Astra Dejeană, 1998 (Anul 5, nr. 1-4)

1998-02-01 / nr. 1

Pagina 2__________________________________ Viaţa şcolii dejene Adevăratele împliniri sunt la catedră... în fiecare dimineaţă, pe la orele şapte şi jumătate (iată un început de roman balzacian), în şuvoiul de elevi ce zoresc spre şcoală dinspre Dealul Florilor, nu se poate să nu remarci un bărbat frumos, înalt, cu părul grizonat, care se îndreaptă zilnic spre aceeaşi destinaţie: “Colegiul Naţional Andrei Mureşanu”. Niciodată grăbit, el are aerul celui care şi-a rânduit de bună dimineaţă treburile şi ştie exact ce are de făcut în acea zi. Dacă însă, îl cunoşti mai bine, descoperi că lucrurile stau chiar aşa, fiindcă domnul profesor Dumitru Munteanu - directorul acestei prestigioase instituţii de învăţământ - este profesor de matematică, iar matematica face parte din chiar stilul său de viaţă, îi place să-şi măsoare bine cuvintele, să nu ia decizii pripite, iar programul său zilnic să fie bine organizat. La toate acestea se adaugă calmul său proverbial. Oricât am încercat, în cei 30 de ani de când îl cunosc, nu am reuşit să-mi amintesc o singură dată măcar, când profesorul sau directorul Dumitru Munteanu să-şi fi ieşit din fire. Acest lucru mi se pare extraordinar, cu atât mai mult cu cât, în termeni zodiacali, domnul Munteanu ar trebui să fie un impulsiv, dacă n-ar fi, mai presus de toate, un om extrem de cumpănit, pentru că, ne spune el: “Mi-am stăpânit întotdeauna emoţiile”. Lucrul acesta nu este lipsit de importanţă, pentru că, el explică şi de ce, domnul Munteanu nu a avut niciodată un conflict cu elevii. Desigur, calmul nu e suficient, dar “adăugaţi aici şi faptul că eu am iubit şi iubesc elevii. Elevul trebuie tratat şi respectat cu aceeaşi atenţie şi consideraţie ca un adult. Are personalitatea sa, problemele sale, aspiraţiile sale, iar un profesor adevărat trebuie să-l ajute să fie el însuşi, în sens pozitiv”. în urmă cu mai bine de 30 de ani, domnul Munteanu mi-a fost profesor de matematică, timp de aproape un trimestru şcolar. Puţin dar relevant. Matematica nu e totuşi o materie uşoară, mai ales când eşti elev la secţia “file”, dar graţie lui şi limpezimii cu care-şi argumenta judecăţile, integralele, funcţiile sau determinanţii nu mai erau nişte lucruri aşa de neînţeles. Şi dacă se întâmpla să greşeşti nu era chiar atât de grav: o observaţie pertinentă te aducea exact acolo unde judecata se reconstruia cu uşurinţă. Nu mai simţeai efortul, nu mai ridicai din umeri a neputinţă. Deveneai şi tu unul din cei “tari” la matematică. Dar, doamne fereşte să nu munceşti, să prezinţi texte şi pretexte, cum că, “să vedeţi azi...”. Erai punc­tual sancţionat, asta pentru ca să înţelegi că nu există pardon, dacă vrei să fii apreciat corect, dacă vrei să înregistrezi, de la o zi la alta progrese. Cum sunt elevii de azi? Aştept cu nerăbdare răspunsul, cu speranţa nemărturisită că atunci, noi am fost mai buni. Dar, real­ist cum este, domnul director pune lucrurile la punct: tinerii sunt mereu aceeaşi în aspiraţiile şi speranţele lor. Astăzi însă, condiţionările de ordin social şi bombardamentul informativ sunt factori puternic perturbatori şi adesea eşecul şcolar îşi face apariţia. în plus, selecţia pentru admiterea în liceu era atunci, prin anii 60-70 extrem de riguroasă. Dar şanse trebuie să le acordăm fiecărei generaţii. E rândul nostru să facem acest lucru cu răbdare, cu competenţă.­­ “Tânărul, subliniază domnia sa, care doreşte să urmeze o carieră pedagogică, trebuie să-şi răspundă cu sinceritate la cel puţin o întrebare: iubesc îndeajuns copiii? Dacă răspunsul e afirmativ, atunci poate fi opti­mist”. Născut la 6 aprilie 1937 la Agrieş, în judeţul Bistriţa-Năsă­­ud domnul Munteanu a ştiut să păcălească bine timpul, din mo­ment ce amprentele sale inevita­bile n-au făcut decât să-i spo­rească eleganţa modului de a fi. Oricum, în familie, tatăl, oficiant sanitar în satul natal, l-a ajutat mult să se formeze, atât profesional cât şi ca model uman. Când, în 1948, reforma învăţământului a “ras” şcolile gimnaziale din mediul rural, tatăl l-a sprijinit, cu toate problemele inerente, să urmeze şcolile la Spermezeu, Năsăud şi apoi, între anii 1955-1959 cursurile Facultăţii de Matematică ale Universităţii Babeş-Boliay din Cluj. Din anul 1966 este profesor în Dej pregătind, instruind şi pasionând pentru matematică nenumărate generaţii de elevi. Anii petrecuţi în Algeria ca profesor de matematică (1971- 74) au fost o experienţă extraordinară, atât în plan profesional (contact cu sisteme educaţionale diferite de ale noastre) cât şi în plan uman. Astăzi, la capătul unei cariere didactice împlinite, dar sub semnul modestiei şi discreţiei desăvârşite, persistă totuşi un re­gret: “îmi pare rău că nu am fost numai profesor. Ca director, am avut desigur satisfacţii, dar marile împliniri sunt totuşi la catedră...” PROF. CLINCIU LIGLA grabnică şi statornică afirmare pe firmamentul muzicii uşoare româneşti!­a S.C. "Mus/Co/Production"5.R.I. -Dej Sediul: str. George Coşbuc nr.5 acestui interviu, îi doreşte o cat mai Asociaţi: Filip Alexandru şi Bodo Zoltan Intenţia reporterului a fost aceea de a sta de vorbă cu Alexandru Filip ,­ primit de curând în Uniunea Compozitori­lor şi Muzicologilor din România, fapt ce-i conferă statut de compozitor de muzică uşoară. Acest lucru, pentru un oraş ca al nostru, nu poate fi socotit unul minor ci, un eveniment de cultură muzicală din care dejenii şi Dejul şi-a clădit o tradiţie şi deci, tânărul nostru (şi la propriu şi la figurat) compozitor, poate fi şi - după modesta-mi părere - chiar este, un continuator de drum despre care se va scrie şi vorbi abea de-acum încolo. Redacţia revistei noastre, mijlocită de semnatarul R: A fost greu, a fost uşor? Ai deschis singur uşa la intrare, sau ai găsit-o întredeschisă de un mecenat anonim? A.F.: Uşa am deschis-o singur. Examenul a fost unul complex şi Instituţii culturale dejenei Reporter: Te salut tinere, compozitor! Doreşti să-mi amendezi, formula de salut? Alexandru Filip: Nu. Din luna septembrie 1997 am devenit membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Prin acest eveniment fericit din viaţa mea, calitatea de membru îmi conferă statut de compozitor de muzică uşoară, exigent. Un Mecenat?NU: Nu l-am văzut şi nici nu l-am simţit. El, dacă există, mi-ar fi de mare folos de­­acum încolo, îl aştept cu speranţă... R: Ştiam că intrarea ta în Uniune s-a realizat fără nici un sprijin sau proptea din afară, întrebarea ţi-am pus-o inspirat din presă, în care am descoperit câte sfori se pot trage anual fie la Mamaia, fie la Braşov, ___ începând cu selecţia şi apoi cu departajarea pentru care, nu se poate spune că nu se manifestă... grijă. Până ce vei ajunge şi tu - cu creaţiile tale - în acest perimetru incendiar, lucru pe care ţi-l doresc să se producă cât mai repede, care sunt obligaţiile reciproce dintre tine, pe de o parte şi Uniune, pe de alta? A.F.: Printre obligaţiile mele figurează şi aceea de a trimite lunar o piesă de valoare din creaţia mea, înregistrată pe casetă audio care, la sfârşitul anului, una dintre acestea poate fi premiată. Apoi, plătesc anual o sumă de bani cu titlu de cotizaţie şi încă alte asemenea (continuare în pag. 23) . Reporter: Ştefan Mihuţ ASTRA DEJEANĂ

Next