Biserica şi Şcoala, 1945 (Anul 69, nr. 4-29)

1945-01-21 / nr. 4

|­­Nr. 4 — 21 Ianuarie]1945 BISERICA ȘI ȘCOALA Pag-123­­­ f Consilierul eparhial DIMITRIE MUSCAN A dispărut încă unul dintre reprezentanţii marei generaţii, din care unii cu inteligenţa lor, alţii cu naţionalismul lor curat şi cunoscut de toată lumea, ca modeşti soldaţi naţionali, cu munca lor devotată şi desinteresată, au pregătit şi contribuit la înfăp­tuirea unităţii Neamului nostru. E vorba de gene­raţia de înaintea rasboiului 1914—1918, generaţie duş­mană vorbelor mari şi multe şi la care cuvântul rostit avea greutatea unei obligaţii morale, primită de bună voie. Sicriile în jurul cărora stăm acum, nu cuprind rămăşiţele pământeşti ale unor luptători, care ar fi purtat in viaţa publică multe şi înalte funcţii, ci trupul unui modest preot şi a soţiei sale, a căror viata a fost o neîncetata predică a învăţăturilor creştine, cu graiul, mai puţin cu scrisul, dar mult, foarte mult cu fapta, a unor creştini, cu caracter tare, cari adevărat au trăit după învăţăturile lui Hristos şi cari, pentru nimic în lume, n’ar fi făcut lucruri, cari mânjesc: haină, loc, nume şi suflet, a unui preot pensionar, respectat şi iubit de toţi nu numai cat a fost la parohie, ci şi după ce a devenit funcţionar superior în administraţia centrală de la Episcopia Aradului. Pentru toate aceste, la pro­hodul părintelui protopop şi referent Muscan se pot rosti nu numai cuvintele: „Acum slobozeşte Stăpâne pe robul tau...“, ci şi: „M’am­ luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul drumului, am păzit credinţa. De aici încolo îmi sta înainte cununa dreptăţii, pe care Domnul mi-o va da in ziua aceea, Ei dreptul Jude­cător nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui“ (Timotei 11, 7-8). Născut, ca mladiţa sănătoasă, din tulpina trai­nică a unei fruntaşe familii ţărăneşti din comuna Socodor, în anul 1864, D. Muscan a adus cu sine din acest rezervor sănătos a poporului nostru : o dra­goste, râvnă şi muncă neobosită pentru viaţa sa, pe care a pus-o în slujba preoţiei, a cărei devotat slu­jitor a rămas toată viaţa lui. Smuls din mediul curat al satului încă de copil, începe cursul secundar la fostul liceu unguresc din Arad şi-l termină la liceul din Szarvas. După termi­narea liceului se pregăteşte pentru cariera admi­nistrativă şi obţine diploma de notar, dar nu se fo­loseşte de ea, ci se înscrie în an. 1884-85 la Insti­tutul teologic din Arad, după terminarea căruia, în anul 1869, ajunge preot în fruntaşa comună Nădab, trăind şi lucrând acolo până în 1912 pentru cele două familii ale lui: familia proprie şi familia mare a cre­dincioşilor, iubindu-le pe ambele cu aceiaşi căldură a sufletului său. Era şi natural, ieşit din cea dintâi generaţie, din pătura sănătoasă trupeşte şi sufleteşte a ţărănimii noastre şi-a mărturisit totdeauna cu fală originea din mediul ţărănesc şi şi-a păstrat legă­tura cu el. Cercul de activitate — pentru puterile lui­­ însă era prea îngust în parohia Nădab, de unde un timp a administrat şi protopopiatul Chişineului, şi autori­tatea superioară bisericească îl aduce la 1 octom­­vrie 1912 la Arad, la început în postul de casier, iar în 1921 în importantul post de referent economic­­financiar de la Consiliul Eparhial, activând aici până la 1938, când trece la pensie în vârstă de 74 ani. Comparând viaţa păr. Muscan cu a altora, aflăm trăsături comune, dar şi deosebitoare. Trăsături comune: copilăria curată, viaţa de student trăită în sârâcie şi batrâneaţa descrisă de psalmistul: „Toate zilele noastre sunt 70 de ani, pentru cei mai tari 80, iar ce este mai mult, nu-i decât osteneală şi durere“ şi apoi supunere în mod creştinesc poruncii: „Din veac în veac tu este Dumnezeule! Tu întorci pe muritori în ţărână şi zici: intoarceţi-vă fiii oamenilor în pă­mântul de unde aţi ieşit“, cum zice şi Horaţiu: „Om­nes una nox manei". Asemănătoare este şi vârsta bărbăţiei, adecă munca, dar felul cum o facem, ne deosebeşte pe unii de alţii. Sâ vedem aceste trăsături la răposatul: Ca om: Gravitatatea şi simţul de demnitate le aflăm între însuşirile caracteristice. Rar îl vedeai zim­bind, era mai mult grav, serios. Părea un naturel rece, care nu se emoţionează, totuşi sub acel val, la aparenţă rece, se ascundea o inima caldă, bună şi no­bilă. Era de o rară onestitate şi corectitudine şi acestea le aştepta şi dela cei din jurul lui. Pe cât ura minciuna şi lenea, pe atâta stima, aprecia şi iubea pe cei muncitori şi corecţi. Era pacinic, curat la mâni, cruţător şi cu averea proprie, dar şi cu cea administrează de el. Era con­­ştiu de valoarea sa morala, de puterea sa de muncă, de aptitudinile sale, cu cari nu s’a mândrit; ambiţii deşarte nici când nu i-au tulburat liniştea sufletească, căci a fugit de pacea lumii, dar a căutat şi a fugit după pacea lui Hristos. Ca preot de enorie, a fost preţuit pentru virtuţile sale: adânc religios, credincios şi însufleţit slujitor al Altarului. Slujba oficiată de el radia emoţii religioase şi înălţa suflete. In afară de îndatoririle sale strict rituale şi bi­sericeşti, îşi îndeplinea cu dragoste şi celelalte în­datoriri faţă de enoriaşii săi, pe cari îi îndruma tot­deauna şi nu odatâ îi ajuta cu jertfe materiale per­sonale. Şi dacă i-a fost drag poporul, nu putea să nu iubească şi lumea copiilor, pe cari i-a catehizat cu multă dragoste şi devotament şi i-a învăţat să cânte nu numai imnuri de laudă lui Dumnezeu, dar

Next