Argeş, 1966 (Anul 1, nr. 4-7)

1966-09-01 / nr. 4

O fotografie din 1/13 august 1867 — azi important document istoric — ii înfăţişează pe primii 16 membri ai „Societăţii Academice Române". Privitorul poate re­marca prezenţa in supremul for ştiinţific şi artistic al României de acum un veac, a unor eminenţi erudiţi şi artişti din toate provinciile ţării. Alături de Vasile Alecsandri, Eliada Rădulescu, Titu Maiorescu şi Vasile Alexandrescu — Urechia, se află eminentul lingvist şi filolog Timotei Cipariu, lingviştii A. T. Laurian şi Ion Massim, publiciştii ardeleni A. Roman şi George Bar­iţi­u, istoricii bucovineni Ioan Sbiera şi A. Hurmuzachi. Organizînd forţele culturale ale românilor din toate părţile de ţară, aducînd deci o importantă contribuţie la întărirea unităţii culturale, factor deosebit de important al întăririi şi desăvîrşirii unităţii politice, „Societatea Academică Română" a realizat prin întreaga ei structură organizatorică, prin componența şi activitatea sa, în primul rînd un mare act național. DOCUMENTE Cum a luat fiinţă 3 Academia Română Realizarea visului de veacuri al poporului român — unitatea naţională — nu putea fi con­cepută fără unitatea limbii şi a culturii. Se simţea nevoia unui for central care să îndrume şi să coordoneze toate eforturile in­dividuale din provinciile româ­neşti. încă de la începu­turile activităţii lor, Ion E­­liade Rădulescu şi C. Negruzzi preconizau înfinţarea unei aca­demii şi redactarea unui „dicţio­­ner". La rîndul lor, toţi paşop­tiştii au îmbrăţişat cu căldură ideea înfiinţării unui astfel de for, menit să înmănuncheze pe cărturarii de seamă din pro­vinciile româneşti. In 1866, la şapte ani după în­făptuirea unităţii politice a Munteniei şi Moldovei, s-au fă­cut primii paşi spre realizarea acestui deziderat. C. A. Roset­­ti, paşoptist şi om de cultură, ajuns ministru al instrucţiunii, întocmeşte referatul de mai jos care sintetizează aspiraţiile in­telectualităţii progresiste din provinciile locuite de români. „In mijlocul preocupărilor de reforme regeneratoare ale ţării noastre, nu trebuie să uităm, domnilor miniştri, ceea ce datorim limbei şi literi­lor noastre naţionale. Limba poporului român, eterna dovadă a latinităţii ţarei noastre, reclamă im­perios cultul său, sub pedeapsa de a nu mai putea servi de veb­ulă cugetărei naţionale în noua sa dezvoltare. Cultivarea limbei e reclamată imperios, domnilor mi­niştri, şi de alte diverse împrejurări. Fericita reintroducere fără suficiente pregătiri a literilor vechi latine în scrierea română de-o parte, de alta introducerea în limbă a nenumăraţi ter­meni de jurisprudenţe, cu noile instituţiuni şi legi, a ocazio­nat, nu trebuie să ascundem aceasta, o aşa de mare pertur­bare, in mersul şi dezvoltarea normală a limbei, incit astăzi, mai mult decit oricînd, domneşte in privinţa ei o adevărată contusiune şi anarhie. Această anarhie şi confesiune preocupă serios nu numai pe românii din Principatele­ Unite dar şi pre cei din provinciile dependinţe de puteri străine. Guvernămintele naţionale, domnilor miniştri, nu pot considera cu ochii indiferenţi o asemenea stare de lucruri. Is­toria ne arată, în adevăr, cît sînt de mari influenţele literare asupra spiritului şi însuşi caracterului naţional. Există o legă­tură intimă şi nedesminţibilă între cugetare şi expresiunea ei externă, este a regulariza, a fixa, a stabili acea expresiune şi forma externă, este a regulariza şi da stabilitate însăşi cuge­tărei. Din acest punct este o datorie nu numai naţională dar şi de prudenţă pentru guvernămînt, ca să-şi poarte atenţiunea şi îngrijirile sale asupra fazei prin care forţa lucrurilor îm­pinge limbagiul naţional... ...Regulamentul acesta prevede, domnilor miniştri, for­maţiunea societăţii literare române de membri din toate pro­vinciile... în adevăr gramatica şi dicţionarul dorit, nu trebuie, nu pot să fie al cutărui dialect român, ci gramatica şi dicţio­narul limbei române"... " Pe baza şedinţei guvernului din 12 martie 1866, s-a emis un regulament semnat de C. A. Ro­­setti. Articolul 1 prevede înfiin­ţarea în Bucureşti a unei socie­tăţi literare cu misiunea speci­ală de a elabora o ortografie, o gramatică şi un dicţionar. Se prevede, de asemenea, ca în componenţa societăţii să intre membri din toate provinciile şi să fie subvenţionată de stat. Prima întrunire a Societăţii literare a fost fixată pentru 1 august 1866, dar din cauza unei epidemii ea n-a putut avea loc decît la 1 august 1867. La 29 martie 1879, societatea primeşte numele de „Academia Română". Conform precizărilor lui Vicenţiu Babeş din ziarul „Luminătorul" (Timişoara, apri­lie 1885), noua lege a fost ini­ţiată tot de Rosetti, pe atunci ministru de interne, şi de I. Chi­­ţu, ministru al instrucţiunii pu­blice. Problema cea mai grea pe care o avea de rezolvat Acade­mia Română la începuturile ei era problema dicţionarului şi a ortografiei. Discuţiile au fost pasionate şi ecourile acestor discuţii — nu totdeauna fidele — se fac auzite pînă astăzi în diverse lucrări de specialitate. Sub egida Academiei s-au elaborat apoi, de-a lungul ani­lor, lucrări fundamentale din domeniul limbii, literaturii, is­toriei, ştiinţelor naturii. Dînd prioritate la început probleme­lor de limbă, literatură şi isto­rie — preocupările Academiei s-au îndreptat treptat spre toate domeniile de activitate. Astăzi, cînd Academia Repu­blicii Socialiste România — da­torită transformării sale struc­turale —­ a devenit un înalt fac­tor de ştiinţă şi cultură care slujeşte propăşirea ştiinţifică şi culturală a poporului român, angajat pe drumul luminos al socialismului, se cuvine prinos de cinstire şi de recunoştinţă tuturor entuziastelor strădanii ale începuturilor, tuturor cărtu­rarilor care au ilustrat prin ac­tivitatea lor, de-a lungul unui veac, ştiinţa şi cultura româ­nească. V. TEGA DATORIA TINERETULUI ESTE SA ÎNVEŢE PENTRU A FI ÎN STARE MÎINE SA DUCĂ MAI DEPARTE CEEA CE ÎNFĂPTUIM AS­TĂZI, SĂ ASIGURE CONSTRUIREA COMUNISMULUI, SĂ ASIGURE CA NAŢIUNEA ROMÂNĂ SĂ FIE MEREU PUTERNICĂ, ÎNFLORI­TOARE, ÎN RÎNDUL NAŢIUNILOR SOCIALISTE, ÎN RÎNDUL TUTU­ROR NAŢIUNILOR LUMII. NICOLAE CEAUȘESCU Secretar general al C.C. al Р.С.Й. Deschiderea noului an şcolar Uliţele satelor, străzile oraşelor, curţile şcolilor, s-au umplut în ziua de 16 septembrie de copii şi oameni în vîrstă cu braţele încărcate cu flori. Era omagiul emoţionant adus de elevi şi de părinţi, celor care veghează la catedră ca toţi tinerii patriei să de­vină cetăţeni demni, stăpîni pe secretele ştiinţei, cunoscători ai artei şi ai culturii celei mai înalte, oa­meni de o aleasă ţinută etică. Era omagiul simplu şi firesc, adus de cei nevîrstnici, celor care clipă de clipă, şi oră de oră le dăruiesc ce au mai buit în ei, tot ce omenirea a acumulat în necontenita ei e­­voluţie spre culmile propăşirilor contemporane. Gestul copiilor cu privirile lor umede de bucu­rie şi emoţie era profund tulburător, începea noul an şcolar... Bunul mers al şcolii, „principalul izvor de cultu­ră şi civilizaţie“, cum se precizează în documentele Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Ro­mân, constituie o problemă în care este profund in­teresat întregul popor român. Statul socialist a acor­dat an de an fonduri tot mai însemnate pentru dez­voltarea învățămîntului, a organizat și urmărit cu perseverenţă continua lui îmbunătăţire sub toate aspectele. Ca urmare a unei vaste şi sistematice activităţi de cercetare ştiinţifică îri pedagogie şi psi­hologie, de confruntare a sistemului de predare şi învăţare, cu exigentele nivelului actual din stiinţa mondială, s-au ameliorat an de an programele, me­todele de predare, conţinutul planurilor de învăţă­­mînt, manualele. Dezvoltarea în continuare a în­vă­­ţămîntului în perioada 1966—1970 se va caracteri­za, atît prin sporirea capacităţii de cuprindere a co­piilor şi tinerilor în şcoli, cît şi prin ridicarea necon­tenită a nivelului său calitativ. Astfel, în domeniul învăţămîntului de cultură ge­nerală s-au înfiinţat noi unităţi şcolare pentru clase­le I—IV, V—VIII şi IX—XII, a crescut capacitatea de şcolarizare. Anul acesta în sistemul claselor I—­­ VIII, vor fi cuprinşi un număr total de 2 967 000 de elevi, dintre care 368 000 în clasa I. Cursurile de zi ale liceelor de cultură generală vor fi urmate de 223 740 elevi. La secţiile serale de pe lîngă liceele de cultură generală vor studia 82 600 elevi, dintre care în clasa a IX-a 24 500. E de prevăzut că nu­mărul tinerilor ocupaţi direct în producţie care vor urma şi cursurile liceale va creşte an de an. Adă­ugind la cifrele de mai sus pe acelea care desem­nează numărul elevilor din învăţămîntul profesional şi tehnic —­ circa 500 000 elevi­­— se ajunge la totalul de aproape 4 000 000 elevi. Raportată la cifra locuitorilor pe ţară — 19 105 056 — după cum rezultă din Comunicatul cu privire la rezultate­le preliminare ale recensământului populaţiei şi lo­cuinţelor din 15 martie 1966 —■ cifra elevilor indică faptul că aproape un sfert din populaţia ţării învaţă în sistemul instrucţiei de stat. Numai în regiunea Argeş, funcţionează 1 230 de şcoli dintre care 657 de şcoli cu clasele I—IV, 542 şcoli cu clasele V—VIII, 31 licee. Numărul elevilor ce vor fi şcolarizaţi în regiune la cursurile de zi va atinge cifra de 198 380 iar cu cei de la cursurile serale şi fără frecvenţă ajunge la 213 230. La li­ceele teoretice învaţă 13 200 elevi. Aceasta arată ce mari răspunderi revin corpului profesoral în activitatea sa instructiv-educativă atît în şcoală cît şi îr­ societate. Pedagogia, ca ştiinţă care se ocupă cu metodele de educaţie şi in­struire a tineretului, va trebui să-şi lărgească sis­tematic aria obiectivelor pe care le urmăreşte, să depăşească spaţiul şcolii, să intre în viaţa intimă a fiecărei familii interesate în problemă. Raporturile dintre familie şi şcoală devin din ce în ce mai strînse, profesorii şi învăţătorii duc tot mai mult, acolo unde este cazul, o sistemati­că acţiune de educare a educatorilor părinţi. „Pe­dagogia militaris“ devine pedagogie socială, aşa cum au înţeles-o şi au dorit-o cei mai mari educa­tori din istoria învăţămîntului românesc şi univer­sal. Anul acesta, celor aproape 152 000 cadre didac­tice care lucrează în învăţămîntul de cultură ge­nerală, li se adaugă aproximativ 9 000 noi absol­venţi ai institutelor de învăţămînt superior, însemnate perspective de ridicare pe o treaptă superioară a activităţii educative ce se desfăşoară î­n şcolile generale au fost deschise ca urmare a noilor documente de partid privitoare la îm­bunătăţirea conţinutului şi a formelor de activitate a organizaţiei de pionieri. Prin reorganizarea ca­drului şi formelor activităţii pioniereşti, dar mai ales prin orientarea conţinutului activităţii ce se va desfăşura cu pionierii, în sensul stimulării in­ventivităţii, înclinaţilor lor sufleteşti şi capacităţii creatoare pentru obţinerea de rezultate cît mai bu­ne la învăţătură, întărirea disciplinei şcolare, lăr­girea orizontului de cultură generală, cunoaşterea meleagurilor patriei şi a trecutului ei glorios — activitatea cu elevii mici va cîştiiga eficienţă şi trăinicie. Spre această eficientă şi trăinicie a muncii cu toţi elevii tinde întregul corp didactic. Exercitîndu-şi profesiunea, ca pe o vocaţie şi o nobilă dăruire, în slujba idealului înfloririi României socialiste, a ridicării ei pe cele mai înnalte culmi ale culturii şi civilizaţiei, educatorii de la catedre săvîrşesc cu fiecare lecţie, un act de vastă şi profundă res­ponsabilitate. Generaţiile care se formează intelectualiceşte şi sufleteşte sub supravegherea lor le vor rămîne în­datorata pentru toată viaţa. Le vor rămîne adine îndatoraţi şi urmaşii de mîine ai generaţiilor tine­re de azi, cei ce vor beneficia de pe urma creşterii patriei pe noile trepte ale progresului social-eco­nomic şi cultural. Emoţionantul gest al dăruirii florilor la îrrtîl­­nirile copiilor cu dascălii lor în prima zi de şcoală constituie, de fapt, omagiul pe care ţara întreagă îl aduce educatorilor ei. ^\4X4XX4VV44XX4X44444\\\4444VX44\\X444\4444X444X\4XXV4X4X.\X4X44VXX44444\\X4444VX\X44444WC4.444XN\XNX­.W.N.44V4XXX\V4\\44VX4\X\4V4\X44X4X4XX\\44V4\\XN44\\44V44\V,4X\444X444X\V4V,\\\4XV.V ! . . . 1 A cincea Universitate d­in România Pe harta culturală a României socialiste, alături de universităţile din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, apare o nouă universitate: Universitatea d­in Craiova. Acest obiectiv de învăţămînt superior se realizează pe baza sarcinilor trasate de Congresul al IX-lea al P.C.R., avînd în vedere dezvoltarea eco­nomică şi culturală a regiunii Oltenia în anii con­strucţiei socialismului, vechile tradiţii culturale ale oraşului Craiova, necesitatea unei repartizări teri­toriale raţionale a instituţiilor de învăţămînt su­perior, începuturile învăţămîntului superior în Craiova datează din anii regimului nostru. Craiova a deve­nit centru universitar în anul 1947, cînd a luat fiinţă Facultatea de geniu rural şi îmbunătăţiri fun­ciare, transformată prin reforma învăţămîntului din 1948 în­­Institut agronomic cu două facultăţi: Fa­cultatea­ de agricultură şi Facultatea de maşini agri­cole, devenită apoi Facultatea de mecanizare a a­­griculturii. In 1960, ca urmare a dezvoltării învă­ţămîntului de cultură generală care cerea un număr mare de cadre didactice calificate pentru clasele V—VIII, s-a înfiinţat Institutul pedagogic de 3 ani, care din anul universitar 1961—1962 a început să funcţioneze cu 5 facultăţi. Tînăra Universitate craioveană va continua la un nivel mai înalt începuturile învăţămîntului superior existent şi va cuprinde 7 facultăţi: Facultatea de matematică, Facultatea de chimie, Facultatea de fi­lologie, Facultatea de ştiinţe economice, Facultatea de electrotehnică, Facultatea de agricultură şi Fa­cultatea de horticulturii, la care se mai adaugă Fa­cultatea de ştiinţe naturale şi Facultatea de istorie­­geografie, ce vor funcţiona în cadrul Institutului pe­dagogic de 3 ani, subordonat universităţii. Prin înfiinţarea Universităţii din Craiova se înde­plineşte unul din vechile deziderate ale cărturarilor progresişti din Oltenia, care încă din 1848, prin Proclamaţia de la Izlaz, cereau printre altele înfiin­ţarea unei universităţi la Craiova. Regiunea Oltenia şi întreaga ţară aşteaptă de la noua Universitate specialişti de înaltă calificare, cu­noscători ai realizărilor ştiinţei şi tehnicii contem­porane mondiale, cetăţeni care să ducă înainte stea­gul tradiţiilor progresiste. Institutul pedagogic de 3 ani din Piteşti, izvorît din aceleaşi transformări revoluţionare, salută cu emoţie noua Universitate craioveană, urînd cadre­lor didactice şi studenţilor realizări de amploare care să ducă în toate colţurile ţării şi peste hotare faima noii ctitorii culturale. Vivat, crescat, floreat Alma mater craiovemis ! MARIN MOCANU prorector al Institutului pedagogic Piteşti -vXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX'e.XXXXX'ă

Next