Cinema, 1989 (Anul 27-28, nr. 2-10)

1989-02-01 / nr. 2

ru poporul şi pentru popor I­n lumina limpede a dimineţii, bărbaţi şi femei, tineri şi maturi se îndreaptă grăbiţi spre uzine, fabrici, amfiteatre, săli de clasă. Un portret simbolic al ce­lor 23 de milioane de oameni dăruiţi muncii. Calm şi cald este chipul ţării în anul 45 al libertăţii noastre. Panoramate larg, siluetele oraşelor ţării se dezvăluie ochiului înscrise într-o geometrie ireproşabilă, încălzite de o arhitectură păstrătoare a unor minunate tradiţii. Aparatul de filmat urmăreşte şuvoiul neîntrerupt al celor care, cu tenacitate şi entuziasm, desăvîrşesc o uriaşă operă constructivă. Imagini amintind începutul unei ere de cutezanţă şi efervescenţă creatoare: istoricul Congres al IX-lea al partidului. De la cea mai înaltă tribună a ţării, cti­torul României moderne trasează repe­rele cardinale ale dezvoltării ţării. De la acele imagini document, imagini păs­trate în memoria peliculei, imagini gra­vate adine în memoria noastră afectivă, la lucrările celui de-al Xlll-lea Congres al Partidului Comunist Român coinci­­zînd cu intrarea României într-o nouă fază a dezvoltării ei, marcînd o nouă etapă a democraţiei noastre revoluţio­nare, s-au scurs ani de muncă şi împli­niri. „Cu poporul şi pentru popor“ deviză rostită de la înalte forumuri de către to­varăşul Nicolae Ceauşescu, devenită crez şi cauză într-o viaţa exemplară, ex­­primînd în mod direct miezul tuturor programelor și planurilor de dezvoltare ale societății noastre socialiste. Partici­parea efectivă a celor ce muncesc, a în­tregului popor la conducerea societății, realizîndu-se, astfel, unitatea politica a poporului în jurul partidului, identitatea dintre socialism și democraţie. Importante obiective industriale, plat­forme maritime, o întreagă ţară transformată într-un vast şantier, contu­rul României de azi. Imagini elocvente. Prezenţa şi dialogul de lucru purtat permanent de secretarul general al par­tidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cu făuritorii bunurilor materiale şi spiri­tuale. Imagini grăitoare. Acorduri so­lemne însoţind această impresionanta simfonie a muncii. Pe marele ecran se prezintă date şi cifre semnificative despre rolul impor­tant al ştiinţei, învăţămîntului şi culturii în acest al patrulea an al planului cinci­nal 1986—1990. Tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu are marele merit de„a fi coordonat cu înaltă competenţă acti­vitatea puternicului detaşament al oa­menilor de ştiinţă din ţara noastră orientînd-o în direcţia dezvoltării inten­sive şi modernizării producţiei, lărgirii bazei energetice şi de materii prime şi valorificării superioare a resurselor na­ţionale, creşterii productivităţii, calităţii şi eficienţei muncii, promovării progre­sului tehnic în întreaga economie în de­plină concordanţă cu cerinţele unei re­voluţii tehnico-ştiinţifice şi noii revoluţii agrare, ale amplului proces de edificare a societăţii socialiste multilateral dez­voltate. Popas pe întinsele şi roditoarele pa­­mînturi ale patriei. Satul românesc de azi, în care „pă­­mîntul învaţă lecţia ştiinţei, a recoltelor bogate", îşi dezvăluie lanurile unduind în lumina soarelui, livezile încărcate de rod, viile întinse. Bucuria muncii împli­nite, bucuria recoltelor tot mai îmbelşu­gate, legate strîns de munca oamenilor, de dăruirea lor, înlănţuite în curgerea anotimpurilor. Anii se măsoară şi in ki­lograme boabe la hectar şi în realizarea unor mari sisteme de irigaţii, dar anii se m­asoară mai ales în felul în care ştim să citim cartea pămîntului, aceasta inestimabilă avuţie naţională. Imagini, mereu imagini, radiografiind satele româneşti pentru că „în ele regă­sim gestul amplu al ctitorului inspirat". Desfăşurînd imaginaţie creatoare, in­ventivitate şi gîndire originală, con­structorii, acei „meşteri mari...calfe şi zi­dari", s-au întrecut în măiestrie şi hărni­cie realizînd opere demne de străluci­rea acestor ani ai marilor înfăptuiri re­voluţionare în România. Casa ca spaţiu al statorniciei umane. Dreptul omului de a avea o casă, un loc de muncă este în România Epocii Nicolae Ceauşescu o realitate fără pu­tinţa de tăgadă, un argument palpabil despre modul în care societatea care şi-a aşezat în centrul atenţiei omul face totul pentru binele şi bunăstarea lui. Filmul reflectă sensurile profunde ale sistemului democraţiei revoluţio­­nar-muncitoreşti făurit în ţara noastră, prin garantarea şi aplicarea consec­ventă a marilor drepturi şi libertăţi ale oamenilor muncii. Totul pentru om, o cerinţă esenţială pe care şi-o propune o societate care aşează mai presus decît orice afirmarea plenară şi dezvoltarea multilaterală a personalităţii umane. Vara, anotimpul culorilor revărsate peste chipurile celor mai tineri cetăţeni ai ţării, cei care urmează să fie „viitorii mari arhitecţi ai viitorului", copiii, asi­­gurînd un tonic prezent continuu. Per­manent în mijlocul lor, îndrumîndu-i cu dragoste părintească, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu Filmul Cu poporul şi pentru popor — o producţie a casei de filme Cinci, co­mentariul Nicolae Dragoş, regia Gheor­­ghe Vitanidis în colaborare cu Pantelie Tuţuleasa — urmăreşte să redea exacte imagini ale măreţei opere de industriali­zare, imaginile înfăptuirii noii revoluţii agrare, prefacerile profunde care au avut loc în viaţa şi structura şcolii, a în­­văţămîntului realizate în ultimele două decenii pe care le numim, cu dragoste şi mîndrie patriotică, Epoca Nicolae Ceauşescu. O epocă eroică, avînd în frunte ca inspirat şi clarvăzător ctitor pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu. O epocă în care fiii legendarului pămînt de la Dunăre, Carpaţi şi Marea Neagra şi-au probat şi îşi probează, la cele mai înalte cote, paşnica vocaţie de con­structori şi giganticul lor potenţial creator. Ileana PERNES DAnALACHE 40 de ani de la începerea procesului de cooperativizare a agriculturii Revoluţia fitmul­salului românesc dinspre ieri spre azi a constituit pentru cineaşti motiv de reflecţie în diferite faze evolutive ale artei fil­mului, încă din anii de început ai cinemato­grafiei socialiste şi pînă în prezentul imediat Este firesc să fie aşa, deoarece acest orizont de inspiraţie (in care s-a născut şi veşnicia) este un univers-matcă, strînge in ţesătura sa intimă motive fundamentale, structurale, defi­nitorii pentru însăşi spiritualitatea specifică a poporului nostru. Este, cel puţin, la fel de firesc, în al doilea rînd, să fie aşa, deoarece in viaţa satului con­temporan s-au produs — în cei 40 de ani care au trecut de la declanşarea acţiunii de cooperativizare a agriculturii, şi îndeosebi in cei 24 de ani parcurşi de la Congresul al IX-lea al partidului —, s-au produs şi se pro­duc neîncetat mutaţii materiale şi spirituale de esenţă, pe care, în mod logic şi logic, ci­nematografia nu putea şi nu poate să le ig­nore. Putem afirma astăzi că avem, în sfîrşit, un „film total" consacrat satului românesc Ne gîndim, desigur, la Moromeţii, filmul regizo­rului Stere Gulea realizat după volumul întîi al romanului cu titlu omonim de Marin Preda, un film cu pregnante tuşe de autenticitate — social-politică, psihologică, filosofică, este­tică şi morală — despre ţăranul român dintot­deauna, surprins la ora istorică a pragului dintre două ere sociale Avem acest film. Şi sunt strînse în el, cu grijă de gospodar, valo­rile perene ale satului românesc şi ale ţâra­nului român. Prin forţa lucrurilor, însă, acest film rămine emblematic pentru satul româ­nesc antebelic, chiar dacă viziunea autorului (să zicem, totuşi, a autorilor) este profund contemporană. Ce-ar fi de spus despre filmele — de ieri sau de azi — care şi-au propus să înfăţişeze devenirile socialiste ale satului românesc? Cronica înnoirilor La inceput de primavara se împlinesc 40 de ani de la istorica Plenară a C.C. al P.C.Il (din 3—5 martie 1949),cînd s-a declanşat complexa acţiune de cooperativizare a agri­culturii. Prilejul este mai mult decît binevenit pentru a ne întoarce gîndul spre filmele ro­­­mâneşti care au scris pe peliculă cronica transformărilor înnoitoare ale satului româ­nesc de atunci şi pînă azi. Să ne reamintim, înainte de toate, documentarul „clasic" al lui Victor Iliu. Scrisoarea lui Ion Marin către Scinteia", pe o „comandă socială“ dintre acelea care atesta mai bine decit orice con­sideraţii funcţia angajată, militantă a cinema­tografului în ansamblul de preocupări şi pro­bleme ale vieţii sociale. In primele luni de la declanşarea acţiunii cooperativizării, filmul îşi propunea să răs­pundă, cu patos revoluţionar, cu chibzuinţă I­n urmă cu douăzeci de ani, la Huşi, intr-o casă de cultură cu activitate bună, dar fără explozie", un grup de pasionaţi, avîndu-l li­der pe Emil Pascal, şi-a propus să încerce realizarea unor filme Mijloace în dotare nu prea existau, la început s-a adus de-acasă, iar, mai apoi, cu „developări" specifice zonei, au apărut şi profesioniştii care le-au dat un sprijin mai serios în descifrarea tuturor com­ponentelor filmice. Aşa s-a făcut că cineclu­­bul existent doar în mintea unor animatori culturali de excepţie şi-a făcut intrarea pe ecran in 1968 cu cîteva filme realizate, ce-i drept, pe peliculă de 8 mm, dar care au pro­dus impresii frumoase la concursurile amato­rilor din acea vreme. Au urmat apoi, pînă în prezent, încă 70 de filme care au abordat o tem­atică diversă (anchete, reportaje, docu­mentare, filme de animaţie şi chiar artistice). De fapt, caracteristică pentru acest cerc de cinematografie a fost şi o predilecţie deose­bita pentru filmul de ficţiune cu interpreţi, la şi luciditate,întrebărilor şi nedumeririlor ţără­nimii (îndeosebi ale ţărănimii numită, pe atunci, „mijlocaşe“), aflată în pragul unor mutaţii structurale ale destinului său istoric. Filmul de lung-metraj cu actori n-a întîrziat nici el să răspundă acestei importante co­menzi sociale, s-au realizat, de-a lungul ani­lor, incă de atunci, din anii de început ai coo­perativizării, şi pînă în zilele noastre, multe filme care şi-au propus să evoce împrejură­rile acelui timp de înnoire in viaţa satului ro­mânesc, fie că este vorba despre pelicule a cărui realizare scenariul trebuie să repre­zinte, obligatoriu,, o cotă importantă din va­loarea peliculei, in timp. Emil Pascal, Cice­rone Zbanţu, Petrică Lascăr, Constantin Do­­nose, Ioan Matei Agapi şi mulţi alţii, au reuşit să impună Huşii ca un centru al creaţiei de filme de amatori la nivel central, prin nume­roasele distincţii obţinute, inclusiv in toate ediţiile Festivalului Naţional „Cîntarea Româ­niei“. Acest grup de creatori a realizat, prac­tic, o biografie filmică a localităţii şi zonei în care ei trăiesc, o biografie nu numai senti­mentală, un adevărat ciclu istoric în care ecranul redă şi metamorfozele oraşului (Toamnă huşană, Şantiere huşene­l-ll-ull, Seva oraşului, Un pas cu ţara, Caratele hărni­ciei etc ). Atenţia lor s-a manifestat şi în sur­prinderea pe peliculă a unor evenimente din satele adiacente, cum ar fi activitatea minu­natului ansamblu folcloric al copiilor din Pâ­­dureni, cercetările arheologice de la cetăţile dacice din Buneşti şi Râbîia ş­i Viaţa oame­nilor, a oraşului a constituit după cum se născute chiar în inima evenimentului, fie câ este vorba despre pelicule care și-au propus să rememoreze cu ochi contemporan (sau sâ judece cînd era cazul) evenimentele de-a­­tunci. Ne reamintim, de pildă, un „film uitat", peste care au trecut 38 de ani (deci aproape patru decenii!), în sat la noi de Jean Geor­­gescu şi Victor Iliu, realizat în primii ani ai cooperativizării agriculturii, la cald, cum se spune, care rămîne în istoria cinematografei naţionale drept primul lung-metraj dedicat cooperativizării, un film cu naraţiune drama­vede, tema predilectă a filmelor realizate, dar, dincolo de aceste informaţii sumare, nu poate fi trecută cu vederea viaţa însăşi a ci­­neclubului, un cerc de pasionaţi din care unii au plecat la Iaşi, la Vaslui şi chiar la Bucu­reşti, ramînindu-i lui Emil Pascal menirea de a căuta permanent, de a descoperi noi ta­lente într-un oraş considerat înainte ,prăfuit". Aşa s-a întîmplat, ca, după plecarea unora, prin schimbarea activităţii, directorul casei de cultură l-a descoperit pe Cristian Marcu, la început autor de filme de animaţie amator (la Huşi), acum caricaturist bine cotat in capi­tală. Şi nu a fost acesta unicul caz Emil Pas­cal nu reprezintă în­suşi doar instituţia pe care o conduce, ci însăşi pasiunea unui ani­mator cultural, recunoscut de toată lumea Iar dacă, la împlinirea a douăzeci de ani de activitate, o diplomă specială recunoştea meritele safe şi ale colaboratorilor săi, cu atît mai emoţionantă a fost această recunoaştere petrecută într-o sală de cinematograf arhi­plină în prezenţa unor artişti proeminenţi ai ecranului românesc: Marin Moraru, David Ohanesian, Draga Olteanu-Matei, a lui Ghe­­orghe Vitanidis, autorul unor filme impor­tante în cinematografia noastră. Eveniment cu adevărat deosebit, pentru că Emil Pascal nu este numai un creator de filme, ci, în spe­cial, un model de animator cultural, gata ori­­cînd să demonstreze că şi în Huşi se pot în­­tîmpla evenimente artistice majore, ca şi aici într-un colţ de ţară, oamenii de teatru şi de film vin cu drag la întilnirea cu spectatorii Florin VELICU sub semnul Festivalului naţional „Cîntarea României“ Viaţa cinefiliei intr-un oraş înfloritor 2

Next