Argus, iunie 1923 (Anul 14, nr. 3030-3055)

1923-06-01 / nr. 3030

V mm xi? 1 3030 a­bonamente IN TARA IN STRĂINĂTATE Un an 700 lei 6 luni 350 3 luni 200 Un an 500 lei 6 luni 250 3 luni 150 99 99 99 99­­ PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Directori: Chr. D. Stalcovîci $1 S. Pauker INDUSTRIEI şi FINANŢEI Administrator: H. F. Valentin innen­­ tunse EXEMPLARUL 2 Lei în ţară 4 Lei în Străinătate tsm BIROURILE: BUCUREŞTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 6/93 şi 23/69 ARDEALUL ECONOMIC Sărbători „legale" Inventate de autorităţi — Lucrul a fost oprit la Cluj a doua zi de Rusalii.­­ Ce însemnează asemenea a­­buzuri ale organelor executive pentru economia generală?. — Să se ceară pre-­i­fecjilor cunoaşterea legilor Ţării! ! Sunti câteva luni de zile de când făceam, în No. 2951 al ziar­­ului „Argua“, socoteala timpu­lui pierdut şi situaţia de inferio­ritate ce s’a creat Ardealului şi Bucovinei, prin legea repausului duminical suprapusă sărbători­lor­­mari ale riturilor apusene.­­ Ardealul, dela alipirea lui ţara mamă, e obigat, să ţie toate săr­bătorile prevăzute de legea re­pausului duminical, ca şi în ve­chiul Regat. In afară de acestea însă, populaţia care este de alte confesiuni, mai ţine, cu aceeaşi rigurozitate, şi sărbătorile mari catolice şi protestante. Majorita­tea industriaşlor, regustorilor, pancherilor şi a muncitorilor in­dustriali se recrutează însă în Ardeal tocmai din rândul celor de alte confesiuni şi de aceea comerţul, agricultura, finanţele şi înainte de toate industria ar­deleană serbează două rânduri­­de sărbători, de unde rezultă pentru acea regiune o pierdere­­de 12 zile nelucrate în plus pe an faţă de restul ţării.­­ Spre a învedera necesitatea unificării calendarului chiar cu preţul unor­­ concesiuni senti­mentale din partea bisericei or­todoxe, arătam cum aceste 12 zile reprezintând fiecare câte 8 ore de lucru pe zi, calculate la sir n-t-' .«IW*— ;rr.­ •• — triali —t ca să ne mărginim nu­mai la industrie — însemnează o pierdere efectivă de 24 milioa­ne ore de lucru pe an, ore ce nu produc și totuși cad în sarcina păturilor, cari le plătesc, ii Insistam atunci asupra măsu­rilor luate în diferite țări pentru intensificarea cu orice preţ a producţiunei, amintind şi reve­nirea unora din ţări la ziua de Zece ore, spre a reliefa şi mai categoric necesitatea unificării calendarului.­­• Soluţionarea problemei a pă­rut însă prea dificilă sau n’a fost atacată pentru că în situaţiunea în care ne găsim, nu ne dăm încă seama de importanţa pier­­derei ce o suferim şi care se re­percutează atât de dureros în balanţa comercială. Dar apercepţia lentă a unora din cercurile diriguitoare ale ţă­rii este mai mare decât îndrăz­neam să bănuim. Dacă li s-a părut prea complicată rezolvarea problemei de unificare a calen­darului au o scuză: au fost la ordinea zilei şi alte chestiuni mari, a căror soluţionare era ur­gentă —­ şi s’a evitat o nouă bă­taie de cap şi noui discuţiuni. împrejurările climaterice dela, noi şi vecinătatea cu Orientul ar explica tărăgăneala şi amână­rile. Nu găsim însă nici un fel de explicaţie faptului că în afară de sărbătorile legale, precizate în legea repausului duminical, au­torităţile executive din Ardeal impun comerţului, industriei şi tuturor întreprinderilor produc­tive să prăznuiască cu mâinile un sân sărbători bisericeşti orto­doxe fără nici o importanţă şi in cari se lucrează în vechiul regat. Aşa s’a întâmplat a treia zi a Paştilor româneşti şi aşa s’a în­tâmplat în Lunea Rusaliilor: mă găseam tocmai la Cluj Lunea trecută şi am urmărit cu o ne­dumerire justificată detaşamen­tele poliţieneşti care colindau a­­telier, de atelier, birou de birou, magazin de magazin, interzicând orice activitate, orice muncă, sub cuvânt că e o sărbătoare şi a­­meninţând în caz de nesupune­re cu pedepse severe şi cu pa­ralizarea cu forţa a oricărei ac­tivităţi. Mă găseam chiar­ în redacţia unei reviste ilustrate din Cluj, când unul din reprezentanţii for­ţei publice şi-a făcut apariţia cu ordinul de a se înceta orice acti­vitate pentru că aşa e ordin. Şi astfel la cele 12 zile pierdu­te pe an se mai adaugă pentru Ardeal şi zilele pe care autorită­ţile locale cred de cuviinţă să le decreteze de „legale“, păgubind pe toată lumea şi­ în primul rând economia generală a Ţării care are nevoie­ de pr­oducţie in­tensă. - - -, Şi dacă n’am putut obţine u­­nificarea calendarului, cu toată logica fatală pe care o prezin­tă — suntem în drept să cerem Ministerelor de Industrie şi co­merţ şi de finanţe, să convingă Ministerul de interne că e nece­sar să împiedice pe viitor abu­zurile de acest fel ale organelor sale ardelene, aducându-le amin­te că există o lege specială a repausului duminical, una pen­tru ţara întreagă şi care trebue pusă în vigoare şi în Ardeal. Să nu mai răpim inutil şi du­pă capriciile câtârui prefect de oraş, de poliţie sau de judeţ — cari se vede că nu cunosc legile ţării ai cărei funcţionari superi­ori sunt — ore preţioase pentru producţia generală de a cărei scădere ne plângem cu drept cu­vânt şi pe care o prezentăm drept principală cauză a jalni­cei situaţiuni economice şi fi­nanciare în care ne găsim! Sau poate fi cineva de altă pă­rere?, LSviu P. Nasia ■ ■■ I I9 ii Legi distribuite la Senat Erî s'au distribuit la Senat urmă­» ....... seama bugetului ministerului aface­­rilor străine, pe exerciţiul 1922—1923 un credit extraordinar de trezorerie de lei 1.700.000 (un milion, şapte sute de mii), pentru plata, ambalatul şi transportul in tară al materialelor topografice, cartografice şi de repro­ducere atribuite Statului român In urma lichidării Institutului geogra­fic militar din Viena, conform trata­tului de pace de la St. Germain şi de­­ciz­unii Conferinţei ambasadorilor. Acest credit se va acoperi din Fon­­dul de comision de 2 la sută. — Legea prin care se Încuviinţea­ză cumpărarea imobilului din Paris. Avenue Wagram No. si 126 şi Rue Bremontier No. 13 şi 17, cu mo­bilierul aflat în transul pe preţul de Fr. fr. 2.000.000 spre a servi de local legatiunii României din acel oraş. Plata se va face in termen de 10 ani, în rate anuale de câte 200.000 Frs. fr. cu o dobândă de Frs. fr. 5,75 la sută pe an la sumele neamorti­zate. Pentru plata ratelor și a dobânzi­lor se vor înscrie sumele necesare în bugetul ministerului afacerilor stră­ine. — Legea prin care se autoriză Epitropia bisericii Silvestru din Bu­curești să vândă imobilul din str. Lipscani No. 73, Bucureşi, proprie­tatea acelei biserici, pe preţul de lei 3.500.000, maximul oferit la ultima licitaţie. — Legea prin care se recunoaşte calitatea de persoană morală Socie­tăţii „institului economic româ­nesc"cu sediul în Bucureşti. — Legea prin care comuna Go­­lăeşti, judeţul Iaşi, din circumscrip­ţia judecătoriei Ţigănaşi, trece în aceea a judecătoriei ocolului II ru­ral Iaşi. ..................—I Mg!» yi naai»—in ■' I Italia şi bonurile noastre de tezaur Prof. Umberto Ferrari reprezen­tantul unui mare consorţiu de pose­­sori de bonuri de tezaur româneşti a fost cel dintâi care a emis şi a fă­cut să triumfe punctul de vedere al abţinerii faţă de conversiunea pro­pusă de guvernul român prin ban­cherii engleji. D-sa a făcut acum următoarele declaraţiuni corespondentului din Roma al ziarului „Dimineaţa“, pri­vitor la încercarea guvernului de a consolida şi bonurile de tezaur din Italia şi pe cari le reproducem cu ti­tlul de document : — „Aşteptăm tocmai ca guvernul dvs să pună baza tratativelor, fă­­cându-ne prima ofertă. In cazul când ni se oferă o bază acceptabilă, putem pleca la Bucureşti între 10—13 iu­nie. Delegaţii deţinătorilor de bonuri cari pleacă sunt : deputatul Angelini, cu d. Papinetti şi un reprezentant al băncilor. „Fără îndoială, n'am accepta decât imediata regulare a sumelor datorite. In total ele se ridică la 80 milioane lire italiene, ceea ce­­pen­tru Statul dvs. nu înseamnă mult. In schimb bonurile de tezaur se află în cea mai mare parte în mâinile micilor industriași, pe cari neachi­­tarea lor la timp, îi înăbuşe. De a­­ceea nu putem primi o conversiune: transformarea unei hârtii în alta cu scadenţă mai îndepărtată. Cum să fac Impunerile noul Arbitrariu! comisiimilor. — Legea este eludată D. Vintilă Brătianu ministrul­ de finanţe a făcut cunoscut pu­­­blicului, prin numeroase comu­nicate, că a recomandat Comisiu­­nilor de impunere să procedeze cu tact pentru a nu năpăstui şi exaspera lumea cu ocazia apli­­cărei nouii legi fiscale. Or, de peste tot vin plângeri de modul cu totul arbitrar cum procedează aceste comisiuni, căutând să eludeze legea pe care sânt chemaţi să o respecte. Să precizez un caz concret: Este vorba de un oraş de munte unde mulţi, proprietari îşi au clădite căsuţe — zise vile — pe cari le locuesc vara în per­soană, fără să le închirieze. Casa este construită în 1916- A fost impusă de comisia din 1919 la 1500 lei venit anual şi aşa este trecută în rolul respec­tiv. Legea cea nouă prevede precis că nu se poate impune astăzi la un venit mai mare ca de trei ori cel din rolul dela 1914. Cum casa nici nu era construită în 1914 și nu era deci înscrisă în rol în acel an, Comisia înlătu-­ rând rolul dela 1919 opinează astăzi ( 923) că acea casă ar fi avut un venit la 1914 de 2.500 lei și ca atare, conform legii, im­pune astăzi casa la 7500 lei. Cum adică, o casă care în 1919 era evaluată la 1500 lei de fisc, făcea 2500 lei în 1914?. * Prea mult exces de zel, ca să nu zicem machiavelism, din par­tea domnilor Controlori, cari taie şi spânzură în aceste Comisiuni! Este sigur că Statul are nevoe de bani ca să-şi plătească ome­neşte slujbaşii — ca să reprodu­cem declaraţiile domnilor con­­trolori — dar slujbaşii au obli­gaţia de a fi drepţi şi a aplica legea cum este întocmită, iar nu cum ar fi dorit-o Domnia­ lor. Credem că domnul ministru de finanţe va interveni la timp pentru a nu pune lumea de dru­muri cu apeluri şi recursuri­Vremurile sunt destul de grele pentru contribuabili ca să nu mai fie neîncetat hărţuiţi prin asemenea excese de zel. Ing. I. Ştefănescu-Radu Politica leului Nu a devizelor străine Pentru ridicarea monetei naţionale Discutam cu un om de finan­ţe cât şi la achitarea datoriilor cs­­upra intentiunilor guvernului tre industria şi comerţul din ţara, asupra de a lărgi baza actualului regim al exportului, după ce a eviden­ţiat tendinţa lui de a înăspri şi limita regimul de import. Convorbitorul meu, fără să se pronunţe dacă guvernul va face bine sau rău procedând astfel, recunoştea că statul are încă mare interes de a-şi asigura o parte însemnată de cheltueli prin perceperea taxelor de im­port şi export. Recunoştea în acelaş timp că existenţa unor a­­semenea taxe e anti-economică, dar, pentru motivul arătat mai sus, scuză faptul că le percepe. Omul de finanţe nu putea însă să scuze faptul că guvernele au hotărât şi-şi menţin hotărârea de a percepe taxele de import şi export în manete străine, forte şi nu in lei. Prin această procedare, ni se spune, statul devine cel mai de seamă depreciator al leului, a­­dică al monetei sale. Căci cei cari voesc să exporte produsele noastre, trebue să a­­lerge pe piaţă şi să cumpere de­vize străine cu cari să plătească statului taxele de export. Acele devize având mare căutare în ţară, cursul lor sporește în de­favoarea leului, care descrește depreciindu-se. Cei cari importă mărfuri, de­­asemenea trebue să-și procure devize străine în monete forte pentru achitarea către stat a ta­xelor de import. Deci acelaș fe­nomen se petrece: devizele stră­ine se scumpesc şi leul se efte­­neşte. Dacă taxele vamale pentru import şi export s’ar percepe în lei, moneta noastră ar fi căutată şi de importatori şi de exporta­tori, iar căutarea aceasta i-ar da o mai mare valoare, i-ar spori cursul. In schimb, devizele străine forte fiind mai puţin căutate, ar fi găsite cu mai mare uşurinţă şi deci pe preţuri mai scăzute. # Guvernele noastre au preferat să perceapă taxele de import şi export în devize străine forte, gândindu-se la necesitatea ce o au din când în când de aseme­nea devize pentru a face plăţi pentru stat în străinătate. Au făcut şi fac un calcul gre­şit. Dacă asemenea devize ar fi căutate numai de stat, cursul lor ar fi mai scăzut de cât în cazul de faţă, când în acelaş timp cu statul, le caută şi importatorii şi exportatorii. Şi nu se poate spune că statul n’ar putea să’ntrebuinţeze leii ce i-ar obţine din taxele respective. Ei i-ar servi atât la cumpărarea devizelor streine forte necesare. Dar atragerea leilor din străină­tate ar fi reală şi ar contribui şi ea la o mai bună valorificare a monetei noastre. # Deci, dacă guvernul are inten­­ţiunea să lărgească baza regi­mului de export şi în acelaş timp să sporească taxele respective, el are ocazia cea mai bună să dea o mai mare valoare leului, dispunând ca taxele de export să fie percepute pe viitor in lei. Experienţa făcută pân’acum şi rezultată din perceperea ace­lor taxe în devize forte streine, nu mai dă dreptul guvernelor să persiste în greşala ce au fă­cut, ci, din contra,, le obligă, să procedeze tocmai contrariu. Trebue să facem, spunea in-he­ind, convorbitorul meu, politica leului şi am certitudinea că va­loarea acestei oropsite monete va spori simţitor. Afară de cazul când, interese lăturalnice impun ca, în contra interesului general al Statului, să se continue cu po­litica de depreciere a monetei na­ţionale. receptia la tataie a a­hii Man Sop . Academia Română a ţinut ori d. a. o şedinţă solemnă sub pre­şedinţia regelui pentru intrarea în Academie a poetului Octavian Goga în locul defunctului Gh. Coşbuc. La şedinţă a luat parte un pu­blic numeros şi select. Regele a sosit la orele 3 îns­oţit de d. Mişu ministrul palatului şi maior aghiotant Scheletti. D. Pârvan vice-preşedintele A­­cademiei a primit pe Suveran — care este preşedintele de onoare al Academiei. ELOGIUL NOULUI ACADEMI­CIAN D. Pârvan a rostit o cuvântare arătând calităţile cele mai artis­tice ale noului ales. DISCURSUL REGELUI Regele în discursul care ai ur­mat — a arătat solicitudinea cea mare care a avut-o întotdeauna pentru marea instituţie culturală — care este Academia Română. RĂSPUNSUL D-LUI OCTAVIAN GOGA D. Goga, noul ales a schiţat în­treaga activitate literară — cu acea puternică şi sănătoasă poe­zie rustică — a predecesorului său — regretatul poet Gh. Coş­­buc. D. Bogdan-Duică a vorbit apoi despre meritele literare ale nou­lui ales — care este marele poet, Goga — cel care a cântat aşa de frumos viaţa ardelenească de la ţară, cu sbuciumul ei dinainte de unire. C Devizele Băncii Naţionale Punerea lor la dispoziţia pieţii româneşti la cursuri sub paritate Scopurile sunt : I) Dejucarea presiunei ce se exercită în străinătate asupra cursului leului ; şi II) Stimularea la scăderea preţurilor mărfurilor importate, începând din ziua de 29 Mai, bursa noastră de devize a avut un aspect cu deosebire surprinză­tor. O aglomeraţie necunoscută până acum de reprezentanţi ai băncilor şi de negustori, făceau incinta foarte populară. Ori mai cu seamă, sălile bursei erau neîncăpătoare pentru nume­rosul public ce s’a prezentat la corbeille pentru a cumpăra devi­ze. Explicaţia acestui fenomen fără precedent la bursa noastră de de­vize, este disperi­ţiunea Băncei Naţionale, de a vinde devize la cursuri mult inferioare parităţii. Astfel Banca Naţională, prin delegaţii ei, a vândut în ziua de 29 Mai. Franci francezi la 12, când pa­ritatea era 12.50; Lira sterlină cu 840, când cursul real sosit de la Paris era 915 etc. Ceea ce a făcut ca aglomeraţia de cumpărători de devize să fie In cercurile autorizate ale Ban­cei Naţionale, ni s’a explicat că hotărirea institutului nostru de emisiune de a vinde devize in bursă la un curs anumit, este de­terminată de faptul că la Bursa din Paris se stabilesc cursuri fic­tive ale leului nostru. Asupra acestui adevăr, Banca Naţională are înformaţiuni pre­cise, culese cu prilejul unei an­chete ce a întreprins din care re­zultă că anumite interese parti­culare, presează cursul leului nostru la Paris. SCOPURILE ACŢIUNEI BĂNCII NAŢIONALE Scopul măsurei luate de Banca Naţională urmăreşte: 1) O stabilizare a cursului va­lutei naţionale şi urcarea ei trep­tată şi lentă, prin intervenţia Băncei Naţionale, ori de cât­e ori va observa o tendinţă de depre­siune a cursului leului la bursele străine. Această intervenţie a Băncei Naţionale, va înlesni pieţei inter­ne procurarea de devize ieftine ceea ce va diminua cererea noa­stră de devize pe pieţele străine. 2) Banca Naţională, făcând a­­cest serviciu negustorii m ei de a-i vinde ieftin devizele speră să stimuleze piaţa la ieftinirea măr­furilor importate, stabilind tot­u­şi mai mare ori decât în ziua precedentă, a fost faptul că, deşi Banca Naţională a vândut mari cantităţi de devize la cursurile mai sus arătate, totuşi negustorii au plătit devizele de care aveau nevoie la cursurile pieţei mon­diale. De aci, goana negustorilor de pe piaţă, la bursă, pentru a se în­frupta direct din avantagiile i­­mense acordate, în mod neaştep­tat, de Banca Naţională. De alt­fel Banca Naţională, anunţase că va vinde direct importatorilor de­vizele, fără intermediul băncilor autorizate. Am căutat să ne edificăm atât asupra rostului, cât şi asupra impresiei şi a efectului ce a pro­dus în cercurile financiare acea­stă măsură, bizară la prima ve­dere, al­­ Băncii Naţionale şi rezul­tatul acestei anchete îl expunem mai jos. dată o concurenţă între negus­tori.­­ STOCUL DE DEVIZE FORTE AL BĂNCII NAŢIONALE Din informaţiunile culese de la Banca Naţională, aflăm că acea­sta dispune de un mare stoc de devize forte, ce i-au fost puse la dispoziţie de stat, din taxele de export pe care acesta le încasea­ză zilnic. DEVIZE PENTRU NEGUSTORI Cu începere de ori Banca Na­­ţională a vândut devize numai negustorilor, sistem pe care-l va continua şi în viitor, în ziua d©r29 crf. Banca Naţio­nală a vândut şi băncilor devize, la cursurile reduse mai sus ară­tate, din cauză că negustorii nu se prezentaseră în număr sufi­cient. Dar din cantitatea de 909.000 franci francezi şi 11.000 lire ster­line, majoritatea au fost cum­pă­­rate direct de către negustori. Au cumpărat devize. Banca Comercială Română 50 mii franci Banca Elveţiană Română 4000 franci. Banca Moldova 50.000 franc. Bank of Roumanian 50.000 fr. și 1000 lire Sterlinge. Banca Agricolă 30.000 franci francezi. Banque Belge pour l’Etranger 50.G00 franci. inconvenient, regulând tot­odată cursul devizelor și atingând sco­pul urmărit. t­­ MIJLOACELE PROPUSE ! Mijloacele ar fi următoarele: 1) Să acorde tuturor băncilor, cari au ca principal obiect de o­­peraţiuni, creditul comercial, dreptul de a vinde şi cumpăra devize. 2) Băncile, cumpărând devizele ieftin oferite de Banca Naţională la cursul ce crede de cuviinţă, să fie obligate a le revinde importa­torilor pe bază de facturi, cu un beneficiu rezonabil, stabilit pro­centual. 3) In acelaş timp să se fixeze şi cursul de vânzare a devizelor de către exportatori, astfel ca în­tre bănci să se stabilească o con­curenţă în limitele cursului fixat de Banca Naţională. 4) Operaţiunile de devize nu trebuesc admise decât după ce Banca Naţională a stabilit cursul din ziua respectivă, astfel ca să nu se încheie operaţiuni la cur­suri aribtrare. Numai în acest mod cursul leu­lui nostru ar putea ieşi din de­pendinţa burselor străine, el fiind regulat de Bancă Naţională, în raport cu cererea şi oferta reală, atingându-se totodată şi intere­sul primordial de a nu se creă două categorii de bănci şi negus­tori: avantajaţi şi neavantajaţi. *­­ Asupra technicei operaţiunilor la bursa noastră de devize, am cules de asemenea o serie de lă­muriri foarte interesante, asupra cărora vom reveni într’un număr viitor. ) |« S`adu « «gri» ------­Lămuriri din cercurile Băncii Naţionale Păreri din cercurile financiare şi ale Bursei In cercurile bursei, această ino­vaţie a Băncei Naţionale este pri­vită cu multă rezervă. Părerile sunt împărţite. Dar dacă în principiu toată lumea ac­ceptă măsura, ca una ce poate contribui la o stabilizare a leului, asupra aplicării ei practice şi technice, părerile sunt foarte îm­părţite. ACŢIUNEA BĂNCII NAŢIO­NALE SA SE FACA LA PARIS In unele cercuri financiare se susţine că oferta de devize a Băncei Naţionale ar trebui fă­cută la Paris, influenţându-se di­rect cursul leului la bursa res­pectivă. Din partea Băncei Naţionale ne răspunde însă, la această că, mă­sura a fost încercată, fără vr’un rezultat pozitiv. " * Pe de altă parte se critică fap­tul că Banca Naţională a vândut şi unora din băncile autorizate, devize ieftine, în prima zi, fără a lua măsuri că aceste devize să fie revândute negustorilor cu un beneficiu rezonabil. Din această cauză majoritatea negustorilor cari au cumpărat devize de la bănci, le-au plătit tot la­ cursul mondial. Asupra acestui procedeu Ban­ca Naţională a revenit însă. PROPUNERILE UNUI DIREC­TOR DE BANCA Din complexul părerilor expri­mate, asupra acestei chestiuni, reţinem pe aceea a d-lui Pesman- Hies, directorul general al Băncii Anglo-Române care dă ucele so­­luţiuni interesante. Iată ce ne spune d-sa: Măsura Băncei Naţionale­, nu poate fi socotită ca rea dimpo­trivă ea este şi ar putea fi foarte bună, dacă s’ar ţine seamă de ur­mătoarele consideraţiuni: 1) Bancă Naţională, nu poate satisface întreaga cerere de de­vize din tot cuprinsul ţării. Chiar dacă ar avea mijloacele technice necesare, ca să satisfacă pe toţi comercianţii cumpărători de devize ce se prezintă la bursă, a cum rămâne cu cererea din provincie, căci nevoia de devize nu se limitează numai la comer­cianţii din Capitală? In actualele condiţii, când in interval de un sfert sau jumătate de oră — dela 12 jum.—­ d. a. — se încheie toate operaţiile Băncei Naţionale în devize la bursă, majoritatea negustorilor nu au posibilitatea de a-şi procura de­vizele de la Banca Naţională. Presupunând totuşi că au a­­ceastă posibilitate, dând la timp ordine de cumpărare agenţilor o­­ficiali de schimb, nu toţi negus­torii dispun, în orice mom­ent, de numerarul necesar pentru a-şi procura devizele. De îndată ce băncile nu pot cumpăra devize în bursă, ele nu vor acorda comerciantului credi­tul necesar în acest scop, în­cât acesta, în mod forţat, este nevoit să r­ecurgă tot la băncile autori­zate, care îi vor vinde devizele la cursurile pieţei mondiale. Totuşi, Banca Naţională are posibilitatea de a uni acest reparaţiunile Ungariei Praga. 30. — Corespondentul Parisian al ziarului Prager Presa află din cercuri bine informate a­­supra despăgubirilor, că spusele d-lui Bethlen, în care arată că Franţa ar fi determinat Mica în­ţelegere să renunţe la punctul ei de vedere de a pretinde ca o par­te din împrumut să fie destinată pentru despăgubiri sunt lipsite de orice fundament. Discutând împrumutul ungar, Comisiunea de despăgubiri a constatat una­nim că nu există nici o analogie între Austria şi Ungaria, aceasta din urmă fiind o ţară bogată. Delegaţi englezi şi italieni de­clară că propunerile lor particu­lare sunt departe de a comporta un moratoriu pentru Ungaria. Astfel fiind, toate Marile Puteri sunt unanime în vederile lor, şi anume: că despăgubirile datorate de Ungaria trebuesc să formeze baza conversaţiunilor dintre Un­garia şi celelalte state aliate. 41 Memorandul belgian in chestia reparatiunilor Berlin, 39. 1. Ziarele publici memorandul belgian în chestia reparaţiunilor. Regienii sunt de părere că Ger­mania ar putea plăti anual cel puţin 2 miliarde 400 milioane mărci aur. Memorandul belgian prevede pentru Germania o desvoltare a sistemului de monopolizare şi darea în arendă a acestor mono­poluri la societăţi internaţionale. Belgienii cred că aceste monopo­luri şi căile ferate pot da în timp de 60 ani un venit anual de 1 mi­liard 990 milioane mărci aur a­­fară de producţia de cărbuni, care se evaluiază la 500 milioane mărci aur. Ocuparea Ruinului se va re­duce la controlul livrărilor, în caz dacă Germania nu se achită de obligaţiunile sale ea va fi din nou ameninţată cu ocuparea te­ritoriilor sale.

Next