Contemporanul, iulie-decembrie 1949 (Anul 3, nr. 143-169)
1949-07-22 / nr. 146
Vineri 22 iulie 1949 - 12 Pagini - 12 lei SĂPTĂMÂNAL POLITIC— SOCIAL-CULTURAL ÎNTRECEREA socialista , MOTORUL DESVOLTArii ECONOMIEI NOASTRE IN DRUM SPRE SOCIALISM de Dr. I. S. GRUIA In valea Jiului, la Petrila, echipa fruntaşului miner Pop Ludovic şi-a îndeplinit în numai 6 luni şi 7 zile partea de producţie ce-i revenea din Planul de Stat pe 1949,luându-şi angajamentul să dea până la sfârşitul anului încă o cantitate de 5000 tone cărbuni. La I. S. S. Hunedoara, turnătorii de la secţia de tuburi şi-au terminat şi ei în 6 luni planul pe întregul an şi lucrează în contul anului 1950. La minele de grafit de la Baia de Fier-Gorj, muncitorii dau de la 1 Iulie grafit în contul anului 1950, la uzinele „Reşiţa”, se desfăşoară o întrecere de tip superior, îmbinând efortul pentru realizarea planului de producţie cu efortul de a asigura finanţarea întreprinderii cu mijloace proprii. Pretutindeni, în uzine, fabrici, în mine, oamenii muncii antrenaţi în întrecerea socialistă dau bătălia producţiei, luptând pentru îndeplinirea înainte de termen a planurilor de producţie, învingând metodele învechite de muncă, trecând peste tot ceea ce este rutină nesănătoasă — rămăşiţe ale sistemului de producţie capitalistă — muncitorii introduc forme superioare de organizare a muncii, o tehnică din ce în ce mai înaintată, împingând astfel producţia şi productivitatea spre culmi neatinse vreodată sub capitalişti. Aceasta dovedeşte de ce este în stare forţa creatoare a maselor celor ce muncesc, atunci când, sfărâmând cătuşele exploatării, păşesc înainte spre făurirea unei vieţi libere, unei noui orânduiri, în care dispare exploatarea omului de către om. Niciodată în societatea capitalistă, munca nu a putut crea un asemenea avânt în producţie. In societatea capitalistă, ea nu este altceva decât o marfă, ca oricare alta. Muncitorul este nevoit să-şi vândă forţa de muncă pentru a nu muri de foame, ceea ce face ca munca să aibe un caracter forţat. Deosebit de sugestivă este în această privinţă caracterizarea făcută de Karl Marx, acestui târg în care muncitorul este obligat să-şi vândă forţa de muncă. „Fostul posesor de bani păşeşte înainte în calitate de capitalist, iar stăpânul braţelor de muncă îl urmează în calitate de muncitor; unul surâde semnificativ şi arde de dorinţa de a porni la acţiune; celălalt păşeşte mergând cu capul plecat, fără grabă, ca un om care şi-a vândut pe piaţă propria-i piele şi de aceea nu vede nici o perspectivă în viitor în afară de una şi anume: că această piele va fi tăbăcită”. Ce îl poate îndemna pe muncitor în societatea capitalistă să-şi intensifice efortul lui în producţie, atunci când el ştie că prin aceasta nu face decât să mărească gradul de exploatare, rata plus valorii, că în felul acesta el nu face decât să îmbogăţească pe capitalist ? Dimpotrivă, în societatea socialistă, care asigură perspectivele cele mai largi pentru ridicarea treptată şi neîntreruptă a bunei stări a maselor salariate, muncitorul ştie că, cu cât munceşte mai bine, cu atât şi salariul este mai mare, pe baza principiului socialist al retribuţiei muncii după cantitatea şi calitatea ei. In acelaş timp, prin eforturiie de fiecare zi ale oamenilor muncii, se întăreşte puterea economică a Statului, iar prin aceasta se deschid noui şi nouă posibilităţi pentru ridicarea continuă a nivelului de trai al celor ce muncesc. Această nouă atitudine faţă de muncă, determinată de conţinutul ei isvorât din eliberarea de sub exploatarea capitalistă, îşi găseşte o expresie caracteristică în mişcarea întrecerii socialiste. Călăuziţi de bogata experienţă a Uniunii Sovietice, oamenii muncii din ţara noastră desvoltă cu fiecare zi ce trece întrecerea socialistă, care a devenit un început de mişcare de massă. La creşterea avântului oamenilor muncii în întrecerea socialistă contribuie grija deosebită pe care Partidul clasei muncitoare o arată pentru ridicarea continuă a condiţiilor materiale şi culturale ale celor ce muncesc, noul sistem de salarizare bazat pe retribuirea muncii după cantitatea şi calitatea ei, reorganizarea asigurărilor sociale de Stat prin trecerea lor sub conducerea sindicatelor, întrecerea socialistă lărgeşte orizontul tehnicei, o împinge mereu înainte, smulgându-i noul şi noui cuceriri, descoperind mereu forme superioare de organizare tehnică a muncii. In focul întrecerii socialiste apar nenumăraţi inovatori şi raţionalizatori. Exemplul lor a găsit cel mai larg răsunet în rândurile celor ce muncesc, fiind urmaţi de numeroşi muncitori şi muncitoare de pe întreg cuprinsul ţării. Numărul strungarilor, rabotorilor, frezorilor, rindelatorilor, ( Continuare în pag. I0) DOCUMENTE CARE ACUZA... La aniversarea războiului din Spania (În Iulie 1036 - Martie 1030) a trecut 13 ani de când poporul spaniol a luat armele în mână pentru a-şi apăra libertatea şi independenţa naţională în contra conspiraţiei forţelor reacţionare mondiale, pusă in aplicare de către un mănunchiu de generali fascişti spanioli. Sunt 10 ani de când hoardele hitleriste, ale lui Mussolini, şi ale lui Franco au reuşit să ocupe întreaga Spanie. Puţine din problemele de importanţă internaţională au preocupat opinia publică mondială timp atât de îndelungat ca problema spaniolă. Ea n’a încetat nici astăzi să fie de o actualitate arzătoare. Ca şi în timpul războiului din Spania, la fel şi astăzi, ea este o chestiune care interesează nu numai poporul spaniol ci toate popoarele lumii. Propaganda pusă în slujba forţelor reacţionare a încercat tot timpul să asvârle cu noroi în acest popor şi în amintirea celor care au căzut pentru cauza libertăţii pe pământul Spaniei. Câte şi câte minciuni a difuzat propaganda imperialiştilor în legătură cu războiul din 1936—1939 ! Câte lături nu a vărsat presa fascistă dela noi asupra compatrioţilor noştri care au plecat să lupte pe pământul Spaniei împotriva ciumei fasciste. Adevărul însă n’a putut fi înăbuşit. Astăzi când poporul român se cinsteşte de a-şi fi dat, prin fiii săi plecaţi la luptă în Spania, contribuţia sa la cauza sfântă a eliberării poporului spaniol, putem să aducem încă o mărturie care, poate contribui la a pune în lumină caracterul mincinos şi murdar al propagandei de atunci a slugoilor hitlerişti de la noi. In unison cu presa dela Berlin şi Roma, cu presa de bulevard dela Paris, Londra şi Washington şi presa lui Stelian Popescu şi Pamfil Şeicaru a difuzat atunci, cele mai năstruşnice născociri in privinţa luptei poporului spaniol. Aceasta a fost însă numai propaganda oficială. Intre ei, bandiţii, au văzut insă cum stau lucrurile în mod real. In rapoartele secrete, în scrisorile confidenţiale, în documentări de uz intern, ei s’au văzut nevoiţi să recunoască adevărul. In arhiva Marelui Stat Major, noi am dat de asemenea documente redactate de către reprezentanţii autorizaţi ai armatei burghezo-moşiereşti a aventurierului Carol al II-lea, trimişi în misiune specială pe lângă Franco. Aceste documente confirmă în mod involuntar tot ceea ce presa democrată şi Partidul Comunist Român au arătat despre războiul din Spania, despre lupta eroică a acestui popor. Cine oare nu-şi aduce aminte de infamiile debitate de „Universul”, „Curentul” şi toată liota de fiţuici hitleriste, în legătură cu purtarea ostaşilor spanioli care au fost arătaţi ca nişte laşi şi nişte criminali. Realitatea din Spania a făcut însă ca reprezentantul Marelui Stat Major Român în Spania să recunoască superioritatea morală indiscutabilă a ostaşilor armatei populare spaniole. Şi deşi acest reprezentant a vizitat numai frontul franchist, chiar şi acolo eroismul poporului înarmat şi-a avut ecoul lui puternic. Iată ce scrie acest domn: „Cu toată convingerea pe care franchiştii o păstrează în puterea armelor lor, pretutindeni pe front în rândurile armatei, am găsit aprecierile cele mai frumoase pentru îndârjirea cu care lupta guvernamentalii şi rezervele cele mai subliniate atunci când era vorba de o cucerire uşoară a teritoriului de sub autoritatea Barcelonei şi Madridului”. Sau o altă minciună difuzată de presa lui Şeicaru în privinţa transfugilor, prizonierilor, care cică nu mai ştiau ce să facă de bucurie când ajungeau în liniile fasciste şi „aderau cu entuziasm la ideile lui Franco”. Iată ce scrie în această privinţă acelaş observator al Marelui Stat Major Român : „Am ascultat pe front discursurile ţinute de Roşii şi lansate prin puternice difuzoare spre tranşeele naţionaliste. Vibrau de încredere, şi, în ciuda răspunsului dat de naţionalişti, impresia îndârjirii guvernamentalilor era puternică”. „Am stat de vorbă — scrie mai departe acest domn — în tranşee cu soldaţi franchişti şi aceştia deşi se socoteau superiori adversarului nu încetau să recunoască hotărîrea de luptă a duşmanului”. „Am stat de vorbă cu prizonierii şi toţi păstrau convingerea în victoria guvernamentalilor”. Iată cum se prezintă în realitate „transfugii” lui Şeicaru ! Găsim în raportul acestui observator următoarea constatare: „Fără a face alte consideraţiuni nu pot trece peste observaţiunile pomenite în paginile anterioare că guvernamentalii sunt în privinţa propagandei mult mai tari decât naţionaliştii”. Sau: „Am aflat aici, lucru ce mi-a fost confirmat şi în alte părţi, că guvernamentalii sunt superiori in războiul difuzoarelor şi că spaniolilor naţionalişti le revine, din această cauză, o sarcină foarte grea”. Dacă pe acest domn observator l-a uimit poate această constatare, nouă acest lucru ne pare cât se poate de natural şi de înţeles. Este confirmarea superiorităţii morale indiscutabile a ostaşilor republicani. Este rezultatul cauzei drepte pentru care a luptat tot poporul spaniol în cel de al doilea război de independenţă naţională. Ţinem minte încă, cum a prezentat presa reacţionară din ţară ultimile lupte îndârjite, grele, ale armatei republicane spaniole date pe pământul Spaniei. Ziarele bucureştene erau pline de reportagii despre „fuga”, „debandada”, „panica” unităţilor armatei republicane spaniole. Iată însă ce raportează observatorul în chestiune în darea sa de seamă confidenţială: „După bătălia de la Ebro naţionaliştii afirmau că au desfiinţat armata republicană din Catalonia, care după ei, nu mai putea număra decât 70—80.000 oameni. Subsemnatul dimpotrivă am avut convingerea că guvernamentalii printr’o manevră în perfectă ordine, aşa cum am constatat urmărind operaţiunile pe teren, — s’au retras cu tot materialul pe malul răsăritean al fluviului. Astăzi se poate vedea eroarea de apreciere a Marelui Cartier General naţionalist. Intr’adevăr francezii au internat 170.000 soldaţi guvernamentali trecuţi peste frontieră în unităţi constituite”. Iată o mărturisire care demască toată propaganda mincinoasă din trecut. Cum oare acei despre care Şeicaru avea expresiile de mai sus au putut să „retragă tot materialul” şi să „treacă peste frontieră în unităţi constituite”? Aceasta nu era o armată învinsă, distrusă : era o retragere organizată, disciplinată a forţelor armatei republicane care au dovedit superioritatea lor morală, deşi au pierdut o bătălie .Ei au dovedit prin aceasta încrederea în cauza lor dreaptă şi convingerea lor fermă că viitorul este de partea lor. S’ar fi părut şi aşa au încercat să prezinte lucrurile reacţionarii de pretutindeni, că Franco a reuşit, să repurteze o victorie cel puţin în clipa când datorită trădării, a intrat in Madrid. Dacă el a reuşit să ocupe toată Spania, el nu a reuşit însă să câştige inima poporului spaniol. Forţele progresiste au spus aceasta tot timpul și iată o confirmare tot din gura acestui domn observa(Continuare în pag. 1O) de General-Maior V. ROMAN EL CAUDILLO Desen de RIK POP LUDOVIC lucrând la abatajul său REDACŢIA ȘI ADMINISTRAŢIA CAL. VICTORIEI 25 et I TELEFOANE: Secretariat: 5.66.01 Redacția: 3.19.25 4.60.34 Administrația : 6.03.81 Cont Dec. poştal 19.405 APARE SUB CONDUCEREA UNUI COMITET Taxa poştală plătită in numerar cont. aprobării Dir. Gen. P. T. T. Nr. 292814/944 In pagina 11-a 'REZULTATELE UNUI AN DE MUNCA IN NOUA UNIVERSITATE O mare anchetă printre profesori şi studenţi