Cinema, 1989 (Anul 27-28, nr. 2-10)
1989-02-01 / nr. 2
ru poporul şi pentru popor In lumina limpede a dimineţii, bărbaţi şi femei, tineri şi maturi se îndreaptă grăbiţi spre uzine, fabrici, amfiteatre, săli de clasă. Un portret simbolic al celor 23 de milioane de oameni dăruiţi muncii. Calm şi cald este chipul ţării în anul 45 al libertăţii noastre. Panoramate larg, siluetele oraşelor ţării se dezvăluie ochiului înscrise într-o geometrie ireproşabilă, încălzite de o arhitectură păstrătoare a unor minunate tradiţii. Aparatul de filmat urmăreşte şuvoiul neîntrerupt al celor care, cu tenacitate şi entuziasm, desăvîrşesc o uriaşă operă constructivă. Imagini amintind începutul unei ere de cutezanţă şi efervescenţă creatoare: istoricul Congres al IX-lea al partidului. De la cea mai înaltă tribună a ţării, ctitorul României moderne trasează reperele cardinale ale dezvoltării ţării. De la acele imagini document, imagini păstrate în memoria peliculei, imagini gravate adine în memoria noastră afectivă, la lucrările celui de-al Xlll-lea Congres al Partidului Comunist Român coincizînd cu intrarea României într-o nouă fază a dezvoltării ei, marcînd o nouă etapă a democraţiei noastre revoluţionare, s-au scurs ani de muncă şi împliniri. „Cu poporul şi pentru popor“ deviză rostită de la înalte forumuri de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, devenită crez şi cauză într-o viaţa exemplară, exprimînd în mod direct miezul tuturor programelor și planurilor de dezvoltare ale societății noastre socialiste. Participarea efectivă a celor ce muncesc, a întregului popor la conducerea societății, realizîndu-se, astfel, unitatea politica a poporului în jurul partidului, identitatea dintre socialism și democraţie. Importante obiective industriale, platforme maritime, o întreagă ţară transformată într-un vast şantier, conturul României de azi. Imagini elocvente. Prezenţa şi dialogul de lucru purtat permanent de secretarul general al partidului, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cu făuritorii bunurilor materiale şi spirituale. Imagini grăitoare. Acorduri solemne însoţind această impresionanta simfonie a muncii. Pe marele ecran se prezintă date şi cifre semnificative despre rolul important al ştiinţei, învăţămîntului şi culturii în acest al patrulea an al planului cincinal 1986—1990. Tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu are marele merit de„a fi coordonat cu înaltă competenţă activitatea puternicului detaşament al oamenilor de ştiinţă din ţara noastră orientînd-o în direcţia dezvoltării intensive şi modernizării producţiei, lărgirii bazei energetice şi de materii prime şi valorificării superioare a resurselor naţionale, creşterii productivităţii, calităţii şi eficienţei muncii, promovării progresului tehnic în întreaga economie în deplină concordanţă cu cerinţele unei revoluţii tehnico-ştiinţifice şi noii revoluţii agrare, ale amplului proces de edificare a societăţii socialiste multilateral dezvoltate. Popas pe întinsele şi roditoarele pamînturi ale patriei. Satul românesc de azi, în care „pămîntul învaţă lecţia ştiinţei, a recoltelor bogate", îşi dezvăluie lanurile unduind în lumina soarelui, livezile încărcate de rod, viile întinse. Bucuria muncii împlinite, bucuria recoltelor tot mai îmbelşugate, legate strîns de munca oamenilor, de dăruirea lor, înlănţuite în curgerea anotimpurilor. Anii se măsoară şi in kilograme boabe la hectar şi în realizarea unor mari sisteme de irigaţii, dar anii se masoară mai ales în felul în care ştim să citim cartea pămîntului, aceasta inestimabilă avuţie naţională. Imagini, mereu imagini, radiografiind satele româneşti pentru că „în ele regăsim gestul amplu al ctitorului inspirat". Desfăşurînd imaginaţie creatoare, inventivitate şi gîndire originală, constructorii, acei „meşteri mari...calfe şi zidari", s-au întrecut în măiestrie şi hărnicie realizînd opere demne de strălucirea acestor ani ai marilor înfăptuiri revoluţionare în România. Casa ca spaţiu al statorniciei umane. Dreptul omului de a avea o casă, un loc de muncă este în România Epocii Nicolae Ceauşescu o realitate fără putinţa de tăgadă, un argument palpabil despre modul în care societatea care şi-a aşezat în centrul atenţiei omul face totul pentru binele şi bunăstarea lui. Filmul reflectă sensurile profunde ale sistemului democraţiei revoluţionar-muncitoreşti făurit în ţara noastră, prin garantarea şi aplicarea consecventă a marilor drepturi şi libertăţi ale oamenilor muncii. Totul pentru om, o cerinţă esenţială pe care şi-o propune o societate care aşează mai presus decît orice afirmarea plenară şi dezvoltarea multilaterală a personalităţii umane. Vara, anotimpul culorilor revărsate peste chipurile celor mai tineri cetăţeni ai ţării, cei care urmează să fie „viitorii mari arhitecţi ai viitorului", copiii, asigurînd un tonic prezent continuu. Permanent în mijlocul lor, îndrumîndu-i cu dragoste părintească, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu Filmul Cu poporul şi pentru popor — o producţie a casei de filme Cinci, comentariul Nicolae Dragoş, regia Gheorghe Vitanidis în colaborare cu Pantelie Tuţuleasa — urmăreşte să redea exacte imagini ale măreţei opere de industrializare, imaginile înfăptuirii noii revoluţii agrare, prefacerile profunde care au avut loc în viaţa şi structura şcolii, a învăţămîntului realizate în ultimele două decenii pe care le numim, cu dragoste şi mîndrie patriotică, Epoca Nicolae Ceauşescu. O epocă eroică, avînd în frunte ca inspirat şi clarvăzător ctitor pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu. O epocă în care fiii legendarului pămînt de la Dunăre, Carpaţi şi Marea Neagra şi-au probat şi îşi probează, la cele mai înalte cote, paşnica vocaţie de constructori şi giganticul lor potenţial creator. Ileana PERNES DAnALACHE 40 de ani de la începerea procesului de cooperativizare a agriculturii Revoluţia fitmulsalului românesc dinspre ieri spre azi a constituit pentru cineaşti motiv de reflecţie în diferite faze evolutive ale artei filmului, încă din anii de început ai cinematografiei socialiste şi pînă în prezentul imediat Este firesc să fie aşa, deoarece acest orizont de inspiraţie (in care s-a născut şi veşnicia) este un univers-matcă, strînge in ţesătura sa intimă motive fundamentale, structurale, definitorii pentru însăşi spiritualitatea specifică a poporului nostru. Este, cel puţin, la fel de firesc, în al doilea rînd, să fie aşa, deoarece in viaţa satului contemporan s-au produs — în cei 40 de ani care au trecut de la declanşarea acţiunii de cooperativizare a agriculturii, şi îndeosebi in cei 24 de ani parcurşi de la Congresul al IX-lea al partidului —, s-au produs şi se produc neîncetat mutaţii materiale şi spirituale de esenţă, pe care, în mod logic şi logic, cinematografia nu putea şi nu poate să le ignore. Putem afirma astăzi că avem, în sfîrşit, un „film total" consacrat satului românesc Ne gîndim, desigur, la Moromeţii, filmul regizorului Stere Gulea realizat după volumul întîi al romanului cu titlu omonim de Marin Preda, un film cu pregnante tuşe de autenticitate — social-politică, psihologică, filosofică, estetică şi morală — despre ţăranul român dintotdeauna, surprins la ora istorică a pragului dintre două ere sociale Avem acest film. Şi sunt strînse în el, cu grijă de gospodar, valorile perene ale satului românesc şi ale ţâranului român. Prin forţa lucrurilor, însă, acest film rămine emblematic pentru satul românesc antebelic, chiar dacă viziunea autorului (să zicem, totuşi, a autorilor) este profund contemporană. Ce-ar fi de spus despre filmele — de ieri sau de azi — care şi-au propus să înfăţişeze devenirile socialiste ale satului românesc? Cronica înnoirilor La inceput de primavara se împlinesc 40 de ani de la istorica Plenară a C.C. al P.C.Il (din 3—5 martie 1949),cînd s-a declanşat complexa acţiune de cooperativizare a agriculturii. Prilejul este mai mult decît binevenit pentru a ne întoarce gîndul spre filmele româneşti care au scris pe peliculă cronica transformărilor înnoitoare ale satului românesc de atunci şi pînă azi. Să ne reamintim, înainte de toate, documentarul „clasic" al lui Victor Iliu. Scrisoarea lui Ion Marin către Scinteia", pe o „comandă socială“ dintre acelea care atesta mai bine decit orice consideraţii funcţia angajată, militantă a cinematografului în ansamblul de preocupări şi probleme ale vieţii sociale. In primele luni de la declanşarea acţiunii cooperativizării, filmul îşi propunea să răspundă, cu patos revoluţionar, cu chibzuinţă In urmă cu douăzeci de ani, la Huşi, intr-o casă de cultură cu activitate bună, dar fără explozie", un grup de pasionaţi, avîndu-l lider pe Emil Pascal, şi-a propus să încerce realizarea unor filme Mijloace în dotare nu prea existau, la început s-a adus de-acasă, iar, mai apoi, cu „developări" specifice zonei, au apărut şi profesioniştii care le-au dat un sprijin mai serios în descifrarea tuturor componentelor filmice. Aşa s-a făcut că cineclubul existent doar în mintea unor animatori culturali de excepţie şi-a făcut intrarea pe ecran in 1968 cu cîteva filme realizate, ce-i drept, pe peliculă de 8 mm, dar care au produs impresii frumoase la concursurile amatorilor din acea vreme. Au urmat apoi, pînă în prezent, încă 70 de filme care au abordat o tematică diversă (anchete, reportaje, documentare, filme de animaţie şi chiar artistice). De fapt, caracteristică pentru acest cerc de cinematografie a fost şi o predilecţie deosebita pentru filmul de ficţiune cu interpreţi, la şi luciditate,întrebărilor şi nedumeririlor ţărănimii (îndeosebi ale ţărănimii numită, pe atunci, „mijlocaşe“), aflată în pragul unor mutaţii structurale ale destinului său istoric. Filmul de lung-metraj cu actori n-a întîrziat nici el să răspundă acestei importante comenzi sociale, s-au realizat, de-a lungul anilor, incă de atunci, din anii de început ai cooperativizării, şi pînă în zilele noastre, multe filme care şi-au propus să evoce împrejurările acelui timp de înnoire in viaţa satului românesc, fie că este vorba despre pelicule a cărui realizare scenariul trebuie să reprezinte, obligatoriu,, o cotă importantă din valoarea peliculei, in timp. Emil Pascal, Cicerone Zbanţu, Petrică Lascăr, Constantin Donose, Ioan Matei Agapi şi mulţi alţii, au reuşit să impună Huşii ca un centru al creaţiei de filme de amatori la nivel central, prin numeroasele distincţii obţinute, inclusiv in toate ediţiile Festivalului Naţional „Cîntarea României“. Acest grup de creatori a realizat, practic, o biografie filmică a localităţii şi zonei în care ei trăiesc, o biografie nu numai sentimentală, un adevărat ciclu istoric în care ecranul redă şi metamorfozele oraşului (Toamnă huşană, Şantiere huşenel-ll-ull, Seva oraşului, Un pas cu ţara, Caratele hărniciei etc ). Atenţia lor s-a manifestat şi în surprinderea pe peliculă a unor evenimente din satele adiacente, cum ar fi activitatea minunatului ansamblu folcloric al copiilor din Pâdureni, cercetările arheologice de la cetăţile dacice din Buneşti şi Râbîia şi Viaţa oamenilor, a oraşului a constituit după cum se născute chiar în inima evenimentului, fie câ este vorba despre pelicule care și-au propus să rememoreze cu ochi contemporan (sau sâ judece cînd era cazul) evenimentele de-atunci. Ne reamintim, de pildă, un „film uitat", peste care au trecut 38 de ani (deci aproape patru decenii!), în sat la noi de Jean Georgescu şi Victor Iliu, realizat în primii ani ai cooperativizării agriculturii, la cald, cum se spune, care rămîne în istoria cinematografei naţionale drept primul lung-metraj dedicat cooperativizării, un film cu naraţiune dramavede, tema predilectă a filmelor realizate, dar, dincolo de aceste informaţii sumare, nu poate fi trecută cu vederea viaţa însăşi a cineclubului, un cerc de pasionaţi din care unii au plecat la Iaşi, la Vaslui şi chiar la Bucureşti, ramînindu-i lui Emil Pascal menirea de a căuta permanent, de a descoperi noi talente într-un oraş considerat înainte ,prăfuit". Aşa s-a întîmplat, ca, după plecarea unora, prin schimbarea activităţii, directorul casei de cultură l-a descoperit pe Cristian Marcu, la început autor de filme de animaţie amator (la Huşi), acum caricaturist bine cotat in capitală. Şi nu a fost acesta unicul caz Emil Pascal nu reprezintă însuşi doar instituţia pe care o conduce, ci însăşi pasiunea unui animator cultural, recunoscut de toată lumea Iar dacă, la împlinirea a douăzeci de ani de activitate, o diplomă specială recunoştea meritele safe şi ale colaboratorilor săi, cu atît mai emoţionantă a fost această recunoaştere petrecută într-o sală de cinematograf arhiplină în prezenţa unor artişti proeminenţi ai ecranului românesc: Marin Moraru, David Ohanesian, Draga Olteanu-Matei, a lui Gheorghe Vitanidis, autorul unor filme importante în cinematografia noastră. Eveniment cu adevărat deosebit, pentru că Emil Pascal nu este numai un creator de filme, ci, în special, un model de animator cultural, gata oricînd să demonstreze că şi în Huşi se pot întîmpla evenimente artistice majore, ca şi aici într-un colţ de ţară, oamenii de teatru şi de film vin cu drag la întilnirea cu spectatorii Florin VELICU sub semnul Festivalului naţional „Cîntarea României“ Viaţa cinefiliei intr-un oraş înfloritor 2