Contemporanul, iulie-decembrie 1950 (Anul 4, nr. 197-221)
1950-07-14 / nr. 197
2 In legătură cu popularizarea cărţii in serviciu special înfiinţat de curând in cadrul Direcţiei Generale a J Editurilor, Industriei Poligrafice, Difuzării Cărţii şi Presei, la Centrul la Librării şi de Difuzare a Cărţii, este menit a organiza pe baze temeinice munca de popularizare a cărţii. Armă puternică a Partidului şi a clasei muncitoare in lupta pentru construirea socialismului in Republica noastră, cartea trebue popularizată şi răspândită cu intensitate crescândă, iar acei care lucrează in acest sector important, trebue — după cum arată „Scânteia” — să aibă „conştiinţa politică de militanţi pe frontul cultural”. Mijloace variate de agitaţie stau la dispoziţia celor răspunzători de munca pentru popularizarea cărţii. De la diapozitivele pentru ecranele cinematografice şi până la organizarea de consfătuiri cu cititorii, munca de popularizare a cărţii cunoaşte nenumărate mijloace in acest sens, care trezesc atenţia şi dragostea cititorului pentru carte, care o educă şi îl îndrumă. Au fost obţinute până acum realizări importante in privinţa aceasta. S a pornit astfel la tipărirea sistematică de recenzii pentru gazetele de perete din bibliotecile sindicale şi pentru gazetele de stradă de la oraşe şi carte şi se tipăresc recenzii speciale pentru uzul personalului din librării. Prin aceste recenzii, cât şi prin revista „Călăuza Bibliotecarului ’, se urmăreşte nu numai informarea, ci şi educarea politică şi pregătirea temeinică, pentru a deveni buni propagandişti, a celor ce activează in sectorul difuzării cărţii. Totodată a fost începută tipărirea unei serii de afişe tematice, s’a intensificat metoda de agitaţie prin diapozitive la cinematografe şi se lărgeşte neîncetat reţeaua de vitrine pentru uzul cărora se tipăresc coperţi false. De asemenea, după un plan coordonat pe întreaga ţară, se organizează deplasări săptămânale ale librăriilor, cu standuri de cărţi, la sate, gospodării agricole colective, de Stat şi la S. M. T.-uri. In acelaş scop al popularizării cărţii, sunt folosite pe o scară tot mai largă staţiile locale de radioficare. In sfârşit, s’a mărit numărul conferinţelor cu privire la cărţile nou apărute şi s’a intensificat organizarea de întâlniri intre scriitori şi cititori. Acolo unde popularizarea e bună, rezultatele nu întârzie să se arate. La Sf. Gheorghe, de exemplu, „Librăria Noastră”, ducând o muncă susţinută, a amenajat până acum şapte vitrine, organizând totodată expoziţii bilunare în incinta librăriei. La această librărie, dacă în perioada 1 Martie — 31 Mai 1949 s’au vândut 1840 cărţi, in aceeaşi perioadă a anului curent, datorită şi muncii intense de popularizare, s’au vândut 5457 volume. Numai prin standuri s’au vândut, in aceeaşi perioadă, 1278 volume. Librăria Noastră din Roman, aflată într’un loc puţin frecventat, a găsit totuşi prin organizarea de standuri in şcoli, instituţii şi în unităţile militare, un mijloc eficient pentru atragerea a numeroşi cititori. Odată pe săptămână, când pleacă in judeţ caravana magazinului de stat şi caravana cinematografică, „Librăria Noastră” din Roman trimite un tovarăş din librărie cu un stand de cărţi. Făcând lucrul acesta cu regularitate şi interesându-se de dorinţele cititorilor din regiune, întocmind liste de cărţile cerute, „Librăria Noastră” din Roman ţine o trainică legătură cu cititorii. _ ... . Creşterea masivă a numărului de cărţi difuzate se observa pretutindeni unde se duce o muncă de popularizare atentă, o muncă sistematică şi nu întâmplătoare. Acest lucru se remarcă chiar in mediul rural, unde situaţia pare mai grea. Dragostea ţăranilor muncitori pentru cultură e puternică şi realitatea o dovedeşte cu prisosinţă. Greutatea provine insă de la faptul că organizarea difuzării cărţii şi a popularizării ei la ţară nu cunoaşte incă formele cele mai potrivite, din lipsa — in unele locuri — a unor cadre pricepute. , „ Iată, de pildă, două comune învecinate : comunele Forceşti şi Hociungi, din judeţul Roman. In aceste sate există secţii de librărie, la cooperative. Dar, in vreme ce la Porceşti cărţile se difuzează cu uşurinţă, la cooperativa din Hociungi cartea e socotită „marfă nevandabilă”. Secţia de librărie a cooperativei din Porceşti e amenajată cu gust, intr’o vitrina aşezată la loc vizibil. Aci vânzătorul duce o permanentă munca de agitaţie printre cumpărători. Afişele editurii P. M. R. şi afişele trimise de Serviciul de popularizare a cărţii din Centrul de Librării sunt aşezate la loc potrivit şi solicită îndată atenţia. La Hociungi — in schimb — cărţile stau prafuite pe un raft dosnic şi nu poate fi vorba nici pe departe de o munca de lămurire. . . Trßbuß w considewm q» un succßß important In difuzarea popiummrea cărţii la wtß înfiinţarea wcţiior de librării pâ l°ncă cooperativ* inr acest succes trebue dezvoltat printr’o campanie neîncetata, printr o permanentă agitaţie în jurul cărţii. Căminul Cultural, Cercul Arlus sătesc, Şcoala si organizaţiile de masse, trebuesc atrase in această muncă, îndrumate permanent de către organizaţiile locale de Partid, ele vor putea atrage spre carte masse de cititori tot mai largi. In popularizarea cărţii la sate, organizarea eşirii pe teren a primelor autobute-librării (avem 3 până astăzi), înseamnă o realizare importantă Am fost, de curând, cu o asemenea maşină-librărie, în satele din judeţul Buzău. Pretutindeni in satele vizitate, ţăranii muncitori au venit in număr mare la standurile cu cărţi ale maşinii. La Căldăreşti un ţăran a cumpărat broşura „Calul lui moş Eftime” de V. Em. Galan. S’a apucat s o crteasca lângă maşină, aşezat pe iarbă, in mijlocul unui grup de vreo 20 de ţărani ■muncitori. La vreo 10 paşi mai departe, s’a înfiripat în cateva minute o grupă nouă. Broşura lui Galan s’a epuizat in mai puţin de un sfert de ceas. Chiar acei care o ascultaseră citită, au ţinut s’o cumpere. La Pogoanele-Buzău, maşina-librărie a întâlnit pe şosea o coloană de tractoare şi batoze, care pleca spre comuna Padina. In scurt timp, s au vândut cărţi in valoare de câteva mii de lei. La plecare, tractoriştii au aşezat la parbrizele tractoarelor cărţile şi afişele primite, făcând prin aceasta ei înşişi o admirabilă muncă de agitaţie şi de popularizare a cărţii. Pentru a dezvolta insă succesele obţinute până acum, trebuesc maturate o serie de lipsuri ce se manifestă fie printr’o înţelegere mecanică a lucrurilor, fie printr’o nepăsare totală, fie prin lipsa unui sprijin eficient din partea unor organe de stat. O analiză a acestor deficienţe e necesară şi exemplele culese pe teren sunt edificatoare. Un spirit birocratic in muncă duce acolo încât intr o regiune cum e Trei Scaune, să fie cu totul insuficientă cantitatea materialului propagandistic (afişe, coperţi false, recenzii) trimis de Serviciul de Popularizare şi să lipsească în întregime materialul in limba maghiară. E de o mare însemnătate ca Serviciul de Popularizare a Cărţii să trimită materialul propagandistic nu în mod birocratic, mecanic, ci să împlinească golurile plecând de la specificul regiunii, de la cerinţele regiunii, de la condiţiile locale. Alteori spiritul birocratic se împleteşte cu nepăsarea. La „Librăria Noastră” din Roman, care altminteri a obţinut realizări importante, socotelile de inventar se fac adeseori pe dosul... afişelor primite de la Serviciul de Popularizare a Cărţii. E adevărat că localul librăriei şi interiorul instituţiilor din localitate sunt pavoazate cu suficiente afişe, dar e cu totul inadmisibil să nu foloseşti in întregime mijloacele de popularizare ce ţi se pun la dispoziţie, sau să nu le trimiţi acolo unde lipsesc. De asemenea, nu e o dovadă limpede de nepăsare faptul că la Bacău intr’o vitrină cu titlul: „Ce să citim ?” se aflau in loc de recenzii, coperţi false sau afişe de cărţi, numai două anunţuri... mortuare ? In ce priveşte metoda de popularizare a cărţii prin consfătuirile scriitorilor cu cititorii, multe din ele se organizează temeinic, aşa cum au fost consfătuirile cu pionierii ale scriitorilor Gica Iureş, Marcel Marcian şi Al. Corodar, sau consfătuirile poetului A. Toma, cu muncitorii de la Uzinele 23 August. Atunci când sunt bine pregătite, consfătuirile cu cititorii dau naştere la discuţii fructuoase şi au ca urmarecreşterea interesului pentru carte. Sunt cazuri insă când asemenea manifestări importante sunt organizate insuficient. Astfel, la consfătuirea care a avut loc nu de mult la F. R. B. intre scriitoarea Maria Banuş şi muncitoarele textiliste, s’au împărţit pentru lectura prealabilă, exemplare din poemul „Fiilor Mei”, nu tipărite, ci... dactilografiate. Acest fapt a îngreuiat lectura, şi o bună parte din discuţii au fost provocate in fond de greșelile de dactilografiere a textelor. Dar mai trebue observat, cu prilejul acesta, că asemenea consfătuiri se organizează in majoritatea cazurilor in mediul urban, satele fiind aproape permanent ocolite. Este evidentă lipsa de perspectivă politică în asemenea cazuri, şi ea poate fi observată deasemeni şi în unele din bibliotecile noastre. La biblioteca Atelierelor, Griviţa Roşie soseau un număr important de exemplare din revista „Viaţa Românească”, care rămâneau, datorită lipsei de popularizare, netăiate şi necitite. Abia după ce în jurul fragmentelor din romanul „Sfârşitul Jalbelor” de Al. Jar a fost dusă o acţiune de popularizare, abia atunci revistele au eşit la iveală, cerute cu insistenţă de muncitori. In ce priveşte sprijinul pe care trebue să-l dea instituţiile de Stat muncii de popularizare a cărţii, nu totdeauna acest sprijin se face simţit. La Buziaş, reprezentantul unui organ de stat a rupt un afiş al librăriei locale pe motiv că... e prost plasat. La Bucureşti, I.T.B.-ul a fixat asemenea tarife pentru afişajul în tramvaie şi autobuze, încât face extrem de costisitoare munca de popularizare a cărţii, începând de la secţiunile de artă şi cultură de pe lângă Comitetele Provizorii şi până la instituţiile şi întreprinderile de felul I.T.B.-ului, ele pot aduce un sprijin extrem de important in opera de popularizare a cărţii. Un sprijin pe care insă, uneori, nu il dau. Ca de pildă, Comitetul Provizoriu din Băileşti, care nu sprijină „Librăria Noastră” in munca de popularizare a cărţii. Un rol esenţial in popularizarea şi difuzarea cărţii îl are presa. Cât de hotărîtor şi de însemnat poate fi sprijinul presei se poate vedea dintr’un singur exemplu. Din lipsa unei suficiente popularizări, apariţia romanului „Pământ desţelenit” nu şi-a găsit din primul moment ecoul cel mai larg cu putinţă în masse. Deabia după ce presa a publicat cronici ample şi documentate, această carte de mare ajutor în lupta pentru transformarea socialistă a agriculturii noastre, cunoscând o largă popularizare, s’a epuizat in câteva săptămâni, necesitând noi ediţii. Nu e un secret pentru nimeni faptul că broşurile şi cărţile care se bucură de o largă şi susţinută desbatere in paginile ziarelor, cunosc o adâncă pătrundere în mijlocul maselor cititoare. Adesea ziarele, şi în special cele din provincie, nu publică insuficientă măsură recenzii de cărţi. Pe de altă parte, unele din redacţiile respective nu aduc niciun fel de contribuţie redacţională, publicând fără nicio schimbare notele şi recenziile scurte trimise de edituri. Din exemplele de mai sus reiese pentru Serviciul de popularizare a cărţii din Centrul de Librării datoria de a controla şi urmări ce se face cu materialul trimis librăriilor şi cooperativelor. Acelaş control şi o permanentă îndrumare trebuesc arătate faţă de felul în care unităţile din ţară, librăriile şi cooperativele, pun in practică mijloacele de agitaţie posibile şi modul în care ele se realizează. Fiindcă această muncă nu trebue să fie concepută mecanic şi realizată întâmplător, ci trebue să fie expresia unor acţiuni sistematice, expresia unei conştiinţe politice ridicate, expresia unei înţelegeri adânci a problemelor legate de carte şi a unei pregătiri temeinice în acest domeniu■ Se poate spune că cartea vă trunde tot mai mult până în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Trebue să asigurăm ca ea să ajungă efectiv in mâna cititorului, ca să atragem către carte mase tot mai largi de cetăţeni. Pentru acest lucru, popularizarea cărţii, în toate formele ei, nu trebuie să fie considerată ca o acţiune comodă, ori sezonieră, ci ca o bătălie de mare însemnătate, ca un sector important al frontului de luptă pentru construirea socialismului in Republica noastră Populară. Petru Vintilă (Urmare din nr. trecut) Arătam in prima parte a cronicii noastre cum în romanul lui Al. Jar isbeşte de la început abundenţa de trăsături privind fizicul eroilor, in contrast cu sărăcia lor morală. Dacă vom Încerca să desprindem caractere, să numim firea diferiţilor muncitori, ba chiar a comuniştilor care se află in centrul cărţii, ne vom convinge repede că întreprinderea e hazardată, deoarece însuşi autorul nu s’a gândit la ea. Se schiţează ici, colo câte o linie distinctivă in caracterul unui om. Moga e blajin, cam închis, îşi iubeşte munca, lui Budai îi place să citească, are izbucniri intempestive, Han e visător, preţuieşte versurile, ş.a.m d. Dar aceste linii ale personalităţii sunt sumare, fără diversitate. La Moga, de pildă, dragostea pentru munca mâinilor sale se traduce în grija pe care o poartă formelor de pământ de la turnătorie. Aceasta revine in câteva locuri si pare mai degrabă un fel de blândă manie. Firea poetică, însetată de frumos a lui Han nu se reliefează in vreo întâmplare ilustrativă, ci doar în rolul de confident al dragostei lui Vasile Boaită. Apare deci evidentă o sărăcire a oamenilor din carte de o bogată viaţă sufletească, de preocupări intelectuale. In aproape fiecare dintre eroi primează fiziologicul, instinctualul. Ei se mişcă mânaţi de câteva resoarte puternice. Goj pocneşte cu pumnul în masă şi-şi înalţă statura de uriaş. Cârn uşor beat şi pus pe chef varsă o căldare de glume şi de vorbe deochiate — ca omul la beţie — Pascal e zgâlţâit de un fel de crize de disperare, massa întreagă e cutreierată de foarte multe ori doar de dorinţa satisfacerii pornirilor primare, brutale Şi aci ajungem în miezul problemei. Imaginea pe care o are Al. iar despre clasa muncitoare si despre caracterul luptei ei nu corespunde realităţii, ascunde o subapreciere gravă a nivelului de viata şi a conştinţei muncitorimii ceferiste. ★ Intr’adevăr, la baza acestei serii de lipsuri însemnate ale romanului stă o îngustare periculoasă a conţinutului luptei clasei muncitoare. Massa este considerată, în marea ei majoritate, o mulţime redusă la o viaţă strict instinctuală, hrană, băutură, procreaţie. Muncitorii Griviţei erau intr’adevăr flămânzi, în zdrenţe, striviţi de o condiţie umană îngrozitoare. Dar aceasta nu înseamnă că ei răspund mizeriei prin revendicări de mizerie, că ei îşi parcelează viaţa şi-şi sugrumă întrebările care ţâşnesc în minte, sentimentele care-i însufleţesc. Este simptomatic că in romanul lui Al. Jar in afară de Budui şi Vasile Roaită şi bineînţeles eroii comunişti, aproape nici un muncitor nu citeşte vreun ziar, nu vrea să ştie ce se întâmplă în lume. Conţinutul luptei muncitorimii îi apare romancierului în mare parte a cărţii, drept un conţinut economic, adică asigurarea condiţiilor pentru o vânzare mai avantajoasă a forţei de muncă. Aceasta este însă ideologia burgheziei strecurată în conştiinţa muncitorimii, adică economismul, negarea importanţei luptei politice, ploconirea în faţa spontaneităţii masselor. La Griviţa nu aveau loc primele greve din mişcarea muncitorească de la noi şi lupta proletariatului avea perspective mult mai largi decât cele care s’ar lăsa a fi văzute din carte. Lupta proletariatului se afla la o „ etapă hotărîtoare pentru societatea « noastră și perspectivele bătăliei erau mult mai la zi, aveau acel caracter istoric pe care economismul îi ignoră. Economismul, ne învaţă Lenin, subapreciază teoria, promovează târîrea in coada masselor, neagă revoluţia şi însuşi rolul Partidului. Economismul proslăveşte spontaneitatea, izbucnirile acestea violente şi dezorganizate ca ale lui Goj sau Ţugui, demascările „ă la Cârnu“. Economismul se ascunde sub paravanul glorificării massei, dar în fond, nu preţueşte cât de cât massa, pentru că o vede capabilă doar de acţiuni haotice dezorganizate, clădite de instincte primare, nereuşind să se ridice la revendicări politice şi mai ales la lupta conştientă pentru răsturnarea orânduirii capitaliste. Al. Jar cade şi el în acest păcat, suferă influenţa ideologiei burgheze in imaginea pe care şi-o face despre massă, despre nivelul ei de viaţă ,şi despre problemele care o agită. Ciocnirile de clasă, datorită exploatării, sub formele variate înfăţişate in roman nu se diversifică suficient în latura lor politică, nu scot la iveală asuprirea şi nedreptatea sub atâtea feţe care fac parte dintr’o sferă mai largă decât cea a economicului. Astfel se explică imaginea fugară a diversiunii şovine, care apare fără pregnanţă în carte. (Cazul Caprei). Ori în epoca în care fascismul se revărsa ca o apă noroioasă, diversiunea şovină a fost calul de bătaie al burgheziei şi mtsierimii. Oameni ca feciorul lui Gălgăuţă, verdele domn Liviu nu se mulţumeau doar să facă un chef ,cu dame” graţie banilor subtilizaţi „dela babaca”, ci dădeau direct concursul prin bande de bătăuşi şi agenţi provocatori aparatului represiv burghezo-moşieresc. *) Deasemenea nicăieri nu apare împletirea crizei industriale cu criza agrară, împletirea mizeriei muncitorimii cu a ţărănimii sărace, ecoul nemulţumirilor şi obidei ţărăneşti. Ori muncitorina sa ceferistă cunoştea, mai bine ca orice parte a proletariatului ce se petrecea în ţară, cât de întins era oceanul fărădelegilor burgheziei. Dacă am văzut că în unele episoade masa trăia cu intensitate, că in roman ea reuşeşte a sta in centrul acţiunii, a fi eroul principal, nu e mai puţin adevărat că nivelul conştiinţei, conţinutul uman al indivizilor care o compun este coborît, deoarece imaginea massei izvorăşte în mintea prozatorului dintr’o subapreciere a forţelor proletariatului, dintr’o îngustare a orizontului său de viaţă conducând la o deformare nerealistă a luptei sale. Romancierul avea datoria să arate tocmai cum oamenii nelămuriţi încă, dezorientaţi, victime ale lui Mangâru şi Gavăţ, dar gândind asupra problemelor vieţii, frământaţi de întrebări şi de dorinţe, se izbesc de cei inerţi, le clatină şi acestora amorţirea, reuşesc împreună, datorită numai muncii comuniştilor, să dea luptei lor spontane conţintul ei revoluţionar. Dacă am înţeles aceasta, e uşor să explicăm de ce în cartea lui Jar, în ciuda risipei de amănunte portretistice, eroii din massă nu au personalitate Nu există personalitate acolo unde viaţa rămâne la o treaptă fiziologică. Oricâţi pumni în tejghea va izbi Gol, oricâte răcnete şi gesturi exasperate ar face Pascal, ei nu vor putea deveni eroi, atâta timp cât autorul nu înţelege că oamen’’ aceştia au o bogată viaţă sufletească *) Este drept că în roman Liviu participă la represiune, dar aceasta se face într’un mod individual, întâmplător. Agitaţia naţionalistă avea un caracter mult mai susţinut şi mai periculos, ea căuta să pătrundă in masse, să le folosească nemulţumirile şi acest aspect lipseşte din roman, fire anume, cu trăsăturile ei distinctive, care le defineşte personalitatea. Concepţia economistă de la care Al. Jar a plecat striveşte fiinţa eroilor, il împiedică pe autor să dea indivizilor din masă relief, personalitate. De aci şi masa apare amorfă, zguduită de impulsuri haotice, ilustrându-şi mai mult forţa în expresia ei materială. Acolo unde se strecoară o concepţie străină de concepţiile proletaristului, ea se trădează şi în expresia artistică. Romancierul s-a simţit obligat să diferenţieze indivizi şi a facut-o, din lipsa mijloacelor reale, pe calea formală, aglomerând o serie de trăsături fizice. De aci aspectul grotesc pe care-l capătă unele comportări. Gol, de pildă, pare un robot uriaş, mişcat, de forţe nevăzute. El e obsedat de arestarea lui Virág, repetă mereu: „unde e nenişorul meu”, şi-l caută la fiecare pas la« Boţeau. Deasemeni, Bahii trăeşte ca un halucinat, — aci avem chiar de a face cu un zdruncinat nervos — şi nu vede peste tot, decât ceasul lui de nuntă amanetat la Gălgăuţă. Cârnu are o vorbă şi el cu cronometrul lui Hudici, ş.a.m.d. Călcarea acestor forme streine, tendinţa de a suplini prin falsa lor varietate o lipsă de varietate a conţinutului, e o manifestare formalistă. Ea se traduce tocmai prin apariţia grotescului acolo unde el nu este chemat Ai. Jar s'a străduit să înfăţişeze rolul pe care-l joacă Partidul in mijlocul massei. Cele mai bune pagini ale cărţii sunt tocmai acelea în care massa e însufleţită, electrizată de voinţa şi acţiunile comuniştilor. Dar nici oamenii ridicaţi, membrii de Partid din carte ca Horja, Calomir, Virág, nu reuşesc să devină eroi. Aci contradicţia între dorinţa autorului de a reliefa rolul Partidului, de a scoate in evidenţă ficiorul conştient şi concepţia economistă apare şi mai vizibil. Chiar dacă Jar îşi înzestrează eroii comunişti cu o serie de virtuţi morale, chiar dacă presupune că ei trăiesc o viaţă intelectuală intensă, aceasta nu poate apărea în carte, pentru că pe Karja, Calomir şi alţii ca ei nivelul coburit al massei îi împiedică să-şi desfăşoare adevărata forţă morală, îi obligă la acelaş trai îngust. Deaceia deşi romancierul aşează pe comunişti in fruntea, acţiunilor, tocmai pentru că este împiedicat de imaginea falsă pe care o are asupra massei să desvolte şi să ilustreze rolul factorului conştient în lupta de clasă, in mod practic oamenii de partid apar mergând in coada mişcării spontane. ★ La baza metodei realismului socialist stă spiritul de partid, adică situar a scriitorului în mod deschis pe poziţiile cele mai avansate ale clasei muncitoare, pe poziţiile avantgardei sale. Acolo unde trăeşte cu patetism ura miilor de muncitori împotriva exploatatorilor, acolo unde simte măreţia masei unite, pornind la luptă sub lozincile partidului, Al. Jar reuşeşte să valorifice metoda realismului socialist, să câştige datorită acesteia succesele romanului său. Dar acolo unde romancierul nu mai e consecvent, unde realitatea e privită cu altă mentalitate, viziunea scriitorului se învălmăşeşte. Clişeele antirealiste îşi fac loc. Arătam cum în desemnarea chipurilor muncitorilor, înţelegerea îngustă a vieţii ceferiştilor conduce la procedee formaliste, cum acestea se fac simţite în cultivarea grotescului. Există însă în genere în cuprinsul cărţii lui iar puternice elemente naturaliste, înlănţuiridu-se strâns cu situaţiile groteşti, reflectând tocmai rămăşiţe obiectiviste în ideologia artistului, deprinderi moştenite din literatura burgheză. Ele erau vizibile in lucrările anterioare ale scriitorului. (Tablourile de anatomie ale decrepitudinii omeneşti în „Evadare”, preferinţa pentru morbid din acelaş roman) Aci, pe solul elogierii spontaneităţii, instinctualului, fiziologicului, buruienile naturaliste înfloresc îndeosebi. Naturalismul se manifestă în romanul lui Al, iar cu virulenţă, in accentul pe care autorul îl pune pe fiziologie. Ori, aceasta înseamnă reducerea la minimum a factorului conştiinţă, abandonarea omului în mijlocul realităţii care acţionează asupra lui şi-l covârşeşte sub un imperios determinism. In literatura naturalistă avea, de aceea, un preţ deosebit ereditatea. Romanele Şcoalei din Medan abundă de indivizi taraţi psihologiceşte, dominaţi de păcate moştenite, de porniri primare, alcoolici, detracaţi, bolnavi mintali etc. Romanul lui Al. Jar, dacă nu ajunge la astfel de reprezentări, conţine totuşi tendinţa de a rezolva adesea mişcarea, prin determinismul orb, prin izbucniri spontane. Cine urmăreşte conversaţiile va constata că muncitorii au gesturi repezite, se iau din două vorbe de gât, izbesc de pământ cu sculele Ființei, urmană e surprinsă cu preferinţă in momentele de agitaţie nervoasă şi înfăţişată astfel încât ar părea că raţiunea îi controlează foarte puţin acţiunile. Naturalismul nu reuşeşte, de aceea, să tipizeze şi căutând să suplinească lipsa aceasta a vieţii intelectuale, incapacitatea vieţii reduse la fiziologie de a defini umanitatea, vânează cu preferinţă cazuri, aleargă către morbid şi patologic. Chiar şi această tendinţă — dacă nu in forma ei accentuată, dar sub aspecte care o sugerează — îşi face joc în „Sfârşitul Jalbelor”, însăşi portretizarea sprijinită pe diformităţi fizice, înlesneşte lunecarea spre morbiditate. In romanul lui Al. iar un muncitor întors acasă execută un straniu ritual în faţa patului nevesti-sii. Scena voit patetică se prăbuşeşte în scabros. După ce aflăm că d-na Farthoniu suferă de o boală desgustătoare, suntem obligaţi să participăm la repetate accese ale ei, unde manifestările amintite sunt redescrise. Autorul întârzie cercetând cu amănunţime răni, tumori, locuri unde materia se distruge, viaţa vegetivă, sau se destramă Maidanul cu gropile de gunoi ale lui Cuţarida reţine undelung penelul pictorului. Al. Jar a scris totuşi un roman al unei realităţi din care mizeria era o coordonată principală. Lumea lui nu e o carte poştală ilustrată, o fericită Arcadie cu crengi de zarzăr înflorit peste zăplaz. A-i reproşa tonurile sumbre, unde durităţi, înseamnă a confunda realismul socialist cu puritanismul. E bine însă să precizăm conţinutul obiecţiilor noastre. Esenţa ideologică a naturalismului e obiectivismul burghez. Naturalismul încearcă a se defini prin negarea intervenţiei artistului în opera de creaţie. Proces-verbal, fişe medicală, — îşi numea Zola descripţiile. E bine ştiut însă că obiectivismul burghez nu înseamnă neutralitate, deşi ţine să se creadă despre el aceasta. Obiectivismul burghez drapează şi ascunde poziţii ideologice de clasă, poziţiile burgheziei. Mulţi artişti nu înţeleg încă de ce un anume tip de descriere a mizeriei, a întunecimii, a apăsării oamenilor. In loc să fie progresist serveşte burghezia. Ei nu înţeleg încă nici dece ingroşând abjecţia exploatatorilor, înfăţişându-i în bălăceala lor sordidă şi făcând aceasta după reţetele naturaliste, abat abia dela ţintă ascuţişul criticii sociale. Intr’o serie de articole din „Flacăra”, tov. Fărcăşanu a încercat să explice faptul in cazul unor episoade din „Negura”. N’?,nu voi să repetăm afirmaţiile sale juste şi de aceea vom căuta să ilustrăm în special o anume latură a problemei. Este drept că naturaliştii înfăţişează uneori abjecţia vieţii claselor exploatatoare şi cu un soi de compasiune mizeria crâncenă a exploataţilor. Dar în spatele acestui mod de prezentare se ascund vederile micburgheze, încercarea de a anula clasele, de a le situa pe un teren unic, de unde antagonismele să dispară chiar în cazul unui astfel de tablou Şi iată cum: abjecţia celor de sus e deviată de la trăsăturile ei particulare legate de raporturile de clasă; se apasă în carne vie pecetea viciului, a depravării dincolo de relaţiile sociale, astfel încât ea să apară ca o condiţie degradatoare a umanităţii în genere. Naturalismul încearcă să extindă astfel dezgustul împotriva manifestărilor unor oameni a deprinderilor lor de exploatatori, prin raportarea lui la toţi oamenii. In mod similar, sub masca împărtăşirii mizeriei, a descrierii condiţiei crude de viaţă a săracilor, naturalismul dă omului din clasele exploatate trăsături care coboară la animalitatecare minează Încrederea in genere in om. In total contrast cu patosul revoluţionar al cărţii sale, cu ura pe care ea o face să trăiască, Al. Jar trebue să-şi dea seama de conţinutul antirealist al unor pasagii aparent „strict descriptive” ale romanului său. In cazul maidanului cu gropi de gunoi, de pildă. Procedează injust Jar amintindu-i, sugerându-i prezenţa? Cred că nu, — şi la baza descrierii, ideia urmăririi oamenilor în curţi, acasă, prin ferestrele deschise de acest cancer al oraşului, condamnarea lor de a sta înlănţuiţi aci, sugerează mai puternic cât de departe se întindea braţul mizeriei şi cât de sinistru era dispreţul ciocoimii pentru condiţiile de trai ale ceferiştilor. Imaginea redusă la proporţiile respective, redată în perspectiva omului care trece şi vede un imens cimitir de cutii de conserve, table ruginitehârtii sfâşiate, ar fi fost la locul ei. Dar descripţia amănunţeşte mizeriile gropii lui Cuţarida. In locul revoltei se naşte desguistul, ideia că fiinţe umane se adaptează, trăiesc în astfel de condiţii care le sunt familiare. Iată compoziţia obiectivistă se desveleşte şi iată cum romancierul, chiar fără să-şi dea spania, îşi degradează eroii şi voalează crimele edililor burghezi ai Capitalei. Într'un mod similar scenei din casa lui Gălgăuţă, — care înfăţişa cu mult talent, (la început) gravitatea tâmpă a dejunului burghez, caracterul odios al acestei oficieri în jurul pântecului lui Gălgăuţă — tatăl, adevărată zeitate a sfintei familii burgheze li se diluiază caracterul critic printr’o acumulare ulterioară de întâmplări nesemnificative. Vulgaritatea eroilor începe să fie privită ca ruptă de semnificaţia ei socială. Sufrageria cămătarului devine scena unor certuri, sincope, leşinuri generale, în urma cărora toate personagiile sunt la pământ, ca în teatrul antic. Efectul e însă de farsă, fondul satiric se dizolvă în torentul de trivialităţi. Poziţia s’a deplasat şi aci, dela revolta de clasă la dispreţul intelectualului mic burghez, pentru bădărani. Elementele naturaliste din romanul lui Al. Jar nu numai că împiedică pe autor să dea viaţă zecilor de luptători eroici, ai Griviţei, dar ele limitează şi caracterul critic foarte afirmat al cărţii, tipiteşte ascuţişul ★ Un roman care reconstitue faptele înregistrate de istorie este obligat să respecte o serie de date, în înfăţişarea lor precisă, aşa cum documentele le-au consemnat. Desigur că romancierul interpretează faptele, se selectează, redă esenţialul întâmplărilor în adevărul lor general şi nu e obligat să fie robul amănuntelor, să sacrifice de hatârul reproducerii lor, semnificaţia adâncă a evenimentelor, cursul lor pe care istorisirea trebue să l ilustreze. Al. Jar respectă în general desfăşurarea istorică a primei etape din luptele ceferiştilor. Naraţiunea cuprinde însă unele inadvertenţa care neglijează adevărul situaţiilor, îl sacrifică, fără ca prin aceasta să întărească liniile mari ale tabloului ci dimpotrivă. Astfel legile conspirativităţii sunt încălcate. Calomir întârzie două ore la o şedinţă, e aşteptat, vine şi spune că a fost urmărit de un agent. Totuşi şedinţa continuă ?, se ţine. La şedinţă participă „tehnicul” Simona, ceea ce e iarăşi un fapt necorespunzător adevărului. Când Simona îi aduce lui Horja manifestele, romancierul o îmbracă într’o toaletă luxoasă, spre a înlătura bănuielile poliţiei Dar pe Horja il lasă în salopetă şi apoi îi plimbă astfel pe amândoi prin oraş, ceea ce ar fi atras abia acum, prin contrast, atenţia autorităţilor. ★ Prima parte a ciclului Griviţei dovedeşte vizibila şi remarcabila creştere a romancierului, Al. Jar. Scriitorul a învăţat, observând viaţa şi complexitatea ei, să organizeze episoadele, să le bazeze pe un puternic material epic. In cursul larg al acţiuni se împletesc firele unor drame diverse, se ciocnesc şi se întâlnesc voinţe. Ritmul povestirii nu slăbeşte, ci dimpotrivă, se accelerează, deşi e încă frânat tocmai de incapacitatea celor ce participă la acţiuni de a deveni eroi, de a-şi desvolta personalitatea, de a-i ilustra transformările în cuprinsul romanului. Autorul vădeşte o mare putere de inventivitate, forţă de a asocia observaţii diverse, de a le contopi, de a construi din materialul lor situaţii expresive. Dar toate aceste calităţi sunt încă stingherite tot atât de puternic de influenţa sensibilă a creditului pe care Ai. Jar îl acordă „efectelor” tari, imaginaţiei debordante sub care nu ştie să distingă manifestările antirealiste. Acestea merg de la observarea şi judecarea realităţii într’un mod în care uneori scriitorul părăseşte poziţia combativă a clasei sale pentru a face concesii individualismului micburghez, şi se repercutează pe diferite trepte ale ariei romancierului, da părăsirea obiectivelor povestirii în vederea efectului senzaţional al episodului izolat şi până la neglijenţe stilistice sau violentări ale limbajului. Clasa muncitoare are nevoie de romanul Griviţei, şi se cuvine ca volumul lui Al. Jar să vorbească într-adevăr în spiritul luptătorilor ceferişti pe care romancierul i-a cunoscut. Autorul dacă e pătruns de această datorie trebuie să considere textul publicat în „Viaţa Românească” abia o etapă a romanului, să-l refacă structural şi să lupte ca să ridice întreaga carte la nivelul izbutirilor ei şi mai mult, la nivelul sarcinilor pe care ea le are de îndeplinit. O. S. Crohmălniceanu CRONICA LITERARA SFÂRŞITUL JALBELOR (roman) de Al. Jar In jurul activităţii catedrei de igienă (Urmare din pag. la) învăţământul de problemele practice se evidenţiază şi in iniţiativa de a organiza un centru de învăţământ rural la Ghimpaţi, unde studenţii vor putea face stagiul de vară. Dar discuţia a scos la iveală şi lipsurile mari care se manifestă in această direcţie in activitatea catedrei de igienă. Cursurile de la această catedră sunt in mare parte rupte de realitate, nu se ocupă de problemele practice pe care le pun diferite domenii ale vieţii noastre sociale, nu au o documentare suficientă bazată pe cunoaşterea situaţiei de la noi, nu ajung la concluzii practice. Mai mult chiar, unele cursuri nici nu pomenesc de realizările regimului nostru de democraţie populară in domeniul specialităţii lor. Astfel, cursul de epidemologie nu ţine seama de realităţile construirii socialismului la noi, nil trage concluzii practice; in curs nu sunt nici măcar citate imunizările făcute in masă de Ministerul Sănătăţii in 1948 — 1949 şi nu se pomeneşte de planul de imunizare pe 1950. Majoritatea disciplinelor de igienă n’au legături cu catedrele celorlalte ştiinţe medicale şi cu clinicile , neputând astfel realiza in practică principiul unităţii curativoprofilactice a medicinii. ★ Şedinţa de la Institutul Medico-Farmaceutic a avut o serie de rezultate pozitive ,a desbătut probleme importante pentru desvoltarea igienei şi a medicinii in general, in ţara noastră. Majoritatea corpului profesoral şi-a manifestat atitudinea patriotică, ataşamentul pentru cauza clasei muncitoare, a dovedit că înţelege necesitatea nouii orientări a medicinii, pusă în slujba poporului, prin însuşirea creatoare a marxism-leninismului, combaterea necruţătoare a cosmopolitismului, prin legătura cu practica. O latură pozitivă a şedinţei a reprezentat-o faptul că academicieni, profesori şi conferenţiari au purtat discuţia în spirit critic şi autocritic, dovedind astfel că doresc să-şi îmbunătăţească munca. Discuţia va contribui nu numai la îmbunătăţirea activităţii Facultăţii de Igienă, dar şi a celorlalte facultăţi şi catedre de la Institutul Medico-Farmaceutic. Totodată această discuţie, alături de desbaterile care au avut loc la Institutul de Construcţii in legătură cu combaterea cosmopolitismului in cursurile tehnice şi discuţiile de la alte facultăţi, arată în mod neîndoios că organizarea acestor desbateri largi, in spirit critic şi autocritic, reprezintă o metodă de mare eficienţă pentru desvoltarea învăţământului nostru nou, metodă care ar trebui generalizată in întregul învăţământ superior. Iniţiativa catedrei de marxism-leninism de a organiza această desbatere largă, precum şi activitatea acestei catedre in decursul anului — prin organizarea pentru profesori şi conferenţiari a unui ciclu de conferinţe şi seminarii despre problemele de materialism dialectic şi istoric aplicate la medicină — arată rolul mare pe care pot şi trebue să-l_ aibe_ catedrele de ştiinţe sociale în învăţământul nostru superior. Aceste catedre pot contribui nu numai la ridicarea nivelului politic şi ideologic al studenţilor, dând un fundament ştiinţific specialităţii in care ei se pregătesc, dar şi la îndrumarea corpului didactic şi orientarea ideologică a celorlalte catedre şi cursuri. Dar şedinţa a avut şi o serie de lipsuri care au făcut ca rezultatele ei să nu fie atât de fructuoase. In cadrul dezbaterilor problema ajutorului medicinii sovietice a fost enunţată doar in linii generale dar nu s’a arătat in mod suficient de concret cum ştiinţa sovietică îndrumează activitatea diferitelor discipline, alcătuirea diferitelor cursuri, rezolvarea unor anumite probleme. Deşi s’a ridicat problema legăturii cu practica şi în această direcţie nu s’a discutat destul de concret şi nu s’au trasat sarcinile precise fiecărei discipline de igienă. Şedinţa dela Institutul Medico-Farmaceutic a arătat că dezvoltarea activităţii didactice şi ştiinţifice in domeniul medicinii impune însuşirea temeinică a marxism-leninismului, introducerea spiritului de partid in întreaga activitate şi legarea ei de problemele Planului de Stat, combaterea necruţătoare a cosmopolitismului, utilizarea creatoare a cuceririlor medicinii sovietice. Zilele medicale românosovietice au arătat ce importanţă uriaşă are medicina sovietică pentru desvoltarea ştiinţelor medicale în ţara noastră. Recentele descoperiri ale lui Bosian şi Lepeşinskaia, de o covârşitoare importanţă teoretică şi practică, discuţiile purtate recent la Academia de Ştiinţe a U.R.S.S. asupra Învăţăturilor fiziologiei lui Pavlov, demonstrează zdrobitoarea superioritate a biologiei şi medicinii sovietice. In zilele noastre, când imperialiştii anglo-americani pregătesc un noimăcel mondial şi trec la agresiuni făţişe, când sunnt antrenaţi de febra pregătirii de tot felul de arme atomice şi bacteriologice de ucidere în massă a oamenilor, desvoltarea igienii in ţara noastră, munca pe tărâmul sănătăţii publice trebue să se transforme intr’o armă ,a luptei pentru pace, pentru apărarea sănătăţii poporului nostru şi a securităţii sanitare a Patriei noastre, pentru întărirea lagărului socialismului şi păcii. Ion N. Bălânescu din Căminele culturale campania agricoli de vară (Urmare din pag. l-a atribuit la însufleţirea ţăranilor muncitori şi la antrenarea lor in muncă pentru ducerea la bun sfârşit a muncilor agricole. Rezultatele muncii duse astfel, în chip organizat, nu se puteau lăsa aşteptate mult. In comunele in care munca culturală a fost dusă în mod susţinut, ea se răsfrânge in entuziasmul şi dragostea cu care ţăranii muncitori îndeplinesc muncile agricole de vară. Aceasta se oglindeşte şi în tăria şi dârzenia cu care sunt demascaţi chiaburii şi uneltele lor. Iată câteva fapte grăitoare: ţăranul muncitor Chiteală Gheorghe din comuna Sft. Ilie, judeţul Suceava, a demascat în cursul unei şedinţe a căminului cultural pe chiabura I. Popovici, care-şi ascunsese maşina de treerat. Ţăranul muncitor Dolinschi Gh. din comuna Costăna a demascat pe chiaburul Butnaru Vasile, zis Elemeş, care răspândea zvonuri mincinoase pentru a împiedica ţăranii săraci şi mijlocaşi să se înscrie in gospodăria agricolă colectivă. Această acţiune de demascare a avut loc in cadrul unei seri culturale, chiaburul fiind alungat din sala căminului. Un alt caz care ne arată vigilenţa ţăranilor muncitori s’a petrecut în Hosman, jud. Sibiu, unde chiaburul Pancu Ion a lăsat oile la păscut pe holdele gospodăriei agricole din comună. El a fost demascat în cadrul unei seri culturale ţinută la cămin, la care au participat circa 350 ţărani muncitori. La Căminul cultural din comuna Romanul, jud. Brăila, in cadrul unei manifestări artistice, la care au luat parte numeroşi ţărani muncitori, a fost demascat chiaburul Stan Lica care in dorinţa de a sabota mersul campaniei de recoltare, nu luase nici o măsura pentru repararea şi punerea în stare de funcţionare a batozei şi locomobilei lui. Toate acestea dovedesc că munca căminelor culturale a trecut la o formă superioară, organizată, dovedesc că la ţară a început să pulseze o viaţă cultural-politică mai intensă, legată de problemele care frământă azi ţărănimea muncitoare, care frământă întreaga ţară. Nu se poate spune însă că în munca lor căminele culturale nu au şi lipsuri. Fără îndoială că acolo unde munca nu merge bine se datoreşte în primul rând lipsei de pricepere, de iniţiativă sau delăsării în conducerea căminului cultural şi lipsei de control din partea forurilor superioare. Bunul mers al muncii culturale depinde de capacitatea de organizare, de dragostea cu care este privită munca, atât de către cei care o îndeplinesc, cât şi de cei ce au sarcina s’o coordoneze şi s’o controleze. Se observă în unele locuri lipsa unei coordonări între activitatea căminelor şi Comitetelor Provizorii. In judeţul Vâlcea, Comitetele Provizorii nu sprijină suficient activitatea căminelor. Sunt unele Comitete Provizorii ca acelea din comunele Independenţa, Băleni, Bereşti, Olteşti (jud. Covurlui) care nu sprijină căminele culturale, socotind că aceasta... nu intră în sarcina lor. Uneori nepăsarea faţă de activitatea căminelor culturale merge până la intenţia transformării lor... in cooperative, intenţie manifestată de unele Comitete Provizorii din acelaş judeţ. In comuna Titcov (Brăila) Comitetul Provizoriu a înţeles să sprijine activitatea căminului cultural în campania de colectare, transformându-l in... magazie pentru depozitarea... lânii. E firesc ca în asemenea cazuri munca căminelor culturale să fie slabă, sau să nu poată aduce nici un aport în campania de recoltare. Deasemeni, acolo unde colectivul de conducere al căminului nu e suficient de activ, subapreciind importanţa aportului căminelor culturale în muncile agricole, viaţa culturală a ţăranilor muncitori este înăbuşită, cade pradă dezorganizării şi lâncezelor. Aşa cum se întâmplă in comuna Dărmăneşti din jud. Suceava, unde, din cauza lipsei de iniţiativă şi control din partea referentului cultural de plasă, munca este slabă. Sunt şi cazuri când conducătorii căminelor socotesc opusă activitatea culturală, muncii agricole, neînţelegând importanţa politică a directei legături existente între ele. In jud. Romanaţi, de pildă, serile culturale sunt slabe... „datorită muncilor agricole”. Şi aceasta, în timp ce in alte judeţe, serile culturale reprezintă un ajutor serios in campania de recoltare şi colectare,în timp ce cultura la ţară devine pe zi ce trece o armă din ce în ce mai puternică in mâna ţărănimii muncitoare. Una din problemele importante este aceea a angrenării în viaţa culturală a intelectualilor de la ţară şi mai cu seamă a învăţătorilor. Ei pot aduce un sprijin important in muncile culturale, participând activ la acţiunile pe care le întreprind căminele. In cele mai multe comune, învăţătorii au înţeles marea sarcină care le revine, participând cu entuziasm la viaţa culturală, învăţătorii din comunele Pechea, Vânători, Lascăr Catargiu, Independenţa (jud. Covurlui), participând activ la munca căminelor culturale, au contribuit la mobilizarea pionierilor şi elevilor, care au strâns de pe ogoare 400-500 kgr. spice. Sunt insă comune în care activitatea culturală a fost mult îngreunată prin absenţa totală a învăţătorilor, cum ar fi de pildă comuna Bulgăruş, jud. Timiş Torontal. La începutul campaniei agricole, la Bulgăruş, s’a întocmit într’o şedinţă de coordonare planul de muncă culturală, revenind învăţătorilor o bună parte din sarcini. Angajamentele ce s’au luat din partea învăţătorilor din comună nu s’au realizat însă nici în proporţie de I»/o. Nimănui nu-i poate scăpa importanţa pe care o au căminele culturale în creşterea conştiinţei ţăranului muncitor. Rezultatele s’au văzut in cadrul primelor munci agricole din vara în curs. La faptul că până în 6 Iulie se seceraseră în întreaga ţară 2.207.102 hectare, au contribuit în bună măsură şi căminele culturale. Datorită în primul rând unei bune organizări a muncii, a legării muncii culturale de problemele care frământă ţărănimea muncitoare, căminele au putut obţine realizări importante. In lumina sarcinilor care le revin in campania de recoltare şi colectare, ele trebue să-şi continue şi să-şi intensifice munca. Ca învăţăminte care se pot desprinde din examinarea activităţii de până acum a căminelor culturale în mobilizarea ţărănimii muncitoare pentru buna desfăşurare a muncilor agricole putem releva următoarele: este necesar în primul rând ca acei care conduc căminele să lege cât mai strâns munca culturală desfăşurată in cămine cu munca practică a câmpului şi cu acţiunile de demascare a uneltirilor duşmanului de clasă., Este dis asemenea necesar că forurile superioare să ducă o muncă de coordonare şi control activ in sprijinul căminelor culturale. Comitetele Provizorii, organizaţiile de massă trebue la rândul lor sa dea un ajutor permanent si efectiv acestei munci. Intelectualii dela ţară trebue să considere ca o datorie de cinste şi patriotică de a fi în primele rânduri în munca culturală pusă în slujba îndeplinirii la timp şi în bune condiţiuni a muncilor agricole, campaniei de colectare etc. In regiunile unde recoltările s’au sfârşit sau sunt pe sfârşite e necesară acţiunea de lămurire a ţărănimii muncitoare în problema desmiriştirilor. Căminele culturale, ajutate de Comitetele Provizorii, au posibilitatea organizării unei mai largi munci de lămurire in această problemă, prin popularizarea experienţei sovietice, lecturi de texte şi conferinţe. In campania de colectare, deasemeni căminelor culturale li se oferă prilejul unei munci rodnice. Popularizarea realizărilor colhoznicilor sovietici, popularizarea fruntaşilor in campania de colectare, lămurirea ţărănimii muncitoare asupra importanţei şi caracterului de clasă al colectărilor, prevenirea şi demascarea prin toate mijloacele a sabotajelor chiabureşti, sunt tot atâtea sarcini de împlinirea cărora depinde prezenţa activă a căminelor culturale în revoluţia culturală a ţării participarea lor puternică la realizarea principalului obiectiv al campaniei de recoltare şi colectare: întărirea alianţei între clasa muncitoare şi ţaranimea muncitoare. Suzana Delciu