Amvonul, 1891 (Anul 1, nr. 1-48)

1891-01-01 / nr. 1

AMVONUL 3 Gestiunea regularei materiale a situaţiu­­neî noastre a intrat pe cale de a fi resolvită, mulţămita înaltei bunnei voinţe a Majestatei Sale Regelui, a înaltului nostru Cler şi a so­licitudine! Guvernului pe lângă Onor. Cor­puri Legiuitore. Noi cari de secoli am ştiut să înduram împreună cu poporul nevoile ţereî, regulăn­­du-se împarte nevoile lui, sperăm că ne-a venit acum şi rândul nostru. Noi, Clerul Capitalei din Regatul Român considerând şi starea frăţiilor vostre, adre­­­z­i­săm Înalt Prea Sânţituluî Mitropolit Primat, bunul nostru Chiriarch, dorinţele noastre a­­supra modului resolvărei cestiunei îmbună­tăţire­ materiale a clerului din totă ţara. 7­7 Aceste dorinţi le-am formulat în următo­­rea petiţiune, subscrisă în trei exemplare, ru­gând pe înalt Prea Sânţia Sa, ca să bine­­voiască a înainta: una Preşedintelui Sena­tului, alta Preşedintelui Camerei, iar a treia pentru Sântul Sinod, in acestă însemnată împrejurare ve ru­găm şi pe frăţiile vostre, de a ve trimite adesiunile către Preşedintele Adunărei De­putaţilor. In viderea greutăţilor ce poate întâmpina ţara pentru salariarea cuvenită clerului din Regatul Român, am admis principiul retribu­­ţiuneî basat pe merite. De la noi fraţilor atârnă în mare parte resolvirea acestei însemnate şi vitale cestiuni, pentru ridicarea Bisericei noastre strămoşeşti la trepta ce cu dreptul o merită în Stat. Astă­di cine nu merită, nu se recompen­­sedă. Noi de mult meritam o posiţiun­e mai respectabilă, dar împrejurările ne-au reţinut de a cere cu stăruinţă îmbunătăţirea nostră materială, aşteptând cu mulţămire a se în­tâmpina mai întăiu cele­l­alte greutăţi ale ţărei. Citind şi recitind petiţiunea ce urmeză, ne rugăm cu insistenţă fraţilor de a ne arăta demni de posiţiunea vostră ca oficianţi ai Bisericei noastre strămoşeşti, de unirea şi con­cordia ce trebue să dovedim că ne însufle­ţeşte pe toţi în acestă împrejurare. Domnule Preşedinte! ‘ • '' ■ Jéi î ' ‘ . ■ Un factor principal al constituire! şi susţinere! unu! Stat este şi Religia; ea, Religia, prin influenţa ei puternică asupra inim­e! creştinilor, dă sancţiune legilor omeneşti, conlucră viguros la menţinerea ordine! si disciplinei în popor, în fine păstreză datinele şi promova moralitatea în mase. Sublimul adevărurilor evangelice se propagă prin represen­­tanţii sei, care sunt mai ales preoţii. Dacă în ţara nostră preotul în trecut a lăsat de dorit pe tere­nul predicei evangelice şi al cultivărei moralităţei în popor, causa a fost, că nu i sa dat destulă cultură şi nu i s’a asigurat de loc traiul. Preotul român este şi representant bisericesc şi cetăţan în acelaşi timp, iar istoria nu pregetă a ne arăta bărbaţi Clerici, cari au fost şi bravi cetăţeni, în­durând nevoile timpului şi suferind cu ţăranul nostru restriştea vremurilor. De un timp s’a format şcoli speciale pentru cultura clerului, dar nu s’a legiferat tot de atunci şi asigurarea materială a vieţei preotului. Acesta a făcut ca majoritatea capacităţilor elevilor termi­­nându-şî studiile speciale, să’şi caute a’şî asigura în alte ramuri civile viitorul lor. Astă­ di, mulţămim din inimă bunei voinţe a Corpurilor Legiuitoare şi înaltului Guvern, avem asigurată cultura noastra prin lege, de­o­potrivă cu cele­lalte ramuri de ştiinţă necesarii în Stat. Cu toate aceste lucrul este făcut numai de jumătate. Nu se pot impune nimănui îndatoriri, obligaţiuni, fără a avea şi drep­turi şi beneficii, lucru pe care cu toţii trebue să’l mărturisim. Preotul chiar învăţat, este lăsat as­tă­ di la discreţia sartei, să se susţină numai din mila poporului şi din mici venituri întâmplă­toare; aşa­ că, pentru a’şî susţine familia sa, a’şi creşte şi a’şî educa copiii sei, trebue să lucreze şi pămân­tul cu manele sale. Acesta a considerat’o ca mijloc de train, dar a fost consolit că alta ii este chie­ i marea în societatea creştină, şi pe care nu o pu­tea îndeplini din causă că’î lipsea pânea zilnică în casa sa, detrăgendu’l de la Apostolatul seu. încă din 1857, în Divanul ad-h­oc sa ridicat cestiunea regularei materiale a Clerului român, şi s’a dovedit că este de nevoe a se salaria clerul spre a’şi putea îndeplini datoria. Religia creştină ortodoxă este religiune de Stat, apoi Constituţia ţereî o declară iarăşi ca religie a Statului Român. Ţara având însă multe nevoi de îndeplinit, multe instituţiuni naţionale de creat, urgente cerinţe economice şi administrative de rea­lisat, clerul român a suferit în aşteptare lipsurile sale, sperând câ îi va veni rondul său, spre a i se uşura nevoile şi a i se îndulci suferinţele. Astă­di avem militari bravi pentru că le-am asigurat traiul, avem judecători drepţi pentru că li se da susţinerea demnă a vieţei, avem profesori meritoşi pentru că le-am garantat pânea­­jilnică.

Next