Buna Vestire, noiembrie 1937 (Anul 1, nr. 204-228)
1937-11-01 / nr. 204nr. 204
Pag. 2-a Nn. 204. BUNAVESTIRE LUPTA ŞI BIRUINŢA FASCISTĂ (Continuare din pagina I-a) ,so cialiste şi comuniste se apără cu disperare. Războiul civil bântuie cu o furie crescândă în tot decursul anului 1921. Fasciştii de obicei triumfători suferă câteodată înfrângeri atroce. In Iulie 1921 la Sarzana comuniştii învingători masacrează peste o sută de fascişti, răniţii sunt sugrumaţi, iar femeile comuniste ucid pe prizonieri cu coasele. Dar după fiecare înfrângere urmează represalii tot atât de crude, represalii care demoralizează pe adversari. CE FACE STATUL? Care era atitudinea statului liberal in fața acestui atroce război civil ? Giolitti era încântat că poate sdrobi socialismul cu ajutorul fascismului cât despre acesta credea că-l va putea contopi în apele liberalismului. In adevăr în primăvara lui 1921 Giolitti dizolvă Camera cu dublul scop de a decima pe socialişti şi de a reduce importanţa partidului popular catolic, sperând că va putea obţine o majoritate liberal-democrată în care ar fi putut îngloba şi pe fascişti care acceptaseră să candideze pe listele gioliţiene. Dar rezultatele nu corespund aşteptărilor. Socialiştii sunt reduşi de la 156 mandate la 123, dar popularii revin 108 în loc de 101 iar fasciştii — care au obţinut vreo 30 de mandate — se declară din prima şedinţă făţiş ostili guvernului. Faţă de resentimentul popularilor care nu iartă lui Giolitti încercarea de a-i reduce, acesta este silit să se retragă iar în cursul verii se formează cabinetul Ivanbroe Bonomi. Noul preşedinte de consiliu încercă să împace partidele învrăşmăşite socialiştii şi fasciştii. Dar peste o săptămână războiul civil reîncepe datorită unei stupi de agresiuni socialiste. Fasciile de luptă pornesc atunci o acţiune de distrugere sistematică nu numai a organizaţiilor socialisto-comuniste, ci şi a celor populare şi liberale. In sfârşit eveniment capital, fascismul îşi creiază solide organizaţii sindicale. Guvernul Bonomi care nu poate să existe decât datorită voturilor partidului popular nu poate şi nu îndrăzneşte să muteze fascismul cu armata, ci se mărgineşte să ia măsuri poliţiste. Pe de altă parte o tentativă a popularilor de a crea un solid guvern parlamentar în colaborare cu socialiştii nu reuşeşte din cauza intransigenţei socialiste. (Oct. 1921). In Ianuarie 1922 cabinetul Bonomi complect demonetizat, se retrage, Giolitti e gata să reia puterea, dar un veto al celebrului Don Luigi Sturzo, şeful popularilor, fără de care o majoritate parlamentară este imposibilă, îl împiedică După o lungă criză cabinetul e format de un giolittian mediocru de Facta. Noul guvern este şi mai slab ca cele precedente. Intre timp fascismul Îşi intensifică ofensiva împotriva statului liberal şi arată făţiş intenţia sa de a cuceri puterea In cursul verii Facta pus în minoritate în Cameră demisionează dar faţă de imposibilitatea de a i se găsi un alt succesor tot el este însărcinat cu formarea guvernului. ULTIMA ÎNCERCARE DISPERATA A STÂNGEI Faţă de carenţa statului şi de intenţia fasciştilor, trâmbiţată zilnic, de a cuceri puterea, stânga încearcă un efort suprem. Comuniştii, socialiştii, republicanii şi sindicatele de toate nuanţele — formează o coaliţie «Alianţa muncii» pentru a bara calea partizanilor Ducelui. Alianţa invită în termeni ultimativi guvernul să lichideze fascismul. Guvernul fiind incapabil de a satisface această dorinţă se declară greva generală la 1 August. La rândul lor fasciştii somează pe d. Facta să pună capăt grevei în 48 de ore. Bineînţeles că guvernul e incapabil să satisfacă şi această dorinţă. Sindicatele şi grupele de luptă fasciste intră în acţiune şi în două zile — după lupte de străzi groaznice — greva este mutată. In acelaş timp, în ziua de 8 August, fascismul cucereşte cu forţa Milanul, străvechea citadelă socialistă, iar la 9 August «Liga lucrătorilor mării» din Genova — stăpâna portului genovez de zece ani — suferă aceiaşi soartă. Mussolini cere dizolvarea Camerii. Facta refuză. Ducele cere atunci un guvern cu majoritate fascistă. Şefii liberali Giolitti, Orlando şi Salandra par gata să împartă puterea cu fascismul. Hiarşul asupra Romei La 6 Octombrie se decide în principiu la Milano marşul asupra Romei. La 24 Octombrie se concentrează la Napoli 40.000 de cămăşi negre şi SO.000 de lucrători fascişti. La 27 Octombrie legiunile fasciste cuceresc toată Italia de nord şi încep marşul asupra Romei. La 26 Octombrie guvernul Facta îşi dăduse demisia declarând însă că va împiedica până la constituirea noului cabinet , orice tulburare a ordinei publice. De la 26 Octombrie nici un tren nu mai intră în Roma şi liniile ferate sunt demontate pe o distanţă de 30 km. de Capitală-Fascismul ca şi bolşevismul a debutat la guvern prin concilianţă. Nici Lenin, nici Mussolini nu şi-au dat seama dela început, că victoria lor era complectă şi definitivă, iar pe de altă parte nici opoziţia inamicilor regimului nu s’a manifestat şi ea, decât treptat. Iată motivele care au determinat atât pe Lenin cât şi pe Mussolini să debuteze prin guverne în care bolşevicii şi fasciştii colaborau cu reprezentanţii altor partide. Primul cabinet constituit, de şeful cămăşilor negre cuprindea numai patru miniştrii fascişti faţă de zece nefascişti, printre care un ministru şi un subsecretar de stat naţionalişti, două miniştri şi patru subsecretari de stat populari, şi câţiva reprezentanţi ai diverselor fracţiuni democrate şi liberale. Fascismul fu primit cu un sentiment de unanimă uşurare în Italia, iar învinşii de ieri se resemnară fie să colaboreze cu guvernul Ducelui, fie să rămână liniştiţi în opoziţie (socialiştii, republicanii, comuniştii) La 16 Noembrie 1922, d. Mussolini prezentându-se în faţa Camerei( unde fasciştii nu erau decât vreo 30 din 535), declară ferm: «Aş putea să transform această incintă într’un biuvac pentru oamenii mei». Bineînţeles obţine încrederea şi depline puteri în materie financiară până în Decembrie 1923. Primele luni de guvernare decurg quasi idilic politiceşte. D. Mussolini îşi afirmă calităţile sale de om de stat, iar guvernarea fascistă impresionează prin primele ei realizări, mai ales în materie politică şi financiară. Ca evenimente politice interne importante, sunt de semnalat în primele luni înlocuirea armatei cămăşilor negre printr’o miliţie naţională fascistă, făcând parte din cadrele armatei şi prin fuziunea naţionaliştilor d-lui Corradini cu fasciştii (26 Februarie 1923). MANEVRE Şl ALEGERI Intre timp Ducele nu se sfieşte să-şi atace viguros şovăelnicii adversari. La începutul lui Aprilie 1923 se iniţiază lupta împotriva francmasoneriei — care publicase totuşi manifeste favorabile fascismului — prin hotărîrea luată de marele consiliu fascist, de a interzice cămășilor negre să facă parte din loji. Dată fi La 28 Octombrie d. Facta se prezintă regelui pentru a-i cere să semneze decretul instituind starea de asediu. Regele refuză. Șeful dreptei Salandra este însărcinat cu formarea guvernului şi cere colaborarea fasciştilor. Mussolini răspunde telegrafic că nu acceptă ca un membru al vechilor partide să formeze cabinetul. In aceiaşi seară Ducele era chemat la Roma şi constitue primul cabinet fascist.indi importanţa şi rolul jucat de francmasoneria italiană, lupta promitea să devină interesantă. Deasemenea o mare manevră începe să fie încercată împotriva popularilor. Fascismul ia din primele luni de guvernare, măsuri favorabile catolicismului, şi încearcă să-i capteze aripa dreaptă. Ofertele şi ameninţările Ducelui creiază mare fierbere în sânul popularilor. Aripa dreaptă se raliază fascismului, iar Don Sturzo învins îşi dă demisia. Dar d. Mussolini izbuteşte să facă achiziţii şi mai interesante în lagărul socialist, unde aproape întreaga confederaţie generală a muncii, în frunte cu toţi fruntaşii sindicalişti trece la fascism. Şeful fascismului — utilizând admirabil momentul —profită de faptul că nici o mişcare opoziţionistă serioasă nu se desenase încă, pentru a trece prin Cameră, la 31 Decembrie 1923 o nouă lege electorală. Noua lege desfiinţează reprezentarea proporţională şi acordă listei care va obţine majoritatea relaţie a sufragiilor pe ţară, minimum 25 la sută, 356 mandate din 535. Atmosfera favorabilă fascismului se întăreşte datorită expediţiei din Corfu (Septembrie 1923) care, abil exploatată creiază un fel de uniune sacră şi raliază adeziunea tuturor partidelor, chiar şi a socialiştilor. In Aprilie 1924 au loc alegerile pe temeiul nouei legi electorale. Fasciştii obţin circa 395 de mandate, iar partidele opoziţioniste UD. AFACEREA MATTEOTTI După cum era normal, rezultatul alegerilor creiază o stare de vădită încordare, şi în toiul acestei încordări izbucneşte ca o bombă afacerea Matteotti. La 10 iunie 1924 deputatul socialist Matteotti, după ce se relevase în Cameră ca un opozant periculos este răpit şi asasinat de cinci fascişti, unii ocupând situaţii importante. Scandalul e formidabil! Presa anti-fascistă în frunte cu «Corriere della Sera», începe o campanie de o violenţă nebănuită împotriva fascismului. Opinia publică devine agitată. Urmează o perioadă de incertitudini şi frământări care durează până la 3 ianuarie 1925. Campania presei antifasciste e violentă, opinia publică agitată iar opoziţia aşteaptă să-i pice puterea din cer. STATUL TOTALITAR Dar la 3 Ianuarie 1925 situaţia se schimbă brusc. Dându-şi seama că De atunci, dela 3 Ianuarie 1925 şi până astăzi, s’a desfăşurat fără turbulenţe politice interne, fără agitaţii sterile şi dăunătoare, o mare şi rodnică guvernare. Începând cu restabilirea sănătăţii morale, a entuziasmului creator şi a încrederii în sufletul poporului italian, continuând prin crearea unui stat autoritar, puternic, inflexibil, apărător şi ordonator al vieţii naţionale; printr’o activitate constructivă — şosele, căi ferate, şantiere, arsenale, poduri, apeducte, uzine de armament, edificii publice, oraşe — unică în analele istoriei universale, sfârşind prin cucerirea Etiopiei, guvernatcă mussoliniană a dat Italiei o putere, o importanţă, un prestigiu pe care le pier, pu de odată cu prăbuşirea imperiului roman. Din punct de vedere politic intern, trei sunt faptele determinante în aceşti doisprezece ani ai istoriei italiene: distrugerea francmasoneriei, concordatul cu Vaticanul, crearea statului corporativ. LUPTA CU FRANCMASONERIA Francmasoneria na jucat cu adevărat un mare rol politic decât în Franţa şi în Italia. Francmasoneria italiană îşi luase avântul încă din epoca lui Mazzini, al lui Garibaldi şi chiar mai înainte, în timpul carbonarismului. Mulţimea societăţilor secrete din epoca Risorgimento-ului favorizează extensiunea lojilor francmasonice. Oamenii de la 1848 sunt mai toţi francmasoni — în Italia ca şi aiurea — şi când dreapta liberală în frunte cu subtilul Cavour realizează unitatea peninsulei (1860), lojile devin inspiratoarele politicei italiene. Desvoltarea ulterioară a politicei interne permite francmasoneriei să îşi consolideze situaţia. Faptul că între noul stat italian şi Vatican — problema romană sapă o prăpastie — care n’avea să fie trecută decât de realismul politic al d-lui Benito Mussolini , şi ca marea majoritate a catolicilor urmează ordinele papale din celebra enciclică «non expedite şi se abţin de la orice activitate politică, debarasează francmasoneria de singurul ei inamic redutabil, biserica romană. La rândul ei francmasoneria susţine toate elementele de stânga. Prima lovitură este dată francfUcf"1 întrQuirin*1 politica de concilianţă nu mai poate reuşi. Ducele declară în memorabila şedinţă a Camerii dela 3 Ianuarie «In patruzeci şi opt de ore situaţia va fi complect lămurită». De la 3 ianuarie 1925 începe perioada totalitară a fascismului. Fascismul rămâne singurul stăpân al Italiei și al statului italian, masoneriei tot de d. Mussolini în 1913, pe când era socialist. La congresul partidului socialist ţinut la Ancona în cursul anului 1913, Ducele de astăzi cere expulzarea tuturor francmasonilor din partid. Dezbaterile congresului iau atunci o turnură extrem de violentă însă propunerea nu întrunește majoritatea. Primele raporturi dintre francmasonerie şi fascism nu sunt rele, cu toată tenacea ostilitate a d-lui Mussolini. Francmasoneria — cu intuiţia ei politică servită de antene impecabile — îşi dă seama de perspectivele fascismului şi caută să uit şi facă duşman. Mulţi francmasoni, în frunte cu generalul Capello, se înscriu şi militează în rândurile faseismului. In clipa marşului asupra Romei, conducătorii «Marelui Orient» din Roma au publicat chiar un manifest salutând triumful fascismului. D. Mussolini nu putea suporta însă ca o asociaţie secretă, din afara statului, să controleze politica statală şi aştepta primul prilej spre a deschide lupta împotriva francmasoneriei, pe care de altfel i-o impunea şi politica de apropiere faţă de Vatican. Prilejul se iveşte la mijlocul lui Aprilie 1923, când delegaţii lojilor votează o ordine de zi favorabilă libertăţilor prevăzute în constituţie. A doua zi o decizie a marelui consiliu interzice fasciştilor să mai facă parte din loji. Războiul între fascism şi francmasonerie era declarat. De atunci lojile încearcă prin toate mijloacele să răstoarne guvernul Ducelui. Ele iau parte activă în lupta opoziţiei împotriva fascismului şi sunt înfrânte odată cu opoziţia. După 3 ianuarie 1925 dictatorul dezlănţueşte o campanie de distrugere împotriva lojilor iar astăzi francmasoneria poate fi considerată ca definitiv extirpată din Italia. Şi asta evident nu-i cea mai mică victorie politică a Ducelui. INTRE QUIRINAL ŞI VATICAN (Din victoriile pur politice realizate în interior de către geniul politic şi diplomatic al d-lui Benito Mussolini, cea mai minunată şi cea mai plină de consecinţe este fără îndoială realizarea împăcărei între statul italian şi biserica romană. Goniodul între Quirinal şi Vatican izbucneşte violent la 20 Septembrie 1870, când trupele italiene comandate de generalul Cadonna intră în Roma şi desfiinţează puterea temporară a Papei. Papa nu recunoaşte noua Italie, unelteşte în toate ţările împotriva ei, vrea, prin orice mijloace, să restabilească anacronicul stat papal. Cine cunoaşte influenţa, tenacitatea şi abilitatea politicii papale, îşi dă seama de dificultăţile covârşitoare pe care osilitatea ireductibilă a Vaticanului le cauza Italiei unificate. Dar nu aceste dificultăţi externe erau cele mai grave, ci mai ales prăpastia săpată în sufletul naţiei, tragedia zecilor de milioane de catolici care se vedeau siliţi să aleagă între papalitate şi patrie. Timp de jumătate de secol unitatea sufletească a poporului italian nu s’a putut înfăptui din cauza conflictului dintre Quirinal şi Vatican. Consecinţele politice ale acestei stări de lucruri le poate oricine bănui. • O jumătate de veac încearcă guvernele democratice italiene să ajungă la un acord cu Vaticanul dar fără rezultat. Dar în Noembrie 1922 fascismul cucereşte puterea şi d. Mussolini inaugurează faţă de Vatican o nouă politică. In primul rând însuşi faptul că noua Italie repudia liberalismul şi francmasoneria creia o stare de spirit favorabilă unui acord, iar în al doilea rând o serie de măsuri abile luate de şeful guvernului italian (introducerea învăţământului religios şi a crucifixului în şcolile primare, reformarea legislaţiei anticlericale, etc., etc.), permiseră începerea unor discuţiuni preliminarii Discuţiunile începute în 1924 nu duc momentan la nici un acord. Ele sunt reluate în 1926 şi durează până la sfârşitul lui 1928, când sunt atât de avansate încât tratativele sunt continuate direct de către d. Mussolini şi cardinalul Gasparri iar acordul definitiv este semnat la 11 Februarie 1929 în palatul de la Latran. Se cunoaşte ce imensă impresie a produs în lumea diplomatică şi politică mondială realizarea acordului de la Latran. Ceiace Cavour, Minghetti şi Crispi nu putuseră să înfăptuiască, ceiace constituia un permanent pericol pentru Italia. Ducele înfăptuise, după doi ani de negocieri, consolidând astfel situaţia fascismului în Italia şi situaţia Italiei în lume. Era evident că Papa abandona complet poziţiile sale politice, numai în schimbul avantagiilor pe care i le acorda concordatul şi pe intenţiona să le speculeze la maximum. In adevăr Vaticanul, îndată după încheerea acordului, începe să-şi intensifice, la maximum acţiunea sa socială şi să protesteze împotriva dominaţiei totale pe care statul fascist înţelegea să o exercite asupra vieţii materiale şi spirituale italiene. Pretenţiile Vaticanului nu puteau să nu ducă la un conflict cu statul fascist El se produce făţiş în primăvara şi vara lui 1931 pe tema „acţiunei catolice”. „Acţiunea catolică” — o veche organizaţie care controlează tineretul universitar catolic şi îşi întinde tentaculele în lumea muncitoare — începe să contracareze acţiunea sindicală fascistă şi devine chiar un fel de oficină opoziţionistă. Sub conducerea unor personalităţi care fuseseră odinioară fruntaşii vechiului partid popular, „Acţiunea Catolică” încearcă o discretă regrupare de forţe, un fel de organizaţie politică clericală, care la un moment dat să poată constitui un punct de sprijin politic pentru Vatican. Dar dr .Mussolini prinde de veste. O acţiune sistematică — după maniera fascistă — începe împotriva „Acţuniei Catolice”. Papa protestează vehement, ţine chiar un discurs de protest la radio adresat catolicismului din lumea întreagă, şi declară că nu va ceda. D. Mussolini nu se lasă însă intimidat, ameninţă cu ruperea acordului de la Latran iar între timp fascismul îşi continuă acţiunea. După trei luni de luptă, Papa este obligat să cedeze. „Acţiunea Catolică” este epurată de adversarii fascismului şi orice activitate politico-sindicală îi este interzisă. Şi astfel d. Mussolini izbuteşte să lichideze în acelaş timp problema romană şi pericolul unei eventuale acţiuni clericale. Prima etapă fascista Marea guvernare fascistă Statul corporativ Fascismul a trecut glorios examenul suprem al istoriei, proba focului, războiul. Astăzi mai puternică ca oricând, calmă, mândră, hotărîtă Italia fascistă îşi făureşte un mare destin în lume. CONCLUZIE Această activitate politică a fost în gata de jertfă, gata de luptă, gata poronală prin opera consepţională, de moarte. Şi a învins! GI îl I’ll ■ I n kninna I î «r statul corporativ. Prin legea din 3 Aprilie 1926 asupra disciplinei juridice a muncii, urmată de decretul regal cârmuitor din 1 Iulie 1926, complectată prin „Charta Muncii” din 21 Aprilie 1927 şi legea asupra reprezentanţei politice din 17 Mai 1928, s’au pus bazele sociale şi pontice ale noului stat corporativ, a cărui semnificaţie şi substanţă o analizează în acest număr de profesor Mihail Manoilescu. POLITICA EXTERNA Prodigioasa operă de înfăptuire politică, socială economică, spirituală, constituţională internă se complectează printr’o politică externă care dă Italiei o poziţie dominantă în lume. Nu e cazul aci să facem o istorie a desfăşurării politicei externa Mussoliniene. Ne-ar trebui un volum, nu o pagină. E de ajuns să stabilim cu precizie punctul de plecare şi cel de sosire. In 1922 Italia era cenuşereasa marilor puteri, când oamenii de stat englezi încruntau din sprânceană Roma tremura, când Tigrul bătea cu pumnul în masă la Versailles Orlando se strecura umilit pe uşă. IMPERIUL Ei bine vremea umilinţei, a laşităţii, a paraliziei totale a trecut. Italia a privit impasibilă încruntările Londrei, a râs de discursurile războinice ale d-lui Eden, a respins mândră notele diplomatice franceze, a primit cu sarcasme «condamnarea» sancrosanctei Ligi,a îndurat cu stoicism asediul economic a 53 de naţiuni, iar când Anglia şi-a concentrat flota la Malta, Italia şi-a pregătit avioanele şi-a complectat provizia de torpile submarine, s’a ridicat ca un singur om Cei 70 care porneau lupta la 23 Martie 1919, în piaţa San Sepolcro, pentru a salva Italia de prăpădul bolşevic pot privi cu mândrie drumul parcurs. Strânşi uniţi in jurul Ducelui au binemeritat de la patrie, au salvat milenara civilizaţie greco-latină, au deschis drumuri în istoria Europei. Pentru a treia oară în viaţa lumii Roma eternă e în fruntea popoarelor, pentru a treia oară in două milenii se duce pe calea realizărilor maxime, pe calea măreţiei spirituale. Fascismul a însemnat în Europa, in Europa postbelică, dezorganizată, dezorientată, haotică prima licărire de lumină, primul semn de liniştire, de împăcare, de îmbărbătare, de nădejde. Mihail Polihroniade 24 octombrie 1922. Forţele fasciste adunate la Neapole încep marșul asup. V» ■ “ ETfe ^ ■. «.1 Sti ffiă I 5 generaauii tie d«»ui ■*«**« Balbo. Michele Biaticha Roma fascistă, ca altădată Roma imperială* este astăzi centrul de radiaţie al nouilor concepţii de viaţă şi izvorul de lumină pentru drumurile noui pe cari se îndreaptă omenirea. Creatorul de geniu este Ducele Mussolini. El este făuritorul noului stei de viaţă care este fascismul şi din care s-au inspirat, fără îndoială, şi naţional-socialismul şi celelalte mişcări de dreapta. Şi tot el e acel care a conceput sistemul economic corporativ, şi care i-a condus evoluţia până la Structura completă de astăzi. Atât pentru"spiritul nou‘ideologic pe care îl aduce fascismul, cât şi pentru concepţia economică corporativă, personalitatea excepţională a lui Mussolini constituie şi o albie de formare şi evoluţie, dar şi un afluent cu un debit extraordinar. Dejaceia formaţia spirituală a Duccelui rezumă formaţia concepţiei de organizare care stă astăzi la baza tejconomiei din Italia fascistă]. Și fascismul și corporatismul italian poartă pecetea vizibilă a spiritului mussolinian, care s’a revărsat în ele, cu specificul lui născut din elementele proprii după războiului, dar insesizabile de altul. In spiritul mussolinian s’au adunat extrase, esenţe alese din cele trei ramuri de gândire socială cari au pasionat pe reformatori: socialismul, sindicalismul şi naţionalismul. In mintea Ducelui Mussolini s’au întâlnit, într’un dramatic războiţi, concepţii aproape antitetice, din Karei el a ştiut să extragă, treptat, deasupra jocului vieţii sociale postbelice, un vast sistan de gândire nouă, care va face epocă în istoria lumii. Geniul mussolinian a jucat rolul unui grandios depozit de material ideologic şi de sensibilitate revoluţionară, care a fermentat continuu în contact cu neîncetatele prefaceri interne ale Italiei, — până la articularea complectă a noului sistem de gândire economică şi socială prin care s’a clădit minunea Italiei fasciste. Numai războiul a dat lui Mussolini adevărata materie primă* cea Sufletească,.— omul nou — pe care a prelucrat-o atent şi fără încetare până a izbutit să creeze spiritul fascist de astăzi, care este o impresionantă realitate pentru oricine a cunoscut mai de aproape Italia cea nouă; şi tuMai fascismul a făcut posibilă funcţionarea aşa de completă şi roditoare a sistemului economic corporativ, înainte de răsboiu, Ducele Mussolini a avut o viaţă foarte zbu ciumată de revoluţionar socialist, a de PETRE ST. CREŞTINU jungând repede în primele rânduri ale mişcării şi director al oficiosului socialist „Avânţi”. Tema războiului şi a intervenţionismului l-a pus în conflict cu ideologia partidului socialist, din care a fost înlăturat. Şi-a înjghebat singur, cu răbdare, „I fasci di combattimento”, care între 1919 — 1921 ajung o mişcare formidabilă de masse şi cel mai important partid politic al Italiei. „Marşul asupra Romei”— care va consta în istoria lumii ca hotărâtorul pas făcut in ct şi mai dra concepţiei şi vieţii muncă disciplina matică răscruce a veacului nostru, — conduce partidul la conducerea Statului în Octombrie 1922. Cei 15 ani de disciplină* de e~fort şi de idealism fascist, — pe cari îi sărbătoresc astăzi toţi cei cari ered în alte destine ale lumii decât anarhia şi materialismul — reprezintă în toate domeniile de activitate ale poporului italian o cale pe care, sub alt regim, n’ar fi parcurs-o nici în cincizeci. Mândria cea mare a mişcării fasciste,— în afară de atmosfera de înaltă tenuziune idealistă la care a izbutit să ridice poporul, — este ordinea sa socială şi economică: sistemul corporativ.. . . Fără îndoială, la început a fost fascioial, mişcarea de regenerare, morală şi sufletească. Dar, odată la conducerea Statului, mişcarea a căutat mijloace de a-şi concretiza noua ei concepţie în dinamica vieţii practice. Nu s’a ajuns dela început la corporatism: întâiu s’a negat trecutul, s’a dărâmat şi s’a construit sporadic, şi în domeniul social şi în cel economic. Fascismul practic a oferit puncte de reper şi motive de sugestie fascie,nulul teoretic. Căci geneza concepţiei corporative prin care s’a realizat fascismul, nu este mentală; corporatismul s’a închegat ca concepţie şi Sistem practic abia în 1924-25 (iar partidul conducea Statul din 1922), ca şi mişcarea fascistă* corporatismul s’a născut din realităţile de fapt ale naţiunii italiene, — realităţi politicei, sociale şi economice totodată, aplicate pe o stare de spirit în care ROMANI, adunaţi fierul şi metalele vechi, pentru « creia capital Comerţului Legionar-LEGIONARI, grăbiţi adunărea fierului vechilir înainte de căderea zăpezii. ANUNŢAŢI cantităţile pe care le posedaţi, pe adresa: Legionar N. Sandulache, str. Gutemberg No. 3, telefon 3.05.54. tendinţa asociaţionistă şi revendicarea ordinei alcătuiau demultă vreme elementele principale. De altfel însăşi marea tradiţie a gândirii sociale şi politice italiene era orientată de concepte de solidaritate şi de ordine, de la Roma imperială până la era fascistă. Fascismul a sfârşit lupta epocală începută la 1918, căci Italia a fost, după războiu, eea dintâi arenă de luptă între două lumi antipodice: lumea teadenţial liberală şi iu,nea tendenţial solidaristă. Prin corporatism, fascismul a realizat un sistem de ordine in scopul progresului colectiv. Principiul, atât de dispreţuit la început, a radiat imediat, s’a impus la mare parte din omenire şi cu siguranţă că sub semnul lui se va desvolta tot veacul al XX-lea. Aci stă marele merit al fascismului şi de aci vine gloria imensă a Ducelui Mussolini: a creat un sistem de ordine naţională menit conducă o colectivitate către idea(Continuare în pag. III-ă) Noua ordine economică în Italia fascistă După 15 ani de la Revoluţie. Evoluţia economice. Realizări epocale, prin şi credinţă