Buna Vestire, mai 1937 (Anul 1, nr. 58-79)

1937-05-01 / nr. 58

Pag. 2 Trenul cu ştrengari Şi aşa, a 5-a zi după Scripturi, au inundat trenul, toată ţara aceia de cărturari car-şi sigilaseră viitorul într’o vizită medicală fi trei teze, la Iaşi. l-am­ văzut grijulii, dar grijulii de tinereţea fi vîrtoşenia lor sufle­­tească, colindînd între două teze, bisericile, împrejurimile și crișmele, după documente istorice, decor fi cotnar. Laolaltă cu ei, copiii norocu­lui, era și cronicarul acestor rînduri, în câutarea climatului moldove­nesc, c­t .. așa cum d. Dragoș pornise să strîngă un ochi de aprig neasU.,,.^^, tot climatul ardelean-In intimitatea rîndului de vis-â-vis, vă conjur să sesizați tocmai ceia ce trebue: stima din modala de mai sus, care rămîne tot atît de grea, dacă-i îndreptată dela 1 kilometru sau dela cîțiva pași — tocmai spre a lovi în plin respectul meu-Am căutat peste tot documente și aspecte, pe care să le pot apoi sin­tetiza şi să le numesc specific moldovenesc, pentru că pe stradă nu l-am putut afla. Bunăoară. Pe strada care mă ducea spre Golia, vream să întreb pe cineva unde este biserica aceasta. Am mers, cu capul făcînd mişcări de armonică, să găsesc în dreapta î n stânga un informator: toţi ovrei. Un sentiment de jenă sau cine ştie ce buclucaşe rezervă m’a făcut să-mi leg gura şi să nu-i întreb pe ei, în Săptămâna Mare, de locaşul Domnului. Am mai găsit lipit pe zidul­i, manifestul pe care l-aţi văzut alaltăeri în gazeta noastră reprodus cu scîrbă. Un creştin (II) care se dăruia în stilul lui Abeliard către Eloisa, scrisoare de dragoste către «prietenii lui evreii». Nu l-am întîlnit oare pe d- Tom­a Vlădescu, muşcîndu-şi nervos ţigaretul de atîta sfidare pe cetatea voevodală în care domneşte amin­tirea istorică a lui Cuza şi prezenţa patriarhală a lui Cuza­­ Şi am coborît cu Pan Vizirescu să căutăm un cuib cu vin bun şi linişte metafizică,, dar am isbit în ograda unei întruniri ţărăniste, unde un «orator» pe un butoi, demonstra cetei că «Patriotismul este o primej­die şi o nebunie» (autentic termenul «patriotism»), i-am auzit însă pe megieşi şoptindu-şi că aista-i vîndut şi au pornit în altă parte unde se spunea că patriotismul e legea ţării-Deaceia m’am resemnat să cred că am aflat climatul ieşeni în ploae, noroi, birji, corespondenţă la tramvai cu 1 lei (!), borşuri, vin şi.­, nu! cheful l-am adus noi, ţara de cărturari-N’am să-l uit însă pe Baronul, feciorul lui De Vax, văcsuitorul de ghete care, seara, ieşia la Gorso în cel mai strălucit costum dandy (in­clusiv cilindrul)- Baronul e un tip mărunt, cu haină neagră, pantalon raillat, ghetre albe, cu plete scurte şi ondulate peste urechi, monoclu negru, 1 kgr. de pudră, mustăţi încovoiate în chip de melc şi coşul cu flori, luminat de un minuscul bec electric. Baronul slugarnic şi florar e atît de autentic că şi Emil Cioran şi-a oprit o clipă sborul lui metafizic, a descălecat din lumea lui de astro­nomie spirituală ca să-şi deszăvorască tot hazul, tot rîsul lui omenesc. Acum, înţelegeţi că trenul care a încărcat ţara din Iaşi a plecat cu nedumiriri despre climatul oraşului. In schimb a duduit pînă ’n Bu­cureşti de cîntec, de biruinţă sufletească. EU Tezele le zăvoriseră nu­mai o brumă de ştiinţă din ei. Pentrucă ei ştiu mult mai mult. Iar en­tuziasmul şi tinereţea sunt libere şi sprinţare. Deaceia trenul a fost o armonică de chef şi cîntec. Şi toate instrumentele jazzului accelerat erau ticsite, 11 intr’un compartiment de a treia. S’a răscolit studenţia în noi şi a prins a zice «Gaudeamus». Eu mai ştiu un profesor într’o comisie catidianâ de capacitate, care tare bine s’ar fi simţit cu noi, ştrengarii. Dar era pe undeva prin Ar­deal, supraveghea nişte teze. Ion Bălean ! CITIŢI: Crez de generaţie de VASILE MARIN cu un cuvânt înainte de Corneliu Zelea Codreanu şi o prefaţă de NAE IONESCU Se pare că activitatea editorială viitoar­e se va desfăşura sub o nouă orientare. Ar fi de dorit. Şi mai ales ar fi de dorit ca domnii editori să-şi mai îndrepte «bunăvoinţa» şi către cei tineri. Iată cităm aci numele câtorva tineri, autentici poeţi care-şi editează vo­lumele singuri: Mircea Streinul, Ci­­ril Vârnav, Ştefan Ion Gheorghe, George Drumur, Aurel Marin, şi alţii de acelaşi mare talent. Radu Gyr, a intrat încă de mult în istoria literaturii româneşti. Poezia lui este cunoscută, cetită, iubită de ti­neri şi de bătrâni. Ce editură s’a învrednicit­­ce e­­ditură din capitală) să editeze poe­zia lui Radu Gyr? Niciuna. De ce? Să ne răspundă editorii. Cronica pictată de la Viena A apărut zilele acestea şi se află de vânzare la principalele librării din bucureşti, volumul XI din colecţia de Izvoare ale Istoriei Românilor, publi­cate de d. G. Popa-Lisseanu. Volumul acesta cuprinde istoria po­porului maghiar de la originea sa şi până la anul 1550, aşa cum ni se în­făţişează în faimosul Chronicon picium Vindobonense, compus din ordinul re­gelui Ludovic cel Mare, la anul 1358. Această cronică fiind unul din prin­cipalele izvoare ale istoriei noastre naţionale, d. G. Popa-Lisseanu ne-o dă în originalul latinesc şi în tradu­cere românească, însoţind-o de co­mentarii explicative, şi o ilustrează cu un facsimil şi cu trei tablouri colorate reprezentând lupta dintre regele Ca­rol Robert şi voevodul Basarab cel Ma­re, lupta cunoscută în istoria noas­tră sub numele de Lupta de la Posada din 1330. Volumul acesta, în cele 304 pagini ale sale, confirmă toate datele celor­lalte cronici ungureşti şi străine privi­toare la existenţa Românilor în Da­cia şi în Pannonia, la venirea Unguri­lor şi ne procură, între altele, amă­nunte interesante despre dezastrul su­ferit de Unguri in Ţara Românească, în urma cărui dezastru s’a dobândit întreaga neatârnare a voevodatului ro­mânesc. Citită în original, cronica aceasta ne dă la iveală o întreagă serie de in­­formațiuni nebănuite pe care nu le putem avea din studiile şi comenta­riile făcute asupra ei de străini. Ungurii, şi în general străinii, nu văd şi uneori nu vor să vadă tot ce se desprinde din lectura acestor iz­voare istorice. Cartea aceasta aduce în acelaşi timp noi contribuţii întru susţinerea tezei antirevizioniste. De aceea, recomandăm cu căldură această nouă lucrare a d-lui G. Po­pa-Lisseanu tuturor acelora care se interesează de is­tria noastră naţio­nală, din primele epoci ale înjghebă­rii statului român. I ---- --- "' - ■ jÜKV-.'A Jgy wy---gr’" S’a lămurit procesul» Virgil Gheorghiu-Virgil Carianopol. Adevărul şi poezia este de partea lui Virgil Carianopol. Aici nu inter­venim cu nimica ci numai consta­tăm. Aşa ne-am obicinuit noi să constatăm. Şi am constatat că Vir­gil C. Gheorghiu este foarte tânăr. Ei lasă­ ăsta să fie singurul lui păcat. Virgil Carianopol, care este tatăl lui spiritual, să aibă grijă să-l crească mare cât­ mai mare Cfin­stanilin Jaleş autorul volumelor «Icoane» şi «A­­rabescuri» are sub tipar un nou vo­lum de versuri , «Alb şi negru», care va fi pus în vânzare cu ocazia săp­­tămânei cărţii. Ţara Bârsei anul IX No. 3. O revistă bună. Poarte bună. Documentată. Bine scrisă. La «partea literară» semnează AUREL MARIN versuri şi dări de seamă. Dr. Victor Tuf­escu semnează în «Țara Bârsei o re­cenzie despre cartea d-lui prof. Mi­hail Manoilescu «Le parti unique». Cităm: «D. M. Manoilescu este pri­mul care dă o teorie a partidului u­­nic. Cartea d-sale, în care se anali­zează toate fetele problemei, proi­ectează o adevărată lumină vie în haosul care domneşte azi, datorită­­degenerării regimurilor democra­tice şi pândei neobosite a comunis­mului. Ea devine astfel nu numai necesară pentru orice om de cultu­ră, dar adevărată călăuză pentru lumea nouă în care vom trăi». «Buna Vestire» de Sfintele Paşti va cuprinde prin­tre altele următoarele pagini: Răs­tignire şi înviere; Neam şi învie­re; Slovă şi cultură românească şi o pagină de film redacţional iscă­lite de: Valeriu Cârdiu, Mircea Streinu, Ştefan Ion Gheorghe, Ion Băleanu, Em. Voinescu, Horia Sta­­matu, Gabriel Bălănescu, etc., etc. Despre menirea scrisului PLEC DELA O ÎNTÂMPLARE RECENTA. Intr’o evadare provin-­ cială de acum câteva zile, am în­tâlnit într’un oraş ardelean un pri­eten foarte bun. Divulg, — benevol, conversaţia angajată în treerul ce­lor câteva ceasuri de amintiri, pă­reri şi impresii, — deşi acest act de transplantare al unei convorbiri, oarecum secrete, în publicitatea slovei, s’ar părea, poate fi în de­­favorul meu. PRIETENUL MEU din Cluj mi-a spus că scriu uneori — hai să fiu sincer şi să adaog, de multe ori — liric. Nedumerit puţin asupra sensului de moment al cuvântului, am cerut explicaţiuni suplimentare Şi mi s’a răspuns: ar fi necesară o mai am­plă documentare ştiinţifică, mai multă argumentare. Dintr’un punct de vedere. Dintr’alt punct de vede­re, mai puţină poezie şi scris mai deschis, mai puţin ermetic. Vezi — şi-a sfârşit rechizitoriul prietenul meu — în pagina II-a scrii admirabil. In pagina I-a însă, trebue multă, multă documentare ştiinţifică. MA SIMT DATOR să schiţez un mic tratat, foarte incomplect — aşa cum permite spaţiul — despre ca­racterul scrisului gazetăresc. întâi, fiecare articol de ziar — după locul pe care-l ocupă în pagi­nă — îşi are conţinutul lui interior. Forma, stilul, c’est l’homme»... Uite, dragă prietene, articolele din primele şi ultimele 2 coloane ale paginei I-a, îşi au caracterul lor de apărare şi rechizitor, după felul faptului, evenimentului operei, sau omului pe care-l discută Se pleacă de la anumite premise şi se fixează anumite concluzii care sunt încadrate în linia ziarului şi a ideilor pe care le serveşte. Caseta de sub clişeu, este însăşi atitudi­nea ziarului în faţa evenimentului reliefat de frământările cotidianu­lui. Cele trei coloane de­desubt, au caracter de campanie sau împru­mută ceva din nuanţa Primelor ar­ticole. Caracterul general este: judecata. Potolită şi austeră mai sus, în pri­mele două articole severă şi armo­nică, aşa cum o prezintă aldinul. Cursivul pretinde un fapt divers din vâltoarea vieţii, — din negura oraşului, din cl­ocotul străzii, din ti­rania, din comicul sau din tragedia politicului, din drama socialului, — şi-i ridică la semnificaţia cuve­nită, reliefându-1, şi accentuându-1. Cursivul este plâns de viori, o re­­voltă revărsată în lacrima celor 50 rânduri, o închinare şi o mustrare. Cursiv. S’a sinucis un elev. Stri­găt de «mi-e foame» întrun colţ de stradă, un fapt literar, o întâmpla­­re politică, un glas periferic, o a­­ducere aminte, un răvaş de drep­tate, o bătaie de inimă. EVIDENT, toate articolele aces­­tea îşi au documentarea lor: viaţa nudă, faptul împlinit, întâmplarea cotidiană. Sau, dacă talentul e ma­re şi sufletul este seismografie, pre­viziunea. După puterile autorului. Articolele acestea de ziar nu se rătăcesc, însă, în consideraţii şi teze strict ştiinţifice, pentru că ele au o menire: să comenteze, să judece, să admonesteze, să sublinieze cotidia­nul. Un fel de soldat care intră în post, odată cu primul rând scris. Un fel de santinelă care iese din post, odată cu ediţia s’a închis. In­tervine alt eveniment, altă datorie, altă intrare în post. După cum vezi, amice, o slujbă de soldat. Lupta cere graba, prezen­tă imediată. ^ Foiletonul, de pildă, este liniştit şi doc talentat. Viaţa privită, hai să zic, mai studiat, mai «documen­tar». In ce priveşte caracterul liric, aş vrea să răspund. Cunosc un scris prost. Şi unul bun. Restul nu mă importă. Ba, da. Pentru a Pătrun­de mai adânc, cataloghez scrisul, scurt, util sau inutil, pentru Naţie, pentru Patrie. Nu­ mă opresc în loc celelalte consideraţii. Nici cerebra­le, nici cerebraliste nici intelectua­­liste­, nici ştiinţifice. Tot ce este bne scris, bine simţit, scris în sluj-Ivt l»inî ocTo WiinvanH STiînfîî masivă să rămână în eternul volu­melor trainic zidite. Literatura, arta, la fel. Celelalte aliniate aci, în această menire. Concep scrisul cotidian, in seus de luptă. Prezentă activă în tran­șeele slovei. Avânt. — Până la trans­figurare. Ridicare până’n azur. Mărturisire până la întâlnirea cu rugăciunea. Atitudine ostăşească şi ţinută austeră, — în linie de spadă. Duios până la lacrimi sau mânuit impresionant ca prezentarea unei săbii Pentru salut. Să fiu iarăşi sincer. Gândurile a­­cestea le-am furat de la cineva mai mare decât noi toți. Suflet, suflet, suflet în scris. În­chinare în faţa durerilor Patriei tale, rugă pentru Patria ta, imnuri şi danie de gând numai pentru Pa­trie. Trăire în legea Patriei. Aşa cum poţi, cât poţi, peste puterile tale. Aşa cum simţi, cât simţi, peste toate simţirile tale. Dacă acesta e sensul Cuvântului liric, ei bine, sunt liric. Şi te-ai întrebat, vreodată, priete­ne Bucur, cine serveşte mai mult ideea de luptă pentru naţie: solda­tul sau scriitorul care documentea­ză într’un ton, foarte savant, — dar nu prea citit — multe, nesfârşit de multe probleme de metafizică ? Am scris, pe scurt, — voi reveni eu odată ! — pentru a răspunde aşa, într’un început de mărturisire, unui prieten de departe care, se vede, n’a aflat că un «La arme !» a lui Ştefan G. Iosif, în vremuri de luptă, con­tează mi mult, infinit mai mult, decât o sută volume de metafizică, îndrăzneala afirmaţiei mele este mare. Ca adevărul. Val. O. Satmaru P. S. ( 1). Mai Putină poezie, pen­tru că e scris politic? (Poezie, în sens înalt). Răspunde Miguel de Unamuno ( A se citi, dragă priete­ne, «Avant et aprés la revolution»). Chiar politica e poezie. 2). Mai deschis? Fă, te rog, o in­tervenţie urgentă la cenzură. Dom­nul colonel Hotineanu, deşi foarte amabil, te va refuza. farul de sub cenuşa Se mai aude încă ecourile succe­sului cu «O scrisoare pierdută» a lui I. L. Caragiale, jucată pe scena tea­trului din Praga. Critica de acolo nu acordă laudele aşa fără să pre­cupeţească. Mai ales, atunci când autorul scrisorii pierdute nu se mai poate bucura de laudele aduse. Rămâne doar ca naţia lui să se bu­cure de zestrea literară pe care ne-a lăsat-o marele satiric şi dramaturg I. L. Caragiale. Dealtfel, ne loveşte repede amnezia când e vorba de ma­rii creatori cari prin opera lor fac să ne crească stima şi să fim cunos­cuţi peste fruntarii. Când tocmai stejarii ăştia sunt singura ieşire din anonimat şi singura reabilitare în faţa istoriei, după atâţia ani de or­­becării în negura vorbăriei. Prea mult ne făcusem cunoscuţi ca bol­navi de flegmonul discursurilor. Streinii au început să pricează că avem valori de înaltă semnificaţie artistică şi socială cari se impun admiraţiei lor mai mult decât pca­lele de discursuri cu care dela o vreme începusem să le spargem tim­panele. Ne-ar părea şi mai bine dacă străinătatea n’ar mai confunda na­ţia cu discurile emailate de solem­nitate. De pe urma acestor discursuri ră­măsesem tot aşa de mici şi deşu­­chiaţi în faţa istoriei. Dar să ne în­toarcem în inima subiectului. Cri­tica şi istoria literară a discutat mult, ba foarte mult despre opera lui Caragiale. Unii au spus că ope­ra lui I. L. Caragiale e expresia u­­nui anumit moment social, alţii au vorbit de inaderenţa operii lui Ca­ragiale la etnicul nostru. Toate a­­ceste discuţii uscate n’au avut da­rul să suscite mult interes pentru opera lui Caragiale. A slujit unora doar ca sport intelectual. Noi trebue să-l vedem pe Cara­­giale aşa cum a trăit şi a scris, cu fruntea în aştrii cerului nostru şi cu picioarele bine înfipte în pământul românesc. Iar astăzi când el e unul din stejarii întors cu faţa spre eter­nitatea culturii noastre, se cuvine să ne aducem aminte că s’a împli­nit un sfert de veac dela moartea lui I. L. Caragiale. Teatrele noastre Naţionale, mai ales teatrele, să-i a­­ducă operile pe scenă, că prea ne otrăvesc cu mătrăgună artistică de import sau autohtonă. Să nu fim circumspecţi cu valo­rile şi generoşi cu non-valorile. Mihail Cosma djfCtddt dună Doamne tot ce este cre- i dinţă şi cinste într’un neam, şi i‘ă-l mare să stăpânească fiinţa tu­turor neamurilor, iruinţa adevărului se arată. O simţim apropiindu-se furtunos. Să vină! O primim cu cântece. Să vină! Luptăm pentru ea. Credem în învierea patriei noa-» stre. Credem în mărirea ei. Cre­dem în viitorul ei mare. Credem în vecinieta neamului românesc. D­ar tot drepţi să fim. Tot tari. S.. Trezi permanent, pentru că o clipă sa nu o pierdem fără veghe, fără luptă, fără rugăciune. D­in muncă ne-am făcut un crez. Ascultaţi cum răsună cântecul peste văi, peste munţi, peste frun­tea mare a Ţării. Din muncă ne-am făcut un crez. Crezul legionar biru­ind prin legea creştinească a neamu­lui CALENDAR VINERI, 30 APRILIE ORTODOX: 1; Vinerea Mare, Sf. A­­postol Iacob. CATOLIC: Sf. Eutropiu. SOARELE: răsare 5.11, apune 19.16. Seara Denie. Se cântă Prohodul Domnului şi se face ocolirea Sf. E­­pitaf. Radio-Hominia Vineri 30 Aprilie 1937 . 13.00: Concert de prânz. Muzică cla­sică (discuri). 14.ro: Radio jurnal. Ora. Mersul vremii. Ştiri interne şi experte. Sport. 18.00: Concert de muzică religi­oasă gregoriană al Asocaiţiei pentru cul­tivarea şi răspândirea muzicii religioase cond. de Paul Constantinescu. Cuvânt In­troductiv de pr. I. D. Petrescu. 1830: Muzică religioasă. Alexandru Lupescu (canto). 19.00: Sfânta slujbă a prohodu­lui transmisă de la Sf. Patriarhie. 21.30: Radio jurnal. Sport. _ . ^ . O vizită la Bălceşti, leagănul familiei istoricului N. Bălcescu Societatea Prietenii Istoriei lite­rare a luat iniţiativa unei vizite la Bălceşti, în judeţul Argeş, leagă­nul familiei din care a ieşit marele nostru istoric N■ Bălcescu, propaga­torul cel mai însufleţit al unirii tu­turor românilor. Excursiunea se va face cu auto­buzele în ziua de 10 Mai, cu pleca­rea la orele 6 dim., din faţa liceului «Mihai Viteazul», b-dul Pache 72, întoarcerea în aceeaşi zi, la orele 9 seara. Preţul excursiunii 150 lei, în care intră transportul şi masa de prânz, înscrierile se fac la sediul socie­tății Prietenii Istoriei Literare, b-dul Pache 72, în fiecare și între orele 8-1 și 3-7. Reviste «CUGET CLAR» No. 42 Numărul de săptămâna aceasta 42 al revistei «CUGET CLAR» («Noul Semănător»), de sub conducerea d-lui profesor N. Iorga, continuă cu aceiași vigoare lupta împotriva li­­teraturei pornografice. Cităm din cuprinsul acestui nu­măr: I. V. Soricu: Cucul voinicul. N. Iorga: O amintire la o «amintire». Din scrisorile lui I. Bogdan. Paul I Papadopol: încă un romancier: B. Iordan. Mihail I. Pricopie: Alte vremi: Versuri de N Iorga, O. M. Moldo­­vanu, G. Tutoveanu, Coca Farago, Veronica Sârbu, I. Const.­Delabaia. Cronică de N. Iorga şi alţii. Urlă şacalii; Cum preţuiesc criticii de azi zăpăcelile moderniste; Culm­ea artei; Arestarea pornografului Geo Bog­a; Boala misiunilor mistice. CRINII DE LEUI Ion I. Moţa Se găseşte de vânzare la librăriile şi debitele româneşti. Pentru un număr mai mare de exemplare, a se adresa la adminis­traţia generală, a cărţii, ATENA IANULI Str. Gutenberg 3, Bucureşti Preţul lunui volum : 70 lei. Forma răsboiului de mâine şi a­­daptarea armelor şi mijloacelor existente astăzi, la ceia ce va în­semna el în viitor, face obiectul a numeroase desbateri în presa şi în întreaga literatură militară. Nicio­dată mai mult ca acum, militarul de carieră nu s’a frământat atât şi nu şi-a pus mai multe ipoteze spre a întrezări ceva din caracterul şi din haina pe care va imbrăca-o răsboiul modern. Căci experienţa destul de bogată a cataclismului trecut, n’a mai fost deajuns pentru gânditorul militar dornic să scru­teze cât mai atent posibilităţile de rezolvare ale aestei grave proble­me, care este răsboiul de mâine, in jurul căruia se parafează atâtea poate tot cu rezultat negativ — s’a Intervenţie şi în jurul căruia se feheltuesc atâtea şi atâtea energii creatoare. Dacă nimeni nu mai cau­tă astăzi să justifice răsboiul ca «fenomen social, etic, politic... etc.», nu este mai puţin adevărat că o altă discuţie — tot atât de lungă şi poate tot cu rezultat negativ — s’a deschis asupra «formei răsboiului modern». Amintiţi-vă de atâtea cărţi cu răsunet nu numai în lumea militară, dar şi în pătura acelor rari intelectuali cari ştiu şi pot să privească în ansamblu toate pro­blemele cari agită lumea noastră de astăzi. Iată spre exemplu câte­va: Răsboiul total al generalului Ludendorff, apărută în vara anu­lui trecut, carte în care autorul pun© cu o luciditate înspăimântă­toare, toate problemele răsboiului modern, care va trebui să fie «total şi fără cruţare», adică purtat nu numai asupra luptătorilor de pe front, dar şi în teritoriu, asupra întregii populaţii, cu sopul bine de­terminat de a scădea moralul celor de pe front şi a câştiga astfel vic­toria, nu cu un ceas mai de­vreme — cum obişnuiam să spunem până acum — ci poate cu un an. Apoi cartea generalului italian Visconti «Răsboiul decisiv», «carte integral fascistă» cum se exprimă ziarul Popolo Ditalia, care pune o­ dată mai mult problema raporturi­lor dintre politică şi armată, ale căror sforţări trebuesc să fie făcute într’o «perfectă continuitate» pentru ca răsboiul să fie decisiv. O bună parte din lucrarea acestui original şi puternic gânditor militar, este consacrată problemelor infanteriei moderne, care va trebui aşa fel e­­chipată, organizată şi educată, în­cât să poată face faţă un adevăr răs­boiului de mâine şi să contribue în întregime la decisivă. Mai amintim apoi în treacăt studiile despre «Ras­boiul modern» datorite generalului polonez Sikorski, precum şi acela al Căpitanului englez Liddell Hart (a­­cela care a scris o minunată viată a legendarului Colonel Laurence!) şi în care infanteria modernă este stu­diată subt multiple aspecte. Dar să revenim în domeniul mai r­estrâns al problemelor militare ro­mâneşti, care preocupă elita ofiţeri­­mii noastre de toate gradele. Zic de toate gradele,tocmai pentru că vream să relevăm în aceste prime «note militare» cartea unui tânăr ofiţer de infanterie, apărută la începutul a­­nului acestuia. «Infanteria modernă» datorit Sub­­b­cot. Cioroiu Mircea dintr’un re­gimet de gardă din Capitală — pe lângă că aduce o opinie exprimată Cu «sinceritate ostăşească» şi cu o vioiciune care stă aşa de bine gra­dului acesta de sublocotenent — dar pune ea competinţă, care pe noi nu ne surprinde ! — probleme esenţia­le pentru infanteria modernă, ro­mânească. Intr’un număr de capi­tole, logic rânduite după importan­ţa lor, autorul analizează punct cu punct — bazat şi pe o largă infor­maţie culeasă din literaturile mi­litare străine ! — problemele aces­tei infanterii moderne, care în e­senţă se reduc la: efective, arma­ment — aici discută pe larg impor­tanţa mitralierelor, această ucigă­toare armă a defensivei şi grea problemă ridicată în calea ofensi­vei victorioase (mistica mitraliere­lor !) — legătura infanterie — arti­lerie, problemă iarăși capitală și mult discutată în lumea militară, forma manevrei planul de foc, con­sumul de munifiuni pe­­ câmpul de luptă, etc... Problema moto-mecanizării pune însă dintr’odată şi pe aceia a unei noui «orientări spirituale» a infan­teriei. Maşina a impus o hotărîtă schimbare de atitudine în manifes­tările luptătorilor. «Maşina a im­pus o educaţie a ei» afirmă pe bu­nă dreptate autorul. Faptul acesta este de o importanţă netăgăduită şi făgăduim să revenim asupra lui, într’o viitoare cronică. Cultul forţei, instrucţia premilitară, suveranita­tea infanteriei, sunt tot atâtea sub­capitole în care autorul desvoltă succesiv şi în raport cu aportul pe care-l aduc ele la clarificarea pro­blemei propusă — ideile sale asu­pra infanteriei moderne româneşti. Ultimile 2 capitole sunt consacrate «Ofiţerului de rezervă» şi «Tradi­ţiilor infanteriei», cu care se în­­chee o carte care deşi abundă în date tehnice de tot felul, se par­curge cu o neobosită curiozitate până la sfârşit, dat fiind stilul viciu şi antrenant al autorului (ca­re este doară sublocotenent!) Şi iarăşi nu putem trece cu vederea introducerea pe care autorul — su­flet ales de poet! — o face cărţii sale. Iată numai câteva rânduri: «Infanteria este arma munţilor, în inima cărora se sbate uraganul urei, în sufletul cărora ard vâltoarele su­ferinţei, în mintea cărora fulgeră, prima oară, strălucirile victoriei. Intre aceştia nimeni nu are dreptul să-şi măsoare sacrificiul.... Infante­ria este mai aproape de suflete. Mai puţin mecanică. Bazată numai pe sacrificiu şi loialitate, este mai o­­menească, mai vibrantă. ...Pe câmpul de luptă infanteria este arma marilor probleme. A u­­nor probleme de fond. A celor mai extreme, dacă nu a celor mai teri­bile, din câte se pun spiritului o­­menesc. Infanteria are un spirit al său. Un suflet al oamenilor munci­tori, săraci, anonimi. Al mulţimi­lor cari consimt să cadă fără bene­ficii, fără lauri (cât adevăr!)... In­fanteria este o armă tragică, nevo­iaşe, grea, privată de higiena, o armă a pământului, a pădurilor, a munţilor. O armă a ţăranilor. Ea nu este comodă, nu este nici căuta­tă. Ea rămâne prin excelenţă arma sufletelor mari, a sufletelor mesia­nice, sguduite de eomoţiile marilor eroisme. Infanteria este arma inca­şilor noştri munteni, a necăjiţilor olteni, a dârjilor transilvani, a grei­lor moldoveni. A dacilor din Apu­seni şi Ciorna Hora! (parcă-l au­zim pe Ar­on Cotruş!)... E inutil cred să mai adaug vreun comentariu la frumuseţea acestor rânduri. Din colţul acesta al «Bunei Vestiri» ne facem o plăcută dato­rie să trimitem tânărului autor mi­litar, un cald îndemn pe drumul pe care-l îndeamnă talentul şi credin­ţele sale tinereşti! Vornicul Sfro© Note militare Infantend moderna

Next