Biserica şi Şcoala, 1946 (Anul 70, nr. 1-52)

1946-01-01 / nr. 1-2

Nr. 1—2 — 1­6 Ianuarie 1946 BISERICA ŞI ŞCOALA mai strălucitoare astăzi, fiindcă ea ne găseşte in pace. Tunurile nu mai bubuiesc, tancurile nu mai cutremură pământul, iar povara uriaşelor paseri de oţel nu mai împrăştie moarte. Oamenii nu se mai ucid pe câmpu­rile de luptă. Neamurile pământului nu mai fabrică arme. Dimpotrivă, ele au prins a face — după vorbele prorocului — din arme seceri şi fiare de plug. Dragii noştri ostaşi cari au avut norocul să scape cu viaţă din cumplitul r­ăcel s’au întors la caminurile lor. S’au întors acasă, în cea mai mare part­e, fraţii noştri pe care cruntul vrăşmaş îi risipise prin taberele de muncă ale îndepărtatelor străinătăţi. Adunaţi în ju­­rul vetrei părinteşti, ei se lasă alintaţi de frumuseţea şi înţelepciunea colindelor noastre bătrâneşti şi se bucură de darurile duhovniceşti ale luminatului praznic. Căci cu adevărat îmbelşugate sunt darurile du­hovniceşti ale Naşterii Domnului şi Mântuitorului no­stru Iisus Hristos. Ele ne mângâie inima, ne luminează mintea, ne pecetluiesc nădejdea în izbăvire şi ne in­­dreptează viaţa pe căile Domnului. De-acum ştim că „aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât şi pe Fiul Său unul născut l a dat, ca tot cel ce crede întrânsul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3, 16). De acum ştim că mila lui Dumnezeu a covârşit greutatea păca­tului omenesc. De acum ştim că suntem împăcaţi cu Cerul, a cărui mânie a stârnit o Adam prin trufaşa sa neascultare. Cugetul nostru se odihneşte în bucuria Crăciunului, că nu, se mai simte apăsat de povara pă­catului şi de a remuşcărilor pentru el. Descătuşat de­­acum, sufletul se simte slobod şi-şi ia zborul de înăl­ţare către slăvile albastre ale împărăţiei lui Dumnezeu. El se bucură şi mulţumeşte, se bu­c­ură şi preamăreşte; se bucură şi cântă. Am spus, iubiţii mei fii sufleteşti, că lumina ma­relui praznic al Naşterii Domnului din acest an ne pare şi mai strălucitoare decât a celor din anii din urmă ; şi aşa este. Fiindcă acest Crăciun nu ne vesteşte numai desrobirea sufletului nostru din cătuşile păcatu­lui strămoşesc şi aşezarea noastră în scaun­ul de cinste al fiilor lui Dumnezeu, ci el este şi mărturia desro­­birii noastre naţionale, a celor ce patru ani de zile am fost rupţi din trupul patriei româneşti şi aruncaţi­­ de stăpânitorii cei fără de lege - „în laturea şi umbra morţii“ Vă aduceţi aminte, dragii mei, că’n tot timpul acestor patru ani întunecaţi n’am încetat a vă îndemna „să fiţi tari şi neclătiţi in credinţă“ (I Cor. 15, 58) „să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă, ci să vă temeţi mai vârtos de Cel ce poate să piarză şi trupul şi sufletul in Gheenă“ (Matei 10, 18). Vă mai aduceţi aminte că de-atâtea ori v’am mângâiat cu vorbele prorocului: Eu îmi cunosc gându­rile pe care le am pentru voi, gânduri bune şi nu rele, ca să vă gătesc un viitor cu nădejde... Şi vă voi întoarce din robie şi vă voi aduna din toate popoarele şi din toate lo­­curile de pe unde v’am risipit (Ieremia 29, 11-14). Acum când soarta noastră ni s’a întors spre bine, vă mulţumesc că ascultând de îndemnurile mele stă­ruitoare, toate le-aţi răbdat crezând şi toate le-aţi cre­zut răbdând, zidindu-vă nădejdea pe adevărul Scriptu­rilor Sfinte, după cari pătimirile de-acum nu se pot ase­măna cu slava care va sâ ni se descopere nouă (Rom. 8, 18). Iată, iubiţii mei fii sufleteşti, cum proorocirile şi făgăduinţele lui Dumnezeu pentru viaţa viitoare, se împlinesc în parte chiar în această­­viaţă — şi cât de strălucit se adevereşte asfel ceea ce nu odată a spus sf. Apostol Pavel, că Dumnezeu nu ruşinează niciodată nădejdea fiilor Săi credincioşi! De aceea, dăm slavă Celui atotputernic şi în a­­ceastă mare zi de sărbătoare, pentru toate câte ne-a rânduit nouă şi­­ rugăm să ne ajute, ca să putem purta cu creştinească vrednicie şi jugul încercărilor ce ni le va mai rândui, şi să putem da răspuns bun la infrico­şatul judeţ al Fiului său care astăzi se naşte...“ Din Pastorala P. S. V­ASILE al Timişorii: „Dacă prăznuim Naşterea Domnului cum se cu­vine, adecă aşa că ne dăm silinţa să pătrundem taina acestui dumnezeesc praznic, vom cunoaşte că Iisus Hristos Mântuitorul a adus in lumea învrăjbită cu Dumnezeu pacea Sa intâiu aşa, că: „­Sa smerit pe Sine, chip de rob luând...“') El nu a prilejuit deci, pacea Sa aşa, că din înălţimea dumnezeirii Sale S-a coborît la noi, la oamenii de pe pământ. Dumnezeu fiind, S-a făcut om. De pe tronul slavei dumnezeeşti S-a coborît în ieslea dobitoacelor. împăratul cerurilor, pentru iubi­rea de oameni, se face rob. Cu strălucirea adusă cu Sine din lăcaşul luminei celei neapropiate, îmbracă faţa Pruncului sălăşluit in peşteră. Ceea ce înseamnă că şi azi, pentru împăciuirea lumii, cei mari şi puternici trebue să se coboare la ce mici şi umili, spre a le asculta şi lecui durerile şi a înălţa sufletele. Coborîrea aceasta a lui Iisus din cer pe pi ■­­n’a fost însă, deajuns pentru sălăşluirea în lume­a po­vestită la naşterea Sa. Prin ceea ce a învăţat aici pe pă­mânt şi prin ceea ce a săvârşit pentru noi, tot tmpul vieţii Sale pământeşti, până la jertfa Sa de de cruce Iisus Mântuitorul a mai luat asupra Sa şi toată povara păcatelor noastre, ale oamenilor de pretutindeni, toată răspunderea şi vina pentru aceste păcate, cu singurul scop de a ne scăpa pe noi de sub greutatea acestei poveri. El trăieşte, învaţă, lucrează şi pătimeşte moarte de cruce numai şi numai pentru mântuirea noastră. Cu aceasta, pe lângă că ne-a împăcat cu Dumnezeu, ni-a dat şi cea mai luminoasă pildă de cum să um­blăm şi noi, spre a fi făcători de pace Aşa anume, ci ne sârguim şi noi — şi toţi cei chemaţi să facă pace în lume­­ să purtăm tot mai mult — pe lângă grijile noastre ale fiecăruia­­ sarcinile semenilor noștri, in­ •­ Filip II, 7.

Next