de telegrame al ziarului nostru ne-a transmis de la Londra o declaraţie foarte îmbucurătoare a ministrului de externe Eden, precum şi asigurarea că acest punct de vedere este împărtășit în mod unanim de întregul guvern de la Londra. D. Eden a declarat: „Anglia nu se gândește n nici un caz sa despartă tranta de prietenii pe cari ii are In Europa Centrală“. Această asigurare, în cadrul precizării hotărîte că în nici un caz Anglia nu va aduce vreo slăbire egăturilor de colaborare cu Frana în politica internaţională, sunt de natură să ne dea liniştea necesară spre a putea privi cu încredere evoluţia politicei europene, în legătură cu interesele noastre. Pe cât se pare schimbul de vederi de la Londra nu reprezintă o încercare britanică de a influenţa atitudinea Franţei faţă de problemele europene, ci — dimpotrivă — este vorba să se ajungă la stabilirea unei atitudini comune, a celor două mari puteri, în spiritul unei cooperaţii şi mai intime decât cea de până acuma, lucrul acesta dovedindu-se indispensabil pentru menţinerea păcii, aşa cum o concepe Parisul şi Londra. De altfel opinia publică engleză este prevenită în ce priveşte demersurile, sau mai bine zis manevrele germane. In realitate se repetă jocul lui Wilhelm al II-lea din 1911 până în 1914. Preşedintele Hitler a reluat formula, de atunci a împăratului, care a înpins lumea în războiul crâncen de atunci: ‘ Nici Wilhelm al II-lea nu cerea altceva decât „un loc sub soare“, pentru poporul german. Anglia a, făcut şi atunci, o serie întreagă de concesii, începând cu convenţia liniei ferate a Bagdadului şi cu proectul de împărţire al coloniiilor portugheze. Nu mai târziu decât în iulie 1914 o escadră de război engleză se găsea în vizită oficială la Chili. Toata acţiunea de atunci a Berlinului nu urmărea alt scop, decât să obţină neutralizarea Angliei, lucru pe care diplomaţia germană credea că l-a şi obţinut atunci. Problemele erau absolut aceleaşi: cereri de colonii şi neamestecul Angliei faţă de ambiţiile germane de dominaţiune în Europa Centrală. După cum se vede d. Hitler găseşte însă o situaţie schimbată, Marea Britanie a învăţat din trecut şi astăzi opinia publică engleză este conştientă că nu-şi poate apăra interesele şi nu poate împiedica deslănţuirea unui nou şi groaznic război mondial, decât adâncind şi reafirmând mereu colaborarea intimă şi sinceră cu Franţa, în toate domeniile de ordin international. Liviu P. Nasta OMAGIU D-LUI N. IORGA Aşi sugera primului guvern român de mare democraţie să oblige, prin lege, pe toţi oamenii noştri politici să facă pe an două trei călătorii în străinătate. Nu numai pentru că deplasările instruesc. Şi asta e mult — şi necesar, la noi, dar mai ales pentru că voiajurile obligă la sinceritate. Am tras această concluzie în repetate rânduri, pe urma vizitelor în Europa ale diverşilor bărbaţi de stat. Nu exagerez avansând concluzia că spre a şti ce cred românii exact despre ideologiileşi programele politice, ispiteşte-i să se pronunţe asupra lor, în inima Parisului, de pildă. Depărtarea de malurile Dâmboviţei sterilizează pasiunile mărunte şi dă curajul de a privi în faţă adevărul şi a-l exprima necontrafăcut. E cazul să spunem: cronicarul care peste decenii va cerea să fixeze aspectele autentice ale fizionomiei politice din zilele noastre, răsfoiască nu atât ziarele româneşti; din contra chiar, acestea l-ar induce iremediabil in eroare; răsfoiască ziarele străine, spre a găsi, în miezul lor esenţial, opiniile sincere ale bărbaţilor noştri politici. Chem atenţia cetitorilor, asupra interviewului — de proporţii neobişnuite, ca interes — recent publicat de d. N. Iorga, marele nostru savant, pe când se afla la Paris. Constat: în străinătate d. Iorga se arată a fi de o admirabilă umoare, în cea mai perfect echilibrată euforie. Nu-l deranjează nimic, de fel nu-l sperie, de pildă, „frontul I popular”. Spune: ‘ „Sunt convins astăzi că oamenii de stânga şi de extrema stângă franceză nu vor trece limitele ineluctabile ale destinului francez”. Am subliniat „astăzi”, nu pejorativ, furaţi de insinuarea că mâine poate... D. Iorga a precizat: „astăzi” — adică, după cele văzute la faţa locului. Cu atât deci părerea exprimată are mai puţini sorţi să fie abandonată. La Paris d. Iorga n’are frică de cuvinte. Precum nu i se face pielea ca de găină atunci când aude expresia „front popular”, (află d-le „Naţionalist”!), asemenea nu-i pare act de eroism (sau acţiune subversivă!) să se declare deplin încrezător în pacifismul „funciar” scrie d-sa, al Sovietelor. In Rusia de astăzi, d. Iorga nu mai vede primejdia ce o reprezintă pentru România Rusia ţaristă „totdeauna, avidă de teritorii şi neliniştitoare pentru vecinii ei”; în Rusia de astăzi istoricul nostru identifică: „experienţa cea mai vastă pe care istoria şi lumea au cunoscut-o”. Nu vom contrazice pe d. Iorga când aduce ca mărturie Istoria. E în elementul d-sale. Rog a fi crezut că am reprodus afirmaţia cu „experienţa cea mai vastă”, etc.. .nu in scopul de a-l denunţa pe d. Iorga bravilor d-sale apologeţi din presa de extremă dreaptă. Em. Serghie TELEFON: Redacţia şi Adiţia 3.84.30; Adm. Trai 3.63.53; Tip. 4.67.39; Corn. Tip. 4.29.44; Publ. 4.98.13; Provincia 3.84.31; Labor. Radio 5.06.94 IOSE POLITICE IN CONTRADICTORIU In satul Ialovăt din Basarabia, d. inculet — la o întrunire elecotrală — a permis desbaterile in contradictoriu. Săteanul Sănduţă a arătat ne-, voile ţăranilor, nesatisfăcute de guvernele care s’au perindat la cârma statului. Ministrul comunicaţiilor a recunoscut că „plugarul Sănduţă“ are in parte dreptate”. Astfel de discuţii au avut loc pe vremuri la Iaşi şi la Ploeşti, unde — in sala gimnaziului, ridicat prin subscripţie publică —se adunau de multe ori, la întruniri, partizani ai tuturor partidelor.. Pentru moravurile actuale, discuţiile politice in contradictoriu sunt o inovaţie, începutul l-a făcut la lovăţul din Basarabia. Restul Ţării va urma oare exemplul satului de peste Prut? * . - - Reprezentantul guvernului a lăsat pe Săndură din Ialomiţa să spună tot ce vrea. 3*"r-'i Poate guvernul păşeşte pe o cale nouă, a libertăţii de exprimare. Guvernul — cine ştie? — poate va lăsa şi presa din Bucureşti să spună ceia ce crede... aim a lăsat gura slobodă a plugarului Sănduţă- Noi cerem aceiaş libertate, pe care guvernul a acordat-o acestui sătean din Basarabia. . . , M. Sevastos TITULESCU ’ D. Titulescu s’a Mk _T| întors în ţară. Era de mult aş- JB&mm f&j fir teptat. Era aş- MB Mm teptat ca să se asocieze în politica Internă luptei pentru acele idealuri democratice, fără de cari, întreaga sa politică externă rămâne in aer, fiindcă-i lipseşte temelia. L-au aşteptat în gară, prieteni şi simpatizanţi. Dar e sigur că cel mai mult trebue să-i fi impresionat simpatia pe care i-a arătat-o mulţimea anonimă, care l-a salutat cu căldură şi entusiasm. Doctorul Lupu i-a adresat ,în numele tuturor, câteva cuvinte de bun venit la carie. Titulescu a răspuns vădit emoţionat. Din amândouă aceste discursuri, trei lozinci se desprind : dreptatea, democraţia, regalitatea. Poporului acestuia românesc ii este de secole sete de dreptate. Nu vom spune că nu s’au făcut progrese şi in acest sens. Dar de respectul acela de lege, care dă omului şi cetăţeanului siguranţa drepturilor sale, suntem încă departe. Dacă pe treapta socială pe care se află dl Titulusai, d-sa se poate plânge de nedreptate, cu cât mai mult trebue să aibă motiv de plângere omul din popor, care nu are posibilitatea de a se ridica măcar cu glasul, căci autoritatea îi lipseşte, împotriva jignirilor pe cari, după împrejurări, le suferă. : * Această dreptate generală, pentru toţi este aceea pentru care luptă democraţia. Şi dacă un om de talentul, de valoarea, de capacitatea, de reputaţia d-lui Titulescu, manifestă intenţia de a se pune in serviciul ei, — faptul e de o importanţă pe care nimeni nu o va putea micşora. Din simpla declaraţie pe care a făcut-o în gara de Nord, se poate deduce şi trebue dedus, că d. Titulescu are intenţia să se manifesteze în politica internă. Poate că greşala sa cea mai mare din trecut a fost că s’a tinut departe de luptele noastre politice. Tocmai într’un stat cu regim constitutional și parlamentar, nu se poate concepe, ca un ministru care are răspunderea conducerii politicei internationale, să se priveze de puterea de a influenta politica internă. Este o aşa strânsă legătură între politica internă şi cea externă, încât mai cu seamă în vremea noastră, poţi da politicii externe anumite directive, dar nu le poţi statornici, nu le poţi întemeia solid decât dacă politica internă se mişcă pe o linie paralelă. O constatăm acum zilnic la noi, unde partidele şi oamenii cu tendinţe totalitare, alunecă tot mai mult pe panta care e potrivnică alianţelor şi prieteniilor ţării. Cu cât asemenea tendinţe se infiltrează mai mult în spirite, cu atât politica externă care e cea permanentă a României, pe care până acum toate guvernele noastre au practicat-o şi al căreia unul din cei mai aprigi animatori a fost şi este d. Titulescu, apare, dacă nu ameninţată, dar cel puţin tulburată, pusă în cauză pentru ziua când prin forţa împrejurărilor ar trebui să fie tradusă în fapt, în practică. • : Dacă acum d. Titulescu va interveni în lupta politică internă, un aport extraordinar va fi adus democraţiei române şi totodată politicei noastre externe oficiale, D. Titulescu a spus că vă duce lupta onest şi politicos. Că va lupta ca la Geneva. Dar a adăugat că la nevoe va şti să lupte ca la Maidanul Dulapului". . Avem profunda convingere că pentru a duce lupta ei la biruinţa, democraţia nu are nevoie de metodele de care se folosesc totalitariştii, democraţia nu are nevoe de violenţe de limbagiu, mai puţin încă de violenţe fizice, pentru a cuceri victoria finală, victoria dreptăţii, a libertăţii, a domniei legilor. Dar ea trebue să evite caile pe cari să curgă apă la moara amatorilor de dictaturi. Nu ni se pare fără intenţie că d- Titulescu a încheiat puţinele cuvinte ce le-a rostit In gara de Nord, spunând : „Eu sunt adânc monarhic. Sunt adânc român şi adânc democrat. „Ca român adânc monarhic, strig: „Trăiască Regele“. „Ca adânc român strig: „Trăiască România“. , „Ca adânc democrat vă zic: „Să trăiţi voi toţi“. „Războiul este aproape. El bate la uşă. Şa noi se dimfuridă politeţa internaţională cu situaţia internaţională. Este nevoie acum mai mult decât oricând de frăţie între români. Mă declar frate al vostru“. Dacă acesta este temeiul programului, pentru realizarea căruia d. Titulescu va suna — cum i-a cerut neclintitul democrat ce este doctorul Lupu — din trâmbiţa de aur a dreptăţii, toţi cei însetaţi de dreptate vor răspunde chemării sale. Dar ce trebue să se ceară Înainte de toate este o clară şi categorică despărţire a curentelor. Amestecul limbilor e acum mai primejdios decât oricând. El încurcă iţele, tulbură spiritele, determină haosul şi prepară victoria adversarilor şi detractorilor democraţiei. B. Brănişteanu D. TA'TĂRESCU anunţă o guvernare de continuitate şi de înșine. Mai bine ar fi numai de înoire ! * BURSA a fost influenţată de evenimentele politice. Viața politică însă a nu prea... VIN eclipsele. De tot felul... * LIBERALII au importat peste cinci milioane kilograme debumbac. Prea multă sforărie! De-aceia s-a încurcat până și d. Inculeț în ea.... D. ARGETOIANU a fost numit senator de drept. Partidul agrar își pierde acum , unicul rost... * - (Citiţi continuarea, in pagia.) TEATRUL RUSESC Dacă-mi pare rău că ţiam cunoscut Rusia dinaintea răsboiului, slujbele fastuoase din catedralele ortodoxe, reprezentaţiile de operă, balet şi dramă de la Petersburg şi Moscova, tot fiindcă nu-i pot vedea spectacolele de artă, regret acum că e aşa de complicat un drum în Rusia Sovietică. Am avut norocul să văd, mai acum patrusprezece ani, la Paris, la teatrul Champs-Élysées, o serie de reprezentaţii ale trupei artistice din Moscova, de sub direcţia lui Stanislawsky. S-a jucat drama istorică, „Ţarul Feodor Ivanovici“, al cărei erou e un fiu al lui loan cel Groaznic, contemporan cu Boris Godunov. Acest viitor ţar are un rol important şi el în piesa contelui Alexis Tolstoi. (Nu e rudă de-aproape cu Tolstoi cel mare). : E o tragedie în cinci tablouri; e de VICTOR EFTIMIU roul, un suveran slab, fără voinţă, trece brusc de la râs la lacrimi, de la lacrimi la furie, de la furie la prostraţiune. Această caracteristică a personagiilor ruseşti, am regăsit-o şi a doua seară în „Fraţii Karamazov“ şi în „Livada cu vişini“ (Vişnaviţa) a lui Anton Cecov. La actori, te impresionează în primul rând sănătatea, forţa fizică marele lor temperament. Temperamentul latinului e o legendă. Francezul e sobru, măsurat, ducând economia gestului şi a entusiasmului până la frumuseţea clasică. Italianul e preocupat, spaniolul e obosit, noi suntem visători. Latinul are temperament, la vorbă. Corpului său, însă, îi lipseşte ,acea vigoa- re de animal tânăr şi, suplu, acea forţă barbară şi exuberantă pe care o dovedesc ruşii cu orice; ; prilej. Toate manifestările lor iau proporţii grandioase. Râsul e violent, suspinele adânci, expansiunile sunt cascade, tristeţea uriaşă. Intr’un singur minut, eroul, fără tranziţie, a cunoscut elanul şi înfrângerea. Aceste salturi brusce m’au nelinişti, m’au, cam contrariat, în acel Paris, cu linii armonioase, cu atâta disciplină, unde: oamenii, în case şi în localuri publice, vorbesc ,încet. In teatrele şi în restaurantele pariziene e mult mai multă linişte şi ordine decât la Londra. E, curios dar e aşa. Francezul vorbeşte mult în aer liber. ■ * J - V: 'i;• r : ; Şi culorile decorurilor şi ale costumelor sunt luminoase, variate, înveselitoare, la ruşi. Toate înfăţişările exterioare sunt vioaie, întraripate, la acest popor ce se trezeşte iar la viaţă şi mai are de făcut omenirei multe daruri, în zilele ce vor veni. Dacă trupul rusesc e exuberant, plin de viaţă, sufletul e un semn de întrebare, un neant populat cu himere, o sdreanţă bătută de vânt. Nici-o încordare, nici un optimista. Nicevo! Nicevo! Nimic, la ce bun? Ei şi?... Zadarnic! Nicevo! Nicevo!... ,, Iată leit motivul literaturei ruse, făcută din criminali, epilepticii , declasaţi la Dostoievsky, din brute* vagabonzi şi declasaţi la Gorki, din oameni fără rost şi fără de voinţă şi declasaţi la Gecov.•' E o atmosferă care te descurajează, te sdrobeşte. Iţi lasa totuşi o urmă de uşoară melancolie! Un surâs de tristeţă, de milă. . 'y .In „Livada“ lui Gecov, te-ai vei întoarce bucuros. Acolo, printre vişinii înfloriţi cântă o privighetoare. Razele soarelui 'cad în primul actpe o Casă pliită de dragoste ‘ şi ' poezie, iar la sfârşit, când această casă s’a golit de mobilă şi storurile s’au tras, o lumină roşiatecă, de la ' murg mai vine să mângâie odăile ’ pline de râs, odinioară, iar un servitor bătrân își șterge o lacrimă. Această grădină, e singura avere, ce-a mai rămas Liubovei, femeie bună, cam zăpăcită, cheltuitoare, ce-și petrece vremea prin ■ ■■ ■