Amicul Tinerimii, 1938 (Anul 6, nr. 1-6)

1938-01-01 / nr. 1

Un arhitect se plângea că mulţi dintre clienţii săi vin la el ca să le facă un plan pentru casă, numai spre a-i da ocazie să descopere foarte repede că ei au şi făcut planul mai îna­inte. Acelaşi lucru se întâmplă adesea şi cu noi când venim cu vieaţa noastră la Marele Arhitect. Noi îi cerem înţelep­ciune şi călăuzire, dar am şi plănuit deja cum să clădim viitorul nostru şi cum să umblăm în vieaţă. Astfel că nu căutăm calea Sa, ci aprobarea Sa pentru calea noastră. Este imposibil să ne uităm în cazanul de oţel al unei lo­comotive spre a vedea câtă apă conţine. Dar pe peretele din afara acestui cazan este fixat un aparat prevăzut cu un tub de sticlă, care serveşte de măsură. Cum stă apa în acest tub, aşa stă şi în cazan. Dacă tubul este plin pe jumătate, şi ca­zanul este plin pe jumătate; dacă tubul este gol, şi cazanul este gol. Poate şi-ar pune cineva întrebarea: De unde ştiu eu că iubesc pe Dumnezeu? Eu cred că-L iubesc, dar vreau să ştiu. Priviţi la măsură. Iubirea faţă de aproapele vostru, este măsura iubirii voastre faţă de Dumnezeu. „Când Scott, faimosul explorator antarctic, adresă un apel după bărbaţi pentru primejdioasa lui expediţie", zice Robert H. Glover, „mii de inşi au răspuns la invitaţie. Oamenii s-au grăbit să-şi asigure un loc fără condiţii şi fără rezerve. Şi toate acestea pentru ce? Pentru o întreprindere care promitea unele greutăţi şi suferinţe „Dar infinit mai mare decât Scott este Acela care ne­­ chiamă prin cuvintele:­­ ,Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să-Mi urmeze’, întreprinderea Sa misionară a fost totdeauna însoţită de ne­plăceri, lipsuri şi primejdii, şi a căuta cineva să dea la o parte aceste trăsături din ea, ar jefui-o de ceea ce este însăşi esenţa ei şi de ceea ce îi dă cea mai înaltă valoare. Sacrificiul este sufletul misiunilor". Acum câţiva ani un vapor transoceanic a eşuat pe o stân­că primejdioasă de lângă coasta Nouei Anglii. Paza de coa­stă este bine întărită în locul acesta. Oamenii gărzii au plecat în ajutorul naufragiaţilor sub conducerea unui bătrân marinar încercat, dar având şi câţiva tineri fără experienţă în echipaj. Coperta: Sub hlamida de nea. Unul dintre cei mai tineri se întoarse cu faţa galbenă spre căpitan, zicând: „Domnule, vântul bate spre larg, şi valurile au aceiaşi direcţie. Noi putem să mergem în larg, dar împo­triva unui aşa vânt şi unor aşa valuri nu putem să mai venim niciodată". Dar căpitanul zise cu hotărîre: „Desleagă barca. Trebue să mergem. Nu e nevoie să venim înapoi!" *** Intr'o seară când mă întorceam spre casă dintr-o vizită făcută unor prieteni ai mei, am văzut o vrabie aruncându-se cu iuţeală încoace şi încolo după un fluturaş care sbura în văzduh. Ea sălta şi cobora, când sus, când jos. Un automobil trecu cu mare iuţeală, şi puţin lipsi ca pasărea să nu fie izbită. Ea continuă să urmărească fluturașul până când veni un alt automobil în goană nebună. Am văzut fluturașul sburând mai departe în salturi neregulate, dar vrabia dispăruse. Un­de? .— Când am trecut mai departe, taina s'a deslegat. Ea zăcea moartă în mijlocul străzii! Nu m'am putut opri să nu mă gândesc la mulţi tineri cari fac acelaşi lucru, alergând încoace şi încolo, încercând acea­sta şi aceea, căutând ceea ce este în lume, căutând zadarnic mulţumire. Calea aceasta însemnează moarte. Siguranţa şi mulţumirea sunt numai în „a trăi pentru Isus". + + + Intr'una din zile aflându-mă la un pictor, am văzut pe masa sa de lucru nişte pietre foarte viu colorate. L’am între­bat pentru ce servesc. Spunea că servesc ca măsură pentru ochii lui. Lucrând prea mult în colori, simţul său de deosebire a colorilor se slăbea cu încetul, dar având în faţă o coloare curată, simţul colorilor era întărit. Tot aşa face şi muzicantul când loveşte cu diapasonul său ca să ia tonul exact. Pentru ca şi lucrarea şi vieaţa noastră în genere să fie acceptabilă, trebue să luăm mai întâi tonul, să ne ridicăm la un ideal de vieaţă curată şi nobilă. ** * Un misionar din Turcia dorea să înveţe pe un grup de oameni adevărul învierii lui Isus. El zise: „Cu ocazia unei călătorii am ajuns la o răspântie. Am căutat pe cineva care să-mi arate drumul cel pe care trebuia să merg, şi am găsit doi oameni, unul mort, şi celălalt viu. Pe care din cei doi trebuia să-l întreb: pe cel mort, sau pe cel în vieaţă?" „O, fără îndoială, pe cel care era în vieaţă!" strigară ascultătorii. „„Atunci", zise misionarul, „de ce mă trimeteţi la Moha­med care este mort, în loc să mă trimeteţi la Hristos, care trăieşte?" In situaţiile înalte ca şi cele mai de jos, onestitatea ca­racterului aduce încrederea. S’a zis despre împăratul Alexan­dru I-iu al Rusiei că avea un caracter care făcea cât o Con­stituţie. In vremea războiului Frondei, Montaigne fu singurul din gentilomii francezi care n’a fost silit să se baricadeze în castelul său ■ — şi se spunea de el că cinstirea, ce-o inspira caracterul său, preţuia n­ai mult decât un regiment de arti­lerie. Cel care se lasă mişcat de lume, niciodată nu poate mişca lumea .

Next