Agrarul, 1901 (Anul 1, nr. 8-15)

1901-09-15 / nr. 10

ANUNCIURI: 2 Lei linia. 57.—CALEA VICTORIEI,—57 APARE LA A Şl­­15 ALE LUNEI A­BONAMENTE Pe an : In ţară 6 Lei, în străinătate 8 Lei. Pe şese luni: In ţară.....................4 „ Pentru membrii Societăţeî agrare gratuit 15 SEPTEMBRE 1901 ORGANUL­ SOCIETĂŢEI AGRARE A MARILOR PROPRIETARI Agricultură—Viticultură—Silvicultură—Zootechnie—Alimentaţie—Igienă—Industrie—Comerciu. ANUL 1. — No. 10. Un număr 15 bani REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA SUMARUL No. 1­0 boan Kai Indern : Confecţionarea pălăriilor de pae cu mina şi cu maşina.— V. M. Kogâlniceanu : Tariful vamal german şi politica noastră economica. — N. St. Cesianu : Mişcarea cooperativă in Finlanda. — Instrucţiuni asupra modului de uscare şi împachetare a prunelor pentru ex­port.—Instrucţiuni relative la operarea nucilor pentru ex­port. — Tăciunele cerealelor. — Carnetul agricultorului.^— Cronica agricolă.— Bursa cerealelor etc. etc. Confecţionarea pălăriilor de paie Cu mîna liberă şi cu maşina1) Reproducem mai jos introducerea la o broşură ce va apare în curând în Biblioteca Administra­ţiei Domeniului Coroanei. Această publicaţie este a treia ediţiune a acestei broşuri, care s’a scos până acum în cite 7.000 de exemplare, aşa că până în prezent s’au răspândit in ţară 21.000 de exemplare din această utilă publicaţie. Ori­cine se interesează de progresul­ agriculturei in ţara noastră, de răs­pândirea metoadelor bune la lucrul câmpului, de crearea unei industrii casnice la sate care să pro­cure muncă­ şi ciştig ţăranilor pe vremea iernei, va falm­a cu bucurie aceste mici cărticele ale Bi­bliotecii Administraţiei Domeniului Coroanei, cari duc şi răspândesc idei bune şi utile, c­ari deschid noui orizonturi in lumea de la ţară, învăluită in rutina tradiţională. Biblioteca Administraţiuneî Domeniului Coroanei merita laudă şi o încurajare­­ sinceră, fără nici o restricţiune. Intr’o ţară, unde nimeni nu lucrează pentru încurajarea şi progresarea agriculture!, de cit cel mult pe hirtie, unde, chiar ministerul avu­ţiei naţionale se fhxli­iazâ Intr -3 neactivitnte re­gretabilii, activitatea Domeniului Coroanei trebue lăudată fără înconjur. Este unica instituţie neofi­cială care n’are numai intenţii bune, ci şi mun­ceşte serios şi practic. Biblioteca, de care vorbim mai sus, nu este de cit un inel, în­ lanţul măsuri­­lor de ia această administraţiune pentru îmbuna­tăţirea agriculture!. Ea nu suferă deci nici un fel de critică şi din nici un punct de vedere, fiind­că intr’o ţară ca a noastră, principalul este să lu­crezi, să faci intr’adevăr ceva, nu să elaborezi mereu proecte frumoase fără a -ţi da osteneala de a te realiza. Administraţia Domeniului Coroanei bine-meritează de la agricultura ţârei, fiind­că ea, cea d'intii, face ceva şi ceva care aduce roade utile ţărei. Sunt unii domni cari se ince­rcă şi promit critici asupra Bibliotecei Administraţiei Domeniului Coroanei. încercări de acestea le-am văzut transpirind prin „Economia Naţională“2) care e­ pusă sub conducerea d-luî C. I. Băicoiănu, ac­tualmente secretar general al ministerului de a­gricultură. O singură paralelă : ministerul agricultureî şi administraţia Domeniului Coroanei. In ce parte înclină balanţa progresului agricol? Sau cum a spus—la adresa criticului—şi d. Ion Kalinderu : „Omul e produsul educaţiunei sale. Intr’o parte se critică, intr’alta se lucrează. Aceasta e cea mai bună caracteristică. Preferim pe acei cari fac treabă. Lucrul manual îa şcoli a început de vre-o zece, douî­spre­zece ani, să deş­tepte la noi atenţiunea bărbaţilor de­daţi învâţămintului primar şi pedago­giei. Introducerea unei ocupaţi­uni manuale in şcoalele primare a fost cerută de toţi pedagogii însemnaţi, începînd de la Re­naştere. Marele Comenius, adevăratul înteme­ietor al pedagogiei raţionale, cerea in secolul al XVII-lea ca: «Copiii să înveţe cea mai trebuincioasă meserie, fie spre a nu rămîne cu totul necunoscătorî de ceea­ ce se practică, fie pentru ca să-şi imprime în urmă o direcţiune a însu­şirilor lor naturale.» El stabileşte chiar în marea sa operă asupra educaţiunei, adresată consilierilor tutulor oraşelor germane, pentru a-i îndemna să înfiin­ţeze şi sa intreţie şcoli creştine, un şir de principii, în număr de unu­spre­zece, după care să fie dat acest învăţamînt. La englezi, filozoful Lodet, tratînd despre educaţiune, spune asemenea că copiii trebue să înveţe cite o meserie, chiar două, dar cel puţin una în mod mai complect. Despre J.J.Rousseau, se ştie cît de trebuincioasă socotea el învăţarea unei meserii, şi cum dorea ca toţi copiii, fără deosebire de clasă sau­ treaptă socială, să se dedea la aceste îndeletniciri. In­fluenţei sale se datorează în mare parte tradiţiunea multor case suverane, ca principii să înveţe şi cite o meserie ma­nuală. Am putea lesne prelungi mult lista acestor citaţiuni; cele de până acum ajung însă, pentru a arăta cit de vechili şi de universal este acest desideratum al pedagogilor. De cind corpul nostru de învăţători rurali, se compune din ce în ce mai mult, numai din tineri eşiţi din şcoale­le normale, tendinţa spre predarea mi­celor meserii, începe a produce roade. Se zice că toate şcoalele normale au acum un curs de lucru manual. Ast­fel aceasta folositoare complinire practică a invăţămîntuluî teoretic ce-i dă şcoala primară, se generalizează şi, acum cînd s’a realizat reforma generală a invăţămîntuluî nostru, pe care au pro­iectat-o şi au pregătit-o mulţi miniştri, a devenit chiar obligatorie (3) precum este deja în mai multe State introdusă în programele oficiale, de exemplu în Francia, prin legea din 28 Martie 1882. In Germania, invăţăm­întul manual este apreciat de toţi pedagogii şi prac­ticat de un mare număr de învăţători. Acolo predomină mai cu seamă siste­mul pedagogic sau educativ, adică felul acela de predare al îndeletnicirilor ma­nuale care se preocupă mai mult de a asigura dibăcia fizică şi intelectuală a copilului, de cît de al pune în stare să producă obiecte pe cari să le poată vin­de cu folos. La noi tocmai acest din urmă scop, este acela pe care trebue să-l căutăm, pentru a deprinde pe ţă­ranii noştri de a produce o mulţime de obiecte, de cari au­ trebuinţă în viaţa lor casnică învăţătorii rom­înî din Transilvania, au­ intrat încă mai de mult în calea a­ceasta, ocupîndu-se cu albinăritul, tîm­plăria, împletiturile de paie, dem­eluşe, etc. La 1887, s’a ţinut, de către d-niî G. Moian şi C. Muslea, la Braşov, pri­mul curs public pentru învăţători. De atunci stau­ nul organizat în Braşov în Sibiul, şi în diferite localităţi, alte cursuri de această natură. Administraţi­unea Domeniului Coroanei a urmărit cu interes progresele acestei mişcări şi a luat tot­deauna iniţiativa de a o încuragja printre învăţătorii din comunele de pe domeniile sale, şi dea 1) Broşură ce va apare în curînd in Biblioteca Administraţiei Domeniului Coroanei. 2. „Economia Naţională* No. 6 din Iunie 1901 fila 320. 3) Prin programa de la 8 Iunie 1898.

Next