Biserica şi Şcoala, 1934 (Anul 58, nr. 1-52)
1934-07-22 / nr. 30
Devierea anului şcalar. Domnule Director, On. Corp profesoral, Iubită tinerime şcolară, Când plugarul răstoarnă şi ultima brazdă a holdei, uită toată „greutatea şi zăduful zilei“. Un sentiment de bucurie, de încredere în sine, copleşeşte sufletul lui atunci. Sunt convins, că astfel de sentimente curate, de satisfacţie morală, copleşesc sufletele tuturor, — profesor şi elev, — şi în special ale voastre dragi şcolari azi, după ce aţi îndeplinit şi ultimele obligaţii, împreunate, cu munca grea a unui an de şcoală, căci cu adevărat muncă grea este aceea, pe care o îndeplineşte neîntrerupt un elev în decursul unui an sau în cursul unui şir de ani, pentru formarea personalităţii sale intelectuale morale. Reasumând succint rezultatul anului şcolar, cred sincer, că pe lângă comoara cunoştinţelor şi nobleja sporită a sentimentelor, duceţi şi amintirea multor momente de nobilă străduință, de lăudabilă întrecere; amintirea atâtor succese, objinute sub conducerea harnicilor voştri profesori, afară de cadrele vieții şcolare, în tot atâtea manifestări culturale, prin cari s’a consacrat bunul nume al acestei şcoale. Duceţi bucuria şi în succesul obţinut, răsplata, cu care datoraţi bunilor voştri părinţi, cari vă aşteaptă cu drag . Dar pe de altă parte privind în urmă nu putem uita că acest an înmormântează în sine o faptă atât de sinistră din viaţa şcolărească, — crima celor trei nefericiţi elevi, ai capitalei, încât ea va fi evocată, ca un dureros şi caracteristic memento al vremii. Ce avem de a face cu ea? Noi personal nimic. Dar totuşi nu putem neglija împrejurarea, că aceasta grozavă rătăcire, a tras atenţia lumii asupra vieţii şcolare. Plini de îngrijorare oamenii de bine au analizat structura vieţii şcolăreşti, raportul ei cu viaţa familiei, cu aceea a societăţii şi s’a verificat încă odată adevărul, că aceea ce formează caracteristica esenţială a valorii morale a omului decurge, nu din ştiinţa, ci din conştiinţa lui, nu din erudiţia în sine, ci din nobleţă sufletului lui. Şi aşa veţi înţelege deci şi voi, că bogăţia cunoştinţelor cu care aţi înzestrat mintea voastră primeşte o valoare morală pozitivă numai în măsura, în care acestea cunoştinţe au şi vor avea la bază sentimente morale, conştiinţa curată. Nu uitaţi dragi copii, că cercetătorii ochi ai societăţii n’au încetat de a fi îndreptaţi spre voi, şi mai ales spre voi, viitorii învăţători, ai neamului. Nu mă îndoiesc, că şi în decursul vacanţei atât vorbele, cât şi faptele voastre vor fi de aşa natură, ca prin ele să vă înălţaţi voi, şi să se înalţe şcoala, în stima celor ce vă aud vorbind sau vor vedea faptele voastre. Este aceasta datorinţa fiecărui elev, cum este datorinţa fiului bun, de a grăi cu cinste şi reverinţă despre casa părintească. Să faceţi, ca reîntorcându-vă la anul ce vine, pentru continuarea muncii, să nu aveţi acelea remuşcări de conştiinţă, pe cari le are copilul renitent, care a jignit pe mama sa, în absenţa ei. In special o vor face aceasta, — în interesul lor propriu, — absolvenţii şcoalei, învăţătorii de mâine, cari, cu lumina cunoştinţei lor, cu entuziasmul tinereţii lor, cu nobleţă sentimentelor lor, vor contribui la înălţarea sufletească, nu numai a celor încredinţaţi direct