Biserica şi Şcoala, 1944 (Anul 68, nr. 1-52)

1944-01-02 / nr. 1

Nr. 1, 2 Ianuarie 1944 BISERICA ŞI ŞCOALA Pc 1. 3 cine luptă, zi şi noapte, crâncenul războiu nevăzut pentru curăţenia neprihănită a inimii sale, păzind-o ca pe o cetate împotriva neîncetatelor şi neosteni­telor atacuri diavoleşti; cine iubeşte cu fapta pe a­­proapele său, ajutându-l la necaz, sfătuindu-1 la în­doială, mângăindu-1 în durere şi rugându-se pururea pentru el; cine se alipeşte cu tot sufletul său de Dumnezeu, ca de bunul cel mai mare, cel mai sfânt şi cel mai scump din lume; cine îşi ia toată pute­rea de viaţă din bogăţia nemărginită a vieţii lui Dumnezeu — acela este pe drumul sigur şi nemin­­cinos al păcii adevărate cu sine însuşi, cu aproa­pele său şi cu Dumnezeu. Părinte Sfinte! Astăzi, în ziua naşterii celei după trup a iubitului Tău Fiu, Te rugăm fierbinte, îndreptează şi paşii vieţii noastre pe drumul păcii Tale celei adevărate şi netrecătoare, pe drumul păcii celei mângâietoare şi fericite, pe drumul păcii care covârşeşte toată mintea (Filip. 4, 7), pe drumul păcii, care ne poate hărăzi să gustăm, încă de aici de pe pământ, bucuriile negrăite ale raiului Tău. Amin... Din Pastorala P. S. S. Episcopului VENIAMIN al Caransebeşului ...O pace fără hristos nu se poate închipui. Precum natura nu poate trăi fără soare, tot aşa ome­nirea nu poată trăi fără Hristos, carele este soarele lumii. Cu venirea Lui s’a risipit întunerecul de pe pământ şi lumina Lui luminează tuturor calea spre izbăvire, spre mântuire. El est­e „Răsăritul cel de sus“, „Soarele dreptăţii“, al dragostei şi bunătăţii; El este calea, adevărul şi viaţa lumii; El este „lumina lumii“ şi „cine-i urmează Lui, nu va umbla întru întunerec, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8, 12). Precum la razele soarelui răsare viaţa pe pă­mânt, tot aşa la razele binefăcătoare ale Evangheliei Lui a răsărit o viaţă nouă în duh, a răsărit „lumii lumina cunoştinţei“ binelui şi răului şi ne-a luminat calea mântuirei. Căci numai Hristos Domnul poate conduce corabia Bisericii prin valurile năpraznice ale vieţii la limanul mântuirei. Mai ales în această groaz­nică încleştare în vârtejul morţii singura poruncă care trebue să răsune la uşa sufletelor noastre este: „Ră­mâneţi întru Mine şi Eu întru voi, căci fără Mine nu puteţi face nimic“ (Ioan 15, 4—5). Astăzi răsună mai cu putere ca oricând glasul din cer: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi“ (Mat. 17, 5). „Ascultaţi de Hristos“, dacă voiţi să ajungeţi la limanul mântuirei, aceasta este porunca zilei de as­tăzi, pentru a putea ajunge la pacea mult dorită de toată lumea. Căci o pace durabilă fără Dumnezeu nu se poate, căci „omenirea fără Dumnezeu, este ca o corabie fără cârmaciu şi nu poate ajunge la lima­nul mântuirei niciodată“... ...Precum în casa fiecărui creştin naşterea de prunci este prilej de mare bucurie în familie, tot aşa la plinirea vremii în marea familie a omenirii a fost prilej de mare bucurie Naşterea a însuşi Fiului lui Dumnezeu, chip de rob luând, cu smerenie şi sără­cie în staulul dobitoacelor, făcându-se pildă nouă tuturor. Şi naşterea de prunci în familiile noastre ne a­­duce bucurie şi mângâiere, ceea ce ne face să ne îndreptăm cugetul către Dumnezeu şi să-I mulţumim pentru acest dar trimis din voia cea sfântă a Lui, căci aşa a rânduit Dumnezeu viaţa oamenilor, ca prin naşterea de prunci să se înmulţească şi să stă­pânească pământul. Şi bunul Dumnezeu prin acest dar vine într’ajutor familiei, ca să aibe bucurie la tinereţe şi toiag de sprijin şi mângâiere la bătrâneţe. Naşterea de prunci e o binecuvântare, iar lipsa de prunci este considerată ca o pedeapsă de la Dum­nezeu. O casă fără copii e pustie şi părăsită. De­­aceea păcătuesc mult contra voii lui Dumnezeu şi contra firii acei părinţi, cari fac tot ce le stă în putinţă să nu dea naştere la prunci, şi aceasta tot numai din cauza setei de petreceri şi a lăcomiei de avere, ca nu cumva prin prea mulţi copii să se împartă averea. Şi câtă durere se poate naşte într’o familie, care-şi leagă toată nădejdea de unicul copil, când acesta nu are zile şi rămâne casa pustie şi fa­milia fără urmaşi. Multe femei ar da ori­cât numai să poată îndrepta păcatul făcut la începutul căsniciei, în urma căruia nu mai pot naşte prunci. In urma a­­cestui păcat Neamul nostru, mai ales la noi în Banat, se stinge pe încetul cu voia păcătoasă a multora şi rămân multe case pustii, încât vin străinii să ne ia locul şi să stăpânească bunurile moştenite din stră­moşi, pe cari n’am fost vrednici să le stăpânim. Cu părintească dragoste şi îngrijorare pentru bi­nele şi viitorul copiilor noştri vă strig: treziţi-vă cu un ceas mai de­vreme şi încetaţi cu viaţa legată prea mult de cele pământeşti şi faceţi-vă datoria faţă de Neam şi Ţară, înlocuind prin copiii voştri pe tinerii noştri eroi, cari şi-au jertfit şi-şi jertfesc viaţa pentru binele vostru şi al Ţării... Starea politică şi religioasă pe vremea naşterii Mântuitorului Aproape două mii de ani s'au perindat prin faţa istoriei, trecând în noianul veşniciei, de când Creatorul firii, desbrăcăndu şi maiestoasa purpură divină, a imbrăcat umila haină a trupului pentru a aduce pe pământ mântuire şi pace. Bucuria acestei naşteri dumnezeeşti a inundat cu lu­mina şi binefacerile ei întreg universul. Noaptea vifleemică dici a est hărăzită de Dumnezeu să aducă cu sine pace şi între muritori bunăvoire.

Next