Biserica şi Şcoala, 1927 (Anul 51, nr. 1-52)

1927-01-09 / nr. 1-2

Pag. 2_________________________BISERICA ŞI ŞCOALA________________________Nr. 1-2 Dar să privim lucrurile mai adânc. Iată de pildă anul jubileu al Vechiului Testament Leviticul zice: „Şi veţi sfinţi anul a cincizecilea" (cap 25 v. 10). Inchipuiţi-vă că jubileul în Inteles iudaic nu ar fi reoglindit ideea despre aceeaşi chemare a oamenilor şi ideea resti­­tuirei celor stricate prin păcat?] Mai era oare jubileul ceea ce trebuia să fie? De pildă, o proprietate vândută trebuia restituită fără recompensă proprietarului de mai înainte, sau erezilor legali.Venea anul jubileu, cumpărătorul trebuia să residue, dar în inima sa purta necaz contra celui căruia îi revenea pănântul? Era atunci jubileu adevărat? ! După pilda Evreilor s’a înrădăcinat datina, atât în vechime, cât şi în timpul mai nou, ca oamenii credincioşi să sărbătorească la 50 ani evenimentele mai decisive ale vieţii lor. O cununie de 50 ani, sau 50 ani de preoţie sunt mari evenimente în vieaţa omului. Dar ca om căsă­torit zadarnic serbezi jubileul cununiei tale dacă ai pe conştiinţă mari mustrări sub raportul fidelităţii conjugale, ba chiar şi mai tristă înfăţişare poţi avea dacă conştiinţa ta nici nu mai reacţionează. Anii preoţiei deasemenea numai atunci pot aduce cuiva momente de adevărată prăznuire, când preotul simte că a muncit mânat de conştiinţa unei chemări mai înalte. Nu poate să fie altcum nici sub raportul presei bisericeşti. Citind bunăoară într’un organ bisericesc asupra unor stări religioase­ morale, nu tocmai favorabile, trebue să simţi durerea celui ce le înfăţişază în scop de îndreptare. Când ai citit o faptă lăudabilă a unui preot sau credincios, trebue să arzi de dorinţa de a face la fel, întrebându-te ce ai făcut tu? Primind pe calea organului de presă eparhial instrucţiuni relativ la vieaţa pastorală, trebue să simţi sublimitatea chemării tale. Citind un articol, un bun studiu teologic, trebue să do­vedeşti o sete tot mai mare de a-ţi îmbogăţi tezaurul cunoştinţelor. Vedem că presa profană îşi imprimă atât de mult pecetea asupra mentalităţii multor oameni. O presă bisericească să nu poată oare pătrunde şi ea în mâni laice? Toate acestea ne fac să ne dăm seama de importanţa oricărei bucurii când jubilăm. Trebue să avem ochi spre a vedea bine lucrurile şi să ştim adevărul că elementul omenesc trebue să bată în retragere când e vorba de judecarea activităţii bisericeşti şi de orice natură. Marele sculptor Phidias după ce făcu statua unei zeităţi predilecte, îşi săpă numele cu litere foarte mici în colţul statuei. Lumea din Athena se revoltă de gestul acesta şi se puse chiar întrebarea: oare nu trebue ucis cu pietre marele sculptor. De ce? Pentru că ziceau cei de atuncea: un obiect destinat zeilor nu poate fi degradat la note omeneşti prin numele unui om, ca astfel să se profaneze. Avem şi noi măsură adevărată pentru tot ce are valoare vecinică, mai presus de clipa trecătoare. Ştim că în Tatăl Nostru se vorbeşte mai întâi despre sfinţirea numelui lui Dumnezeu, despre împărăţia Lui, despre voia Lui. Se trece apoi la pâinea şi la greşalele­ noastre... Cu prilejul unui jubileu datori suntem să ne întrebăm: luat-am acest adevăr ca dreptar al acţiunei noastre? In corpul acestui număr jubilat se va vedea că „Biserica şi Şcoala“ de fapt a căutat să pună pe Dumnezeu ca centru al vieţii noastre din aceste părţi ale Românismului. Stăpâ­­nitor al vieţii este Dumnezeu. Adevărul acesta îl stabilim azi şi-l propoveduim pururea. Acest adevăr îl propagă iubiţii preoţi şi protopopi ai acestei eparhii. Pentru acest adevăr cântă cân­tăreţii în strane, cu acest adevăr pe buze se apropie credincioşii de sfintele biserici. In numele acestui adevăr colaborează la acest număr jubilar mai mulţi fruntaşi ai vieţii noastre bisericeşti, cărora din inimă curată le aducem cele mai sincere mulţumiri. 1 Ianuarie 1927. Dr. grigorie g. comşa, Episcopul Aradului Speranţia, Lumina, „ Biserica şi Şcoala “. Lumina culturii naţionale aprinsă la 1812 de apos­tolul culturei româneşti Dimitrie Ţichindeal în sfeşnicul pus de Moise Nicoară în Arad nu s’a mai stins. La această lumină purtată în 1867 de profesorul primar de teologie Miron Romanul se constitue entu­ziaştii elevi ai institutului teologic din Arad în anul şcolar 1867­­, în „Societate de lectură“. Leadend acestor tineri­­teologi este Constantin Curban. Această Societate de lectură a dat roade mă­noase. Entuziasta tinerime încurajată de lauda superi­orităţii sale, într’un elan de însufleţire, se hotărăşte să înfiinţeze o revistă teologică, „menită să fie un organ

Next