Amvonul, 1891 (Anul 1, nr. 1-48)
1891-01-01 / nr. 1
AMVONUL 3 Gestiunea regularei materiale a situaţiuneî noastre a intrat pe cale de a fi resolvită, mulţămita înaltei bunnei voinţe a Majestatei Sale Regelui, a înaltului nostru Cler şi a solicitudine! Guvernului pe lângă Onor. Corpuri Legiuitore. Noi cari de secoli am ştiut să înduram împreună cu poporul nevoile ţereî, regulăndu-se împarte nevoile lui, sperăm că ne-a venit acum şi rândul nostru. Noi, Clerul Capitalei din Regatul Român considerând şi starea frăţiilor vostre, adrezisăm Înalt Prea Sânţituluî Mitropolit Primat, bunul nostru Chiriarch, dorinţele noastre asupra modului resolvărei cestiunei îmbunătăţire materiale a clerului din totă ţara. 77 Aceste dorinţi le-am formulat în următorea petiţiune, subscrisă în trei exemplare, rugând pe înalt Prea Sânţia Sa, ca să binevoiască a înainta: una Preşedintelui Senatului, alta Preşedintelui Camerei, iar a treia pentru Sântul Sinod, in acestă însemnată împrejurare ve rugăm şi pe frăţiile vostre, de a ve trimite adesiunile către Preşedintele Adunărei Deputaţilor. In viderea greutăţilor ce poate întâmpina ţara pentru salariarea cuvenită clerului din Regatul Român, am admis principiul retribuţiuneî basat pe merite. De la noi fraţilor atârnă în mare parte resolvirea acestei însemnate şi vitale cestiuni, pentru ridicarea Bisericei noastre strămoşeşti la trepta ce cu dreptul o merită în Stat. Astădi cine nu merită, nu se recompensedă. Noi de mult meritam o posiţiune mai respectabilă, dar împrejurările ne-au reţinut de a cere cu stăruinţă îmbunătăţirea nostră materială, aşteptând cu mulţămire a se întâmpina mai întăiu celelalte greutăţi ale ţărei. Citind şi recitind petiţiunea ce urmeză, ne rugăm cu insistenţă fraţilor de a ne arăta demni de posiţiunea vostră ca oficianţi ai Bisericei noastre strămoşeşti, de unirea şi concordia ce trebue să dovedim că ne însufleţeşte pe toţi în acestă împrejurare. Domnule Preşedinte! ‘ • '' ■ Jéi î ' ‘ . ■ Un factor principal al constituire! şi susţinere! unu! Stat este şi Religia; ea, Religia, prin influenţa ei puternică asupra inime! creştinilor, dă sancţiune legilor omeneşti, conlucră viguros la menţinerea ordine! si disciplinei în popor, în fine păstreză datinele şi promova moralitatea în mase. Sublimul adevărurilor evangelice se propagă prin representanţii sei, care sunt mai ales preoţii. Dacă în ţara nostră preotul în trecut a lăsat de dorit pe terenul predicei evangelice şi al cultivărei moralităţei în popor, causa a fost, că nu i sa dat destulă cultură şi nu i s’a asigurat de loc traiul. Preotul român este şi representant bisericesc şi cetăţan în acelaşi timp, iar istoria nu pregetă a ne arăta bărbaţi Clerici, cari au fost şi bravi cetăţeni, îndurând nevoile timpului şi suferind cu ţăranul nostru restriştea vremurilor. De un timp s’a format şcoli speciale pentru cultura clerului, dar nu s’a legiferat tot de atunci şi asigurarea materială a vieţei preotului. Acesta a făcut ca majoritatea capacităţilor elevilor terminându-şî studiile speciale, să’şi caute a’şî asigura în alte ramuri civile viitorul lor. Astă di, mulţămim din inimă bunei voinţe a Corpurilor Legiuitoare şi înaltului Guvern, avem asigurată cultura noastra prin lege, deopotrivă cu celelalte ramuri de ştiinţă necesarii în Stat. Cu toate aceste lucrul este făcut numai de jumătate. Nu se pot impune nimănui îndatoriri, obligaţiuni, fără a avea şi drepturi şi beneficii, lucru pe care cu toţii trebue să’l mărturisim. Preotul chiar învăţat, este lăsat astă di la discreţia sartei, să se susţină numai din mila poporului şi din mici venituri întâmplătoare; aşa că, pentru a’şî susţine familia sa, a’şi creşte şi a’şî educa copiii sei, trebue să lucreze şi pământul cu manele sale. Acesta a considerat’o ca mijloc de train, dar a fost consolit că alta ii este chie i marea în societatea creştină, şi pe care nu o putea îndeplini din causă că’î lipsea pânea zilnică în casa sa, detrăgendu’l de la Apostolatul seu. încă din 1857, în Divanul ad-hoc sa ridicat cestiunea regularei materiale a Clerului român, şi s’a dovedit că este de nevoe a se salaria clerul spre a’şi putea îndeplini datoria. Religia creştină ortodoxă este religiune de Stat, apoi Constituţia ţereî o declară iarăşi ca religie a Statului Român. Ţara având însă multe nevoi de îndeplinit, multe instituţiuni naţionale de creat, urgente cerinţe economice şi administrative de realisat, clerul român a suferit în aşteptare lipsurile sale, sperând câ îi va veni rondul său, spre a i se uşura nevoile şi a i se îndulci suferinţele. Astădi avem militari bravi pentru că le-am asigurat traiul, avem judecători drepţi pentru că li se da susţinerea demnă a vieţei, avem profesori meritoşi pentru că le-am garantat pâneajilnică.