Adevěrul, decembrie 1937 (Anul 51, nr. 16516-16538)

1937-12-01 / nr. 16516

ANUL 51. No. 16.516 8 PAGINI Miercuri î Decembrie 1937 fONDATORI^TM“" SE35 nAIL SADOVEANU 600 LEI PE UN AN 300 LEI PE 6 LU­Ni 150 LEI PE 3 LUNI BIROURILE: București, Strada Const. Miile 5-7-9 2 LEI Declaraţiile d-lui Grigore Iunian Am publicat declaraţiile atât de interesante, pe cari le-a făcut d. Gr. Iunian, preşedintele partidului radi­­cal-ţărănesc în adunarea de la Cer­năuţi. In prima parte a cuvântării d-sale, d. Iunian a arătat încă odată foloa­sele pe cari le prezintă formula sa în materie de succesiune. — for­mula guvernului de alegeri. In a­­ceastă, privinţă, noi credem că dreptatea nu este de partea d-lui Iunian. Un guvern de alegeri poate fi preconizat într’un singur caz : a­­tunci când nu s’ăr cunoaşte cu pre­cizie intensitatea diverselor cu­rente de opinie publică. Or, în mo­mentul crizei, inclinaţiunile opiniei publice erau — credem noi — des­tul de bine conturate. In alegerile comunale şi judeţene, partidul na­­ţional-ţărănesc şi-a afirmat popu­laritatea într’o aşa de mare măsură, încât chemarea lui la cârmă era — după opinia noastră — soluţia cea mai logică şi în adevăr constituţio­nală. Dar, fireşte, d. Gr. Iunian — cu personalitatea d-sale — are dreptul necontestat de a-şi afirma toate credinţele, cu atât mai mult cu cât d. Iunian se menţine pe o linie dreaptă ce nu poate fi îndeajuns admirată în epoca aceasta de con­fuzie aproape generală. In a doua parte a discursului ros­tit la Cernăuţi, preşedintele parti­dului radical-ţărănesc explică mo­tivele care l-au făcut să respingă propunerea de colaborare a d-lui Tătărescu. D- Iunian a spus : „Am refuzat, că să rămân împă­cat cu mine însumi, ca să pot ră­mâne pe linia de gândire şi de ac­ţiune, pe care am urmat-o toată viaţa mea. A fost un act de cinste al unui om politic, dublat de un act de curaj“. Atitudinea d-lui Iunian, în acea­stă privinţă, este vrednică de toa­tă lauda. In momentul în care par­tidele de extreme vorbesc mereu de imoralitatea publică şi îşi ridică fiinţa lor tocmai pe acest piedestal, este inadmisibil ca partidele mode­rate să ofere ţării spectacolul celor mai imorale, celor mai scabroase împerecheri. Am arătat aci, cu ar­gumente cari nu pot fi răsturnate, că acordul dintre d-nii Tătărescu şi .Vaida sau pactul de neagresiune dintre d-nii Iuliu Maniu şi Corneliu Codreanu sunt abateri grave de la linia democratică şi constituţională. Şi d. Vaida şi d. Codreanu afirmă cu o franchetă, care le face onoare, că sunt adversari ai democraţiei. Alăturarea unor partide, cari slu­jesc regimul constituțional, de ace­ste grupări este nefirească. Ea va produce confuzie în toată opinia publică. Mai mult, această alăturare va duce­­ la consecințe, pe care orice democrat sincer le va regreta. Asemenea pactizări,­­ făcute cu oricâtă abilitate, cu oricâtă strate­gie, oricât de efemere. — au folosit totdeauna extremiştilor şi au dus la prăbuşirea partidelor moderate. Să nu ne înşelăm: trăim în adevăr un moment crucial- Fiecare trebue să-şi ocupe poziţia lui. Jocul dublu nu merge în asemenea clipe hotărî­­toare. E uşor de închipuit efectele mi­nunate pe cari le-a realizat d. Gr. Iunian — cu talentul, inteligenţa şi verva d-sale — făcând critica îm­preunărilor nefireşti din ultima vreme. „Liberalii — a spus d. Iunian — un partid care-şi zice democratic , adversar al extremei drepte, n’au găsit altceva mai bun de făcut decât să se asocieze cu d. Vaida. Ştiţi cu toţii ce reprezintă d- Vaida. Cunoa­şteţi programul său: numerus va­­lahicus şi alte glume mai uşoare sau mai puternice. In orice caz, pro­gramul d-lui Vaida nu se încadrea­ză în programul liberal. Care min­te, când se prezintă împreună să vă ceară voturile ? Liberalii sau d. Vaida ? Care păcăleşte pe celălalt şi care vă păcăleşte pe dvs.? Dacă legea electorală ar fi fost modifi­cată, n’am fi asistat la acest specta­col degradant. Două partide cu con­cepţii diametral opuse se unesc pen­tru a dobândi 40 la sută din voturi., De ce s’au unit astăzi ? Ce vor face mâine? Unde este sinceritatea?“. Cât despre pactul de neagresiune Maniu-Codreanu, E­d. Iunian a spus: „I-am spus hotărît d-lui Maniu, că un asemenea pact nu pot să sub­scriu, căci nu-l pot concepe. Singu­rul fapt că ne alăturăm mai multe partide în cadrul unei manifestări politice înseamnă să facem un pact politic. Partidul radical-tărănist nu poate concepe art­ pact politic cu partidul „Totul pentru tară“, tot asa cum nu poate concepe un acord po­litic cu partidul comnist. Și parti­dul „Totul pentru ţară“ şi partidul comunist, unul în extremă dreaptă şi altul în extremă stângă, sunt ad­versari hotărîţi ai regimului demo­cratic şi al libertăţilor constituţio­nale, pe cari noi le apărăm. „Sănătatea poporului nostru re­fuză astfel de acorduri şi le va re­fuza şi mai hotărît mâine“. Asemenea adevăruri rostite de un om cu prestigiul, cu autoritatea d-lui Gr. Iunian, s cad cu greutate în judecata opiniei publice şi pot fi încă­ puncte de orientare în haosul care ne ameninţă tot mai multul tot­ mai grav* Tudor Teodorescu-Branişte NĂZBÂTII DE ACEIA Liberalii au importat peste cinci milioane kilograme de bumbac. Prea multă sforărie ! De aceia s’a încurcat până și d. Inculet in ea... Kix CHESTIA ZILEI M UC LES! In urma pactelor încheiate partidele nu se mai înjură între ele. —■» Vorba aia, acum „pactele vorbește L“... D. Iunian spune că d. Maniu-cu pactul de neagresiune--vrea să împace capra cu varza. Chiar după ce va fi mâncat-o... IN GARA DE NORD D-nii dr. Lupu, Gr. Filipescu, Madareanu, I. Mihalache, d-na Titulescu, Mihai Popovici şi general Negrei in aşteptarea d-lui N. Titulescu pe perenul Gării­­ de Nord Solidaritatea anglo-franceză este categorică Sensul conferinţei dela Londra Ştirile sosite până acum dela Londra asupra conversaţiunilor dintre membrii guvernului englez şi primul ministru şi ministrul de externe al Franţei îngăduie conclu­zia că­­această conferinţă impor­tantă de la Londra va fi, in fond, o impresionantă manifestare a soli­darităţii definitive între Marea Bri­­tanie şi Franţa, în domeniul politi­cei europene. De altfel cercurile politice bine­ informate de la Londra au subliniat încă de eri că faptul a­­cesta va fi accentuat cu deosebită tărie în comunicatul politic, care va fi publicat Marţi seara, cuprin­zând hotărîrile principale luate în această conferinţă anglo-franceză. După cât se pare, problema co­loniilor necesită, după concepţia guvernului englez, consultări cu u­­nele dominioane şi cu unele ţări ale Americei de sud, cari sunt in­teresate în­ soluţionarea acestei pro­bleme cu caracter inter-continenntal. Ceace înseamnă că ar rămâne să se ia hotărîri în legătură cu che­stiuni cari privesc în mod direct politica europeană, între cari, în mod evident, şi atitudinea celor două mari democraţii apusene faţă de problema Europei Centrale. Ne putem deci aştepta la manifestări diplomatice de cel mai mare inte­res tocmai în legătură cu iintere­sele vitale, ale poporului românesc, cu viitorul independent al României ntregite, în hotarele pe cari şi­e-a dobândit prin sacrificiile şi drepturile cari se găsesc la baza tratatului de la Trianon. In această privinţă serviciul particular de te­legrame al ziarului nostru ne-a transmis de la Londra o declaraţie foarte îmbucurătoare a ministrului de externe Eden, precum şi asigu­rarea că acest punct de vedere este împărtășit în mod unanim de întregul guvern de la Londra. D. Eden a declarat: „Anglia nu se gândește n nici un caz sa despartă tranta de prietenii pe cari ii are In Europa Cen­trală“. Această asigurare, în cadrul pre­cizării hotărîte că în nici un caz Anglia nu va aduce vreo slăbire egăturilor de colaborare cu Fran­­a în politica internaţională, sunt de natură să ne dea liniştea nece­sară spre a putea privi cu încre­dere­ evoluţia politicei europene, în legătură cu interesele noastre. Pe cât se pare schimbul de ve­deri de la Londra nu reprezintă o încercare britanică de a influenţa atitudinea Franţei faţă de proble­mele europene, ci — dimpotrivă — este vorba să se ajungă la stabili­rea unei atitudini comune, a celor două mari puteri, în spiritul unei cooperaţii şi mai intime decât cea de până acuma, lucrul acesta do­­vedindu-se indispensabil pentru menţinerea păcii, aşa cum o con­cepe Parisul şi Londra. De altfel opinia publică engleză este prevenită în ce priveşte de­mersurile, sau mai bine zis mane­vrele germane. In­­ realitate se re­petă jocul lui Wilhelm al II-lea din 1911 până în 1914. Preşedintele Hitler a reluat formula, de atunci a împăratului, care a înpins lumea în războiul crâncen de­ atunci: ‘ Nici Wilhelm al II-lea nu cerea altce­va decât „un loc sub soare“, pentru poporul german. Anglia a, făcut şi atunci, o serie întreagă de concesii, începând cu convenţia liniei fe­rate a Bagdadului şi cu proectul de împărţire al coloniiilo­r portugheze. Nu mai târziu decât în iulie 1914 o escadră de război engleză se gă­sea în vizită oficială la Chili. Toata acţiunea de atunci a Ber­linului nu urmărea alt scop, decât să obţină neutralizarea Angliei, lu­cru pe care diplomaţia germană credea că l-a şi obţinut atunci. Pro­blemele erau absolut aceleaşi: ce­reri de colonii şi neamestecul An­gliei faţă de ambiţiile germane de dominaţiune în Europa­­ Centrală.­ După cum se vede d. Hitler gă­seşte însă o situaţie schimbată, Marea Britanie a învăţat din trecut şi astăzi opinia publică engleză este conştientă că nu-şi poate a­­păra interesele şi nu poate împie­dica deslănţuirea unui nou şi groaz­nic război mondial, decât adâncind şi reafirmând mereu colaborarea intimă şi sinceră cu Franţa, în toate domeniile de ordin international. Liviu P. Nasta OMAGIU D-LUI N. IORGA Aşi sugera primului guvern român de mare democraţie să oblige, prin lege, pe toţi oamenii noştri politici să facă pe an două trei călătorii în străinătate. Nu numai pentru că de­plasările instruesc. Şi asta e mult — şi necesar, la noi, dar mai ales pen­tru că voiajurile obligă la sinceri­tate. Am tras această concluzie în repetate rânduri, pe urma vizitelor în Europa ale diverşilor bărbaţi de stat. Nu exagerez avansând concluzia că spre a şti ce cred românii exact despre ideologiile­­şi programele po­litice, ispiteşte-i să se pronunţe asu­pra lor, în inima Parisului, de pildă. Depărtarea de malurile Dâmboviţei sterilizează pasiunile mărunte şi dă curajul de a privi în faţă adevărul şi a-l exprima necontrafăcut. E cazul să spunem: cronicarul care peste decenii va cerea să fixeze as­pectele autentice ale fizionomiei po­litice din zilele noastre, răsfoiască nu atât ziarele româneşti; din con­tra chiar, acestea l-ar induce ire­mediabil in eroare;­ răsfoiască zia­rele străine, spre a găsi, în miezul lor esenţial, opiniile sincere ale băr­baţilor noştri politici. Chem atenţia cetitorilor, asupra interviewului — de proporţii neo­bişnuite, ca interes — recent publi­cat de d. N. Iorga, marele nostru sa­vant, pe când se afla la Paris. Constat: în străinătate d. Iorga se arată a fi de o admirabilă umoa­re, în cea mai perfect echilibrată euforie. Nu-l deranjează nimic, de fel nu-l sperie, de pildă, „frontul I popular”. Spune: ‘­ „Sunt convins astăzi că oamenii­­ de stânga şi de extrema stângă fran­ceză nu vor trece limitele inelucta­bile ale destinului francez”. Am subliniat „astăzi”, nu pejora­tiv, furaţi de insinuarea că mâine poate... D. Iorga a precizat: „astăzi” — adică, după cele văzute la faţa locului. Cu atât deci părerea expri­mată are mai puţini sorţi să fie a­­bandonată. La Paris d. Iorga n’are frică de cuvinte. Precum nu i se face pielea ca de găină atunci când aude ex­presia „front popular”, (află d-le „Naţionalist”!), asemenea nu-i pare act de eroism (sau acţiune subver­sivă!) să se declare deplin încreză­tor în pacifismul „funciar” scrie d-sa, al Sovietelor. In Rusia de a­­stăzi, d. Iorga nu mai vede primej­dia ce o reprezintă pentru România Rusia ţaristă „totdeauna, avidă de teritorii şi neliniştitoare pentru ve­cinii ei”; în Rusia de astăzi istoricul nostru identifică: „experienţa cea mai vastă pe care istoria şi lumea au cunoscut-o”. Nu vom contrazice pe d. Iorga când aduce ca mărturie Istoria. E în elementul d-sale. Rog a fi crezut că am reprodus a­­firmaţia cu „experienţa cea mai vastă”, etc.. .nu in scopul de a-l de­nunţa pe d. Iorga bravilor d-sale a­­pologeţi din presa de extremă dreaptă. Em. Serghie TELEFON: Redacţia şi Adiţia 3.84.30; Adm. T­rai 3.63.53; Tip. 4.67.39; Corn. Tip. 4.29.44; Pu­bl. 4.98.13; Provincia 3.84.31; Labor. Radio 5.06.94 ­­IOSE POLITICE IN CONTRADICTORIU In satul Ialovăt din Basarabia, d. inculet — la o întrunire elecotrală — a permis desbaterile in contra­dictoriu. Săteanul Sănduţă a arătat ne-, voile ţăranilor, nesatisfăcute de gu­vernele care s’au perindat la câr­ma statului. Ministrul comunicaţiilor a recu­noscut că „plugarul Sănduţă“ are in parte dreptate”. Astfel de discuţii au avut loc pe vremuri la Iaşi şi la Ploeşti, unde — in sala gimnaziului, ridicat prin subscripţie publică —se adunau de multe ori, la întruniri, partizani ai tuturor partidelor.. Pentru moravurile actuale, dis­cuţiile politice in contradictoriu sunt o inovaţie, începutul l-a fă­cut la lovăţul din Basarabia. Restul Ţării va urma oare exemplul satu­lui de peste Prut? * . - - Reprezentantul guvernului a lă­sat pe Săndură din Ialomiţa să spună tot ce vrea. 3*"r-'i Poate guvernul păşeşte pe o cale nouă, a libertăţii de exprimare. Guvernul — cine ştie? — poate va lăsa­ şi presa din Bucureşti să spună ceia ce crede... aim a lăsat gura slobodă a plugarului Sănduţă- Noi cerem aceiaş libertate, pe care guvernul a acordat-o acestui sătean din Basarabia. . .­­ , M. Sevastos TITULESCU ’ D. Titulescu s’a Mk _T| întors în ţară. Era de mult aş- JB&mm f&j fir teptat. Era aş- MB Mm teptat ca să se asocieze în poli­tica Internă lup­tei pentru acele idealuri democra­tice, fără de cari, întreaga sa poli­tică externă rămâne in aer, fiindcă-i lipseşte temelia. L-au aşteptat în gară, prieteni şi simpatizanţi. Dar e sigur că cel mai mult trebue să-i fi impresionat sim­patia pe care i-a arătat-o mulţimea anonimă,­­ care l-a salutat cu căl­dură şi entusiasm. Doctorul Lupu i-a adresat ,în nu­mele tuturor, câteva cuvinte de bun venit la cari­e. Titulescu a răspuns vădit emoţionat. Din amândouă aceste discursuri, trei lozinci se desprind : dreptatea, democraţia, regalitatea. Poporului acestuia românesc ii este de secole sete de dreptate. Nu vom spune că nu s’au făcut progrese şi in acest sens. Dar de respectul acela de lege, care dă omului şi ce­tăţeanului siguranţa drepturilor sale, suntem încă departe. Dacă pe treap­ta socială pe care se află dl Titulu­sai, d-sa se poate plânge de ne­dreptate, cu cât mai mult trebue să aibă motiv de plângere omul din popor, care nu are posibilitatea de a se ridica măcar cu glasul, căci au­toritatea îi lipseşte, împotriva jig­nirilor pe cari, după împrejurări, le suferă. : * Această dreptate generală, pentru toţi este aceea pentru care luptă democraţia. Şi dacă un om de ta­lentul, de valoarea, de capacitatea, de reputaţia d-lui Titulescu, mani­festă intenţia de a se pune in servi­ciul ei, — faptul e de o importanţă pe care nimeni nu o va putea mic­şora. Din simpla declaraţie pe care a făcut-o în gara de Nord, se poate deduce şi trebue dedus, că d. Titu­lescu are intenţia să se manifesteze în politica internă. Poate că gre­­şala sa cea mai mare din trecut a fost că s’a tinut departe de luptele noastre politice. Tocmai într’un stat cu regim constitutional și parlamen­tar, nu se poate concepe, ca un mi­nistru care are răspunderea condu­cerii politicei internationale, să se priveze de puterea de a influenta politica internă. Este o aşa strânsă legătură între politica internă şi cea externă, încât mai cu seamă în vremea noastră, poţi da politicii ex­terne anumite directive, dar nu le poţi statornici, nu le poţi întemeia solid decât dacă politica internă se mişcă pe o linie paralelă. O constatăm acum zilnic la noi, unde partidele şi oamenii cu ten­dinţe totalitare, alunecă tot mai mult pe panta care e potrivnică a­­lianţelor şi prieteniilor ţării. Cu cât asemenea tendinţe se infiltrează mai mult în spirite, cu atât politica externă care e cea permanentă a României, pe care până acum toate guvernele noastre au practicat-o şi al căreia unul din cei mai aprigi animatori a fost şi este d. Titulescu, apare, dacă nu ameninţată, dar cel puţin tulburată, pusă în cauză pen­tru ziua când prin forţa împrejură­rilor ar trebui să fie tradusă în fapt, în practică. • : Dacă acum d. Titulescu va inter­veni în lupta politică internă, un aport extraordinar va fi adus de­mocraţiei române şi totodată politi­cei noastre externe oficiale, D. Ti­tulescu a spus că vă duce lupta onest şi politicos. Că va lupta ca la Geneva. Dar a adăugat că la nevoe va şti să lupte ca la Maidanul Du­lapului". . Avem profunda convingere că pentru a duce lupta ei la biruinţa, democraţia nu are nevoie de me­todele de care se folosesc totalita­­riştii, democraţia nu are nevoe de violenţe de limbagiu, mai puţin încă de violenţe fizice, pentru a­ cuceri victoria finală, victoria dreptăţii, a libertăţii, a domniei legilor. Dar ea trebue să evite caile pe cari să curgă apă la moara amato­rilor de dictaturi. Nu ni se pare fără intenţie că d- Titulescu a încheiat puţinele cuvinte ce le-a rostit In gara de Nord, spunând : „Eu sunt adânc monarhic. Sunt a­­dânc român şi adânc democrat. „Ca român adânc monarhic, strig: „Trăiască Regele“. „Ca adânc român strig: „Trăiască România“. , „Ca adânc democrat vă zic: „Să trăiţi voi toţi“. „Războiul este aproape. El bate la uşă. Şa noi se dim­furidă politeţa in­ternaţională cu situaţia internaţio­nală. E­ste nevoie acum mai mult decât oricând de frăţie între ro­mâni. Mă declar frate al vostru“. Dacă acesta este temeiul progra­mului, pentru realizarea căruia d. Titulescu va suna — cum i-a cerut neclintitul democrat ce este docto­rul Lupu — din trâmbiţa de aur a dreptăţii, toţi cei însetaţi de drep­tate vor răspunde chemării sale. Dar ce trebue să se ceară Înainte de toate este o clară şi categorică despărţire a curentelor. Amestecul limbilor e acum mai primejdios de­cât oricând. El încurcă iţele, tul­bură spiritele, determină haosul­ şi prepară victoria adversarilor şi de­tractorilor democraţiei. B. Brănişteanu D. TA'T­ĂRESCU anunţă o gu­vernare de continuitate şi de înșine. Mai bine ar fi numai de înoire ! * BURSA a fost influenţată de­ e­­venimentele politice. Viața politică însă a nu prea... VIN eclipsele. De tot felul... * LIBERALII au importat peste cinci milioane kilograme de­­bum­bac. Prea multă sforărie! De-aceia s-a încurcat până și d. Inculeț în ea.... D. ARGET­OI­ANU a fost numit senator de drept. Partidul agrar își pierde acum , unicul rost... * - (Citiţi continuarea, in pag­i­a.) TEATRUL RUSESC Dacă-mi pare rău că ţiam cu­noscut Rusia dinaintea răsboiului, slujbele fastuoase din catedralele ortodoxe, reprezentaţiile de operă, balet şi dramă de la Petersburg şi Moscova, tot fiindcă nu-i pot vedea spectacolele de artă, regret acum că e aşa de complicat un drum în Rusia Sovietică. Am avut norocul să văd, mai a­­cum patrusprezece ani, la Paris, la teatrul Champs-Élysées, o serie de reprezentaţii ale trupei artistice din Moscova, de sub direcţia lui Stanislawsky. S-a jucat drama istorică, „Ţarul Feodor Ivanovici“, al cărei erou e un fiu al lui loan cel Groaznic, con­temporan cu Boris Godunov. Acest viitor ţar are un rol important şi el în piesa contelui Alexis Tolstoi. (Nu e rudă de-aproape cu Tolstoi cel mare). : E o­ tragedie în cinci tablouri; e­ de VICTOR EFTIMIU roul, un suveran slab, fără voinţă, trece brusc de la râs la lacrimi, de la lacrimi la furie, de la furie la prostraţiune. Această caracteristică a persona­giilor ruseşti, am regăsit-o şi a doua seară­ în „Fraţii Karamazov“ şi în „Livada cu vişini“ (Vişnaviţa) a lui Anton Cecov. La actori, te impresionează în primul rând sănătatea, forţa fizică marele lor temperament. Tempe­ramentul latinului e o legendă. Francezul e sobru, măsurat, ducând economia gestului şi a entusiasmu­­lui până la frumuseţea clasică. Italianul e preocupat, spaniolul e obosit, noi suntem visători. Latinu­l are temperament, la vorbă. Corpu­lui său, însă, îi lipseşte ,acea vigoa-­ re de animal tânăr şi, suplu,­ acea forţă barbară şi exuberantă pe care o dovedesc ruşii cu orice; ; prilej. Toate manifestările lor iau pro­porţii grandioase. Râsul e violent, suspinele adânci, expansiunile sunt cascade, tristeţea uriaşă. Intr’un singur minut, eroul, fără tranziţie, a cunoscut elanul şi înfrângerea.­ Aceste salturi brusce m’au neli­nişti, m’au, cam­ contrariat, în­ acel Paris, cu linii armonioase, cu atâta disciplină, unde: oamenii, în­ case şi în localuri publice, vorbesc ,încet. In teatrele şi în restaurantele pari­ziene e mult mai multă linişte şi­ or­dine decât la Londra. E, curios dar e aşa. Francezul vorbeşte mult în aer liber. ■ * J - V: 'i;• r : ; Şi culorile decorurilor şi ale co­stumelor sunt luminoase, variate, înveselitoare, la ruşi. Toate înfăţişările exterioare sunt vioaie, întraripate, la acest popor ce se trezeşte iar la viaţă şi mai are de făcut omenirei multe daruri, în zilele ce vor veni. Dacă trupul rusesc e­ exuberant, plin de viaţă, sufletul e un semn de întrebare, un neant populat cu hi­mere, o sdreanţă bătută de vânt. Nici-o încordare, nici­ un optimista. Nicevo! Nicevo! Nimic, la ce bun? Ei şi?... Zadarnic! Nicevo! Nicevo!... ,, Iată leit motivul literaturei ruse, făcută din criminali, epileptici­­i ,­­ declasaţi la Dostoievsky, din brute* vagabonzi şi declasaţi la Gorki, din­­ oameni fără rost şi fără de voinţă şi declasaţi la Gecov.•' E o atmosferă care te descura­jează, te sdrobeşte. Iţi lasa totuşi o urmă de uşoară melancolie! Un surâs de tristeţă, de milă. . 'y .In „Livada“ lui Gecov, te-ai vei întoarce­ bucuros. Acolo, printre vi­şinii înfloriţi cântă o privighetoare. Razele soarelui 'cad în primul act­­pe o Casă pliită de dragoste ‘ şi ' poezie, iar la sfârşit, când această casă s’a golit de mobilă şi storurile s’au tras, o lumină roşiatecă, de la­ ' murg mai vine să mângâie odăile ’ pline de râs, odinioară, iar un­ ser­vitor bătrân își șterge o lacrimă. Această grădină, e singura a­­vere, ce-a mai rămas Liubov­ei, fe­meie bună, cam zăpăcită, cheltui­toare, ce-și petrece vremea prin ■ ■■ ■

Next