Contemporanul, iulie-decembrie 1951 (Anul 5, nr. 248-273)

1951-07-06 / nr. 248

2 Cultura sovietica — ajutor nepreţuit pentru intelectualitatea noastră de prof. ILIE ItOUFIGULESCU Membru în Consiliul General A.R.L.U.S. Arătând că majoritatea covârşitoare a vechii intelectualităţi din ţările de demo­craţie populară a trecut cu hotărire de partea puterii populare, ziarul ,,Pentru Pace Trainică, pentru Democraţie Popu­lară­­“, sublinia în articolul de fond „Noua intelectualitate din ţările de demo­craţie populară”, că această situare masivă a cărturarilor pe poziţii înaintate se da­­toreşte in mare măsură şi faptului că in­telectualii au avut în faţa lor exemplul şi experienţa marii culturi sovietice. In­­tr’adevăr, având prilejul să cunoască În­deaproape uriaşele cuceriri dobândite de intelectualitatea sovietică în toate ramu­rile ştiinţei şi artei, Intelectualii din ţă­rile de democraţie populară, intelectualii din ţara noastră, au înţeles limpede că pentru adevărata cultură nu poate exista decât o singură cale de desvoltare — a­­ceea pe făgaşul căreia cultura sovietică a înregistrat măreţele ei succese. Cu un deceniu înainte de 23 August 1944, Asociaţia Amicii U.R.S.S. înfiin­ţata din iniţiativa Partidului Comunist din România şi care a militat activ pentru prietenia cu U.R.S.S., a educat intelec­tualitatea legată de popor in spiritul dra­gostei faţă de cultura sovietică, a îndru­mat intelectualitatea noastră pe drumul desvoltării tradiţiilor progresiste ale cul­turii noastre. îndată după eliberarea noastră, A.R.­ L.U.S.-ul popularizând cultura sovietică, deschizând intelectualităţii noastre orizon­turile largi ale ştiinţei şi artei sovietice, a adus o contribuţie de seamă în procesul transformării vechilor Intelectuali, ajutân­­du-i să păşească alături de popor, să se situeze pe poziţiile de lupta ale clasei muncitoare. In acest sens, o realizare im­­portantă a fost, la sfârşitul anului trecut, înfiinţarea unei secţii noi — „Cultură, Artă, Ştiinţă”, — în cadrul Consiliului General A.R.L.U.S. Această secţie îşi pro­punea să facă cunoscute în massele largi ale intelectualităţii realizările cele mai noi ale U.R.S.S. în domeniul ştiinţei şi artei, în domeniul culturii, înarmând pe intelectualii noştri cu cunoaşterea drumu­lui istoric străbătut de cultura sovietică, arătându-le aspectele complexe ale tre­cerii de la capitalism la socialism, proble­mele şi uriaşele succese ale construirii comunismului. Munca dusă de această nouă secţie a A.R.L.U.S.-ului este deosebit de variată. Au avut loc zeci de conferinţe, care s-au ocupat de opera marilor gânditori demo­­craţi-revoluţionari ruşi Herţen şi Bie­­linschi ca şi de problema „hozrasciotului" în întreprinderi, de moştenirea marelui pedagog Macarenco ca şi de dreptul pe­nal şi civil sovietic, etc. In domeniul ac­tivităţii în rândurile oamenilor de ştiinţă, conlucrarea cu Institutul de Studii Ro­­mâno-Sovietic, a dat rezultate temeinice. Secţia a colaborat cu diversele Uniuni de artişti şi scriitori, ca şi cu Asociaţiile ştiinţifice din ţara noastră, iniţiindu-se diferite manifestări. Astfel, împreună cu Uniunea Scriitorilor din R.P.R. s’a orga­nizat un symposion, în care au fost des­­bătute problemele ridicate de cea de a doua consfătuire unională a tinerilor scrii­tori sovietici, consfătuire care constitue un tezaur de învăţăminte pentru desvolta­­rea nouii noastre literaturi. (Cuvântările şi discuţiile de la consfătuirea unională vor apare în curând într’o broşură în edi­tura „Cartea Rusă“). Tot în colaborare cu Uniunea Scriitorilor (din R. P. R., A.R.L.U.S. a contribuit la organizarea comemorării a 15 ani de la moartea inte­­reetorului realismului socialist, Gorki. Cu acest prilej s'a deschis o expoziţie, sau a ţinut conferinţe centrale în diverse cercuri, popularizându-se adânc în masse opera genialului scriitor revoluţionar. In colaborare cu „Societatea ştiinţelor medi­cale”, cu A.S.I.T.-ul (Asociaţia ştiinţifică a inginerilor şi tehnicienilor­ cu Socie­tatea de ştiinţe agricole „I. V. Miciurin”, au fost organizate variate manifestări, conferinţe, symposioane, dări de seamă. Deosebit pe importantă pentru consolida­rea legăturilor dintre oamenii de ştiinţă şi artă din Uniunea Sovietică şi cei din Patria noastră este cunoaşterea reci­procă. Prin intermediul Secţiei „Cul­tură, Artă şi Ştiinţă” ajutată de V.O.R.S., s-a adus o contribuţie importantă în acea­stă direcţie. Materialul V.O.R.S. (Asocia­ţia Unională pentru legăturile culturale cu străinătatea) a sosit cu promptitudine şi difuzat de Secţie, a fost de mare folos diverşilor oameni de Cultură de la noi. Ast­­fel, atunci când Teatrul Armatei a avut nevoie de material pentru punerea în sce­nă a operei lui Cornelciuc „Crângul de călini”, A.R.L.U.S.-ul a obţinut prin V.O.R.S., în timpul necesar, o expoziţie de fotografii ilustrând punerea în scenă a spectacolului în U.­R.S.S., articole scrise de specialişti sovietici şi chiar carte de regie. Tot aşa, la cererea Muzeului de Istorie din Sibiu, s'a primit din Uniunea Sovietică­ o serie de piese. Şi pilde din acestea s’ar putea aduce foarte multe. Prin trimiterea, tot prin Intermediul V.O.R.S.-lui, a diverselor opere apărute la noi, a unor articole din R. P. R. asu­pra diferitelor probleme de desvoltare a culturii noastre, oamenii sovietici au putut să ne cunoască mai îndeaproape. In acelaş timp, noi am primit un aju­tor însemnat prin aprecierile făcute în presa sovietică sau de către oamenii de artă şi de ştiinţă sovietică care ne-au vi­zitat ţara, asupra progreselor înregistrate de noi pe plan cultural. Mai cu seamă în cursul „Lunii Priete­niei Româno-Sovietice”, manifestare de­venită tradiţională, a dragostei şi recunoş­tinţei poporului nostru faţă de U.R.S.S., ajutorul primit pe această cale este deo­sebit de important. Anul trecut , în cursul unor întâlniri, care au permis re­prezentanţilor intelectualităţii noastre să cunoască nemijlocit roadele culturii sovie­tice, — savanţii Bâkov şi Gluscenko, isto­ricul Evgrafov, scriitorul Fedin, emeritul om de teatru Markov, ne-au împărtăşit din minunata lor experienţă. Vizita Acad. Bâkov la Institutul de Fiziologie „I. P. Pavlov“, a prof. Gluscenko la unităţile I.C.A.R.-ului, a prof. Evgrafov la cate­drele de ştiinţe sociale ale şcolilor supe­rioare, a lui Constantin Fedin şi P. Mar­kov la Uniunea Scriitorilor, au însemnat pentru oamenii noştri de artă şi ştiinţă prilejuri de îmbogăţire a perspectivelor lor de desvoltare pe drumul culturii so­cialiste. Acelaş lucru trebue spus despre organizarea „Zilelor medicale sovietice” în cadrul cărora o delegaţie în frunte cu Tihon Boldârev, ministrul adjunct al Să­nătăţii din U.R.S.S. a sosit în ţara noa­stră. Vizitele lui Boldârev la Institutele Medico-Farmaceutice din Bucureşti, Tg. Mureş, Iaşi, la Institutul Pasteur din Cluj, conferinţele ţinute de acest eminent om de ştiinţă cu privire la învăţătura pavlo­­viană, la progresele microbiologic­ sovie­tice, ş.a., au adus o însemnată contribuţie îndreptării medicinii noastre pe făgaşul celei mai înaintate ştiinţe din lume, ştiinţa sovietică. Recenta prezenţă în patria noastră a criticului de artă Martînov a constituit un ajutor direct adus artei noastre în des­­voltarea ei pe drumul realismului socia­list. Deosebit de importante sunt şi călăto­riile diverselor categorii de intelectuali din ţara noastră în Uniunea Sovietică. Scriitori, artişti plastici, tehnicieni, agro­­biologi ş.a. au vizitat Ţara Socialismului victorios întorcându-se înarmaţi cu o bo­gată experienţă. Prin intermediul ARLUS- ului, în conferinţe, symposioane, dări de seamă, ei au împărtăşit cunoştinţele câşti­gate, le-au popularizat în rândul massel­or din ţara noastră. Organul ARLUS-ului, „Veac Nou", duce o susţinută muncă de popularizare a cul­turii sovietice. In „Veac Nou“ apar o serie de articole privind probleme de artă, literatură, ştiinţă, prin care inte­lectualitatea noastră este ţinută la curent cu activitatea din aceste domenii a oame­­nilor de artă şi cultură sovietici. In ge­neral revista se bucură de popularitate în rândul Intelectualilor. O activitate foarte importantă desfac­şoară ARLUS-ul prin Intermediul Editurii „Cartea Rusă“. Publicarea unor volume de critică artistică şi literară cum sunt: „Viaţa mea în artă“, de C. S. Stanislav­­schi, „Studii de critică literară“ de V. Vorov­­schi, ,,L. Tolstoi în critica rusă“, „Lenin şi problemele literaturii ruse" de Mellah, publicarea operelor democraţilor revolu­ţionari Bielinski, Cemâşevschi, Dobroliu­bov, Pisarev, etc. are o mare însemnătate pentru lămurirea problemelor care-i preo­cupă pe scriitorii, criticii şi artiştii din ţara noastră. O carte ca „Din Istoria con­struirii culturii socialiste“ de Simonov, poate fi un îndreptar de preţ pentru acti­viştii de pe frontul cultural din ţara noastră. Prin bogatul ei conţinut de idei, prin înaltul exemplu pe care-l oferă eroii ei, beletristica sovietică are o înrâurire pro­fundă asupra conştiinţei intelectualilor noştri pe care-i ajută să se elibereze mai repede de rămăşiţele ideologiei burgheze, să devină adevăraţi intelectuali puşi în slujba poporului, însufleţiţi de măreţele idei ale comunismului. De o foarte mare importanţă pentru desvoltarea posibilităţilor creatoare în spirit nou a intelectualităţii noastre este cunoaşterea limbii ruse, limba în care s’au publicat operele genialilor corifei ai ştiin­ţei, Lenin şi Stalin. Şi în această direcţie ARLUS-ul şi-a adus contribuţia, ducând o muncă susţinută pentru îmbunătăţirea mijloacelor de predare a limbii ruse în ţara­ noastră, pentru însuşirea de către profesorii de limba rusă a unei metodolo­gii ştiinţifice. Dacă a înregistrat până acum succese însemnate, munca ARLUS-ului în rându­rile intelectualilor prezintă însă şi o serie de slăbiciuni, care trebuesc scoase la lu­mină, pentru a putea fi înlăturate. ARLUS-ul a desfăşurat o anumită acti­vitate în unităţile de producţie unde se formează astăzi noi cadre de intelectuali ridicaţi din rândurile muncitorimii. Acea­stă acţiune, ca şi în general munca printre intelectuali s’a rezumat mai cu seamă la Capitală şi la centrele universitare mari, necuprinzând încă întreaga ţară. Pe de altă parte, ARLUS-ul şi-a îndrep­tat atenţia mai cu seamă în direcţia vârfu­rilor intelectualităţii, neizbutind încă să mobilizeze în jurul acţiunii de populari­­­zare şi însuşire a ştiinţei şi culturii sovie­tice massa largă a intelectualilor din ţara noastră. Exemple bune — cum a fost ani­versarea a 175 ani de la înfiinţarea Tea­trului Mare din U.R.S.S., care a preocu­pat cele mai largi pături de scriitori şi ar­tişti din ţara noastră sau organizarea, în colaborare cu direcţia Teatrului Naţional din Bucureşti, a unor cercuri „Stanislav­­schi", care au cuprins toate unităţile de muncă ale acestui important colectiv ar­tistic şi care au început să se extindă şi la celelalte teatre din Bucureşti şi pro­vincie — nu au fost încă în destulă măsură extinse şi la alte ramuri de activitate. Preocupându-se de prezentarea actuali­tăţii sovietice, ARLUS-ul nu reuşeşte to­tuşi să oglindească întotdeauna destul de prompt, de viu, de complet, realizările ştiinţei, literaturii şi artei sovietice în des­voltarea lor impetuoasă. Trebue remarcat de asemenea că de multe ori calitatea acţiunilor, duse de ARLUS pentru popularizarea ştiinţei, ar­tei şi literaturii sovietice, nu este la înăl­ţimea problemelor ridicate, nu valorifică toate posibilităţile noastre în însemnata sarcină de transmitere a bogăţiei culturii sovietice. Nu întotdeauna­­ sunt întrebuin­ţate cele mai competente persoane din rândul intelectualităţii noastre, care ar putea să susţină cu succes diferite acţiuni organizate de ARLUS. De asemenea, nu se utilizează în suficientă măsură pentru do­cumentare o serie întreagă de materiale existente în „Analele Româno-Sovietice“ şi în „Probleme de literatură şi artă“. Nu sunt folosite suficient bogata bibliotecă muzicală a ARLUS-ului, fişierul bibliogra­fic al Bibliotecii teatrale ARLUS ş.a. Organizând temeinic munca organiza­ţiilor sale din fiecare centru regional, raional, din fiecare cerc, astfel încât în raza lor de acţiune să fie cuprinsă­­ în­treaga masă a intelectualităţii, de la aca­demicieni, profesori şi conferenţiari uni­versitari, până la agronomii din S.M.T.-uri şi învăţătorii din cele mai îndepărtate cătune ale ţării, sporind lupta pentru o înaltă calitate a manifestărilor şi pentru o mare operativitate în difuzarea şi popu­larizarea actualităţii culturale sovietice, descoperind în acest scop forme noi, va­riate, atrăgătoare, ARLUS-ul va izbuti să înlăture lipsurile din munca sa, să des­­volte mai departe succesele obţinute până acum. In marea acţiune întreprinsă de Parti­dul Muncitoresc Român pentru făurirea unei noi intelectualităţi în ţara noastră, a unei intelectualităţi înarmate cu ideologia marxist-leninistă, a unei intelectualităţi combative în lupta împotriva cosmopolitis­mului reacţionar, a ideologiei burgheze duşmănoase, a duşmanilor păcii şi socialis­mului, în lupta pentru o viaţă liberă şi fericită, noi trebue să urmăm marele exemplu al U.R.S.S. care a realizat pe acest tărîm succese minunate. In această muncă ARLUS-ul trebue, și are posibili­tatea, de a da o contribuţie din cele mai importante. Sesiunea Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S. închinată învăţăturii­ lui Pavlov a dat un nou avânt şi desvoltării ştiinţei Patriei noastre. In multe din fa­cultăţile învăţământului nostru superior, în institutele de cercetări ştiinţifice, în numeroase reviste şi publicaţii, au în­ceput să fie răspândite ideile înaintate ale lui Pavlov şi ale continuatorilor săi. Un eveniment de seamă în viaţa noa­stră ştiinţifică îl constitue apariţia „Ope­relor alese" ale lui I. P. Pavlov, (vol. II, Editura Academiei R. P. R.). Acest volum cuprinde unele dintre cele mai importante lucrări ale lui Pavlov, din diferite etape ale activităţii sale, privi­toare la problemele fiziologiei activităţii nervoase superioare. Faptul că lucrările din acest volum îmbrăţişează o perioadă de muncă creatoare de peste trei decenii ne oferă posibilitatea să parcurgem în­suşi drumul nedefrişat pe care s’a avân­tat gândirea lui Pavlov, să urmărim felul cum au evoluat cercetările sale variate şi complexe, să aprofundam învăţătura sa aşa cum ea a crescut şi s'a precizat în decursul unei activităţi neîntrerupte de zeci de ani. Prin reflexul condiţionat, Pavlov a descoperit nu numai fenomenul de bază al activităţii nervoase superioare, dar şi metoda principală de studiere a acestei activităţi. Preflexul condiţionat a deschis pentru prima oară posibilitatea studierii unui creer normal, fără intervenţii chi­rurgicale sau leziuni, a unui creer care funcţionează in totalitatea sa. Reflexul condiţionat ne arată că în permanenţă pe creer, ca într’o centrală telefonică, se stabilesc anumite legături noi şi se întrerup anumite legături vechi. In afară de mecanismul stabilirii legă­turilor temporare, activitatea creerului cu­noaşte şi mecanismul analizatorilor, adică funcţia de analiză a emisferelor cerebrale, de diferenţiere a diferitelor însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor din realitate. Analizatorii sunt compuşi din aparatele periferice, receptoare, ale organelor de simţ, caile nervoase aferente şi celulele corespunzătoare din emisferele cerebrale. Cele două procese fundamentale ale scoarţei cerebrale, excitaţia şi inhibiţia, deşi sunt opuse, apar şi se desvoltă într-o unitate indisolubilă, se influenţează reci­proc. Această interdependenţă se reali­zează pe baza legii fundamentale stabilite de Pavlov , legea Inducţiei reciproce. Legile activităţii nervoase superioare descoperite de Pavlov ne dau un tablou complex al activităţii creerului. Dinamica corticală reprezintă o înlănţuire continuă de procese de excitaţie şi inhibiţie de diferite intensităţi, formarea şi stingerea neîntreruptă a unor focare de excitaţie şi inhibiţie în scoarţă, care sunt în legă­tură cu schimbările produse î­n lumea exte­rioară şi în interiorul organismului. Dar mai mult, faptul că condiţiile mediului, ambianţa, rămâne un anumit timp aceeaş sau se repetă, determină o fixare pe scoarţa cerebrală a distribuţiei stărilor de excitaţie şi inhibiţie, o sistematizare a acestor stări apărute într-o anumită pe­rioadă, determină ceea ce Pavlov a numit un stereotip dinamic. La un fir roşu străbate prin lucrările din acest volum, preocuparea lui Pavlov de a rezolva probleme de impor­tanţă vitală pentru om — „realizare su­premă a naturii, întruchiparea supremă a resurselor ei nelimitate”. Deşi Pavlov a studiat mare parte din viaţa sa în mod experimental, pe animale, el a avut în permanenţă drept scop să ajungă la astfel de rezultate care să ajute viaţa omului, care să ne dea posibilitatea să înţelegem în mod ştiinţific, materialist, viaţa psihică a omului. Defăimătorii învăţăturii lui Pavlov au încercat să denatureze ideile care, prezentându-l ca un „mecanicist“, care ar fi negat viaţa psihică subiectivă, ar fi redus psihicul la fiziologie, ar fi bi­ologi­zat omul, aplicându-i mecanic re­zultatele obţinute pe animale. Dar înseşi lucrările lui Pavlov infirmă fără putinţă de tăgadă aceste teze. Pavlov a fost un inamic neîmpăcat al psihologiei idealiste, al interpretării animiste a vieţii psihice. Dar el nu numai că recunoştea necesi­tatea psihologiei, dar şi vedea în cerce­tarea obiectivă a problemelor de fizio­logie primul pas pentru înţelegerea ştiin­ţifică, a vieţii psihice a omului. Pavlov a militat tocmai pentru desvoltarea unei psihologii ştiinţifice, pentru unirea fizio­logiei cu psihologia; mare parte din „reuniunile de Miercuri“ el le-a con­sacrat — cum îi plăcea să se exprime — aranjării căsătoriei dintre fiziologie şi psihologie. Pavlov a şi realizat primul act al acestei căsătorii: în reflexul condi­ţionat el a descoperit un astfel de feno­men care reprezintă o punte între fizio­logie şi psihic, un fenomen la care între­zărim în acelaş timp un aspect fiziologic şi altul psihic- Ceea ce din punct de ve­dere fiziologic este legătura temporară dintre doi centri nervoşi ai creerului, co­respunzător excitaţiei provocate de doi stimuli exteriori, dii punct de vedere psihic este oglindirea subiectivă a le­găturii existente între două obiecte sau fenomene ale lumii obiective. Descope­ririle lui Pavlov deschid calea studiului materialist al unităţii dintre fiziologic şi psihic, dintre obiectiv şi subiectiv. O însemnătate uriaşă pentru aprofun­darea acestei probleme o are învăţătura lui Pavlov despre cel de al doilea sistem de semnalizare. Această învăţătură dove­deşte tocmai faptul că Pavlov n’a redus în mod mecanicist pe om la animal, că el a arătat că numai la om apare cel de al doilea sistem de semnalizare, adică acea activitate reflex condiţionată în legătură cu cuvintele unei anumite limbi. La om şi cuvântul reprezintă un excitant condi­ţional. Obiectele şi fenomenele, acţio­nând asupra simţurilor şi oglindindu-se în senzaţiile, percepţiile şi reprezentările noastre, determină reflexe condiţionate; acestea reprezintă primul sistem de sem­nalizare a realităţii. Cuvintele, care sem­nifică obiectele sau fenomenele respec­tive, determină deasemeni reflexe condi­ţionate, înlocuind acţiunea directă a ace­stor obiecte sau fenomene ; cuvintele re­prezintă de aceea semnale ale semnalelor — al doilea sistem de semnalizare. Geniala icdee a­ lui Pavlov cu privire la cel de al doilea sistem de semnalizare scoate în evidenţă rolul limbii în apariţia şi desvoltarea gândirii, a conştiinţei ome­neşti. Se ştie că încă Engels considera limba drept un factor esenţial al trans­formării maimuţiii în om în procesul mun­cii. In lucrarea sa : „Marxismul şi problemele lingvisticii” tovarăşul Stalin arată: „In Istoria omenirii, limba sonoră este una din forţele care au ajutat pe oa­meni să se desprindă din lumea animală, să se unească în societăţi, să-şi desvolte gândirea, să organizeze producţia socială, să lupte cu succes cu forţele naturii şi să ajungă la progresul pe care îl avem în prezent” (Ed. P.M.R., pag. 48). Activitatea reflex condiţionată a emis­ferelor cerebrale în legătură cu al doilea sistem de semnalizare ne explică posibili­tatea creerului omenesc de a oglindi în mod complex şi profund realitatea, de a reflecta experienţa anterioară şi de a pre­vedea desvoltarea viitoare a realităţii, de a reflecta însuşirile esenţiale ale obiec­telor şi fenomenelor realităţii, sub forma noţiunilor şi judecăţilor, de a orienta o­­mul în acţiunile sale conştiente de trans­formare a realităţii. Cercetările profesorului Ivanov-Smo­­lenski, care reprezintă o continuare crea­toare a învăţăturii lui Pavlov arată cum, pe măsura evoluţiei vârstei copilului, ce­ea ce se petrece în primul sistem de sem­nalizare, experienţa directă, îşi găseşte o oglindire tot mai complectă şi mai pre­cisă, în al doilea sistem,­­devine tot mai accesibil formulării verbale şi înţelegerii conştiente. învăţătura lui Pavlov şi a continuatorilor săi scoate astfel în evi­denţă rolul celui de al doilea sistem de semnalizare ca bază fiziologică a con­ştiinţei omului, dovedeşte pe bază expe­rimentală Justeţea tezei enunţată de Marx şi Engels în „Ideologia germană”: „Limba­­ aceasta este conştiinţa în acţiune”. O însemnătate uriaşă are teoria lui Pavlov asupra tipurilor de sistem ner­vos. Cercetând, reflexele condiţionate în condiţii extrem de variate, Pavlov şi co­laboratorii săi au constatat treptat diver­sitatea sistemelor nervoase la diferiţi câini. Stabilind trei criterii fundamen­tale pentru clasificarea sistemelor ner­voase — energia (intensitatea) proceselor de excitaţie şi inhibiţie, echilibrul dintre ele şi mobilitatea lor — Pavlov a ajuns la evidenţierea în practică a patru tipuri de sistem nervos, care reprezintă baza fiziologică a tipurilor de temperament. In directă legătură cu tipologia siste­mului nervos s’a desvoltat şi învăţătura lui Pavlov asupra nevrozelor şi psihozelor. Studiind nevrozele experimentale obţinute în laborator şi metodele de vindecare a lor, Pavlov şi colaboratorii săi au urmărit să aplice „cu precauţiune” datele obţinute pe animale la om, să studieze bolile ner­voase şi psihice în clinică. Orientarea activităţii sale în acest domeniu, în special în ultima perioadă a vieţii, arată limpede că Pavlov concepea chiar cele mai teore­­tice cercetări ca având importanţă în măsura în care duc la rezultate practice, la mijloace de uşurare a vieţii omului în adevăr, pe baza teoriei sale, Pavlov şi colaboratorii săi au ajuns la descope­rirea unor metode terapeutice noi, de mare însemnătate. Studierea felului cum unele mijloace farmacologice, bromul şi cofeina, acţionează asupra inhibiţiei şi excitaţiei şi stabilirea rolului dozelor în raport cu tipul de sistem nervos, desco­perirea terapeuticii prin somn — au des­chis căi noi în psihiatrie și în general în medicină; astfel, în zilele noastre un număr tot mai mare de boli — ca maladia ulceroasă și hipertensiunea — au început să fie vindecate prin somn. ■ÂT Ideile lui Pavlov cuprinse în acest volum sunt de mare însemnătate pentru oamenii de ştiinţă de diferite specialităţi. Pentru biologie, în general, pentru fizio­logie în special, învăţătura lui Pavlov con­­firmă şi îmbogăţeşte tezele fundamentale ale micturinismului în domeniul cel mai important al vieţii, cel al relaţiilor dintre organismul animalelor superioare şi mediu, dintre om şi mediu. In cazul omului, creerul este acel organ care face posibil ca aceste relaţii cu mediul să fie auto­reglate, să fie perfecţionate continuu. Pavlov a arătat deasemeni că modi­ficările sistemului nervos central dobândite sub influenţa mediului pot fi transmise ereditar, că probabil chiar reflexele în­născute au fost anterior reflexe condiţio­nate. Pavlov nu numai că a creat în do­meniul fiziologiei cel mai important ca­pitol, cel referitor la activitatea ner­voasă superioară, dar, dat fiind rolul di­riguitor al creerului în toate funcţiunile interne ale organismului, niciun capitol al fiziologiei nu poate fi studiat decât pe baza învăţăturii lui Pavlov. Aceasta e valabil şi pentru toate ramurile me­dicinii curative şi preventive, care nu pot progresa decât pe­ baza cunoaşterii mecanismului organismului uman, învăţătura lui Pavlov are o însemnătate uriaşă pentru psihologie şi pedagogie. Ea nu numai că deschide calea interpretării materialiste a tuturor proceselor psihice, dar ne şi arată posibilitatea transformării lor în sensul dorit, a educării lor. Tocmai marea plasticitate a emisferelor cerebrale, ca însuşire fundamentală a creerului omu­lui, determină această posibilitate, face ca însăşi particularităţile ereditare ale siste­mului nervos să aibe în general o însem­nătate secundară în raport cu Influenţa condiţiilor istorico-sociale, cu influenţa educaţiei, învăţătura lui Pavlov are o însemnătate deosebită pentru filosofie. Descoperirile lui Pavlov întăresc odată mai mult, prin fapte, experimental, teza materialismului dialectic în problema supremă a filosofiei, cea a raportului dintre materie şi psihic,­­dintre creer şi gândire. Învăţătura lui Pavlov reprezintă o armă ascuţită în lupta împotriva „filosofiei fără creer”, cum numea Lenin idealismul, însăşi descoperi­­rea reflexului condiţionat, cum arăta Pavlov, a întâmpinat duşmănia idealiştilor de toate nuanţele. Sherrington îi declara încă cu mulţi­ ani înainte lui Pavlov că reflexele condiţionate nu vor avea succes în Anglia „deoarece ele miros a materialism” (pag. 201). De atunci She­rrington şi-a pus tot mai mult „cerce­tările” sale în solda trusturilor imperia­liste. In ultima sa carte, apărută în 1942, „Omul şi natura sa”, „fiziologul” She­rrington arată că mecanismele complexe ale activităţii cerebrale sunt puse în acţiune de un „principiu psihic" care există în afara creerului, iar cunoaşterea legilor creerului nu este o problemă a ştiinţei ci a... teologiei. Aceste „prin­cipii” ale fiziologiei burgheze fac astăzi parte intrinsecă din arsenalul propagandei imperialiste de pregătire a unui nou război mondial. La timpul său, Pavlov a numit aceste „principii de fiziologie” ale lui Sherrington „barbare“. Prin descoperirile sale, prin interpretarea ştiinţifică pe care a dat-o nevrozelor şi psihozelor, vi­selor, hipnozei şi somnului (somnul re­prezentând o inhibiţie totală a emisfe­relor cerebrale), Pavlov a dat lovi­turi nimicitoare idealismului, care consi­deră aceste fenomene ca manifestări oculte şi le exploatează ca un izvor de misticism. Studiind lucrările lui Pavlov nu-ţi poţi stăpâni admiraţia pentru bogăţia şi fecun­ditatea ideilor sale, devii tot mai avid să cunoşti întreaga sa operă şi măreţele realizări ale ştiinţei sovietice care o con­tinuă şi o desvoltă. Căci oamenii de ştiinţă sovietici desvoltă pe dimensiuni uriaşe învăţătura lui I. P. Pavlov în con­diţiile făuririi acelei lumi în care creerul omului — al omului eliberat definitiv de exploatare şi de forţele tainice ale naturii — devine cu adevărat stăpânul lumii în­conjurătoare şi al naturii sale proprii. v. Ion M. Bălănescu / I. P. PAVLOV: „Opere alese“ (volumul II) Al. Moghioroş: Partidul, făuritorul şi că­lăuzitorul organizaţiei comuniste de tine­ret. Ed. Tineretului, 22 pag. lei 5. *** Partidul bolşevic în lupta pentru refacerea şi desvoltarea economiei naţio­nale a U.R.S.S. în perioada de după răz­boi. Ed. P.M.R., pag. 144, 30 lei. Wilhem Plock: La a 5-a aniversare a întemeierii Partidului Socialist Unit din Germania. Ed. P.M.R., 14 pag. lei 6. Ernő Gero : Rezultatele primului an al Planului Cincinal şi sarcinile viitoare In domeniul construcţiei socialiste în econo­mia naţională. Ed. P. M. R., pag. 60, lei 20. C. Ostroviţianov: Cu privire la problema mărfii în economia sovietică. Ed. P.M.R., pag. 24, lei G. G. Sorochin : Organizarea muncii de în­tocmire şi de realizare a planului econo­mic. Ed. P.M.R., pag. 27, lei G. M. Garcuşenco: Cum trebue să fie pregătite şi ţinute lecţiile la şcoala poli­tică. Ed. P.M.R., pag. 62, lei 8. ★ Mihail Eminescu: Poezii. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. (Biblioteca pentru toţi). 300 pag. lei 60. Raicu Ionescu-Rîon: Culegere de arti­cole. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. 133 pag. lei 60. Molifere : Georges Dandin sau soţul pă­călit. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. 91 pag. lei 25. .-C. Stanislavschi: Viaţa mea în artă. E­­ditţia îl­a revăzută. Editura Cartea Rusă. 511 pag. lei 170. -Caterina Vinogradskaia: Femeia depu­tat — S’au întâlnit la Moscova. (Scenarii). Ed. Cartea Rusă. 139 pag. lei 75. E. Ilin: Gulia Coroliova. Ed. Tineretului. 178 pag. lei 80. Covesnicova, N. Savina : Istoricul unei grădiniţe de copii. Ed. U.F.D.R. 43 pag. lei 20 I. Sotnic: O pasăre nemaivăzută. Ed. Tineretului, 100 pag­. lei 40. Cîap­­u-11: Un bun de preţ (nuvele). Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. 167 pag. lei 50.­­Tadeusz Konwicki: Șantierul. Editura de Stat pentru Literatură şi Artă. 100 pag. lei 32. * * * Studii despre Gorki. Ed. Cartea Rusă. 332 pag. lei 130. ★l Sabin Drăgoi: Două dansuri pentru or­chestră pe teme populare. Ed. de Stat. 67 pag. lei 600. Tudor Ciortea: Suita pentru pian pa teme populare tămâvene. Editura de Stat. 24 pag. lei 100. Sfârşit de an la Şcoala de Literatură şi Critică Literară „Mihail Eminescu“ Revoluţia culturală care se desfăşoară în ţara noastră a scos la iveală zeci şi zeci de talente literare din mijlocul po­porului muncitor. Pentru justa îndrumare a acestor talente, pentru creşterea lor ideologică şi artistică s-a înfiinţat în toamna anului trecut şcoala de literatură şi critică literară „Mihail Eminescu”, în­săşi existenţa acestei şcoli arată intere­sul şi grija deosebită a Partidului şi Gu­vernului nostru pentru desvoltarea lite­raturii, pentru creşterea şi îndrumarea cadrelor tinere de scriitori, pentru pro­gresul culturii noastre. Şcoala de litera­tură şi critică literară „Mihail Eminescu" organizată de Uniunea Scriitorilor din R. P. R. a obţinut în primul său an de activitate o serie de succese care dove­desc că s-a depus o muncă încordată şi susţinută din partea corpului didactic. In acest an şcoala a format un număr de tineri scriitori care, fără îndoială, vor aduce o contribuţie însemnată în lupta pentru desvoltarea şi înflorirea literatu­rii noastre. Celor 65 de absolvenţi ai şcolii, în mare parte fii de muncitori şi ţărani muncitori, li s-au creiat în cursul anului bune condiţii de studiu. Datorită acestui fapt, ei au obţinut succese însem­nate în munca depusă pentru creşterea nivelului lor ideologic şi politic. Foştii studenţi ai şcolii au astăzi o viziune mult mai clară şi mai largă asupra vieţii, un mai bogat bagaj de cunoştinţe, care le va permite să activeze cu mai mult fo­los pe frontul literaturii. O consecinţă a desvoltării culturale şi politice a studen­ţilor este creşterea vizibilă înregistrată de creaţia lor. încă în timpul studiului, tinerii Ion Filduş, Florea Saioc şi Ilie Furcaru au fost premiaţi pentru lucră­rile lor, cu prilejul concursului organizat de Editura Tineretului. Succese însem­nate au putut fi înregistrate deasemeni în poeziile lui Victor Felea, care a reuşit în bună măsură să se desbare de accen­tele intimiste frecvente în poezia sa şi să se îndrepte către o poezie realistă cu caracter militant. Poemul „Despre Dof­­tana" al lui Vasile Iosif, progresul rea­lizat de Constanţa Tudorache de la poe­zia slabă publicată în placheta „Zece poeţi tineri“ la poemul închinat tovarăşei Ana Pauker, publicat în „Viaţa Româ­nească", sunt tot atâtea dovezi grăitoare ale creşterii vizibile de care dau dovadă studenţii şcolii. Roadele muncii lor se vor oglindi dealtfel într’o antologie care va apare în curând. Există suficient ima­terial valoros pentru ca prin grija atentă a Editurii de Stat pentru­­ Literatură şi Artă, această antologie să cuprindă­ cele mai bune creaţii ale poeţilor din prima promoţie a şcolii de literatură şi critică literară „Mihail Eminescu”. Munca pen­tru formarea acestui nou detaşament de luptători pe frontul literaturii noastre a întâmpinat o serie de dificultăţi serioase. Când s’a creat şcoala de literatură şi critică literară, lipsea o experienţă în această direcţie şi apăreau nenumărate greutăţi care ţineau în primul rând de caracterul nou al programului de studiu. Astfel a fost necesar ca, pe baza lucrărilor sovietice, să se organizeze un curs de teo­rie şi critică literară. Acest curs trebuia a­­daptat specificului şcolii, ceeace s’a reali­zat în bună măsură. Apoi, şcoala nu avea un corp didactic calificat; corpul didac­tic s’a format în cursul activităţii însăşi şi a reuşit să suplinească cu succes lip­surile sale inevitabile, prin mobilizarea în jurul şcolii a numeroşi profesori univer­sitari, scriitori, critici şi­­istorici literari, activişti şi propagandişti de partid. Pen­tru a avea o imagine mai clară a greu­tăţilor întâmpinate ,trebue să luăm în considerare faptul că seminariile şi cursu­rile şcolii au fost urmate de studenţi cu un nivel cultural, ideologic şi politic foarte deosebit. Corpul didactic a depus eforturi deosebite pentru ca diversele ma­terii să poată fi însuşite de studenţii cu un nivel mai scoborît şi în acelaş timp să îmbogăţească bagajul cultural şi să lărgească orizontul politic al celor cu un nivel mai ridicat. Conferenţiarii s-au referit adesea la caracterul specific al muncii scriitorilor şi au dat o serie de îndrumări preţioase. Primul an de activitate a şcolii ,a fost un an de rodnică experienţă. Analizând succesele dobândite, se vor putea adânci realizările, pentru a se obţine noi biruin­ţe. Pe de altă parte, va trebui să se tragă concluzii şi­­din lipsurile manifes­tate. Lipsurile au fost legate în primul rând de spiritul de diletantism cu care s’a alcătuit uneori programul sau au fost pregătite unele lecţii. In ceea ce priveşte programul, epare clar că ar fi fost ne­cesar să se acorde o atenţie mult mai mare studiului gramaticii­ şi ortografiei limbii noastre, studiului istoriei literaturii române. O mai mare adâncire a studiului literaturii sovietice, ar fi permis elevi­lor şcolii să avanseze şi mai mult în cla­­rificarea problemelor de bază ale crea­ţiei lor. Subapreciind uneori importanţa limbii ca element de bază al maestriei artistice, neglijând importanţa folosirii experienţei bogatei noastre moşteniri cla­sice, conducerea şcolii nu a acordat ti­nerilor ucenici ai literaturii noastre tot a­­jutorul de care aveau nevoe. Uniunea Scrii­torilor din R.P.R., căreia ii revine sar­­cina organizării cursurilor acestei şcoli şi în bună măsură răspunderea pentru buna ei funcţionare, trebue să se îngri­jească din vreme ca viitorul an şcolar să decurgă în condiţii cât mai bune cu putinţă. Pentru aceasta este necesar în primul rând un program de studiu, în­tocmit în mod ştiinţific şi corespunzând pe deplin necesităţii unei bune pregătiri a cursurilor pentru toate specialităţile. Am arătat mai sus că absolvenţii şcolii de literatură au înregistrat progrese vizi­bile în creaţia lor. Aceste progrese nu ar fi fost posibile, dacă direcţia şi corpul didactic al şcolii nu s’ar fi preocupat îndeaproape de această problemă, dacă foştii studenţi nu a ar fi primit ajutorul fră­ţesc al unora dintre scriitorii de frunte, ca maestrul: Mihail Sadoveanu, maestrul A. Tom­a, Mihai Beniuc, Maria Banuş, Marcel Ereslaşu, Petru Dumitriu, Dan Deşliu, Veronica Porumbacu, etc. O do­vadă elocventă a grijii ce s’a acordat creşterii şi desvoltării creaţiei studenţi­lor şcolii, este însăşi redactarea revistei de uz intern „Prima promoţie”, revistă care cuprinde producţiile cele mai bune ale studenţilor. Toate aceste succese do­i dândite în primul an de activitate, vor­besc’ dela sine. Dar ele nu ne pot face să trecem cu vederea ,faptul că uneori studenţii nu aplicau în propriile lor creaţii principiile şi metodele pe care le’ învăţau la cursurile de teorie literară,­ istoria literaturii române, etc. Faptul că în unele seminarii s’au observat tendinţe obiectiviste în felul cum erau formulate cr­iticile, faptul că în anumite creaţii li-­ terare mai persistă rămăşiţe de prolet-o­cultism, sau că unii poeţi din şcoală au­ alunecat pe panta unei poezii intimiste*­ dovedeşte că munca desfăşuraţi pentr® a lega în mod viu, concret, teoria de prac-'î tica muncii de creaţie nu a dat rezulta-’7 tele aşteptate. Desigur că lipsuri în ge­nul celor amintite nu pot fi apreciate just­ decât dacă le privim în legătură cu în­­treaga viaţă literară din ţara noastră. A­­ceste devieri sunt în bună măsură con­secinţa unor manifestări liberaliste în domeniul literaturii, manifestări care n’au fost combătute la timp şi cu destulă ascuţime.­­ Critica adusă de „Scânteia” prin arti­colul „Când poetul se depărtează de via­ţă”, atrage atenţia asupra acestei pro­bleme. Absolvenţii Şcolii de Literatură şi Critică literară trebue să întărească fron­tul nostru cultural, să dea poporului mun­citor operele bogate în idei, de un înalt nivel calitativ, pe care acesta le aşteaptă de la el. Pentru ca munca să se desfăşoare anul viitor în condiţii cât mai bune, este necesar ca Uniunea Scriitorilor să acorde o atenţie deosebită selecţionării viitoarelor cadre de studenţi, dintre tinerii cu cele mai mari posibilităţi, cu spirit de răs­pundere şi cu o demnă comportare mo­ rară. , Primii 65 de absolvenţi ai Şcolii de Li­teratură şi Critică literară, înarmaţi due cunoştinţele însuşite în şcoală, intră în frontul literar. Uniunea Scriitorilor din R.P.R. a obţinut un succes real în creş­terea şi orientarea lor. Dar acest succes trebue consolidat. "Secţia de îndrumare a tinerilor noştri scriitori, din cadru­l Uniunii, va trebui să-i urmărească mai departe pe absolvenţi­’ şcolii, care, departe de a fi azi scriitori desăvârşiţi, mai au mult, foarte mult de învăţat. Şi ei nu vor putea fi cu adevă­rat scriitorii de care are nevoe literatura noastră, dacă vor fi lăsaţi să se descurce singuri în munca grea ce le stă înainte.­ Absolvenţii şcolii sunt datori să-şi desă­vârşească măestria artistică, să şi îmbogă­ţească neîncetat cunoştinţele, să-şi ridice nivelul politic şi ideologic. Acolo unde vor munci — în cenacluri, redacţii sau edi­turi — ei trebue să fie un exemplu de conştiinciozitate şi de disciplină prole­tară. Luptând împotriva influenţelor vătă­mătoare ale ideologiei duşmanului de clasă, pentru o literatură pătrunsă de spi­rit de partid, ei pot şi trebue să contribue la îmbogăţirea şi desvoltarea literaturii noastre, care să devină o armă din ce în ce mai puternică în marea bătălie pentru apărarea păcii și construirea socialis­mului.

Next