Clopotul, aprilie-iunie 1972 (Anul 28, nr. 3406-3482)

1972-05-14 / nr. 3442

>XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX\XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX\XXXXXXXXX' / CLOPOTUL • PAGINA 2 Marea pe care ne Oare câți dintre cei care pă­șesc astăzi pe trotuarele ora­șului știu că acum mulți, foar­te mulți ani pe aceste melea­guri tălăzuiau apele calde ale mării, sub un cer veșnic înso­rit, iar pe țărm se legănau palmieri, dafini și arbori de scorțișoară ? Nu, nu e vorba de legende sau basme. Istoria fascinantă a acelor vremuri îndepărtate se poate citi în străvechiul letopiseț al Pămîntului, ale cărui file sînt straturile geo­logice. Slovele de piatră ale mesa­jului au fost descifrate cu multă migală de numeroși stratigrafi printre care repu­tatul om de știință, dr. Ne­­culai Marcovici, profesor la Universitatea „A. I. Cuza“ din Iași. Lucrările de cartare geo­logică, obținute completate de datele în foraje — din ce în ce mai numeroase în anii GEOLOGIE noștri — arată că la baza ar­gilelor cenușii, ce apar pe în­tregul cuprins al județului Botoșani și în județele înveci­nate apare un strat de calcare albe, gros de 20 — 30 m. Lo­cuitorii satelor de pe malul Prutului cunosc această pia­tră — extrasă în cariere, faso­nată în calupuri care servește aflăm... drept piatră de construcție la fundații și pavaje și la ars în cuptoare, dă un var de bu­nă calitate. La baza malului înalt, în special primăvara sau după ploi torențiale, pot fi întîlnite adesea cochilii pie­trificate, unele perfect conser­vate, reprezentând resturile fosile ale viețuitoarelor din îngrămădirea și cimentarea cărora a luat naștere calcarul. Din cercetarea acestor ves­tigii ale vieții de mult apuse, specialiștii au reușit să recon­stituie nu numai tabloul lu­xuriant al florei și faunei ma­rine, dar au putut să-și facă o idee și despre condițiile de viață din acele timpuri, mult diferite de cele de azi. Intr-o mare nu prea adîncă, cu ape limpezi, aerate și calde, com­parabile cu apele Meditera­­nei de azi, pe fundul aco­perit de pajiști de alge mișu­nau gasteropode (melci), scoici bombate și costate (Mactre și Pecheni), arici de mare, bra­­hiopode, crustacei. Din loc în loc se ridicau recife de măr­gean și de briozoare — anima­le de talie mică, ce trăiesc și azi în colonii întinse pe fun­dul mărilor calde. Ridicarea masivului muntos carpatic, începuturile unor puternice e­­rupții vulcanice și, probabil, o răcire generală a climei, a pus capăt existenței mărilor tropicale ale Tortonianului. Apele reci din nord au inva­dat treptat platforma din fața Carpaților Și cu timpul, marea s-a retras încetul cu încetul lăsînd în urmă Podișul Mol­dovenesc, pradă acțiunii dis­trugătoare a apelor curgătoa­re. Ing. IOAN KALMAR Botoșani Durata de strălucire a soarelui Care este durata de strălucire a soarelui în județul nostru ? Pentru a da răspuns întrebării, am­ luat în aten­ție o perioadă de 10 ani (1956—1965), asupra căreia există importante date înregistrate la stațiile meteorolo­gice Botoșani, Dorohoi, Avrămeni, ca și la cîteva stații situate în localitățile învecinate (Cotnari, Iași). Din analiza lor rezultă că, în partea de nord a Cîm­­piei Moldovei, durata de strălucire a soarelui pe cer, are o valoare medie ridicată (circa 1900 ore). Dintre cele trei localități, municipiul Botoșani are cea mai mare durată de strălucire a soarelui, atît ca medie plurianua­­lă (1971, 1 ore) cit și ca valori anuale 344,3 ore în iunie 1964 ; 332,8 ore în iulie 1963 ; 123,6 ore în noiem­brie 1963 etc). Deci la noi, se pot extinde — cu riscuri minime — o seamă de culturi care au nevoie de multă căldură și luminozitate — pomi fructiferi și vița de vie. Pe de altă parte, faptul că în perioada mai - septembrie durata de strălucire a soarelui este destul de mare (200-300 ore) și însoțită de secetă, se impune mărirea suprafețelor irigate. 1 Prof. GH. SLAVIC 2 âv\\\­­­­­­­­­­­­­­­­­\\\%\\\v\\^^^ DOCUMENTE Un mesaj de la Nicolaie Iorga Este știut că marele savant Nicolaie Iorga a acor­dat de-a lungul întregii sale vieți o solicitudine deose­bită învățătorilor. Cu toate multiplele sale preocupări, el a purtat o corespondență continuă cu modești învăță­tori, fie răspunzînd prompt la doleanțele lor, fie solicitîn­­du-le anumite informații legate de monumentele istorice, etnografice etc. Păstrez o fotocopie a unei scrisori pe care marele istoric a adresat-o, la 30 mai 1930, învățătorului Grigore Davideanu din comuna Dersca : „Scumpe coleg, Hotă­­rîrea d-tale mă bucură. Mai mult ca oricînd cred că e nevoie de o grupare din care să lipsească pofta de că­pătuială, trufia goală și învățăturile la învrăjbire, hîda demagogie care a desfățat cinstitele noastre sate, în­cepe, și să fie cu noroc ! Primește, te rog, cele mai bune salutări. N. Iorga“­i PAHOMIE C. VASILIU, învățător pensionar ­■ZV WWW/W^^WWWVWWVWVW\. REMEMBER Botoșani. Casa folosită între anii 1934 - 1937, de către Co­mitetul județean Botoșani al P.C.R. Prietenia dintre­ Creangă și Eminescu Lambrior, Cercul Junimea de pe vre­muri număra membri în sînul foarte mulți său. Unii dintre ei aveau aderență di­rectă prin natura preocupă­rilor privind limba, litera­tura și cultura ; alții, intrată dintr-un sentiment de goște și simpatie față de brn­a- vîntul de aici. înnoitor care pornea Intre acești membri devotați se poate număra și filologul de prestigiu Al. Lambrior a fost și profesor la Liceul „Laurian“ din Bo­toșani în jurul anului 1871. Apreciat de Eminescu și de Creangă pentru temeinicele sale cunoștințe în materie de limbă, aceste aprecieri reci­proce s-au transformat curînd într-o prietenie propriu-zisă despre care ne aduce mărtu­rii interesante nepoata filolo­gului, doamna Elisa Lam­brior într-un document epis­tolar din anul 1938. Iată ce scrie domnia sa în această privință : ... „Intrebînd pe tatăl meu Ioan Al. Lambrior, dacă își mai amintește de relațiile de prietenie ce existau între Creangă și Lambrior, iată ce mi-a spus , își amintește că atît Creangă cit și Emi­nescu veneau des pe la el și discutau. Creangă îi citea A­­mintirile din copilărie pe care le prețuia pentru valoarea lor literară. Eminescu, care era în cele mai bune dispozi­ții, fugea îndată ce apărea Mărturii epistolare Panu, iar Creangă, foarte stingherit, se scărpina cu mina după ceafă și mai stă­tea ce mai stătea și apoi fu­gea în căutarea lui Eminescu. Creangă avea pentru Lam­brior un cult, pe care în sim­plitatea lui nu știa cum să-l arate și de aceea în loc de „bună ziua“ îi spunea: „Să­rut mina“, și se sfia să stea jos, lucru ce pe Lambrior îl supăra și nea : „Bine, totdeauna îi spu­mes Creangă, unde vrei să ajungi cu aces­tea ?" Lambrior însă îl iubea sincer pe Creangă pentru su­fletul său bun și pentru cu­ratele gînduri ce se exprima într-o limbă pur românească. Lambrior avea atît pentru Creangă cît și pentru Emi­nescu o sinceră prietenie și prețuia pe fiecare după va­lorile lor. Intr-o zi de toamnă — zice tatăl meu — a venit vestea la Junimea că Eminescu fost lovit de o crudă boală. In a aceeași zi, Creangă întovără­șind pe Lambrior pînă la lo­cuința sa, Institutul Pedago­gic, au plîns sincer pe bietul Eminescu. Dar în 1883 a murit și Lam­brior. După moartea sa, Creangă venea în fiecare an la locul unde mai înainte, împreună cu Lambrior plîn­­sese pe Eminescu. Acum însă îi plîngea pe amîndoi. Ce suflet și ce oameni!“ ★ Păcat că Lambrior s-a stins din viață prea curînd, cînd împlinise abia doar 38 de ani, deci cu mult înainte de a fi putut da la lumină tot tributul cunoștințelor sale într-un domeniu nu numai arid, ci și neexplorat de înaintași. AL. BARDIERU Era după primul război mondial. Renumitul lăcaș de cultură, Liceul Laurian din Botoșani, ținea cursuri­le și în casa Marcilan, unde noi, elevii, luam parte cu multă dragoste și respect, la lecțiile profesori pe care le țineau Cine nu-și renumiți pe țară, amintește de o­­rele, cînd la catedră, vorbea profesorul Blebea sau Rău­­tu, de neuitat pentru tot restul vieții noastre, a ele­vilor. Intr-o zi de toamnă tîrzie, cam prin 1918, directorul ne-a chemat pe mine și pe un coleg al meu și ne-a spus — „Măi băieți, voi aveți biciclete, să vă duceți du­minică, pînă în comuna Mă­­năstireni, acolo, în satul Va­lea­­ Grajdului este o ex­ploatare de apă minerală, îi zice apa Ana. Să ne spuneți și nouă ce ați văzut“. Du­minică, ne-am sculat de di­mineață și am pornit-o spre locul ce ne-a fost fixat. E­­ram curioși și noi, ce o să vedem acolo. Era o zi caldă, departe, pe miriște se au­zeau prepelițele, repetînd insistent, pitpalacul lor. Drumul era stricat și pră­fuit. Cînd am ajuns la Valea­ Grajdului, soarele roșiatic de toamnă, se ascunsese în nori. Eram obosiți, dar la vîrsta aceea, nu țineam sea­ma de asta. Cîțiva oameni ne-au în­dreptat spre locul cu izvo­rul miraculos. In adevăr, am găsit acolo, o hală mare, rotundă, cu mii de sticle, goale și pline, înăuntru, construită din lemn, cu lăzi, multe, în curtea din jurul acestei bizare construcții. In poartă, era un bătrîn, ca­re se uita mirat la noi. — Dar ce căutați pe aici, băieți ? ne întreabă dînsul. — V-am ruga să ne dați voie să vedem și noi cum arată magazia înăuntru, să gus­tăm și noi din apa Ana. — Veniți încoace. Prietenul meu a și luat o gură din apa care curgea printr-un robinet, s-a strîm­­bat la față tare de tot și întorcîndu-se către mine a spus : „măi, da amară-i!“. Am citit nu demult, un co­mentariu în „Clopotul“ și mi-am dat seama că acest izvor este în atenția, unor medici distinși, de la ser­viciul sanitar al Botoșani­lor. Și mă mir, de ce a tre­cut atîta vreme, fără să se contureze practic nimic. Pentru că, atunci, în 1918, pe biroul acelei minore ex­ploatări, am găsit o analiză făcută de Ministerul de re­sort, care a trimis la fața locului, ingineri chimiști, specializați și îmi amintesc perfect că era scris, datele enumerate, pe după care nu se rețin că „această apă, (sau acest izvor) este supe­rior izvorului de la Kissin­­gen“. Cum am păstrat hîrtia pînă în 1948, am predat-o doctorului Beraru, medicul șef al spitalului din Fălti­ceni, care a trimis-o Minis­terului Sănătății, tot atunci. Mă gîndesc, ce bine ar fi, dacă județul Botoșani, se va îmbogăți cu o stațiune nouă, dacă mii de bolnavi, ar găsi alinarea suferințelor lor, în această apă binefăcă­toare. TEODOR TATOS File rupte din trecut La Valea­ Grajdului 0 scrisoare Uniunea Scriitorilor, cu­noscîndu-i activitatea literară, la 18 mai 1950 ii trimite profe­sorului Tiber­iu Crudu urmă­toarea scrisoare : „Uniunea Scriitorilor... a hotărit să stringă intr-un album toate documentele privitoare la sărbătorirea centenarului naș­terii lui Eminescu, care a avut loc in ianuarie 1950. După cum știti, in cadrul manifes­tărilor organizate cu acest prilej, s-a pus și o placă co­memorativă la Ipotești. Deoa­rece in albumul proiectat vrem a insera și o fotografie a acestei plăci comemorative, vă rugăm pe dvs. să binevoiți a lua măsuri să se facă un cli­șeu al acestei piese pe care să nu-l expediați de urgență la București [UNK] Clișeul — executat de preferință pe peliculă­­— va cuprinde numai placa și inscripția respectivă, iar nu casa ori zidul pe care a fost fixată [UNK] Firește că orice chel­tuieli vi le vom restitui fără Intirziere. Cu mulțumiri și salutări to­vărășești, secretar M. Beniuc-Profesorul Tiberiu Crudu Îndeplinește imediat această cerință. Ducându-se la casa memorială găsește placa come­morativă din marmură, așe­zată pe peretele exterior al muzeului In partea stingă, pe care se afla inscripția : „In cinstea poetului Mihail Eminescu la împlinirea unui veac de la naștere 15 ian. 1950 Uniunea Scriitorilor din Republica Populară Română”’. Printr-o altă scrisoare, la 26 mai 1950, Uniunea scriitori­lor confirmă primirea clișeu­lui plăcii comemorative și-i trimite cordiale mulțumiri pentru solicitudinea cu care a răspuns rugăminții. EMIL ANTONOVICI x Interviul paginii Cu Vasile Tiță despre boxerul... Vasile Tiță La Paris, în 1924, echipa de rugbi a României cuce­rea prima — pentru noi — distincție olimpică : meda­lia de bronz. Cu 12 ani mai tirziu, la Berlin, H. Rang, tot la jocurile olimpice, a­­ducea în țară medalia de argint pentru călărie. In 1952, la Helsinki, boxerii Vasile Tiță și Gheorghe Fiat obțin medalii de argint și de bronz, iar Iosif Sîrbu și Gh. Lichiardopol aduc țării, la tir, medalii de aur și argint. Vasile Tiță, primul pu­gilist român medaliat cu argint la jocurile olimpice, are 44 de ani, s-a născut la București, a fost multiplu campion național la cate­goriile mijlocie, mică și mare. L-am întilnit la zona de box a juniorilor desfă­șurată la Botoșani la înce­putul lunii aprilie 1972. — De cînd și unde sînteți antrenor ? — Mă ocup de pregăti­rea și îndrumarea copiilor din orașul Gheorghe Gheor­­ghiu - Dej. Avem un club bun, condiții bune. Sunt an­trenor din 1964 și am reu­șit să scot doi campioni naționali de junori. Am ve­nit la zona de la Botoșani, rezervată juniorilor mici și mari cu un elev al meu. Nu l-am adus cu intenția de a-l scoate campion de zonă, pentru că face de pu­țin timp box. L-am adus ca să-l obișnuiesc cu compe­tiții mai importante. — Numiți-ne cîțiva din­tre redutabilii dv. adver­sari. — In țară am făcut me­ciuri frumoase, dar grele, cu Gh. Simion, Petre Po­­pescu, Ion Pintea, iar în confruntările internaționa­le printre învinșii mei au fost : cehoslovacul Julius Torma, campion olimpic și european, sovieticul Egorov, campion la Festivalul ti­neretului din 1951. Am pierdut la puncte în fața lui László Papp și, după cum presupun că știți, am fost întrecut de Floyd Pat­terson, fost campion mon­dial. — In jurul sportivilor de excepție se țes adesea le­gende. Despre dv. se spune că ați fi putut continua meciul cu Patterson dar ... — Să vă spun adevărul. Tabăra în care erau cazați olimpicii români se afla la o distanță de peste 100 km de sala unde se desfășurau meciurile. Așa că, în fie­care zi trebuia să sute de km pentru parcurg cîntar și pentru meci. Eu, normal, făceam mijlocie mică și mă băteam la o categorie su­perioară. Așa că diferența de greutate o completam biind apă ! Meciurile în care m-am calificat pentru finală au fost foarte grele, iar la pen­ultimul mi s-a deschis ar­cada și am intrat în finală handicapat. Trebuie să vă spun că în prima repriză cu Floyd am primit amîn­doi avertisment pentru lipsă de combativitate. As­ta însemna că adversarul meu mă respecta. Apoi mi-a fost deschisă din nou arca­da și meciul s-a terminat înainte de limită. Sunt sigur că dacă l-aș fi întilnit pe Patterson în pri­mul om­ în al doilea meci, aș fi trecut de el ! A. M. AGRIPA EPIGRAME Ion Lăncrânjan își intitulează un volum de nuvele „ECLIPSA DE SOARE“ Poeții au văzut oricînd în soare De-aceea tot ce-n cartea ta e lipsă Ne sugerezi poetic prin... „ECLIPSA" Lui L. Neamțu, pentru volumul „TERRA ORR“ (microroman) Aud doi oameni discutînd : — De ce îi spune cărții „TERRA“ ? — Probabil asta-i maniera, Cînd cartea este ... la pămînt. Lui Tudor Ursu, autorul volumului „FOAIA DE PARCURS“ Cu FOAIA asta DE PARCURS Prin librării mereu alergi, Da­n ea un lucru nu e pus : De unde vii și unde mergi... GEORGE STOIAN La 68 de ani - călător neobosit La 2 aprilie 1970, a plecat in­tr-un tur al României, pe jos, Gheorghe Păun din Craiova. Gestul are temeritatea lui dacă notăm că pedestrul turist a îm­plinit deja 68 de ani. Gheorghe Păun are și o sem­nificativă biografie : a fost ar­tist de circ, realizînd, cu trupa, un apreciat turneu în Germa­nia, înainte de 1930. Apoi, fos­tul acrobat pe sîrmă a prins pasiunea călătoriilor de perfor­manță, realizînd, între 1930 și 1937, turul Europei pe bicicletă, drum în care întîlnea, la 24 noiembrie 1937, la Veneția, pe N. Iorga, care i-a semnat în jurnalul de călătorie. In noua sa drumeție, începu­tă cu 2 ani în urmă, Gheorghe Păun a ajuns acum și pe me­leaguri botoșănene. Ne-a vi­zitat la redacție, jovial, cu be­reta așezată pe o parte și piep­tul plin de insigne. Urmează să parcurgă drumul la Dorohoi și să atingă punctul cel mai nordic din țară. Lui Gheorghe Păun, unul din­tre cei ce împlinesc eterna noastră dorință de călătorie, să-i urăm, la trecerea sa prin Botoșani, cuvenitul drum bun și sănătate ! Vă propunem Un traseu turistic Pornind din centrul civic al comunei Vorona, după un drum de vreo jumătate de oră, prin pădure, ajungi la mănăstirea Vorona, interesant punct turistic (mănăstirea există dinainte de anul 1600). Are 3 biserici, un mare ar­hondaric și o impunătoare clopotniță , ogradă mare um­brită și de „stejarul unirii“ ; pădurea o înconjoară cu o plantație de brazi ; frumosul iaz și­ o liniște ce te îmbie la recreere. Drumul te duce tot prin pădure prin locuri pitorești la schitul Sihăstria, așezat la poalele unui deal împădurit peste care-i satul Oneaga, vestit în vinuri tari. De la Sihăstrie drumuri de pădure te duc mai departe și răzbați în vestita poiană a Bolohanilor, poiană cu multe stîni ale celor două comune vecine : Vorona și Tudora. De aici își are izvoarele Bahluiul ce-și croiește drum pe lespezi de piatră, pe sub poala dealului împădurit, a Hol­­mului, peste care dacă treci pe la schitul Balș, dai de cîmpurile Flămânzilor (de unde a pornit răscoala de la 1907). Bahluiul strînge apa pîraielor de pădure și-și mină valurile adesea tulburi spre fosta capitală a Moldovei. Aici, la Bolohani ești în mijlocul pădurilor ce se întind pe podișul cuprins între drumurile de fier Pașcani-Iași și Verești-Botoșani, locuri pe unde prin vara anului 1911 a rătăcit și haiducul Pantelimon. Coborînd pe unul din pîraie ce pornesc din preajma poienii Bolohanilor, spre alte poieni, Pleșa sau Dumbrava, spre sud-vest nu­mai la cîteva sute de metri, dar de interesanta rezervație naturală de tisă, cu locuri ce numai la munte se întîlnești. Tot din această poiană urci îndată, pe cărări întortochea­te pe Dealul Mare cu vestiții codri ai Delenilor, de unde spre asfințit peste păduri se vede valea Siretului și mai departe la orizont în ceață munții cu Ceahlăul între ei. Drumul pe creasta dealului te duce pînă-n șoseaua ce merge la Hîrlău, drum pe care o fi mers și Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei. Peisajele ce se răsfață aparatului de fotografiat la tot pasul în orice anotimp, dar mai ales vara, aerul curat care înviorează — toate îndeamnă la drumeție. HARALAMBIE LUPU învățător ROMANȚE­ I 2­3 S­5­6­7­8­9­a 1HM3 ORIZONTAL : 1. Romanță de Mia Braia — „... tinerețe pe loc“, romanță de Nora De­­metriad ; 2. „Fecioara cu ochii sprințari" din romanța : „Ți­ganca“ de Ionel Fernic — Frumusețea ei a fost cântată într-o romanță de Mihăilescu - Toscani ; 3. Autorul roman­țelor „Din ochii care-au plîns vreodată“, „Iți mai aduci a­­minte, doamnă 7“ ș.a. —....fru­mos cu patru boi", romanță populară pe versuri de Geor­ge Coșbuc — Plouat ; 4. Port în Sumatra — „La umbra... bătrîn", titlul unei alte roman­țe populare (neart.) — Poetă pe ale cărei versuri a fost compusă romanța populară intitulată „Lingură“ ; 5. Flu­viu italian — „Iubirea ce s-a...“, romanță de D. Vasi­­lescu - Liman — „... vrea iar anii tinereții", mărturisește pe note într-o romanță H. Mălineanu ; 6. Măsuri de su­prafață — A manipula — Ce­re 1 7. Miei înțărcat — „... vio­lete“, romanță de N. Martin ; 8. Munte în Pakistan — „Im­­bătrînesc și tot mi-e dor de...“, declară într-o romanță Gherase Dendrino ; 9....... un car cu boi pe drum", romanță de Emanoil Ionescu — Ani­mal nordic — Localitate în Suedia ; 10. Cale de mijloc 1 — Defileu în Maroc — Pui de cîine ; 11. Romanță de A­lexandru Leon (3 cuv.) ; 12. Lipsiți de precizie — „vacă... te-ndeamnă dorul", romanță de Vespasian Vasilescu — Autorul romanței „Dragoste, poveste veche“. VERTICAL : 1. Titlul uneia din romanțele compozitorului Ion Vasilescu (3 cuv.) — 1­005 la romani ; 2. Romanță de N. Danielescu, din reperto­riul Ioanei Radu (3 cuv.) — Cunoscută autoare și inter­pretă de romanțe ; 3. Oraș în Italia — O altă romanță din creația lui Ion Vasilescu 4. Nerod (pop). — Refren pe ma­lul lacurilor — „... vacă", tit­lul unei romanțe populare pe versurile lui Mihail Emines­cu ; 5. „... de să-mbătrînești ?“ De ce nu vrei întreabă într-o romanță N. Kircules­­cu — Răsărit ; 6. Pricepuți — „In ... de curînd cosit“, ro­manță de N. Ionescu (neart.) ! 7. Radu a Irinescu — .......mi te-a scos în cale“, încă o ro­manță de Ion Vasilescu — Ar­tistă a poporului din țara noastră, neîntrecută inter­pretă de romanțe ; 8. Mami­fer tibetan — Covertă ; 9. Titlul unei romanțe de Ionel Fernic — Băștinaș Peruvian ; 10. Săltat — Țepene­­ — Lo­calitate în R. F. a Germaniei ; 11. Traian Nicoară — Gogoșan (od) ; 12. Lingușire — Barbu Emilian ; 13. Os de la pieptul păsărilor — „... de departe-ți scriu", romanță din reperto­riul Miei Braia. Cuvinte rare: IDI, ARTA, IBB, SFA, ITRI, IAC, AGT. Dr. M. PETRESCU A s f F r

Next