Ceahlăul, aprilie-iunie 1973 (Anul 6, nr. 1585-1662)

1973-06-10 / nr. 1645

Pag. 2 Mereu la datorie îndep­linindu-și cu cinste și abnegație, cu credință nestră­mutată față de patrie, partid și popor, sarcina de a sluji avu­ția tot mai bogată a națiunii, de a veghea la neștirbita apli­care a legii, de a apăra ordinea în stat și liniștea publică, oa­menii în uniformă albastră se bucură astăzi de prețuirea tutu­ror celor ce muncesc, în slujba cărora se află și față de care ei s-au legat prin jurămînt să le apere, ca lumina ochilor, toate aceste valori. Oamenii județului nostru au fost uneori martorii unor fără­delegi (unele ieșite din comun), săvîrșite de indivizi certați cu legile eticii și omeniei și care au pus la încercare devotamen­tul, spiritul de sacrificiu, pre­gătirea profesională a ofițerilor și subofițerilor inspectoratului nostru. Edificatoare în acest sens,­­ sînt cîteva exemple care vin să ilustreze frumusețea a lucrătorilor de miliție­ morală Unii dintre cei care citesc aceste rîn­­duri poate că au luat cunoștin­ță din paginile ziarului „Ceah­lăul" și a revistei „Pentru Patrie", despre munca neobosi­tă dusă de lucrătorii inspecto­ratului nostru pentru descope­rirea unui omor săvîrșit cu a­­proape 15 ani în urmă, asupra unei tinere din satul Nisiporești, comuna Botești. Ofițerii de mi­liție care au anchetat cazul timp de aproape două luni de zile au dus o adevărată luptă pentru ca adevărul să triumfe. Zile și nopți, cu migală și acea tenacitate caracteristică adevă­raților luptători, au adminis­trat majoritatea probelor care îl acuzau pe criminalul ce pînă atunci stătuse în umbra. Do­sarul a fost înaintat organelor de procuratură care, pe probatoriilor administrate, baza au dispus trimiterea în fața Justi­ției unde, judecîndu-l după legi­le noastre drepte, i s-a aplicat pedeapsa pe măsura faptelor comise. Nu de mult,­­au fost depis­tați un grup de 11 infractori care au sustras din cadrul­­ șan­tierului de construcții de pe platforma industrială Săvinești, cantitatea de 3712 kg tablă galvanizată în valoare de 34.262 lei. Lucrătorii noștri au pus capăt afacerilor lor necinstite într-un timp cînd, reușind să valorifice tabla unor pași pe căpătuială, au indivizi crezut că în felul acesta sînt la adă­post și că nimeni nu i-ar mai putea bănui de fărădelegile co­mise. Dînd dovadă de o bună pre­gătire profesională, un deosebit spirit de observație și vigilență, un Miliția agent de circulație de la municipiului Piatra Neamț, în ziua de 27 mai 1973, în timp ce se afla în serviciul de circulație, a descoperit pe infractorul Andrei Popa, din comuna Doljești, care furase un autoturism de pe litoral. Pără­sind orașul Constanța, a venit în orașul rînd că aici Piatra Neamț, eve­­nimeni nu-i va bănui că este hoț. Iată, însă că 24 de ani de la crearea miliției „omul de la intersecție" pus să dirijeze nu numai circulația, a citit pe chipul și mișcările stîn­­gace ale acestui vis, cu alură de aventurier, necinste. Uneori sîntem puși în situ­ația sa dezlegăm adevărate taine sau nelegiuiri, care au adus grave prejudicii cetățenilor. In­tr-o asemenea postură au fost puși lucrătorii Miliției munici­piului Roman. În noaptea de 15/16 mai 1973, numitul Sava Jenică, în vîrstă de 40 ani, de loc din Comănești, venise în Roman, avînd asupra sa o su­mă de bani. Trecuse de cumpă­na nopții cînd, îndreptîndu-se spre gară, de unde urma să ple­ce acasă, drumul i-a fost curmat de 3 indivizi care, sim­­țindu-i că are bani, l-au lo­vit tîlhărește și după ce l-au buzunărit lăsîndu-l în nesim­țire, și-au luat tălpășița. Cu cî­teva seri mai tîrziu, a căzut victimă unei fapte asemănătoa­re un cetățean din comuna Da­­gîța, lovit de un individ tot din municipiul Roman, care i-a luat din buzunar portmoneul cu acte și bani. Zile și nopți, de la subofițer pînă la ofițer, întreg efectivul miliției municipiului, într-o adevărată alerta, au fost depu­­nînd eforturi cu prețul multor ceasuri de neodihnă, pînă cînd în cele din urmă au reușit să pună mina pe răufăcători. Pe­deapsa pe care o vor primi a­­cești răufăcători, constituie o dovadă că fiecărui om cinstit îi este apărată viața, integrita­tea corporală, bunurile sale de către acest organism, pus în slujba poporului — miliția populară. Anul acesta, lucrăto­rii noștri au descoperit o serie de inși care, ocupînd diferite funcții în­ rețeaua unităților a­­limentației publice, au delapidat bani și valori prejudiciind in­teresele cetățenilor și țării. Cînd afirm acest lucru mă gîndesc la frauda comisă la un centru de carne din județ, de unde a fost sustrasă suma de peste 46.000 lei (cazul se află încă în cer­cetare). Poate de aceea toți oamenii cinstiți din Județ îi prețuiesc pe lucrătorii de miliție și-și ex­primă sentimentele lor prin numeroasele scrisori de mulțu­mire pe care le primim pe a­­dresa noastră. De altfel, un factor esențial în lupta împo­triva infracționismului, îl con­stituie sprijinul larg, deosebit de eficient, pe care îl primesc organele de miliție de la oame­nii muncii, fie prin numeroa­sele sesizări, propuneri, fie prin participarea la activitatea de prevenire ori descoperire a fap­telor antisociale, la identifica­rea și demascarea autorilor a­­cestora sau la acțiunile de com­batere a parazitismului. Mă folosesc de acest prilej pentru ca, în numele colectivu­lui nostru, să aduc mulțumiri tuturor oamenilor muncii din Județul Neamț, care ne-au spri­jinit în „activitatea­­ de prevenire și descoperire a infracțiunilor. lt. col. Vasile IONICI, șeful Miliției județului Neamț CEAHLĂUL Duminică, 10 iunie 1973 FESTIVALUL SPECTACOLELOR DE TEATRU PENTRU TINERET ȘI COPII Parafrază pentru sceptici Unul din cele mai neplăcute aspecte ale discuției despre „tea­trul pentru copii și tineret" este falsa stimă pe care o afectează unii (din fericire, puțini!) oa­meni de teatru față de genul în cauză. „Obiectul“ este tratat — nu de puține ori — cu o ușoară superioritate, cu înțelegere de „om mare“, care tolerează ca­priciile cam aiurite ale odrasle­lor. Pe alt plan, aceiași inși — în tot felul de reuniuni oficiale — vorbesc cu afișată autoritate, cu emfază, despre „marca impor­tantă“, „amploarea", „scopul“ spectacolelor „utilitatea“, dedicate in special vîrstelor tinere. Res­pectivii, de fapt, consideră cate­goria drept minoră, eficienta ei o gîndesc doar conjuncturist și interesat, fără nici un gînd de înțelegere mai adine. Mă deprimă această dispoziție magnanimă, superioară și indul­gentă, mai ales pentru că de multe ori am întilnit-o la oa­meni pe care, altfel, îi respect cu toată sinceritatea. Actorul X, excelent interpret de roluri ce­nu coboară decit cu condescență la nivelul teatrului pentru tine­ret , ii consideră un infantilism al profesiunii, o „etapă" depă­șită pentru el. Regizorul Y, unul din spiritele cele mai inventi­ve, mai subtile totodată, în mi­zanscena noastră, își comentează amuzant colegii (de obicei, mai ti­nerii care se ocupă de un astfel de teatru. $i— de ce să n-o re­cunosc — chiar cițiva din con­frații mei de breaslă. Iernați și intransigenți critici dramatici, se „incoerentizează“ brusc la ideea unei deplasări la un Festival al teatrelor pentru copii și tineret­­­ele ce — întreabă ei van plicti­siți — „atîta oboseală ?“ „ce mai poate fi și-acolo E trist, căci bănuiesc că o fac, chiar fără rele intenții, într-o su­perbă și neutră necunoștință de cauză, aceștia — altfel! — foar­te iubiți și stimați concetățeni. Și nu e rolul meu aici (nici nu l-aș vrea), să devin un apărător, ad-hoc, al genului. Nu are ne­voie de avocați din oficiu, exis­tența lui este justificată printr-o foarte des verificată valoare a­lobre pe o scenă bucureșteană, expresiilor sale artistice. Țin în­să­­— aici, la Piatra Neamț — să le amintesc scepticilor cîteva din punctele Înscrise de aceste spectacole în curba evolutivă a teatrului românesc. Montări (pre­miate, de altfel) ca Omul cel bun di­n Suciuan, Harap-Alb, Nu sunt turnul Eiffel, Poveste netermina­tă (lista poate continua) onorea­ză nu doar genul „teatrului pen­tru copii și tineret“, ci mișcarea noastră teatrală în ansamblul ei. Actorul X, regizorul Y, criticul cutare, nu știu dacă l-ar fi pu­tut juca, regiza, sau comenta pe Hamlet fără să fi existat, înain­tea lor, și aceste spectacole. Per­formanțele de astăzi — în Bucu­rești sau aiurea — își datorează reușita tocmai acestor spectacole privite pe nedrept în bloc, de sus ; iară ele n-ar fi putut exista, n-ar fi putut fi admise și înțelese. Dar... „prea multă vorbă“ —­­spunea cronicarul. Sîntem în plin Festival. Teatrul pentru copii și tineret există alături de noi, în centrul orașului. Există odată cu noi și pentru noi. Mîine — gra­ție lui — se vor naște noile vîr­­furi ale teatrului nostru. Dinu­RIVU B ASTĂZI. MANIFESTĂRI OMAGIALE MOLIÉRE. Cea de a patra zi a festivalului a fost dedicată de organizatori tricentenarului Moliére. Manifestările se deschid la ora 15, în sala de recepții a hotelului „Ceahlău", cu­ un co­locviu omagial. Participă : prof. dr. docent Ioan Zamfirescu — „Locul Mizantropului în drama­turgia lumii" ; prof. dr. docent Edgar Papu — „Tragicul la Moliére" ; prof dr. Ileana Ber­­logea — „Autonomie și depen­dență literară la eroii lui Mo­­liére" ; conf. univ. dr. Sorina Bercescu — „Permanența ope­rei lui Moliére".­­ Seara, de la ora 20, Teatrul National „Vasile Alecsandri" din Iași pre­zintă „Bolnavul închipuit“ în re­gia Cătălinei Buzoianu. Iată cî­teva revelatoare ecouri în presă, la turneul întreprins de teatrul ieșean în Polonia : „Tînăra re­gizoare Cătălina Buzoianu a în­țeles sensul tragi-comic al aces­tei opere. În concepția sa regi­zorală a făcut apel la Sursele de informare reprezentînd piesa în întregime, cu balet și inter­mediu subliniind legătura foarte strînsă a Bolnavului cu­ piesa franceză din închipuit secolul al XVII-lea și cu „commedia dell'arte" (Tribuna Ludu). Spec­tacolul oaspeților noștri ro­mâni poate servi de model pen­tru felul de a juca în spirit modern, inteligent, cu gust ales, comedia de tip Moliére sau Shakespeare. Teatrul Național din Iași a prezentat adevăratul sens al „Bolnavului închipuit" (Eamizene).­­ „SCUFIȚA cu trei IEZI" de Alecu Popovici ne pro­pune astăzi, de la orele 10, Teatrul „Ion Creangă". Realizat în regia Olimpiei Arghir, spec­tacolul este — după cum îl re­comandă Alecu Popovici — „o încercare de a găsi corespon­dențe psihologice, estetice etice, cu copiii. Prin Scufița cu și trei iezi am dorit să realizez un joc între scenă și sală pen­tru că jocul e pentru copii, me­tafora sublimă". FESTIVALUL SPECTACOLELOR DE TEATRU PENTRU TINERET ȘI COPII „ Teatru despre adevărurile unei virste..“ — Reprezentați aici Consiliul Național al Organizației Pionierilor. Ce vă interesează, deci, din această perspectivă ? — Mă interesează, firește, stadiul actual al teatrului pentru copii, viitorul lui, în con­textul problematicii complexe pe care o ri­dică această largă categorie de public. Ce trebuie să fie, deci, acest teatru, în ce mă­sură exprimă adevărurile unei vîrste în con­fruntare cu ea însăși, cu realitatea dinamică în care se înscrie. Lin impuls pentru astfel de gînduri mi-l dă chiar manifestarea la care iau parte de câteva zile.. Am cunoscut aici, pe scenă sau în sală, oameni entuziaști care merită un teatru al lor, adevărat și generos. — De ce anume depinde ca un astfel de festival să determine noi impulsuri în afir­marea teatrului pentru copii ? — Bineînțeles că totul depinde de slujitorii Trei întrebări pentru scriitorul Iuliu Rațiu teatrului — autori , dramatici, regizori, actori, cronicari... De unitatea lor de interes și pa­siune în acreditarea unei idei care, vizînd un public anume, solicită o abordare distinctă. De aici, din confruntarea unor spectacole, dar, în aceeași măsură, a opiniilor factorilor de specialitate și decizie, trebuie să rezulte ade­vărul acestui teatru. Pentru că toți — și a­­cum includ și pe spectatori — avem nevoie de acest adevăr. — Care este, pentru dumneavoastră, cea mai puternică impresie creată de prima parte a festivalului de la Piatra Neamț ? — Atmosfera de sărbătoare pe care o simt în tot orașul și inima deschisă, plină de căl­­dură a gazdelor — colectivul Teatrului Tiner­­etului —­ față de colegii lor din alte părți ale țării. Și, sunt sigur, așa va fi și de acum înainte. REP. r Cu regizorul Mircea Dragan Artă și religie (III) ... 8 iunie 1973, biserica Mă­năstirea Neamț. Spre altar se îndreaptă un strălucitor alai : Stefan cel Mare, mitropolitul Sucevei, Alexandrei, boieri. Se trag primele cadre la filmul „Frații Jderi". 11 răpiri pentru cîteva mo­mente, pe regizorul Mircea Dra­gan, realizatorul acestui film. __ — De ce tocmai „Frații Jderi" ? — E o dorință veche. Ei mărturisesc că sunt fericit sa o văd pe cale de realizare. Filmul istoric este un gen care, alături de filmul de actualitate, trebuie cultivat mai mult la noi. Mai mult și, în unele cazuri, mai bine. Apoi să nu uităm că prin aceste locuri și-a purtat gloria Ștefan. Este primul film care se oprește asupra imensei lui personalități. — Urmăriți evenimentele din roman ? — In cea m­a­i mare măsură, cu intenția de a insista mai mult asupra lui Ștefan. De alt­fel în acest sens a fost realizat și scenariul pe care-l semnez alături de Profira Sadoveanu și Constantin Mitru. din . Acesta este al 11-lea film activitatea dv. regizorală. Ultimul a fost filmul de actu­alitate „Explozia". Acum un film istoric. Să nu uităm „B.D.“-urile. Se pare că aveți o echipă de actori preferați. — E normal ca un regizor să manifeste preferință pentru un actor sau pentru altul. Dar această preferință nu se bazea­ză pe un suport subiectiv ci pe modul în care se poate realiza acea reciprocitate care să asi­gure reușita filmului. „Frații Jderi" se bucură de o distri­buție valoroasă, de o echipă tehnică dintre cele mai bune. Și sperăm ca rezultatele să fie pe măsură. — Ați început filmările la Mănăstire. Unde vor continua ? — Să o luăm metodic , fil­mul îl vom realiza color, pe ecran lat, în două părți. Asta înseamnă 4.000 m de peliculă. Aici vom trage aproape 600 m. Dar 600 m de film presupun mii de metri de peliculă pe ca­re îi vom prepara în labora­toare. Vom filma în aceste locuri încă aproape două săp­­tămîni. Restul filmului în ținu­turile sucevene. Ceea ce cred că trebuie remarcat în conce­perea acestui film este faptul că peste 70 la sută din acțiune se desfășoară în frumosul peisaj al Moldovei de nord. — Nu vreți să pătrundem dincolo de peruci și costume ? — De ce nu ? George Calbo­reanu, Tom­a Dumitriu, George Cozorici, Iurie Darie, George Motoi, Florin Piersic, Draga Olteanu, Sebastian Papaiani, George Dinică, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu, Jean Constan­tin ... — Să nu desconspirăm totul. Mai ales pentru plăcerea de a reveni. Cu toate că, aflat în ospeție pe meleagurile noastre, între­gul colectiv de realizatori dovedește o gazdă foarte ama­la­bilă, trebuie să ne retragem lă­­sînd loc reflectoarelor și apara­telor de filmat. D. SIMIONESCU 0 zonă de agrement la îndemîna oricui Mănăstirea Bistrița Municipiul Piatra Neamț, Cape Kennedy-ul lansărilor, spre atî­­tea spații... verzi, oferă localnicilor și turiștilor destule variante, mai comode sau mai dificile, după preferințe, pentru petrecerea unei după-amiezi, sau a unei întregi zile de duminică. Cei care se mai pregătesc încă să intre în tabăra temerarilor se pot antrena pen­tru început chiar și cu desele autobuze ce străbat acest traseu pe primii 8 km ai șoselei ce duce spre Bicaz, de unde, după un popas de cîteva... minute la bufetul magazinului din satul Bistrița, bogat asortat cu „răcoritoare", vor apuca la dreapta pe un drum lateral și, numai după o jumătate de oră de plimbare, cu pasul, și de încîn­­tare în fața unui peisaj de rară frumusețe, vor avea prilejul să-și sprijine toiagul în cerdacul ahondaricului mănăstirii Bistrița. Ctitorie a lui Alexandru cel Bun, monument istoric și de arhitec­tură datînd din 1402, mănăstirea Bistrița, alături de­­ mănăstirea Neam­țului, a deschis drumul istoriografiei moldovenești, înscriindu-se prin­tre cele mai puternice focare ale culturii secolului al XV-lea. Po­melnicul de la Bistrița, cel mai vechi și mai bogat din cîte se cu­nosc, începe în anul 1407. In afară de acesta, cele mai multe manus­crise slavone din secolul al XV-lea sînt întocmite in această­­ mă­năstire. Tot la Bistrița s-a compus cel dinții letopiseț scris in țările române, cuprinzînd evenimentele de la 1359 pînă la 1506. Este vor­ba despre acel Letopiseț moldovenesc pe care Grigore Ureche îl ci­tează atît de des în cronica sa. Vizitatorii acestui lăcaș de cultură vor avea apoi prilejul să vadă un alt turn-clopotniță ridicat de Ștefan cel Mare în 1498, unde se găsește un paraclis împodobit cu o frescă în care se distinge chi­pul voievodului cu obrajii plini, fără barbă și cu părul blond, tăiat scurt, sub coroana de aur. Se mai afla pictată aici o scenă din „Ru­găciunea de pe muntele Măslinilor", unul dintre cele mai reușite ta­blouri din pictura moldovenească a secolului al XV-lea. După vizitarea muzeului mănăstirii care cuprinde valoroase o­­biecte de artă din secolele XVI—XVIII, o odihnă binemeritata și un prînz frugal la iarbă verde, într-o poieniță sau pe malul unui pîrîu, străjuit de umbra deasă a codrului, sînt mai mult decît indi­cate, mai ales că șăgalnicul vînt, oricît s-ar strădui, nu va reuși nicidecum să ne îmbete cu „parfumul" „Reconstrucției". Mihai MERTICARU­L_____________________________ panoramic • panoramic Cutremurele de pămînt și statistica victimelor Cîteva dintre cele mai puternice cutremure de pămînt înregistrate de la începutul secolului nostru : erupția muntelui Pele (1902, 40.000 de morți), San Francisco (1906, 453 victime), Messina (1908, 84.000), Yokohama (1923, 143.000), Agadir (1960, 12.000), Skoplje (1963, 6.000) Pern (1970, 50.000), pentru a nu menționa decit pe cele mai cunoscu­te. Ciroza învinsă . Doctorul Roger Bénichoux de la Universitatea din Strasbourg făcînd experiența pe 11 pacienți cirotici, a ajuns la surprinzătoarea constatare că prin grefarea splinei pe ficat, ci­roza este vindecată. Toți pacienții operați s-au făcut sănătoși. Opera­ția este ușoară și bine tolerată. Se introduce un lob de splină în lo­bul sting al ficatului în prealabil incizat. Creșterea fluxului sanguin în porțiunea grefată regenerează fi­catul cirotic. Deplinul succes al o­­perației impune o abstinență abso­lută în materie de alcool. Proteinele oceanice în re­­discuție Numeroși savanți afirmă de mai mulți ani că oceanele conțin în mod virtual destule proteine care să ajungă nevoilor alimentare ale lu­mii. Nu de aceeași părere este John Ryter de la Institutul acea­si nografie din Massachussetts. El spu­ne că 90 la sută din oceane sînt un „deșert biologic“ din diferite motive și că „aici nu se găsește mare lucru de mîncare“... In ce privește restul de 10 la sută, ele se consti­tuie din zone de pescuit care se si­tuează pe platourile continentale ale oceanelor și sunt actualmente exploa­tate la maximum. Mai trebuie apoi de adăugat și pericolul poluării care distruge șeptelul marin. Dar în a­­ceastă privință există un remediu posibil : acvacultura dirijată. Pîine slabă... Doctorul R. Williams de la Uni­versitatea din Texas a făcut cunos­cut că pîinea albă cu care se hrănesc milioane de americani, are o valoare nutritivă foarte redusă. Pentru ca această pîine să posede calități nor­male, trebuie să i se adauge oxid de magneziu, sulfat de cupru, cal­ciu, vitaminele A și E și un acid aminic, lisină... Un ordinator reconstituie universul... Cu un ordinator, IMR 360/95, a­­parținînd Institutului Godard NASA, recurgîndu-se la ajutorul a al 125.000 de ecuații simultane și pu­­nînd în joc forțele gravitației și hi­­drodinamica, s-a putut reconstitui în 10 minute de film viața unei galaxii... Anomaliile metabolice și alcoolismul Anomaliile metabolice ar sta la originea alcoolismului, afirmă bio­­chimistul londonez, dr. Lawrence Rutter. Ingerarea alcoolului poate să reducă secreția de adrenalină și să oprească anxietatea. Se știe că o hiperactivitate a glandelor suprare­nale provoacă anxietatea. Anxieta­tea cronică „tratată" cu alcool duce la alcoolism cronic. Un alcoolic bea de nevoie, un bețiv din plăcere... Va dispare Mediterana ? William Ryan de la universitatea din Columbia afirmă că, în ciuda creșterii nivelului apelor sale, Medi­terana scade... ca urmare, a derivei Africii spre Europa și că aceasta ar putea da naștere în cîteva milioane de ani la un nou lanț muntos... Pentru reliefarea angajamentului care a purtat spiritualitatea omului către o mo­dalitate religioasă a artei, este necesară deschiderea unui alt front de distincții, a unui front, de data aceasta, pe terenul condiției concret-istorice a obiectului in­vestigat. Și anume, pe parcursul evoluției cul­turale a lumii, întrepătrunderea artă-reli­­gie ar putea fi împărțită în cîteva mari perioade. Prima, aparține începuturilor societății omenești cînd realizările artis­­tice-religioase erau spontane, în sensul că, în ciuda sentimentului fiecărui fapt în parte (de artă și, respectiv, de religie), spiritul oamenilor trecea de la o sferă la alta fără vreo dificultate de ordin siste­matic, de seriozitatea acțiunii sau de tră­ire afectivă. La această vreme — înscri­să orînduirii sociale a comunei primitive — ceea ce comandă produsul în cauză era nevoia ancestrală de reprezentare concret­­senzoriala a forțelor si­hmnice, oarbe ale naturii, pe care omul voia să le vadă, să le simtă, să le cunoască. A doua perioadă începe odată cu a­­pariția societății statale, în cadrul căreia, religia, devenită instituție de stat, își în­­robează în exclusivitate sau aproape în exclusivitate, funcție directă de condiți­ile social-politice concrete, orice manifes­tare artistică. De-a lungul acestei perioade, ce tre­­cînd prin creștinism se va prelungi pina către sfîrșitul Renașterii, arta — ca să zicem așa — oficială (a Europei, aici) va fi în conținutul și forma ei religioasă. Politeismul grec și roman într-o măsu­ră relativă, pliteismul oriental și cel din civilizațiile insulare, precum și monoteismul (indiferent de nuanță : creștin, budist, islamic), într-o măsură absolută, vor exercita un control riguros și perma­nent asupra artei (vezi hieratismul artei bizantine, atît de vehement repudiată de către renascentiști) In cadrul acestei perioade, despre re­alism se vorbește, de obicei, numai în le­gătură cu stilul, cu maniera creativă a u­­nui artist sau a unei școli. Pentru că, în rest, tematica și adresa operelor de artă rămîn pînă tîrziu în sfera religiei și, în mod deosebit, în afara politicii religiei, Giotto, însuși, dacă este salutat chiar de către contemporani (Dante, Boccaccio, Giovanni Vilanni, ș.a.) ca primul mare florentin, aceasta se datorește manierei sale realiste în tratarea temelor (care, la vremea lui, erau încă exclusiv) religioase. E drept, însă, că prin stilul său ..ele­mentul profan câștigă loc și extensiune“ în arta picturală. Astfel că. Giotto ..este primul pictor italian cu personalitate com­pletă care prevestește (...) eliberarea (...) de conformismul impus "le biserică". Pe toată durata acestei de a doua peri­oade, arta ca atare, profană, este inexis­tentă sau «‘a și inexistenta. Toate articu­lațiile ei se dovedesc prinse de canoanele religiei și subordonate intereselor propa­gandistice ale bisericii, încît nu numai despre filozofie, ci și despre artă se poate spune că devenise ancilla teologiae. Sin­gura ei rațiune era aceea de a zugrăvi ..raiul“ și ,.iadul“, precum și etapele pre­mergătoare acestora. Omni cu frumusețea lui fizică și spirituală fusese izgonit. Vagi ecouri mai vin dinspre făptura lui, des­tul de tîrziu, pe linia idealurilor cavale­rești. A treia perioadă, în evoluția relațiilor dintre artă și religie, își gasește începu­tul în mișcarea zguduitoare care a fost Renașterea (și, respectiv, Reforma) A­­ceastă explozie științifică și artistică, «de o importanță crucială pentru destinele societății omenești, a fost cea mai mare răsturnare progresistă din cîte trăise o­­menirea pînă atunci“, printre celelalte rea­lizări remarcabile înmimări și repune­rea ființei umane în drepturile ei firești, în locul central, cuvenit, al atenției so­ciale, precum și în centrul preocupărilor artistice. Renașterea a reabilitat ființa uma­nă in planul artei și ca prezență, dar și ca dimensiuni. Frumusețea fizică și spirituală a omu­lui eliberat de sub opresiunea moralei re­ligioase și a ascetismului teologal, și-a găsit tălmăcirea de geniu în pana lui Dante, Boccaccio, Petrarca, în penelul lui Da Vinci, Michelangelo și Rafael, în dalta lui Donatelo, Brumeleschi, Michelangelo. La rândul său, părăsind halucinatele ,, miste­rii“, teatrul urcă grav pe scena clasicismului (destul de hieratizat, încă, prin ,,întreita sa unitate“), dar se rosto­golește și în piața publică prin ,,Comedia dell’arte“, pentru ca, în sfîrșit, sa scanda­lizeze academiile o dată cu romantismul. Renașterea a deschis „conflictul“ irecon­ciliabil (și) între artă, ca formă de cu­noaștere a lumii, și religie, ca reprezentare denaturata, falsă a acestei lumi. In con­secința acestui conflict, religia a trebuit să-și cantoneze ambițiile artistice între zidurile bisericilor și mănăstirilor, în secolele următoare, datorită, în mod special, și climatului cultural creat de ilu­miniștii francezi (sec. XVII-XVIII), de filozofii germani (sec. XVIII—XIX), dar mai ales de către clasicii marxismului, e­­volutiv arta religioasă, dislocată din omni­prezența ei, începe să părăsească perime­trul vieții spirituale diurne. După roman­tism, odată cu revirimentul curentelor moderniste de la sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, dosarul artei religioase ca modalitate ab­solută este închis definitiv, fără drept de recurs. Idei conclusive. Problema raportului artă­­religie se pune atît la nivelul umanității întregi, a istoriei omenirii cit și la nive­lul particular al fiecărei etnii, a istoriei acesteia. De asemenea, chestiunea artă-re­­ligie poate fi plasată în contextul gene­ral al artei sau, acolo unde e cazul, în limitele unui gen sau altul al artei. Indiferent, însă, de planul în care este situată problema, ea nu poate primi o rezolvare fericită, științifică decît de pe pozițiile materialismului dialectic și isto­ric, care îl înarmează pe cercetătorul a­­plecat asupra obiectului în cauză cu principiul deosebit de prețios, între altele, în conformitate cu care existența mate­rială, socială determină conștiința socială și nu invers. Concluzia logică a acestui principiu, ve­rificată de practica istorică, este că o dată schimbare condițiile existenței sociale va schimba și configurația conștiinței so­so­ciale, mai aproape ,le vederile noastre, o dată suprimate, determinațiile cauzale ale religiei, se creează baza ontologică pen­tru refuzarea patronajului acesteia (și al bisericii) în oricare zona de activitate so­cială, materială și spirituală. Sarcinile imediate trec în competența gnoseologicu­lui (în baza căruia se înscriu și activi­tățile de popularizare a cunoștințelor cul­turale și științifice). Istoricește vorbind, arta s-a emancipat de sub tutela religiei mult mai devreme și mult mai rapid în Europa, decit pe celelalte continente — Asia și Africa, Ame­rica ori Australia.­­Cel care ține la ri­goare, ar putea considera această eman­cipare a artei ca fiind absolută în spa­țiul sistemului socialist, relativă în res­tul continentului european , și-ar găsi rațiunea justificativă dihotomia rențele social-politice dintre cele în­­ lite­­două spații). Explicația stă, fără îndoială, în rit­mul mult mai rapid de dezvoltare cu­noscut de către etniile europene, în raport cu celelalte, dezvoltare din pricina căreia multe dintre popoarele celorlalte conti­nente nu de puține ori au avut de su­ferit. Alexandru BABEL ________n.... J

Next