Argeş, 1966 (Anul 1, nr. 4-7)

1966-09-01 / nr. 4

Cupri­nsul Deschiderea noului an şcolar, editorial 3 A cincea Universitate din România, de Marin şi Mocanu­ 3 Щ PERMANENŢE ALE CULTURII ROMÂNEŞTI Sărbătoarea Academiei, de Miron Nicolescu, preşedintele Academiei Republicii Socialiste România Cum a luat fiinţă Academia Română, de V. Tega Antim Ivireanul, de M. C. Rădulescu George Coşbuc, rapsod al istoriei poporului, de Vasile Netea Începuturile lui Coşbuc, de G. F. Ţepelea „Naţia creează totul“ — amintiri despre Coşbuc, de Const. Rîuleţ Oameni şi locuri din Argeş, în oprea lui Liviu Rebreanu, de Petre Mihai Gorcea Din viaţa fratelui meu, de Tiberiu Rebreanu Un popor cu milioane de artişti, de Baruţu T. Arghezi în vechea vatră a Goleştilor, de V. Firoiu ★ BILETE DE PAPAGAL Camil Ressu, de Tudor Arghezi 11 ★ ŞTIINŢA ŞI PRODUCŢIA Organizarea ştiinţifică a producţiei de C. Dincu­­lescu, membru corespondent al Aca­demiei, ing. Vasile Arsinte, ing. Ion Popescu şi V. Naghi 4 Ştiinţa schimbă faţa pămîntului, de Constantin Sandu, preşedintele Sfatului popular regional Argeş 5 LITERATURA Pribegie, de Tudor Arghezi 1 „Grilotalpa“, schiţă de Ioniţă Marin 7 Mireasma finului cosit, de Doru Moţoc 7 Versuri, 8 Al. Mutanabbi, de Ilie T. Bădicuţ 15 DELIMITĂRI CRITICE Hortensia Papadat — Bengescu, scriitoare natura­listă, de Mihail Diaconescu 13 „Camino Real“, sau nerealizarea aspiraţiei spre fericire, de Rodica Voicu 15 CRONICI TEATRALĂ, de Al. Cerna-Rădulescu 15 LITERARĂ, de Ion Nijloveanu 18 PEDAGOGICĂ de Viorica Farcaşiu, T. Bogdan 16 PLASTICĂ, de Mihai Diac., I. Răducu, I. Theo 17 MUZICALĂ, de L. Stănescu 18 MĂRUNTA, epigrame, intersecţii, note 19 AGENDĂ , cărţi, reviste, calendar, poşta redac­ţiei 2 Tribuna cititorilor, de prof. I. Hurdubeţiu 14 Scrisori de" peste "Hotare, Se'Zenovie Păun, Mio­riţa Muşat, I. Teodorescu 14 Răspîndirea literaturii române în America latină, de M. Andrieşanu 15 1 3 9 10 11 11 12 12 20 6 ARGEŞ REVISTĂ POLITICA, SOCIALĂ, CULTURALA, EDITATĂ DE: COMITETUL PENTRU CULTURA ŞI ARTA AL REGIUNII ARGEŞ Apare lunar COMITETUL DE REDACŢIE : BAN­UŢU T. ARGHEZI, DAN BIŢICĂ, ing. C. BUDAN, AL. CERNA - RĂDULESCU (secretar general de redacţie), ŞERBAN CIOCULESCU, membru corespondent al Acade­miei Republicii Socialiste România, MIHAIL DIACONESCU (redactor şef), arhitect V. MANU, AUGUSTIN Z. N. POP, GHEORGN­E STAN­CULESCU, GABRIEL ŢEPELEA, inginer NICOLAE ŢILIVEA­­ REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA : Piteşti, strada Justiţiei 6, telefon 27­28 Tiparul : întreprinderea­ poligrafică „Argeș“, str. N. Bălcescu 93, Pitești — comanda nr. 552 cărţi Omagiu lui Al. Rosetti Un comitet format din acade­micieni, profesori universitari şi cercetători ştiinţifici a luat ini­ţiativa editării unui volum oma­gial închinat profesorului şi omului de ştiinţă Al. Rosetti cu ocazia împlinirii vîrstei de 70 ani. Volumul de peste 1000 de pagini apărut în Editura Aca­demiei Republicii Socialiste Ro­mânia, are, pe lingă semnificaţia ocazională, o semnificaţie ştiin­ţifică de prim ordin,­­ întru­nind colaborări preţioase atît din ţară cît şi de peste hotare. Dintre colaboratorii străini pre­zenţi în număr impresionant, notăm contribuţia unor lingvişti, ca A. Griera (în limba spaniolă) despre „Basca, limbă romanică“; Marcel Cohen „Asupra modului ipotetic în limba franceză“ (în limba franceză) ; I. Fónagy : „Contribuţie la o dezbatere asu­pra teoriilor „Physei“ şi „The­­sei“ (în limba engleză); contri­buţia unor lingvişti de renume mondial ca Roman Jakobson, Alf. Lombard, André Martinet ş.a. Lingviştii români sunt prezenţi prin studiile acad. Emil Petro­­vici (Elemente romanice dal­­mate în lexicul istroromânei), acad. Iorgu Iordan (Cuvinte ro­mâneşti cu dublă derivare), Bo­ris Cazacu (Alexandru Rosetti, profesor şi om de ştiinţă), Gh. Ivănescu, Gavril Istrate, I. Co­­teanu, Romulus Todoran, Liviu Onu, Gh. Poalelungi, Constantin Maneca, Florenţa Sădeanu, Va­­leriu Rusu ş.a. Cei mai mulţi dintre colaboratorii români mai tineri sunt foşti elevi ai profe­sorului Rosetti­ , întrunind colaborările a pestiv­ 200 de specialişti, volumul om­a­­gial atestă larga rezonanţă a activităţii acad. Al. Rosetti, atît în ţară cît şi peste hotare. Romul Munteanu : Bertolt Brecht Brecht — creatorul de şcoală dramatică, realizatorul şi teore­ticianul teatrului „nonaristote­­lic“ şi „epic“ — este puţin cu­noscut de iubitorii operei sale. Monografia lui Romul Muntea­nu vine să împlinească o do­rinţă mai veche a publicului ci­titor. Ca şi în alte lucrări, Romul Munteanu analizează cu o aleasă putere de înţelegere masiva moştenire literară a lui Brecht, oferind cititorului o i­­magine cuprinzătoare a între­gii opere. Avînd posibilitatea de a judeca opera în contextul epocii, autorul ajunge la con­cluzia că începînd cu primei­., piese „Baal“ (1917) şi „Tobe în noapte“ (1922) şi pînă la ultima lucrare dramatică, trecînd prin capodoperele „Moutier Coura­ge“, „Viaţa lui Galilei“, „Omul cel bun din Sîciuan“ ş.a., auto­rul şi-a susţinut cu fervoare tezele „teatrului politic“, lovind atît în cei care au distrus Re­publica de la Weimar, cît şi în guvernarea dementă a lui Hit­ler („Ascensiunea lui Arturo IIi poate fi oprită“, „Teroarea şi mizeriile celui de-al III-lea Reich“). Avînd o orientare fer­mă în aprecierile estetice, re­centa lucrare adoptă, cum era şi firesc, în primul rînd un punct de vedere sociologic. Studiul paralel al creaţiei dramatice şi al scrierilor teo­retice („Micul organon“, „Tea­trul experimental“, „Dialectica teatrului“ ş a.), sesizarea cu acu­rateţe a efectului pozitiv al cu­noaşterii şi aprofundării de că­tre scriitorul german a marxis­mului, duc pe autorul monogra­fiei la o expunere detaliată a întregului univers al operei brechtiene. Informaţia vastă, metoda sigură, expunerea con­cisă sînt cîteva din caracteristi­cile felului de lucru al lui Ro­mul Munteanu. în partea finală a monografiei, autorul emite judecăţi de valoare asupra poe­ziei, iar concluzia care se des­prinde este că „ ...nici un alt scriitor german din această pe­rioadă nu-şi ancorează poezia aşa de mult în epocă, nu o transformă cu atîta eficienţă într-o cronică a evenimentelor filtrate printr-un spirit de pro­fundă luciditate“. Sobrietatea stilului, analiza la obiect, sub­tilele apropieri de dramaturgia apuseană sunt calităţi care reco­mandă cartea lui R. Munteanu ca pe una din cele mai serioase lucrări despre literatura ger­mană contemporană. Victoria Ana Tăuşan : Culorile complementare S-a subliniat adeseori influ­enţa: Ud Arghezi, Blaga sau Bar­bu asupra poeziei actuale. Dar s-au făcut referiri stricte numai la „corespondenţele“ lor cu poe­zia masculină, tînără. Fără a striga „Evrikal“, ni se pare că poezia Victoriei Ana Tăuşan are destule note de „bar­­bism“ — pentru a întrebuinţa un adjectiv des folosit în critica li­terară. Detaşare, uneori nefiresc de categorică din partea unei poete, criptizarea unor imagini, „substanţializarea“ imaginilor — despre care vorbea un critic de­finind poezia românească contem­porană,­­ pun la încercare citi­torul, care, venit să se delecteze cu o poezie uşoară, găseşte esen­ţe tari emanate de o poezie mo­dernă. „Culorile complementare“ re­ţin atenţia cititorului prin bărbă­ţia voită, pe care o afişează au­toarea. Este în această carte o dorinţă nestăvilită de a rupe ză­gazurile liricii feminine — lirică alcătuită prea adesea din poezii cu mimoze şi parfum de tranda­firi. Străfulgerată de doruri ste­lare, poeta adînceşte teme vehi­culate în poezia contemporană cu insistenţă: „In mijlocul florii se coace o stea, / în noaptea petalei alb de adîncă“. Fără ambiţii ma­terne sau casnice, ea vrea să fie întotdeauna numai „iubită“ care suferă cînd cel drag este plecat, neîntîrziind să-i facă „farmece“ pentru a reveni: „Strugurilor, pe toate zările,/ le-am pus boabe de ploii oricît ar fi, să nu poţi uita,/ să te întorci înapoi“. Tot iubire ascunde şi „Căutarea“ pe care poeta o execută într-un ritm de noapte neagră: „Umărul mi-l simt aripă./ Miezul nopţii fără-o clipă./ Prin pădurea mea nebună,/ Trec trăgînd un colţ de lună“. Intr-un „Univers“ interior, poeta şi-ar pu­tea propune oprirea timpului în loc — idee faustică. Poeta nu-şi permite decît inver­sarea evoluţiei naturale a mate­riei: „Aş putea, dacă omul nu s-ar fi aplecat/ pînă la mine, cu inima plină de dragoste/ Şi nu mai ştiu: ninge cu muguri, ful­geră iarba, sunt toride zăpezile“. Ca la romantici, sau ca în po­vestea zburătorului autohton, cău­tarea poetei are loc în orele Ur­zii ale nopţii: „Tu, în toate schim­bător,/ să străbaţi în timp uşor,/ niciodată n-aş schimba / greul meu, cu calea ta./ Ceas bătînd înalt şi cert/ două’şpe fără un sfert“. Înmugurirea iubirii face „Luna supusă“, peisajul devine „răsfrînt“ din cauza unor arşiţe grozave. „Popasul“ îl face pen­tru a intona un „cîntec de Ană“, care „din veacuri de veacuri iu­bind“ atît de intens că „Ultimul fulger a căzut“ ca „rădăcină în lut“. In ansamblu, volumul de poe­zie al Victoriei Ana Tăuşan, fără să „clatine recifurile scînteietoa­­re ale poeziei tinere, este o con­tribuţie complementară“ — e adevărat — dar de o reuşită care obligă. SERGIU NICOLAESCU reviste „Contemporanul“ Luna aceasta, Contemporanul, săptămînal politic, social şi cul­tural, împlineşte 20 de ani. Pro­­punîndu-şi să continue vechea tradiţie a „Contemporanului", revista şi-a cîştigat în cele două decenii de activitate un bineme­ritat prestigiu în rîndul citito­rilor şi presei de specialitate. Abordînd larg în coloanele sale probleme sociale, economice, de ştiinţă, cultură şi artă, Contem­poranul a militat efectiv pentru realizarea politicii partidului nostru în numeroase domenii de activitate. Revistă cu un profil bine conturat, cu o pregnantă personalitate, „Contemporanul“ şi-a obişnuit cititorii cu articole de un înalt nivel publicistic şi literar, contribuind la formarea conştiinţei socialiste a oameni­lor muncii, la educarea lor. Gama variată de probleme a­­bordate în fiecare număr pe teme esenţiale şi de actualita­te, principialitatea şi exigenţa manifestate faţă de aspectele sociale şi culturale ale realităţii noastre socialiste, caracterizează activitatea acestei prestigioase publicaţii. La două decenii de apariţie, revista „Argeş“ felicită călduros colectivul redacţional al „Con­temporanului“ şi îi urează noi succese în muncă, în articolul lui M. Caranfil şi Victor Parhon, în mina unui olar de la Oboga, un fel de vază de flori, sau dacă vreţi, o copie de pe cănile de sticlă din can­tine, un obiect fără formă, fa­bricat în tipare de gips, tipare care tocmai fuseseră aduse de la Bucureşti ! Olarii din Oboga fabrică în serie, cu ajutorul ti­parelor, sute de asemenea monstruozităţi“. Pentru a-şi face cu adevărat arta lor, artiştilor populari tre­buie să li se creeze condiţii optime. N-ar fi rău dacă aceşti artişti ar fi scutiţi de imp­o­­zitele pe meserie, aşa cum sunt scutiţi apicultorii. Dar problema, este mult mai complexă, aşa că necesită o dezbatere mai amplă. M. D. •POŞTA REDACŢIEI* NELU BARAOANA — Cos­­teşti. Apreciem preocupările multi­ple, despre care ne vorbiţi, spi­ritul dumneavoastră însetat de cunoaştere. Poezia sosită la re­dacţie nu este din păcate publi­cabilă. Studiul „Populaţia pădu­rilor“ este potrivit pentru revis­tele de specialitate. ARISTICA BAGHINA —Turnu Severin Ne impresionează stăruinţa dumneavoastră şi observăm cu bucurie o anumită creştere cali­tativă, nu încă suficientă pentru a îndreptăţi publicarea. GOGA MARIN — Slatina. 20 de versuri fără nici un verb, ca în poezia „Viaţa“, nu este un fapt prea obişnuit. Reu­şiţi, totuşi, să sugeraţi mişcarea prin substantive şi topică, dova­dă că stăpîniţi meşteşugul versi­ficaţiei. Dar perpetuînd acest sistem („Avalanşe“, „Iubiri“ etc) ajungeţi la manierism. De altfel poezia nu cere nu­mai meşteşug; efortul este jus­tificat numai dacă dă viaţă u­­nor sentimente şi gînduri, pen­tru a fi comunicate în cea mai adecvată formă. MAZILU ELEODOR — Orleşti, Drăgăşani. Nu vă satisface răspunsul nostru din numărul trecut. Dar nici pe noi, versurile trimise a doua oară, care nu se detaşea­ză de cele primite anterior. Cînd pornesc tractoarele înnegresc tarlalele Haturile au dispărut Ogoarele frumoase sunt. Este încă o dovadă că faptele de viaţă nu devin poezie decît atunci cînd trec prin intimita­tea sensibilă a creatorului, care să le transfigureze artistic. Ce am mai putea să adăugăm, mai cu seamă cînd sfaturile vă supără atît de mult? GICU RĂDULESCU — Slăti­­oara, Horezu. Se vede că aveţi ceva de spus, dar încă nu ştiţi cum s-o faceţi. Sentimentele şi ideile nu prind viaţă, nu capătă expresie. Sîn­teţi ca acela care iubeşte muzi­ca, vrea să cînte, fredonează în el melodia, dar se află pentru prima oară în faţa unui pian şi nu ştie cum să atingă clapele. Ce vă putem recomanda? Multa lectură, mult exerciţiu. PAUL LIMAN — Iaşi Un poem despre palme are Ion Caraion, încercaţi să-l de­păşiţi, şi paginile revistei noas­tre vă stau la dispoziţie. „Bles­temul“ — cam echivoc. Dar am­bele vădesc un talent în plină formare. Mai trimiteţi. FLORIN ŢENE — Drăgăşani „Veghe la căpătîiul nucului“, „Oaspeţii noştri“ şi ultima stro­fă din „Linişte“ atestă reale po­sibilităţi. Restul, exerciţii încă nereuşite. G. I. CHIRCULESCU — Bucureşti Reţinem „Pe unde calci tu“ NACREMI NIROS — (?) Cînd scrieţi versuri ca acestea: E toamnă cu noroaie pe poteci, Cu vînturi ce aduc pustiu, Cu zile lungi, posomorite, reci. Iar tu mă aştepţi Mă aştepţi mereu să viu, aveţi dreptate să vă anagramaţi numele şi să vă ascundeţi adre­sa... Dar cu alte poezii, ca „Sea­ră la stînă“ nu mai e nevoie să vă păstraţi anonimatul... Şi totuşi aveţi o poezie promi­ţătoare: „Nu ştiţi ce-i iubirea“. Aşteptăm, de la acest nivel în sus. Şi atunci, cu identitatea mărturisită: BLENDEA GHEORGHE — Rîmeşti, Drăgăşani; DUMITRU SMEIANU — Cotmeana, Piteşti. încercări încă imature. IULIAN POPOVICI — Cos­­teşti, Drăgăşani; DIMITRIE SANDU, Călimăneşti; ŞT. PO­PESCU — Drăgăneşti-Olt. Deocamdată nu ne putem for­ma o părere clară. Mai trimiteţi. calendar Mihail Săulescu învăţător şi gazetar, poetul şi-a frînt pana în luptele de la Predeal în 1916. Trei volume de versuri şi 50 de ani trecuţi peste lira lui rămasă fără cîntec din­­tr-un septembrie de singe... După o răsfoire de pagini ui­tate prea devreme, ne-au rămas gîndurile la versurile lui inti­tulate Capitala: o zugrăvire a Bucureştilor anilor lui de cău­tări, o frescă a oraşului de odi­nioară, un moment de răzvră­tire... Matei Mit­o Au trecut 70 de ani de la moartea acestui actor, scriitor, cărturar şi om de gust (1814— 1896). Pomenit în fiecare zi în Bu­cureşti printr-o stradă princi­pală care-i poartă numele, Ma­tei Millo e totuşi cam prea pu­ţin cunoscut de tineretul nostru şcolar şi universitar. El e unul dintre întemeietorii teatrului românesc, al unui stil, al unei li­teraturi originale de mare im­portanţă pentru apropiatul nos­tru trecut de artă dramatică. Pentru cinstirea memoriei marilor valori româneşti, pen­tru cunoaşterea mai largă a personalităţii şi înfăptuirilor lor, o iniţiativă editorială ne-ar putea oferi cîteva serii de por­trete sintetice pentru arta plas­tică, literatură, ştiinţă, medicină, sport etc. în biblioteca fiecărui om de cultură, tînăr sau vîrst­­nic, aceste mici volume ar fi cărţile de căpătîi cele mai iu­bite. Prima serie ar putea fi Teatrul românesc unde desigur şi Matei Millo ar avea cîteva pagini rezervate, de aur... Ramuri“ Revista „Ramuri“ (nr. 10, din 15 septembrie 1966) publică o anchetă privitoare la felul în care este păstrată și valorificată arta noastră populară. Articolele semnate Florea Bobu Flo­­rescu, M. Caranfil, Victor Parhon, Gheorghe Focşa, A­­drian Petringenaru, Ion Firu reamintesc de trista stare a acelor vechi meşteşuguri ţărăneşti căzute pradă neprice­perii funcţionarilor administra­tivi din diferitele cooperative meşteşugăreşti de producţie şi din U.C.E.C.O.M. Actul creaţiei personale, unice, al olarilor, co­jocarilor, cioplitorilor în lemn, pietrarilor,­­ al tuturor artişti­­lor atinşi de harul moştenit de la înaintaşii lor a ajuns să fie anulat printr-o şablonizare a producţiei de artizanat. „Am putut să vedem, se spune Pandit­­­eria Ar fi avut la 25 septembrie, 85 de ani — dar a închis ochii în 1913, trei ani după tipărirea unicului său volum intitulat Poezii. Cititorii aproape că nu-l mai cunosc, uitat şi de critică şi de edituri. Dacă Băncilă stă în Muzeul de Artă al Republicii Socialiste România, cu pînzele lui inspirate din răscoalele din 1907 — Panait Cerna, în versu­rile căruia trepidează nedreptă­ţile şi asupririle ţăranilor din acele vremuri, nu se găseşte în rafturile nici unei librării. ...Cu toate acestea, el face parte din tezaurul sufletesc şi din avuţia literară a ţării, un cărturar că­ruia creionul nostru tremurat pe marmura albă a timpului îi aşterne cu emoţie un cuvînt de aducere aminte... Lucia Sturza- Bulandra Cortina teatrului­­ românesc poartă în ziua de 19 septem­brie semnul de omagiu postum: au trecut cinci ani de cînd gla­sul, mişcarea, sprinteneala min­ţii şi vigoarea personalităţii ei au trecut în amintire. Cei care i-au fost parteneri n-o vor uita niciodată. Cei pe care i-a în­văţat o vor pomeni întotdeau­na cu respect. Cei care au vă­­zut-o jucînd la 88 de ani ultimul ei rol, o vor avea permanent în memorie drept un exigent, com­plex şi maxim punct de compa­raţie. 1. THEO ARGES

Next