Argeş, 1975 (Anul 10, nr. 1-4)

1975-03-01 / nr. 1

" fч% Revista social - cu­ltu­rala a Comitetului judeţean pentru culturi şi educaţie socialistă,editată de ziarul Secera şi ciocanu Doresc să asigur şi de la această înaltă tribună, Marea Adunare Naţională, partidul, întregul popor, că voi face totul pentru a-mi îndeplini în cele mai bune condiţii misiunea încredinţată, pentru lui eforturile întregului partid şi popor, ale întregii noastre naţiuni, în vederea făuririi societăţii țariste multilateral dezvoltate şi înaintării ferme a României spre comunism, a­u so­ci­a spre NICOLA­E CEAUŞ­ES­CI. No S PRIN VOINŢA UNANIMĂ A ÎNTREGII NAŢIUNI TOVARĂŞUL МШАТ CEAUŞESCU­ A FOST REALES PREŞEDINTE­­ SOCIALISTE intern contemporanii numeroaselor şi fundamentalelor eve­nimente care străbat istoria contemporană a patriei şi a poporului român. Trăim în mijlocul acestor eveni­mente, participăm la desfăşurarea lor, ne aducem contribu­ţia la măreţia lor. Dar, în primăvara acestui an, am avut bucuria să trăim un eveniment prin care emoţia a căpătat o şi mai cuprinzătoare amplitudine, participarea noastră fi­ind împletită firesc cu bucuria înţelegerii pe care ţi-o dă credinţa in idealul umanităţii contemporane: viitorul comunist, întregul popor - prin gînd şi simţire - a vibrat astfel, in ziua cînd - prin voinţă unanimă - a reales în înalta funcţie de Preşedinte al Republicii Socialiste România pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, întreaga naţiune şi-a reafirmat astfel în­crederea în exemplul strălucit al revoluţionarului contemporan, al patriotului clarvăzător, pildă vie de dăruire nestrămutată, de devotament exemplar pentru cauza partidului şi a patriei. Mîndrie, cea mai firească mîndrie, a trăit acest popor harnic şi destoinic, în stare să dea patriei asemenea bărbaţi ce repre­zintă, prin activitatea lor de fiecare zi, certitudinea că viaţa şi desăvîrşirea contemporanilor se află în mîinile cele mai demne, în cugetul cel mai limpede, in inima cea mai înalt simţitoare. Poporul recunoaşte în personalitatea tovarăşului Nicolae Ceauşescu chintesenţa spiritualităţii româneşti contemporane, recunoaşte pe cel pe care însuşi timpul il cere, pentru ca acest timp să capete măsura sa adevărată. Şi atunci cînd Preşedintele a jurat in faţa celor ce i-au încredinţat destinele patriei, poporul, într-o unanimitate grani­tică, a răspuns, cu milioane de voci, ca intr-un imens dialog al preţuirii, al devotamentului suprem în slujirea patriei, pen­tru independenţă şi suveranitate, pentru măreţie şi stră­lucire, pentru România. Din milioane de inimi, Preşedintele a primit răspunsul naţiunii : Jurăm să fim aşa cum ne-o cere partidul şi poporul, aşa cum ne cere - fiindu-ne primul exem­plu - întîiul bărbat al vrednicului şi domnului popor român ! S-au răsfrînt în acest înalt ecou jurămintele pentru libertate, dreptate şi independenţă ale celor de peste veacuri care au trăit şi au muncit cu credinţa în viitor şi în speranţă. Reverbe­raţiile lui vor pătrunde spre generaţiile viitoare drept mărturie că acum, ca întotdeauna, pe pămîntul românesc au trăit şi trăiesc oameni drepţi şi liberi. Legămîntul Preşedintelui cu poporul este legâmintul unirii energiilor întregii naţiuni pentru ca viitorul să devină certitu­dine, pentru chipul de mîine al României ; este legămîntul in­tegrării atît de temeinice în destinele omenirii contemporane şi viitoare prin exemple strălucite de clarviziune, luciditate şi echi­libru. Esenţa spiritualităţii româneşti, devenită mesaj umanist în întreaga lume prin glasul Preşedintelui, este certitudinea su­periorităţii socialismului, a libertăţii spirituale, a experienţei multiseculare, oferită acestei lumi cu generozitate, cu încre­derea într-o lume mai bună şi mai dreaptă. Jurâmintul Preşedintelui şi al naţiunii este temelia unui mo­ment care poate fi considerat, încă de pe acum, de importanţă istorică în destinele noastre. Acest sacru legămînt va dobîndi şi în viitor noi şi noi dovezi că drumul ales este pe măsura idea­lurilor din totdeauna ale poporului român şi va primi răspun­sul faptelor prin mîinile, prin minţile şi inimile celor care au răspuns la jurămînt cu jurâmînt ! „In aceste momente memorabile pentru viitorul luminos al naţiunii noastre socialiste, primiţi — mult iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu — şi de aici din Argeş, veche vatră de ţară, sentimentele de nemărginită dragos­te şi recunoştinţă ale celor aproape 68 000 de comunişti, ale tuturor arge­şenilor, ca expresie a bucuriei cu care a fost întîmpinată realegerea Dum­neavoastră ca Preşedinte al Republicii, ca pe un vibrant omagiu, căruia îi adăugăm, mult iubite şi stimate conducător, angajamentul nostru de a des­făşura o activitate exemplară pentru realizarea cu succes a sarcinilor de plan în acest ultim an al cincinalului, pentru traducerea în viaţă a istori­celor documente elaborate de cel de al XI-lea Congres al Partidului Co­munist Român“. (DIN TELEGRAMA COMITETULUI JUDEŢEAN ARGEŞ AL P.C.R.) Trimestrul Sensul sublim al depăşirii de sine A trecut o lungă iarnă fierbinte. Nu atît pentru că a stat sub sem­nul rotitor al soarelui, cît pentru mitul constructorului devenit mai actual decit oricînd. Braţul macaralei-gigant scriind cu majuscule o istorie nouă pe pă­­mînturi străvechi ar merita aşezat, simbolic, în emblema Argeşului. In primul rînd aici, ca o replică, peste veacuri, Meşterului intrat în ba­ladă. Iată, în nordul oraşului a apărut un cartier nou. Nimic deosebit! Vechiul centru al oraşului a dis­părut în cîteva luni, făcînd loc ar­hitecturii moderne. Şi asta e în fi­rea lucrurilor ! Obişnuiţi cu perpe­tua înnoire, oamenii încep să con­sidere firesc tot ceea ce, în urmă cu nu prea mult timp, părea ieşit din comun. Această armonizare a gîndului cu fapta conturează o nouă dimen­siune a conştiinţei socialiste. Cum s-o numim ? I-am zice sentiment al viitorului. Căci viitorul e palpa­bil, se naşte acum, din mîinile noastre. „Poţi construi un lăcaş mai stră­lucit ? — Pot !“ Semeaţa afirmare a forţei creatoare ni s-a relevat ia­răşi, în meşterii de azi. Sensul sublim al depăşirii de si­ne a fost redat acestui popor de că­tre Preşedintele său. In energia sa inepuizabilă, Româ­nia socialistă se recunoaşte cu tot ce are mai de preţ. In primul rînd ca om-constructor cercetînd înăl­ţimile viitoare. Cont. în pag. a 2-a Copacul Agile ploi, ninsoare parcă suptă de lut din plasa unui cer opac, — aceasta-i Patria : neîntreruptă purificare-a vremii, -ntr-un copac. Am fost, sintem­, vom fi. Inscrise-n coajă, stau răni și cercuri. Frunzele se duc. In veșnica, nebiruita-i vrajă noi nu sîntem decit un zvon caduc. Dar cu­ avînt şi libertate cere această creştere a unui trunchi cu cîntecul aproape de tăcere, ca să nu cadă zilnic în genunchi I­I I, cite ploi vor trebui să spele şi ce ninsori să­ acopere mereu rostirea gîngăvită­ a limbii mele şi răguşala cîntecului meu ca să redea lumina înspicată a frunzelor care plutind în vînt refac o Patrie purificată şi foşnetul seminţei — sub pămînt... Ştefan Aug. DOINAȘ Tara, in primăvară In alfabete, de la nord la sud, şi-n suflete, din nou e primăvară, iar în pămînt, seminţele se-aud cu vieţile-mplinind această ţară. Veniţi, prieteni, să­ ascultăm cum grîul vorbeşte soarelui despre copii, cum povestesc, smerite, ramul, rîul istoria acestei Românii ! Să scriem cu o floare pe destine cel mai frumos poem de pe pămînt ! E primăvară, prieteni ! Şi în mine aud trecînd istoria-ntr-un cuvînt. II spun — Partid, şi vieţile se-nchină, pios, ca-n faţa­ izvoarelor o apă. Cînd spun Partid, destăinui o lumină cu care-acest poem trebuia să-nceapă. Cînd spun Partid, eu mă rostesc pe mine în tot ce am mai sfînt şi mai sublim. E primăvară, prieteni, în destine şi-n vieţile pe care le trăim ! Dan ROTARU .­

Next