Biserica şi Şcoala, 1937 (Anul 61, nr. 1-52)
1937-01-03 / nr. 1
Nr. 1 — 1 Ian 1937 BISERICA ŞI ŞCOALA Rag. 5 SPICUIRI DIN PASTORALELE P. S CHIRIARHI DIN MITROPOLIA ARDEALULUI — FRAGMENTE — Din Pastorala I. P. Sf Sale Părintelui Arhiepiscop şi mitropolit NICOLAE: „Pentru voi a sărăcit“ — zice Apostolul. Căci, când „a sosit plinirea vremii“, Fiul lui Dumnezeu s’a pogorât din cerul bogăţiei Sale şi „s'a deşertat pe sine, chip de rob luănd, intru asemănarea oamenilor făcăndu se... ca omul s’a smerit pe sine, ascultător făcăndu se până la moarte, şi incă moarte pe cruce“ (Filipeni 2, 6—8). Dacă in învălmăşeala vieţii am fi uitat vreodată, peştera din Vifleem, la care ne întoarcem cu gândul în această zi de sărbătoare, ne aduce aminte că „Cel făr'de’nceput“ care s’a născut acolo din Preacurata Fecioara, bogat fiind, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire a sărăcii. In haina sărăciei a intrat în lume şi în haina sărăciei a sfinţit pământul sub picioarele Sale pe drumurile mântuirii pe care a umblat până la moartea pe cruce şi la mormântul străin în care a fost aşezat trupul Său. In umbletele Sale a mărturisit odată despre sine: „Vulpile au vizuini şi paserile cerului cuiburi, iar Fiul Omului n'are unde să şi plece capul“ (Mat. 8, 20). Cele intru ale sale a venit, pentru noi oamenii a sărăcit, pentru noi şi a vărsat sângele şi şi a dat viaţa Sa. Pe toate paginile evangheliei acest lucru e scris : Hristos Domnul pentru voi a sărăcit! O, de ar fi scris tot aşa în fiecare inimă creştinească! In rândul intâi aş dori să fie scris în inimile celor săraci, ale celor impovăraţi şi năpăstuiţi de lipsuri. Ei cei dintâi să ştie că Acela, intru slava căruia se trag astăzi toate clopotele, se aprind toate făcliile, se cântă in toate bisericile cântări de laudă — s’a născut, a crescut, a trăit şi a murit ca un sărac. In inimile lor aş vrea să se aprindă in aceste zile de sărbătoare şi să rămână aprins în toate zilele vieţii lor, ca o lumină vie, gândul acesta: „Cel ce s’a născut in peştera din Vifleem este prietenul nostru, este fratele nostru Pe cărarea noastră spinoasă a trecut în viaţa sa, soartea noastră a îndurat o şi lupta noastră a purtat-o!“ Şi numai acest gând , sunt sigur, le ar alunga ori le ar slăbi măcar amărăciunea, invidia, ura şi desnădejdea, iar în locul acestora li s’ar sălăşlui în inimi curaj nou, dorinţe curate şi puteri de viaţă proaspete şi bune. Astfel cei ce trăesc în sărăcie ar găsi chiar din situaţiunea lor grea o înţelegere mai profundă pentru Hristos Domnul o alipire mai caldă faţă de El şi in chipul acesta şi-ar aduce viaţa lor săracă în legătură cu tot ce este mai înalt şi mai sfânt pe acest pământ, toată munca şi truda şi suferinţa lor ar închina o cu drag ţintelor cari, prin Hristos, înalţă şi sfinţesc şi cea mai smerită viaţă de om. Dar aş dori foarte mult ca şi în inimile celor bogaţi in averi trecătoare ale lumii, să fie adânc intipărit cuvântul : Hristos pentru voi a sărăcit! Să mulţumească lui Dumnezeu că li a hărăzit o soarte mai milostivă pe pământ, dar să nu uite nici o clipă, că Cel ce singur e in stare să le umple şi viaţa lor cu bogăţia cea netrecătoare şi să li o lumineze cu lumina veşniciei, Acela a trăit in lumea celor săraci. Şi de câte ori vor întâlni în calea lor lipsa şi suferinţa, de câte ori vor ceti de pe feţele semenilor lor desnădăjduita grijă a zilei de astăzi şi de mâine, de câte ori întrebările grele ale mizeriei omeneşti se vor ridica în faţa lor, totdeauna să şi fee ca îndreptar al gândurilor şi hotărârilor lor pilda Celui ce din bogăţia şi strălucirea Sa cerească s’a coborât in vârtejul vieţii celei apăsate de povara sărăciei. Bogăţia in sine nu este păcat, pe cum nici sărăcia în sine nu este virtute. Dar Mântuitorul nostru a arătat primejdiile şi ispitele bogăţiei, când a rostit vorba, că mai lesne va trece cămila prin urechile acului decât bogatul în împărăţia lui Dumnezeu. Cu toate acestea Mântuitorul n’a cerut celor cu averi să se lapede de ele, dacă voesc să urmeze Lui. A cerut însă bogaţilor să facă o astfel de întrebuinţare de averea lor, pe care o chivernisesc ca ispravnici ai lui Dumnezeu, ca ea să nu fie o piedecă, ci mai vârtos să fie un mijloc de răspândire a împărăţiei lui Dumnezeu; să nu fie o unealtă in mâna bogaţilor pentru a apăsa, a năpăstui cu nedreptăţi şi a robi sub jug greu pe semenii lor, ci să fie o pârghie pentru a le uşura celor săraci sarcinele vieţii şi o binecuvântare pe care să o primească cu mulţumită. Bogaţii sunt datori să-şi amintească răspunderea ce o aruncă asupra lor cuvântul. Celui ce i s’a dat mult se va cere de la dânsul. Iar măsura după care se va judeca buna chivernisire a bunurilor şi averilor pământeşti, a aşezat o Mântuitorul prin cuvintele : Intrucât aţi făcut ori n’aţi făcut unuia dintr’aceşti fraţi mai mici ai mei, mie aţi făcut ori nici mie n’aţi făcut. Bogaţii să fie mulţumiţi, nu fiindcă posed averi şi putere, ci fiindcă au la îndemână mijloace şi ocaziuni pentru a sluji lui Dumnezeu şi fraţilor lor mai mici şi săraci. Unde acest duh al Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos se sălăşlueşte în sufletele oamenilor, acolo deosebirile aspre dintre bogaţi şi săraci ce indulcesc, gândurile şi simţemintele lor se împletesc şi unii lângă alţii, ocrotiţi de aceeaşi iubire a Părintelui ceresc, ca fraţi şi surori aleargă spre aceeaşi ţintă înaltă a împărăţiei lui Dumnezeu, la care cheamă deopotrivă Celce, bogat fiind, pentru toţi a sărăcit, ca cu sărăcia Lui pe toţi să i Îmbogăţească. Fără Hristos — toţi oamenii sunt săraci. Vine ceasul când şi celor ce s’au crezut a fi bogaţi în lumea aceasta, poate să le lipsească picătura de apă cu care să-şi răcorească limba lor. Singur Hristos poate pe toţi să-i îmbogăţească, cu darul Său. Iar această îmbogăţire este aşa cum ni o vesteşte Sf. Evanghelist loan, in legătură cu venirea Domnului în lume : „Câţi au primit pe dânsul le a dat lor stăpânire ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, celor ce cred intru numele Lui“. (loan 1, 12) A te face fiu a lui Dumnezeu, aceasta înseamnă o stăpânire şi o bogăţie care se ridică mai presus de orice stăpânire şi bogăţie din lumea aceasta. Pentru că: „de suntem fii, suntem dar şi moştenitori, moştenitori adecă ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori ai lui Hristos“. (Romani 8, 17). Fiul, în rânduiala lucrurilor pământeşti, moşteneşte averea părintelui său. Această rânduială a hotărit o Dumnezeu şi pentru moştenirea bunurilor celor cereşti. Fiul lui Dumnezeu, care bogat fiind, prin venirea Sa în lume a sărăcit, ca cu sărăcia Lui noi toţi să ne îmbogăţim, ne face şi pe noi părtaşi ai moştenirii Lui. Acesta este darul Domnului nostru Isus Hristos, de care vorbeşte sfântul Apostol Pavel. Şi cât de mare este acest dar! Căci ce poate fi mai mare dar ca acesta, ca să fiu omule moştenitor a lui Dumnezeu? Celui ce întru Hristos s’a îmbogăţit.