Agrarul, 1901 (Anul 1, nr. 8-15)
1901-08-15 / nr. 8
88 AGRARUL NOBILS PĂRERI ALE LUI KOCH ASUPRA TUBERCULOZEI Se ştie că Robert Koch este unul din savanţii cei mai de seamă. Mulţumită lucrărilor lui Koch, bacteorologia a făcut progrese uriaşe în cei douăzeci de ani din urmă. Şi ajunge, cred, să amintesc, că atît microbul cholerei cîtşi microbul tuberculozei sunt descoperite de Koch, pentru ca şi cetitorul profan să -şi facă o idee de însămătatea lui Koch. Insă cu toate că în lumea ştiinţifică nimeni nu se îndoeşte de adevăratele merite ale lui Koch, două întîmplări de oarecare importanţă au făcut ca afirmaţiunile lui Koch să fie primite cu oarecare rezervă. Prima întîmplare datează din 1890. Mă aflam şi eu în numerosul auditoriu adunat la Berlin, în circul Renz din Karlstrasse,unde se ţineau şedinţele publice ale congresului al zecelea internaţional de medicină.O zguduire puternică, o bucurie nespusă ne-a cuprins pe toţi cari am fost acolo, cînd Koch, anunţînd descoperirea tuberculinei, a spus că posedă elemente destule spre a putea afirma, că această substanţă, produsă de însăşi microbii tuberculozei,va putea să vindece numeroasele cazuri de tuberculoză. încercările făcute in urmă de cliniciani şi practician n'au concordat cu arătările lui Koch, şi astăzi ştim că tuberculina este un mijloc preţios pentru diagnosticul tuberculozei la animale ; în tuberculoza umană mai că nu e întrebuinţat, deoarece s’a dovedit că de multe ori face mai mult răfi decît bine. A doua întîmplare care a contribuit să creeze un curent în potriva lui Koch, e mai recentă. Guvernul german îl delegase pe Koch a merge în Africa, în părţile puse sub străpînirea germană, unde urma să se studieze frigurile palustre cari, de multe ori, împedică colonizarea acestor regiuni cu europeni. In rapoartele pe cari le-a înaintat, apărute şi în revista „Deutsche Medicinische Wochenschrift“, Koch confirmă toate descoperirile făcute de Manson, Ross ş.a. asupra rolului ţînţarilor în propagarea frigurilor etc., fără a pomeni numele autorilor cari au făcut aceste descoperiri; așa cum se prezintă raportul lui Koch, el ar voi par’că să zică că toate aceste descoperiri sunt ale lui. La congresul britanic pentru prevenirea tuberculozei care a avut loc la Londra în zilele de 22—26 iulie 1901, Koch a făcut o conferinţă asupra combaterei tuberculozei în baza experienţelor dobindite în combaterea altor boale infecţioase. Koch confirmă descoperirea lui Flügge în ce priveşte expectoraţiunile tuberculoşilor; tuşind ofticosul răspîndeşte în aer picături mici, microscopice, încărcate cu mii de microbi. Cine inspiră aceste picături adică microbii lor, se expune pericolului de a fi molipsit de tuberculoză. De aicea rezultă că cine tuşeşte trebue să aibă o scuipătoare portativă în care va depune expectoraţiunea sa , prin biurouri şi localuri publice se vor aşeza scuipătoare pe piedestale, iar scuiparea pe stradă, în grădini etc., să fie cu totul interzisă. In potriva opiniunei lui Baumgarten, ş. a. Koch crede că ereditatea nu joacă vre-un rol important în propagarea tuberculozei. Partea cea mai însemnată a conferinţei lui Koch e aceea care se referă la deosebirea care ar exista între bacilul tuberculozei umane şi bacilul tuberculozei bovine. Koch afirmă că aceşti bacili nu sunt identici şi afirmaţiunea sa o bazează pe mai multe încercări făcute împreună cu Schütz profesor la şcoala superioare de medicină veterinară la Berlin. Experienţele s-au făcut în modul următor: Un număr mai mare de vite a căror sănătate, în ce priveşte tuberculoza, a fost dovedită prin injecţiuni cu tuberculina, au fost hrănite sau inoculate cu bacilii tuberculozei umane aflaţi în cultură pură sau în expectoraţiunile unor ofticoşi. Animalele nu au devenit tuberculoase, încercările de control făcute la o altă serie de vite, însă cu bacilul tuberculozei bovine, au dat rezultate pozitive: animalele au devenit tuberculoase. Cam aceleaşi rezultate le au obţinut experimentatorii şi la gîşte, oi, porci, şi măgari, cari au putut fi infectaţi cu bacilii tuberculozei bovine însă nu cu bacilii tuberculozei umane. De aicea deduce Koch, că tuberculoza umană nu se poate transmite la vite, etc. Insă Koch merge mai departe; el crede că nici tuberculoza bovină nu se poate transmite la om, şi afirmă că măsurile luate de poliţia sanitară — inspecţiunea cărnurilor spre a împedeca vînzarea unor cărnuri provenite de la animale tuberculoase şi supraveghierea lăptăriilor spre a nu permite consumarea unui lapte provenit de la vaci tuberculoase — sunt de prisos. Carnea vitelor tuberculoase şi bacilia tuberculozei aflaţi în lapte şi în untul care se consumă în oraşele mari după Koch nu sunt în stare să propage tuberculoza, căci de altfel tuberculoza intestinală ar trebui să fie mult mai frecventă de cum este în realitate. Aceste afirmaţiuni ale lui Koch sunt în flagrantă contrazicere cu cunoştinţele noastre actuale asupra biologiei bacilului tuberculozei şi mai mulţi membri ai congresului, avînd înaintea ochilor nu numai datele ştiinţifice pozitive ci şi cele întîmplate lui Koch în trecut, au spus pe faţă că se îndoiesc de exactitatea celor arătate de Koch. In deosebi Mc. Fadgean a arătat, că tuberculoza intestinală este destul de frecventă la copiii cari în loc de ţîţă capătă laptele unor vaci despre cari nu se ştie dacă nu sunt tuberculoase. Aceasta în ce priveşte partea a doua a conferinţei lui Koch; partea întîia e combătută de însăşi arătarea lui Koch, că la porcii hrăniţi cu expectoraţiunile tuberculoşilor a găsit aici colea cîţî-va mici noduli (tuberculos!) în ganglionii limfatici cervicali şi într’un caz cîţîva noduli (tuberculoşi) în plămîni. Se cunosc cîteva cazuri în cari veterinarii au dobîndit tuberculoza inefectîndu-se cu bacilii tuberculozei bovine. Congresul a decis ca această chestiune ventilată de Koch să fie supusă unor cercetări minuţioase sub controlul unui număr mai mare de savanţi. Toto dată însă congresul a emis părerea, ca măsurile decretate pănă acuma în ce priveşte privigherea alimentelor să rămîie în picioare pănă la deplina lămurire a chestiunei. Şi e probabil că dreptatea nu va fi pe partea lui Koch. Dr. M. Hîrsu. Ziarul Agrarul apare sub direcţiunea unui comitet de redacţiune compus din D-nii S. Şomănescu, Al. Negri, N. St. Cesianu, G. N. Nicoleanu, C. Alimăneşteanu, D. Ionescu-Zane, I. St. Furtună, N. Filip, Ch. Drutzu şi P. Rădulescu, redactor şi secretar de redacţie fiind d. V. M. Kogâlniceanu. Pe lingă comitetul de redacţie ziarul fi-a asigurat numeroşi şi distinşi colaboratori. Printre persoanele cari au binevoit a promite graţiosul lor concurs sunt domnii: Profesor Dr. Victor Babel, Paul Riegler, Dr. M. Hirsu, C. I. Bălăceanu, Athanasiu., Andronescu N. N., Berendey C. A., Berendey I. A., Brancovici Emil M., Brezeanu V. Căruntu D. Cristodorescu Gh., Colescu L., Covila D., Creangă Dr. G. D., Galeriu Z., Ghica Ed., Greceanu Paul, Hepites Dr.. C., Iancovescu L, Istrati Dr. C., Istrati V., Jocu G., V. M. Kogâlniceanu, Locusteanu I. A., Maior G., Mihăescu Gr., Moga V. S., Munteanu V. C., Dr. Neagoe., Nenițescu D., Petrescu D., Pokorny F., Popeanu A. V., Popescu-Daia P., Popovici-Lupa N. O., Popovici N. G., Radian S. P., Radu V. Robin T., Roman Corneliu, Rusescu D R., Sandu C., Socec Spitzer M., Staicovici Chr. D., Teodoru Z., Cihrinowsky Eug., Vlădescu M. Articolele de natură politică privesc pe comitetul „Societăţei Agrare”, iar cele speciale, te chnice privesc pe comitetul de redacţiune. D-l V.M. Kogâlniceanu fost inspector agricol, a publicat de curînd o lucrare făcută din ordinul penultimului ministru al agriculturei, d-l N. Filipescu. Lucrările oficiale au adesea multe defecte ; autorul nu se simte liber de a căuta şi de a spune cauzele stărilor şi lucrărilor ce cercetează, sau nu are altă competinţă decît acea aparenţă ce rezultă din titlul slujbei. Instructiva carte de faţă întitulată „Două ţari agricole“, Ungaria şi România nu arată nici unul din aceste defecte şi va fi adesea ocazie de a se scrie despre ea, fie aci, fie în alte reviste. Din documentele ce conţine, unul e de natură a atrage atenţiunea generală, anume tabloul în care pentru prima dată se publică numărul II-