Buna Vestire, noiembrie 1937 (Anul 1, nr. 204-228)

1937-11-01 / nr. 204nr. 204

Pag. 2-a Nn. 204. BUNAVESTIRE LUPTA ŞI BIRUINŢA FASCISTĂ (Continuare din pagina I-a) ,so­ cialiste şi comuniste se apără cu disperare. Războiul civil bântuie cu o furie crescândă în tot decursul a­­nului 1921. Fasciştii de obicei trium­fători suferă câte­odată înfrângeri atroce. In Iulie 1921 la Sarzana co­muniştii învingători masacrează peste o sută de fascişti, răniţii sunt sugrumaţi, iar femeile comuniste ucid pe prizonieri cu coasele. Dar după fiecare înfrângere ur­mează represalii tot atât de crude, represalii care demoralizează pe ad­­versari. CE FACE STATUL? Care era atitudinea statului libe­ral in fața acestui atroce război ci­vil ? Giolitti era încântat că poate sdrobi socialismul cu ajutorul fascis­mului cât despre acesta credea că-l va putea contopi în apele liberalis­mului. In adevăr în primăvara lui 1921 Giolitti dizolvă Camera cu dublul scop de a decima pe socialişti şi de a reduce importanţa partidului popular catolic, sperând că va pu­tea obţine o majoritate liberal-de­­mocrată în care ar fi putut înglo­ba şi pe fascişti care acceptaseră să candideze pe listele gioliţiene. Dar rezultatele nu corespund aş­teptărilor. Socialiştii sunt reduşi de la 156 mandate la 123, dar popularii revin 108 în loc de 101 iar fasciştii — care au obţinut vre­o 30 de man­date — se declară din prima şedin­ţă făţiş ostili guvernului. Faţă de resentimentul populari­lor care nu iartă lui Giolitti încer­carea de a-i reduce, acesta este silit să se retragă iar în cursul verii se formează cabinetul Ivanbroe Bo­nomi. Noul preşedinte de consiliu încer­că să împace partidele învrăşmă­­şite socialiştii şi fasciştii. Dar peste o săptămână războiul civil reîncepe datorită unei stupi de agresiuni socialiste. Fasciile de luptă pornesc atunci o acţiune de distrugere sistematică nu numai a organizaţiilor socialis­­to-comuniste, ci şi a celor populare şi liberale. In sfârşit eveniment ca­pital, fascismul îşi creiază solide organizaţii sindicale. Guvernul Bonomi care nu poate să existe decât datorită voturilor partidului popular nu poate­ şi nu îndrăzneşte să muteze fascismul cu armata, ci se mărgineşte să ia mă­suri poliţiste. Pe de altă parte o tentativă a popularilor de a crea un solid gu­vern parlamentar în colaborare cu socialiştii nu reuşeşte din cauza in­transigenţei socialiste. (Oct. 1921). In Ianuarie 1922 cabinetul Bonomi complect demonetizat, se retrage, Giolitti e gata să reia puterea, dar un veto al celebrului Don Luigi Sturzo, şeful popularilor, fără de care o majoritate parlamentară este imposibilă, îl împiedică­ După o lungă criză cabinetul e format de un giolittian mediocru de Facta. Noul guvern este şi mai slab ca cele precedente. Intre timp fascis­mul Îşi intensifică ofensiva împo­triva statului liberal şi arată făţiş intenţia sa de a cuceri puterea In cursul verii Facta pus în mi­noritate în Cameră demisionează dar faţă de imposibilitatea de a i se găsi un alt succesor tot el este în­sărcinat cu formarea guvernului. ULTIMA ÎNCERCARE DISPERATA A STÂNGEI Faţă de carenţa statului şi de in­tenţia fasciştilor, trâmbiţată zilnic, de a cuceri puterea, stânga încear­că un efort suprem. Comuniştii, socialiştii, republica­nii şi sindicatele de toate nuanţele — formează o coaliţie «Alianţa muncii» pentru a bara calea parti­zanilor Ducelui. Alianţa invită în termeni ultima­tivi guvernul să lichideze fascis­mul. Guvernul fiind incapabil de a satisface această dorinţă se decla­ră greva generală la 1 August. La rândul lor fasciştii somează pe d. Facta să pună capăt grevei în 48 de ore. Bine­înţeles că guvernul e inca­pabil să satisfacă şi această do­rinţă. Sindicatele şi grupele de luptă fasciste intră în acţiune şi în două zile — după lupte de străzi groaz­nice — greva este mutată. In ace­­laş timp, în ziua de 8 August, fas­cismul cucereşte cu forţa Milanul, străvechea citadelă socialistă, iar la 9 August «Liga lucrătorilor mării» din Genova — stăpâna portului ge­­novez de zece ani — suferă aceiaşi soartă. Mussolini cere dizolvarea Came­­rii. Facta refuză. Ducele cere a­­tunci un guvern cu majoritate fas­cistă. Şefii liberali Giolitti, Orlando şi Salandra par gata să împartă puterea cu fascismul. Hi­arşul asupra Romei La 6 Octombrie se decide în prin­cipiu la Milano marşul asupra Ro­mei. La 24 Octombrie se concentrează la Napoli 40.000 de cămăşi negre şi SO.000 de lucrători fascişti. La 27 Octombrie legiunile fascis­te cuceresc toată Italia de nord şi încep marşul asupra Romei. La 26 Octombrie guvernul Facta îşi dăduse demisia declarând însă că va împiedica până la constitui­rea noului cabinet , orice tulbu­­rare a ordinei publice. De la 26 Octombrie nici un tren nu mai intră în Roma şi liniile fe­­rate sunt demontate pe o distanţă de 30 km. de Capitală-Fascismul ca şi bolşevismul a de­butat la guvern prin concilianţă. Nici Lenin, nici Mussolini nu şi-au dat seama dela început, că victoria lor era complectă şi definitivă, iar pe de altă parte nici opoziţia ina­micilor regimului nu s’a manifestat şi ea, decât treptat. Iată motivele care au determinat atât pe Lenin cât şi pe Mussolini să debuteze prin guverne în care bol­şevicii şi fasciştii colaborau cu re­prezentanţii altor partide. Primul ca­binet constituit, de şeful cămăşilor negre cuprindea numai patru mi­niştrii fascişti faţă de zece nefas­­cişti, printre care un ministru şi un subsecretar de stat naţionalişti, două miniştri şi patru subsecretari de stat populari, şi câţiva reprezentanţi ai diverselor fracţiuni democrate şi liberale. Fascismul fu primit cu un senti­ment de unanimă uşurare în Italia, iar învinşii de ieri se resemnară fie să colaboreze cu guvernul Ducelui, fie să rămână liniştiţi în opoziţie (socialiştii, republicanii, comuniştii) La 16 Noembrie 1922, d. Mussoli­ni prezentându-se în faţa Camerei( unde fasciştii nu erau decât vreo 30 din 535), declară ferm: «Aş putea să transform această incintă într’un biuvac pentru oamenii mei». Bine­înţeles obţine încrederea şi depline puteri în materie financiară până în Decembrie 1923. Primele luni de guvernare decurg quasi idilic politiceşte. D. Mussolini îşi afirmă calităţile sale de om de stat, iar guvernarea fascistă impresionează prin primele ei realizări, mai ales în materie po­litică şi financiară. Ca evenimente politice interne importante, sunt de semnalat în primele luni înlocuirea armatei cămăşilor negre printr’o mi­liţie naţională fascistă, făcând parte din cadrele armatei şi prin fuziunea naţionaliştilor d-lui Corradini cu fasciştii (26 Februarie 1923). MANEVRE Şl ALEGERI Intre timp Ducele nu se sfieşte să-şi atace viguros şovăelnicii adver­­sari. La începutul lui Aprilie 1923 se iniţiază lupta împotriva francmaso­ner­iei — care publicase totuşi mani­feste favorabile fascismului — prin hotărîrea luată de marele consiliu fascist, de a interzice cămășilor ne­gre să facă parte din loji. Dată fi La 28 Octombrie d. Facta se pre­zintă regelui pentru a-i cere să sem­neze decretul instituind starea de asediu. Regele refuză. Șeful drep­tei Salandra este însărcinat cu for­marea guvernului şi cere colabora­rea fasciştilor. Mussolini răspunde telegrafic că nu acceptă ca un membru al vechi­lor partide să formeze cabinetul. In aceiaşi seară Ducele era che­mat la Roma şi constitue primul cabinet fascist.­indi importanţa şi rolul jucat de francmasoneria italiană, lupta pro­mitea să devină interesantă. Deasemenea o mare manevră în­cepe să fie încercată împotriva po­­pularilor. Fascismul ia din primele luni de guvernare, măsuri favorabi­le catolicismului, şi încearcă să-i capteze aripa dreaptă. Ofertele şi ameninţările Ducelui creiază mare fierbere în sânul po­pularilor. Aripa dreaptă se raliază fascismului, iar Don Sturzo învins îşi dă demisia. Dar d. Mussolini izbuteşte să facă achiziţii şi mai interesante în lagă­rul socialist, unde aproape întreaga confederaţie generală a muncii, în frunte cu toţi fruntaşii sindicalişti trece la fascism. Şeful fascismului — utilizând ad­mirabil momentul —profită de fap­tul că nici o mişcare opoziţionistă serioasă nu se desenase încă, pen­­tru a trece prin Cameră, la 31 De­­cembrie 1923 o nouă lege electorală. Noua lege desfiinţează reprezen­tarea proporţională şi acordă listei care va obţine majoritatea relaţie a sufragiilor pe ţară, minimum 25 la sută, 356 mandate din 535. Atmosfera favorabilă fascismului se întăreşte datorită expediţiei din Corfu (Septembrie 1923) care, abil exploatată creiază un fel de uniune sacră şi raliază adeziunea tuturor partidelor, chiar şi a socialiştilor. In Aprilie 1924 au loc alegerile pe temeiul nouei legi electorale. Fas­ciştii obţin circa 395 de mandate, iar partidele opoziţioniste UD. AFACEREA MATTEOTTI După cum era normal, rezultatul alegerilor creiază o stare de vădită încordare, şi în toiul acestei încor­dări izbucneşte ca o bombă afacerea Matteotti. La 10 iunie 1924 deputatul socia­list Matteotti, după ce se relevase în Cameră ca un opozant periculos este răpit şi asasinat de cinci fas­cişti, unii ocupând situaţii impor­­tante. Scandalul e formidabil! Presa an­­ti-fascistă în frunte cu «Corriere della Sera», începe o campanie de o violenţă nebănuită împotriva fas­ci­sm­ului. Opinia publică devine a­­gitată. Urmează o perioadă de incertitu­dini şi frământări care durează pâ­nă la 3 ianuarie 1925. Campania presei antifasciste e violentă, opinia publică agitată iar opoziţia aşteaptă­ să-i pice puterea din cer. STATUL TOTALITAR Dar la 3 Ianuarie 1925 situaţia se schimbă brusc. Dându-şi seama că De atunci, dela 3 Ianuarie 1925 şi până astăzi, s’a desfăşurat fără tur­bulenţe politice interne, fără agita­ţii sterile şi dăunătoare, o mare şi rodnică guvernare. Începând cu restabilirea sănătăţii morale, a entuziasmului creator şi a încrederii în sufletul poporului italian, continuând prin crearea u­­nui stat autoritar, puternic, infle­­xibil, apărător şi ordonator al vie­ţii naţionale; printr’o activitate constructivă — şosele, căi ferate, şantiere, arsenale, poduri, apeducte, uzine de armament, edificii publice, oraşe — unică în analele istoriei u­­niversale, sfârşind prin cucerirea Etiopiei, guvernatcă mussolinia­­nă a dat Italiei o putere, o im­por­­tanţă, un prestigiu pe care le pier­, pu de odată cu prăbuşirea imperiu­lui roman. Din punct de vedere po­litic intern, trei sunt faptele deter­minante în aceşti doisprezece ani ai istoriei italiene: distrugerea franc­masoneriei, concordatul cu Vatica­nul, crearea statului corporativ. LUPTA CU FRANCMASO­NERIA Francmasoneria na jucat cu ade­vărat un mare rol politic decât în Franţa şi în Italia. Francmasoneria italiană îşi luase avântul încă din epoca lui Mazzini, al lui Garibaldi şi chiar mai îna­inte, în timpul carbonar­ismului. Mulţimea societăţilor secrete din e­­poca Risorgimento-ului favorizează extensiunea lojilor francmasonice. Oamenii de la 1848 sunt mai toţi f­rancmasoni — în Italia ca şi aiurea — şi când dreapta liberală în frun­te cu subtilul Cavour realizează u­­nitatea peninsulei (1860), lojile de­vin inspiratoarele politicei italiene. Desvoltarea ulterioară a politicei interne permite francmasoneriei să îşi consolideze situaţia. Faptul că între noul stat italian şi Vatican — problema romană sa­pă o prăpastie — care n’avea să fie trecută decât de realismul politic al d-lui Benito Mussolini , şi ca marea majoritate a catolicilor ur­mează ordinele papale din celebra enciclică «non expedite şi se abţin de la orice activitate politică, deba­rasează francmasoneria de singu­rul ei inamic redutabil, biserica ro­mană. La rândul ei francmasoneria sus­ţine toate elementele de stânga. Prima lovitură este dată franc­fUcf"1 întrQuirin*1 politica de concilianţă nu mai poate reuşi. Ducele declară în memorabila şedinţă a Camerii dela 3 Ianuarie «In patru­zeci şi opt de ore situaţia va fi complect lămurită». De la 3 ianuarie 1925 î­ncepe peri­oada totalitară a fascismului. Fascismul rămâne singurul stăpân al Italiei și al statului italian, masoneriei tot de d. Mussolini în 1913, pe când era socialist. La con­gresul partidului socialist ţinut la Ancona în cursul anului 1913, Du­cele de astăzi cere expulzarea tutu­ror francmasonilor din partid. Dez­baterile congresului iau atunci o turnură extrem de violentă însă propunerea nu întrunește majori­tatea. Primele raporturi dintre francmasonerie şi fascism nu sunt rele, cu toată tenacea ostilitate a d-lui Mussolini. Francmasoneria — cu intuiţia ei politică servită de antene impeca­bile — îşi dă seama de perspecti­vele fascismului şi caută să uit şi­­ facă duşman. Mulţi francmasoni, în frunte cu generalul Capello, se înscriu şi mi­litează în rândurile fa­seismului. In clipa marşului asupra Romei, conducătorii «Marelui Orient» din Roma au publicat chiar un mani­fest salutând triumful fascismului. D. Mussolini nu putea suporta însă ca o asociaţie secretă, din afa­ra statului, să controleze politica statală şi aştepta primul prilej spre a deschide lupta împotriva franc­masoneriei, pe care de altfel i-o im­punea şi politica de apropiere faţă de Vatican. Prilejul se iveşte la mijlocul lui Aprilie 1923, când delegaţii lojilor votează o ordine de zi favorabilă libertăţilor prevăzute în constitu­ţie. A doua zi o decizie a marelui consiliu interzice fasciştilor să mai facă parte din loji. Războiul între fascism şi franc­masonerie era declarat. De atunci lojile încearcă prin toate mijloacele să răstoarne gu­vernul Ducelui. Ele iau parte ac­tivă în lupta opoziţiei împotriva fascismului şi sunt înfrânte odată cu opoziţia. După 3 ianuarie 1925 dictatorul dezlănţueşte o campanie de distru­gere împotriva lojilor iar astăzi francmasoneria poate fi considerată ca definitiv extirpată din Italia. Şi asta evident nu-i cea mai mică victorie politică a Ducelui. INTRE QUIRINAL ŞI VATICAN (Din victoriile pur politice realiza­te în interior de către geniul poli­tic şi diplomatic al d-lui Benito Mussolini, cea mai minunată şi cea mai plină de consecinţe este fă­ră îndoială realizarea împăcărei în­tre statul italian şi biserica roma­nă. Goni­odul între Quirinal şi Va­tican izbucneşte violent la 20 Sep­tembrie 1870, când trupele italiene comandate de generalul Cadonna intră în Roma şi desfiinţează pute­rea temporară a Papei. Papa nu recunoaşte noua Italie, unelteşte în toate ţările împotriva ei, vrea, prin orice mijloace, să res­tabilească anacronicul stat papal. Cine cunoaşte influenţa, tenacita­tea şi abilitatea politicii papale, îşi dă seama de dificultăţile covârşi­toare pe care osilitatea ireductibilă a Vaticanului le cauza Italiei uni­ficate. Dar nu aceste dificultăţi ex­terne erau cele mai grave, ci mai ales prăpastia săpată în sufletul naţiei, tragedia zecilor de milioane de catolici care se vedeau siliţi să aleagă între papalitate şi patrie. Timp de jumătate de secol unita­tea sufletească a poporului italian nu s’a putut înfăptui din cauza con­­flictului dintre Quirinal şi Vatican. Consecinţele politice ale acestei stări de lucruri le poate oricine bă­nui. • O jumătate de veac încearcă gu­vernele democratice italiene să a­­jungă la un acord cu Vaticanul dar fără rezultat. Dar în Noembrie 1922 fascismul cucereşte puterea şi d. Mussolini inaugurează faţă de Vatican o nouă politică. In primul rând însuşi faptul că noua Italie repudia liberalismul şi francmasoneria creia o stare de spi­rit favorabilă unui acord, iar în al doilea rând o serie de măsuri abile luate de şeful guvernului italian (introducerea învăţământului reli­gios şi a crucifixului în şcolile pri­mare, reformarea legislaţiei anti­­clericale, etc., etc.), permiseră înce­perea unor discuţiuni preliminarii Discuţiunile începute în 1924 nu duc momentan la nici un acord. Ele sunt reluate în 1926 şi durează pâ­nă la sfârşitul lui 1928, când sunt atât de avansate încât tratativele sunt continuate direct de către d. Mussolini şi cardinalul Gasparri iar acordul definitiv este semnat la 11 Februarie 1929 în palatul de l­a Latran. Se cunoaşte ce imensă impresie a produs în lumea diplomatică şi po­litică mondială realizarea acordului de la Latran. Ceiace Cavour, Minghetti şi Crispi nu putuseră să înfăptuiască, ceiace constituia un permanent pe­ricol pentru Italia. Ducele înfăp­­tuise, după doi ani de negocieri, consolidând astfel situaţia fascis­mului în Italia şi situaţia Italiei în lume. Era evident că Papa abandona com­plet poziţiile sale politice, numai în schimbul avantagiilor pe care i le acorda concordatul şi pe inten­ţiona să le speculeze la maximum. In adevăr Vaticanul, îndată după încheerea acordului, începe să-şi in­tensifice, la maximum acţiunea sa so­cială şi să protesteze împotriva domi­naţiei totale pe care statul fascist în­ţelegea să o exercite asupra vieţii ma­teriale şi spirituale italiene. Pretenţiile Vaticanului nu puteau să nu ducă la un conflict cu statul fas­cist El se produce făţiş în primăvara şi vara lui 1931 pe tema „acţiunei ca­tolice”. „Acţiunea catolică” — o veche or­ganizaţie care controlează tineretul u­­niversitar catolic şi îşi întinde tenta­culele în lumea muncitoare — începe să contracareze acţiunea sindicală fas­cistă şi devine chiar un fel de ofi­cină opoziţionistă. Sub conducerea unor personalităţi care fuseseră odinioară fruntaşii ve­chiului partid popular, „Acţiunea Ca­tolică” încearcă o discretă regrupare de forţe, un fel de organizaţie poli­tică clericală, care la un moment dat să poată constitui un punct de sprijin politic pentru Vatican. Dar dr .Mussolini prinde de veste. O acţiune sistematică — după ma­niera fascistă — începe împotriva „Ac­­ţu­niei Catolice”. Papa protestează vehement, ţine chiar un discurs de protest la radio a­­dresat catolicismului din lumea în­treagă, şi declară că nu va ceda. D. Mussolini nu se lasă însă inti­midat, ameninţă cu ruperea acordu­lui de la Latran iar între timp fas­cismul îşi continuă acţiunea. După trei luni de luptă, Papa este obligat să cedeze. „Acţiunea Catolică” este epurată de adversarii fascismu­lui şi orice activitate politico-sindicală îi este interzisă. Şi astfel d. Mussolini izbuteşte să lichideze în acelaş timp problema ro­mană şi pericolul unei eventuale ac­ţiuni clericale. Prima etapă fascista Marea guvernare fascistă Statul corporativ Fascismul a trecut glorios exame­nul suprem al istoriei, proba focu­lui, războiul. Astăzi mai puternică ca oricând, calmă, mândră, hotărîtă Italia fascistă îşi făureşte un mare destin în lume. CONCLUZIE Această activitate politică a fost în­ gata de jertfă, gata de luptă, gata poronală prin opera cons­epţională, de moarte. Şi a învins! GI îl I’ll ■ I n­ kninna I î «r statul corporativ. Prin legea din 3 Aprilie 1926 asupra disciplinei juridice a muncii, urmată de decretul regal cârmuitor din 1 Iulie 1926, complectată prin „Charta Muncii” din 21 Aprilie 1927 şi legea asupra reprezentanţei politice din 17 Mai 1928, s’au pus bazele sociale şi po­ntice ale noului stat corporativ, a că­rui semnificaţie şi substanţă o ana­lizează în acest număr de profesor Mihail Manoilescu. POLITICA EXTERNA Prodigioasa operă de înfăptuire politică, socială economică, spiri­tuală, constituţională internă se complectează printr’o politică ex­ternă care dă Italiei o poziţie do­minantă în lume. Nu e cazul aci să facem o istorie a desfăşurării politicei externa Mussoliniene. Ne-ar trebui un vo­lum, nu o pagină. E de ajuns să stabilim cu precizie punctul de ple­care şi cel de sosire. In 1922 Italia era cenuşereasa ma­rilor puteri, când oamenii de stat englezi încruntau din sprânceană Roma tremura, când Tigrul bătea cu pumnul în masă la Versailles Orlando se strecura umilit pe uşă. IMPERIUL Ei bine vremea umilinţei, a laşi­tăţii, a paraliziei totale a trecut. Italia a privit impasibilă încrun­tările Londrei, a râs de discursurile războinice ale d-lui Eden, a res­pins mândră notele diplomatice franceze, a primit cu sarcasme «condamnarea» sancrosanctei Ligi,a îndurat cu stoicism asediul econo­mic a 53 de naţiuni, iar când Anglia şi-a concentrat flota la Malta, Ita­lia şi-a pregătit avioanele şi-a com­plectat provizia de torpile subma­rine, s’a ridicat ca un singur om Cei 70 care porneau lupta la 23 Martie 1919, în piaţa San Sepolcro, pentru a salva Italia de prăpădul bol­şevic pot privi cu mândrie drumul parcurs. Strânşi uniţi in jurul Duce­lui au binemeritat de la patrie, au sal­vat milenara civilizaţie greco-latină, au deschis drumuri în istoria Europei. Pentru a treia oară în viaţa lumii Roma eternă e în fruntea popoarelor, pentru a treia oară in două milenii se duce pe calea realizărilor maxime, pe calea măreţiei spirituale. Fascismul a însemnat în Europa, in Europa postbelică, dezorganizată, de­zorientată, haotică prima licărire de lumină, primul semn de liniştire, de împăcare, de îmbărbătare, de nădejde. Mihail Polihroniade 24 octombrie 1922. Forţele fasciste adunate la Nea­pole încep marșul asup. V» ■ “ ETfe ^ ■. «.1 Sti ffiă I 5 generaauii tie d«»ui ■*«**« Balbo. Michele Biaticha Roma fascistă, ca altădată Roma imperială* este astăzi centrul de radiaţie al nouilor concepţii de viaţă şi izvorul de lumină pentru dru­murile noui pe cari se îndreaptă omenirea. Creatorul de geniu este Ducele Mussolini. El este făuritorul noului stei de viaţă care este fascismul şi din care s-au inspirat, fără îndoială, şi naţional-socialismul şi celelalte mişcări de­ dreapta. Şi tot el e acel care a conceput sistem­ul economic corporativ, şi care i-a condus evo­luţia până­ la Structura completă de­ astăzi. Atât pentru"spiritul nou‘ideologic pe care îl aduce fascismul, cât şi pe­ntru concepţia economică corpo­rativă, personalitatea excepţională a lui Mussolini constituie şi o albie de formare şi evoluţie, dar şi un aflue­nt cu un debit extraordinar. Dejaceia formaţia spirituală a Duc­­celui rezumă formaţia concepţiei de organizare care stă astăzi la baza tejconomiei din Italia fascistă]. Și fas­cism­ul și corporatismul italian poar­tă pecetea vizibilă a spiritului mus­­solinian, care s’a revărsat în ele, cu specificul lui născut din elementele proprii după războiului, dar insesi­zabile de altul. In spiritul mussoli­­nian s’au adunat extrase, esenţe a­­le­se din cele trei ramuri de gân­dire­ socială cari au pasionat pe re­formatori: socialismul, sindicalis­mul şi naţionalismul. In mintea Ducelui Mussolini s’au întâlnit, într’un dramatic războiţi, conce­pţii aproape antitetice, din K­arei el a ştiut să extragă, treptat, deasupra jocului vieţii sociale post­belice, un vast sistan de gândire nouă, care va face epocă în istoria lumii. Geniul mussolinian a jucat rolul unui grandios depozit de ma­terial ideologic şi de sensibilitate revoluţionară, care a fermentat con­tinuu în contact cu neîncetatele pre­faceri interne ale Italiei, — până la articularea complectă a noului sistem de gândire economică şi so­cială prin care s’a clădit minunea Italiei fasciste. Nu­m­ai războiul a dat lui Musso­lini adevărata materie primă* cea Sufletească,.— omul nou — pe care a prelucrat-o atent şi fără încetare până a izbutit să creeze spiritul fas­cist de astăzi, care este o impre­sionantă realitate pentru oricine a cunoscut mai de aproape Italia cea nouă; şi tuMai fascismul a făcut posibilă funcţionarea aşa de com­pletă şi roditoare a sistemului e­­cono­mic corporativ, înainte­ de răsboiu, Ducele Mus­solini a avut o viaţă foarte zbu­­ ciumată de revoluţionar socialist, a­ de PETRE ST. CREŞTI­NU­ jungând repede în primele rânduri ale mişcării şi director al oficio­sului socialist „Avânţi”. Tema răz­boiului şi a intervenţionismului l-a pus în conflict cu ideologia parti­dului socialist, din care­ a fost în­lăturat. Şi-a înjghe­bat singur, cu răbdare, „I fasci di co­mbattimento”, care între­ 1919 — 1921 ajung o mişcare­ formidabilă de masse şi cel mai important partid politic al Ita­­liei. „Marşul asupra Rom­ei”— care va consta în istoria lumii ca hotă­râtorul pas făcut in ct şi mai dra­ concepţiei şi vieţii muncă disciplina matică răscruce a veacului nostru, — conduce partidul la conducerea Statului în Octombrie 1922. Cei 15 ani de disciplină* de e~­fort şi de idealism fascist, — pe cari îi sărbătoresc astăzi toţi cei cari ered în alte destine ale lumii decât anarhia şi materialismul — reprezintă în toate domeniile de ac­tivitate ale poporului italian o cale pe care, sub alt regim, n’ar fi par­curs-o nici în cincizeci. Mândria ce­a mare a mişcării fas­ciste,— în afară de atmosfera de înaltă tenuziune idealistă la care a izbutit să ridice poporul, — este ordinea sa socială şi economică: sis­temul corporativ.. . . Fără îndoială, la început a fost fascioi­al, mişcarea de regenerare, morală şi sufletească. Dar, odată la conducerea Statului, mişcarea a căutat mijloace de a-şi concretiza noua ei concepţie în dinamica vieţii practice. Nu s’a ajuns dela început la corporatism: întâiu s’a negat tre­cutul,­­ s’a dărâmat şi s’a construit sporadic, şi în dome­niul social şi în ce­l economic. Fascismul practic a oferit puncte de reper şi motive de sugestie fascie,nulul teoretic. Căci geneza concepţiei corporative prin care s’a realizat fascismul, nu este mentală; corporatismul s’a în­chegat ca concepţie şi Sistem prac­tic abia în 1924-25 (iar partidul conducea Statul din 1922), ca şi mişcarea fascistă* corporatismul s’a născut din realităţile de fapt ale naţiunii italiene, — realităţi poli­ticei, sociale şi economice totodată, aplicate pe o stare de spirit în care ROMANI, adunaţi fierul şi metalele vechi, pentru « creia capital Comerţului Legionar-LEGIONARI, grăbiţi a­­dunărea fierului vechilir înainte de căderea ză­pezii. ANUNŢAŢI cantităţile pe care le posedaţi, pe a­­dresa: Legionar N. Sandu­­lache, str. Gutemberg No. 3, telefon 3.05.54. tendinţa asociaţionistă şi revendi­carea ordinei alcătuiau de­­multă vreme elementele principale. De alt­fel însăşi marea tradiţie a gândirii sociale şi politice italiene­­ era o­­rientată de concepte de solidaritate şi de ordine,­­ de la Roma impe­rială până la era fascistă. Fascismul a sfârşit lupta epocală începută la 1918, căci Italia a fost, după răz­­boiu, eea dintâi arenă de luptă în­tre două lumi antipodice: lumea tea­­denţial liberală şi iu­,nea tendenţial solidaristă. Prin corporatism, fas­cismul a realizat un sistem de or­dine in scopul progresului colectiv. Principiul, atât de­ dispreţuit la în­ceput, a radiat imediat, s’a impus la mare parte din omenire şi cu si­guranţă că sub semnul lui se va de­svolta tot veacul al XX-lea. Aci stă marele merit al fascis­mului şi de aci vine gloria imensă a Ducelui Mussolini: a creat un sis­tem de ordine naţională menit conducă o colectivitate către idea­(Continuare în pag. III-ă) Noua ordine economică în Italia fascistă După 15 ani de la Revoluţie. Evoluţia economice. Realizări epocale, prin şi credinţă

Next