Biserica şi Şcoala, 1937 (Anul 61, nr. 1-52)

1937-01-03 / nr. 1

Nr. 1 — 1 Ian 1937 BISERICA ŞI ŞCOALA Rag. 5 SPICUIRI DIN PASTORALELE P. S CHIRIARHI DIN MITROPOLIA ARDEALULUI — FRAGMENTE — Din Pastorala I. P. Sf Sale Părintelui Arhiepiscop şi mitropolit NICOLAE: „Pentru voi a sărăcit“ — zice Apostolul. Căci, când „a sosit plinirea vremii“, Fiul lui Dumnezeu s’a po­gorât din cerul bogăţiei Sale şi „s'a deşertat pe sine, chip de rob luănd, intru asemănarea oamenilor făcăndu se... ca omul s’a smerit pe sine, ascultător făcăndu se până la moarte, şi incă moarte pe cruce“ (Filipeni 2, 6—8). Dacă in învălmăşeala vieţii am fi uitat vreodată, peştera din Vifleem, la care ne întoarcem cu gândul în această zi de sărbătoare, ne aduce aminte că „Cel făr'de’nceput“ care s’a născut acolo din Preacurata Fecioara, bogat fiind, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire a sărăcii. In haina sărăciei a intrat în lume şi în haina sărăciei a sfinţit pământul sub picioarele Sale pe dru­murile mântuirii pe care a umblat până la moartea pe cruce şi la mormântul străin în care a fost aşezat tru­pul Său. In umbletele Sale a mărturisit odată despre sine: „Vulpile au vizuini şi paserile cerului cuiburi, iar Fiul Omului n'are unde să şi plece capul“ (Mat. 8, 20). Cele intru ale sale a venit, pentru noi oamenii a sără­cit, pentru noi şi a vărsat sângele şi şi a­ dat viaţa Sa. Pe toate paginile evangheliei acest lucru e scris : Hristos Domnul pentru voi a sărăcit! O, de ar fi­ scris tot aşa în fiecare inimă creştinească! In rândul intâi aş dori să fie scris în inimile celor săraci, ale celor im­povăraţi şi năpăstuiţi de lipsuri. Ei cei dintâi să ştie că Acela, intru slava căruia se trag astăzi toate clopo­tele, se aprind toate făcliile, se cântă in toate bisericile cântări de laudă — s’a născut, a crescut, a trăit şi a murit ca un sărac. In inimile lor aş vrea să se aprindă in aceste zile de sărbătoare şi să rămână aprins în toate zilele vieţii lor, ca o lumină vie, gândul acesta: „Cel ce s’a născut in peştera din Vifleem este prietenul nostru, este fratele nostru Pe cărarea noastră spinoasă a trecut în viaţa sa, soartea noastră a îndurat o şi lupta noastră a purtat-o!“ Şi numai acest gând , sunt sigur, le ar alunga ori le ar slăbi măcar amărăciunea, invidia, ura şi desnădejdea, iar în locul acestora li s’ar sălăşlui în inimi curaj nou, dorinţe curate şi puteri de viaţă proaspete şi bune. Astfel cei ce trăesc în sărăcie ar găsi chiar din situaţiunea lor grea o înţelegere mai profundă pentru Hristos Domnul o alipire mai caldă faţă de El şi in chipul acesta şi-ar aduce viaţa lor săracă în legă­tură cu tot ce este mai înalt şi mai sfânt pe acest pă­mânt, toată munca şi truda şi suferinţa lor ar închina o cu drag ţintelor cari, prin Hristos, înalţă şi sfinţesc şi cea mai smerită viaţă de om. Dar aş dori foarte mult ca şi în inimile celor bogaţi in averi trecătoare ale lumii, să fie adânc inti­părit cuvântul : Hristos pentru voi a sărăcit! Să mulţu­mească lui Dumnezeu că li a hărăzit o soarte mai mi­lostivă pe pământ, dar să nu uite nici o clipă, că Cel ce singur e in stare să le umple şi viaţa lor cu bogă­ţia cea netrecătoare şi să li o lumineze cu lumina veş­niciei, Acela a trăit in lumea celor săraci. Şi de câte ori vor întâlni în calea lor lipsa şi suferinţa, de câte ori vor ceti de pe feţele semenilor lor desnădăjduita grijă a zilei de astăzi şi de mâine, de câte ori întrebările grele ale mizeriei omeneşti se vor ridica în faţa lor, totdea­una să şi fee ca îndreptar al gândurilor şi hotărârilor lor pilda Celui ce din bogăţia şi strălucirea Sa cerea­scă s’a coborât in vârtejul vieţii celei apăsate de po­vara sărăciei. Bogăţia in sine nu este păcat, pe cum nici sără­cia în sine nu este virtute. Dar Mântuitorul nostru a arătat primejdiile şi ispitele bogăţiei, când a rostit vorba, că mai lesne va trece cămila prin urechile acu­lui decât bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. Cu toate acestea Mântuitorul n’a cerut celor cu averi să se la­­pede de ele, dacă voesc să­­ urmeze Lui. A cerut însă bogaţilor să facă o astfel de întrebuinţare de averea lor, pe care o chivernisesc ca ispravnici ai lui Dumnezeu, ca ea să nu fie o piedecă, ci mai vârtos să fie un mij­loc de răspândire a împărăţiei lui Dumnezeu; să nu fie o unealtă in mâna bogaţilor pentru a apăsa, a nă­­păstui cu nedreptăţi şi a robi sub jug greu pe semenii lor, ci să fie o pârghie pentru a le uşura celor săraci sarcinele vieţii şi o binecuvântare pe care să o pri­mească cu mulţumită. Bogaţii sunt datori să-şi amintească răspunderea ce o aruncă asupra lor cuvântul. Celui ce i s’a dat mult se va cere de la dânsul. Iar măsura după care se va judeca buna chivernisire a bunurilor şi averilor pă­mânteşti, a aşezat o Mântuitorul prin cuvintele : Intru­­cât aţi făcut ori n’aţi făcut unuia dintr’aceşti fraţi mai mici ai mei, mie aţi făcut ori nici mie n’aţi făcut. Bogaţii să fie mulţumiţi, nu fiindcă posed averi şi putere, ci fiindcă au la îndemână mijloace şi ocaziuni pentru a sluji lui Dumnezeu şi fraţilor lor mai mici şi săraci. Unde acest duh al Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos se sălăşlueşte în sufletele oamenilor, acolo deosebirile aspre dintre bogaţi şi săraci ce indul­cesc, gândurile şi simţemintele lor se împletesc şi unii lângă alţii, ocrotiţi de aceeaşi iubire a Părintelui ceresc, ca fraţi şi surori aleargă spre aceeaşi ţintă înaltă a îm­părăţiei lui Dumnezeu, la care­­ cheamă deopotrivă Cel­­ce, bogat fiind, pentru toţi a sărăcit, ca cu sărăcia Lui pe toţi să i Îmbogăţească. Fără Hristos — toţi oamenii sunt săraci. Vine ceasul când şi celor ce s’au crezut a fi bogaţi în lumea aceasta, poate să le lipsească picătura de apă cu care să-şi răcorească limba lor. Singur Hris­tos poate pe toţi să-i îmbogăţească, cu darul Său. Iar această îmbogăţire este aşa cum ni o vesteşte Sf. Evan­ghelist loan, in legătură cu venirea Domnului în lume : „Câţi­­ au primit pe dânsul le a dat lor stăpânire ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, celor ce cred intru numele Lui“. (loan 1, 12) A te face fiu a lui Dumnezeu, aceasta în­seamnă o stăpânire şi o bogăţie care se ridică mai presus de orice stăpânire şi bogăţie din lumea aceasta. Pentru că: „de suntem fii, suntem dar şi moştenitori, moş­tenitori adecă ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori ai lui Hristos“. (Romani 8, 17). Fiul, în rânduiala lucruri­lor pământeşti, moşteneşte averea părintelui său. Acea­stă rânduială a hotărit o Dumnezeu şi pentru moşte­nirea bunurilor celor cereşti. Fiul lui Dumnezeu, care bogat fiind, prin venirea Sa în lume a sărăcit, ca cu sărăcia Lui noi toţi să ne îmbogăţim, ne face şi pe noi părtaşi ai moştenirii Lui. Acesta este darul Domnului nostru Isus Hristos, de care vorbeşte sfântul Apostol Pavel. Şi cât de mare este acest dar! Căci ce poate fi mai mare dar ca acesta, ca să fi­­u omule moştenitor a lui Dumnezeu? Celui ce întru Hristos s’a îmbogăţit.

Next