Cinema, 1989 (Anul 27-28, nr. 2-10)

1989-02-01 / nr. 2

pt­ic pr­in agrară, o temă inepuizabilă a cinematografiei româneşti tica şi cu conflicte puternice între vechi şi nou. Momentul de vîrf, la acest capitol, în perioada de început a cinematografiei naţionale, l-a re­prezentat, însă, un film care din multe puncte de vedere „şi-a depăşit epoca". Desfăşurarea de Paul Călinescu, transpunere pe ecran a unei nuvele de Marin Preda „Desfăşurarea" din filmul cu acelaşi titlu este însăşi acţiunea cooperativizării din primii ani ai deceniului şase, iar filmul — propunînd în prim-plan o biografie de epocă, aceea a ţăranului Mie Barbu — încerca să desprindă din datele pro­­priu-zise ale acţiunii, semnificaţiile acestui eveniment epocal pentru destinele satului ro­mânesc Interpreţii principalelor roluri din film — printre care Colea Răutu, Ştefan Ciu­­botaraşu, Fory Etterle şi mulţi alţii —, cît şi datele de ficţiune ale peliculei erau plasate pe fundalul uman real al satului în care s-a filmat­­într-o paranteză, referindu-ne la fil­mele româneşti inspirate din viaţa satului, poate că n-ar fi lipsit de interes să subliniem faptul că pe coperţile de ieri şi de azi ale acestui capitol important al istoriei cinemato­grafiei noastre figurează numele lui Marin Preda). Satul şi varietatea de gen a „filmelor rurale“ Despre anii cooperativizării s-au făcut, ieri şi azi, destul de multe filme, evenimentul fi­ind privit din diferite perspective. Încercînd să parcurgem aceste titluri, într-o ordine rela­tiv cronologică (şi selectînd, desigur), vom vedea că tonul cineaştilor s-a extins pe o gamă foarte largă de atitudini, de la comedia tonică Un turis in plină vară să zicem, pînă la filmul politic cu acorduri grave, Viforniţa. Pe scenariul lui D.R. Popescu, regizorul Geo Saizescu propunea, in Un­guria în plină vară, povestea unui tînăr îndrăgostit, Făniţa (Se­bastian Papaiani), care, pentru a cîştiga inima vioricăi sale (Florina Luican), se hotăra să intre în cooperativa agricolă. In_ Viforniţa, filmul lui Mircea Moldovan pe scenariul lui Petre Sălcudeanu — cu personaje de mare autenticitate interpretate de Silviu Stăncu­­lescu. Ion Besoiu, Eugenia Bosinceanu, Luiza Orosz, Ernest Mattei — un învăţător era acu­zat pe nedrept că îngreunează acţiunea de cooperativizare în satul lui Considerat, ală­turi de filme ulterioare precum Puterea şi adevărul sau Clipa, drept un film politic re­prezentativ al cinematografiei noastre. Vifor­niţa îşi propunea să vorbească tocmai despre putere şi adevăr în mediul rural, şi o făcea în secvenţe de pregnant realism cinematografic Alte filme, ale unui alt timp artistic, au re­flectat evenimentele acelor ani în pagini cine­matografice cu caracter de epopee, potenţînd dimensiunea revoluţionară — mai ales în conştiinţe — a actului cooperativizării. Să ne reamintim, de pildă, filmele regizorului Virgil Calotescu realizate pe scenarii de Ion şi Ale­xandru Brad. Ultima noapte a singurătăţii şi Drumuri in cumpănă, in primul dintre aceste filme, problemele personale şi cele „de obşte“ ale ţăranului român se confruntă în secvenţe nu lipsite de dramatism, sensul filmului fi­ind „descoperirea familiei" (acesta era, de altfel, şi titlul romanului inspirator al lui Ion Brad), descoperirea familiei sociale, de către un personaj puternic individualizat — şi pînă la proba contrarie, funciarmente individualist — interpretat în forţă de Mircea Albulescu. Cel de al doilea film al seriei, cu drumurile „în cumpănă" ale oamenilor din satul coope­­rativizat, îşi propune să înfăţişeze cîteva din­tre premisele înnoirii, declanşate de actul re­voluţionar început cu patru decenii în urmă. Tot în filmografia regizorului Virgil Calotescu întîlnim peste ani un film despre aceeaşi pe­rioadă istorică. Amurgul fintinilor — pe sce­nariu de Radu Aneste Petrescu şi Mihai Vi­­şoiu —, un film-parabolă, cu secvenţe în cheie simbolică, despre amurgul fîntînilor şi al umilinţelor în viaţa satului românesc. Chiar dacă nu toate filmele amintite au analizat fenomenul social-politic al cooperati­vizării şi implicaţiile sale profunde, tema pă­­mîntului şi a ţăranului, a legăturii de dincolo de viaţă şi de moarte care îi uneşte — o temă tradiţională în filmul românesc şi, bineînţeles, în literatură — a însoţit întreaga evoluţie a ci­nematografiei naţionale, prilejuind cineaşti­lor, prin timp, şi citeva ecranizări de referinţa, de la Setea lui Titus Popovici pînă la Moro­­meţii lui .Iparin ,preda, cum afl­a cutioara din Vadul Vechi de Victor Iliu (după V. Em. Ga­lan). Tatăl risipitor de Adrian Petringenaru (după „Oaie şi ai săi" de Eugen Barbu), rădăci­nile temei fiind ancestrale, cinematograful ro­mânesc ajutîndu-ne să simţim aceasta prin prestigioasele ecranizări după proza lui Liviu Rebreanu realizate de Mircea Mureşan, Răs­coala şi Blestemul pâmintului, Blestemul Iu­birii (după romanul „Ion"). Un sat cu adevărat contemporan Cum spuneam, satul românesc şi-a schim­bat din temelii rosturile, prin­­înnoiri de esenţă în viaţa colectivităţii, a oamenilor, nn deosebi în cei 24 de ani care au trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, anii unor impresionante transformări de structură. Ci­nematograful nostru nu putea rămine strain, şi n-a rămas, în faţa marilor schimbări con­temporane petrecute în mediul rural, propu­­nindu-şi să aducă pe ecran aspecte reprezen­tative din viaţa nouă a ţărănimii, probleme de viaţă şi de muncă specifice timpului nostru, încă de acum mai bine de un sfert de veac, un film precum Lumină de Iulie de Gheorghe Naghi — cu actori de excepţie ca George Calboreanu, Grigore Vasiliu Birlic, Marcel Anghelescu şi tînărul George Motoi — adu­cea pe ecran problemele unui sat cooperati­­vizat din Bărăgan. Multe din filmele acelor ani, cu „lumini de iulie", cu „vremi de zăpezi" sau cu „meri sălbatici" au cam fost uitate (deşi ne privesc prin ele dragi actori ai trecu­tului, cum ar fi și Tom­a Caragiu în Vremea zăpezilor); poate că nici n-au avut însuşirile necesare de a învinge timpul. Un film ca Toamna bobocilor de Mircea Moldovan (pe scenariu de Petre Sălcudeanu) inaugura o temă nouă în filmul românesc, aceea a repartizării unor tineri absolvenţi de facultăţi, în mediul rural. Tema avea să proli­fereze, chiar prin date noi din biografia ace­lorași eroi (după „toamna bobocilor" urmînd „iarna" și apoi „primăvara") sau propunînd pe ecran alte personaje. în Din nou împreună de George Cornea, de pildă, sau în multe filme care au urmat Un film sensibil și cu profun­zimi psihologice ne-a propus, cu ani în urma, Stere Gulea, prin iarba verde de acasa pe scenariul lui Sorin Titel­a, abordînd o „pro­­blemă de conştiinţă" ca aceea a întoarcerii unui intelectual în satul natal, şi tratînd-o in tonuri grave şi semitonuri emoţionante. Un alt film care poate fi considerat „cap de serie" în complexa tematică de actualitate a universului rural era Casa dintre cimpuri de Alexandru Tatos pe scenariul lui Corneliu Leu, care încerca — şi izbutea — să deslu­şească, pe parcursul unei trame antrenante confruntări de mentalităţi specifice din lumea adusă pe ecran Au urmat alte şi alte pelicule pe această temă, numite Rămin cu tine sau Miezul fierbinte al piinii, Sosesc păsările că­lătoare sau Sper să ne mai vedem, Vară sen­timentală sau Din prea multă dragoste, pina la mai recentul Nişte băieţi grozavi. Poate ca originalitatea şi complexitatea unora dintre aceste filme au lăsat de dorit, poate că o anume monotonie a împiedicat alte pe­licule să convingă pe de-a ntregul, chiar dacă un film precum Miezul fierbinte al pâinii, de pildă, de AI.G Croitoru, propunea un erou exemplar cu experienţă de viaţă şi de muncă înaintate Tocmai de aceea, fiecare ,sclipire" de idee, în perimetrul acestei categorii tema­tice, ne-a reţinut în­ mod special atenţia Aşa s-a întîmplat cu filmul lui Dumitru Dinulescu Sper să ne mai vedem, în care am simţit un ton omenesc, destins, în înfăţişarea unor ge­neroase gesturi dedicate colectivităţii Aşa s-a întîmplat cu Nişte băieţi grozavi de Cor­nel Diaconu, unde — în povestea de muncă şi de viaţă a unei echipe de tineri brigadieri la ora de foc a secerişului, într-un sat de cîm­­pie — am simţit un benefic „firesc de viaţă". Fireşte, satul contemporan îşi aşteaptă în continuare cineaştii. Problematica reală este mult mai complexă decît aceea pe care fil­mele de pînă acum au izbutit s-o cuprindă universul de faptă, de gînd şi de simţire al ţă­rănimii contemporane este mult mai bogat în substanţă, perspectivele colectivităţilor ru­rale sunt de o anvergură social-umana tara precedent. Nu ne îndoim că cineaştii noştri vor şti, în anii ce vin, să-şi împlinească gene­roasa lor misiune socială, morală, filosofică şi estetică. Călin CĂLIMAN 3

Next