Contemporanul, iulie-decembrie 1952 (Anul 6, nr. 27-52)
1952-07-04 / nr. 27
3 Expunerea tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej la consfătuirea pe ţară a muncitorilor mineri din industria carboniferă Tovarăşi, In numele Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi al Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române aduc un călduros salut delegaţilor muncitorilor mineri din întreaga ţară. De la această consfătuire să transmitem împreună salutul nostru unuia dintre detaşamentele de frunte ale eroicii noastre clase muncitoare a minerilor din toate regiunile carbonifere ale Republicii Populare Române. Ne-am întâlnit aici pentru a desbate problemele legate de ridicarea nivelului de trai material şi cultural al muncitorilor mineri, de sporirea producţiei şi a productivităţii muncii în industria minieră. Avem putinţa să desbatem în deplină libertate aceste probleme şi să contribuim la justa lor rezolvare în interesul patriei şi al poporului muncitor, pentru că în ţara noastră a fost sfărâmat jugul capitalistomoşieresc, puterea se află în mâinile clasei muncitoare, aliată cu ţărănimea muncitoare, poporul este stăpân pe soartasa, pe nesecatele avuţii ale patriei noastre iubite, pe fabrici, uzine şi mine, stăpân pe viitorul luminos pe care şi-l făureşte. Măreţia realizărilor regimului nostru de democraţie populară apare cu deosebită claritate, când ne amintim de viaţa chinuită şi de mizerie a muncitorilor mine, în vremea când la putere se aflau burghezia şi moşierimea. Capitaliştii români şi străini, proprietarii din acea vreme ai minelor de cărbuni, au jefuit şi au exploatat în modul cel mai crunt pe muncitorii mineri. Având un salariu de foamete, care nu le ajungea nici să astâmpere nevoile lor minimale şi ale familiilor lor, minerii erau nevoiţi să lucreze până la istovire, cu unelte manuale dintre cele mai primitive, pentru îmbogăţirea exploatatorilor capitalişti. Muncitorii mineri trăiau veşnic în nesiguranţa zilei de mâine. In orice zi, fiecare dintre ei se putea trezi aruncat în stradă, pradă şomajului. In goana după profituri cât mai mari, capitaliştii nu au asigurat în mine nici cele mai elementare mijloace de protecţie a muncii şi de securitate minieră, pentru apărarea vieţii minerilor. Exploziile şi avariile se ţineau lanţ. Numai la explozia din anul 1920 dela mina Anina şi-au pierdut viaţa 187 de mineri, în explozia din 1922 dela mina Lupeni 82 de mineri. In 1940 a avut loc o groaznică explozie în Valea Jiului, cu peste 50 mineri moroi şi răniţiîngrijirea sanitară lipsea aproape complect. întregul bazin carbonifer din Valea Jiului era deservit numai de 2 spitale, iar cel al Banatului de un singur spital. In rândurile minerilor bântuiau bolile profesionale, tuberculoza și alte boli, mortalitatea era foarte ridicată. Fondurile de asigurări sociale erau jefuite de cozile de topor ale patronilor, social democraţii de dreapta, care ajutau prin toate mijloacele pe capitalişti să exploateze muncitorii. Ajutoarele de boală se plăteau în proporţie de numai 20—40% din salariu. In ce priveşte pensiile, doar un număr foarte mic de mineri ajungeau să fie pensionaţi, primind o pensie de abia 10% din salariu. Majoritatea familiilor de mineri locuiau în cocioabe şi bordee. Marea majoritate a minerilor şi a copiilor lor erau neştiutori de carte. Niciodată sub regimul burghezo-moşieresc muncitorii mineri nu s’au putut bucura de concedii de odihnă în localităţile balneare, de teatre, cluburi, cinematografe sau biblioteci; niciodată nu puteau visa ca fiii şi fiicele lor să ajungă în universităţi şi şcoli superioare. Iată cum descrie „Scânteia" ilegală dinAprilie 1932 situaţia minerilor din Valea Jiului : „Salariile muncitorilor sunt reduse de patroni mereu, în 1931 au fost reduse cu 20%, iar acuma muncitorii lucrează 2-3 zile pe săptămână. Ziua de lucru se prelungeşte până la 12 ore. Muncitorii sunt aruncaţi afară, câte unul, grupuri, în massă, rămânând fără de lucru, flămânzi cu copiii lor. La Lupeni din 4040 muncitori lucrează 2795, la Vulcan din 3000 muncitori din 1931 au rămas 200 muncitori. In toată Valea Jiului avem 16.000 muncitori șomeri, cu familiile, avem câteva zeci de mii de muncitori fără nici un ajutor“. La jefuirea sângeroasă a muncitorilor mineri se adăuga exploatarea prădalnică a bogăţiilor carbonifere ale ţării. Capitaliştilor nu le păsa de interesele ţării, de viitorul ei. Proprietarii minelor nu eraumânaţi decât de goana după profit. Datorită acestei exploatări prădalnice, milioane de tone de cărbune au fost lăsate pradă Incendiilor, straturi bogate au rămas neexploatate, ca de exemplu la Petrila şi Lupeni. Unele mine, ca Vulcan, Cimpa, Jieţi- Lonea şi altele, au fost închise şi inundate. Loviţi şi asupriţi cu cruzime de exploatatorii capitalişti, muncitorii mineri au organizat, îndeosebi după Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie şi sub influenţa nemijlocită a victoriei clasei muncitoare din Rusia, acţiuni de luptă pentru a-şi impune revendicările cu caracter economic şi politic. Astfel de acţiuni au avut loc la bazinele carbonifere în anii 1916—20. încă în 1916 muncitorii mineri din Petroşani şi Petrila au hotărît, în luna Iunie, să declare greva generală în Valea Jiului. In toate localităţile s’au înfiinţat comitete de greve şi s'a organizat o adunare a tuturor minerilor în lunca dela Petroşani. Această adunare a fost înconjurată de armată, muncitorii au fost somaţi sâ reia lucrul, dar au refuzat aceasta cu hotărîre, au fost ameninţaţi cu închisoarea In faţa atitudinii hotărîte a minerilor revoltaţi, armata s'a retras. Au fost arestaţi mai mulţi mineri, dintre care 7, în frunte cu Dobocan, Domoş şi Darotzi, au fost condamnaţi la moarte, iar alţii condamnaţi la închisoare sau trimişi pe front Lupta minerilor se intensifică în anii 1917-1918 Sub influenţa Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, se înfiinţează în Valea Jiului un Consiliu muncitoresc, în Octombrie 1918. Poliţia şi vechea jandarmerie a statului austro-maghiar sunt dizolvate, ordinea fiind păzită de garda muncitorească, care ascultă de dispoziţiile sfatului muncitoresc cu sediul la Petroşani. La începutul lunii ianuarie 1919 are loc o grevă a minerilor din Valea Jiului. Iată cum descria colonelul Stavinschi, comandantul militar al minelor din Petroşani, în referatul său adresat generalului Kurcek Ferenţ, starea de spirit a muncitorilor din Valea Jiului: „Ameninţând cu încetarea muncii, aproape în mod poruncitor, muncitorii cer anularea sancţiunilor disciplinare. La Lonea, atacând închisoarea, au distrus-o şi au eliberat pe cei sancţionaţi.“ La conferinţa băeşilor (minerilor) care a avut loc la Sibiu în 23 Martie 1919, raportorul a arătat următoarele: „A venit războiul cu jertfele lui uriaşe, cu scumpirea alimentelor, cu criza de lucrători; plata muncitorilor mineri insă, cu toată scumpeţea, a rămas aceeaşi. Atunci când pentru întreţinerea vieţii trebue o cheltuială zilnică de 20-30 coroane, muncitorul băiaş câştigă 2-3 coroane pe zi. Această stare nesuferită a scuturat massele şi le-a adus înspre făgaşul revoluţiei. Orişicât au căutat să-i apese şi să-i persecute prin forţa armată, grevele au izbucnit una după alta, sălbatice, neorganizate, ca ale unei clase flămânde şi îndârjite. In zadar le-au pregătit coşciuge băieşilor din Petroşani şi din jur, degeaba le-au săpat gropile şi i-au pus în faţa lor, spunându-le că acei care nu vor relua lucrul, vor fi împuşcaţi şi îngropaţi; băieşii au preferat mai bine moartea decât o astfel de viaţă de mizerie.“ Acţiunile şi luptele eroice ale minerilor din Valea Jiului au culminat cu luptele din anul 1920. In ziua de 21 Martie când trebuia să se facă plata, aceasta nu s’a făcut din lipsă de bani mărunţi. Minerii din Petroşani au declarat grevă. Muncitorii au respins orice propunere de a înceta greva susţinând că nu vor relua lucrul decât dacă li se face plata, dacă li se dau alimente şi li se rezolvă memoriul. Comitetul sindical social-democrat neputând convinge pe muncitori să renunţe la grevă, a demisionat. Minerii dela Lonea, Aninoasa şi Petrila s’au alăturat greviştilor din Petroşani. S’a convocat o nouă întrunire la Petroşani, după care minerii au eşit în stradă manifestând. In drum, s’a produs o ciocnire cu armata Pe teren au rămas un mort şi câţiva răniţi. In Octombrie 1920 minerii din Valea Jiului au făcut grevă, solidarizându-se cu muncitorii din întreaga ţară, în cadrul grevei generale. In 1929 s’au ridicat din nou la luptă muncitorii mineri dela Lupeni. Acţiunea lor a fost înăbuşită în sânge. Dar nici teroarea poliţiei, siguranţei şi jandarmeriei, nici aruncarea în închisori a zeci de mineri revoluţionari, nici sângele în care guvernul burghezo-moşieresc a înecat lupta muncitorilor de la Lupeni, n’au reuşit să înăbuşe spiritul revoluţionar al minerilor. Chemarea comuniştilor din România pătrundea în rândurile minerilor şi le arăta drumul de luptă. Iată aprecierea făcută în anul 1929 de Biroul Internaţionalei Comuniste şi de Biroul Internaţionalei Sindicale Roşii pentru Europa Occidentală asupra luptei eroice a muncitorilor din Lupeni. „Morţii din Lupeni, demonstraţiile de 1 August, sunt dovada că un însemnat proces de radicalizare a masselor se desăvârşeşte, că lupta de clasă a proletariatului român, sub conducerea Partidului Comunist Român, a intrat într-o fază mai înaintată. Massele muncitoare din România se pregătesc pentru mari lupte economice și politice. Agravarea formidabilă a luptei de clasă, faptul că orice grevă de oarecare însemnătate duce la ciocnirea muncitorilor luptători cu întreaga forţă publică capitalistă, sunt expresia crizei din ce în ce mai grave a capitalismului român“. („Viaţa Muncitoare“ anul VI No. 23 din 18.VIII 1929). Partidul nostru a stat în fruntea luptelor minerilor din România. Dar încă din anul 1929 Luca s-a situat pe o poziţie oportunistă faţă de clasa muncitoare, faţă de minerii din Valea, Jiului, susţinând în mod calomnios că lupta de la Lupeni nu a fost acţiunea clasei muncitoare, ci doar o provocare a siguranţei. E caracteristică atitudinea lui V. Luca în legătură cu lupta eroică a muncitorilor din Lupeni. Afirmaţia lui Luca era de fapt expresia punctului de vedere al grupului fracţionist al lui Luximin, (descoperit ulterior ca trădător al partidului şi clasei muncitoare, agent al burgheziei) punct de vedere caracterizat astfel de Rezoluţia Comitetului Executiv al Internaţionalei Comuniste, asupra luptei fracţioniste fără de principii din Partidul Comunist din România: „In partid şî în sindicatele unitare au fost săvârşite o sumă de greşeli oportuniste, în legătură cu creşterea valurilor de greve în toată ţara’’. Mai departe în rezoluţie se arată că oportuniştii „au împiedicat alipirea muncitorilor din toată regiunea minieră, muncitorilor de la Lupeni în luptă, referindu-se la aceea că acţiunea de la Lupeni e opera provocatorilor”. Congresul al V-lea al Partidului Comunist din România, analizând evenimentele din anii 1929-31, le-a apreciat astfel: „Conducerea partidului şi consiliul general al sindicatelor unitare s’au arătat neputincioase, ca urmare a poziţiei ior oportuniste, în chestiunile luptei economice (ceeace s’a văzut în special în evenimentele din Lupeni) şi ca urmare a descompunerii fracţioniste. Numai îndepărtarea ambelor conduceri a dus la schimbarea metodelor de conducere a luptelor economice de către partid şi sindicate”. Aceste aprecieri făcute de organele cele mai importante ale mişcării muncitoreşti internaţionale şi ale Partidului Comunist din România caracterizează pe deplin poziţia capitulantă a lui V. Luca faţă de burghezie, în timp ce muncitorii mineri duceau lupte eroice. Cu toate aceste aprecieri categorice, V. Luca, după 15 ani, reeditează aceleaşi afirmaţii oportuniste şi calomnioase, afirmând într’un articol că „Tatarbunar, Lupenii şi Griviţa au fost opera partidelor istorice” şi „provocaţii ale siguranţei”. Clasa muncitoare din ţara noastră respinge cu revoltă aceste calomnii. In 1935, minerii de la Anina se ridică la luptă hotărîtă sub conducerea Partidului Comunist din România împotriva fascismului, pentru pace, pentru drepturile lor. „Scânteia" scria atunci : „2000 de muncitori de la Anina, mineri şi metalurgiști au declarat grevă generală împotriva salariilor de foame, împotriva tunului drepturilor lor câştigate. In ultimii 4 ani, salariile lor au scăzut la mai mult de jumătate, alocaţiile de familie, de chirie, de lemne le-au fost răpite. De ani de zile şefii social-democraţi şi conducătorii sindicatelor amsterdamiste (reformiste) i-au reţinut de la luptă, purtându i cu arbitraje, promisiuni şi minciuni. Ca şi eroicii muncitori dela C.F.R.... muncitorii de la Anina au înţeles că numai prin lupta lor unită pot câştiga revendicările lor. Pe deasupra capului şefilor lor amsterdamişti, contra patronilor lor, în front unit de luptă, muncitorii au declarat grevă pentru ridicarea salariilor lor, pentru redarea alocaţiilor furate, pentru condiţii mai bune de muncă, pentru contract colectiv“. Intre 15 Aprilie şi 5 Mai 1941 a avut loc în Valea Jiului o grevă la care au participat câteva mii de mineri în Petrila, Aninoasa, Lupeni, Lonea, pentru revendicările lor economice, împotriva dictaturii militaro-fasciste lovind în pregătirile de răsboi antisovietice. In perioada criminalului război antisovietic, minerii patrioţi în frunte cu comuniştii au organizat acţiuni de sabotaj peritru a lovi în maşina de război hitleristoantonesciană. Acţiunile duse de muncitorii mineri sub conducerea partidului nostru stau dovadă faptului că încă în perioada activităţii ilegale a Partidului Comunist, muncitorii revoluţionari din Valea Jiului şi din celelalte bazine carbonifere s’au strâns în jurul Partidului Comunist din România şi au luptat sub conducerea sa. La 23 August 1944 s’a săvârşit o cotitură istorică în viaţa ţârii noastre . România a fost eliberată de către glorioasele forţe armate ale Uniunii Sovietice (aplauze puternice). Datorită victoriei Armatei Sovietice şi a eliberării ţării noastre de către trupele sovietice, forţele populare patriotice, conduse de Partidul Comunist, au căpătat putinţa de a răsturna regimul fascist al lui Antonescu. Ţara noastră şi-a întors armele împotriva Germaniei hileriste şi s-a alăturat eliberatoarei sale — Uniunea Sovietică — în războiul antihitlerist. In aceste împrejurări, partidul a lansat lozinca : „Totul pentru front, totul pentru victorie“, mobilizând forţele întregului popor în vederea asigurării victoriei în războiul just împotriva cotropitorilor hitlerişti. Pentru a asigura transporturile necesare frontului şi economiei, pentru asigurarea refacerii industriei, era necesar cărbune, mai mult cărbune şi de calitate bună. C.C. al P.C.R. s-a adresat atunci minerilor din minele de cărbuni şi în primul rând Dv. mineri din Valea Jiului, cerându-vă să daţi mai mult cărbune. Situaţia era foarte grea în urma sabotajului burgheziei şi uneltelor sale; în uram acţiunii criminale a agenţilor fascismului, activitatea şi producţia în centrele miniere erau desorganizate. Duşmanii poporului, în ura lor împotriva clasei muncitoare, urmărind apărarea cu orice preţ a regimului burghezo-moşieresc, a proprietăţii capitaliste, încercau să împiedice ridicarea producţiei de cărbuni şi să lovească în viaţa minerilor. Ei au folosit cele mai diferite metode, de la împiedicarea aprovizionării cu alimente a muncitorilor, neacordarea echipamentului necesar, stricarea utilajelor şi instalaţiilor, sabotarea lucrărilor de deschidere şi de pregătire, împiedicarea oricăror investiţii şi până la completul contrarevoluţionar de felul celui pus la cale de banda Iui Pop şi Bujoiu. Această acţiune criminală a reacţiunii burghezo- moşiereşti a fost zădărnicită prin lupta şi vigilenţa clasei muncitoare, sub conducerea partidului. Scurt timp după ieşirea partidului din ilegalitate, minerii comunişti s'au pus în fruntea luptei pentru cărbune, pentru asigurarea nevoilor frontului şi industriei cu cărbune. In Noembrie — Decembrie 1944 Comitetul Central m’a trimis în Valea Jiului pentru a arăta minerilor situaţia aprovizionării cu cărbune şi pentru a-i mobiliza în lupta pentru mai mult cărbune, de calitate superioară. Minerii au răspuns printr’o muncă plină de avânt la chemarea partidului şi în scurt timp producţia de cărbune a început să crească zi de zi şi lună de lună, cu tot sabotajul criminal al burgheziei.Şi cu acest prilej s'a putut vedea conştiinţa de clasă a muncitorilor, patriotismul de care este însufleţită clasa muncitoare în lupta pentru întărirea şi apărarea patriei eliberate, precum şi trădarea mişelească a burgheziei ce urmărea profituri cât mai mari şi menţinerea proprietăţii sale întemeiate pe exploatare şi jaf. Călătoria mea în Valea Jiului şi întâlnirile cu muncitorii mineri mi-au rămas totdeauna întipărite în minte. Am văzut atunci — România abia fusese eliberată de sub ghiarele lui Hitler — minerii flămânzi, goi, desculţi, într’o stare de mizerie nemaipomenită, urmare a exploatării capitaliste şi a războiului criminal de jaf. Şi aceşti oameni flămânzi şi desculţi, cărora noi nu le puteam promite nimic, pentrucă nu este în obiceiul nostru ,i pentrucă condiţiile nu ne permiteau, aceşti tovarăşi au răspuns ca un singur om la chemarea Comitetului Central al partidului, şi producţia a început să crească necontenit. Noi am spus atunci ca să nu vă gândiţi numai la ziua de azi, ci şi la ziua de mâine, pentrucă vom trebui să facem din această vale a plângerii, o vale a bucuriei. Trebue să arătăm astăzi că minerii au respectat angajamentul luat şi au dovedit în fapt că îşi respectă cuvântul şi au asigurat aprovizionarea frontului antihitlerist, a transporturilor, a industriei, cu cărbune. Trebue să subliniem că aceasta a dovedit înaltul lor patriotism, încrederea deplină în Partidul Comunist. In acest timp s’a desfăşurat ofensiva neîntreruptă a clasei muncitoare, aliată cu ţărănimea muncitoare pentru a smulge România din mâinile sângeroase ale burgheziei şi moşierimii, pentru eliberarea poporului muncitor din jugul exploatării capitaliste şi moşiereşti, pentru izgonirea imperialiştilor străini, germani, americani, englezi. Această luptă eroică a dus la doborirea burgheziei şi moşierimii dela putere şi la răsturnarea monarhiei. S’a instaurat regimul de democraţie, populară, formă a dictaturii proletariatului. Au fost naţionalizate mijloacele de producţie din industrie, transporturi, băncile, au început industrializarea socialistă a ţârii şi transformarea socialistă a agriculturii. In cursul a 4 ani de la naţionalizare. Industria noastră socialistă aproape şi-a triplat producţia, luând un mare avânt, (aplauze furtunoase). S’a creat ramura nouă a construcţiei de maşini, ramură conducătoare în industria noastră. Industria minieră cunoaşte deasemeni un avânt remarcabil. A crescut producţia de cărbune aproape de două ori faţă de 1038, anul de dinainte de război, care se ia de obicei drept bază de comparaţie. Numărul minerilor a crescut. Odată cu această a crescut şi nivelul tehnic şi de calificare al minerilor. Pentru prima oară în ţara noastră s’a creat un institut superior de învăţământ al cărbunelui care formează noi cadre de ingineri ridicaţi din clasa muncitoare. S’au înfiinţat 4 şcoli medii, 9 şcoli S.F.U. şi aproape 200 şcoli de calificare. Partidul şi guvernul acordă cea mai mare atenţie formării de cadre de ingineri mineri din rândurile clasei muncitoare. Viaţa minerilor s'a îmbunătăţit mult. Comparând-o cu acea din timpul regimului burghezo-moşieresc sau cu acea de imediat după război, se vede clar schimbarea fundamentală care a intervenit în viaţa minerilor şi a familiilor lor. Folosind din ce în ce mai mult minunata experienţă sovietică şi desvoltând întrecerea socialistă, minerii fruntaşi şi stahanoviştii introduc şi aplică tot mai multe metode avansate sovietice. Grija partidului s-a manifestat nu numai în ceea ce priveşte organizarea muncii, ci şi în ceea ce priveşte ridicarea nivelului cultural-social şi de trai al minerilor. Astfel, până la sfârşitul anului 1951 s-au dat în folosinţă peste 175.000 ml locuinţe, s-au deschis 39 biblioteci, 25 cluburi, etc. Numai în anul acesta peste 7.000 de mineri vor fi trimişi la mare şi în cele mai frumoase localităţi balneo-climaterice. Prin înfiinţarea celor 89 magazine de stat în centrele miniere, s’a îmbunătăţit în mod simţitor aprovizionarea cu alimente şi produse industriale. Grija permanentă a partidului faţă de ridicarea nivelului de trai al minerilor s’a concretizat şi prin stimulente morale şi materiale. Astfel, s-au introdus până în prezent acordul progresiv, recompensa anuală de vechime, insigna şi premiul de miner fruntaş, decorarea cu medalii şi ordine ale R P.R., pentru anii serviţi în subteran şi muncă ireproşabilă. Partidul şi guvernul, pentru a cinsti în mod deosebit pe bravii noştri mineri, a hotărît ca in fiecare an, în luna August, să se sărbătorească „Ziua minerilor". Ca urmare a îmbunătăţirilor, în cei trei ani de economie planificată, producţia de cărbuni a crescut din an în an. Astfel, în anul 1951 ea a fost cu 17,9% mai mare decât în 1950. A crescut nivelul tehnicoprofesional al minerilor, iar numărul fruntaşilor şi stahanoviştilor mineri devine din zi în zi tot mai mare. Salariul real al minerilor a crescut faţă de 1938 de 1,5 ori, dar pe lângă salariul real, muncitorii şi familiile lor beneficiază de Îngrijire multilaterală din partea statului în ce priveşte sănătatea, ridicarea nivelului de cultură, concediile de odihnă, organizarea repausului. Înainte de război nu exista pentru mineri niciun sanatoriu sau dispensar. Acuma sunt 3 spitale şi 14 dispensare, înainte de război nu existau nici cluburi, nici teatre pentru minerii din Valea Jiului, nici orchestră şi ansambluri artistice; în Valea Jiului există numeroase echipe culturale şi artistice, un teatru propriu. Valea Jiului era aproape izolată de rectul ţării, legată printr’o singură linie de cale ferată, prin construirea căii ferate Bumbeşti-Livezeni, ea este legată mai direct cu restul ţării şi cu Capitala, printr-o a doua cale ferată. Şi în Valea Trotuşului construirea de drumuri ia un mare avânt, odată cu industrializarea intensă a acestei regiuni. Odată cu planul cincinal au început construcţiile masive de locuinţe muncitoreşti In Valea Jiului s’au construit în 1950, 64 apartamente şi 4 cămine, în 1951, 118 apartamente şi 18 cămine, în 1952, 900 apartamente şi 4 cămine. In Comâneşti şi alte regiuni miniere s'au construit în 1950, 128 locuinţe, în 1951, 246 locuinţe. Acesta este începutul marii campanii de construcţii de locuinţe pentru mineri care în viitor se va intensifica an de an. Un mare merit în privinţa mecanizării muncii în mine, care uşurează munca minerului, şi în privinţa construcţiilor noi economice şi social-culturale, îl are întreprinderea sovieto-română pentru desvoltarea industriei cărbunelui, Sovromcărbune. Inginerii sovietici au introdus cu ajutorul tehnicienilor şi muncitorilor noştri, tehnica nouă sovietică în industria minieră carboniferă. In industria carboniferă s’au înfăptuit mari investiţii. Astfel, în anul 1949 s'au făcut investiţii economice şi social-culturale în valoare de 62,1 milioane lei net, din care Sovromcărbune 24,4 milioane; în 1950 s’au investit 164,7 milioane din care Sovromcărbune 64,9 milioane; în 1951 s-au investit 267,9 milioane, din care Sovromcărbune 145,4 milioane; în 1952 se vor investi 357,4 milioane, din care Sovromcărbune 310,6 milioane lei. Pentru anii viitori se prevăd în planul de stat, în planul Sovromcărbunelui însemnate investiţii ce cresc din an în an, atât pentru mecanizarea producţiei, cât şi pentru Investiţii social-culturale în care primul rând îl ocupă construcţia de locuinţe. Iată cum, tovarăşi, după eliberarea ţării noastre fie către glorioasa Armată Sovietică, primim marele ajutor al Uniunii Sovietice, care se manifestă şi în industria carboniferă în formele arătate. Viaţa începe să înflorească în Valea Jiului ca şi în celelalte regiuni producătoare de cărbuni; ele au încetat de mult să fie văi pe plângerii, ale suferinţei, ale mizeriei şi foametei — suntem pe drumul transformării lor în văi ale bucuriei. Posibilitatea de a înfăptui acest ţel este in mâinile noastre, în forţa noastră. Depinde de felul cum vom munci, de felul cum vom organiza activitatea noastră pentru ca acest obiectiv să fie înfăptuit mai devreme. Clasa muncitoare este clasaconducătoare în ţara noastră şi minerii, ca detaşament fruntaş al clasei muncitoare, sunt împreună cu ceilalţi muncitori, stăpâni ai pământului acesta, ai ţării lor, al soartei lor. Ca dovadă a faptului că din ce în ce mai mulţi mineri înţeleg acest lucru, că s’au ridicat la conştiinţa poziţiei şi rolului conducător al clasei muncitoare,, este avântul minunat luat de întrecerea socialistă în Industria minieră de cărbuni. Astfel întreaga ţară cunoaşte numele unor stahanovişti şi fruntaşi în producţie ca Kopetin Géza, Barta Eugen, Mătăsăreanu Ion, Şiller Grigore, Băcăianu Ion, Haidu Iuliu din Valea Jiului, Smărăndoi Gheorghe şi Mălaimare Ion din Valea Troteşului, Răţoi Antohie dela Anina, Dosevoi Ştefan dela Sinersig, Preda Ion dela, Şotânga, Kovács Francisc dela Filipeştii de Pădure, Raica Anton dela Anina, Ciupea Ion dela Şorocani, întrecerea socialistă ia forme noi, superioare, în industria de cărbune, întemeindu-se pe metodele avansate sovietice. Astfel în Valea Jiului s’au introdus: Metoda Rândin — abataje cu trepte răsturnate fără galerie intermediară, care a fost aplicată la mina Petrila de către grupele tovarăşilor Becsa Petru, Munteanu Petre, Zlanca Ion, obţinând depăşiri însemnate. Metoda de armare cu cadre metalice Juravliov-Pokrovski, care a fost aplicată la mina Petrila de către grupa stahanovistului Silaghi Ion şi de către grupa tov. Marian Vasile. Metoda după graficul ciclic de lucru la abataje frontale, care s-a aplicat în Valea Jiului la 16 abataje frontale şi 16 înaintări, obţinându-se rezultate foarte bune. Astfel, la mina Petrila Silaghi Ion a realizat un câştig pe luna Aprilie de 1.593,7 lei faţă de 827,5 lei cât a câştigat în Martie, când nu a lucrat după această metodă, revenindu-i pentru realizările ciclului 419,4 lei. Rezultate asemănătoare au obţinut grupele Miclea Nicolae, Man Lazăr şi alţii. Aceste noi forme de întrecere sunt din mijloc pentru o creştere simţitoare a productivităţii muncii. Ele permit creşterea câştigului muncitorilor mineri, imping producţia noastră carboniferă înainte şisunt un factor de bază în lupta pentru îndeplinirea planului de producţie. Tovarăşul Stalin ne învăţă că întrecerea socialistă este o formă de autocritică a masselor, o formă de luptă împotriva a ceea ce este vechi, împotriva rutinei, pentru ceea ce este nou, pentru metode avansate. Tovarăşi, In luna ianuarie a.c., C.C. al P.M.R. şi Consiliul de Miniştri au hotărît înfăptuirea reformei băneşti în vederea întăririi puterii de cumpărare a leului, în scopul îmbunătăţirii aprovizionării clasei muncitoare şi a oamenilor muncii din oraşe. Odată cu reforma bănească s-a făcut o importantă reducere de preţuri la cele mai importante mărfuri de larg consum, reduceri in medie de 15%. Prin aceasta, clasa muncitoare, oartenii muncii din oraşe, au realizat un avantaj de peste 10 miliarde lei vechi. Cursul valutar al leului a fost stabilit în raport cu rubla, valuta Ţării Socialismului, valuta cea mai stabilă din lume, schimbându-se astfel situaţia din trecut când cursul valutar al leului era stabilit în raport cu dolarul, valută inflaţionistă, nestabilă, lovită de crize. Care sunt rezultatele reformei băneşti astăzi, la 5 luni după înfăptuirea sa? In primulrând puterea de cumpărare a leului se menţine la nivelul stabilit cu prilejul reformei băneşti. Preţurile mărfurilor industriale sunt stabile şi ferme La nicio marfă industrială nu s’a produs vreo majorare de preţuri. In privinţa produselor agricole, preţurile lor pe piaţa neorganizată au scăzut brusc cu prilejul reformei băneşti, preţurile majorităţii produselor menţinându-se şi acum la acest nivel, ceea ce a însemnat o creştere a puterii de cumpărare a salariilor muncitorilor şi funcţionarilor pe piaţa alimentară. Numai la câteva produse (carne, grăsimi, lapte) preţurile sunt peste nivelul celor comerciale de stat şi aceasta din pricină că nu dispunem de astfel de produse în măsura care să poată determina scăderea preţurilor pe piaţa neorganizată. Situaţia aceasta este urmare a nerealizării complete a planului de colectări şi achiziţii la aceste produse. In al doilea rând s-a produs o îmbunătăţire a aprovizionării pieţelor alimentare cu mărfuri. Amintiţi-vă că în fiecare an lunile Februarie—Martie—Aprilie erau cele mai grele din punctul de vedere al aprovizionării alimentare. Piaţa era lipsită de cele mai multe produse. Anul acesta, ca urmare a reformei băneşti, în lunile Februarie—Martie—Aprilie spre deosebire de trecut, piaţa alimentară a fost mult mai bine aprovizionată, produsele alimentare fiind în cantităţi destul de mari. Sunt toate condiţiile pentru ca aprovizionarea pieţii alimentare să se îmbunătăţească şi pe viitor, recolta prezentând perspective bune. In al treilea rând, circulaţia bănească se desfăşoară conform planului stabilit şi aprobat de guvern, fiind la un nivel pe deplin satisfăcător. S-a dovedit că după reforma bănească şi după schimbarea fostei conduceri a Ministerului de Finanţe fenomenele nesănătoase care existau în circulaţia bănească mai Inainte au fost eliminate. In al patrulea rând cursul valutar al leului s’a dovedit just stabilit, leul devenind una din valutele puteraice pe piaţa internaţională. In concluzie putem considera, tovarăşi, că reforma bănească înfăptuită de partid şi guvern a reuşit pe deplin, că ea înseamnă un mare succes al partidului şi statului nostru, succes dobândit într’o luptă permanentă cu duşmanul de clasă şi cu elementele capitulante faţă de acesta — deviatorii de dreapta demascaţi şi sdrobiţi de partidul nostru, (aplauze puternice). Tovarăşi. Multe din greutăţile pe care le mai avem sunt rezultatul activităţii deviatorilor oportunişti de dreapta. La întrebarea : în ce constă primejdia devierii de dreapta, a devierii făţiş oportuniste în partid, tovarăşul Stalin dă următorul răspuns: „In faptul că SUBAPRECIAZA forţa duşmanilor noştri, forţa capitalismului, că nu vede pericolul restaurării capitalismului, că nu înţelege mecanismul luptei de clasă în condiţiile dictaturii proletariatului şi de aceea se hotărăşte aşa de uşor să facă concesii capitalismului, cerând încetinirea ritmului de desvoltare a industriei noastre, cerând înlesniri pentru elementele capitaliste ale satului şi oraşului, cerând punerea pe plănui al doilea a problemei colhozurilor şi sovhozurilor, cerând slăbirea monopolului comerţului exterior etc., etc. Fără îndoială că victoria devierii de dreapta în partidul nostru ar descătuşa forţele capitalismului, ar submina poziţiile revoluţionare ale proletariatului şi ar spori şansele restaurării capitalismului în ţara noastră“. Această caracterizare a abaterii oportuniste de dreapta — care a fost la timpul său complect sdrobită de P. C. (b) al U.R.S.S. — ajută să înţelegem şi conţinutul devierii oportuniste de dreapta cara s’a manifestat în partidul nostru. Purtătorii abaterii oportuniste de dreapta în partidul nostru sunt V. Luca, A. Pauker şi T. Georgescu. In articolul redacţional al Scânteii „Pentru contima întărire a partidului" a fost demascată devierea oportunistă de dreapta a lui V. Luca, arătându-se că el a fost sprijinit de A. Pauker şi T. Georgescu care au avut tot timpul o atitudine de împăciuitorism, ce ascundea propriile lor greşeli oportuniste. Analiza activităţii lor făcută de C.C. al P.M.R. după plenara din 26—27 Mai a.c. a arătat clar că A. Pauker şi T. Georgescu nu sunt numai împăciuitorişti ci — ca şi V. Luca — purtători ai devierii de dreapta de la linia partidului. Linia partidului nostru este cunoscută oamenilor muncii. Partidul nostru duce o politică proletară de clasă, o politică neşovăitoare de construire a socialismului bazată pe ofensiva neîntreruptă împotriva capitalismului. Credincios învăţăturii marxist-leniniste, învăţând din marea experienţă a slăvitului Partid Bolşevic, partidul nostru se întemeiază în politica sa pe ideea lui Lenin şi Stalin, că desvoltarea Industriei grele şi îndeosebi a industriei mijloacelor de producţie este cheia desvoltării întregii economii, veriga principală a operei de construire a economiei socialiste. împotriva liniei partidului, V. Luca a introdus, în domeniile în care a lucrat, o altă linie, antimarxistă, antileninistă. La rădăcina ei stă teza profund oportunistă cu privire la stingerea luptei de clasă în perioada de trecere de la capitalism la socialism şi la pretinsa încadrare paşnică a elementelor capitaliste în socialism. Pornind de la aceste teze antileniniste, Luca a ajuns să susţină că nu desvoltarea industriei este cheia desvoltării economice a ţării noastre, ci îmbogăţirea păturilor avute, mai alesde la sate, cu alte cuvinte— creşterea elementelor capitaliste, îmlr.îharea chiaburilor, îngroşarea rândurilor chiaburimii. Aceasta este o teză vădit contrarevoluţionară, având drept scop restaurarea capitalismului în ţara noastră. V. Luca nega rolul hotărîtor al industriei în construirea socialismului. Este ştiut că fără existenţa şi desvoltarea unei industrii socialiste este cu neputinţă un schimb socialist între oraş şi sat, un schimb care să servească nu la creşterea elementelor capitaliste, speculative ci la îngrădirea şi eliminarea lor, la ridicarea nivelului de trai al clasei muncitoare şi al ţărănimii muncitoare. Pe baza concepţiilor lui dăunătoare, potrivnice liniei partidului şi intereselor poporului muncitor, V. Luca, ajutat de elemente duşmănoase cărora le-a încredinţat posturile de comandă în acele sectoare ale activităţii de stat pentru care răspundea, a dus o politică de frânare a desvoltării industriei mijloacelor de producţie şi a industriei grele în genere, o politică ce urmărea încetinirea ritmului de industrializare socialistă a țării. (Continuare In pag- 4-a)