Argeş, 1967 (Anul 2, nr. 1-12)

1967-01-01 / nr. 1

Cuprinsul ZIUA UNIRII „Nici o putere omenească nu va mai putea despărţi ceea ce e de mult unit pentru eternitate“, de G. V. Netea 1 Luptători argeşeni pentru Unire : C. D. Aricescu, de Ion AL Dinu 3 învăţătorul­ ţăran Costandin Tănasi 3 ŞTIINŢA ŞI VIAŢA Chimia cucereşte lumea .— Cea mai mare cetate românească a chimiei, de ing. Costache Şava, ing. Traian Bigan, ing. N­ist­or Marian, ing. Ion Grancea, ing. David Dan, ing. Constantin Bejan, ing. Viorel Gheorghe, ing. Valeriu Măcriş 4 Glandele endocrine şi cancerul, de acad. prof. dr. docent Ştefan­ Mile­a 7 Dreptul cosmic, un nou capitol de drept internaţional, de prof. dr. docent Grigore Geamănu . O nouă cucerire a tehnicii moderne: „Laserul“, de ing. Gh. Stănciulescu Toponimie şi viaţă socială, de G. Giuglea, M. Mo­canu­, O Proca, G. Ţepelea 8 BILETE DE PAPAGAL Scris şi nescris, de Tudor Arghezi PERMANENŢE Luceafărul — un mit original, de Petre M. Gorcea. Mărturii inedite despre Eminescu, de Vladimir Dogaru Ion Barbu — un matematician al poeziei, de acad. Miron Nicolescu ETNOGRAFIE ŞI FOLCLOR O sinteză milenară: costumul popular din Muscel, de Iordache Răducu 20 Ceramica argeşeană în muzeele Elveţiei, convorbire cu d. Ierni Gabus, directorul muzeului etno­grafic din Neuchâtel, de V. Firoiu 6 I. LITERATURĂ Versuri şi proză Armand Salacrou despre teatrul francez şi teatrul lumii, de Paul B. Marian * Cum a fost tradus Creangă în limba franceză, de Gabriel Ţepelea CRONICA IDEILOR, de P. Luc­ac­iu LITERARA, de Mihail Diaconescu TEATRALĂ, de AL Cerna-Rădulescu MU­ZICALĂ, de George Sbîr­cea ŞCOLII, de Eugen Boia, Florin Anghel MĂRUNTĂ: Cuvinte potrivite şi... încrucişate, N. Gh. Popescu-Rebus şi Tudor Arghezi; Epi­grame, de N. Crevedia, Gh. Enache, I. N. Voiculescu; Intersecţii, de Baruţu T. Arghezi; Amintiri, de C. Cristobald; Note, comentarii, polemici, tribuna cititorilor de 10 12 12 13 14 15 16 17 19-20­­-20 ■a i­ ARGEŞ REVISTA POLITICĂ, SOCIALA, CULTURALA EDITATA DE COMITETUL PENTRU CULTURA ŞI ARTA AL REGIUNII ARGEŞ Apare lunar COMITETUL DE REDACŢIE : BARUŢU T. ARGHEZI, inginer CONSTANTIN BUDAN, AL. CERNA - RĂDULESCU (secretar general de redacţie), ŞERBAN CIOCULESCU, membru corespondent al Aca­demiei Republicii Socialiste România, MIHAIL DIACO­NESCU (redactor şef), arhitect V. MANU, GHEORGHE STANCULESCU, GABRIEL ŢEPELEA, inginer NICOLAE TILIVEA REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA : Piteşti, strada Justiţiei 6, telefon 27­28 Tiparul : întreprinderea poligrafică „Argeş“, strada N. Bălce­scu 93 Piteşti — comanda nr. 11 801 . is re ale cumplitelor forţe micro­­cosmice. Suflul poetic al au­torului bombardează astfel schemele reuşind exact ceea ce îşi propusese : pulverizarea fondului vocabulelor pentru a­­tingerea pe această cale a ine­fabilului din conştiinţa lectoru­lui. Flacăra din vin se ameste­case­­ cu flacăra părului tău / înţelegeam numai o parte, / partea cealaltă avea înţelesul... / Am ales renunţul la moarte / care nu e prieten cu şesul („Clipa de munte“). „Eseu“-ul lui Ion Caraion dezvoltă în felul acesta intere­santele pendulări ale spiritului creator, aplecat asupra-şi ca in­ toate marile realizări ale cioc­nirilor lăuntrice : confruntarea individului cu el însuşi. Ilus­traţiile pictorului Gheorghe To­­maziu se situează în nota unei corespondenţe poetice deosebit de valoroasă prin sensibilitatea ei. ERNEST VERZEA Ion Caraion Eseu Poetul Ion Caraion este pre­zent în vitrinele librăriilor cu o nouă carte : „Eseu“. Situată la întretăierea căilor afective cu cele ale înţelepciu­nii, cartea reprezintă rodul unei maturităţi literare, extinse peste mai bine de un sfert de veac. O, cei care iau totul de la început: plămadă, mers, me­tamorfoză/ Cei cărora viaţa nu le-a dat încă prea devreme toa­te răspunsurile / şi de aceea sînt dîrji, psalmodiază iniţial, noul demiurg în „Geneze“-le sale. Dintr-o diversitate rară de mecanisme poetice, cu strune, vibrînd de fiecare dată altfel, ca şi din decalajul acestor dife­rite moduri de execuţie, ţîşneş­­te însă omogenă setea de cîn­­tec, ca un ecou ancestral, — sensualismul în multiplele sale ipostaze, şi patosul umanitar bine temperat, fiind caracteris­ticile de căpetenie ale cărţii. Am cunoscut femei cu semne rămase­ dintr-o dragoste în care murise toate cuvintele / mai spune el în „Sentiment găsit“. Fluenţa lirică se destra­mă însă uneori în mod voit, procesul creaţiei făcînd loc unor accente epice sau marcînd o concentrare a patosului în aforistic: „niciodată limita nu va cunoaşte adevărul“, clamează la începutul şi sfîrşitul cărţii un glas. Mai e prezentă aci ve­chea satisfacţie a poetului pen­tru dicteul semi-automat, de unde derivă acea spargere a lexicului obişnuit, în cadrul că­reia pînă şi metafora se pulve­rizează spre a face loc unor însingurate indicative amintitea­ reviste Tribuna Cu numărul din 19 ianuarie a.c. revista Tribuna din Cluj a înscris pe prima ei pagină cifra impresionantă de 520. Aşadar, zece ani de apariţie, de zece ori cite 52 de numere redactate cu dra­goste pentru literatură şi aspec­tele complexe ale culturii româ­neşti. Pornind la drum acum un deceniu in Îngrijirea poetului Ioa­­nichie Olteanu, care i-a imprimat orientarea spre valorile majore, ale poeziei şi prozei noastre de azi şi de ieri, căreia i s-au adăugat, treptat, preocupări tot mai va­riate, imbrăţişind un larg orizont spiritual, revista a sporit de la un an la altul in prestigiu. Ea a iniţiat şi susţinut cu nerv pole­mic cîteva acţiuni de clarificare a unor manifestări de azi ale li­teraturii române, a acordat o a­­tenţie mereu trează valorificării din perspective actuale a moşte­nirii literaturii naţionale, menţi­­nindu-se permanent pe orizontul artei şi culturii noastre prezente. La cel de-al 520-lea număr, urăm revistei Tribuna, redactori­lor şi tuturor colaboratorilor săi, viaţă lungă şi activă in publicis­tica noastră culturală. Novi Jivot La Timişoara, apare începând din 1956 o revistă de literatură în limba sîrbă, sub redacţia poe­tului Vladimir Ciocov. Revista apare de două ori pe an şi pu­blică materiale beletristice ale scriitorilor de limbă sîrbă din regiune şi selecţiuni din litera­tura română contemporană. Nr. 2/966, apărut de curînd, are un caracter festiv. Este publicată telegrama de felicitare a Uniunii scriitorilor din Republica Socia­listă România, cum și articole comemorative semnate de : Al. Jabeleanu (Cîntecul unui dece­niu) și Duşan Sablici (In pragul celui de al doilea deceniu). Un loc important în revistă îl ocu­pă poezia. In afară de ciclul de poezii semnat de Vladimir Cio­cov, remarcăm spaţiul larg acor­dat poeţilor tineri : Ion Alexan­dru, Draga Mirjanici, Anghel Dumbrăveanu, Jiva Popovici, Marta Bărbulescu, Ivan Mun­den — ale căror nume le-am în­­tîlnit deseori şi în pagina cultu­rală a ziarului Pravda. La secto­rul proză, am reţinut schiţele lui Svetomir Raikov de evocare a războiului (Intîlnire şi Lacri­mi), Lazăr Ilici (Nici prima, nici ultima), lovan Ciolacov (Salut de la fereastră), precum şi po­vestirile şi reportajele lui : Ende Kuban, Alexander Popovici şi Sorin Titel. Din literatura uni­versală sunt prezentate selecţiu­­ni din poezia lui Ungaretti, T.S. Eliot, Vladimir Toropighin şi Valentin Munteanu. Unul dintre cele mai bine reprezentate sec­toare ale revistei este cel rezer­vat istoriei şi criticii literare. Cîteva articole semnate de Ne­­boisa Popovici şi Simion Bărbu­lescu sînt consacrate comemoră­rii lui George Coşbuc. Andrei Lillin semnează un eseu despre: Unitatea ideologică şi varietatea de stiluri, Ivan Muncian se ocu­pă de poezia de meditaţie a lui Vladimir Ciocov, Neboisa Popo­vici despre­­ Universul scriitoru­lui Iva Andrici, iar Jivko Milin de critica şi creaţia literară. Re­vista mai cuprinde rubrici de ştiinţă şi tehnică, cultură şi artă şi o interesantă viaţă a cărţilor. B. SIMION cărţi ~ M. Sevastos I Amintiri de In »Viaţa Românească“ 1 I­­2 Semnalăm apariţia volumului­­ de evocări şi schiţe literare al­­ă lui M. Sevastos, „ediţie în in­gr­tregime refăcută“, după cum stabileşte şi subtitlul Amintiri­ Щ lor de la Viaţa Românească. Ш O carte de portrete ale celor Ц care au trecut ani de zile pragul щ redacţiei, care au colaborat, ca­re­re au iniţiat şi condus revista. ^ O carte — document literar,­­ deosebit de interesantă pentru fa o viitoare biografie a scriitorii Ш lor şi gazetarilor români, ale­­ cărei pagini se parcurg într-o a­greabilă lectură. Щ Volumul de aproape 500 de Щ pagini oglindeşte nu numai o e­ar­­ocă de frămîntări şi atitudini­­­ spirituale, ci şi cîteva dintre­ ­ momentele importante ale isto- Щ riei noastre literare, plămădite ş­ în spaţiile materiale şi sufleteşti şi ale revistei de la Iaşi. T. IOSIF O parte din oştile sale au luat parte, alături de nobilii polo­nezi, la bătăliile împotriva ca­valerilor teutoni de la Grünwald (1410) şi Marienburg (1422) aju­­tînd într-o măsură însemnată la realizarea victoriei, înscriind astfel o pagină importantă a contribuţiei românilor în planul istoriei universale. Rămasă în memoria colectivă a urmaşilor, ca o epocă de înflo­rire a vieţii economice şi spiri­tuale, perioada domniei lui Ale­xandru cel Bun justifică vene­raţia cu care el a fost pomenit peste secole de către toţi româ­nii.­ ­ Eliade Rădulescu Ion Eliade Rădulescu, de la a cărui naştere se împlinesc în ianuarie 165 de ani, e unul din ctitorii de seamă ai culturii ro­mâne moderne. Conducător al ziarului „Curierul românesc“ şi al „Curierului de ambe sexe“, profesor la Sf. Sava, membru al principalelor asociaţii culturale pentru promovarea unei culturi naţionale, poet, prozator, critic literar, luptător politic etc., nu­mele­­lui Eliade e legat de toate iniţiativele culturale şi politice din perioada paşoptistă, în luptă cu prejudecăţile feu­dale şi post-fanariote, Eliade se străduieşte să demonstreze tutu­ror că limba română este în sta­re să exprime noţiunile cele mai înalte din domeniul ştiinţelor şi artelor. Ca poet, Eliade Rădu­lescu a realizat o operă durabi­lă deşi — ca toţi contemporanii — a avut de luptat cu instabi­litatea limbii literare din a­­ceastă perioadă. Fără obstacolele acestui stadiu obiectiv al dez­voltării limbii noastre, Eliade Rădulescu, ar fi fost, aşa cum remarca G. Călinescu, unul din cei mai mari scriitori ai noştri şi ai lumii. Sextil Puşcariu Se împlinesc luna aceasta 90 de ani de la naşterea lui Sextil Puşcariu. După strălucite studii de specialitate la Leipzig, Paris şi Viena, Sextil Puşcariu func­ţionează ca asistent şi profesor la universităţile din Viena şi Cernăuţi, iar după realizarea u­­nirii Transilvaniei cu vechea Românie, ca profesor la Univer­sitatea din Cluj, unde a creat primul Institut român de lin­gvistică şi a condus revista Da­­co-romania. Din cele peste 400 de lucrări din domeniul lingvisticii şi is­toriei literare menţionăm : Zur Rekonstruktion des Urrumänis­­chen , (prima încercare de re­constituire a limbii noastre îna­intea despărţirii ei în dialecte) ; Ethnologische Wörterbruch der rumänischen Sprache (Dicţionar etimologic al limbii române), Studii istroromâne (3 vol.), Limba română (2 vol.) etc. Sextil Puşcariu a condus în­tre 1906—1940 lucrările de elabo­rare a Dicţionarului limbii ro­mâne (tipărit pînă la lim­ită) iar după primul război mondial, lucrările Atlasului lingvistic ro­mân şi ale îndreptarului orto­grafic al Academiei. In centrul întregii sale activi­tăţi au stat în permanenţă pro­blemele formării limbii şi a po­porului român şi problema con­tinuităţii noastre în Dacia, în ■sprijinul cărora a adus argu­mente lingvistice de o mare va­loare ştiinţifică. „România liberă“ La 28 ianuarie, anul acesta se împlinesc 24 de ani de la apari­ţia ziarului „România liberă“. Editat la început în condiţiile grele ale ilegalităţii, din iniţia­tiva şi sub conducerea Partidu­lui Comunist Român, ca ziar de luptă patriotică şi antifascistă, el a devenit din 1950, organul de presă al sfaturilor populare din ţara noastră. „România liberă“ a avut un important rol în mobi­lizarea maselor pentru pregăti­rea Insurecţiei armate din au­gust 1944. Publicaţie de înalt prestigiu, intrată temeinic în conştiinţa cititorilor din ţara noastră, „Ro­mânia liberă“ aduce o contribu­ţie importantă la dezbaterea problemelor construcţiei socia­lismului, la aplicarea în viaţă a politicii Patidului Comunist Ro­mân. calendar Alexandru cel Bun La 1 ianuarie s-au împlinit 535 de ani de la moartea lui Ale­xandru cel Bun, domn al Mol­dovei între anii 1400—1432. Emi­nent organizator al economiei şi ■administraţiei, el a realizat în­tărirea independenţei ţării prin consolidarea statului feudal cen­tralizat. Urmărind sistematic înflorirea comerţului, Alexandru cel Bun a acordat importante privilegii ne­gustorilor români şi străini — fapt care a contribuit masiv la dezvoltarea tîrgurilor — a vieţii sociale orăşeneşti. POŞTA REDACŢIEI • POŞTA REDACŢIEI TEXTELE TRIMISE LA RE­DACŢIE TREBUIE SA FIE NE­­APARAT DACTILOGRAFIATE. MANUSCRISELE NEPUBLICA­TE NU SE ÎNAPOIAZĂ. ANA DIACONU, Găeşti. — Cea mai aproape de împlinire din­tre lucrările trimise, „Lore­ley“, arată atît posibilităţile, cit şi deficienţele poeziei dv. O sen­sibilitate autentică cu valenţe serioase de cultură, neînsoţită însă de o disciplină temeinică a versului, de o limpezire sufici­entă a ideii poetice. Se obser­vă încă multe versuri plate­ („El din pericol teafăr scapă“), mul­te asocieri improprii („Viorii lui dresate“). BOGAN DIDIN, Cîmpulung. — Faţă de celelalte alcătuiri poe­tice, nepotrivit intitulate fabu­le, în care verbitajul necontrolat şi pedant estompează unele în­zestrări satirice, „Câinele“ arată un mânuitor versat al ironiei, cu un potenţial satiric pronunţat şi matur. Decalajul de valoare e prea mare ca să nu ne arătăm circumspecţi. Aşteptăm lămuriri­le necesare. AURELIAN MOŞOIU, Călimă­neşti. — Dincolo de gongorismul searbăd şi infatuat, vedem în versurile dv. şi unele zone de autentică emoţie pe care le aş­teptăm limpezite şi confirmate. ION N. MĂRĂCINE, ION C. ŞTEFAN, Bucureşti. — Meşteşu­gul avansat nu conferă versu­rilor trimise emoţia estetică ne­cesară. Versificînd „orice“ şi „oricum“, cu o cuminţenie obo­sitoare, pierdeţi din vedere ca­litatea esenţială oricărei reuşi­te poetice: transfigurarea artisti­că. ION DOBRESCU — Cîmpu­lung. — Locul comun se întîl­­neşte în reportajul dv. „Cînd ti­nereţea se-mpleteşte cu frumo­sul“, cu un descriptivism încăr­cat şi inutil, cu o viziune idili­că a acţiunii. E necesar un e­­fort mai serios de concentrare artistică, de înlăturare hotărâtă a preţiozităţilor stilistice, iefti­ne şi puerile. ŞTEFAN POPESCU, Drăgă­­neşti. — Reducând poezia la un simplu exerciţiu de versificaţie, o sortiţi inevitabil eşecului. TACN­E ZARCAU, Bucureşti. Vă sfătuim să vă adresaţi cu ghicitorile — partea cea mai reu­şită a creaţiei dv — unor publi­caţii de specialitate, în rest, nici un semn încurajator. Epigrame­le sunt plate, poezia e atempo­rală, de o romanţiozitate desue­tă şi ridicolă. AL. V. DELEANU, Curtea de Argeş. — Sărăcia, emoţională şi imagistică din „Sorcova“ şi „în­trebări" contrastează vădit cu patosul autentic, de o concen­trată forţă de expresie al „Ba­ladei“. Diferenţa ne intrigă. Pen­tru­­ a ne edifica, trimiteţi-ne şi alte lucrări. ION MARGESCU, Cîmpulung. Chiar dacă iar fi sosit la timp, materialul dv. nu ne-ar fi putut folosi, deoarece se pierde în con­sideraţii exterioare scopului ur­mărit. NICOLAE MOGA — Oradea. Pastelul „Toamnă la Govora“ e nerealizat. Numai sinceritatea intenţiei nu poate susţine o poe­zie în care totul e pueril şi fă­cut, înecat intr-un sirop dulce. A. GANESCU, Buftea. — Există mai ales în microfabulele trimise o înzestrare satirică in­suficient susţinută. Motive umo­ristice lăudabile se pierd în re­zolvări facile, cu o morală di­dactică şi supărătoare. A. CHIŢOIU, Călimăneşti. — Versurile trimise au la origine un imbold lăudabil la care sub­scriem: înfierarea actelor sama­volnice ale imperialiştilor. O­­prite însă numai la invective ne­controlate şi vulgare, ele nu pot avea vreo contingenţă cu arta. AD. ADRASURIA, Găeşti. — Există în versurile dv. o lumi­nozitate proaspătă şi suavă, o candoare nefăcută, care ne în­dreptăţeşte să vă solicităm î­n continuare. „Stelele-s cioburi de oglindă culese de mâna nopţii“, („Stelele“) sau „îmi place soa­rele chemînd fetele, să-şi înăl­­bească-n mine stelele“ („O apă sunt“). GAVRIL BICA, Curtea de Ar­geş. — Aveţi un har autentic de povestitor, un umor sănătos de provenienţă folclorică, daruri care se pierd într-o povestire neconcludentă şi nerealizată. Aş­teptăm altceva. EMANOIL ZHOLTAN, Rm. Vîlcea. — Prăfuită şi lacrimoge­nă, poezia trimisă, „Unei dom­nişoare“ (titlul potrivit mai de­grabă, unui album familial), nu ne îndreptăţeşte nici o speran­ţă de viitor. TITUS CERGAU, Bucureşti.­­ Scrisă curgător, cu un stil alert, evocarea istorică „Pe Argeş în sus“, dovedeşte un condei exer­sat, stăpîn pe mijloacele de ex­presie. Unele lungimi inutile, u­­nele preţiozităţi verbale, unele naivităţi de construcţie o fac în­că nepubl­icabilă. O aşteptăm re­făcută, însoţită şi de alte lucrări edificatoare pentru posibilităţile dv. ARISTIDA BAGHINA, Turnu Severin. — Poezia dv. cade cînd într-o beţie nestăpânită de cu­vinte („Cîntec“), cînd într-o go­liciune supărătoare de expresie („Visele“). Cînd încearcă cîte o figură de stil, ea e improprie, forţată: „Şi el cîntă între pămînt şi cer­c cu arcuşul prelungit pînă la extaz“ (Memento muzi­cal), sau „Vraja în aer se întin­de totală, gravată pe un zefir de primăvară“ (Memento). VELEA DUMITRU, Drăgăşani. V. IORDACHE, ILIE DANALA­CHE, Piteşti. — Nimic de luat în seamă. Dorinţa, de a scrie tre­buie servită mai întîi de o cul­tură temeinică şi susţinută, de o muncă severă şi atentă pe manuscris.

Next