Cinema, 1991 (Anul 30, nr. 1-12)

1991-01-01 / nr. 1

S­ firşit de noiembrie, început de săptăm'mă (chiar daca e marti, nu e, totusi, Belgia), ziua-n amiaza mare. 12 trecute fix, cum s-ar zice, în colt, la Gambrinus... Să vedem, ce mai află cinefil(m)ul nostru co­tidian pe segmentul de bulevard bucureştean fost Elisabeta, fost 6 Martie, fost Gheorghiu-Dej, iar acum Kogălniceanu, dar dintotdeauna „ai filmului“. Cum urci spre Universitate, pe stingă, cine­matograf lingă cinematograf. Chiar dacă unele sunt demult închise intru sfinta şi nece­sara renovare. Chiar dacă altele, odată „făţu­­ite", şi-au schimbat subit destinaţia, militari­­z­mdu-se (cazul fostului „Central“, căruia nu i-a priit, se vede treaba, vecinătatea civilă cu Cercul Militar)... tot mai rămin cîteva sufi­ciente spre a menţine in formă viermuiala de pe trotuar) de zici că ai nimerit intr-un talcioc periferic şi nicidecum in centrul capitalei. Deşi primăria e vis-à-vis, dar nu asta ne inte­resează deocamdată. Primul obiectiv: „Timpuri Noi" (deşi, cică, timpurile respective s-au învechit, optimiştii şi naivii cred chiar că s-ar fi schimbat). Un afiş de mină (căci intr-o tipografie se pă­trunde mai greu ca la Guvern...) 3 anunţă pe eventualii amatori că înăuntru ar rula Cvarte­tul crimicialiştlor. Film sovietic şi atit. Nu tu regizor, nu tu actori, doar vreo trei pozalife vizibile numai de către cei cu vederea foarte ageră Deşi filmul e-n reluare, tariful a rămas de premieră — „numai" 15 lei. In sală cam vreo 50 de spectatori, reprezentând, după spusele casieriţei, media zilnică per specta­col. Mai mult picotesc, ceea ce nu-i împie­dică să mai deguste o săminţă, să mai chico­tească... ba chiar un fum, două de ţigară, dacă tot a venit „libertatea la putere". Cind taie sau smulg scaunele nu-i vezi, treabă ce se constată abia după ce sala s-a golit. Aceasta, ca şi aşa-zisul foaier, arată destul de neîngrijit, chiar părăginit. în nici un caz nu constituie un argument spre a-l atrage pe spectator­­înăuntru. Şi totuşi, acesta intră, ca tot s-a răcit afară. „Programul viitor" nu-l ştie nimeni (asta da reclamă... cu suspansi), cit despre filmul de scurt metraj — după cum ne declară controloarea de la intrare — e ceva de protecţia muncii. Pasionant. Oricum, nu-i dă nimeni atenţie. Şobolani mai sint? Sint, cum să nu?! In fine... te-ai lămurit cum stăm cu timpu­rile cele noi, treci la „Capitol". E închis de vreo ciţiva ani pentru renovare şi nu se ştie pină cind. Pe o uşă, afişe la filmele româ­neşti, încep­ind cu Mircea (extrema stingă) şi terminind cu Noiembrie, ultimul bai (extrema dreaptă). O pretinsă vitrină a noutăţilor a rămas in urmă, anunţind O femeie face carieră şi Vre­mea servitoarelor. Cam vechi, dar... treci mai departe, la „Festival". Dever grozav cu cele­brul Karate Kid, chiar dacă en a treia săptă­­mină Scurt metraj nu există. Publicul e intr-un fel de delir, care ii face să nu observe nici iluminatul dezolant al holurilor, nici pe­tele de umezeală şi mirosul de mucegai şi imbicseală veşnică, nici perdeaua de pluş, şuie şi murdară ce acoperă destul de relativ intrarea in sală şi în closete. Acestea emană, de altfel, mirosul specific, că doar uşile sunt larg deschise să vadă toată lumea că nu mai are nimeni nimic de ascuns. Sălile îşi merită spectatorii pe care îi au? Spectatorii îşi au sălile pe care le merită? M-am lămurit. Mai ales după ce administra­torul îmi spune cu un fel de mindrie (patrio­tică?) de*perspectiva anului viitor", de a re­para scaunele, care sunt făcute cam praf ies pe unde am intrat. Lingă uşa, doua cutii de gunoi goale (conţinutul­­ găseşti din belşug prin jur) şi un afiş care vesteşte pentru pro­gramul viitor „Festivalul filmului francez" Oare?... Să vedem, pină atunci, ce mai e pe la con­curenţă. La „Lumina", un alt film chinezesc, din­­serialul" DRCD" intitulat (neoficial), „In­vazia galbenă". Asta se cheamă Transport sa­cret şi n-are poze de reclamă. Aşa, ca să fie secretul desăvirşit. La intrarea in sală, biletele se rup şi se aruncă fără nici o problemă pe jos. Am­ controloarea, cit și spectatorii. Coe­ziune de monolit. Sau, mai nou,­­ zice con­sens. Un paradel care numai a cinefil nu arată, se tot milogește de controloare sâ-i dea drumul fără bilet. Tratat cu refuz (se vede că nu i-am purtat noroc...) merge la casă, cumpără un bilet de 15 lei cu care pă­trunde mindru in sală. E sigur că, odată lu­mina stinsă, dumnealui va deschide din inte­rior o uşă pe care vor năvăli ceilalţi 15—20 de prieteni, chiar dacă nici unul n-a auzit de .,calul troian", sau frumoasa Bena. Citi ca ei n-or fi gata să mai descopere odată şi Ame­rica? Evident, nu există scurt metraj. De cind cu profilarea „unităţii pe specificul­­arte marţiale", sa nu le strice bunătate de chef ar­tiştilor cu pricina. Educaţie le trebuie lor? Găsim. In schimb, acelaşi peisaj de gang, cu obiceiuri, duhori­i cu consecinţe cu tot. Mai departe — „Cinema Bucureşti". O li­nişte nefirească pentru un titlu ca Imperiul contre-etaci. Explicaţia: e la a nu ştiu cita re­luare. Ieri nu a rulat nici măcar ăsta, că n-am avut film. înăuntru sunt, totuşi, 447 de specta­tori. Afară, holurile sunt măturate, dar asta te face să remarci şi mai lesne lipsa oricărui afiş sau material publicitar-decorativ, in stingă, galantarul pustiu al unui bufet şi vreo citeva mături cu coadă. Tot e ceva. Mai este, totuşi, un anunţ privind interdicţia fumatului in sală, de care însă nu se sinchiseşte nimeni. Asta-i cinematograf de King-Kong-uri şi Karate, as­tea da filme, citi spune controloarea. Mizeria sălii s-ar datora obiceiurilor spectatorilor, dar şi lipsei de fonduri, calitatea copiilor şi a pro­gramării Direcţiei de resort, lipsa becurilor de la WC-uri s-ar datora spectatorilor (şi nu nu­mai lor), care le fură. Unii, mai zeloşi, ,ope­rează" la cabinele pentru femei, smulgâid uşile din balamale! Dacă tot a dat „omul" un ban la intrare, să vadă totul... Mai ales ei, atunci, are tot interesul să pună becul la loc, pentru a îmbunătăţi calitatea imaginii. între­bat de ce procedează aşa, unul dintre clienţii casei răspunde prompt şi sincer: „C-aşa m-a-nvăţat Ceauşescul". Aşa e,­­ credem. Şi totuşi... Şobolanii care colcăie peste tot şi-ar reven­dica, probabil, acelaşi patron. E clar, aici in­tră numai anumiţi spectatori, tari de înger. Ceilalţi... fug unde văd cu ochii. In fine, şi un cinematograf (singurul) pe partea dreaptă a bulevardului: „Victoria". Nici aici (ca şi la „Bucureşti") nu poate fi vorba de fotografii de reclamă sau alte materiale vi­zuale. Şi audienţa e pe măsură... Rulează, deocamdată. Drumeţ­ii calea lu­pilor, care insă va fi schimbat mâne cu Cap­cana mercenarilor. De ce? înlocuitorul de ad­ministrator nu ştie. Dar am aflat cu această ocazie ce va rula în programul viitor. Tot e ceva. De ce nu se anunţa asta afară­,­in vreo vitrină din cele care stau goale? Păi... oricum va scrie un ziar, pe undeva. Deşi, cu ziarul asta... (Care?)... cind o anunţase pe Mitică (De ce trag clopotele...?) la „Victoria", a dat lumea buluc. Şi el, săracul (adică Mitică) ră­măsese de fapt pe loc (adică la „Scala" ). O păcăleală, acolo... ne mai distrăm şi noi pu­ţin. Ce dacă nu-i 1 Aprilie? Tot o să fie... Bogdan BURILEANU Instantanee pe BULEVARDUL FILMULUI Din sumar: Dialog cu cititorii Sala de cinema: Instantanee de pe Bulevardul filmului Opinia spectatorului: O satira care ne înduioşează ca o u­ama Opinia criticului: Cinematografia ca arta nu trebuie să dispara Perpetua tinereţe a filmului la 95 de ani Atentie, motor! Festivaluri: Pordenone, Valladolid şi Cimpulung Moldovenesc Ce filme am dori să vedem Hollywood '90. Din cei şapte „magni­fici" au rămas doar trei: Ai­­ ei sîr­t vedete Cinemateca: Sokurov, Pasolini, Costa Gavras Am mai văzut pentru dumneavoastră: Cenusa pasarii din vis. Suspectul. Cineva care sa ma apere etc Zilele filmului japonez Gala filmului belgian Teleserial Cineglob Filmfax în acest număr semnează: Nicolae Baboi, Doina Boeriu, Bogdan Buri­­­eanu, Romulus Căplescu, Manuela Cernat, Cristina Corciovescu, Irina Co­­roiu, Laurenţiu Damian, Adina Darian, Radu Duda, Dana Duma, George Lit­iera, Nicolae Manolescu, Alice Mănoiu, Lina Mircicică, Ileana Perneş-Dănăla­­che, Sergiu Sedan, Dumitru Solomon, Savei Stiopul . Cu o floare... ala Eforie face excepţie. Curată, cochetă, intîmpinîndu-şi spectatorii cu vitrine reprezentînd fotografii din filmele lunii, afişe, ea devine tot mai mult ceea ce trebuie să fie gazda celei mai importante manifestări culturale permanente a ca­pitalei: Cinemateca. In prezent unica cinematecă pe ţară, pină vor apărea şi al­tele (Deocamdată avem „Cinecluburi-Cinemateci", la Braşov, Arad, Deva Tg Mureş şi Ploieşti) Iniţiatorul lor este regizorul şi eseistul de film Savel Stâlpul noul director artistic al Arhivei Naţionale de Filme. Sub egida Arhivei fi­inţează de peste un sfert de secol Cinemateca bucuresteană Dpci că sala cu peste 300 de locuri e in prezent dublu patronata, ea aparţin­ind şi întreprinderii Cinematografice Bucu­­­reşti care ar dori-o cit mai rentabilă, deşi a ţinut-o pina azi, cind i-a schimbat regimul ad­­ministrativ-f­rranciar, la categoria a treia. Abia acum a intrat în categoria a doua. Or, feno­menul de cultură trebuie să-și aibă ca pretutindeni in lume o ,dispensă". „Cinemateca are un statut aparte, ea nu trebuie să devină o sală comercială", consideră și energica direc­toare a sălii de la Eforie, doamna Speranţa Vulpoiu. In dorinţa de a veni în intimpinarea publicului cu adevărat interesat de arta a şaptea şi de valorile ei cele mai reprezentative Cinemateca nu numai că şi-a îmbogăţit repertoriul cu filme care pînă acum nu au putut fi arătate la noi (datorită cenzurii, dar şi izolării de larga circulaţie a operelor, de schimbul fi­resc al filmelor), dar a realizat, — credem — şi pasul cel mai important după revoluţia din decembrie. A deschis larg porţile publicului tinăr, facilitind accesul la abonamente şi asi­­gurînd intrarea gratuită (cita un rînd pe spectacol) pentru studenţii tuturor institutelor de artă (Academia de Teatru şi Film, Arte Plastice, Muzică, Arhitectură), virtualii colaboratori ai cinematografului românesc. Celorlalţi studenţi, elevilor şi pensionarilor li se acordă re­duceri de preţuri la toate spectacolele, cu excepţia ultimului, de seară. În privinţa programului de sală, distribuit gratuit abonaţilor cinematecii, noul director al Arhivei Naţionale de Filme îl concepe ca pe un caiet mai brogat în date documentare, cu descrierea filmelor prezentate de astă dată in ordine alfabetica şi nu pe zile ca acum, pen­tru a putea fi utilizat şi în ţară de cinecluburile-cinemateci care se anunţă tot mai nume­roase Dar pină la apariţia programului in noua lui formulă şi titulatură ( Prim plan ) abo­naţii Cinematecii bucureştene vor avea afişate n­ici, odată cu titlurile şi data prezentării filmelor şi genericele respective li felicităm! . Alica MANDID Sexmission o parabolă comică din care spectatorul, alege după pofta inimii. -------------------------------------------­ Mici francezii nu se mai duc la cinema­ tatisticile publicate de Centrul Naţional al Cinematografiei Franceze sunt implacabile: in­dicele de frecventare a sălilor de cinema a in scădere verti­ginoasă. Cinematograful şi-a pierdut monopolul pe care-l deţinea în „consumul cultural" al france­zilor. Un studiu al Ministerului Culturii francez a spulberat orice iluzie: frecven­tarea cinematografului este net depăşită de... frecventarea restaurantelor. Plăcerile cinefiliei sunt înlocuite de plăcerile gas­tronomiei. Nenumărate spaţii comerciale consacrate cinematografelor au fost con­vertite în restaurante. Comentînd acest fenomen, colegii noştri de la „Revue du cinéma" observau, cu sarcasm, că încep acum să înţeleagă imensul succes înre­gistrat in Franţa de filmul Ospăţul Babel­S v.________________________ *

Next