Biserica şi Şcoala, 1948 (Anul 72, nr. 1-26)

1948-01-04 / nr. 1

Nr. 1,­4 Ianuarie 1948 BISERICA fi SCOALA Pag. 1 Ci pentru ca faptele noastre să aibă mireasma lui Hristos, ele trebue să izvorască dintr’o inimă în­­creştinată cu adevărat. Nu poate pomul rău să facă poame bune. Nici inima păgânească nu poate rodi faptele cele bune, plăcute lui Dumnezeu și folosi­toare oamenilor. De aceea, numai curăţindu-ne sim­ţirea şi limpezindu-ne gândurile în baia Evangheliei Domnului, numai cercetându-ne cugetul şi spove­­dindu-ne cu zdrobire de inimi, numai lepădând — prin împărtăşirea cu Domnul — pe omul cel vechiu, robit păcatului, vom ajunge făpturi nouă, în stare să plinim voia lui Dumnezeu, îmbrăcaţi în Hristos şi înnoiţi prin baia Evangheliei Lui, vom săvârşi faptele cele bune din porneală nesilită, în chip fi­resc, aşa după cum în chip firesc pomul altoit ro­deşte poame bune. Aceste fapte, mai mult decât cele mai iscusite vorbe, vor vesti apoi Evanghelia Domnului, până la marginile lumii. Iar noi, minu­­nându-ne de lucrarea lor, vom avea negrăita cinste şi mulţumire de a şti că suntem mireasma lui Hris­tos printre cei ce se mântuesc şi printre cei ce pier deopotrivă (II Cor. 2, 15). Această mireasmă care s-ar desprinde din orice faptă sau ţinută a noastră ar adânci dragostea de Hristos şi de frate a tuturor celor ce prăznuesc Crăciunul nostru creştinesc, iar pe cei ce stau încă în „laturea şi umbra morţii“, i-ar ispiti să se apropie măcar de Cel ce a spus: Eu sunt calea, adevărul şi viaţa (Ioan 14, 6). Fără a­­ceastă mireasmă a lui Hristos, pe care suntem che­maţi s’o răspândim pretutindeni şi’n tot locul, lumea va rămânea ceea ce este încă în mare parte : o „vale a plângerii“, cu toate necazurile pe care le rodeşte păcatul. Şi asta n’ar trebui să se întâmple. Fiindcă Fiul lui Dumnezeu nu de aceea s’a întrupat, a pă­timit, a murit pe cruce şi a înviat din morţi, ca să rămânem robiţi păcatului, ci ca să ne arătăm fii ai împărăţiei cerurilor şi pe pământ, vieţuind în pace şi bunăvoire. Cu unele ca acestea să Vă luminaţi minţile şi să Vă întăriţi sufletele, iubiţii mei, în zilele slăvitu­­lui praznic al Naşterii Domnului...“ Material pentru predici Dumineca după Botezul Domnului Hristos zice, că ceea ce se întâmplă cu grăun­tele de muştar, se întâmplă şi cu predicarea Evan­gheliei. Ucenicii Lui erau cei mai slabi dintre top, cei meii mici dintre toţi, dar totuşi lucrând întru ei o putere mare, Evanghelia s’a lăţit în toată lumea­ La pilda grăuntelui de muştar Domnul adaugă încă şi pe cea a aluatului, pe carele l-a luat femeia şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce totul a dospit. Adecă, precum aluatul comunică puterea sa unei mari câtimi de făină, zice El Apostolilor, aşa voi veţi întoarce toată lumea. El alege pilde de la fire, spre a arăta, că precum acelea se fac de sigur, adecă creşterea cea mare a grăuntelui de muştar şi dospirea întregei frământături, tot aşa desigur va urma şi cealaltă, adecă lăţirea Evangheliei în toată lumea. Nici unul din Apostoli nu putea să-i stea Lui împotrivă şi să-i zică: „Ce vom putea noi doisprezece, aruncându-ne întru aşa mare mulţime ? “ Hristos le spune, că tocmai prin aceea puterea lor va străluci mai mult, că ei amestecându-se cu o mulţime aşa de mare, nu se vor nimici. Precum aluatul atunci dospeşte frământătura, când se apropie de făină, şi nu numai se apropie şi se şi amestecă cu dânsa, aşa şi voi atunci veţi birui pe vrăşmaşii voştri, când vă veţi amesteca şi vă veţi topi cu dânşii. Şi precum aluatul deşi se ascunde în făină, însă nu piere acolo, ci în curând face totul asemenea lui, întru acelaş chip va fi şi cu predicarea Evangheliei. Aşa­dar, nu vă temeţi, voieşte să zică Hristos, căci deşi v’am spus mai înainte multe necazuri, totuşi voi veţi birui şi veţi străluci. Nu te mira, că Domnul, vorbind despre­ împă­răţia cerului, a întrebuinţat pilde dela grăuntele de muştar şi dela aluat;căci El vorbea către oameni neînvăţaţi, cari prin acest chip de învăţare trebuie a se înălţa. Iar cei necredincioşi acum trebuie să recunoască puterea lui Hristos, văzând că într’adevăr aşa s’a făcut, precum El a spus: încă şi astăzi amestecă El, pe adevăraţii Săi ucenici în mulţimea cea mare a lumii pentru ca şi noi să împărtăşim altora cunoştin­ţele noastre cele mai bune. Nu vă târguiţi, că nu­mărul vostru este prea mic, căci puterea cuvintelor celor cucernice este mare ; şi ceea ce odată s’a dospit, va sluji iarăşi de aluat pentru alţii. Iar dacă doispre­zece bărbaţi au dospit toată lumea, gândeşte, ce mare vinovăţie avem noi credincioşii, cari fiind aşa de mulţi, nu putem aduce la calea dreaptă pe ceilalţi, pe cei necredincioşi, cari stau încă afară. Şi noi putem fi aluat pentru mii de lumi. Dar vei zice tu: aceia erau Apostoli. Şi apoi ce? Nu erau ei oare de aceeaşi fire ca şi tine? Nu petreceau şi ei în cetăţi? Nu mâncau şi ei ca noi? Nu lucrau şi ei cu mâinile lor? Erau ei oare nişte îngeri şi au fost pogorîţi din cer? Dar zici tu: ei puteau săvârşi minuni. Dar nu minunile i-au făcut pe dânşii aşa de vrednici de mirare. Iată o mare ceată de sfinţi cari n’au strălucit prin minuni! Dar oare, ce lucruri atât de mari au făcut Apo­stolii? Au nesocotit toate comorile pământeşti, n’au căutat mărirea, şi s’au lepădat de toate cele vre­melnice. Dacă n’ar fi făcut aceasta, ci ar fi fost robi ai poftelor, atunci chiar de ar fi sculat mii de morţi, totuşi nimica n’ar fi folosit; mai vârtos, ar fi fost socotiţi ca nişte amăgitori. Dreptatea vieţii este cea care străluceşte peste toate şi atrage harul Sfântului

Next