Contemporanul, iulie-decembrie 1952 (Anul 6, nr. 27-52)

1952-07-04 / nr. 27

3 Expunerea tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej la consfătuirea pe ţară a muncitorilor mineri din industria carboniferă Tovarăşi, In numele Comitetului Central al Parti­dului Muncitoresc Român şi al Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române aduc un călduros salut delegaţilor munci­torilor mineri din întreaga ţară. De la această consfătuire să transmitem împreună salutul nostru unuia dintre deta­şamentele de frunte ale eroicii noastre clase muncitoare a minerilor din toate re­giunile carbonifere ale Republicii Popu­lare Române. Ne-am întâlnit aici pentru a desbate pro­blemele legate de ridicarea nivelului de trai material şi cultural al muncitorilor mineri, de sporirea producţiei şi a pro­ductivităţii muncii în industria minieră. Avem putinţa să desbatem în deplină libertate aceste probleme şi să contribuim la justa lor rezolvare în interesul patriei şi al poporului muncitor, pentru că în ţara noastră a fost sfărâmat jugul capitalisto­­moşieresc, puterea se află în mâinile clasei muncitoare, aliată cu ţărănimea munci­toare, poporul este stăpân pe soarta­­sa, pe nesecatele avuţii ale patriei noastre iubite, pe fabrici, uzine şi mine, stăpân pe viitorul luminos pe care şi-l făureşte. Măreţia realizărilor regimului nostru de democraţie populară apare cu deosebită claritate, când ne amintim de viaţa chi­nuită şi de mizerie a muncitorilor mine,­­ în vremea când la putere se aflau burghe­zia şi moşierimea. Capitaliştii români şi străini, proprieta­­rii din acea vreme ai minelor de cărbuni, au jefuit şi au exploatat în modul cel mai crunt pe muncitorii mineri. Având un sa­lariu de foamete, care nu le ajungea nici să astâmpere nevoile lor minimale şi ale familiilor lor, minerii erau nevoiţi să lu­creze până la istovire, cu unelte manuale dintre cele mai primitive, pentru îmbogă­ţirea exploatatorilor capitalişti. Muncitorii mineri trăiau veşnic în nesiguranţa zilei de mâine. In orice zi, fiecare dintre ei se putea trezi aruncat în stradă, pradă şoma­jului. In goana după profituri cât mai mari, capitaliştii nu au asigurat în mine nici cele mai elementare mijloace de protecţie a muncii şi de securitate minieră, pentru apărarea vieţii minerilor. Exploziile şi a­­variile se ţineau lanţ. Numai la explozia din anul 1920 dela mina Anina şi-au pier­dut viaţa 187 de mineri, în explozia din 1922 dela mina Lupeni 82 de mineri. In 1940 a avut loc o groaznică explozie în Valea Jiului, cu peste 50 mineri moroi şi răniţi­îngrijirea sanitară lipsea aproape com­plect. întregul bazin carbonifer din Valea Jiului era deservit numai de 2 spitale, iar cel al Banatului de un singur spital. In rândurile minerilor bântuiau bolile profe­sionale, tuberculoza și alte boli, mortali­tatea era foarte ridicată. Fondurile de asigurări sociale erau je­fuite de cozile de topor ale patronilor, so­cial democraţii de dreapta, care ajutau prin toate mijloacele pe capitalişti să exploateze muncitorii. Ajutoarele de boală se plăteau în proporţie de numai 20—40% din salariu. In ce priveşte pensiile, doar un număr foarte mic de mineri ajungeau să fie pensionaţi, primind o pensie de abia 10% din salariu. Majoritatea familiilor de mineri locuiau în cocioabe şi bordee. Marea majoritate a minerilor şi a copiilor lor erau neştiu­tori de carte. Niciodată sub regimul burghezo-moşie­­resc muncitorii mineri nu s’au putut bu­cura de concedii de odihnă în localităţile balneare, de teatre, cluburi, cinematografe sau biblioteci; niciodată nu puteau visa ca fiii şi fiicele lor să ajungă în universităţi şi şcoli superioare. Iată cum descrie „Scânteia" ilegală din­­Aprilie 1932 situaţia minerilor din Valea Jiului : „Salariile muncitorilor sunt reduse de patroni mereu, în 1931 au fost reduse cu 20%, iar acuma muncitorii lucrează 2-3 zile pe săptămână. Ziua de lucru se prelungeşte până la 12 ore. Muncitorii sunt aruncaţi afară, câte unul, grupuri, în massă, rămânând fără de lucru, flămânzi cu copiii lor. La Lupeni din 4040 muncitori lucrează 2795, la Vul­can din 3000 muncitori din 1931 au rămas 200 muncitori. In toată Valea Jiului avem 16.000 muncitori șomeri, cu familiile, a­­vem câteva zeci de mii de muncitori fără nici un ajutor“. La jefuirea sângeroasă a muncitorilor mineri se adăuga exploatarea prădalnică a bogăţiilor carbonifere ale ţării. Capita­liştilor nu le păsa de interesele ţării, de viitorul ei. Proprietarii minelor nu erau­­mânaţi decât de goana după profit. Dato­rită acestei exploatări prădalnice, milioane de tone de cărbune au fost lăsate pradă Incendiilor, straturi bogate au rămas ne­exploatate, ca de exemplu la Petrila şi Lu­peni. Unele mine, ca Vulcan, Cimpa, Jieţi- Lonea şi altele, au fost închise şi inun­date. Loviţi şi asupriţi cu cruzime de exploa­tatorii capitalişti, muncitorii mineri au organizat, îndeosebi după Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie şi sub influenţa nemijlocită a victoriei clasei muncitoare din Rusia, acţiuni de luptă pentru a-şi im­pune revendicările cu caracter economic şi politic. Astfel de acţiuni au avut loc la bazinele carbonifere în anii 1916—20. încă în 1916 muncitorii mineri din Pe­­troşani şi Petrila au hotărît, în luna Iunie, să declare greva generală în Valea Jiului. In toate localităţile s’au înfiinţat comi­tete de greve şi s'a organizat o adunare a tuturor minerilor în lunca dela Petroşani. Această adunare a fost înconjurată de ar­mată, muncitorii au fost somaţi sâ reia lu­crul, dar au refuzat aceasta cu hotărîre, au fost ameninţaţi cu închisoarea In faţa atitudinii hotărîte a minerilor revoltaţi, armata s'a retras. Au fost arestaţi mai mulţi mineri, dintre care 7, în frunte cu Dobocan, Domoş şi Darotzi, au fost con­damnaţi la moarte, iar alţii condamnaţi la închisoare sau trimişi pe front Lupta minerilor se intensifică în anii 1917-1918 Sub influenţa Marii Revo­luţii Socialiste din Octombrie, se înfiin­ţează în Valea Jiului un Consiliu munci­toresc, în Octombrie 1918. Poliţia şi ve­chea jandarmerie a statului austro-maghiar sunt dizolvate, ordinea fiind păzită de garda muncitorească, care ascultă de dis­poziţiile sfatului muncitoresc cu sediul la Petroşani. La începutul lunii ianuarie 1919 are loc o grevă a minerilor din Valea Jiului. Iată cum descria colonelul Stavinschi, comandantul militar al minelor din Petro­şani, în referatul său adresat generalului Kurcek Ferenţ, starea de spirit a muncito­rilor din Valea Jiului: „Ameninţând cu încetarea muncii, aproape în mod poruncitor, muncitorii cer anularea sancţiunilor disciplinare. La Lo­nea, atacând închisoarea, au distrus-o şi au eliberat pe cei sancţionaţi.“ La conferinţa băeşilor (minerilor) care a avut loc la Sibiu în 23 Martie 1919, raportorul a arătat următoarele: „A venit războiul cu jertfele lui uriaşe, cu scumpirea alimentelor, cu criza de lucră­tori; plata muncitorilor mineri insă, cu toată scumpeţea, a rămas aceeaşi. Atunci când pentru întreţinerea vieţii trebue o cheltuială zilnică de 20-30 coroane, munci­torul băiaş câştigă 2-3 coroane pe zi. Această stare nesuferită a scuturat massele şi le-a adus înspre făgaşul re­voluţiei. Orişicât au căutat să-i apese şi să-i persecute prin forţa armată, grevele au izbucnit una după alta, sălbatice, neor­ganizate, ca ale unei clase flămânde şi îndârjite. In zadar le-au pregătit coşciuge băieşilor din Petroşani şi din jur, degeaba le-au săpat gropile şi i-au pus în faţa lor, spunându-le că acei care nu vor relua lu­crul, vor fi împuşcaţi şi îngropaţi; băieşii au preferat mai bine moartea decât o astfel de viaţă de mizerie.“ Acţiunile şi luptele eroice ale minerilor din Valea Jiului au culminat cu luptele din anul 1920. In ziua de 21 Martie când trebuia să se facă plata, aceasta nu s’a făcut din lipsă de bani mărunţi. Minerii din Petroşani au de­clarat grevă. Muncitorii au respins orice propunere de a înceta greva susţinând că nu vor relua lucrul decât dacă li se face plata, dacă li se dau alimente şi li se rezol­vă memoriul. Comitetul sindical social-de­mocrat neputând convinge pe muncitori să renunţe la grevă, a demisionat. Minerii dela Lonea, Aninoasa şi Petrila s’au alătu­rat greviştilor din Petroşani. S’a convocat o nouă întrunire la Petroşani, după care minerii au eşit în stradă manifestând. In drum, s’a produs o ciocnire cu armata Pe teren au rămas un mort şi câţiva răniţi. In Octombrie 1920 minerii din Valea Jiului au făcut grevă, solidarizându-se cu muncitorii din întreaga ţară, în cadrul gre­vei generale. In 1929 s’au ridicat din nou la luptă muncitorii mineri dela Lupeni. Acţiunea lor a fost înăbuşită în sânge. Dar nici te­roarea poliţiei, siguranţei şi jandarmeriei, nici aruncarea în închisori a zeci de mineri revoluţionari, nici sângele în care guver­nul burghezo-moşieresc a înecat lupta muncitorilor de la Lupeni, n’au reuşit să înăbuşe spiritul revoluţionar al minerilor. Chemarea comuniştilor din România pă­trundea în rândurile minerilor şi le arăta drumul de luptă. Iată aprecierea făcută în anul 1929 de Biroul Internaţionalei Comuniste şi de Bi­roul Internaţionalei Sindicale Roşii pen­tru Europa Occidentală asupra luptei eroi­ce a muncitorilor din Lupeni. „Morţii din Lupeni, demonstraţiile de 1 August, sunt dovada că un însemnat pro­ces de radicalizare a masselor se desăvâr­şeşte, că lupta de clasă a proletariatului român, sub conducerea Partidului Comu­nist Român, a intrat într-o fază mai înain­tată. Massele muncitoare din România se pre­gătesc pentru mari lupte economice și po­litice. Agravarea formidabilă a luptei de clasă, faptul că orice grevă de oarecare însemnătate duce la ciocnirea muncitorilor luptători cu întreaga forţă publică capita­listă, sunt expresia crizei din ce în ce mai grave a capitalismului român“. („Viaţa Muncitoare“ anul VI No. 23 din 18.VIII 1929). Partidul nostru a stat în fruntea lupte­lor minerilor din România. Dar încă din anul 1929 Luca s-a situat pe o poziţie oportunistă faţă de clasa mun­citoare, faţă de minerii din Valea, Jiului, susţinând în mod calomnios că lupta de la Lupeni nu a fost acţiunea clasei munci­toare, ci doar o provocare a siguranţei. E caracteristică atitudinea lui V. Luca în legătură cu lupta eroică a muncitorilor din Lupeni. Afirmaţia lui Luca era de fapt ex­presia punctului de vedere al grupului fracţionist al lui Luximin, (descoperit ulte­rior ca trădător al partidului şi clasei mun­citoare, agent al burgheziei) punct de ve­dere caracterizat astfel de Rezoluţia Co­mitetului Executiv al Internaţionalei Comuniste, asupra luptei fracţioniste fără de principii din Partidul Comunist din Ro­mânia: „In partid şî în sindicatele unitare au fost săvârşite o sumă de greşeli opor­tuniste, în legătură cu creşterea valurilor de greve în toată ţara’’. Mai departe în rezoluţie se arată că oportuniştii „au îm­piedicat alipirea muncitorilor din toată regiunea minieră, muncitorilor de la Lupeni în luptă, referindu-se la aceea că acţiunea de la Lupeni e opera provocatorilor”. Congresul al V-lea al Partidului Comu­nist din România, analizând evenimentele din anii 1929-31, le-a apreciat astfel: „Conducerea partidului şi consiliul gene­ral al sindicatelor unitare s’au arătat nepu­tincioase, ca urmare a poziţiei ior oportu­niste, în chestiunile luptei economice (ceeace s’a văzut în special în evenimen­tele din Lupeni) şi ca urmare a descompu­nerii fracţioniste. Numai îndepărtarea am­belor conduceri a dus la schimbarea me­todelor de conducere a luptelor economice de către partid şi sindicate”. Aceste aprecieri făcute de organele cele mai importante ale mişcării muncitoreşti internaţionale şi ale Partidului Comunist din România caracterizează pe deplin po­ziţia capitulantă a lui V. Luca faţă de bur­ghezie, în timp ce muncitorii mineri du­ceau lupte eroice. Cu toate aceste aprecieri categorice, V. Luca, după 15 ani, reeditează ace­leaşi afirmaţii oportuniste şi calomnioase, afirmând într’un articol că „Tatarbunar, Lupenii şi Griviţa au fost opera partide­lor istorice” şi „provocaţii ale siguranţei”. Clasa muncitoare din ţara noastră respin­ge cu revoltă aceste calomnii. In 1935, minerii de la Anina se ridică la luptă hotărîtă sub conducerea Par­tidului Comunist din România împotriva fascismului, pentru pace, pentru dreptu­rile lor. „Scânteia" scria atunci : „2000 de muncitori de la Anina, mineri şi metalurgiști au declarat grevă generală împotriva salariilor de foame, împotriva tunului drepturilor lor câştigate. In ulti­mii 4 ani, salariile lor au scăzut la mai mult de jumătate, alocaţiile de familie, de chirie, de lemne le-au fost răpite. De ani de zile şefii social-democraţi şi condu­cătorii sindicatelor amsterdamiste (refor­miste) i-au reţinut de la luptă, purtându i cu arbitraje, promisiuni şi minciuni. Ca şi eroicii muncitori dela C.F.R.... muncitorii de la Anina au înţeles că numai prin lupta lor unită pot câştiga revendicările lor. Pe deasupra capului şefilor lor amsterdamişti, contra patronilor lor, în front unit de luptă, muncitorii au declarat grevă pentru ridicarea salariilor lor, pentru redarea alo­caţiilor furate, pentru condiţii mai bune de muncă, pentru contract colectiv“. Intre 15 Aprilie şi 5 Mai 1941 a avut loc în Valea Jiului o grevă la care au participat câteva mii de mineri în Petrila, Aninoasa, Lupeni, Lonea, pentru revendi­cările lor economice, împotriva dictaturii militaro-fasciste lovind în pregătirile de răsboi antisovietice. In perioada criminalului război antiso­­vietic, minerii patrioţi în frunte cu comu­niştii au organizat acţiuni de sabotaj peri­tru a lovi în maşina de război hitleristo­­antonesciană. Acţiunile duse de muncitorii mineri sub conducerea partidului nostru stau dovadă faptului că încă în perioada activităţii ile­gale a Partidului Comunist, muncitorii re­voluţionari din Valea Jiului şi din celelalte bazine carbonifere s’au strâns în jurul Par­tidului Comunist din România şi au luptat sub conducerea sa. La 23 August 1944 s’a săvârşit o coti­tură istorică în viaţa ţârii noastre . Româ­nia a fost eliberată de către glorioasele forţe armate ale Uniunii Sovietice (aplau­ze puternice). Datorită victoriei Armatei Sovietice şi a eliberării ţării noastre de către trupele sovietice, forţele populare patriotice, con­duse de Partidul Comunist, au căpătat pu­tinţa de a răsturna regimul fascist al lui Antonescu. Ţara noastră şi-a întors armele împotriva Germaniei hil­eriste şi s-a alătu­rat eliberatoarei sale — Uniunea Sovie­tică — în războiul antihitlerist. In aceste împrejurări, partidul a lansat lozinca : „Totul pentru front, totul pentru victorie“, mobilizând forţele întregului popor în vederea asigurării victoriei în răz­boiul just împotriva cotropitorilor hitle­­rişti. Pentru a asigura transporturile necesare frontului şi economiei, pentru asigurarea refacerii industriei, era necesar cărbune, mai mult cărbune şi de calitate bună. C.C. al P.C.R. s-a adresat atunci minerilor din minele de cărbuni şi în primul rând Dv. mineri din Valea Jiului, cerându-vă să daţi mai mult cărbune. Situaţia era foarte grea în urma sabotajului burgheziei şi uneltelor sale; în uram acţiunii criminale a agenţi­lor fascismului, activitatea şi producţia în centrele miniere erau desorganizate. Duşmanii poporului, în ura lor împotriva clasei muncitoare, urmărind apărarea cu orice preţ a regimului burghezo-moşieresc, a proprietăţii capitaliste, încercau să îm­piedice ridicarea producţiei de cărbuni şi să lovească în viaţa minerilor. Ei au folosit cele mai diferite metode, de la împiedicarea aprovizionării cu alimente a muncitorilor, neacordarea echipamentului necesar, stri­carea utilajelor şi instalaţiilor, sabotarea lucrărilor de deschidere şi de pregătire, împiedicarea oricăror investiţii şi până la completul contrarevoluţionar de felul celui pus la cale de banda Iui Pop şi Bujoiu. Această acţiune criminală a reacţiunii bur­ghezo- moşiereşti a fost zădărnicită prin lupta şi vigilenţa clasei muncitoare, sub conducerea partidului. Scurt timp după ieşirea partidului din ilegalitate, minerii comunişti s'au pus în fruntea luptei pentru cărbune, pentru asi­gurarea nevoilor frontului şi industriei cu cărbune. In Noembrie — Decembrie 1944 Comitetul Central m’a trimis în Valea Jiu­lui pentru a arăta minerilor situaţia apro­­vizionării cu cărbune şi pentru a-i mobiliza în lupta pentru mai mult cărbune, de cali­tate superioară. Minerii au răspuns prin­­tr’o muncă plină de avânt la chemarea partidului şi în scurt timp producţia de cărbune a început să crească zi de zi şi lună de lună, cu tot sabotajul criminal al burgheziei.­­Şi cu acest prilej s'a putut vedea conştiinţa de clasă a muncitorilor, patriotismul de care este însufleţită clasa muncitoare în lupta pentru întărirea şi apărarea patriei eliberate, precum şi trădarea mişelească a burgheziei ce urmă­rea profituri cât mai mari şi menţinerea proprietăţii sale întemeiate pe exploatare şi jaf. Călătoria mea în Valea Jiului şi întâl­nirile cu muncitorii mineri mi-au răm­as totdeauna întipărite în minte. Am văzut atunci — România abia fusese eliberată de sub ghiarele lui Hitler — minerii flămânzi, goi, desculţi, într’o stare de mizerie nemai­pomenită, urmare a exploatării capitaliste şi a războiului criminal de jaf. Şi aceşti oameni flămânzi şi desculţi, cărora noi nu le puteam promite nimic, pentrucă nu este în obiceiul nostru ,i pentrucă condiţiile nu ne permiteau, aceşti tovarăşi au răs­puns ca un singur om la chemarea Comi­tetului Central al partidului, şi producţia a început să crească necontenit. Noi am spus atunci ca să nu vă gândiţi numai la ziua de azi, ci şi la ziua de mâine, pentru­că vom trebui să facem din această vale a plângerii, o vale a bucuriei. Trebue să arătăm astăzi că minerii au respectat angajamentul luat şi au dovedit în fapt că îşi respectă cuvântul şi au asi­gurat aprovizionarea frontului antihitlerist, a transporturilor, a industriei, cu cărbune. Trebue să subliniem că aceasta a dovedit înaltul lor patriotism, încrederea deplină în Partidul Comunist. In acest timp s’a desfăşurat ofensiva neîntreruptă a clasei muncitoare, aliată cu ţărănimea muncitoare pentru a smulge România din mâinile sângeroase ale bur­gheziei şi moşierimii, pentru eliberarea poporului muncitor din jugul exploatării capitaliste şi moşiereşti, pentru izgonirea imperialiştilor străini, germani, americani, englezi. Această luptă eroică a dus la doborirea burgheziei şi moşierimii dela putere şi la răsturnarea monarhiei. S’a instaurat regi­mul de democraţie, populară, formă a dic­taturii proletariatului. Au fost naţionali­zate mijloacele de producţie din industrie, transporturi, băncile, au început industria­lizarea socialistă a ţârii şi transformarea socialistă a agriculturii. In cursul a 4 ani de la naţionalizare. Industria noastră socialistă aproape şi-a triplat producţia, luând un mare avânt, (aplauze furtunoase). S’a creat ramura nouă a construcţiei de maşini, ramură conducă­toare în industria noastră. Industria mi­nieră cunoaşte deasemeni un avânt remar­cabil. A crescut producţia de cărbune a­­proape de două ori faţă de 1038, anul de dinainte de război, care se ia de obicei drept bază de compara­ţie. Numărul mineri­lor a crescut. Odată cu această a crescut şi nivelul tehnic şi de calificare al minerilor. Pentru prima oară în ţara noastră s’a creat un institut superior de învăţământ al cărbunelui care formează noi cadre de in­gineri ridicaţi din clasa muncitoare. S’au înfiinţat 4 şcoli medii, 9 şcoli S.F.U. şi aproape 200 şcoli de calificare. Partidul şi guvernul acordă cea mai mare atenţie formării de cadre de ingineri mi­neri din rândurile clasei muncitoare. Viaţa minerilor s'a îmbunătăţit mult. Comparând-o cu acea din timpul regimului burghezo-moşieresc sau cu acea de imediat după război, se vede clar schimbarea­ fun­damentală care a intervenit în viaţa mine­rilor şi a familiilor lor. Folosind din ce în ce mai mult minunata experienţă sovietică şi desvoltând între­cerea socialistă, minerii fruntaşi şi staha­­noviştii introduc şi aplică tot mai multe metode avansate sovietice. Grija partidului s-a manifestat nu nu­mai în ceea ce priveşte organizarea muncii, ci şi în ceea ce priveşte ridicarea nivelului cultural-social şi de trai al minerilor. Ast­fel, până la sfârşitul anului 19­51 s-au dat în folosinţă peste 175.000 ml locuinţe, s-au deschis 39 biblioteci, 25 cluburi, etc. Numai în anul acesta peste 7.000 de mineri vor fi trimişi la mare şi în cele mai frumoase localităţi balneo-climater­ice. Prin înfiinţarea celor 89 magazine de stat în centrele miniere, s’a îmbunătăţit în mod simţitor aprovizionarea­ cu alimente şi produse industriale. Grija permanentă a partidului faţă de ridicarea nivelului de trai al minerilor s’a concretizat şi prin stimulente morale şi materiale. Astfel, s-au introdus până în prezent acordul progresiv, recompensa anuală de vechime, insigna şi premiul­ de miner fruntaş, decorarea cu medalii şi or­dine ale R P.R., pentru anii serviţi în sub­teran şi muncă ireproşabilă. Partidul şi guvernul, pentru a cinsti în mod deosebit pe bravii noştri mineri, a hotărît ca in fiecare an, în luna August, să se sărbătorească „Ziua minerilor". Ca urmare a îmbunătăţirilor, în cei trei ani de economie planificată, producţia de cărbuni a crescut din an în an. Astfel, în anul 1951 ea a fost cu 17,9% mai mare decât în 1950. A crescut nivelul tehnico­­profesional al minerilor, iar numărul frun­taşilor şi stahanoviştilor mineri devine din zi în zi tot mai mare. Salariul real al minerilor a crescut faţă de 1938 de 1,5 ori, dar pe lângă salariul real, muncitorii şi familiile lor beneficiază de Îngrijire multilaterală din partea statului în ce pri­veşte sănătatea, ridicarea nivelului de cul­tură, concediile de odihnă, organizarea re­pausului. Înainte de război nu exista pen­tru mineri niciun sanatoriu sau dispensar. Acuma sunt 3 spitale şi 14 dispensare, înainte de război nu existau nici cluburi, nici teatre pentru minerii din Valea Jiu­lui, nici orchestră şi ansambluri artistice; în Valea Jiului există numeroase echipe culturale şi artistice, un teatru propriu. Valea Jiului era aproape izolată de rec­tul ţării, legată printr’o singură linie de cale ferată, prin construirea căii ferate Bumbeşti-Livezeni, ea este legată mai di­rect cu restul ţării şi cu Capitala, printr-o a doua cale­ ferată. Şi în Valea Trotuşului construirea de drumuri ia un mare avânt, odată cu industrializarea intensă a acestei regiuni. Odată cu planul cincinal au început con­strucţiile masive de locuinţe muncitoreşti In Valea Jiului s’au construit în 1950, 64 apartamente şi 4 cămine, în 1951, 118 apartamente şi 18 cămine, în 1952, 900 apartamente şi 4 cămine. In Comâneşti şi alte regiuni miniere s'au construit în 1950, 128 locuinţe, în 1951, 246 locuinţe. Acesta este începutul marii campanii de construcţii de locuinţe pentru mineri care în viitor se va intensifica an de an. Un mare merit în privinţa mecanizării muncii în mine, care uşurează munca mi­nerului, şi în privinţa construcţiilor noi economice şi social-culturale, îl are între­prinderea sovieto-română pentru desvolta­­rea industriei cărbunelui, Sovromcărbune. Inginerii sovietici au introdus cu ajuto­rul tehnicienilor şi muncitorilor noştri, teh­nica nouă sovietică în industria minieră carboniferă. In industria carboniferă s’au înfăptuit mari investiţii. Astfel, în anul 1949 s'au făcut investiţii economice şi social-cultu­­rale în valoare de 62,1 milioane lei net, din care Sovromcărbune 24,4 milioane; în 1950 s’au investit 164,7 milioane din care Sovromcărbune 64,9 milioane; în 1951 s-au investit 267,9 milioane, din care So­vromcărbune 145,4 milioane; în 1952 se vor investi 357,4 milioane, din care So­vromcărbune 310,6 milioane lei. Pentru anii viitori se prevăd în planul de stat, în planul Sovromcărbunelui însem­­nate investiţii ce cresc din an în an, atât pentru mecanizarea producţiei, cât şi pen­tru Investiţii social-culturale în care primul rând îl ocupă construcţia de locuinţe. Iată cum, tovarăşi, după eliberarea ţării noastre fie către glorioasa Armată Sovie­­tică, primim marele ajutor al Uniunii Sovietice, care se manifestă şi în industria carboniferă în formele arătate. Viaţa începe să înflorească în Valea Jiu­lui ca şi în celelalte regiuni producătoare de cărbuni; ele au încetat de mult să fie văi p­e plângerii, ale suferinţei, ale mize­riei şi foametei — suntem pe drumul trans­formării lor în văi ale bucuriei. Posibili­tatea de a înfăptui acest ţel este in mâi­nile noastre, în forţa noastră. Depinde de felul cum vom munci, de felul cum vom organiza activitatea noastră pentru ca acest obiectiv să fie înfăptuit mai devreme. Clasa muncitoare este clasa­­conducătoare în ţara noastră şi minerii, ca detaşament fruntaş al clasei muncitoare, sunt împreu­nă cu ceilalţi muncitori, stăpâni ai pămân­tului acesta, ai ţării lor, al soartei lor. Ca dovadă a faptului că din ce în ce mai mulţi mineri înţeleg acest lucru, că s’au ridicat la conştiinţa poziţiei şi rolului conducător al clasei muncitoare,, este avântul minunat luat de întrecerea socia­listă în Industria minieră de cărbuni. Ast­fel întreaga ţară cunoaşte numele unor stahanovişti şi fruntaşi în producţie ca Kopetin Géza, Barta Eugen, Mătăsăreanu Ion, Şiller Grigore, Băcăianu Ion, Haidu­ Iuliu din Valea Jiului, Smărăndoi Gheor­­ghe şi Mălaimare Ion din Valea Troteşu­­lui, Răţoi Antohie dela Anina, Dosevoi Ştefan dela Sinersig, Preda Ion dela, Şo­­tânga, Kovács Francisc dela Filipeştii de Pădure, Raica Anton dela Anina, Ciupea Ion dela Şorocani, întrecerea socialistă ia forme noi, supe­rioare, în industria de cărbune, întemein­­du-se pe metodele avansate sovietice. Astfel în Valea Jiului s’au introdus: Metoda Rândin — abataje cu trepte răsturnate fără galerie intermediară, care a fost aplicată la mina Petrila de că­tre grupele tovarăşilor Becsa Petru, Mun­­teanu Petre, Zlanca Ion, obţinând depăşiri însemnate. Metoda de armare cu cadre metalice Ju­­ravliov-Pokrovski, care a fost aplicată la mina Petrila de către grupa stahanovistului Silaghi Ion şi de către grupa tov. Marian Vasile. Metoda după graficul ciclic de lucru la abataje frontale, care s-a aplicat în Valea Jiului la 16 abataje frontale şi 16 înain­tări, obţinându-se rezultate foarte bune. Astfel, la mina Petrila Silaghi Ion a realizat un câştig pe luna Aprilie de 1.593,7 lei faţă de 827,5 lei cât a câştigat în Martie, când nu a lucrat după această metodă, revenindu-i pentru realizările ci­clului 419,4 lei. Rezultate asemănătoare au obţinut grupele Miclea Nicolae, Man Lazăr şi alţii. Aceste noi forme de întrecere sunt din mijloc pentru o creştere simţitoare a pro­ductivităţii muncii. Ele permit creşterea câştigului muncitorilor mineri, imping producţia noastră carboniferă înainte şi­­sunt un factor de bază în lupta pentru în­deplinirea planului de producţie. Tovarăşul Stalin ne învăţă că întrecerea socialistă este o formă de autocritică a masselor, o formă de luptă împotriva a ceea ce este vechi, împotriva rutinei, pentru ceea ce este nou, pentru metode avansate. Tovarăşi, In luna ianuarie a.c., C.C. al P.M.R. şi Consiliul de Miniştri au hotărît înfăptui­rea reformei băneşti în vederea întăririi puterii de cumpărare a leului, în scopul îmbunătăţirii aprovizionării clasei munci­toare şi a oamenilor muncii din oraşe. Odată cu reforma bănească s-a făcut o importantă reducere de preţuri la cele mai importante mărfuri de larg consum, redu­­­ceri in medie de 15%. Prin aceasta, clasa muncitoare, oartenii muncii din oraşe, au realizat un avantaj de peste 10 miliarde lei vechi. Cursul valutar al leului a fost stabilit în raport cu rubla, valuta Ţării Socialismului, valuta cea mai stabilă din lume, schimbân­­du-se astfel situaţia din trecut când cursul valutar al leului era stabilit în raport cu dolarul, valută inflaţionistă, nestabilă, lo­vită de crize. Care sunt rezultatele reformei băneşti astăzi, la 5 luni după înfăptuirea sa? In primul­­rând puterea de cumpărare a leului se menţine la nivelul stabilit cu pri­lejul reformei băneşti. Preţurile mărfu­rilor industriale sunt stabile şi ferme La nicio marfă industrială nu s’a produs vreo majorare de preţuri. In privinţa produselor agricole, preţurile lor pe piaţa neorgani­zată au scăzut brusc cu prilejul reformei băneşti, preţurile majorităţii produselor menţinându-se şi acum la acest nivel, ceea ce a însemnat o creştere a puterii de cumpă­rare a salariilor muncitorilor şi funcţiona­rilor pe piaţa alimentară. Numai la câteva produse (carne, grăsimi, lapte) pre­ţurile sunt peste nivelul celor comerciale de stat şi aceasta din pricină că nu dis­punem de astfel de produse în măsura care să poată determina scăderea preţurilor pe piaţa neorganizată. Situaţia aceasta este urmare a nerealizării complete a planului d­e colectări şi achiziţii la aceste produse. In al doilea rând s-a produs o îmbună­tăţire a aprovizionării pieţelor alimentare cu mărfuri. Amintiţi-vă că în fiecare an lunile Februarie—Martie—Aprilie erau cele mai grele din punctul de vedere al apro­vizionării alimentare. Piaţa era lipsită de cele mai multe produse. Anul acesta, ca urmare a reformei băneşti, în lunile Fe­bruarie—Martie—Aprilie spre deosebire de trecut, piaţa alimentară a fost mult mai bine aprovizionată, produsele alimentare fiind în cantităţi destul de mari. Sunt toate condiţiile pentru ca aprovizionarea pieţii alimentare să se îmbunătăţească şi pe vii­tor, recolta prezentând perspective bune. In al treilea rând, circulaţia bănească se desfăşoară conform planului stabilit şi aprobat de guvern, fiind la un nivel pe deplin satisfăcător. S-a dovedit că după reforma bănească şi după schimbarea fos­tei conduceri a Ministerului de Finanţe fenomenele nesănătoase care existau în circulaţia bănească mai Inainte au fost eliminate. In al patrulea rând cursul valutar al leului s’a dovedit just stabilit, leul deve­nind una din valutele puteraice pe piaţa internaţională. In concluzie putem considera, tovarăşi, că reforma bănească înfăptuită de partid şi guvern a reuşit pe deplin, că ea în­seamnă un mare succes al partidului şi statului nostru, succes dobândit într’o luptă permanentă cu duşmanul de clasă şi cu elementele capitulante faţă de a­­cesta — deviatorii de dreapta demascaţi şi sdrobiţi de partidul nostru, (aplauze pu­ternice). Tovarăşi. Multe din greutăţile pe care le mai avem sunt rezultatul activităţii deviatorilor opor­tunişti de dreapta. La întrebarea : în ce constă primejdia devierii de dreapta, a devierii făţiş oportu­niste în partid, tovarăşul Stalin dă urmă­torul răspuns: „In faptul că SUBAPRE­­CIAZA forţa duşmanilor noştri, forţa capi­talismului, că nu vede pericolul restaurării capitalismului, că nu înţelege mecanismul luptei de clasă în condiţiile dictaturii pro­letariatului şi de aceea se hotărăşte aşa de uşor să facă concesii capitalismului, ce­rând încetinirea ritmului de desvoltare a industriei noastre, cerând înlesniri pen­tru elementele capitaliste ale satului şi oraşului, cerând punerea pe plănui al doilea a problemei colhozurilor şi sovho­zurilor, cerând slăbirea monopolului co­­­­m­erţului exterior etc., etc. Fără îndoială că victoria devierii de dreapta în partidul nostru ar descătuşa forţele capitalismului, ar submina poziţiile revoluţionare ale proletariatului şi ar spori şansele restaurării capitalismului în ţara noastră“. Această caracterizare a abaterii oportu­niste de dreapta — care a fost la timpul său complect sdrobită de P. C. (b) al U.R.S.S. — ajută să înţelegem şi conţinu­tul devierii oportuniste de dreapta cara s’a manifestat în partidul nostru. Purtătorii abaterii oportuniste de dreap­ta în partidul nostru sunt V. Luca, A. Pauker şi T. Georgescu. In articolul redacţional al Scânteii „Pen­tru contim­a întărire a partidului" a fost demascată devierea oportunistă de dreapta a lui V. Luca, arătându-se că el a fost sprijinit de A. Pauker şi T. Georgescu care au avut tot timpul o atitudine de îm­păciuitorism, ce ascundea propriile lor greşeli oportuniste. Analiza activităţii lor făcută de C.C. al P.M.R. după plenara din 26—27 Mai a.c. a arătat clar că A. Pauker şi T. Geor­gescu nu sunt numai împăciuitorişti ci — ca şi V. Luca — purtători ai devierii de dreapta de la linia partidului. Linia partidului nostru este cunoscută oamenilor muncii. Partidul nostru duc­e o politică proletară de clasă, o politică neşo­văitoare de construire a socialismului ba­zată pe ofensiva neîntreruptă împotriva capitalismului. Credincios învăţăturii marxist-leniniste, învăţând din marea experienţă a slăvitului Partid Bolşevic, partidul nostru se înte­meiază în politica sa pe ideea lui Lenin şi Stalin, că desvoltarea Industriei grele şi îndeosebi a industriei mijloacelor de producţie este cheia desvoltării întregii economii, veriga principală a operei de construire a economiei socialiste. împotriva liniei partidului, V. Luca a introdus, în domeniile în care a lucrat, o altă linie, antimarxistă, antileninistă. La rădăcina ei stă teza profund oportunistă cu privire la stingerea luptei de clasă în pe­rioada de trecere de la capitalism la s­ocia­­lism şi la pretinsa încadrare paşnică a ele­mentelor capitaliste în socialism. Pornind de la aceste teze antileniniste, Luca a ajuns să susţină că nu desvoltarea industriei este cheia desvoltării economice a ţării noastre, ci îmbogăţirea păturilor avute, mai ales­­de la sate, cu alte cuvinte— creşterea elementelor capitaliste, îmlr.îha­­rea chiaburilor, îngroşarea rândurilor chiaburimii. Aceasta este o teză vădit contrarevolu­ţionară, având drept scop restaurarea capitalismului în ţara noastră. V. Luca nega rolul hotărîtor al industriei în con­­struirea socialismului. Este ştiut că fără existenţa şi desvoltarea unei industrii so­cialiste este cu neputinţă un schimb socia­list între oraş şi sat, un schimb care să servească nu­ la creşterea elementelor ca­pitaliste, speculative ci la îngrădirea şi e­­liminarea lor, la ridicarea nivelului de trai al clasei muncitoare şi al ţărănimii mun­citoare. Pe baza concepţiilor lui dăunătoare, potrivnice liniei partidului şi intere­selor poporului muncitor, V. Luca, ajutat de elemente duşmănoase cărora le-a încredin­ţat posturile de comandă în acele sectoare ale activităţii de stat pentru care răspun­dea, a dus o politică de frânare a desvol­tării industriei mijloacelor de producţie şi a industriei grele în genere, o politică ce urmărea încetinirea ritmului de indus­trializare socialistă a țării. (Continuare In pag- 4-a)

Next