Biseric'a şi Şcól'a, 1882 (Anul 6, nr. 7-52)

1882-02-14 / nr. 7

cu sfatulu si intreleptiunea loru, la regularea, consolidarea si prosperarea trebiloru bisericei nóstre nationale. Aradu, 11/23. Februariu, 1882. Ioann Metianu m. p. Episcopul­ Aradului. 51 Absolventii de teologie. In numerulu precedinte am aratatu in detaii necesitatea de o supraveghiare si controla seri­­oasa, fatia cu conduit’a clerului eparchialu, pre­cum si modalitatea in care se se urmeze acesta supraveghiare si controla, din partea auctoritati­­loru eparchiale. Scopulu nostru este a inaltim prin tóate mijloacele putintióase prestigiulu si in­­fluinti’a morala a clerului in societatea moderna. O lucrare acest­a, care trebue inceputa din vre­me, pentru ca se poata da rade indestulitate. In­­girigirea si supraveghiarea clerului incepe in scoala, si trebue continuata si afara de scoala, după ab­solvirea cursului teologicii. Astazi aveau destui absolventi de teologie, despre a carora ocupatiune si conduita auctori­­tatea eparchiala, Episcopulu si consistoriulu nu au nici o cunoseintia. Cei mai multi dintre ei, mai vertosii cei cu clase gimnasiale, in locu de-a se devota carierei preotiesci, se aplica ca scri­itori si decopietori, in cancelariile notariale, ori la tribunale. In modulu acest’a ori câtu de multi elevi se vor primi in institutulu teologicii, lips’a de preoţi se va simţi totu mai multu. Si con­sistoriulu, respective sinodulu eparchiaiu au de­­tori’a se preintirapine lips’a acést’a si a ingriji ca absolvenţii de teologie se se consântiasca carierei preotiesci. Dorinti’a generala este, ca biseric’a nóastra se aiba preoţi câtu mai luminaţi si mai devotaţi chiamarei loru. Ei daca tinerii cu pregătiri gim­nasiale sau liceale, după absolvirea cursului teo­­logicu, nu se voru face preoţi, ci parasindu carier­a bisericeasca, vor intra in funcţiuni lume­­sci, atunci nu numai ca preoţi capabili si ins­truiţi nu vom avea in viitori­u, dar consistontele vor fi silite in lips­a de preoţi pentru parochiile vacante a primi in institutele teologice tineri fara pregătirile trebuinciose, si pote chiar fara nici-o pregătire scientifica. De altmintrelea, vorbindu in sensu biseri­­cescu, este cu multu mai bine a lasă pe astfelu de clerici la o parte si a nu-i dori in carier­a de care fugu, caci, invederatu este, ca densii nu simtiescu in sufletulu loru dorinti­a de servirea preotiasca, nu simtiescu dispusetiunea si iubirea catra ea, conditiunea indispensabila, si singurulu mobilii, care face pe preotu activu si triumfa­­toriu in servirea sa pastorala. Anomali­a este insa, ca acesti clerici, despretiuitori de carier’a loru, după ce-ii ajunge vre-o nenorocire in ca­rier’a lumésca, si-si pierdu posturile, ce au ocu­­patu, era se intorcu la biserica, si cerca refugi­­ulu in sinulu ei. Atunci e buna si „popi’a“ ca unu „modus vivendi“ dar nu numai ca unu mij­locii de subsistentia, căci dela persoanele care pri­­vescu preoti’a ca o simpla meseria si mijlocu de hrana, biseric’a nu are nici unu folosit. Opiniunea, in generalu respandita la noi, ca pentru absolvenţii de teologie este unu pro­fiţi! spiritualu a practică ca si scrietori si de­­copiatori, in birourile advocatiale, notariale sau la tribunale, poate fi primita in parte. Dar in ge­neralii, esperinti’a dovedesee contrariulu, ca adeca, astfelu de deprinderi in celea mai multe casuri se făcu in detrimentulu si cu dejosirea servirei pastorale. Cunoscemu preoţi, cari deprinşi in messeri’a advocatiala, sciu umblă mai cu tactu pe usile judecatorieloru si tribunaleloru, de cât pe usile imperatesci! Si acéstea nu credu, ca cineva se-o privésca de calitate indispensabila pastoriului bisericei. Negresitu, ca preotulu, chiar după positiunea ce ocupa, se cuvine a fi aptu pentru a dă povetiuirile necesare crestiniloru la diferitele casuri intemplatore in vieti’a loru, a veni in ajutoriulu nevinovatiloru si asupritiloru, a apara pe veduve si pe orfani, daca cere tre­­buinti’a chiar si înaintea tribunaleloru. Insa a­­céstea se nu-o faca elu cu scopu de castigu, ca advocații de profesiune, pentruca astfelu de fapte sunt degradatoare si pentru person’a si pentru servirea lui. Auctoritatile nóastre eparchiale, trebue a in­griji mai presus, ca fiitorii preoți, nu numai in scoala, ci si după terminarea cursuriloru de teo­logie se se cultive si perfectioneze in sciintiele teologice, se practice religiositatea si moralitatea, si se se porte cu interesare si cu iubire fatia de biserica si institutiunile ei. Caci de­si ei s’ar fi cultivata in scóla de ajunsu, insa cultur­a din scóla, fara esercitare si o perfecţionare ulteriora si necontenita, ca reroane nu numai nedeplina si mărginită, ci se pote si pierde de totu, si in chipulu acest’a candidatulu la preoţie ajunge de nou la starea ignorantiei primitive. Si când de­vine preotu, elu nu scie deschide nici o carte bisericeasca, nu scie nici unu „Domne strigat’am,“ or de predica n’are nici ideia, cum si de unde se incépa ? Dar abstragere făcând dela cultur’a teologica, cei deprinsi odata in cancelarii si pos­turi lumesci, se facil cu deseversire străini de spi­­ritulu preotiescu. Biseric­a este o sarcina pentru ei, si pentru luminarea si moralisarea crestini­lor, nu se intereseaza de locu, sau prea putinii.

Next