Ateneu, 1997 (Anul 34, nr. 1-12)

1997-01-01 / nr. 1

DESPĂRŢIRE DE LACU-ROŞU Egrete.... iluzii... impresii... Şi trenul aleargă... aleargă... Şi zarea-i cînd strimtă, cînd largă.. Şi rouă străluce pe gresii... O, munţii! 'Poiana... izvorul... Şi lacul... pădurea de ulmi... Sub nid boltit peste culmi In grabă trecut-am ca norul. ‘Mi-e zarea cînd strimtă, cînd largă.. Și sufletul plin de buchete... Impresii... iluzii... regrete... Și trenul aleargă... aleargă... Foto: Valeriu BOGDĂNEȚ PAG. 2­ 33SMimas SONETUL­ ­Din lacrimi nezărite, mici boabe de cristal Ce-au picurat întruna în sufletul lui Dante, S-a închegat sonetul: o stîncă de coral Crescînd din fundul mării, spre soare, printre plante. O inimă-ntristată se zbate ca un val In versuri numărate, cu rime elegante, Sclipind ca niş­te perle, ca nişte diamante Intr-o coroană veche de despot feudal. Catrenele curg leneş, se rînduiesc cu-ncetul, Cum le-a scornit durerea, cum le-a voit poetul. ‘Terţe tele par steaguri foşnind din fald în fald. Şi tu citeşti pe gînduri... ‘Te-ncîntă epitetul Şi simţi fiorii lirici vibrind în pieptu-ţi cald Ca un tumicit de valuri la ţărmid de smarald. Marin Sorescu L-am cunoscut la Iaşi, în anii de studenţie. După felul său de a fi, am crezut multă vreme că e moldovean. De aceea, cînd mi-a spus că s-a născut la Bulzeşti-Dolj, am fost foarte mirat şi, instantaneu, tot ce ştiam despre olteni s-a năruit definitiv. Ştiam, bunăoară, că sunt dinamici şi eficienţi. El nu era. Ştiam că sînt infatuaţi şi excesivi. El nu era. Ştiam că sînt peste măsură de vorbăreţi. El putea să nu rostească, ore în şir, nici un cuvînt. îmi aduc aminte că într-o zi, un coleg l-a întrebat, mai în glumă, mai în serios: "Marine, ce faci tu, de fapt, cînd taci?" "Călătoresc" i-a răspuns Marin zîmbind abia perceptibil. "Unde?" - a insistat colegul. Marin nu i-a mai răspuns, îşi reluase călătoria şi se afla, desigur, în altă parte. Frecventam cenaclul Asociaţiei Scriitorilor şi pe al nostru, de la Filologie. Ne amuzam uneori de naivitatea textelor auzite acolo, dar şi de ale noastre, cînd ni le citeam unul altuia. O dată ne-am "amuzat" atît de tare încît am fost la un pas de a fi exmatriculaţi. Marin scrisese o parodie după Mihai Beniuc, atunci preşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar eu am "publicat-o" la gazeta de perete a facultăţii. A doua zi, gazeta a dispărut cu parodie cu tot şi asupra noastră a căzut ca un trăsnet acuzaţia: "Denigrare a realismului socialist". El era autorul "infamiei", eu o făcusem publică, vinovăția era, deci, egală. Nu voiserăm, de fapt, să denigrăm nimic. Fusese doar o glumă inocentă a lui Marin, căreia minţi bolnave de vigilenţă proletar-revoluţionară îi dăduseră grave şi periculoase conotaţii politice. Au urmat cîteva luni de coşmar. Declaraţii, insinuări, ameninţări... Ne-a salvat, cu eforturi considerabile, bunul nostru profesor şi decan Gavril Istrate. Am rememorat întîmplarea aceasta şi multe altele, vesele şi triste, într-un lung dialog pe care l-am avut cu Marin, la un post de televiziune, în ziua de 29 februarie 1996, cînd el împlinea 60 de ani. "Cum 29, cînd se ştie din cărţi, din ziare şi reviste că e născut pe 19 februarie?" - se vor întreba nedumeriţi cei care-i cunosc biografia. Ştiu răspunsul chiar de la sursă: Marin Sorescu s-a născut pe 29 februarie, dar notarul satului a trecut în acte ziua de 19, motivînd că "băiatul trebuie să-şi serbeze ziua de naştere în fiecare an, nu doar o dată la patru ani". Amintindu-și falsul comis de notar, Marin zicea uneori zîmbind în felul lui inimitabil: "Cînd m-am născut, eu aveam deja zece zile, cu acte în regulă. Poate careva dintre voi să se laude cu o chestie ca asta?" Nu putea nimeni. Pe la jumătatea lui octombrie am aflat că e bolnav şi i-am telefonat. Mi-a spus că se simţise într-adevăr foarte rău, însă medicii ştiau natura bolii şi va fi bine. Pe 29 februarie avea proiecte literare, intenţiona să meargă la Craiova şi Tg.- Mureş, glumea şi rîdea. Acum părea foarte obosit, făcea pauze lungi între cuvinte, în glas avea, parcă, ceva străin. Nu mi-a fost greu să înţeleg că boala era mult mai gravă decît credea el, însă nici o clipă nu mi-am imaginat că în doar o lună Şi ceva se va duce "să moară puţin". Păstrez din vremea studenţiei două poezii scrise de Marin Sorescu. Le încredinţez tiparului cu certitudinea că pot fi citite cu real interes, deşi au peste 40 de ani, iar autorul lor era încă un adolescent. Este omagiul pe care colegul de altădată i-l aduce cu adîncă tristeţe, într-o zi senină de decembrie, cînd copiii cîntă colinde cu stele şi îngeri, dar el nu-i mai poate auzi deoarece călătorește undeva departe, foarte departe, în eternitate. Sergiu ADAM­ ­­ÎCfit ... !Uya t *‚’(­' i ?' f­ trutiA f o v/a­­'*4 . Hit a. - / cAw* A”..«A.J * /'t •i’iCV/; îf*.. , * T/ > 4 f fi a, uC«..:. c* *•>'■* A-W f/y f «.W i A r y..vtff -c.fZ... s,*... J. . \J C , ! fui*. TTla s,.. , TEME PENTRU O "CRONICĂ TARDIVĂ" Constantin Crişan, care a murit la sfârşitul lui octombrie trecut, a fost colaborator al "Ateneului" şi prieten al cîtorva dintre noi. A ţinut aci o "cronică stilistică sau psihocritică" (devenită, pe la mijlocul drumului, "cronica psihostilistică") din august 1968 pînâ în ianuarie 1971. Apoi, din motive pe care nu mi le amintesc prea bine, semnătura sa a dispărut din coloanele revistei. Am reînnodat colaborarea în 1983, oferindu-i "cronica tardivă", în care își propunea "să constate ce a rămas peste timp «dintr-o carte» şi din efuziunea spontană a receptării ei critice. Compusă în faza tratativelor pentru această rubrică, scrisoarea alăturată conţine aproape toată gesticulaţia intelectuală caracteristică lui Constantin Crişan, personaj "tres vivant", spectacular, sonor, egotist, preţios, pasionat de inovaţii terminologice şi metodologice, mînuitor de elogii şi de înjurături în manieră franceză ("genial", "eminent", "magnific", "idiot", "cretin" etc.) capricios, într-un cuvînt, "original". Ce a realizat din vastul proiect pe care îl expune aci? Patru cronici (despre G.Balăiţa, Nicolae Breban, Eugen Barbu şi, noutate, Romulus Guga), publicate aritmie, în intervalul octombrie 1983-martie 1984. Atît. Cauza? Nu oboseala. L-a obstrucționat cineva care, fără îndoială, nu-i citise aceste rînduri moralizatoare: "Uităm prea uşor importanţa majoră, operativă a principiului continuităţii". (Constantin CĂLIN) Constantin Crişan Str. Domniţa Anastasia, 13­70623, Bucureşti, tel. 14.66.25 D-lui Constantin Călin Bacău Dragă domnule Const. Călin, îţi mulţumesc pentru scrisoarea dumitale din 7 iulie ’83 şi m-aş bucura sincer dacă nu mi-ai purta pică pentru această nedorită întîrziere a răspunsului. Am fost atît de absent (inclusiv la propriu, din Bucureşti) încît mi-am lipsit mie însumi; probleme de familie, o operaţie de polipi a fiicei mele, Cora Catrina, o corectură a ediţiei plurilingve şi centenare Urmuz, care trebuie urgent dată. Or, pentru a regîndi cronica tardivă - idee la care, după cum ştii, eu ţin mult şi pentru a cărei reluare mă bucur, ţi-o datorez, nu-i aşa? - a trebuit să am vreme. E, oricum, un proiect mai dificil şi mai angajam faţă de fosta mea (juvenilă dar încă iubită şi nostalgiată) cronică psihostilistică. Dacă înţeleg bine, septembrie s-a dus: ce-ar fi s-o încep din octombrie, după ce, în numărul de septembrie ai anunţa-o în două cuvinte? Nu din motive publicitare îţi propun asta, dar după cum vei vedea, ar fi prima cronică de sociologia duratei sau a succesului literar la noi, ruptă bucăţică - şi asta mă doare - din carnea viitoarei mele cărţi. O istorie sociologică a literaturii române de azi, de care ar urma să mă apuc întins la mijlocul anului viitor, îţi fac această confesiune­­ de altminteri, "anunţată" şi într-un interviu în Cronica şi în Supliment, întrucît de d-ta mă leagă o veche şi nostalgică prietenie (să sperăm că viitorul o va sancţiona iarăşi). Iată, mai jos, cum am gîndit sumarul probabil - probabil, în măsura în care voi introduce eu însumi o serie de alte succesiuni din diferite cauze dar şi fiindcă sunt deschis sugestiilor dumitale comunicate dintru început şi nu intervenite ca o "coerciţiune" ulterioară a revistei­­, deci, iată sumarul probabil, asupra căruia te rog să te pronunţi, repet, de pe acum (fiindcă, mai tîrziu, orice sugestie, să zicem redacţională, va fi considerată de mine ca o presiune). Revin, într-un stil anume "intercalat" , la Th.Mann, tocmai pentru a mă face bine înțeles: deocamdată eu nu renunț la nici una din următoarele teme: 1. Preambul + G.Bălăiţă: Ucenicul neascultător; 2. Nicolae Breban: în absenţa stăpînilor; 3.Eugen Barbu: Săptămîna nebunilor; 4.Mircea Ivănescu: Poesii şi... poeme nouă; 5.Augustin Buzura: Vocile nopţii; 6.Nicolae Manolescu: Arca lui Noe; 7.Octavian Paler: Polemici cordiale; 8.Ştefan Aug.Doinaş: Poeme; 9.Teatrul lui George Genaiu; 10.Dinu Flamînd: Stare de asediu; 11. Gongora în versiunea Darie Novăceanu; 12.Ovidiu Genaru: Poeme rapide; 13.Constantin Abăluţă: Planor; 14. Poezia celor mai noi (din nou despre diamante şi viteze mari); 15. Ovidiu Cotruş: Meditaţii critice; 16.00 Totuşi,... Adrian Păunescu; 17.Petru Creţia: Poezia; 18.Marin Sorescu şi teatropoemul; 19.Horia Pătraşcu: Reconstituirea; 20."Cînta-voi deci, deşi n-aş vrea să cînt..." (Poezia trubadurilor provensali, italieni, portughezi, a trouverilor şi minnesăngerilor în versiunea lui Teodor Bocşa); 21.Valeriu Anania şi teatrul "arhetipal"; 22.Ştefan Bănulescu: Cartea Milionarului; 23.Romul Munteanu: Clasicismul şi barocul (II); 24.Valeriu Cristea: Dostoievski - Dicţionar de personaje; 25.Mircea Horea (sic !) Sim­ionescu: Historia calamitatum; 26.Al.Ivasiuc şi epistemelele verosimilului (de la Interval la Racul) 27. Nina Cassian - marea şi ţărmurile ironiei; 28. A.E.Bakonsky - un mare prezent. Deocamdată - atît, dacă, între timp nu vom fi obosit şi dacă vom trăi cu toţii, ceea ce e bine să ne-o urăm şi, iată, ţi-o urez din inimă. Doresc din partea dumitale un răspuns, o confirmare, ca să ştiu de pe acum în ce măsură sîntem de acord. încă o precizare: în afară de prima cronică "îmblănită" cu preambulul de rigoare (41/2­­­5), toate celelalte nu vor depăşi 37, p. Pînă la ce dată pot trimite prima cronică? Bănuiesc­­ pînă la 1 septembrie? După cum vezi, acum am avut vreme, de aceea ţi-am şi scris mult. Cu bune urări de sănătate şi bunăstare sufletească, te aşteaptă al dumitale, Const. Crişan. 9 august ’83 P.S. Mulţam pentru cronica pe care o vei dedica R(evue)R(oumaine); vezi că, între timp, a mai apărut un nr. (6­ cu civilizaţia balcanică). Şi în numele redacţiei - mulţumesc. ateneu IANUARIE 1997

Next