Argeş, 1973 (Anul 8, nr. 1-12)

1973-01-01 / nr. 1

O primă vioară în orchestra ţării. Viitorul Argeşului Graţie Partidului Comunist Român, Argeşul s-a întors definitiv cu faţa spre viitor şi du­ce cu el tot ce are viu din trecutul glorios şi din prezentul tumultuos. Mii de ani am privit tot la faptul petrecut şi din el am învăţat. De acum privim la faptul ce vine şi cucerind un orizont ne cheamă altul. Pătrundem în epoca transformărilor dirijate şi putem anticipa ziua de mîine. Ce viitor are Argeşul ? Viitorul său este prefigurat în viitorul Româ­niei şi viitorul României este prospectat într-o dinamică umană de Partidul Comunist Român. România va avea o economie complexă, raţi­onal amplasată pe teritoriu şi armonios conec­tată la valorile moderne ale dezvoltării mondiale spre progres, cultură, ştiinţă şi civilizaţie. Acesta este efortul pe care-l facem în prezent sub în­flăcărată dragoste pentru popor şi viitorul Ro­mâniei ce stăpîneşte întreaga fiinţă a conducă­torului nostru iubit şi venerat, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Viitorul nu se construieşte pe loc gol, el se construieşte pe prezent şi se construieşte cu oa­meni şi pentru oameni. Pornind de la prezentul Argeşului putem citi in viitorul său cu probabilitatea admisă. Din punct de vedere economic Argeşul va fi dezvoltat multilateral­ Aproape toate ramurile economiei naţionale se vor regăsi reprezentate în întreprinderi moderne. Cele mai dinamice ramuri în Argeş vor fi energia nucleară, petrochimia, construcţia de maşini, electrotehnica şi electronica. Vom ur­mări o întrepătrundere a ştiinţei cu producţia printr-o deplasare de necesitate a ştiinţei în Ar­geş. Mari explorări se vor face în domeniul a­­griculturii întrucît solul şi relieful judeţului — vor fi întotdeauna — rezerve nedescoperite. A­­ceasta este de fapt taina solurilor podzolice. Cele mai mari transformări se vor produce în spiritualitatea oamenilor. Posesori ai unei înţelepciuni sedimentate în veacuri şi transmisă ca un foc viu din gene­­raţie în generaţie , argeşenii se vor afirma ui­mitor pe tărîmul inteligenţei, creativităţii, al a­­derenţei la nou şi se vor integra mereu cu efi­cienţă sporită la chemările viitorului. O participare de primă consideraţie la viitor va însemna dezvoltarea culturii şi cultivarea marilor valori ale eticii şi echităţii socialiste — — ale căror sensuri sunt descifrate cu patos încă de pe acum. De fapt în Argeş se naşte o nouă ştiinţă pe care am putea s-o numim Homo Ilonnis şi cre­atorii ei sunt toţi locuitorii — uniţi într-o formi­dabilă echipă de cercetare şi aplicare a tot ceea ce partidul preconizează a se realiza pentru om — esenţa politicii sale. Natura a fost darnică cu noi şi privind în — micro — Argeşul dispune de tot ceea ce este în — macro — în România. Piteştiul va fi oraşul cel mai adorat datorită dezvoltării pe care o va cunoaşte dar şi clima­tului şi pitorescului pe care îl conferă natura. Câmpulungul Muscelului şi Curtea de Argeş ca şi localităţile din zona montană şi premon­­tană vor fi adevărate oaze de viaţă şi odihnă. In zona dealurilor şi în sudul judeţului lui vor înflori puternice localităţi prin care se va da expresie unui limbaj comun între om şi tot ceea ce este necesar muncii şi vieţii sale. Atît de măreţ şi limpede ni se înfăţişează vi­itorul incit el ne cheamă să muncim cu o pasi­une demnă de omul care ştie ce a fost, ce este şi ce va fi România mîine. Fiecare zi de viaţă şi muncă s-o transformăm într-un ideal spre viitorul luminos al patriei. Şi noi cei din Argeş avem deschise toate pers­pectivele pentru a deveni primă vioară în cel mai minunat concert al ţării , închinat oame­nilor de azi şi celor de mîine. Gheorghe Năstase 2 — Argeș Cultura viitorului Raportul între cuceririle ştiinţifice ale prezentului şi moştenirea culturală este dezbătut astăzi atît în cercurile specialiş­tilor cît şi ale numeroşilor consumatori de cultură. Redacţia noastră primise nu­meroase scrisori prin care ni se solicitau răspunsuri cu privire la raportul dintre ştiinţă şi tehnică pe de o parte şi cultu­­ r viitorul culturii că pe de altă parte. Intr-o zi am pri­mit vizita tehnicianului Dumitru Paras­­chiv din Piteşti care, insistent, a cerut sprijinul nostru pentru trasarea cîtorva coordonate privind viitorul politicii, lim­bii, istoriei literaturii, filozofiei etc. La rîndul nostru am apelat la specialişti, ale căror intervenţii le publicăm în cadrul rubricii de faţă. Este clar pentru oricine că activita­tea practică a oamenilor trebuie să se bazeze, atît cît este posibil, pe prevederea viitorului, căci orice mă­sură se ia astăzi, oricît de provizorie, nu poate să nu lase urme în viaţa de mîine. Şi mi se pare tot atît de clar şi cercetarea ştiinţifică, deşi are ca principal obiectiv aflarea adevăru­lui, actual sau trecut, nu poate să nu aibă în vedere viitorul, deci nu poate nesocoti ideea că felul de a trăi al oamenilor de mîine va fi influen­ţat de descoperirile făcute de cei de azi. Lingvistica din secolul trecut a fost orientată aproape exclusiv spre lumi­narea trecutului, ceea ce, bineînţeles, nu a fost un lucru rău , dar trebuia să vină, şi a venit, o fază în care se pune pe primul plan prezentul (ceea ce, după părerea mea, nu trebuie să ducă la nesocotirea trecutului). Dar s-a făcut şi încă se face prea puţin pentru examinarea viitorului. Mijloa­cele de comunicare perfecţionate, mărind raza de acţiune a fiecăruia dintre noi, pun cu acuitate problema găsirii unui mijloc de înţelegere cu cei din alte zone ale globului. De aceea, s-a încercat elaborarea de limbi artificiale, care să fie adoptate de toate popoarele şi, pe de altă parte, s-a vorbit de generalizarea uneia din­tre limbile existente şi chiar de a u­­neia din trecut : latina. Aceste încercări nu au dat şi nu pu­teau să dea rezultate. Pentru copiii de şcoală, folosirea unei limbi străine constituie o grea povară ; oamenii nu vor, şi au dreptate să nu vrea, să renunţe la graiul strămoşesc. Ei pot învăţa o limbă străină de mare cir­culaţie, dar nu sunt dispuşi să renun­ţe la propria lor limbă. Un leac există, şi el se desenează prin forţa împrejurărilor. Tocmai din cauza îmbunătăţirii mijloacelor de comunicare, termenii noi, în cele mai multe limbi, sunt internaţionali. Un obiect nou capătă astăzi nume în­tr-un punct al globului , pînă mîine va fi cunoscut în toate ţările şi peste tot se va numi la fel. Cuvintele vechi, specifice unei ţări sau cel mult unei regiuni a lumii, ies treptat din uz, pentru că şi obiectele pe care le de­numesc se învechesc şi sînt părăsite. Mai trebuie să adaug că numele noi sunt aproape totdeauna latineşti sau, cel mult, greceşti trecute prin latină sau aranjate aşa ca şi cum ar fi fost preluate de romani. In felul acesta totuşi latina devine limba unică a vi­itorului. Bineînţeles, în limbă nu este numai vocabularul, ci şi gramatica. Aceasta nu este primenită după modelul lati­nesc, care era complicat ; dimpotrivă, se simplifică mereu, se folosesc tot mai mult cuvinte ajutătoare (verbe auxiliare, prepoziţii, conjuncţii) în lo­cul formelor flexionare, ceea ce în­seamnă că şi din acest punct de ve­dere diversele limbi se apropie una de alta, chiar dacă elementele sonore nu sunt aceleaşi peste tot. In glumă, am spus odată că limba română devine limba unică a viito­rului, nu în sensul că toată lumea s-ar apuca să înveţe româneşte, ci în sensul că româna îşi­­ însuşeşte tot ce este internaţional în materie de vocabular. Lucrul se poate verifica de pe acum : un străin cultivat poate citi firmele şi chiar jurnalul, din prima zi cînd vine la noi în ţară. Evident, pronunţarea nu este corectă, dar principalul e că cititorul înţelege ce e scris. Perspectivele literaturii ? Literatura depinde de prea multe necunoscute. Ştim, cu aproximaţie, ce este, nu putem şti ce va fi in­tr-un domeniu dominat de capriciile talentului individual. Istoria lite­raturii ne învaţă că sunt epoci de în­florire şi epoci de tranziţie şi că o dezvoltare a forţelor sociale nu e ur­mată, totdeauna, de afirmare a unei mari literaturi. Viaţa literaturii e, pe scurt, secre­tă, scapă determinării riglei de cal­cul şi a compasului. Putem, totuşi, presupune că scriitorii actuali vor gă­si în ei forţa de concentrare necesară pentru a trece de la creaţia unor cărţi, la creaţia unei opere. Căci, nu e un secret : sunt mulţi scriitori, a­­poi, autori de cărţi şi foarte puţini care să-şi fi creat o operă, o mitolo­gie, adică, literară personală, o struc­tura epică sau lirică, o lume, în sine, cu o identitate precisă. Proza română cunoaşte, cred, (sau : ar fi de dorit să cunoască) o dezvoltare în direcţia romanului in­telectual. Intelectual nu înseamnă despre intelectuali, ci un punct mai înalt de reflecţie despre dramele in­dividului de azi. Poezia prea sofisti­cată, va trece — nu am nici o în­doială — printr-o fază de purificare şi va regăsi calea ce duce la înţele­gerea publicului. Faza barocă, ermetizantă, ieşită din reacţia faţă de o ipoezie simplistă, a­­cefală, trebuie depăşită. Suntem­, deci, în pragul unui moment de sinteză a spiritului. Vor apărea, oare, operele fundamentale care să-i dea şi dimen­siunile unui mare moment literar ? Eugen Simion Viaţa literară scapă determinării riglei de calcul şi a compasului Alexandru Graur_____ Limba viitorului Putem vorbi de o ştiinţă a viito­rului ? .Nu aş vrea să dau o definiţie, dar vreau să subliniez faptul că în defi­niţie — şi implicit în cadrul preocupă­rilor ştiinţei viitorului — n-ar trebui să lipsească omul, omenescul. Este ne­cesar ca ştiinţa viitorului să preva­dă măsurile menite să ocrotească nu numai natura, mediul natural, în ca­drul căreia se desfăşoară viaţa oame­nilor, ci însuşi tezaurul sensibilităţii umane, să apere pe om de tehnici­zare excesivă, de rupere de natură şi de sine însuşi. Omului trebuie să i se asigure deplina posibilitate de împli­nire, de evidenţiere a însuşirilor sa­le umane. In viitor, omul trebuie să se încadreze armonic ansamblului me­canismului social, dar totodată umani­tatea nu trebuie să se transforme doar într-o uriaşă maşină ci ea trebuie să-şi păstreze calităţile umane şi să le dezvolte. Este interesant de văzut dacă, de exemplu, creatorii de computere vor mai studia filologia, istoria şi filozo­fia. Creatorii şi mînuitorii de computere vor trebui să-şi păstreze interesul Dan Berindei Armonie între progresul tehnic şi mecanism pentru o problematică exterioară preocupărilor lor profesionale, altfel orizontul lor s-ar restrînge şi ei n-ar mai putea înţelege uriaşul mecanism al transformărilor în lume. O lume a viitorului nu poate fi o lume a computerelor în care omul ar dispare, ci o lume în care să se îmbine armo­nios progresul tehnic cu progresul însuşi al omului. Ca şi filozofia, ca şi ştiinţele umaniste în general, istoria — cartea vieţii umanităţii — nu va putea lipsi niciodată din preocupările omului, căci o cezură faţă de trecut ar­ întuneca orizonturile înseşi ale vieţii umane. Cunoaşterea a ceea ce a fost asigură minţii omeneşti deplina înţelegere a prezentului şi deschide o largă perspectivă a viitorului. Omul nu poate trăi închistat în propria sa viaţă, el are nevoie de punţi spre tre­cut şi spre viitor, are nevoie de senti­mentul apartenenţei la o umanitate veşnică. De asemenea, istoria, dezvă­luind sensul ei ascendent, înfrîngerea obstacolelor retrograde, va fi întot­deauna o susţinătoare a optimismului uman, a încrederii omului în sine în­suşi. Nici o ştiinţă sunt multe controverse în problema bunei ştiinţe a viitorului. Se pare că ştiinţa viitorului este desemnată de dialectica evoluţiei ştiinţelor moder­ne. Ea este caracterizată prin unitatea lor. Este vorba de o integrare, inte­grare ce se efectuează datorită apari­ţiei unor ştiinţe de graniţă. Omeni­rea îşi îndreaptă atenţia spre viitor în aceeaşi măsură în care acordă im­portanţă trecutului printr-o serie de ştiinţe cum sunt : arheologia, istoria, antropologia, geologia etc. Aceasta re­zultă din unicitatea procesului cu­noaşterii, care îşi întemeiază fiecare etapă de dezvoltare pe sintezele ope­rate în trecut. Dar spre deosebire de alte epoci istorice, prezentul cunoaş­te o asemenea dezvoltare a ştiinţei in­cit apare necesară o proiectare în vi­itor a efortului în cunoaştere. De a­­ici, apariţia ştiinţei viitorului. Cunoaş­terea este un proces infinit de punere în evidenţă a relaţiilor şi aspectelor noi. Integrarea nu se realizează numai pe baza apariţiei ştiinţelor de graniţă, ci şi prin preluarea unor aspecte de către o ştiinţă de la alte ştiinţe. De exemplu, modelele matematice au pă­truns în ştiinţele economice, biologice, psihologice etc. Obiectul de cercetare al ştiinţei viitorului este aşadar cerce­tarea întregului fenomen uman ; şti­inţa modernă devine din ce în ce mai unitară. Ea este foarte bine construită pe problemele de pură specialitate. Ceea ce îi imprimă caracterul unitar este reţeaua de legături care cu­prinde ansamblul cunoaşterii umane, universul, viaţa, gîndirea etc. Informatica a apărut tocmai dintr-o necesitate de cuprindere cît mai glo­bală a uriaşului volum de date acu­mulate şi dezvoltarea unora dintre ramurile acesteia teoretice şi practice se fundamentează pe principii de cu­noaştere care aparţin unor ştiinţe cu o dezvoltare istorică deseori milenară. Activitatea ştiinţifică se desfăşoară ca o problemă foarte specializată, dar prin interesul de cunoaştere, caracte­ristic omului de ştiinţă, ea nu poate fi ruptă de realizările obţinute în timp. Cunoscînd ceea ce s-a realizat in timp, se deschid perspective în cu­noaşterea pe mai departe. Fără cu­noaşterea modului de gîndire ştiinţi­fic şi filozofic, în cursul dezvoltării ştiinţei nu ar fi fost posibilă o ela­borare a unei concluzii clare şi şti­inţifice. Albert Einstein arată că „şti­inţa şi filozofia formează corp unic“. Fără cunoaşterea operelor lui Aristo­­tel, Platon, Pascal, Descartes, Marx, Engels, nu ar fi fost posibilă consti­tuirea ciberneticii ca ştiinţă, afirmă chiar creatorul ei, Wiener, la baza concepţiei lui Einstein a stat filozo­fia deschiderii. Pe de altă parte, contribuţia ciber­neticii la întregirea procesului de cu­noaştere ar rămîne incompletă atîta timp cît ea ar rămîne în afara unor sinteze care au fost şi rămîn apana­jul filozofiei. însăşi teoria maşinilor electronice de calcul are la bază da­te sistematizate din fundamentul tutu­ror ştiinţelor. In concluzie, cunoaşte­rea filozofică trebuie să fie fundamen­tul de bază al oricărei ştiinţe. Emil Verza particulară nu se poate dispensa de concluziile filozofiei

Next