Agenda Zilei, noiembrie 2006 (Anul 11, nr. 258-283)

2006-11-25 / nr. 279

Personalitățile muncesc din tinerețe wmama ' ' |^ COTIDIAN DE­ INFO^A!^ 25 noiembrie 2006 24 pagini Fondat de Zoltan Kova M.HHINI "in­ S I Pagina 8 § T Weekand J8S M mm ups sss ms~ iS» ms I Se găsesc greu soluții la probleme Aproape o sută de cetățeni timișoreni au fost ieri puși pe drumuri ab­surd, laolaltă cu patru parlamentari ai județu­lui. Federația Asociații­lor de Locatari Timișoa­ra (FALT) a organizat ieri o întâlnire ce trebu­ia să aibă loc în sala de consiliu a Primăriei. „A­­probarea pentru sală a fost semnată chiar de pri­mar. Sala acum e ocupată de o acțiune aprobată ul­terior de secretarul Ioan Cojocari. Se pare că domnul Ciuhandu nu mai stăpânește deloc Primăria și secretarii iau decizii peste capul domniei sa­le“, a explicat Petru Olaru, președintele FALT, pus în situația de a vorbi din nou cu parlamentarii in­vitați și de a-i convinge să vină la Sala Lira a Casei de Cultură, locul unde până la urmă s-a desfășurat întâlnirea. Față în față cu aproape o sută de cetățeni timi­șoreni, deputații Petru Andea, Ștefan Glăvan, Tiberiu Toro și Niculae Mircovici și-au exprimat acordul de a susține pro­punerile FALT vizavi de modificarea legislației cu privire la locuințe, dome­niu în care sunt identifi­cate nenumărate proble­me. Mircovici a explicat: „In România, separația puterii în stat nu funcțio­nează. S-a ajuns la situa­ția că președintele guver­nează, guvernul legife­rează, iar parlamentarii șomează“. L. SAVA Dezbaterile au fost aprinse Lumea ciocolatei și a cafelei Cei interesați pot participa, înce­pând de ieri, la cea de-a treia ediție a Festivalului Ciocolatei și al Cafelei, festival care oferă vizitatorilor, pe lân­gă cele 21 de standuri de cafea, cio­colată și produse electronice și pro­grame artistice, jocuri, concursuri sau dansuri. Evenimentul de la București este binevenit deoarece Sărbătorile de iarnă­­ se apropie cu pași repezi, iar un cadou dulce bucură pe oricine. Potri­vit organizatorilor, timp de trei zile, vi­zitatorii vor întâlni peste 21 de pro­ducători și importatori de cafea, cio­colată, biscuiți și napolitane cu cio­colată, espressoare, cafetiere. „Festi­valul Cafelei și al Ciocolatei este un prilej de sărbătoare prin muzică, dan­suri și concursuri, dar și o oportunita­te de a facilita întâlniri de afaceri în­tre expozanții prezenți la festival și re­prezentanți ai marilor companii”, sus­țin organizatorii. Fiecare zi de festi­val are un program artistic, vor fi foar­te multe concursuri, tombole, recita­luri sau face painting. L­EEDU Copiii sunt cei mai bucuroși de ceea ce le oferă festivalul Atac la mașina cu valori­ feri dimineață, în jurul orei 11, pe Calea Torontalului, o mașină de tran­sport valori a unei instituții bancare din Timișoara a fost atacată de patru indivizi înarmați și cu cagule. Jefuito­rii i-au luat ostatici pe cei din autotu­rism și au încercat să părăsească loca­litatea. Fiind urmăriți de efectivele De­tașamentului Antiterorist din Gruparea Mobilă Timișoara, ei s-au refugiat în­­tr-o clădire aflată în construcție, de la marginea orașului. Traficul pe DN 6 a fost oprit, din cauza situației de criză. După lungi momente de groază și mul­te împușcături, oamenii legii au neu­tralizat dușmanul și au recuperat va­lorile. Din fericire a fost vorba doar de un exercițiu de antrenament, nu de o situație reală. „S-a urmărit asigura­rea intervenției antiteroriste la obiec­tivele aflate în responsabilitatea jan­darmeriei sau pentru capturarea și neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol siguranța persoanelor, bunurilor, valorilor și transporturilor speciale”, ne-a declarat lt. col. Danie­la Stanciu, purtătoarea de cuvânt a Grupării de Jandarmi Mobile Timișoa- CODRUȚA CĂLĂRĂȘANU la. Jandarmii de la Gruparea Mobilă au avut un exercițiu tactic Pianul 1270, în bronz major La doar doi pași de sala Orpheum în care pianiști din opt țări se duelau cu Mozart și Beethoven în cel dintâi Concurs Internați­onal Ella Phillipp, în Holul cu Oglinzi al Operei se dezvelea/dezvă­­luia Pianul nr. 1270, senzațională operă a sculptorului Ștefan Că­­lărășanu, care a făcut din reacțiile celor peste o sută de privitori o simfonie a uimirii mute... „O operă care-mi dezvăluie mult lumea Veneției”, a spus, prezentând-o , Samuel Tastet, directorul Editurii EST, ai cărui iluștri tălmăcitori, Șerban Foarță și Marcel Tolcea, au făcut din traducere o trădare plină de seducție. „Cred că e o ope­­ră-recapitulare”, a subliniat Tolcea, director al Muzeului de Artă. Și chiar așa pare, căci Pianul 1270 poartă încălțări de bronz călă­­rășiene, îndreptate spre toate zările, precum sunetele, clapele zboară zig-zagat după notele care-și iau zborul din ele, corzile au vertica­litatea sticloasă a obeliscurilor artistului, iar Clopotul e peste tot, în „ecoul divinității”. S. DONICI Opera lui Călărășanu stârnește uimirea Un Touareg a ajuns la Prefectură Prefectura județului Timiș a fost dotată cu o mașină de teren, grație unui program al Ministerului Administrației și Internelor. Este vorba de un Vol­kswagen Touareg - 2.5 R5 Tdi (cutie manuală). Va­loarea unui astfel de autovehicul se ridică la suma de 45 000 de euro. „Mașina va sta în curtea interi­oară a Prefecturii. Este de precizat că e mașina­­ de teren a Prefecturii Timiș și nu va fi a­l prefectului. Dacă, de exemplu, va fi­­ un caz de urgență de care­­ se va ocupa subpre­­mir­fectul Zoltan Ma­­­­rossy, mașina va fi folosită de Zoltan Ma­­rossy, sau da­că vom face un control în­­tr-o zonă în care este mai dificil de ajuns cu o mașină obișnuită, vom fo­losi noul Volkswagen”, a declarat Ovidiu Drăgănes­­cu, prefectul județului Timiș. Ministerul Administra­ției și Internelor a achiziționat în total 103 astfel de autovehicule care au fost distribuite la prefecturi și la Inspectoratele pentru Situații de Urgență. L.­IEDU Mașina nu îl va deservi doar pe prefect

Next