Contemporanul, iulie-decembrie 1951 (Anul 5, nr. 248-273)

1951-07-06 / nr. 248

împotriva denaturărilor ideologice în literatură*) (Articol apărut în „Pravda“ Nr. 183 (12020) din 2 iulie 1951) In numărul cinci al revistei „Zvezda" a fost publicată poezia poetului ucrainian V. Sostura „Iubește Ucraina". Revistele noastre sunt serioase arme ideologice ale Partidului. Ele au meni­rea să desfăşoare în masse o importantă muncă educativă. Acest lucru obligă re­dacţia fiecărei reviste să selecţioneze cu cea mai mare scrupulozitate creaţiile li­terare destinate publicării în paginile re­vistei Faptele au arătat că redacţia revistei „Zvezda” nu îndeplineşte aceste cerinţe. Ea a dat dovadă de o totală lipsă de răs­pundere, publicând poezia lui V. Sostura fără ca s-o fi discutat în prealabil în co­lectivul redacţional. Provoacă mirare în primul rând faptul că redacţia revistei şi redactorul şef V. Druzin, au ales pentru publicare din­tre numeroasele lucrări ale lui V. Sosiu la tocmai poezia „Iubeşte Ucraina” con­struită pe o bază profund greşită din punct de vedere ideologic. Judecând după titlul poeziei este vorba, în cazul de faţă, de intenţia auto­­­relui de a da o întruchipare artistică mă­­reţei idei a patriotismului sovietic. Tema iubirii de Patrie este o temă nobilă şi înălţătoare a literaturii noas­tre. Patriotismul sovietic creator este o puternică forţă motrice a societăţii noas­tre „In patriotsmul sovietic se împletesc armonios tradiţiile naţionale ale popoare­lor cu interesele vitale generale ale tu­turor oamenilor muncii din Uniunea So­vietică” (I. V. Stalin). Fiecare creaţie literară în car­e tema dragostei faţă de Patria socialistă este prezentată cu talent, trezeşte în inimile noastre puternice sentimente patriotice. Din păcate, poezia lui V. Sostura „Iu­beşte Ucraina” nu provoacă asemenea sentimente. Mai mult, ea provoacă un sentiment de desamăgire şi de protest. Intr’adevăr, în poezia sa poetul ne chea­mă să iubim Ucraina. Se naşte întreba­rea: despre care Ucraină este vorba, ce Ucraină preamăreşte V. Slesiura? Prea­măreşte el acea Ucraină care veacuri în­tregi a gemut sub jugul exploatatorilor, a cărei durere şi amărăciune s’au revăr­sat în versurile pline de mânie ale lui Taras Sevcenco? „Mai negri ca pământul, pe pământ Rătăcesc oamenii; pustii sunt Grădinile verzi; bordeele acoperite de praf au putrezit. S’au şubrezit; iazurile au fost năpădite de buruieni. Pretutindeni în frumoasa Ucraină Boer­mea cruntă a înhămat oamenii la jug... Şi pier, pier mereu in robie feciorii de viteji. Şi-i foarte greu, îngrozitor de greu Să pieri în pustiul acesta . E şi mai greu în Ucraina Să vezi totul, să plângi — şi să taci“. Sau este oare vorba în poezia lui V Sosiura de noua, înfiorătoarea Ucraină Sovietică, creată prin voinţa poporului condus de Partidul Bolşevic? Este suficient să citeşti această poe­zie a lui V Sosiura ca să nu mai existe nicio îndoială că, în ciuda adevărului vieţii, ea preamăreşte o oarecare Ucraină de veacuri, o Ucraină „în sine". „Iubeşte Ucraina, ca soarele, ca lumina Ca vântul şi iarba şi apele... Iubeşte orizontul secular al Ucrainei, Fii mândru de Ucraina ta, De frumuseţea ei nouă şi veşnic vie. De graiul ei de privighetoare“. In afara timpurilor, în afara epocii — iată Ucraina aşa cum este oglindită ea in imaginaţia poetului. In poezia lui V. Sostura nu există ima­ginea nesfârşit de dragă fiecărui parcol adevărat — imaginea Patriei noastre so­cialiste, a Ucrainei Sovietice in coreşti­inţa oamenilor sovietici imaginea Ucra­inei Sovietice este indisolubil legată de puternica industrie socialistă, creată prin munca poporului-constructor de uriaşele uzine metalurgice şi de construcţii de maşini, de nu­nele mecanizate, de iniţia­torii mişcării stahanoviste, de Dnieproghes — creaţia cincinalelor staliniste — de o­rânduirea colhoznică, care a adus ţără­nimii din Ucraina o viaţă fericită şi în­stărită. Ucraina Sovietică este republica ştiinţei şi culturii socialiste înaintate. Aga cunoaşte şi iubeşte poporul nos­tru Ucraina sa, egală printre egale în familia frăţească a republicilor sovietice. Dar în poezia sa, V. Sosiura nu preamă­*) Text prescurtat c­reste o asemenea Ucraină. Pe el îl preo­cupă Ucraina de totdeauna, cu florile ei, cu sălcii pletoase, cu­­păsărele, cu valu­rile Niprului. Autorul slăveşte „orizon­turile seculare’’, „cerul albastru", „eter­nele vânturi", „norii purpurii“... Nu-i vorbă, toate acestea merită să fie obiect tu! Inspiraţiei şi al unei imagini artis­tice. Dar poezia lui V. Sostura este inti­tulată „Iubeşte Ucraina". Prin concep­ţia ei poezia trebue să trezească iubi­rea faţă de Patria Socialistă, să prea­mărească şi sa cânte tot ce este nou, fău­rit prin activitatea creatoare a marelui nostru popor, care a transformat Ucraina — stropită de lacrimi şi care a gemut secole dearândul, — într’o republică so­vietică înfloritoare. In poezia lui V. Sosiura, în afară de forma poetică aparent frumoasă, nu în­tâlnim nici condamnarea aspră a regimu­lui înrobitor al trecutului, nici oglindi­rea vieţii noi, socialiste, a poporului u­­crainian, viaţă care devine din ce în ce mai luminoasă, mai frumoasă Se ştie că V Sosiura a scris multe versuri bune, care se bucură pe drept cuvânt de sim­patia cititorilor. Dar versuri ca acelea din poezia „iu­beşte Ucraina” ar putea fi semnate de orice duşman al poporului ucrainian, de orice naţionalist, să zicem: Petliura, Ban­dera, etc. Ucraina Sovietică a crescut şi s’a în­tărit în colaborarea de nesdruncinat cu naţiunile socialiste, în lupta înverşunată împotriva duşmanilor poporului, împo­triva naţionaliştilor burghezi. Prietenia popoarelor este o puternică forţă motrice a societăţii noastre. In cadrul familiei frăţeşti a popoarelor din Uniunea Sovie­tică şi sub conducerea Partidului Bolşe­vic, poporul ucrainian a realizat succese strălucite în construirea comunismului. In versurile lui V. Sosiura „Iubeşte U­­craina”, nu vedem o asemenea Ucraină; ea este prezentată aici singuratică, în a­­fara legăturilor cu celelalte popoare din Uniunea Sovietică Straniu răsună următoarele rânduri în­chinate Ucrainei­„Ea e unică pentru noi în întreaga lume. Ea trăeşte şi’n cântecele ce le cântăm Şi’n stele şi’n sălciile pletoase o găsim Şi’n bătăile inimilor noastre“. Următoarele cuvinte ale poetului prin care denaturează grosolan adevărul vieţii au deadreptul un caracter naţionalist : „Fără ea suntem nimic, suntem ca praful pe câmp, ca fumul Gogit de eternele vânturi...“ Se ştie că esenţa naţionalismului con­stă în tendinţa de a se izola şi de a se închide în cadrul găoacei naţionale, în tendinţa de a nu vedea ceea ce apropie şi uneşte massele muncitoare ale popoare­lor din Uniunea Sovietică şi de a vedea numai ceea ce poate să le îndepărteze unele de altele. Rămăşiţele capitalismului în conştiinţa oamenilor sunt mai puter­nice în domeniul problemei naţionale de­cât în orice alt domeniu Ele sunt mai puternice căci au pn­chietate d­­e a se camufla în costum naţional Poezia lu­ V Sostura „iubeşte Ucra­ina” a fost scrisă şi publicată pentru pri­ma oară în 1944 — pe vremea Marelui Război pentru Apărarea Patriei Bandiţii fascişti germani au transformat în praf şi cenuşi sute de mii de oraşe şi sate fabrici şi uzine, colhozuri şi sovhozuri Pe câmpurile de bătăile curgea sângele oamenilor sovietici care apărau eroic li­bertatea şi independenţa Patriei lor. Au­torul acestei poezii, scrise în perioada grelelor încercări prin care trecea Patria noastră n'a găsit cuvinte de mânie ca să exprime ura puternică şi profundă a po­­porului sovietic împotriva duşmanului Poetul s’a mulţumit să amintească doar în fraze puţin convingătoare şi reci des­pre „străini în uniforme verzi”. Publicând poezia lui V Sosiura „Iu­beşte Ucraina poezie greşită din punct de vedere ideologic, redacţia revistei ,,Zvezda'’ a demonstrat că n'a tras con­cluz­iile necesare din Hotărîrîle C.C. al P­C (ii) al U.R.S S. cu privire la pro­blemele ideologice Denaturări în munca ideologică se în­tâmplă şi în domeniul artei. De exemplu, pe scena Teatrului de operă şi balet ,,T G Sevcenco” din Chiev, a fost montată opera „Bogdan Hmelniţchi" al cărei li­bret conţine după cum s’a mai arătat în „Pravda” greşeli serioase. Printre scri­itorii ucrainieni critica şi autocritica este slab desvoltată, greşelile se cocoloşesc şi se aduc elogii reciproce. Se înţelege că in aceste împrejurări poezia lui V So­siura, nu numai că n’a fost criticată, ci a fost chiar lăudată. Poezia lui V. So­siura „Iubeşte Ucraina’’, a fost lăudată în special de poetul Maxim Râlschi, care el însuşi, după cum se ştie, n’a putut să evite în trecut serioase greşeli ideolo­gice. La timpul său, în raportul făcut la plenara conducerii Uniunii Scriitorilor Sovietici din R.S.S. Ucraina, M. Râlschi a declarat în pofida faptelor, că poezia lui V. Sosiura ilustrează temele „priete­niei dintre popoare” şi ale „Internaţio­nalismului”. Această poziţie neprincipială duce ine­vitabil la eşecuri serioase în activitatea literară şi împiedică educaţia bolşevică justă a cadrelor de creatori. Trebue să vorbim şi despre practica in traducerea operelor artistice. Poezia lui V. Sostura „Iubeşte Ucra­ina” a fost publicată în revista „Zvezda” în traducerea poetului A. Procofiev, care pe deasupra face parte şi din colectivul de redacţie al revistei şi este responsa­bilul secţiei de poezie. Fantele arată că A. Procofiev a avut o atitudine uşura­tică faţă de traducere. Astfel, traducând în 1947 poezia lui V. Sosiura, A. Proco­fiev, din motive de neînţeles, a procedat cu totul arbitrar, introducând în text imagini inexistente în originalul poeziei. Traducătorul a introdus de exemplu, ur­mătoarele versuri­„Nu suntem nimic fără Patria Sovietică... Pentru noi nu există decât o patrie pe lume deasupra Volgăi Şi în lumina stelelor Cremlinului, şi în grădinile uzbece, Peste tot bat inimi înrudite...“. Iar în traducerea făcută în 1951, A Procofiev a eliminat ceea ce adăugase în prima traducere a poeziei şi pe dea­supra a scos din poezie puţinul care, deşi incoherent, indica totuşi legătura cu actualitatea. Astfel, din poezia lui V. So­stura, a fost scos versul „străini în uni­forme verzi”.. După cum se ştie, poezia lui V. So­siura este tradusă în limba rusă şi de N. Usacov. E isbitor faptul că unele tra­duceri ale poeziei lui V. Sosiura „Iu­beşte Ucraina", diferă mult una de alta; în fiecare caz în parte, autorul traducerii se îndepărtează de text şi îl complec­­tează în mod arbitrar. In 1948, N. Uşa­cov a tradus în felul următor începutul strofei a cincea­„Ea stă liniştită îndărătul gardului de nnele înveştmântată în flori, şi în cântece cum nu sunt altele mai frumoase...“ In 1949, acelaş text este tradus în felul următor­„Ea stă îndărătul gardului colhoznic învestmântată în flori şi în cântece cum nu sunt altele mai frumoase...“. Şi in sfârşit in 1951 traducătorul transformă radical acest text: „Plină de bogăţia colhozurilor, ea e înveştmântată în flori şi în cântece, cum nu sunt altele mai frumoase...“. Asemenea metode sunt absolut inadmi­sibile în activitatea unui traducător. Partidul Bolşevic ne învaţă că forţa literaturii sovietice constă în faptul că ea nu are şi nu poate avea alte interese decât cele ale poporului şi Statului. Li­teratura sovietică are menirea să oglin­dească măreţia şi puterea Patriei noas­tre, să cultive şi să desvolte prietenia stalinistă a popoarelor, înflăcăratul pa­triotism sovietic Patriotismul sovietic, mândria naţio­nală a oamenilor sovietici, sunt senti­­mente active, eficiente, puternice, prin faptul că rădăcinile care le alimentează se trag din realitatea concretă, vie. Este dragostea pentru Patria pe care am în­frumuseţat-o, pe care o apărăm cu piep­tul nostru. Este dragostea, întărită de convingerea că orice pas înainte, orice efort făcut pentru binele Patriei, apropie triumful comunismului. Atâta timp cât există şi trăeşte priete­nia de nezdruncinat între popoarele Pa­triei Sovietice, ţara noastră nu se teme de niciun duşman. Scriitorii au datoria să ducă o luptă neîmpăcată împotriva tu­turor manifestărilor de naţionalism, să răspândească neobosit ideile nobile ale patriotismului sovietic, ale internaţiona­lismului proletar, să proslăvească în ope­rele lor faptele eroice ale măreţei noas­tre Patrii care construeşte comunismul. Cuprinsă în versurile ce răsună Un contract socialist de colaborare culturală între artişti şi muncitori Pe zi ce trece legăturile dintre artişti şi oamenii muncii din ţara noastră devin tot mai strânse. Arta noastră teatrală, atât prin temele actuale pe care noua noastră dramaturgie le tratează după exemplul măreţ al dramaturgiei sovietice, cât şi prin jocul realist al actorilor, care-şi pri­­menesc treptat mijloacele de expresie, de­vine din ce în ce mai , mult o artă de masse, o artă legată de frământările şi problemele constructorilor socialismului, din ţara noastră în munca de pregătire a unui spectacol oamenii muncii sunt che­m­aţi să-şi spună azi cuvântul, contribuind cu experienţa lor de viaţă la eforturile creatorilor de teatru, pentru a-i ajuta să realizeze spectacole cât mai apropiate de adevărul vieţii. La rândul lor creatorii de teatru pă­trund în mijlocul masselor muncitoare, ajutorndu-le în munca de ridicare a nive­lului cultural, de însuşire a comorilor ar­tistice care le-au fost refuzate în trecut. Pe linia aceasta de strângere a legă­turilor de prietenie şi ajutor reciproc dintre artişti şi oamenii muncii a avut loc la Cluj un eveniment de o deosebită im­portanţă : încheiem unui contract socia­list de colaborare culturală între salariaţii unităţilor C.F.R., P T.T. şi R.A.T.A. d­in Cluj şi artiştii Teatrului Naţional din acest oraş. Contractul prevede între altele Instru­irea a 8 echipe teatrale ale unităţilor C.F.R din Cluj, dintre care o echipă P.T-T şi o echipă R.A.T.A., de către ar­tiştii Teatrului Naţional, instruirea a 20 recitatori ; participarea artiştilor teatru­lui la festivalurile importante date de unităţile C.F R. P.T.T. şi R A.T.A Un alt paragraf al contractului prevede or­ganizarea unor lecturi colective ale ope­relor literare, in special dramatice Dis­cuţiile care vor urma după aceste lecturi colective vor fi de un deosebit ajutor atât pentru artişti, cât şi pentru munci­tori, care-şi vor îmbogăţi astfel cunoş­tinţele. Participarea salariaţilor din unităţile C.F.R., P.T.T. şi RAT.A. la şedinţele de producţie şi la repetiţiile generale ale teatrului, precum şi la discuţiile organi­zate în urma vizionărilor colective, va contribui la ridicarea nivelului artistic al spectacolelor şi mai ales la apropierea lor de viaţă, prin d­esvoltarea caracterului realist al Interpretării. Activitatea teatrului va fi necontenit popularizată în unităţile C.F.R., P.T.T. şi R.A.T . prin gazetele de perete, staţii de radio amplificare, panouri, afişe la locu­’ de muncă şi în staţii, pentru ca în cercuri cât mai largi de oameni ai muncii să fie trezite interesul şi dragostea pentru reali­zările artistice, pentru problemele de artă Contrariul cuprinde însă şi unele con­diţii injuste în ceea ce priveşte obiectivele urmărite, ca de pildă : „Teatrul Naţional din Cluj va pregăti cu elementele echipelor teatrale ale uni­tăţilor C.F.R., P.T.T. şi R.A.T.A. din Cluj piese In 3-4 acte din repertoriul teatrului, care se vor juca pe scena Tea­trului Naţional din Cluj“. înscrierea acestui paragraf în contrac­tul pomenit este o dovadă de slabă cu­noaştere a posibilităţilor şi sarcinilor echi­pelor artistice de amatori, care în ţara noastră n'au atins încă nivelul echipelor din U.R.S.S. In Uniunea Sovietică, echi­pele amatoare cu o îndelungată activitate pot interpreta piesele lui Gorki, Cehov şi Ostrovski. Contractul conţine şi unele paragrafe care prevăd cumpărarea de către C.F.R. a două spectacole de fiecare premieră a teatrului, sau reprezentarea de către teatru a unor spectacole cu preţ redus in sala C F.R. „Armonia”. Acest lucru va contribui şi el la strângerea relaţiilor dintre muncitorii ceferişti şi teatru. Este de dorit însă ca în colaborarea viitoare dintre artiştii teatrului şi muncitorii de la C.F.R., P.T.T. şi R.A.T.A. pe linia con­tractului, să se urmărească mai mult adâncirea colaborării pe linie culturală şi a schimbului de experienţă în vederea ridicării nivelului artistic. In general, contractul socialist încheiat între Teatrul Naţional din Cluj şi sala­riaţii unităţilor C.F.R., P.T.T şi R.A.T.A., din acelaş oraş, înseamnă un pas înainte pe drumul apropierii masselor muncitoare de arta devenită un bun al lor. Exem­plul Teatrului Naţional din Cluj ar trebui urmat de cât mai multe teatre din ţară. Margareta Bărbuţă Un tezaur artistic redat poporului nostru — Muzeul de Artâ al R. P. R. — N’a trecut decât un an de când s’a inaugurat Muzeul de Artă al R.P.R. In acest timp mai bine de 250.000 de oa­meni ai muncii până mai eri lipsiţi de posibilitatea de a se apropia de o operă de artă, au pătruns In sălile unde sunt expuse creaţiile maeştrilor realişti ai picturii noastre d­in trecut şi operele creatorilor de azi, făuritori ai unei arte înaintate, pusă în slujba poporului. Numai după un an de la deschiderea Galeriei Naţionale, cu sprijinul Partidu­lui şi Guvernului, şi datorită unei susţi­nute munci ştiinţifice, depusă de colectivul de specialişti, — noi săli şi secţii vin să îmbogăţească minunata colecţie a Muzeu­lui de Artă al R.P.R. La 22 iunie 1951 s’a deschis, pentru­ public, o sală în care se află adunată aproape întreaga moştenire artistică rămasă dela cei 2 mari înaintaşi ai pic­turii româneşti : Ion Negulici şi Constan­tin D. Rosenthal. Deschiderea acestei săli, acum când se împlinesc 100 de ani de la moartea celor doi pictori, arată deosebita preţuire a meritelor lo­r Cei doi înaintaşi ai plasticii româneşti şi-au căpătat abea acum locul ce l1 se cuvine în Galeria acelor făuri­tori al frumosului, cari şi-au pus talentul în slujba Intereselor celor mulţi, cari au luptat pentru progresul Patriei noastre. Ion Negulici a văzut lumina zilei în Câmpulungul Muscelului, în 1812, a luptat întreaga-i viaţă cu sărăcia şi a izbutit cu greu să înveţe meşteşugul cu care avea să se afirme în plastica româ­nească ca un deschizător de drumuri. Negulici este dintre primii pictori, care rup cu vechea tradiţie a picturii biseri­ceşti, dintre iniţiatorii picturii latco-mo­­derne Negulici este umil din cei mai de seamă şi cei mai cinstiţi luptători de la­­ 1848. Opera şi viaţa lui au fost închinate cauzei revoluţiei. A făcut parte din socie­tatea „Frăţia”, în care intrau tinerii progresişti români ce pregăteau răstur­narea nedreptei orânduiri a vremii, a luat condeiul pentru a scrie nuvele, piese de teatru, articole şi note de tot felul în publicaţiile progresiste ale epocii; a zugră­vit portretele fruntaşilor revoluţiei — N. Bâlcescu, Cezar Boliac, C. A. Rosetti, — iar în zilele de luptă din iunie 1848,­ îl găsim cu arma în mână în primele rân­duri ale revoluţionarilor După ce­­revoluţia a fost trădată de re­prezentanţii burgheziei,­­ Ion Negulici a fost nevoit să ia drumul greu al surghiu­nului şi acolo, în îndepărtata Brusa şi-a sfârşit viaţa, doborît de lipsuri şi amă­răciune. Constantin D. Rosenthal, prietenul şi tovarăşul lui Negulici, a avut o viaţă asemănătoare. Şi el a luat parte activă la pregătirea şi la desfăşurarea revoluţiei de la 1848 şi el şi-a pus arta în slujba idealurilor revoluţionare din epoca respec­tivă, şi el şi-a dăruit viaţa pentru cauza re­voluţiei, murind după grele torturi în în­chisoarea habsburgică de la Pesta. Crezul acestor artişti luptători este ex­primat de Negulici într’o scrisoare tri­misă din exil . .....să nu ne înălţăm pe noi, ni­­­ci să căutăm din contră a înălţa numai Naţia şi drepturile ei...” (Ion Ne­gulici în scrisoarea către Eliade Rădu­­culescu, din Brusa, la 1848). Amândoi, atât Negulici, cât şi Rosenthal au creiat o artă legată de năzuinţele poporului. În expoziţie, publicul va putea să pri­vească 39 de lucrări semnate de Negulici — picturi în ulei, desene, litografii, aqua­­rele, dintre care cele mai semnificative pentru concepţia pictorului şi pentru arta sa sunt: „Portretul lui Nicolae Bălcescu”, realizat în 1848 şi „Portretul lui Cezar Boliac“. Din opera pictorului Rosenthal sunt ex­puse 21 de picturi în ulei. Dintre acestea cele mai grăitoare sunt: „România revolu­ţionară”, şi „România pe Câmpia Liber­tăţii la 1848”, cea dintâi compoziţie cla­sică în care e prezentată ideia unirii. In „România revoluţionară”, important şi semnificativ pentru poziţia artistului este faptul că România este reprezen­tată printr’o ţărancă, ceea ce arată cre­dinţa pictorului că ideile revoluţiei vor fi purtate mai departe de massele populare, de păturile exploatate, iar nu de pătura dominantă. Pe un fond întunecat, pe care se desenează nori ame­ninţători, e zugrăvit chipul unei femei Intr'o mână ea poartă drapelul ţării, în cealaltă un pumnal. Mişcarea bruscă, ex­presia feţei, privirea energică, hotărîtă, toate trăsăturile cari mărturisesc voinţa, împreună cu cerul în furtună din fundal creiază impresia de mânie deslănţuită. „Ro­mânia revoluţionară” este expresia elanu­lui revoluţionar al poporului. Cum era şi firesc, dintre pânzele lui Rosenthal nu pu­tea să lipsească portretul lui Nicolae Băl­cescu, teoreticianul cel mai clar văzător şi luptătorul cel mai consecvent al revoluţiei de la 1848. Burghezia română care şi-a trădat pro­priile idealuri revoluţionare — pactizând cu moşierimea feudală — a încercat să nimicească operele acestor doi artişti pro­gresişti. Burghezia a căutat să arunce vălul uitării peste operele lui Negulici şi Ro­senthal Acum, pentru prima dată, publicul ro­mânesc, va privi lucrările lor, şi va face cunoştinţă cu aceşti doi artişti, cei dintâi pictori români, cari au înţeles că arta lor nu poate rămâne străină de fră­mântările şi tendinţele progresiste ale epocii, că arta lor trebuie să exprime năzuinţele poporului. Servind prto artă şi de M. T. VLAD Vice­preşedinte al Comitetului pentru Artă prin lupta lor politică acelaş crez revolu­ţionar, Negulici şi Rosenthal sunt primii artişti din istoria plasticii româneşti, pur­tători ai unei concepţii militante despre artă, slujitori ai acelei arte care poartă înainte făclia progresului. Tot Tot în aceeaş zi, Galeria Naţională a inaugurat o sală destinată operelor lui Szathmary. Nu e lipsit de Interes să arătăm că până la această dată în muzeu nu se afla expus decât un singur tablou, în ulei, al lui Szathmary. Organizatorii Mu­zeului de Artă R.P.R. s’au gândit să îm­plinească această lipsă și adăugând ope­rele cel­e mai valoroase şi mai caracteris­tice din bogata creaţie a lui Szathmary, au creiat o nouă sală, care prezintă nu mai puţin de 53 de lucrări ale picto­rului. Se află aci o serie de aquarele, desene, litografii, înfăţişând privelişti din ţară, oameni purtând mândrul port na­ţional din diferite regiuni, mănăstirile vechi din Moldova, Oltenia şi Muntenia, vederi din Bucureşti şi din bâlciurile din preajma oraşului, peisagii din porturile dunărene, scene din războiul purtat în 1877 de armatele ruse şi române împo­triva turcilor. Valoarea artistică a lucră­rilor expuse este dublată de o mare va­loare documentară. Prin inaugurarea acestor săli şi prin înglobarea acestor noui opere, Galeria Naţională se îmbogăţeşte, îşi măreşte tezaurul. Totuşi, lucrul acesta trebuie pri­vit doar ca un început. Pe viitor, alte şi alte colecţii, noui şi noui valori artis­tice vor fi dăruite oamenilor muncii prin Galeria de Artă Naţională. Dar, odată cu îmbogăţirea Galeriei Naţionale, Muzeul de Artă al R.P.R. a inaugurat o nouă secţie şi anume: secţia de artă clasică apuseană. Creaţiile ma­rilor maeştri ai picturii, tablouri celebre vor fi pentru prima dată văzute de ma­rele public. Bogata colecţie de lucrări ale maeştrilor apusului este organizată în, chip ştiinţific, după pilda marilor muzee din Uniunea Sovietică. La Muzeul Rus şi la Ga­leria Tretiacov — care adăpostesc opere naţionale, — la Ermitage sau la Muzeul Puşkin, unde se păstrează colec­ţiile de artă universală, muzeografii au orânduit în aşa fel operele de artă, în­cât fiecare să fie situată în atmosfera epocii, să reiasă împrejurările şi con­diţiile materiale în care opera respec­tivă a fost creiată. Pentru a-şi îndeplini misiunea sa e­­ducativă, secţia de artă universală a Muzeului de Artă al R.P.R. este organi­zată pe baza principiilor de muzeografie sovietică, folosind complexul de obiecte şi opere de artă corespunzătoare unei anumite epoci.­­Mobilele de epocă sus­ţin armonios pictura şi sculptura mari­lor maeştri clasici). Prin felul în care este a­menajată a­­ceastă nouă secţie, ea pune în lumină tradiţia realistă a artei, curentele şi ar­tiştii care au creiat opere legate de viaţă. Cei ce vor vizita această secţie, vor putea privi de pildă cele câteva copii de pe operele de artă creiate în anti­chitate şi-şi vor putea da seama că în creaţiile acestor artişti, personagiul principal este omul. Vizitatorii vor putea admira deasemenea creaţii de mare va­loare — cum ar fi celebra pânză a lui Van Dyck, „Portretul unui bărbat necunos­cut”, operă profund realistă, care repre­zintă arta laică a evului mediu, o artă luptătoare împotriva curentelor mistice, împotriva artei oficiale pusă în slujba bisericii catolice şi a curţilor senioriale. Muzeul prezintă câteva piese de o rară valoare din epoca Renaşterii, — opere ale diferitelor şcoli naţionale. Chiar atunci când tablourile mai înfăţi­şează subiecte cu caracter religios, tra­tarea picturală este realistă, îngerii şi sfinţii sunt umanizaţi, expresiile lor măr­turisesc frământarea şi lupta omenească, formele trupului sunt masive, carnale, amintind sculpturile şi picturile realiste ale antichităţii. In tabloul lui Marco Zoppo „Madona pe tron, înconjurată de îngeri”, în pânza lui Vincenzo Foppa „Coborârea în mor­mânt”, în „Sfânta familie”, a lui Jacobino del Conte, în picturile lui Arnolo Bon­­zino sau Lorenzo Lotto, în „Portretul unui patrician din Venezia”, semnat de Tintoretto, în cele două pânze ale lui Corregio şi în copiile după Veronese şi în alte piese reprezentative ale Renaş­terii italiene, care pot fi admirate în co­lecţia Muzeului R.P.R., se vădeşte ca­racterul înoitor al artei acestei epoci. Una din piesele cele mai interesante care pot fi văzute în muzeu este tabloul lui Ribera, intitulat „Lupta lui Hercu­les cu centaurul”. Pictura aceasta, care se remarcă printr’o atentă studiere a a­­natomiei, prin energia cu care e pictată musculatura trupurilor, prin masivitatea şi vitalitatea întregii scene, este carac­teristică pentru arta lui Ribera în ale cărui tablouri au apărut pentru primă oară figuri lucrate după modele de ţă­rani. In muzeu există trei tablouri de Tiţian. „Fecioara cu pruncul, sfântul Ion şi sfân­ta Ecaterina”, „Suzana şi cei doi bă­trâni”, şi „Adam şi Eva găsind corpul lui Abel mort”, care reprezintă o ade­vărată încântare prin echilibrul compo­ziţiilor, prin puterea de sugestie, prin rispestria coloristică. .Lucrările semnate de Hans Baldung zis­ Grien, şi Lucas Cranach, discipoli ai lui Albrecht Dürer, relevă umanismul artei renaşterii germane din secolul XV-XVI, o mare măestrie în redarea pro­porţiilor trupului omenesc, preocuparea pentru scenele cotidiene şi pentru fră­mântarea omului simplu. Din epoca burgheziei în ascensiune,­­când arta realistă a înflorit în special în Olanda, unde maeştrii picturii se ocupau tot mai mult de zugrăvirea chipului omu­lui de rând şi a îndeletnicirilor sale, (vezi portretele de familie ale lui Franz Hals şi vestita pânză „Sindicatul postă­varilor“ a lui Rembrandt), muzeul în­făţişează lucrarea lui Rembrandt cu­noscută sub titlul „Haman cerând iertare Esterei”. Tabloul este realizat în peri­oada de maturitate a pictorului. Ceea ce se remarcă în primul rând în acest tablou este felul în care Rembrandt a îmbinat lumina şi umbra. El pictează umbra, colorând-o, dându-i transpa­rență și profunzime, iar lumina ca pe un focar auriu revărsat asupra perso­nagiului principal al tabloului, Estera. Din aceeaș epocă­­ Muzeul posedă o operă a lui Velasquez: „Portretul lui Filip al IV-lea”. Tabloul repre­zintă pe rege împreună cu întreaga curte, viaţa de lux şi huzur ce contras­tează izbitor cu mizeria şi suferinţele poporului spaniol. Artistul analizează scrupulos fizionomia personagiului, zu­grăvind pe rege cu realism, fără umbra vreunui spirit linguşitor. David, denumit pictorul revoluţiei,­­e vorba de revoluţia burgheză din Franţa, de la 1789), este reprezentat în muzeu prin trei pânze : „Două scene din Iliada“, „Aehilie cerând capul lui Hector“ şi „An­­dromaca plângând pe Hector“. Gustave Courbet, exponentul realismu­lui francez al secolului al XIX-lea, este prezent prin două tablouri: „Peisagiu de iarnă” şi ,,Peisagiu de pădure”. Spaţiul nu ne îngăduie să amintim şi de altele din cele 400 de opere de mare valoare ale artei clasice universale, care se află expuse în muzeu, fără să mai vorbim de cele peste 1200 de lucrări, cari se păs­trează în depozit, sau sunt în curs de studiu în laboratoarele de specialitate ale muzeului şi care vor îmbogăţi în viitor sălile de expoziţie din Capitală şi din provincie. Trebue menţionat că în muzeul nostru Încă nu sunt reprezentate capodoperele picturii clasice ruse. ffrt Şi tot acum, pentru prima dată, pu­blicul românesc face cunoştinţă cu arta popoarelor din Orient şi Extremul O­­rient. O secţie specială adăposteşte ope­rele de artă şi artisanat ale popoarelor din Răsărit. Secţia aceasta cuprinde sute de piese de o mare varietate: mobilier, sculptură, jaduri, picturi extrem-orien­­tale (kakemonouri şi makemonouri) mi­niaturi, fildeşuri, cristale etc. Cele mai importante sunt picturile japoneze şi chi­neze din secolul XVII—XVIII, sculptu­rile în piatră provenite din Cambodge, Siam, Tibet, miniaturile persane. Majoritatea artiştilor cărora li se da­­toresc aceste opere sunt anonimi. Din păcate, deocamdată, secţia de artă extrem-orientală nu prezintă decât lu­crări realizate în epocile trecute, dar spe­răm ca în viitor, această secţie să fie îmbogăţită cu opere din arta de astăzi a Chinei populare sau a eroicei Coree. Rezultatele obţinute până astăzi în realizarea Muzeului de Artă se datorase ajutorului sovietic, materialului de stu­diu sovietic din acest domeniu, care i-a ajutat pe muzeografii noştri să-şi îmbo­găţească cunoştinţele despre arta diferi­telor popoare. Rămâne ca o sarcină a co­lectivului ştiinţific al muzeului, de a cer­ceta, a studia şi a îmbogăţi această in­teresantă colecţie. Oi înainte vreme, toate aceste comori de artă zăceau ascunse, înstrăinate de mas­sele largi populare. Ele erau păstrate în­tre zidurile conacelor boereşti sau în pa­latele prinţilor şi regilor, neavând altă menire decât să împodobească locuinţele lor. Astăzi, aceste minunate opere de artă au devenit bunuri ale întregului popor muncitor, ele înfrumuseţează viaţa oame­nilor muncii din ţara noastră. Deschiderea acestor nouă săli şi secţii arată încă odată grija Partidului şi a Guvernului pentru ridicarea nivelului cul­tural al masselor muncitoare din Repu­blica noastră. La noi şi în celelalte ţări din lagărul păcii şi al socialismului se deschid biblio­teci şi muzee; în Europa marshallizată şi peste ocean se descoperă noi formule chimice menite să perfecţioneze mijloa­cele de distrugere a vieţii. In aceste preo­cupări este ilustrată atitudinea celor două lagăre faţă de omenire şi viitorul el- gg.... CAROL POPP de SZATHMARY: Podul calicilor (pictură­ expusă In Muzeul de artă al P.P.P.) 3

Next