Calendarul, ianuarie 1933 (Anul 2, nr. 260-283)
1933-01-01 / nr. 260
UNUL ft ................. G^ülPRESySEVE* 60CU1 jIMSOUI* AUo 3 LEI Am semnalat de numeroase ori cititorilor noștri că pe dedesuptul partidelor politice, atât de diverse ciele contrare în aparență, exista un „loc comun“ unde șnapanii din toate grupările se adună, se recunosc și fraternizează în lovituri și în afaceri de stil mare pe socoteala statului și a țării. Ei cloaca masonică a toleranței reciproce între bandiții politici, a solidarității în fără de lege, a complicităților morale Oamenii de treabă cari există în toate partidele habar nu au de existența acestei cloace în zeama infectă a căreia se înneadă zgomotele tuturor afacerilor răsunătoare și putrezesc orice sancțiuni ce ar trebui aplicate. Șnapanii unui guvern fură. Șnapanii guvernului următor devin imediat complici, înnăbușă afacerea, — și totul reintră în tăcere. Cum vă puteți explica altfel de ce din toate marile afaceri ale politicienilor noștri, afaceri care au zguduit pe rând opinia publică cu proporțiile lor monstruoase, n’a ieșit niciodată niciun vinovat, nu s’a putut descoperi niciun vinovat, și nu s’a implicat nimănui nicio pedeapsă ? E sinistra și universala complicitate care alcătuiește substratul întregei noastre vieți politice In America există trusturile celebrilor gangsteri ce operează în acelaș fel având mai totdeauna complicitatea și ocrotirea câte unuia din nu mai puțin celebrii oameni de stat americani pe cari noi, de peste Atlantic, îi vedem adesea în lumină de apostoli ai umanității. In China există vastele asociații de tâlhari care domină de fapt impendul și care au ajuns la mod de aviorism sub spițeria. Anume , oamenii bogați și marile întreprinderi," pentru a fiu" cădea pradă năvălirilor tâlhărești, convin cu emisarii acestora să le plătească un bir anual. Ceva mai mult , acest bir plătit unei asociații de tâlhari obligă asociația nu numai să nu atace pe platnici, dar să-i ocrotească împotriva atacurilor celorlalte bande. Să nu credeți că e o poveste. E un regim stabilit in afară de lege și care e mai tare decât orice lege. Dar să recunoaștem un fel de onestitate în această tâlhărie chineză care devin o ocrotitoare când îi plătești birul ! Cloaca masonică din România e una singură, deci fără concurență. Ea poate opera în voie, fără teamă, fiindcă are complici în toate partidele, și fără necesitatea vreunei onestități fiindcă, singură cum e, n’are adversari. Iată un exemplu care ilustrează violent existența și procedeele cloacei : afacerea silingilor S’a vorbit și s’a scris enorm despre ea. Au cercetat-o câteva guverne pe rând. Și cu binevoitorul concurs al tuturor, isbutise să fie înnecată în fundul sinistrei complicități universale. A ieșit din ea cu obrazul terfelit un singur om, pe care toți il știm nevinovat : e fostul ministru al sănătății, părintele Iupaș, profesor universitar, de a cărui naivitate și nespecialitate au abuzat șnapanii când au dat lovitura cu siringile. Dar, înnăbușită în tainița complicității, afacerea isbucnește din nou- De data aceasta o dă la lumină justiția din Berlin cu ocazia falimentului casei germane, care a furnizat siringile și a plătit sperturile fabuloase. Dosarul cu numele sperturilor români e la Berlin, în mâinile justiției germane. Părintele I. Lupaș, printr-o scrisoare publică cere sancțiuni. El afirmă că atât d- Emil Rațegan, fost ministru al sănătății, cât și d. Iuliu Moldovan, fost subsecretar de stat al sănătății, cunosc numele sperțarilor. Se cunoaște, deci, chiar părintele I Lupaș ! De ce nu le dau la lumină cei doi foști demnitari ? De ce nu le dă chiar domnia sa, care a avut atâtea de suferit ? Ce însemnează acest joc pe lângă bubă fără ca nimeni să vrea s’o spargă ? Dacă s’ar sparge, s’ar vedea până în adânc vasta infecție a complicității. Nichifor Crainic STELE VERZI COSTUMELE „SUMARE“ La Hotelul Britania a fost un incendiu. Locatarele — «e spun re porla.gi.ile din ziare — in majoritate artiste și prostituate, abia au putut scăpa in costume , sumare"". Ei aflai acum. Nu a [i vrut cineva, ca asemenea locatare să fie surprinse de incendiu îmbrăcate. Puteau să spună: au scăpat cu toate, in costumele ,obicinuite". " , Beci, altădată, mai multă atențiune ! RRMAIENII ROMANI nu vizita LA CEI © BECI. Ziarele . ne aduc știrea, că d-nai Mihalache Și Răducanu au sosit la Atena, unde sânt oaspeții conducătorilor partidului agrarian grec, d-nii Tzalduris și Rallys. Foarte bine au făcut fruntașii noștri țărăniști, că și-au vizitat colegii greci, intru ,agrarianism". Un singur fapt ar trebui să-l aibă în vedere: Să nu se apuce să-i învețe pe agrarienii greci să facă conversiunea datoriilor agricole, ca la noi în țară, că-i nenorocește Și pe greci și le lasă o amintire, pentru care îi vor pomeni toată viața! EXAGERARE! Cetim în „Foaia oficială a c. f. r.ului‘‘ (strict autentic). Cu începere dela 1 Ianuarie 1933 se desființează halta „general M. Ionescu" , de pe li nia Constitnta-Carrnen Sglva". lată ce va găzică ghinionul pe capul omului. Nu-i destul că pe ziua de 1 Ianuarie 1933 sa desființat directoratul general C. F. R. pentru d. general, care trece la meseria d-sale, mai desființează până și o biată haltă, care îi purta numele. Mai bine lua măsuri din vreme, să desființeze deficitul de trei miliarde ale anului 1932, și atunci 10 stutii se puteau numi, cum s'a numit halta cu pricina înainte de 1 Ianuarie 1933! Justus Sub regnul Bilmovenescanul Cretin General al Teatrelor, agramat reangajat al myocenului nostru cultural, majordom pe viață și moarte al scumpului nostru brînzovenism, Al. Mavrodi-Savonarola! Ce impozantă suită de porecle, ce vertiginoasă scară a prostiei! Puneți câte 500 mii de lei sub fiecare epitet al magistratului cumulard și veți obține exact 3 milioane, cifra la care toboganul ambulant al dobitociei remunerate, sub formă de consilii de administrații, dhimuește anual Restaurația pentru servicii pe care nu i le-a adus* pe care niu i se va aduce. (Căci pefate vre’o minte lucidă vedea un serviciu cât de mic de la o atâtea imensă nulitate? E ca și cum ai pune zece duzini de zeruri în șir, cu pretenția că ai făcut un număr!). A, dar se spune pe anume scări de bucătărie palatină: Mavrodi prost, săracu, și n’are — cert — e mai mult de cele trei clase de liceu pe care i le acordă Calendarul, dar în schimb e autoritar! Iată-ne, deci, în plin regim brînzovenesc, regnul „autorităței, culturale“ a reangajatului militar de la finea veacului trecut! îmi place să-l privesc sub unghiul istoriei — oricât de compromisă istoria vă ieși din brațele dubioase ale trădătorului — fiindcă socot că se face o confuzie. Mavrodi, a fost, da, vag mistru, floarea infanteriei noastre de odinioară, el a băgat, da, în sperieți, ani lungi de zile, manutanța română! Dar acum patruzeci de ani! Pe atunci — în plină vigoare, și cu intermitente chiar de inteligență el a putut fi bursierul pitic — la București sau Paris — al unor nori perimați! Dar patruzeci de ani au trecut de atunci. Vagmistrul activ și reangajat e azi un biet vag mistru pensionar, un furier încovoiat al bilei, rob al cerebelului putrefact, iar tânărul, invoaltul, impunătorul alvnțar al amorului de la 1877 e azi suplrantul plâstivic. Pierrotul gârbov și lichidat, al diverselor columbine și turturele — ardelene sau neardelene — dar deopotrivă de proaspăt ieșite din conservator, ca să-l îndobdoreze cu nurii lor îndepărtați, și să-i umple gușa cu tremoluri de admirație, la repetiții, când se ridică din stat spre actori, și-i înjură senil să ia bine seama că partenerele lor sunt „fecioare“ bă“. Autoritar acest deșleagă solemn de nătîngie și caraghios de seriozitate, care face cu luna repertoriul Teatrului după nervii Mitei Filotti și speranțele pe care le leagă de alte Mite? Care respinge cu zgomot la Rampa piesele lui Eftimiu când acesta nu e la putere și i se pune în repetiție mai înainte de a fi terminate, de îndată ce acesta e ales deputat, după cum ii denunța pe toate căile ca dușman al Regelui înainte iar acum e nedespărțit de el la „bridge”? Care găsește că e o prostie piesa unui autor debutant, și o aprobă și joacă fiindcă e genială da îndată ce acest autor se întâmplă să devie redactor de ziar? Care dă ordin Teatrului Regina Maria să joace piesa lui Ion Sân Giorgiu de îndată ce acesta scrie împotrivă-i? Care țipă în cele patru vânturi că nu se desparte de escrocul Fotino — cel mai bun director provincial al regnului brânzovenesc — dar ii dă peste cap imediat ce câteva guri, și o pană de ziar, se răstesc la el? Autoritate, da, față de Marius și Amigdalis. La aceștia și alți bieți băeți ca aceștia, vagihistrul diabetic va batea cu pumnul, și va striga înainte că e: „Omul lui Vodă Directorul Majestăței Sale"! Dar întrebați-i cine-a fost Racine, și colosul de gutapercă va intra sub masă; aruncați-i în fată numele de Marieta Anca, și Pierrotul în descompunere se va împrăștia de frică în aer, ca o odoare! De frică, dat fiindcă meșteșugul întunecat al culiselor are în el panica luminei și adevărului; arivistul cumulard al trădărei are oroare de gestul oricărui curaj; tamburul major al brîncovenismului nostru cultural e de fapt un Brânzovenescu fără caracter, fără coloană, și nici măcar cu humor. Un Brînzovenescu trist și nepoetic, ale cărui accese de strășnicie sunt spasmurile bilei, a cărui singură potența e impotența ficatului. Din care măruntau deficitare — una cu sufletul falimentar — el își extrage singura lui personalitate — răutatea și prostia—plus acea autoritate care, dacă e, se cheamă: autoritatea lașităței. Orațieș Protopopescu Partra seara de anul noii Câteva constatări îngrijorătoare, înssui și asistența Citim în ziare două anunțuri: 1) Direcțiunea restaurantului G. invită onor, publicul a.și reține mese pentru Reveilion. Soupe-ul, Iei una mie de persoană (fără băutură)“. 2) „In strada Fundătura Arcului No.... trăiește în cea mai neagră mizerie, văduva Ilinca Mariei, cu 6 copii, suferind de îoante și frig. Inimile caritabile sunt rugate a trimite ce vor putea, pentru a salva de la mo...te 7 suflete nenorocite flămânde și desbrăcate“. Sunt două anunțuri, luate la întâmplare din două serii întregi, clasificate în grupa 1 sau 2. Le relevăm, azi în ajunul Anului nou, pentru că ne oferă cea mai reală oglindă a situațiunei din țara noastră, în preajma noului an. * Evident că nu suntem atât de stupizi să condamnăm pe cei cari au bani și își pot permite luxul de a mânca și a trăi bine. Treaba lor. Fiecare cu soarta lui. Dar nu ne putem opri, să nu înfierăm, pe acei cari provoacă mizeria generală din această țară căci considerăm o nerușinată provocare anunțarea unui souplu cu 1000 de lei persoană, in momentul când în această Capitală sânt mii de suflete, cari nu vor avea o bucată de pâine și un lemn în sobă in această seară de veselie generală și vor începe anul cel nou cu blesteme și scrâșnirea dinților de suferință. Dar pentru a urma unui vechi principiu al nostru, am făcut și câteva socoteli, pentru a prezenta cetitorilor, o situație și fapte, bazate pe cifre și calcule, așa cum am procedat totdeauna la această rubrică. Există două feluri de speculă : o speculă asupra articolelor de prima necesitate și o speculă asupra articolelor de lux. Considerăm că articolele alimentare nu fac parte din grupa „lux". Am cetit cuprinsul unui uytaenu", din cele cari se oferă publicului în seara de Reveilion, cu prețul de 1000 lei pro persoană și am ajuns la socoteala jirecisă că in prețurile zilnice (și acelea de speculă) totul ar costa ISO—200 de lei. Deci 800 lei, reprezintă plata onoarei de a sta înghesuit intr’o sală îmbâcsită de fum și fără ventilație. Gât privește prețurile băuturilor, acestea sânt fixate la 200 de lei sticlă de vin (care costă in rezidare 25 lei cu sticlă cu tot) și 600 sticla de șampanie (care costă 150 de lei). * Să ne întrebăm: ce câștigă statul cu faimosul său sistem fiscal excesiv, de pe urma acestor jafuri din partea întreprinzătorului și risipă din partea unei categorii de consumatori? Răspunsul este prompt. Nimic, câștigurile de 500 la sută și 1000 la sută realizate de acești speculanți ai ușurinței câtorva favorizați ai soartei, nu pot veni și în ajutorul bufetului secătuit al statului, nici în ajutorul operei de asistență socială. Dacă un restaurant își permite luxul, a fixa 1000 de lei o masă și dacă sunt amatori pentru asemenea jupuială, apoi fiscul trebuia să intervină, pentru a taxa cu 500 de lei impozite fiecare masă de acest fel, cu 500 de lei fiecare sticlă de șampanie consumată. Este o operă de dreptate, de morală și de învățătură pentru altădată. Suntem —„— că văduva pensionară, care apelează la mila publică, pentru o bucată de pâine pentru cei 6 copii desculți și flămânzi, a plătit modestul său impozit către stat, pentru că i s’a reținut atunci, când i s’a plătit pensia. Ne întrebăm: Câți dintre ușuratecii, cari vor plăti o mie de lei un scupeu și 600 de lei o sticlă de șampanie, au plătit impozitele către stat la zi, și câți dintre ei, vor fi făcute declarații corecte a veniturilor lor, pentru impunere? Și încă ceva: Ce origină vor fi având averile, fericiților risipitori din această categorie, și dacă mulți dintre ei, nu ar putea fi încadrați în câteva articole din codul penal? Și nu este un caz singuratic acesta. Mai sunt atâtea altele. Noi am ales exemplul cel mai revoltător. Se va juca peste tot și cărți, chemin de fer ul, braziliana, trente et Continuare în pagina de ION SCUTARI! Ins și mizerie. Ce fac autoritățile, sociale. Un averisment No. 260 Duminică 1 lanuar« 1033 Director: MICHIFOR CRAINIC REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Bulevardul Elisabeta No. 21 Pe 12 luni 500 lei ABONAMENTE IN TARA 2563 „ 15 si 1 lună 60 Pentru instituții și Autorități Lei 1000 anual. Pentru străinătate...............„ 1700 „ 1 3.05.46 Redacția ți Provincia TELEFOANE 13.11.80 Direcția 13.10.91 Administrați; Satul și Statul democratic Am convins ziar« „Dreptatea“ Oficiosul guvernamental „Dreptatea‘‘ sare în apărarea, reformei administrative ale cărei lucrări preparatoare spune că le prezidează d. Ion Mihalache-Am fi dorit ca ziarul guvernului sa ne dea de știre despre aceste lucrări, să ne informeze care sunt tentele reformei în preparație Căci până acum nu știm nimic. Știm doar că modificările pe care le-a adus guvernul Vaida legei administrative au rămas provizorii până la întocmirea legei complecte care e acum în discuție. Asupra normelor acestei legi am fi vrut să ne spor nă câte ceva „Dreptatea*1. Intr'adevăr, vederile în materie de administrare publică ale acestui ziar au evoluat mult de astă vară până acum-Cetitorii noștri își amintesc cât ne-am trudit pe timpul verii să convingem oficiosul guvernului că a călcat cu piciorul stâng când a luat poziție adversă față de atitudinea susținută de aici. Noi criticasem modificările făcute legii administrative pentru că ele sacrificau realitatea organică românească, sahih pentru abstracțiunea ele împrumut franceză comuna Aceștia erau termenii criticei noastre. In sensul lor opinase și Consiliul legislativ, din care face parte eminentul istoric d- I. C. Filitti, autorul lucrării asupra epocei regulamentului organic. Studiind viața și opera lui Mihail Kogălniceanu, am cunoscut pe urmele cercetărilor superioare ale d-lui Filicti răsturnarea așezărilor organice ale țărilor noastre de către împrumuturile politice franceze. Și astfel am unit critica noastră cu avizul Consiliului legislativ pe care era iscălit’ și d. Filoiti, încercând să punem puțină competință românească, in haosul legislativ dela Competența Consiliului legislativ, care observase legiuitorilor de sub guvernul Vaida că fără de nici un temeiu desființează din legea veche unitatea administrativă satul, nu a impus câtuși de puțin nici legiuitorilor amintiți și nici oficiosului guvernamental* Modificările legei s-au adus cu sacrificarea satului ca unitate administrativă. Și am rămas noi,singur* noi* să o apărăm și împotriva legiuitorilor și împotriva ziarului „Dreptatea“, care nu mai contenea astă vară să ne atace Dar iată că acum „Dreptatea*1 scris • „In țara noastră satul a fost o celulă vie de viață obștească. Legea administrativă l*a înlocuit cu creația fictivă, comuna“* Nu creație fictivă, ci abstracțiune franceză de împrumut. Dacă ne adoptați ideile, adopțile în terminii noștri, căci altfel tot nu v’ați convertit la adevăr-Punem, însă, la îndoială convertirea,Dreptății“* Nu cumva ea este pur literară ? De natură verbă? Pat și în cazul că ar fi reală, aste ea numai a ziarului șa» este și a guvernului? Cum să se împace guvernarea ««‘UsOirației abstracte cu metoda politică realistă dictată de realitățile noastre autohtone? Chiar și cu sinceritatea d-lui Mihalache față de sat, operația nu e cu putință din pricina regimului politic. Nu d. Mihalache, om de sat, a sacrificat satul, ci regimul democatic, care în tendința lui abstract nivelatoare trece cu tăvălugul peste libertățile adhi in.is- Un.live locale» netezind drumul centralismului electoral de partid. Comuna este o unitate electorală cu care ca atare policte să opereze partidul de la guvern, pe când satul descentralizat scapă acestui interes dela centru. Deaceea partidele democrației și ale liberalismului nu vor face niciodată o reformă, administraitivă după sat. ,v Radu Dragnea Borfași priviegiati Domnul profesor Virgil Drăghiceanu a lansat prin presă un fel de avertisment, care ne impresionează prin gingășia lui. Prin el, descoperitorul mormintelor de voevozi atrage atenția câtorva deținători de candele și câte obiecte de preț și valoare istorică aparținând bisericei Sfântul Gheorghe Nou, că dânsul, adică d. profesor Virgil Draghiceanu știe că aceste obiecte se află actualmente în posesia injustă a persoanelor avizate al căror nume deocamdată gâsește de cuviință să-l țină sub l& cere, le invită insă — pe aceste persoane misterioase și _ evident — simandicoase, ca in cel mai scurt timp cu putință să răspundă menajamentului domnului profesor printr’un gest de similară deicateță, anume din liberă voință și nesilite de nimeni, — ca să fim un limbaj juridic — să binevoiască a le pune frumusel la locul lor sau a le expedia printr’un comisionar special onor, Comisiunei Monumentelor Pentru că ne aflăm In pli Ș ,niu istoric trebue să mărin Mm acest procedeu ne amintește de dașii căpitanului Costache, cari ■ tem-48-HUțte tn caldtzram slicta u iu* &itai Te văd, te văd. De osebirea e că teribilii polițiști ai veacului trecut nu vedeau nimic și nici nu se sinchiseau prea mult să vadă ceva, astfel că borfașii îșî vedeau liniștiți de lucru, asigurați de loviturile ciomagului că nu i va deranja nimeni, pe când domnul profesor ii vede, ti știe pe jefuitorii podoabelor istorice din sfintele noastre locașuri dar nu se îndură să ceară prețioasa companie a procurorului pentru a le face câte o vizită mai lungă. E foarte protocolar domnul profesor cu acești borfași de lumea mare, eticheta pretinde că înainte de vizită să lași o carte, ba chiar să trimeți un buchet.. Partea interesantă a acestei înstă nușate proceduri — și aci rezidă punctul ei de asemănare cu tactica agenților sus pomenitului căpitan — a cü se dă astfel timp util să se volatilizeze toate obiectele de preț istoric pe care Comisia Monumentelor speră să le recupereze cu așa elegante maniere. Și să mai zici Gherasime or Tată Moșule, bravi stâlpi ai Văcăreștilor, că ne mai putem mândri cu o Constituție, care a abolit privilegiile, de clasă! Ia să fi pus vreunul din voi mâna pe sfânta candelă brăncovenească, să mai fi văzut atunci dacă savantul cercetător de morminte, v’ar mai fi făcut, invitații prin presă‘! Numai că, pe voi, nenorociților copii rătăciți ai unei lumi josnice, nu v’ar fi lăsat inima voastră nelegiuiți să puneți mâna pe lucruri sfințite Gib. I. Klîhăessu De Cititorul, pe care monstruoasele greșeli de tipar din foiletonul precedent nu l-au descurajat definitiv, a putut vedea cine și cum finanțează partidele politice în Germania, Statele Unite și Marea Britanie. . . in foiletonul de astăzi ne rămâne să schițăm în treacăt situația în Franța și în România, iar apoi să studiem mijlocul de corupție și de aservire a democrației de plutocratic, celebra problemă a consiliilor de administrație. Franța, democrație cu partide politice foarte puțin coherente și disciplinate, unde indivizii și nu grupările joacă roluri de prim plan, posedă un sistem de finanțare mult mai puțin bine organizat ca în Germania, în Statele Unite sau în Anglia. Plutocrația acționează în Franța asupra oamenilor politici, nu asupra partidelor. Totuși, chiar într’un astfel de mediu s’au înființat grupări de capitaliști, spre a finanța anumite partide politice. Astfel trebue să cităm „L'union des intérets économiques" a vestitului Paul-Ernest Bildet, care între 1919—1924 a finanțat „blocul național“. Socialiștii d-lui Léon Blum au primit și primesc ajutoarele „desinteresate“ ale băncei Brnrad Fréres. Printre marii capitaliști, care finanțează sau au finanțat (unii din ei s’au prăbușit) diverse partide politice, amintim pe: Octave Homberg, Horace Finally, Louis-Louis Dreyfus, Francois Coty. Deasemeni trebue să semnalăm faptul că unii mari oameni de afaceri au jucat roluri importante în politica franceză, ca Lois Loucheur sau Francois de Wendel, care și astăzi este unul din șefii „Uniunei republicane și democratice“. La noi în țară toată lumea știe că puterea partidului liberal stă în bună parte și în solida sa organizație ‘inanciară alcătuită de Banca Românească și de filialele ei, precum și de rețeaua de bănci populare, societăți afiliate, etc. In ceea ce privește partidul national-țărănesc, se știe că s’a bucurat de sprijinul Băncei Blank, de al Băncei Urbane și de al Berei Bragadiru care a dat României pe d-l Mironescu. " Să trecem acum la a doua parte a foiletonului nostru, să cercetăm interpenetrația între parlamente și consilii de administrație. Dacă începem cu Germania constatăm o interpenetrație relativ modestă. Plutocrația având la dispoziția sa partidele în bloc, nu acordă prea multe locuri în consiliile de administrație oamenilor politici, în schimb își repartizează directorii și oamenii de încredere între diferitele partide. Iată unele cifre interesante: in legislatura 1924—1928 Reichstragului, 65 de deputați totalizau 269 de mandate în diversele consilii de administrație iar în legislatura 1928—1930 numărul lor crescuse la 68 și a mandatelor la 275. Să luăm acum un caz tipic de „inteligentă“ distribuție a potentaților unui trust, între diferitele partide germane. Iată marele trust de colorante „I. G. Farbenindustrie“ își distribuise astfel, în 1928, reprezentanții săi: la național-germani — dr. Haslacher, director general al oțelariilor Renane, societate afiliată trustului; la populiști — dr. Kalle membru în consiliul de direcție a lui „I. G. Farbenindustrie“ — dr. Moldenhauer, fost ministru al economiei naționale, membru în consiliul de administrație, în partidul centrului — dr. Lammers, membru în consiliul de administrație, la democrați — dr. Hummel, membru în consiliul de administrație. Așadar în toate partidele burgheze importante din Germania „I. G .Farbenindustrie“ își avea reprezentanții săi. Franța oferă un spectacol mult mai interesant din acest punct de vedere. Dat fiind că parlamentarii trebuesc captați unul câte unul, locurile oferite sunt mult mai numeroase. Astfel în 1924, după triumful „cartelului stângei“, 204 senatori și deputați, adică aproape un sfert din numărul total al parlamentarilor francezi, totalizau 900 de mandate în diverse consilii de administrație. In 1930 numărul parlamentarilor și al mandatelor crește, 262 de parlamentari dețin 1019 mandate în consiliile de administrație ale feluritelor întreprinderi din Franța și străinătate. * In Anglia situația este asemănătoare. O statistică întocmită în 1923 asupra structurei parlamentului britanic a dus la următoarele date: Camera Comunelor 225 de deputați (aproape jumătate) totalizau 713 mandate în consilii de administrație. Camera Lorzilor 262 de lorzi (trei sferturi) posedau 760 mandate în consilii de administrație. Iată acum câți deputați și lorzi „reprezentau“ principalele organizații capitaliste: Companiile de navigații 30 deputați , 1 lorzi. Companiile de căi ferate 24 deputați, 64 lorzi. Companiile de asigurare 41 deputați, 100 lorzi. Băncile 19 deputați, 66 lorzi. Industria grea 30 deputați, 30 lorzi. Industriile de transformare 50 deputați, 50 lorzi. * La noi în țară situația este cunoscută. Nu există bancă, industrie importantă, societate de asigurare, de petrol, etc., în care toată colecția, de șefi, de st—eii și de „leaden“ ai diverselor organizațiuni politice să nu figureze în consiliul de administrație. Dacă lucrurile stau așa, firește că a vorbi de democrație este un nonsens. Partidele, și .oamenii politici sunt simple păpuși în mâna oamenilor de afaceri, care le acordă bani și locuri în consilii de administrație spre a obține avantagii palpabile. O modificare a tarifului vamal, un credit acordat de Banca Națională, o comandă importantă cu prețuri urcate sau cu marfa indulgent recepționată, iată atâtea avantagii „cinstite“ pe care un om de afaceri le poate dobândi de la un complezent deținător al puterii. Să mai vorbim de indicațiile date pentru a specula la bursă, de subvențiile acordate, sau de miliardele avansate spre a salva instituții falimentare? Deaceia nu-i de mirare că democrația e prin esență regimul scandalurilor. In Franța afacerile Wilson, Panama și Rochette înainte de război, Banque Industrielle de Chine, Hanan, Custic, Aéropostare după război, în Germania afacerile Sklarek, Barmat, în Anglia a facet Continuare în v<tU- ll ar Democrația zestre Consiliile de iStrafic de MIHAIL POLIKRONIADE