Buna Vestire, mai 1937 (Anul 1, nr. 58-79)
1937-05-01 / nr. 58
Pag. 2 Trenul cu ştrengari Şi aşa, a 5-a zi după Scripturi, au inundat trenul, toată ţara aceia de cărturari car-şi sigilaseră viitorul într’o vizită medicală fi trei teze, la Iaşi. l-am văzut grijulii, dar grijulii de tinereţea fi vîrtoşenia lor sufletească, colindînd între două teze, bisericile, împrejurimile și crișmele, după documente istorice, decor fi cotnar. Laolaltă cu ei, copiii norocului, era și cronicarul acestor rînduri, în câutarea climatului moldovenesc, ct .. așa cum d. Dragoș pornise să strîngă un ochi de aprig neasU.,,.^^, tot climatul ardelean-In intimitatea rîndului de vis-â-vis, vă conjur să sesizați tocmai ceia ce trebue: stima din modala de mai sus, care rămîne tot atît de grea, dacă-i îndreptată dela 1 kilometru sau dela cîțiva pași — tocmai spre a lovi în plin respectul meu-Am căutat peste tot documente și aspecte, pe care să le pot apoi sintetiza şi să le numesc specific moldovenesc, pentru că pe stradă nu l-am putut afla. Bunăoară. Pe strada care mă ducea spre Golia, vream să întreb pe cineva unde este biserica aceasta. Am mers, cu capul făcînd mişcări de armonică, să găsesc în dreapta î n stânga un informator: toţi ovrei. Un sentiment de jenă sau cine ştie ce buclucaşe rezervă m’a făcut să-mi leg gura şi să nu-i întreb pe ei, în Săptămâna Mare, de locaşul Domnului. Am mai găsit lipit pe ziduli, manifestul pe care l-aţi văzut alaltăeri în gazeta noastră reprodus cu scîrbă. Un creştin (II) care se dăruia în stilul lui Abeliard către Eloisa, scrisoare de dragoste către «prietenii lui evreii». Nu l-am întîlnit oare pe d- Toma Vlădescu, muşcîndu-şi nervos ţigaretul de atîta sfidare pe cetatea voevodală în care domneşte amintirea istorică a lui Cuza şi prezenţa patriarhală a lui Cuza Şi am coborît cu Pan Vizirescu să căutăm un cuib cu vin bun şi linişte metafizică,, dar am isbit în ograda unei întruniri ţărăniste, unde un «orator» pe un butoi, demonstra cetei că «Patriotismul este o primejdie şi o nebunie» (autentic termenul «patriotism»), i-am auzit însă pe megieşi şoptindu-şi că aista-i vîndut şi au pornit în altă parte unde se spunea că patriotismul e legea ţării-Deaceia m’am resemnat să cred că am aflat climatul ieşeni în ploae, noroi, birji, corespondenţă la tramvai cu 1 lei (!), borşuri, vin şi., nu! cheful l-am adus noi, ţara de cărturari-N’am să-l uit însă pe Baronul, feciorul lui De Vax, văcsuitorul de ghete care, seara, ieşia la Gorso în cel mai strălucit costum dandy (inclusiv cilindrul)- Baronul e un tip mărunt, cu haină neagră, pantalon raillat, ghetre albe, cu plete scurte şi ondulate peste urechi, monoclu negru, 1 kgr. de pudră, mustăţi încovoiate în chip de melc şi coşul cu flori, luminat de un minuscul bec electric. Baronul slugarnic şi florar e atît de autentic că şi Emil Cioran şi-a oprit o clipă sborul lui metafizic, a descălecat din lumea lui de astronomie spirituală ca să-şi deszăvorască tot hazul, tot rîsul lui omenesc. Acum, înţelegeţi că trenul care a încărcat ţara din Iaşi a plecat cu nedumiriri despre climatul oraşului. In schimb a duduit pînă ’n Bucureşti de cîntec, de biruinţă sufletească. EU Tezele le zăvoriseră numai o brumă de ştiinţă din ei. Pentrucă ei ştiu mult mai mult. Iar entuziasmul şi tinereţea sunt libere şi sprinţare. Deaceia trenul a fost o armonică de chef şi cîntec. Şi toate instrumentele jazzului accelerat erau ticsite, 11 intr’un compartiment de a treia. S’a răscolit studenţia în noi şi a prins a zice «Gaudeamus». Eu mai ştiu un profesor într’o comisie catidianâ de capacitate, care tare bine s’ar fi simţit cu noi, ştrengarii. Dar era pe undeva prin Ardeal, supraveghea nişte teze. Ion Bălean ! CITIŢI: Crez de generaţie de VASILE MARIN cu un cuvânt înainte de Corneliu Zelea Codreanu şi o prefaţă de NAE IONESCU Se pare că activitatea editorială viitoare se va desfăşura sub o nouă orientare. Ar fi de dorit. Şi mai ales ar fi de dorit ca domnii editori să-şi mai îndrepte «bunăvoinţa» şi către cei tineri. Iată cităm aci numele câtorva tineri, autentici poeţi care-şi editează volumele singuri: Mircea Streinul, Ciril Vârnav, Ştefan Ion Gheorghe, George Drumur, Aurel Marin, şi alţii de acelaşi mare talent. Radu Gyr, a intrat încă de mult în istoria literaturii româneşti. Poezia lui este cunoscută, cetită, iubită de tineri şi de bătrâni. Ce editură s’a învrednicitce editură din capitală) să editeze poezia lui Radu Gyr? Niciuna. De ce? Să ne răspundă editorii. Cronica pictată de la Viena A apărut zilele acestea şi se află de vânzare la principalele librării din bucureşti, volumul XI din colecţia de Izvoare ale Istoriei Românilor, publicate de d. G. Popa-Lisseanu. Volumul acesta cuprinde istoria poporului maghiar de la originea sa şi până la anul 1550, aşa cum ni se înfăţişează în faimosul Chronicon picium Vindobonense, compus din ordinul regelui Ludovic cel Mare, la anul 1358. Această cronică fiind unul din principalele izvoare ale istoriei noastre naţionale, d. G. Popa-Lisseanu ne-o dă în originalul latinesc şi în traducere românească, însoţind-o de comentarii explicative, şi o ilustrează cu un facsimil şi cu trei tablouri colorate reprezentând lupta dintre regele Carol Robert şi voevodul Basarab cel Mare, lupta cunoscută în istoria noastră sub numele de Lupta de la Posada din 1330. Volumul acesta, în cele 304 pagini ale sale, confirmă toate datele celorlalte cronici ungureşti şi străine privitoare la existenţa Românilor în Dacia şi în Pannonia, la venirea Ungurilor şi ne procură, între altele, amănunte interesante despre dezastrul suferit de Unguri in Ţara Românească, în urma cărui dezastru s’a dobândit întreaga neatârnare a voevodatului românesc. Citită în original, cronica aceasta ne dă la iveală o întreagă serie de informațiuni nebănuite pe care nu le putem avea din studiile şi comentariile făcute asupra ei de străini. Ungurii, şi în general străinii, nu văd şi uneori nu vor să vadă tot ce se desprinde din lectura acestor izvoare istorice. Cartea aceasta aduce în acelaşi timp noi contribuţii întru susţinerea tezei antirevizioniste. De aceea, recomandăm cu căldură această nouă lucrare a d-lui G. Popa-Lisseanu tuturor acelora care se interesează de istria noastră naţională, din primele epoci ale înjghebării statului român. I ---- --- "' - ■ jÜKV-.'A Jgy wy---gr’" S’a lămurit procesul» Virgil Gheorghiu-Virgil Carianopol. Adevărul şi poezia este de partea lui Virgil Carianopol. Aici nu intervenim cu nimica ci numai constatăm. Aşa ne-am obicinuit noi să constatăm. Şi am constatat că Virgil C. Gheorghiu este foarte tânăr. Ei lasă ăsta să fie singurul lui păcat. Virgil Carianopol, care este tatăl lui spiritual, să aibă grijă să-l crească mare cât mai mare Cfinstanilin Jaleş autorul volumelor «Icoane» şi «Arabescuri» are sub tipar un nou volum de versuri , «Alb şi negru», care va fi pus în vânzare cu ocazia săptămânei cărţii. Ţara Bârsei anul IX No. 3. O revistă bună. Poarte bună. Documentată. Bine scrisă. La «partea literară» semnează AUREL MARIN versuri şi dări de seamă. Dr. Victor Tufescu semnează în «Țara Bârsei o recenzie despre cartea d-lui prof. Mihail Manoilescu «Le parti unique». Cităm: «D. M. Manoilescu este primul care dă o teorie a partidului unic. Cartea d-sale, în care se analizează toate fetele problemei, proiectează o adevărată lumină vie în haosul care domneşte azi, datoritădegenerării regimurilor democratice şi pândei neobosite a comunismului. Ea devine astfel nu numai necesară pentru orice om de cultură, dar adevărată călăuză pentru lumea nouă în care vom trăi». «Buna Vestire» de Sfintele Paşti va cuprinde printre altele următoarele pagini: Răstignire şi înviere; Neam şi înviere; Slovă şi cultură românească şi o pagină de film redacţional iscălite de: Valeriu Cârdiu, Mircea Streinu, Ştefan Ion Gheorghe, Ion Băleanu, Em. Voinescu, Horia Stamatu, Gabriel Bălănescu, etc., etc. Despre menirea scrisului PLEC DELA O ÎNTÂMPLARE RECENTA. Intr’o evadare provin- cială de acum câteva zile, am întâlnit într’un oraş ardelean un prieten foarte bun. Divulg, — benevol, conversaţia angajată în treerul celor câteva ceasuri de amintiri, păreri şi impresii, — deşi acest act de transplantare al unei convorbiri, oarecum secrete, în publicitatea slovei, s’ar părea, poate fi în defavorul meu. PRIETENUL MEU din Cluj mi-a spus că scriu uneori — hai să fiu sincer şi să adaog, de multe ori — liric. Nedumerit puţin asupra sensului de moment al cuvântului, am cerut explicaţiuni suplimentare Şi mi s’a răspuns: ar fi necesară o mai amplă documentare ştiinţifică, mai multă argumentare. Dintr’un punct de vedere. Dintr’alt punct de vedere, mai puţină poezie şi scris mai deschis, mai puţin ermetic. Vezi — şi-a sfârşit rechizitoriul prietenul meu — în pagina II-a scrii admirabil. In pagina I-a însă, trebue multă, multă documentare ştiinţifică. MA SIMT DATOR să schiţez un mic tratat, foarte incomplect — aşa cum permite spaţiul — despre caracterul scrisului gazetăresc. întâi, fiecare articol de ziar — după locul pe care-l ocupă în pagină — îşi are conţinutul lui interior. Forma, stilul, c’est l’homme»... Uite, dragă prietene, articolele din primele şi ultimele 2 coloane ale paginei I-a, îşi au caracterul lor de apărare şi rechizitor, după felul faptului, evenimentului operei, sau omului pe care-l discută Se pleacă de la anumite premise şi se fixează anumite concluzii care sunt încadrate în linia ziarului şi a ideilor pe care le serveşte. Caseta de sub clişeu, este însăşi atitudinea ziarului în faţa evenimentului reliefat de frământările cotidianului. Cele trei coloane dedesubt, au caracter de campanie sau împrumută ceva din nuanţa Primelor articole. Caracterul general este: judecata. Potolită şi austeră mai sus, în primele două articole severă şi armonică, aşa cum o prezintă aldinul. Cursivul pretinde un fapt divers din vâltoarea vieţii, — din negura oraşului, din clocotul străzii, din tirania, din comicul sau din tragedia politicului, din drama socialului, — şi-i ridică la semnificaţia cuvenită, reliefându-1, şi accentuându-1. Cursivul este plâns de viori, o revoltă revărsată în lacrima celor 50 rânduri, o închinare şi o mustrare. Cursiv. S’a sinucis un elev. Strigăt de «mi-e foame» întrun colţ de stradă, un fapt literar, o întâmplare politică, un glas periferic, o aducere aminte, un răvaş de dreptate, o bătaie de inimă. EVIDENT, toate articolele acestea îşi au documentarea lor: viaţa nudă, faptul împlinit, întâmplarea cotidiană. Sau, dacă talentul e mare şi sufletul este seismografie, previziunea. După puterile autorului. Articolele acestea de ziar nu se rătăcesc, însă, în consideraţii şi teze strict ştiinţifice, pentru că ele au o menire: să comenteze, să judece, să admonesteze, să sublinieze cotidianul. Un fel de soldat care intră în post, odată cu primul rând scris. Un fel de santinelă care iese din post, odată cu ediţia s’a închis. Intervine alt eveniment, altă datorie, altă intrare în post. După cum vezi, amice, o slujbă de soldat. Lupta cere graba, prezentă imediată. ^ Foiletonul, de pildă, este liniştit şi doc talentat. Viaţa privită, hai să zic, mai studiat, mai «documentar». In ce priveşte caracterul liric, aş vrea să răspund. Cunosc un scris prost. Şi unul bun. Restul nu mă importă. Ba, da. Pentru a Pătrunde mai adânc, cataloghez scrisul, scurt, util sau inutil, pentru Naţie, pentru Patrie. Nu mă opresc în loc celelalte consideraţii. Nici cerebrale, nici cerebraliste nici intelectualiste, nici ştiinţifice. Tot ce este bne scris, bine simţit, scris în sluj-Ivt l»inî ocTo WiinvanH STiînfîî masivă să rămână în eternul volumelor trainic zidite. Literatura, arta, la fel. Celelalte aliniate aci, în această menire. Concep scrisul cotidian, in seus de luptă. Prezentă activă în tranșeele slovei. Avânt. — Până la transfigurare. Ridicare până’n azur. Mărturisire până la întâlnirea cu rugăciunea. Atitudine ostăşească şi ţinută austeră, — în linie de spadă. Duios până la lacrimi sau mânuit impresionant ca prezentarea unei săbii Pentru salut. Să fiu iarăşi sincer. Gândurile acestea le-am furat de la cineva mai mare decât noi toți. Suflet, suflet, suflet în scris. Închinare în faţa durerilor Patriei tale, rugă pentru Patria ta, imnuri şi danie de gând numai pentru Patrie. Trăire în legea Patriei. Aşa cum poţi, cât poţi, peste puterile tale. Aşa cum simţi, cât simţi, peste toate simţirile tale. Dacă acesta e sensul Cuvântului liric, ei bine, sunt liric. Şi te-ai întrebat, vreodată, prietene Bucur, cine serveşte mai mult ideea de luptă pentru naţie: soldatul sau scriitorul care documentează într’un ton, foarte savant, — dar nu prea citit — multe, nesfârşit de multe probleme de metafizică ? Am scris, pe scurt, — voi reveni eu odată ! — pentru a răspunde aşa, într’un început de mărturisire, unui prieten de departe care, se vede, n’a aflat că un «La arme !» a lui Ştefan G. Iosif, în vremuri de luptă, contează mi mult, infinit mai mult, decât o sută volume de metafizică, îndrăzneala afirmaţiei mele este mare. Ca adevărul. Val. O. Satmaru P. S. ( 1). Mai Putină poezie, pentru că e scris politic? (Poezie, în sens înalt). Răspunde Miguel de Unamuno ( A se citi, dragă prietene, «Avant et aprés la revolution»). Chiar politica e poezie. 2). Mai deschis? Fă, te rog, o intervenţie urgentă la cenzură. Domnul colonel Hotineanu, deşi foarte amabil, te va refuza. farul de sub cenuşa Se mai aude încă ecourile succesului cu «O scrisoare pierdută» a lui I. L. Caragiale, jucată pe scena teatrului din Praga. Critica de acolo nu acordă laudele aşa fără să precupeţească. Mai ales, atunci când autorul scrisorii pierdute nu se mai poate bucura de laudele aduse. Rămâne doar ca naţia lui să se bucure de zestrea literară pe care ne-a lăsat-o marele satiric şi dramaturg I. L. Caragiale. Dealtfel, ne loveşte repede amnezia când e vorba de marii creatori cari prin opera lor fac să ne crească stima şi să fim cunoscuţi peste fruntarii. Când tocmai stejarii ăştia sunt singura ieşire din anonimat şi singura reabilitare în faţa istoriei, după atâţia ani de orbecării în negura vorbăriei. Prea mult ne făcusem cunoscuţi ca bolnavi de flegmonul discursurilor. Streinii au început să pricează că avem valori de înaltă semnificaţie artistică şi socială cari se impun admiraţiei lor mai mult decât pcalele de discursuri cu care dela o vreme începusem să le spargem timpanele. Ne-ar părea şi mai bine dacă străinătatea n’ar mai confunda naţia cu discurile emailate de solemnitate. De pe urma acestor discursuri rămăsesem tot aşa de mici şi deşuchiaţi în faţa istoriei. Dar să ne întoarcem în inima subiectului. Critica şi istoria literară a discutat mult, ba foarte mult despre opera lui Caragiale. Unii au spus că opera lui I. L. Caragiale e expresia unui anumit moment social, alţii au vorbit de inaderenţa operii lui Caragiale la etnicul nostru. Toate aceste discuţii uscate n’au avut darul să suscite mult interes pentru opera lui Caragiale. A slujit unora doar ca sport intelectual. Noi trebue să-l vedem pe Caragiale aşa cum a trăit şi a scris, cu fruntea în aştrii cerului nostru şi cu picioarele bine înfipte în pământul românesc. Iar astăzi când el e unul din stejarii întors cu faţa spre eternitatea culturii noastre, se cuvine să ne aducem aminte că s’a împlinit un sfert de veac dela moartea lui I. L. Caragiale. Teatrele noastre Naţionale, mai ales teatrele, să-i aducă operile pe scenă, că prea ne otrăvesc cu mătrăgună artistică de import sau autohtonă. Să nu fim circumspecţi cu valorile şi generoşi cu non-valorile. Mihail Cosma djfCtddt dună Doamne tot ce este cre- i dinţă şi cinste într’un neam, şi i‘ă-l mare să stăpânească fiinţa tuturor neamurilor, iruinţa adevărului se arată. O simţim apropiindu-se furtunos. Să vină! O primim cu cântece. Să vină! Luptăm pentru ea. Credem în învierea patriei noa-» stre. Credem în mărirea ei. Credem în viitorul ei mare. Credem în vecinieta neamului românesc. Dar tot drepţi să fim. Tot tari. S.. Trezi permanent, pentru că o clipă sa nu o pierdem fără veghe, fără luptă, fără rugăciune. Din muncă ne-am făcut un crez. Ascultaţi cum răsună cântecul peste văi, peste munţi, peste fruntea mare a Ţării. Din muncă ne-am făcut un crez. Crezul legionar biruind prin legea creştinească a neamului CALENDAR VINERI, 30 APRILIE ORTODOX: 1; Vinerea Mare, Sf. Apostol Iacob. CATOLIC: Sf. Eutropiu. SOARELE: răsare 5.11, apune 19.16. Seara Denie. Se cântă Prohodul Domnului şi se face ocolirea Sf. Epitaf. Radio-Hominia Vineri 30 Aprilie 1937 . 13.00: Concert de prânz. Muzică clasică (discuri). 14.ro: Radio jurnal. Ora. Mersul vremii. Ştiri interne şi experte. Sport. 18.00: Concert de muzică religioasă gregoriană al Asocaiţiei pentru cultivarea şi răspândirea muzicii religioase cond. de Paul Constantinescu. Cuvânt Introductiv de pr. I. D. Petrescu. 1830: Muzică religioasă. Alexandru Lupescu (canto). 19.00: Sfânta slujbă a prohodului transmisă de la Sf. Patriarhie. 21.30: Radio jurnal. Sport. _ . ^ . O vizită la Bălceşti, leagănul familiei istoricului N. Bălcescu Societatea Prietenii Istoriei literare a luat iniţiativa unei vizite la Bălceşti, în judeţul Argeş, leagănul familiei din care a ieşit marele nostru istoric N■ Bălcescu, propagatorul cel mai însufleţit al unirii tuturor românilor. Excursiunea se va face cu autobuzele în ziua de 10 Mai, cu plecarea la orele 6 dim., din faţa liceului «Mihai Viteazul», b-dul Pache 72, întoarcerea în aceeaşi zi, la orele 9 seara. Preţul excursiunii 150 lei, în care intră transportul şi masa de prânz, înscrierile se fac la sediul societății Prietenii Istoriei Literare, b-dul Pache 72, în fiecare și între orele 8-1 și 3-7. Reviste «CUGET CLAR» No. 42 Numărul de săptămâna aceasta 42 al revistei «CUGET CLAR» («Noul Semănător»), de sub conducerea d-lui profesor N. Iorga, continuă cu aceiași vigoare lupta împotriva literaturei pornografice. Cităm din cuprinsul acestui număr: I. V. Soricu: Cucul voinicul. N. Iorga: O amintire la o «amintire». Din scrisorile lui I. Bogdan. Paul I Papadopol: încă un romancier: B. Iordan. Mihail I. Pricopie: Alte vremi: Versuri de N Iorga, O. M. Moldovanu, G. Tutoveanu, Coca Farago, Veronica Sârbu, I. Const.Delabaia. Cronică de N. Iorga şi alţii. Urlă şacalii; Cum preţuiesc criticii de azi zăpăcelile moderniste; Culmea artei; Arestarea pornografului Geo Boga; Boala misiunilor mistice. CRINII DE LEUI Ion I. Moţa Se găseşte de vânzare la librăriile şi debitele româneşti. Pentru un număr mai mare de exemplare, a se adresa la administraţia generală, a cărţii, ATENA IANULI Str. Gutenberg 3, Bucureşti Preţul lunui volum : 70 lei. Forma răsboiului de mâine şi adaptarea armelor şi mijloacelor existente astăzi, la ceia ce va însemna el în viitor, face obiectul a numeroase desbateri în presa şi în întreaga literatură militară. Niciodată mai mult ca acum, militarul de carieră nu s’a frământat atât şi nu şi-a pus mai multe ipoteze spre a întrezări ceva din caracterul şi din haina pe care va imbrăca-o răsboiul modern. Căci experienţa destul de bogată a cataclismului trecut, n’a mai fost deajuns pentru gânditorul militar dornic să scruteze cât mai atent posibilităţile de rezolvare ale aestei grave probleme, care este răsboiul de mâine, in jurul căruia se parafează atâtea poate tot cu rezultat negativ — s’a Intervenţie şi în jurul căruia se feheltuesc atâtea şi atâtea energii creatoare. Dacă nimeni nu mai caută astăzi să justifice răsboiul ca «fenomen social, etic, politic... etc.», nu este mai puţin adevărat că o altă discuţie — tot atât de lungă şi poate tot cu rezultat negativ — s’a deschis asupra «formei răsboiului modern». Amintiţi-vă de atâtea cărţi cu răsunet nu numai în lumea militară, dar şi în pătura acelor rari intelectuali cari ştiu şi pot să privească în ansamblu toate problemele cari agită lumea noastră de astăzi. Iată spre exemplu câteva: Răsboiul total al generalului Ludendorff, apărută în vara anului trecut, carte în care autorul pun© cu o luciditate înspăimântătoare, toate problemele răsboiului modern, care va trebui să fie «total şi fără cruţare», adică purtat nu numai asupra luptătorilor de pe front, dar şi în teritoriu, asupra întregii populaţii, cu sopul bine determinat de a scădea moralul celor de pe front şi a câştiga astfel victoria, nu cu un ceas mai devreme — cum obişnuiam să spunem până acum — ci poate cu un an. Apoi cartea generalului italian Visconti «Răsboiul decisiv», «carte integral fascistă» cum se exprimă ziarul Popolo Ditalia, care pune o dată mai mult problema raporturilor dintre politică şi armată, ale căror sforţări trebuesc să fie făcute într’o «perfectă continuitate» pentru ca răsboiul să fie decisiv. O bună parte din lucrarea acestui original şi puternic gânditor militar, este consacrată problemelor infanteriei moderne, care va trebui aşa fel echipată, organizată şi educată, încât să poată face faţă un adevăr răsboiului de mâine şi să contribue în întregime la decisivă. Mai amintim apoi în treacăt studiile despre «Rasboiul modern» datorite generalului polonez Sikorski, precum şi acela al Căpitanului englez Liddell Hart (acela care a scris o minunată viată a legendarului Colonel Laurence!) şi în care infanteria modernă este studiată subt multiple aspecte. Dar să revenim în domeniul mai restrâns al problemelor militare româneşti, care preocupă elita ofiţerimii noastre de toate gradele. Zic de toate gradele,tocmai pentru că vream să relevăm în aceste prime «note militare» cartea unui tânăr ofiţer de infanterie, apărută la începutul anului acestuia. «Infanteria modernă» datorit Subbcot. Cioroiu Mircea dintr’un regimet de gardă din Capitală — pe lângă că aduce o opinie exprimată Cu «sinceritate ostăşească» şi cu o vioiciune care stă aşa de bine gradului acesta de sublocotenent — dar pune ea competinţă, care pe noi nu ne surprinde ! — probleme esenţiale pentru infanteria modernă, românească. Intr’un număr de capitole, logic rânduite după importanţa lor, autorul analizează punct cu punct — bazat şi pe o largă informaţie culeasă din literaturile militare străine ! — problemele acestei infanterii moderne, care în esenţă se reduc la: efective, armament — aici discută pe larg importanţa mitralierelor, această ucigătoare armă a defensivei şi grea problemă ridicată în calea ofensivei victorioase (mistica mitralierelor !) — legătura infanterie — artilerie, problemă iarăși capitală și mult discutată în lumea militară, forma manevrei planul de foc, consumul de munifiuni pe câmpul de luptă, etc... Problema moto-mecanizării pune însă dintr’odată şi pe aceia a unei noui «orientări spirituale» a infanteriei. Maşina a impus o hotărîtă schimbare de atitudine în manifestările luptătorilor. «Maşina a impus o educaţie a ei» afirmă pe bună dreptate autorul. Faptul acesta este de o importanţă netăgăduită şi făgăduim să revenim asupra lui, într’o viitoare cronică. Cultul forţei, instrucţia premilitară, suveranitatea infanteriei, sunt tot atâtea subcapitole în care autorul desvoltă succesiv şi în raport cu aportul pe care-l aduc ele la clarificarea problemei propusă — ideile sale asupra infanteriei moderne româneşti. Ultimile 2 capitole sunt consacrate «Ofiţerului de rezervă» şi «Tradiţiilor infanteriei», cu care se închee o carte care deşi abundă în date tehnice de tot felul, se parcurge cu o neobosită curiozitate până la sfârşit, dat fiind stilul viciu şi antrenant al autorului (care este doară sublocotenent!) Şi iarăşi nu putem trece cu vederea introducerea pe care autorul — suflet ales de poet! — o face cărţii sale. Iată numai câteva rânduri: «Infanteria este arma munţilor, în inima cărora se sbate uraganul urei, în sufletul cărora ard vâltoarele suferinţei, în mintea cărora fulgeră, prima oară, strălucirile victoriei. Intre aceştia nimeni nu are dreptul să-şi măsoare sacrificiul.... Infanteria este mai aproape de suflete. Mai puţin mecanică. Bazată numai pe sacrificiu şi loialitate, este mai omenească, mai vibrantă. ...Pe câmpul de luptă infanteria este arma marilor probleme. A unor probleme de fond. A celor mai extreme, dacă nu a celor mai teribile, din câte se pun spiritului omenesc. Infanteria are un spirit al său. Un suflet al oamenilor muncitori, săraci, anonimi. Al mulţimilor cari consimt să cadă fără beneficii, fără lauri (cât adevăr!)... Infanteria este o armă tragică, nevoiaşe, grea, privată de higiena, o armă a pământului, a pădurilor, a munţilor. O armă a ţăranilor. Ea nu este comodă, nu este nici căutată. Ea rămâne prin excelenţă arma sufletelor mari, a sufletelor mesianice, sguduite de eomoţiile marilor eroisme. Infanteria este arma incaşilor noştri munteni, a necăjiţilor olteni, a dârjilor transilvani, a greilor moldoveni. A dacilor din Apuseni şi Ciorna Hora! (parcă-l auzim pe Aron Cotruş!)... E inutil cred să mai adaug vreun comentariu la frumuseţea acestor rânduri. Din colţul acesta al «Bunei Vestiri» ne facem o plăcută datorie să trimitem tânărului autor militar, un cald îndemn pe drumul pe care-l îndeamnă talentul şi credinţele sale tinereşti! Vornicul Sfro© Note militare Infantend moderna