Argus, ianuarie 1941 (Anul 31, nr. 8316-8336)
1941-01-01 / nr. 8316
ANUL XXXI No. 8316 A apărut si s’a pus in vânzare TIMPUL familiei TIMPUL PENTRU TONI No. 49 Număr de Anul Nou •NMS(^w;««a«8W««â9S«M9M9M«MeMM ABONAMENTE In străinătate Tariful In funcţiune de convenţiile poştale Internationale -Min ii internationale 3 fel ip? i p?ă-6 lei In străinătate ist DE ANUL NOU 8 Pagini 3 Lei ORGAN ZILNIC Al COMERŢULUI BIRwilLE , Bucureşti, Str. Constalin Miile No. 15 MIEI SI FINANŢE 11 Ianuarie 1941 Alkuts plusmvânzari timpul faminei TIMPUL PENTRU TOŢI No. 49 înlSec an 3.05.44 Număr de Anul Nou PUBLICITATEA se primeşte la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate. Proprietar : „ARGUS" S. A. Înscris sub No. 203 Trib. Ilfov. Redactor responsabil: AL. PETROVICI In ţară Un an 1000 Lei 6 luni 550 .. 3 luni 300 INCA UN AN ÎNCHEIAT de N* Daşcovici Firea omenească, plină de neastâmpăr şi de ciudăţenii, ne pune, mereu, in faţa goanei după schimbări şi noutăţi, în acelaş timp când ne arată o puternică dorinţă de statornicie şi de conservatorism. Năzuinţa spre mai bine, veşnicul avânt de înălţare, propriu făpturii omeneşti, împletit cu speranţa tainică în viitorul necunoscut, după clipele trăite pe care nu le mai preţuim îndestul fiindcă le cunoaştem şi fiindcă aparţin trecutului, este isvorul necesar al acestui neastâmpăr ce însoţeşte şi întreţine viaţa însăşi. Dacă ne gândim bine, ar trebui, tocmai dimpotrivă, să regretăm anii cari trec fiindcă nu se mai întorc niciodată pentru cei tineri ca şi pentru cei bătrâni — dar să ne înfiorăm de necunoscutul viitorului cu tot ceea ce ne poate aduce în rău şi, mai ales, cu aproprierea de sfârşitul firesc al vieţii, încă un an încheiat din viaţă nu înseamnă decât un pas mai departe spre sfârşitul, care ne aşteaptă undeva, pe drumul viitorului necunoscut, — şi ar trebui să fie un prilej de adâncă amărăciune, de păreri de rău. In realitate, chiar aşa este de câte ori ne amintim că la cutare dată, înapoi, o fiinţă din cele dragi era în viaţă şi, de sărbătoarea Anului Nou, am avut, atunci, fericirea să mai fim împreună pentru ultima dată. Dacă ne-ar fi putut cineva preciza, atunci, cu precizie, ce avea să se întâmple în anul cel nou, bucuria sfârşitului de an vechiu nu s’ar fi schimbat oare într’o adâncă întristare? Cu fiecare an nou se zăresc rândurile celor scumpi şi apropiaţi pentru ca să ajungem a simţi tot mai mare golul din jurul nostru. Precum spunea, odată, un mare bărbat politic al nostru, cu prilejul cinei triste ceremonii, pe măsura ce trece timpul se răresc rândurile prietenilor de idei şi de vârstă până ce intr’o zi ajungi să vezi că ai rămas aproape stingher pe lume pentru că majoritatea alor tăi au trecut de aici, dincolo, în veşnicie. Şi, cu toate acestea, ne bucurăm, totdeauna, la sfârşitul anului pe care l-am trăit şi-l cunoaştem, cu toate cele bune şi, mai ales, relele lui, — în speranţa că anul ce vine, cu tot necunoscutul lui plin de surpriză, are să fie mai bun pentru noi şi pentru ai noştri. In clipa despărţirii de anul încheiat, toate gândurile noastre şi toate speranţele ni se îndreaptă, încrezătoare, spre anul cel nou, tânăr, lipsit de păcate şi plin de frumoase făgâdueli. O să fie mai bine în anul cel nou, nu se poate să fie altfel, ne şoptim, fiecare, cu o convingere adâncă istorită din speranţă, un fel de auto-sugestie, care ne bucură şi ne dă un avânt nou pe drumurile necunoscute ale viitorului. Anul care se duce acum, 1940, pe care l-am primit plini de speranţe, dar şi cu adâncă îngrijorare, a fost, fără îndoială, un an nefast pentru neamul nostru. Rănile primite de fiinţa neamului românesc din atâtea părţi, sângerează puternic, iar speranţa noului an nu ne scuteşte de durerea adâncă a acestor răni. Dimpotrivă chiar, în clipa când păşim în Noul An, îndurarea suferinţelor datorite anului 1940 ne este uşurată, oarecum, prin tainica speranţă că 1941 va putea să ne aducă îndreptarea unor nedreptăţi suferite. A fost prea nenorocos anul 1940, pentru ca să nu fim îndreptăţiţi a spera că noul an, 1941, va fi mai bun şi mai drept faţă de neamul nostru, aşa de crud şi de des încercat dealungul veacurilor. Cu această nădejde şi cu credinţa că va fi mai bun decât anul trecut, să primim bucuroşi anul 1941! ORDINUL DE ZI AL D LUI GENERAL ION ANTONESCU CĂTRE ARMATĂ ORDIN DE ZI Nr. II Ianuarie 1941 OSTAŞI. — Cu fruntea încruntată, şi plecată, cu sufletul îndurerat şi cu credinţa nesdruncinată, am ajuns la capăt de an vechi şi la început de cale nouă. — Şi azi, ca întotdeauna, în această zi, de ispăşire , pământească şi de înviere creştinească, azi mai mult ca altă dată, gândul meu şi grija mea de frate şi de prieten, de părinte şi de şef, se îndreaptă, în primul rând, către tine dragostaş, de toate gradele şi de toate vârstele, fiindcă de patruzeci de ani mintea mea s’a trudit pentru tine şi sufletul meu a pătimit pentru tine. — Am dorit şi am visat, am luptat şi am indurat, am fost bârfit şi am fost lovit fiindcă am vrut să pun. In mâinile tale vânjoase cea mai bună armă; în sufletul tău cinstit cea mai înflăcărată credinţă; în inima ta curată cel mai viforos avânt; pe corpul tău trudit cea mai simplă dar mai nepătată haină; în credinţa ta nelimitată în destinele neamului cele mai înflăcărate aripi; şi in privirea ta, scrutătoare şi caldă, cea mai vie dintre Icoane: PATRIA. OSTAŞI, — Multe s'au schimbat in ţară şi peste hotare în anul de cruntă şovăire şi de adâncă pătimire pentru voi şi pentru noi. — Ca de atâtea nenumărate ori în trecut ne găsim, şi in acest început de an, la răspântie de vifor. — Este anul în care, pentru noi şi pentru alţii, în sânge şi prin sânge, se pregăteşte o lume nouă. — Astfel fiind, este in căderea n\ca să vă spun adevărul şi să vă chem la datorie. OSTAŞI: — Nu uitaţi, de la mic la mare, că sunteţi eşiţi d ntr’o brasdă stăpânită şi păstrată prin sânge şi în sânge. — Impletiţi-vă şi înfrăţiţi-vă cu această brasdă. Staţi înfipţi in ea şi pregătiţivă să muriţi cântând pentru ea. Este mai mult ca oricând, porunca ceasului de faţă. Este poruncă pentru mine şi este poruncă pentru voi. A împins de ea şi supus ei am sfărâmat, la 6 Septembrie, sisteme vechi şi pline de păcat. Aţi fost şi voi întinaţi de ele. Nedreptatea şi neomenia, trândăvie şi necinstea, duhul rău şi păcătoasa şoaptă se cuibărise, pe alocuri şi printre rândurile voastre. * — Ta atunci mă a bat, draci ostaşii să vă dau şi vouă şi viaţă nouă, să croesc şi pentru voi drumuri drepte şi căi eterne de lumină şi de mândrie, de înfrăţire şi de tărie. S’a terminat cu bunul plac al unora şi cu răul trai al altora. — Cine nu va înţelege, la timp şi din timp, această imperioasă poruncă a vrerii va fi zdrobit sub greutatea cerinţelor de îndreptare şi de erivare ale neamului. — De acum înainte seriozitatea va lua locul uşurinţei, vrednicul va da la o parte pe nevrednic, onestitatea va zdrobi tâlhăria, caracterul va înfrânge pe viclean şi-l va împiedica să mai străbată, prin intrigă şi linguşire,prin minciună şi prin perfidie, pila înrudire şi prin ticăloşie, către vârfurile de comandă pe care au pus stăpânire acei cari au dus şi ţara şi instituţiile ei acolo unde ştim, simţim, şi suferim că sunt. De acum înainte pe culmi nu vor mai trebui să ajungă decât vulturii. — Sunt convins că şi voi ca şi mine socotiţi că trebue să ne întoarcem, cât mai este timp, pe dâra de lumină, de glorie şi de jertfă pe care a umblat, fără să şovăiască, neamul nostru de la Sarmizegetuza şi până la bătrânul şi înţeleptul Rege, care a pregătit, cu munca şi exemplul lui, Marea şi Istorica înfăptuire. — Crucea şi Stindardul, Ogorul şi Patria, Onoarea şi Virtutea, înfrăţirea şi Iubirea, Legea şi Omenie, să fie Ostaşi, ţelul nostru de acum înainte, fiindcă el a fost veac de veac, este Şi va rămâne crezul adevăraţilor români. Ofiţeri, Subofiţeri şi Soldaţi, aveţi în sufletele voastre flacăra sacră a veşniciei. Ţineţi în mâna voastră destinele Patriei. Sunteţi tinereţea şi speranţa ei. Infrăţiţi-vă cu tineretul înflăcărat şi curat al neamului. — împreună cu el un singur şi puternic braţ să facem; într’un singur cuget să gândim; într’o singură voinţă să ne pregătim; pentru un singur destin, acela al Patriei, să muncim; în jurul unui singur simbol, Regele, să ne strângem. — Să pregătim astfel României locul pe care-1 merită sub soare şi dreptul pe care-l are în lume. — Ostaşi adunaţi de prin văi, de pe dealuri, şi de prin ponoare, lacrimi grele au curs şi curg. In genunchi la altare am mărturisit şi mărturisim că am greşit, să învie însă In voi credinţa că ne vine biruinţa. General I. ANTONESCU I Ianuarie 1941 înaltul ordin de zi al M. S. Regelui Mihai I către armată CASA M. S. REGELUI ÎNALT ORDIN DE ZI I N IANUARIE 1941 OSTAŞI. Anul în care ţara şi-a văzut graniţele sfărâmate, s’a sfârşit. A fost anul în care voii Ostaşi ai României, aţi fost supuşi la cea mai grea încercare prin care poate trece un soldat, încercare rară în istorie dar care a prăbuşit armate puternice şi glorioase. In sufletele voastre s’a dat acea luptă, nevoită de voi şi nevăzută de nimeni, între onoarea şi supunerea militară, luptă din care numai printr’o minune o armată mai poate ieşi întreagă. Şi armata noastră a ieşit cu sufletul întreg. Este singura mângâiere pe care o avem la sfârşitul acestui an de ispăşire în care nici Dumnezeu nu ne-a cruţat. In pragul noului an, întâiul meu gând se îndreaptă către voi, ostaşii ţării şi ai mei. Sigur de virtuţile voastre, încrezător în viitorul de mărire al scumpei noastre Patrii şi cu nădejdea în Dumnezeu, vă urez vouă celor de sub arme cât şi celor dela vatră. La mulţi ani cu izbândă. 30X111940. MIHAI R. Cuvantul d-lui general Asilonescu în pragul noului fin Către muncitori, ostaşi, săteni, cărturari, bogaţi şi către toată naţiunea română Uniţi-vă, Români,n credinţă, in iubire, în munca, Unifi-vă, din toate colţurile sfâşiate ale Neamului, din toate casele, ca să ducem mai departe străduinţă strămoşilor şi viitorul copiilor noştri. RO MA rat fiindcă ai voit pace şi linişte pentru ca să ai siguranţa bunurilor tale şi mulţumirea averii pentru urmaşii tăi. Şi tu, cărturarule, care ai făcut el, şi taci şi astăzi, ştiu că aştepţi ceasul când Ţara să-ţi cinstească mintea, Neamul să-ţi preţuiască sufletul şi Statul să-şi întemeieze soarta pe rostul tău de cârmaci al cugetelor şi nu să te umilească izgonindu-te de la luptă sau trudindu-ţi viaţa în umilirea sărăciei. Iar tu, Armată dragă, ofiţeri şi ostaşi, ştiu că ai voi să-ţi speli fruntea de ruşinea înfrângerii şi să meriţi umbrele părinţilor şi strămoşilor care au ştiut mult. In noaptea această sfântă, aşi voi să fiu pretutindeni, să fiu lângă fiecare dintre voi. Să intru creştineşte în tinda casei tale, SATEAN TRUDIT, ca sămi încălzesc cugetul la focul care pâlpâie în vatra ta săracă şi credincioasă. Să-ţi desmierd pruncii, să-ţi privesc cu mândrie feciorii, pe care se reazimă toată puterea de viaţă a ta şi a Neamului. Ca să poţi înţelege că tu eşti Ţara, că de hărnicia şi credinţa ta şi a copiilor tăi atârnă bogăţia şi viitorul Patriei. Să bat la uşa ta măruntă, MUNCITOR SMICIUMAT, şi să-ţi întind o mână caldă de frate, ridicat şi el prin muncă şi prin trudă. Ca să simţi că munca ta este înţeleasă, că mă zbat pentru mulţumirea ta şi a familiei tale împovărate. Această mulţumire va veni prin înfrăţirea tuturor, prin munca noastră laolaltă, prin înţelegere şi ascultare şi nu pe căile urei sau ale prăbuşirii altuia. Fiindcă munca şi credinţa înalţă, pe când invidia şi ura surpă. Şi tot gândul meu este să te înalţ prin grije curată şi creştinească faţă de tine şi de ai tăi. Să urc treptele casei tale, BOGATULE, ca să ştii că averea ta ne e scumpă — dacă este curată — fiindcă e a Ţării. Că bucuriile casei tale, pe care alţii nu le au, ne încredinţează că din propria ta conştiinţă şi înţelegere ne vei ajuta să facem din bucuria ta, bucuria altora. Să intru în casa ta împodobită de gânduri, CARTURARULE, ca să îţi poţi da seama că tăcuta ta suferinţă şi îndârjita ta aşteptare nu sunt fără izbăvire. Că apostolatul tău la şcoală, la altare, în dregătorii, nu este o risipă de faptă necântărită, neînţeleasă. Că pe gândurile şi sufletul tău se reazimă toată încrederea noastră, toată puterea noastră de îndrumare şi de creaţiune. Să pătrund, ca un duh nevăzut, în cazărmi, acolo unde dormiţi voi, OSTAŞI SCUMPI, braţ de oţel al Ţării, şi ca un părinte cu neliniştită iubire să-mi lipesc buzele pe frunţile voastre strânse pentru ca să puteţi pricepe că asprimea adevărată din grije şi iubire pleacă. Aşi voi mai ales, Români, fraţi dragi şi încercaţi, să simţiţi toţi că astăzi mă străduesc să fac să se cârmuiască cu înţelegere şi iubire, iar nu cu trufie şi asprime. Că toată râvna mea este să vă sting suferinţele şi să vi le îndrept, cu toată credinţa mea în Dumnezeu şi în oameni. Ştiu că tu, sătean trudit, n’ai plug şi n’ai haine; că fierul e scump pentru punga ta goală şi bumbacul nu-ţi ajunge ca să-ţi îmbraci copiii; că pământul ţi-a rodit puţin şi gurile casei tale sunt multe. Ştiu că tu, meşteşugar chinuit, nu-ţi poţi îndestula nevoile cu greul muncii tale, că râvneşti să nu-ţi mai vezi copiii ofiliţi şi să-ţi ştii fruntea despovărată de griji şi sărăcie. Ştiu că tu, bogatule, eşti tulburi . Vă înţeleg toate aşteptările, fiindcă sunt şi ale mele. Din zori şi până în zori, mă străduesc să aduc un fir de lumină in întunericul suferinţelor noastre. Trebue însă să înţelegeţi cu toţii că numai Dumnezeu poate aduce izbăvirea prin minuni de fulger, şi eu nu sunt decât om. Am primit pe umerii mei povara Statului în ceasurile cele mai sbuciumate . Dinastia zdruncinată şi hulită; graniţele trădate şi prăbuşite; sute de mii de români izgoniţi din vetrele lor cotropite şi aruncaţi pe drumul desnădejdei; pierderea bogăţiilor şi veniturilor unei treimi din teritoriul Ţării; sporirea sarcinilor pentru sprijinirea izgoniţilor, a funcţionarilor şi instituţiilor pribege; niciun sprijin serios din afară, urmare a unei politici de nesinceritate faţă de toţi şi izolarea Ţării, neînţeleasă de nimeni şi lovită de toţi; descompunerea morală şi pierderea autorităţii Statului prin greşelile pe care le cunoaşteţi prea bine; o luptă aprigă între generaţii şi anihilarea forţelor politice care ar fi putut constitui un reazem al ordinei; un an agricol rău cu toate apăsările sărăciei, cu lipsa totală a aprozionării oraşelor şi regiunilor de munte; însfârşit, pedeapsa destinului, prin cutremurele pustiitoare care au lovit pe atâția dintre noi. [(Continuai*« fit pag. R OMÂ NI, In această noapte de adevăr, de credinţă şi de lumină nouă, nu vă cer decât o judecată dreaptă. Nu vă cer gânduri de răsplată. Dar vă cer să înţelegeţi că am făcut tot ceea ce un om sprijinit de Dumnezeu putea face. Am întărit Dinastia, curăţind Tronul de pete umilitoare şi treptele lui de slugi nevrednice. Am întărit poziţia Ţării, sprijinind-o pe înţelegerea cu trei din cele mai mari şi mai puternice impe-U ale lumii, o înţelegere sigură şi demnă, care să ne dea liniştea şi să ne asigure propăşirea viitorului in onoare. Am făcut un mare acord economic, sprijinit de Fuehrer, ca să pot reface tot inventarul agricol al ţării, să dăm ţăranilor pluguri şi tractoare, să întemeiem o industrie agricolă şi să ne punem în valoare bogăţiile, refăcând şi drumurile noastre. Am sprijinit şi aşezat pe toţi refugiaţii şi Instituţiile Izgonite din teritoriile sfâşiate, expropriind 56.000 hectare, pentru a da rosturi de viaţă celor pribegi şi dându-le ajutoare in bani tuturor. Am repus Statul, pe cât am putut, pe baze de cinste şi de muncă şi am dat justiţiei Întreaga răspundere a condamnării marilor vinovaţi de distrugerea averii publice, smulsă din Jertfa cetăţenească, iar justiţia a şi păşit la îndeplinirea acestei sarcini. Am luptat să Împac generaţii, să folosesc energia creatoare a tineretului şi să fac din regimul legionar o pârghie politică pentru sprijinul Statului pe tot ce este nobil şi înălţător in tineret. M‘am străduit să înlătur toate consecinţele anului rău agricol, agrovizionândl regiunii«! săraca, «wsr|, trolând preţurile, stăvilind speculaţiunile; şi am făcut totul ca să ajut pe sinistraţi, făcând legi şi dând credite şi ajutoare pentru reclădirea a tot ceea ce a fost cu putinţă. Şi cu toate aceste jertfe, pot să vă spun că am realizat economii în bugetul Statului, aşa cum nu s-a făcut altădată. Toate înfăptuirile din această vreme vă vor fi astăzi aduse la cunoştinţă, ca să mă judecaţi, cei de bună credinţă, după ceea ce am realizat. După ce veţi lua cunoştinţă de aceste împliniri, veţi conveni, Români, că în trei luni de guvernare, am săvârşit tot ceea ce un om putea săvârşi, nn împrejurări atât de grele. S-au făcut, desigur, şi unele greşeli. Cele mai multe sunt însă pornite din nerăbdarea, justificată pănă la un punct, de a Înlătura cu un minut mai devreme umilinţele şi suferinţele atâtor generaţii. Nu Cred Insă să fie printre voi, Români, unul singur, care să creadă că Generalul Antonescu, a hărţuit între salvarea Ţării şi drumurile în străinătate pentru asigurarea viitorului, — ar fi putut Împiedica o greşeală şi n‘a făcut-o. Să nu uităm că eram pe pragul anarhiei şi al ocupaţiei străine şi că am străbătut o revoluţie. N‘am sacrificat nici onoarea, nici liniştea şi nici viitorul Neamului. Atâta pot să vă spun. Cine este Român şi om, mă poate Înţelege. IN PREAJMA ANULUI NOU de A* Cortessasfii* In optzeci de ani, statul nostru modern, alcătuit din două mici principate supuse Turcilor, a ajuns la deplină maturitate, întins până la hotarele răspândirii neamului nostru, stăpân deplin pe destinele lui și sprijinit pe o armată gata de luptă in orice moment, statul nostru nu dorea decât ca Bunul Dumnezeu să-i dăruiască pacea cu vecinii şi liniştea înăuntru. Noi nu ne-am dat seama insă că maturitate, înseamnă primejdie şi luptă. Noi am păstrat încrederea oarbă în „norocul românului”. E adevărat că timp de optzeci de ani, îngerul păzitor orânduit de Dumnezeu să călăuzească paşii noştri, ne-a ferit atât de lăcomia din afară cât şi de propriile noastre greşeli. Norocul ne-a luminat calea până ce am ajuns la vârsta răspunderilor mari, când am rămas de capul nostru.. La această vârstă nu mai stau sub pază decât cei săraci cu duhul, smintiţii şi risipitorii. Pe aceştia, Bunul Dumnezeu ii mângâi făgăduindu-le împărăţia cerurilor, fiindcă împărăţia pământului el o dă celor iscusiţi, care ştiu să facă dintr’un talant, zece, şi să înmulţească astfel bunătăţile pământului celor cuminţi care stau gata şi veghează ca fecioarele înţelepte aşteptând cu candelile aprinse venirea neanunţată a mirelui, târziu după miezul nopţii, celor pe care nenorocirea şi durerea nu-i doboară ci, căzuţi, se ridică, îşi iau patul lor şi umblă, în puterea credinţii. Neputându-ne mulţumi cu soarta neamurilor pe care Dumnezeu le răsplăteşte de robia pământească sfigaduindu-le împărăţia cerească, noi trebue ca acum când întoarcem cea din urmă foaie a anului 1940, să stăm ca jidovii la râul Vavilonului şi să plângem, pentru a ne aminti de a pururi că în acest an blestemat am pierdut patru provincii şi că milioane de fraţi de-ai noştri au căzut în robie fără ca noi să fi ridicat mâna în ajutorul lor. Am fost deprinşi până acum să sărbătorim numai zile de mare bucurie pentru neamul şi ţara noastră. A venit vremea să scriem zilele negre în calendarul mucenicilor neamului căzuţi în robie, sau omorîţi în lupte pentru libertate. Răspunzând acestei chemării a vremii, să înscriem anul 1940 cu negrui în inimile noastre şi în amintirea generaţiilor care vor veni după noi. Urmaşii noştri ne vor judeca aspru fără îndoială, şi ei vor vedea în cutremurele care ne-au îngrozit anul acesta, voinţa Celui de Sus, care ne-a zguduit ca să ne amintească zădărnicia socotelilor prin care cei fricoşi fug din faţa morţii şi a ruinelor. Viticultura ţării în anul 1940 de prof. Em. Antonescu Preşedintele Uniunei Generale a Sindicatelor Viticole lângerile acestei nenorocite secţii a agriculturii româ- ■ neşti — viticultura — ca un Leitmotiv wagnerian reapar din nou. Anul 1940 poate fi socotit că a fost cel mai rău din câţi au cunoscut viticultorii. Problema viţelor sălbatice e tot nerezolvată deşi atâţia miniştri anteriori se angajaseră să facă această profilaxie. Ne-am ales până în prezent cu o serie de legi neaplicate Lumea politică veche, deşi recunoştea, dreptatea noastră, nu trecea la fapte, speculând voturile alegătorilor de la câmp. In acest timp beţia se întinsese în toate căminurile, nici copiii de şcoală şi chiar cei de ţâţă nu erau cruţaţi. In acelaş timp angrosiştii de vinuri, cumpărând pe nimic vinul de „teias“, care se produce ca orice buruiană fără muncă şi cheltuială, distrugeau pe producătorii de vin nobil, şi înşelau pe consumatori cu un vin de laborator. In sfârşit, Conducătorul Statului, d. general Antonescu, ne-a vestit hotărârea de a desfiinţa „terasul” şi a reda agriculturii, pământurile de la câmp, adică întrebuinţării lor fireşti. Ii vom rămâne recunoscători şi noi viticultorii ca şi toţi consumatorii. Ii atragem însă atenţiunea că in momentul când D-sa ne anunţa hotărârea pe care o arăt mai sus, alt minister desfiinţa fondul viticol creat tocmai pentru desfiinţarea hibrizilor. Cele 250 lei pe hectar pentru crearea creditului viticol nu se vor incasa, pentru că viticultorii n’au avut recoltă, anul 1940 fiind cel mai rău din câte au înregistrat producătorii de viţă nobilă. Alături de vechea problemă a viţei sălbatece, — problemă rezolvată de toate Statele europene — au căzut pe capul nostru alte noui și grele nenorociri. In anul 1939, grindina a distrus recoltele din cele mai de seamă regiuni viticole. Anul 1940 a înregistrat cea mai scăzută recoltă de vin din câte se cunosc; nici 10 la sută nu s’a adunat din venitul normal, iar pe deasupra pentru a pune capăt nenorocirilor, ne-a mai venit şi cutremurul. . NT Mulţumim guvernului că a venit imediat cu legea suspendărei ratelor pe acest nefast an 1940 .Insă cum viticultura nobilă este, graţie politicianilor anteriori, de 15 ani în continuă criză, iar in anul 1839, din cauza grindinei n’a fost recoltă, cum anul 1940 a mărit sărăcia viticultorilor, urmează că solicitudinea guvernului trebueşte lărgită şi anume: recunoscut fiind că anul acesta 1940 ca şi în 1939 viticultorii n’au avut recolte — de aceea s’au şi suspendat ratele pentru 1940 — ei n’au de unde plăti nici ratele anterioare, viticultura fiind în criză permanentă. De asemenea luna Mai 1941 fixată pentru achitarea sumelor împrumutate pentru reparaţia caselor, trebue a fi schimbată. In acea lună munca viticultorilor este în toi şi banii sunt mai necesari ca oricând, eavând doi ani în şir recolte, viticultorii nu vor putea muncii viile în anul care începe... Trebue deschis un credit larg şi cu dobânzi minime. Trebue creat un privilegiu la fel ca acela înfiinţat de d. ministru de jutiţie pentru sinistraţi însă pe un termen mai lung, de minimum doi ani, ca oricine să aibe timpul necesar saşi vină în fire. Şi în mod implicit, viticultorii în primul rând au dreptul la un moratoriu mai lung până se va rezolva criza de care nu ei sunt vinovaţi, ci alţii. Fără asemenea măsuri urgente şi pe deplin juste, viile vor rămânei nelucrate. E bine să nu se uite că, dacă la agricultura obişnuită un pământ poate fi lăsat pârloagă uit an, viile dacă nu sunt lucrate într’un singur an, se pierde însuşi fondul deoarece boalele criptogamice, paraziţii şi bălăriile au grijă să distrugă orice vie. O bogăţie naţională, care însumează O AVERE DE 80 MILIARDE, nu poate fi expusă la pierdere. Iată de ce, chiar orele acestea voiu continua de a lua contact cu d-nii miniştri respectivi şi apoi cu însuşi Conducătorul Statului, cu d. general Antonescu, în care viticultorii ca şi restul ţării şi-au pus toată nădejdea de îndreptare. Ziarul 99A R G USee urează tuturor cetitorilor şi abonaţilor săi un annou de pace, muncă , ii