Biserica şi Şcoala, 1943 (Anul 67, nr. 1-52)

1943-01-03 / nr. 1

BISERICA ŞI ŞCOALA Pag 3 Nr. 1. 3 Ianuarie 1943 nea, bogăţia şi slava lor pământească în faţa Celui ce le-a fost vestit de către steaua de la răsărit­. Fapta lor e faptă dreaptă şi înţeleaptă, evla­vioasă şi cuviincioasă, faptă pilduitoare pentru toate veacurile. Aşa se cuvenia să fie întâmpinat în primele ceasuri ale vieţii Sale pământeşti Acela, care de bunăvoie părăsind toată slava ceriului a venit să ne mântuiască. Căci Fiul lui Dumnezeu s’a întrupat pentruca pe noi fiii neascultării, ai mâniei şi ai întunerecului să ne facă iarăşi fiii lui Dumnezeu, fii ai ascultării şi ai luminii ; Fiul lui Dumnezeu s'a sălăşluit între noi pentrucă din moştenitori ai iadului — ca unii ce eram păcătoşi — să ne facă din nou moştenitori ai bucuriilor raiului; Fiul lui Dumnezeu s'a pogorât la noi pen­truca din trupurile şi cugetele noastre cele pline de patimi să facă temple ale Duhului Sfânt, case însufleţite ale curăţeniei şi sfinţeniei . Fiul lui Dumnezeu s’a smerit pe Sine, născându-se întru nespusă sărăcie, pentruca să ne îmbogăţească pe noi cu comorile cele nepreţuite ale împărăţiei ce­reşti. Fiul lui Dumnezeu s’a scris în cartea împă­ratului celui pământesc la Vifleem, pentruca să ne poată scrie numele noastre în cartea vieţii şi a împărăţiei de v­eci . Fiul lui Dumnezeu s’a co­borât la noi pentruca celor orbi cu sufletul să Ie dea vederea lucrurilor duhovniceşti, celor surzi auzirea chemărilor cereşti, celor morţi întru pă­cate viaţa bucuriilor îngereşti; în sfârşit Fiul lui Dumnezeu a venit ca să strice păretele cel din mijloc al vrajbei, şi deodată cu el toate lucrurile diavolului, şi să ne aducă pacea pe pământ — pa­cea cu Dumnezeu, pacea cu deaproapele şi pacea cu noi înşine, cu sufletul nostru, cu conştiinţa noastră. Noi cei de astăzi cum îl primim pe Domnul cel născut în peştera din Vifleem? Cu ce inimi?... Cu ce gânduri ?... Noi, ce daruri îi aducem la naşterea Sa ?... De răspunsul pe care, vrând-nevrând, trebue să-l dăm la aceste întrebări atârnă dacă sufletul nostru se va folosi sau se va păgubi de pe urma praznicului de astăzi. Noi să-l primim pe Domnul, iubiţii mei, cu inimi smerite, cum întru smerenie s’a arătat şi El între noi şi pentru noi, căci Dumnezeu „celor smeriţi le dă har“. Şi, Doamne ! de cât dar şi har avem lipsă pentru a putea birui toate necazurile şi greutăţile vieţii acesteia. Noi să-l întâmpinăm pe Domnul cu gânduri şi simţiri înalte, lăudându-L pururea ca pe Cela ce pentru bogăţia cea nedeşertată a milostivirii Sale a venit să ne mântuiască şi să zicem : Mărire iubirii Tale celei dumnezeieşti, care pe pământ Te-a pogorât!... Mărire milostivirii Tale celei nemărginite, care în peştera dobitoa­celor Te-a sălăşluit !... Mărire micşorării şi sme­reniei Tale celei înfricoşate, care în scutece Te-a înfăşat şi-n iesle Te-a culcat !... Mărire puterii şi înţelepciunii Tale celei neajunse, care toate cu dumnezeiască cuviinţă le-a lucrat !... Mărire as­cultării Tale celei negrăite prin care dreptatea legii s’a împlinit şi noi de înşelăciunea diavolului ne-am izbăvit !... Despre ce să predicăm? In Duminica înainte de Botez, din 3 Ianua­rie, vom vorbi despre conştiinţa păcătoşeniei noaste. E curios sentimentul care ne încearcă în faţa unei fiinţe curate , a unui copilaş fără prihană ca o floare de crin, a unui om moral şi de carac­ter. In faţa lor ne simţim mai buni, iar dacă sun­tem păcătoşi, par’că nu’ndrăznim nici să-i atin­gem. Simpla lor prezenţă ne trezeşte în suflet comp­ştiinţa păcătoşeniei noastre. Acelaş sentiment se va fi înfiripat, desigur, faţă de Sf. Ioan Botezătorul şi în inima mulţimii de care spune sf. evanghelie de azi, că „mergeau la dânsul toată laturea Iudeii şi Ierusalimeenii, şi se botezau toţi în râul Iordanului de la dânsul, măr­­turisindu-şi păcatele lor“. (Marc. 1, 5). Mulţi din­tre bolnavii pe care i-a vindecat Iisus simţeau în faţa lui cât sunt de păcătoşi, şi de aceea, odată cu vindecarea, el le dădea şi iertarea de păcate. Cât de mult preţuia Mântuitorul această re­cunoaştere a păcatelor noastre, ne-o arată el în Parabola Vameşului şi a Farizeului, unde se pune în gura Vameşului rugăciunea smerită: „Dumne­zeule, fii milostiv mie păcătosului* (Lc. 18, 13). Şi este preţuită de Mântuitorul această recunoaştere, pentru că ea este temelia iertării păcatelor. Fără recunoaşterea păcatelor nu se poate împărtăşi Taina Spovedaniei şi a iertării, care, deci, este condiţionată şi de ceva din partea noastră, a oa­menilor. Acest „ceva“ este conştiinţa păcătoşeniei noastre.* Intr’o dimineaţă binecuvântată cu harul ra­zelor de soare ce se răsfrângeau pe oglinda la­cului Ghenesaret, nişte pescari sărmani îşi spălau mrejele lor. Atunci a intrat Iisus într’una din cele două corăbii şi a poruncit pescarilor să mâie în adânc şi să arunce mrejele la pescuit. Şi prin­zând mulţime multă de peşte — după ce toată noaptea nimic nu prinsese — stăpânul corăbiei, Simon­ Petru, a căzut la picioarele Mântuitorului şi i-a zis: „Ieşi de la mine, că om păcătos sunt, Doamne!“ (Lc. 5, 1—8). In faţa lui Hristos, viitorul Apostol Petru, îşi desvălue sufletul din care izbucneşte,­­neaştep­

Next