Concordia, 1862 (Anul 2, nr. 1-52)
1862-06-10 / nr. 46
indereptu, decatu magiarii, de nu cumva mai nainte — cu buna séma Anonymulu notariu a lui Bel’a n’aru fi fostu in stare a afírma: „T u h u t um vero a die ille terram illam obtinuit pacifice et feliciter.“ Capu 27. De unde eu inchiiu, cumca cu alegerea lui Tuhutum de domnu comunu nu s’a facutu nici o schimbare in relatiunea de dreptulu nationale a romaniloru, ci numai catu ei in loculu domnului Greliu celui cadiutu, alesera de capu si domnu pe Tuhutu,nu si precum mai antaiu ascultara si fura credintiosi lui Greliu, asia acum cu asemenea credintia si ascultare ?,e purtara si facia cu Tuhutum si următorii sei. V. Acea ce dice criticulu mieu, cumca drepturile nationale date romaniloru sunt de a se considera câ o donatiune firesce ca d’in partea Unguriloru ca domnii loru, er nu ca o restitutiune, câ si candu romanii d’in Tina, decandu au facutu cunoscintia si a intinsu drept’a fratiésca ospetiloru sei magiad, n’aru fi mai avutu nici unu dreptu nationale politicii, mai alesu pana pe tempulu uniunei celoru trei națiuni in 1437, 1438, ci numai legile d’in 1848 cele renumite le-aru fi datu ca d’in gratia drepturi naționali, — pentru care, după cum dice criticulu meu, nemultiamitorii de romani aru debui se fie recunoscători daruitoriloru, domniloru sei......... Cu privire la aserțiunile de feliulu acestua, se merit Domnulu meu, ca eu nici odata nu-mi voiu pleca capulu meu nu le voiu recunosce nici odata in sensulu Dvostre; ma cauta sé dîcu, ca audîendu de aceste memini, ca in secululu nostru, cum poate fi cineva atatu de negrobu si orbitu in egoismulu seu celu neescusabilu, catu se cuteze a dice in fati’a lumei, ca unu poporu carele in cursu de sedii, intre atate calamitati a aperatu cu sângele si bratiulu seu statulu si patri’a, unu poporu, carele cu tota vitregi’a tempuriloru a produsu d’in senulu seu barbati eroi si renumiti in lume, cum fura de e. fraţii Dragu si Balcu d’in Marmati’a pe tempulu lui Ludovicu, cari in interesulu coronei Unguresci au sangeratu pe câmpurile Moldaviei, cum fura, mai incolo Corvinescii 1441 —1490, sub carii Ungari’a s’a aflatu In culmea gloriei si poterei sale, apoi Mailatescii,Chendescii, Doboescii si altii in epoca principiloru patrioteci, carii toti si-au castigatu recunoscinti’a si recompensarea meriteloru loru chiaru d’in man’a domnitoriloru unguresci. Te intrebu,cumpote dar cineva afírma in tempurile nóstre, cumca drepturile date seu cuvenite romaniloru,n’aru avé de basa meritele loru, trecutul loru istiricu, pe campulu fapteloru si a siervitieloru séu déca voiesci chiaru si a suferintieloru loru, care inca sunt istorice ? prin urmare cum poate dice cineva, ca aceste aru fire numai o gratia, o bucatura grasa aruncata d’in mas’a cea avuta a domniloru pre pretiulu contra siervitiului séu multiamirei celei mai umilite ? Au dara voiesci Dlu mieii, ca se documentezu mai cercustantiale si mai pre largu siervitiile romaniloru pentru conservarea si aperarea patriei? Si candu asiu voii se si implinescu acésta dorintia, totusi stremtur’a acestoru columne, nu’ mi iérta se potu face aceste. Atat’a totusi Ti potu sierbi si cu ast’a ocasiune, ca déca vei binevoi se deschidi baterii unele pagini d’in istori’aTniei date de R.L.si anumitu intre altele pag. 44 si 88 si de acolo vei vedé, ca pe langa Chezii si nobilimea roana carea pana pe tempulu reformatiunei tu, cevasi mai numerosa si mai avuta, au luatu parte însemnata si ticranii romani d’in Tnia la mai multe espeditiuni si batai in contr’a inimiciloru, d. e. in contra turciloru, tatariloru s. c. l. prin urmare, deca vei voi te vei convinge, cumca si ei ’si-au meritulu loru insemnatu, si inca nu numai prin acea, ca au contribuitu la conserbarea statului prin portarea sarcineloru publice, ci si pe campulu gloriei, pe campulu luptei. Durere numai, ca cultura si spiritulu tempului, nu se aventase inca pana la acelu gradu, ca se se recunosca egalitatea drepturiloru umane. Numai noi furamu acei fericiţi, cari ajunseramu acést’a epoca maretia, aceste tempuri aurie; si speramu tare, ca sub egid’a culturei presente, principiulu e g a i t a t i i provunciatu de pre inaltîmele Tronului, se va preface in corpu si atunci naţiunile de limbi diverse intindiendu-si manile spre fratietate sincera, se voru grupa cu o anima si cu unu cugetu, in giurulu Tronului celuinaltu in giurulu preamatului lor Monarcusi emulandu in credintia si loialitate, se voru bucură de o pace si fericire durabile. Cu aceste eramu datoriu in interesulu adeverului istoricii si a econvictiunei mele individuale, carea firesce, convicțiunea numai a unui omu creatu d’in tierina. De altmintrele: Adieu! se fii sanetosu! Blasiu in diu’a Rosalieloru 1862. I. Y. R. F 01S10 R A. Rom’a marétia.... Rom’a marétia armele ’ncinse, Ca se innaltie glori’a ei, Si ’n bătălie crunta, învinse Daci’a tare nemicii sei! Patria mandra si stăpânire Fiiloru dede de mostenitu, — Dara barbarii, cu resîpire Li-o ruinara, si o-au rapitu. — Astadi renvia fiii ’mpreuna, Patriei vechie jura ca fraţi, Cu o iubire ei incununa Văile late, munţii cei nalţi. Spirtu de vietia pan’ ne-a nutri, Patri’a noastra o vomu iubi! Rom’a maretia, — nobila vitia Daciei mandre - atuncea a datu, Ca in putere, si cu credintia, S’apere zestrea ce-a capetatu. Dacii perira, dara romanii Si-astadi vieaza si-oru mai trai, - - Macaru câ ’n secuii vrură tiranii Spirtulu si viti a a li sterpi, — Astadi venvia din amorţire, Toţi de o mama buna-sa laptati, Jura ei mamei santa unire Si in periculu ca-oru fi barbati. Pana iubirea ne va uni, Dulcea naţiune nu va peri! — Rom’a maretia, dulce ’n cuvinte, Limba frumoasa noa ni-a datu, Pepturi zeloase, cu monuminte Pentru națiune bine-o-au pastratu. Limb’a stravechia fuse odata Pe la senate, Cesarii mari, — Dar’ o gonise hul’a turbata, Ma ni-o negara reii barbari. — — Astadi e limb’a iéra ’n viere, Scriu-o, vorbescu-o, fraţii cei buni. — Ceriulu promite o mengaiere Candu milione poti se ’mpreuni, Pana cu totii omu mai vorbi E o parola câ va ’nflori! Rom’a maretia a datu libertate Patriei noue, fiiloru ei, Si de pe tronu-i sant’a dreptate Sterse necasulu pentru ai sei. — 182 Ah ! libertatea! câtu e de dulce, Ca o viétia din paradisu, — Dara sclavi’a vru se o spurce, Tota speranti’a fu cu unu visu. — Astadi aceste suntu garantate Numai de bradulu celu intrepidu. — Créda-ne lumea mamei amate, Câ ’ntra născuții n’are perfidu; Sclavu e acelu ce, nu s’a uni, Candu libertatea ’lu va trezi!!! Vien’a 15. Oct. 1860. atm. Disertatiune asupra politicei Romaniloru in religiune. Cetită de Montesquieu in academi’a din Bordeaux 18-a Juniu 1716. Neci frica, neci pietatea, fara necesitatea care o simtiescu tote societăţile de a avea religiune, au induplecatu pre Romani de a fundă un’a. Regii cei dintaiu nu cu mai mica luare aminte au regulatu cultulu si ceremoniile, de catu cu care au adusu legi si ridicatu mult. Eu acea diferintia o aflu intre legelatorii romani si intre legelatorii altor popora, ca ceia au facutu religiunea pentru statu, dar cestia statulu pentru religiune. Romulu, Tatiu si Numa au supusu prediei politicei, culturu si ceremoniile care le-au instituitu ei, său aflatu asia de corespundietare, incâtu cu ocasiunea alungarei regiloru din Roma numai singura religiunea au fostu acea, de acareia jugu poporulu insufletitu pentru libertatea sa nu au indresnitu a se libera. Legelatorii romani fundandu religiunea, nu au fostu cu privire la reformatiunea moravuriloru, neci la statorirea unoru principie morali; ei nu au voitu neci decâtu a incatusia voie a omeniloru, pre care anca nu-i cunoscea. La inceputu alu loru puntu de vedere generalu au fostu, de a inspira in poporu, caruia nui pasă de nemica, fric’a dieiloru, si spre a se folosi prin acésta frica de alu conduce după plăcu. Succesorii lui Numa nu au catediatu a face mai multu, decatu ce au fostu facutu regele acesta, desi poporulu, care au fostu perdutu multu din ferocitatea si necio*) Acestu filosofu francescu sau nascutu in a. 1686 si au muritu in etate de 66 ani, opurile lui cele mai repurmite suntu: ,,Cugetări asupra causeloru marirei si decaderei Romaniloru“ si „ Spiritulu legiloru.“ plirea sa, au devenitu capace de una disciplina mai mare. Aru fi fostu usioru de a adauge la ceremoniele religiunei principie si regule morale, de care acea avea opu, inse legelatorii romani cu multu au fostu mai prevedietori, de catu se nu le vina in minte, ca una asemenea reformatiune aru fi fostu periculosa, fiindcă acea atatea aru fi insemnatu, ca religiunea ar fi defectuosa, cumca ea anca are epoce,si asia i-aru fi clatinatu autoritatea, voindu a o intemeia. Intieleptiunea li au aratatu Romaniloru unu midilocu mai bunu in crearea legiloru noue. Ei au disu : Institutiunile omenesci se potu schimbă férte desu, dar cele dieesci debie se remana nestramutavere ca dieti insisi. Asia dara senatulu romanu insarcinandu pre pretorulu Petiliu *) se censureze scrierile regelui Numa, care s’au aflatu 400 de ani după mórtea acestui rege in unva lada de peatra, au decisu, ca se se arda fiindcă pretorulu au referatu, cumca ceremoniile care se afla atunci in pracsa, care impregiurare aru fi potutu face scrupulu in spirlulu celoru simplii, si a desveli, ca cultulu prescrisu nu e acelu, care l’au instituitu legelatorii cei dintâi si care l’au inspiratu nimfa Egeria. Cu intieleptiunea s’au ajutatu Romanii si in alta ceneminea nu au potutu ceti cărţile sibiline fara permisiunea senatului care nu sau potutu esopera numai in mari impregiurari si candu era întrebarea, de a consolă poporulu. Tote interpretaţiunile au fostu proibite, cartile acelea totu deauna au fostu inchise, si prin o precautiune asia de intrelepta s’au potutu infrenă cei fanatici si seditiosi. Divinatorii nu au potutu divină nemica despre afacerile publice, fara permisiunea superioritatei, a loru maestria au fostu de totu subordinata vointiei senatului si aceasta asia au debuitu se fiu duipa intielesulu cartiloru pontificiloru, din care Cicerone ni au conservatu cateva fragmente *). Polibiu anumera superstitiunea intre inaintagele, cu care iatrecuse poporulu romanu pre alte popore, pentruca ce se vede ridiculu celoru intrelepti, e necesariu pentru cei simpli, si apoi acestu poporu ce asia usioru se pote agită, are lipsa de a fi moderatu prin un’a potere nevisibila. Angurii si aruspicii au fostu intru adeveru grotescii paganismului, inse deca vomu cugetă, ca in una religiune de totu populara cumu au fostu a Romaniloru nemica nu s’au vediutu estravagante, nu vomu află ridiculi, credu *) Titu Liviu, lib XI, cap. 29. *) De Leg. lib. II. „Bella disceptanto: prodigia, portenta ad Etruscos et aruspices, si senatus jusserit, defermo.“ Si Intru altu locu: „Sacerdotum duo genera sunto: unum quod praesit ceremoniis et sacris, alterum, quod interpretetur fatidicorum et vatum effata incognita, cum aenatus populusque adsolverit. ierareiea Romanesca fatia cu ierareiea Serbesca. Mai de una di cet eramu prin diurnalele nemtiesci d’in Vien’a cumca guvernul de acolo ar socoti de grabnica trebuintia a vedé plinită veduv’a catedra arciepiscopale d’in satul militare Carlovetiu a fratiloru Serbi begiunari turcesci * * *) de legea greco-resariteana. Asta ingrijire d’in partea guvernului despre pimerea la cale a mesujelor cuviinciose pentru a împlini dorintiele fraţilor Serbi abia de vre o câteva mii inşi, ne face a presupune câ guvernul nu va pregita a recunosce trebuinti’a de a se ingriji si despre inbunetatirea sortii m i l i o n e t o r ierarhiei mosnene ortodose orientali, cam mai bine de unu secolu ascepta a fi socotit si ei de ceva, de câtra statul, pentru a cărui sustienere contribuescu cu neinfranta credintia sângele celu pretiosu al animelor sale si fruptele cruntelor sudori. Dorintiele Clerului si ale poporului romanu de legea orientale sunt cunoscute, câ ce lipsele si neajunsele nostre le sentimu cu totii, fara ca se mai avemu trebuintia a le recapitulâ cu de amenuntul, ci ne vomu pune sîlintia intru acestu artîcolu a lamuri principiul pe care intemeiamu dreptele nostre pretinsiuni, si a contribui câtu se pote la descurcarea dîferintiei seculari ce o avemu cu fratii de o lege, a caroru purcedere in privinti’a nostra in poterea suprematiei ierarcice usurpate pe nedreptul, neci decâtu nu au fostu fratiésca, —• cu tote ca multi d’in intreleginti’a lor s’a oprn *) Acesta numire o avemu d’in insu si gur’a lor, pentru ca pe candu sosise in tiera, intrebati fiindu Cine, si de unde sunt ? responsera „Creștini begionari (emigranți,) d’in tier’a turceasca.“ Aut.