Contemporanul, iulie-decembrie 1953 (Anul 7, nr. 27-52)
1953-07-03 / nr. 27
Toată atenţia cercurilor literare . Mulţi tineri scriitori din ţara noastră şi-au început activitatea pe tărâmul scrisului în cercuri literare. Aici au primit ei primele îndrumări, aici au fost încurajaţi şi li s’a desvoltat gustul literar. Datorită politicii partidului şi guvernului, de ridicare a noi talente din sânul poporului, cercurile literare au luat o mare extindere. Ele constitue cea mai largă formă organizată de manifestare a mişcării literare de amatori. Cele mai multe cercuri se pot mândri că în anii regimului de democraţie populară au reuşit să aducă o contribuţie însemnată la popularizarea literaturii înaintate şi că au dat frontului nostru literar scriitori de nădejde care s’au afirmat cu lucrări merituoase. Un deosebit avânt a luat mişcarea literară de amatori după consfătuirea pe ţară a tinerilor scriitori ce a avut loc în 1950. In urma acestei consfătuiri, cu ajutorul partidului şi guvernului, Uniunea Scriitorilor din R.P.R. a creat Şcoala de literatura şi critică literară „Mihail Eminescu“ şi a înfiinţat revista „Tânărul Scriitor“. Revista „Tânărul Scriitor“ a adus o însemnată contribuţie în îndrumarea şi popularizarea creaţiei tinerilor scriitori şi a membrilor cercurilor literare. In paginile reviste, au apărut şi apar cu regularitate poezii şi schiţe, povestiri şi nuvele semnate de tineri începători, dintre care mulţi publică pentru prima oară. Câtă bucurie este să citeşti sub o poezie sau schiţă reuşită semnătura unui tânăr muncitor din Buzău, sau a unei eleve din Bucureşti! O serie de tineri talentaţi ca Gh. Tomozei, N. Stoian, Al. Popescu şi alţii, azi elevi ai şcolii „Mihail Emnescu“, şi-au făcut debutul în pagin de reviste. Deşi mai are de realizat mult în acest domeniu, revista a căutat să apropie pe scriitorii noştri de frunte de problemele îndrumării tinerilor. Deasemeni, revista a dus o vie activitate din domeniul popularizării şi extinderii experienţei înaintate a cercurilor literare fruntaşe. Este semnificativ pentru amploarea pe care a luat-o în ţara noastră activitatea literară, de amatori, faptul că la concursul literar organizat anul trecut de revista „Tânărul Scriitor“ s-au prezentat 3.221 lucrări. Se manifestă un mare interes şi faţă de concursul literar de masă, organizat în cinstea celui de al IV-lea Festival Mondial al Tineretului şi Studenţilor. La concursul pe ţară şi la concursurile regionale s-au prezentat sute şi sute de lucrări — poezie, proză, dramă — ale scriitorilor amatori. In şcoala „Mihail Eminescu“, din cei peste 100 de studenţi, care au absolvit cursurile în ultimii doi ani, mai mult de jumătate sunt proveniţi din rândurile tinerilor muncitori, ţăranilor muncitori, elevilor şi studenţilor care şi-au început activitatea scriitoricească în cercurile literare, Şcoala „Mihai Eminescu“ ajucat şi joacă din rol însemnat în creşterea tinerilor scriitori. Cele două promoţii de tineri pe care le-a dat şcoala au îmbogăţit şi au lărgit frontul nostru literar cu cadre noi de scriitori şi critici. Printre absolvenţii şcolii se numără o seamă de tineri scriitori talentaţi ca Dumitru Mircea, Mihai Gavril, Ştefan Iureş, Remus Luca şi alţii. In ultimii ani a crescut mult numărul cercurilor literare şi s-a lărgit activitatea lor. Numeroase cercuri duc o intensă activitate pe tărâmul creaţiei literare şi al popularizării literaturii. Astfel pe şantierele hidrocentralei „V. I Lenin“ de laBicaz s’au înfiinţat mai multe cercuri literare care sunt frecventate de un mare număr de muncitori, tehnicieni şi funcţionari. In lucrările lor membrii cercurilor sârbi cu pasiune şi dragoste despre munca plină de eroism a constructorilor, despre viaţa bogată în fapte a şantierelor, despre viaţa oamenilor în mijlocul cărora trăesc şi lucrează. Deasemeni, cercurile literare sprijină activ munca artistică de amatori. Deosebit de importantă este contribuţia cercurilor literare la emisiunile locale le centrelor de radioficare, cât şi la gazetele de perete de pe şantierele hidrocentralei. Comitetul de partid şi ziarul constructorilor de la Bicaz acordă atenţie muncii literare de amatori. Cercurile literare sunt controlate şi îndrumate de organizaţiile de partid. Rezultate bune au obţinut şi cercurile „Al. Sahia“ din Buzău, „Mihail Eminescu“ din Oraşul Stalin, cercul literar al tineretului din Bucureşti şi altele. In multe cercuri literare s-a organizat discutarea unor articole si studii, cât şi a unor opere literare valoroase. , Cercurile literare au reuşit să atragă in rândurile lor mii de tineri pasionaţi de literatură, care dovedea talent literar. Multe cercuri literare au organizat, sub îndrumarea organizaţiilor de partid, concursuri li-terare la care au participat zeci de scriitori amatori. La concursul organizat anul trecut de cercul literar de la Reşiţa s-au prezentat peste 50 de lucrări, la concursul cercului literar „16 lume“ din Galaţi peste 100 de lucrări, etc. Aceste concursuri au scos la iveală numeroase elemente cu reale aptitudini literare. Pe lângă cercurile literare în limba română, ca o mărturie vie a politicii naţionale staliniste a partidului şi a statului nostru democrat-popular, s’au creat şi se desvoltă numeroase cercuri literare în limbile minorităţilor naţionale, în limba maghiară, germană, sârbă, etc. întreaga experienţă a cercurilor 1 Herare arată că acolo unde ele au ţinut o strânsă legătură cu organizaţiile departid, au primit tot sprijinul, obţinând rezultate frumoase. Aşa, de exemplu, mulţurmtă ajutorului comitetului raional de partid, cercul literar din Buzău desfăşoară de mai mulţi ani o activitateintensă Comitetul raional a trimis multe elemente talentate să studieze la Şcoala de literatură şi critică literară „Mihail Eminescu“. Secţia de Propagandă şi Agitaţie a Comitetului Raional nu s’a mărginit mnima* la controlarea activităţii cercului, dar s-a interesat în mod concret de creaţia fiecărui tânăr care vădea attitudini literare. Multe cercuri literare primesc un ajutor preţios din partea presei. Astfel presa locală din Buzău publică regulat lucrări ale membrilor cercurilor. Omuncă rodnică depune cu tineri scriitor şi ziarul „Scânteia tineretului“. Ziarul „Viaţa Capitalei” a realizat deasemeni unele succese în această privinţă ,ar trebui însă ca redacţia să se ocupe mai sistematic de creaţiile tinerilor scriitori. Cu toate succesele obţinute în creşterea tinerilor scriitori şi în lărgirea mişcării iterare de amatori, în munca cercurilor literare s-au vădit şi lipsuri serioase Unele din birourile cercurilor literare nu sunt încă pe deplin pătrunse de sarcina măreaţă pe care o au în descoperirea şi creşterea de noi talente literare din rândul oamenilor muncii. Ele nu ajută cu toată hotărirea pe tinerii creatori în scrierile lor şi nu-i îndrumă îndeajuns pentru a reda în imagine artistice vii tot ce este mai înaintat şi mai semnificativ în viaţa fabricilor, uzinelor, şantierelor la care lucrează, biciuind totodată tot ce este vechi, putred, potrivnic vieţi. Lipsiţi de o orientare justă, mulţi tineri talentaţi îşi irosesc forţele scriind despre lucruri nesemnificative, neglijând tocmai Gh. Gonda Şt. Gheorghiu faptele de care se lovesc zi de zi în munca lor. Aşa se ajunge în situaţia ca multe lucrări citite în şedinţele de creaţie să fie pline de generalităţi, palide. Ele nu pot fi publicate în gazetele locale sau folosite de centrul de radioficare etc. In multe cercuri literare critica asupra lucrărilor prezentate în discuţia membrilor se desfăşoară la un slab nivel ideologic, fără a fi totdeauna pătrunsă de principialitate. Lipsurile lucrării literare pusă în discuţie nu sunt arătate în mod concret; nu se dă un ajutor practic, care să ducă la îmbunătăţirea lucrării. La cercuri literare ca „D. Th. Neculuţă” din Bucureşti şi altele, se mai fac încă „teorii savante” care în loc să-i ajute şi să-i încurajeze pe cei ce scriu, îi descurajează. Deasemeni, în munca practică a birourilor cercurilor literare nu se obişnueşte ca, pentru definitivarea unei lucrări, să se lucreze cu autorul pe manuscris. In unele cazuri, datorită lipsei de vigilenţă, în conducerile cercurilor literare au pătruns elemente duşmănoase, purtători au putrede ideologii burgheze, care nu au no me comun cu literatura. Aşa s’a întâmplat bunăoară, la Craiova, unde conducerea cercului literar al Filialei Uniunii Scriitorilor a fost monopolizată de un individ infectat de concepţii putrede, cosmopolite. Acesta căuta să propage ideologia burgheză în rândul tinerilor iubitori de literatură din acest oraş. Negând caracterul de clasă al literaturii, el susţinea că adevărata poezie trebue să fie expresia „sentimentelor pure“. El a reuşit să ţină departe de cercul literar elementele tinere, muncitoreşti şi să se înconjoare cu o serie de indivizi fără ocupaţie, deveniţi peste noapte „scriitori“ şi „critici”. Aşa a căutat, de pildă, s-o demoralizeze pe o tânără en.fvă care a prezentat o poezie cu reale calităţi. Poezia acestei tinere, intitulată „Scrisoare către A. Toma”, a fost respinsă pe motivul că „o lucrare literară în versuri nu trebue să aibă o temă concretă”, autoarei indicându-i-se să încerce a scrie despre... lună şi stele. Numai datorită măsurilor luate de Comitetul Regional P.M.R.-Grahova, conducerea cercului literar a fost reorganizată şi activitatea cercului a fost analizată de presa locală. Serioase lipsuri de vigilenţă s’au manifestat şi în rândul membrilor cercurilor literare din Roşiorii de Vede şi Târgovişte. Astfel, la Roşiorii de Vede, în biroul cercului literar reuşise să se strecoare un element descompus, fiica unui drabyr. In şedinţele de creaţie ea citea poezii care vorbeau despre desnădejde şi mistere, despre moarte şi morminte. Intr’una din poeziile ei, intitulată „Titirimul“, găsim astfel de versuri : „Pe crucea veche de alun ce şade înclinată O pasăre de noapte loc pentru cântec îşi cată, Ecoul cântecului ei misterios a prins să sune Din morminte parc’ar vrea pe morţi ca să-i adune”. Sub influenţa unor asemenea purtători ai otrăvii literaturii decadente s’a ajuns ca în unele cazuri elemente tinere, cinstite şi talentate, să scrie lucrări care nu au nimic comun cu viaţa, cu năzuinţele poporului nostru. Aşa s’a întâmplat ca un tânăr elev, membru al cercului literar „Al. Sahia” din Târgovişte, să-şi pună în versurile sale astfel de probleme : „E linişte afară şi în casă Şi cursul nopţii e târziu, Pe gânduri mintea mea se lasă, Aş vrea să scriu dar ce să scriu ? Suspine. Visuri. Fericire ? Iluziuni. Amor Zâmbire ?“ In jurul acestui tânăr clocoteşte viaţa noastră nouă cu toată frumuseţea şi bogăţia ei. Şi tocmai aspectele acestei vieţi trebue să fie descrise în poeziile, schiţele, povestirile şi scenetele tinerilor scriitori amatori. Un pericol deosebit în activitatea cercurilor lierare îl constitue tendinţele proletcultiste, sub aprecierea studierii moştenirii literare progresiste şi în general a oricărui studiu. Literatura noastră nu are nevoe de semidocţi înfumuraţi care cred că arta proletară constă în înşiruirea unor lozinci răsunătoare şi că artistul proletar nu trebue să înveţe. Cercurile literare trebue să ajute pe membrii lor să studieze tezaurul literaturii clasice, să citească minunatele opere ale literaturii sovietice şi literatura noastră nouă, să înveţe în mod serios limba, gramatica şi ortografia. Cercurile literare trebue să devină adevărate şcoli de răspândire a cunoştinţelor literare şi de desvoltare a gustului artistic. Unele cercuri literare îşi desfăşoară activitatea cu aceiaşi tineri începători descoperiţi şi atraşi în munca de creaţie cu ani în urmă, fără a depune eforturi pentru a-şi împrospăta necontenit rândurile cu cadre noi. Cercul literar „I. P. Pincio” de pe lângă Clubul Atelierelor „Griviţa Roşie“ din Bucureşti, de pildă, activează cu aceiaşi membri, de ani de zile. Cu atât mai grav este lucrul acesta cu cât in Atelierele „Griviţa Roşie” zeci de muncitori şi tehnicieni desfăşoară o vie activitate literară publicând bucăţi literare atât în ziarele „Lupta C.F.R.“ şi „Griviţa Roşie”, cât şi în gazetele de perete ce apar la locurile lor de muncă. Acest lucru se întâmplă şi în alte cercuri literare din Capitală, din Timişoara, Iaşi, Cluj, etc. O manifestare a sectarismului este şi faptul că în mişcarea noastră literară de amatori s’au înrădăcinat două denumiri: cenaclul şi cercul literar. In concepţia unora cenaclul reprezintă o formă „superioară”, care nu este accesibilă oricui, ei numai unor aleşi; într’o vreme „cenaclistic"“ se şi considerau scriitori ,nn toată regula. Spiritul de „cerc închis”, sectarismul, constitue cea mai serioasă piedică în calea lărgirii activităţii cercurilor şi duce în mod inevitabil la izolarea cercului de masa muncitorilor, tehnicienilor şi funcţionarilor. Deaceea se cere ca birourile cercurilor literare să lichideze cu hotărîre din munca lor sectarismul, să atragă în activitatea cercurilor literare elementele talentate ce se ridică necontenit din sânul celor ce muncesc, pe cei mai buni corespondenţi ai gazetelor de perete, pe stahanovişti şi fruntaşi în producţie, pe muncitorii, funcţionarii, elevii care iubesc literatura. In cercurile literare se manifestă o ascuţită luptă ideologică. Este de datoria birourilor cercurilor literare să lichideze orice manifestare a ideologiei burgheze ce-şi găseşte loc în activitatea cercurilor şi să facă din acestea puternice mijloace de educaţie socialistă, de răspândire a ideologiei socialiste. Un mare rol în desvoltarea mişcării literare de amatori şi în creşterea de noi cadre scriitoriceşti îl au ziarele centrale şi locale, precum şi revistele şi almanahurile literare. Totuşi sunt cazuri când unele ziare adoptă o atitudine greşită faţă de cercurile literare şi nu sprijină desvoltarea tinerilor scriitori. Ziare ca „Steagul Roşu” din Petroşani, „Secera şi Ciocanul” din Piteşti, „Flacăra” din Oradea, „Igazság” din Cluj, „nu-şi bat capul“ , cu membrii cercurilor literare, nu-i ajută în muncă. Unele redacţii, în loc să analizeze cu atenţie lucrările tinerilor scriitori amatori, resping în mod superficial şi iresponsabil lucrările acestora cu câte un epitet sau o formulă dispreţuitoare ca „nu-mi place”, „apă chioară“ şi altele asemănătoare. Sunt chiar cazuri când publicaţii ale Uniunii Scriitorilor nu dau destul sprijin tinerilor scriitori şi nu publică scrierile lor; un exemplu, în acest sens, este almanahul literar în limba maghiară al filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor, „Bánsági Iras”. Aceste ziare şi reviste uită de răspunderea ce le revine în creşterea noilor cadre scriitoriceşti şi se lipsesc de corespondenţi şi colaboratori valoroşi. In munca organizatorică a unor cercuri literare domneşte un adevărat haos. La aceasta a contribuit şi faptul că Uniunea Scriitorilor n’a avut un punct de vedere clar cu privire la organizarea cercurilor literare. Aşa, de pildă, în articolul „Obiectivele principale în activitatea unui cenaclu”, publicat chiar în revista „Tânărul Scriitor”, se scria : „Cenaclurile fac parte din sistemul organizatoric al Uniunii Scriitorilor”. Datorită acestei indicaţii greşite, la Târgu Mureş, de pildă, nu s-a organizat timp îndelungat un cerc literar aşteptându-se ca acest lucru să fie făcut de Uniunea Scriitorilor. Conducerea cercului literar „Th. Neculuţă” din Bucureşti mergea până acolo, încât considera cercul ca un fel de filială a Uniunii Scriitorilor. Cercul literar este una din formele activităţii artistice de amatori ce a luat proporţii mari în rândurile oamenilor muncii din ţara noastră. Deci, cercurile literare pot lua fiinţă pe lângă organizaţiile sindicale, de U.T.M., cluburi muncitoreşti, cămine culturale, Filialele Uniunii Scriitorilor. Deasemenea pot organiza cercuri literare ziarele, ca şi Sfaturile Populare. Activitatea cercului literar este planificată şi coordonată de un birou format din 3—7 membri* din cei mai capabili şi pregătiţi tovarăşi din cerc. Cercurile trebue să fie conduse de organizaţiile de masă sau instituţiile pe lângă care funcţionează. Pentru ca cercurile literare să cunoască o adevărată desvoltare, ele trebue să fie strâns legate de viaţă, de problemele cele mai arzătoare ale uzinei, şantierului sau şcolii în care activează. Membrii cercurilor trebue să se ocupe îndeosebi de genul scurt, povestiri, schiţe, scenete, epigrame, etc., care să fie folosite chiar în uzina sau întreprinderea respectivă. Scriind lucrări literare pline de patriotism socialist, ei vor descrie eroismul oamenilor muncii, dragostea lor pentru patrie, pentru partid, viaţa noastră nouă şi oamenii noi, care sub conducerea încercată a partidului înving greutăţile, lovesc în duşmanii poporului. Creaţia membrilor cercurilor trebue să fie un preţios ajutor în combaterea lipsurilor, în criticarea celor care rămân în urmă, în popularizarea fruntaşilor. Birourile cercurilor literare trebue să vegheze în permanenţă ca în şedinţele de creaţie critica ce se face lucrărilor să fie principială, pe înţelesul tuturor, să contribue la clarificarea problemelor ce se pun în discuţie. Este necesar ca între biroul şi membrii cercului literar să existe în permanenţă un spirit de colaborare tovărăşească, menit să contribue la definitivarea şi publicarea de lucrări din ce în ce mai burte. Pentru a fi în pas cu evenimentele literare din ţara noastră, cercurile literare trebue să discute pe larg cronicile şi recenziile ce apar în presă, să organizeze discutarea unor probleme legate direct de creaţie. Pentru îmbogăţirea cunoştinţelor necesare fiecărui tânăr scriitor amator, este necesar ca în mod permanent să se valorifice cea mai înaintată experienţă a literaturii noastre care merge pe luminosul drum al realismului socialist. Activitatea cercurilor literare nu poate fi rodnică decât dacă ele sunt îndeaproape controlate şi îndrumate de organele de partid. Aceasta este principala chezăşie a desvoltării muncii cercurilor literare. Experienţa ne arată că un ajutor deosebit pot da cercurilor literare scriitorii noştri de frunte. Fiecare scriitor trebue să considere ca o chestiune de cinste sprijinirea cercurilor literare, participarea la munca acestora, îndrumarea şi orientarea tinerelor vlăstare ale scrisului, care reprezintă ziua de mâine a literaturii noastre. In faţa scriitorilor stă exemplul strălucit al lui Maxim Gorchi. Marele scriitor răspundea întotdeauna cu bucurie şi cu dragoste la cererile tinerilor îndrăgostiţi de minunata artă a scrisului. In tot timpul activităţii sale, A Maxim Gorchi arăta un interes deosebit pentru activitatea grupărilor literare ale tinerilor muncitori, studenţi şi elevi. El venea des în mijlocul lor, îi sfătuia, le citea lucrările şi îi ajuta, lucrând chiar pe manuscris. Gorchi întreţinea o vastă corespondenţă cu tinerii scriitori. Urmând minunata tradiţie creată de Gorchi, scriitorii sovietici participă activ la munca de creştere a noilor cadre de scriitori La şedinţele cercului literar al uzinei „Şerp i Melet”, de exemplu pot fi întâlniţi adesea scriitorii sovietici Ajaev, Sofronov şi alţii. Uniunea Scriitorilor din R.P.R. trebue să sădească în scriitori simţul răspunderii faţă de problema creşterii tinerilor scriitori, trebue să organizeze patronarea cercurilor literare din marile întreprinderi, şantiere şi şcoli de către cei mai buni scriitori din ţara noastră. Cu toate că Uniunea Scriitorilor a obţinut rezultate în munca de îndrumare a cercurilor literare, ea n’a reuşit totuşi să cuprindă această muncă în practica de zi cu zi. Uniunea Scriitorilor nu acordă, destulă atenţie muncii cu tinerii scriitori amatori. Sutele de muncitori, tehnicieni, studenţi, elevi care activează în cercurile literare aşteaptă din partea Uniunii Scriitorilor să organizeze schimburi de experienţă între cercuri, să răspândească experienţa scriitorilor înaintaţi, să instruiască birourile cercurilor literare, să le asigure material de studiu, să descopere şi să promoveze talentele ce se ridică din popor Este necesar ca Uniunea Scriitorilor să asigure apariţia regulată a „Tânărului Scriitor”, să ridice nivelul ideologic-literar al revistei şi să facă din ea un mijloc puternic pentru îndrumarea cercurilor literare. Deasemenea este necesar ca Uninea Scriitorilor în colaborare cu C.C.S. şi U.T.M. să elaboreze un regulament-model de funcţionare a cercurilor literare din întreprinderi, şcoli, cluburi, cămine culturale, etc. înflorirea cercurilor literare asigură noi cadre pentru literatura noastră, crează o legătură puternică între literatură şi poporul muncitor. De aceea este necesar ca Uniunea Scriitorilor, sindicatele, organizaţiile U.T.M., căminele culturale, sub îndrumarea directă a organizaţiilor de partid, să acorde toată atenţia muncii cercurilor literare şi să asigure un nou avânt în activitatea acestora. Regimul de democraţie populară a creat condiţii minunate pentru desvoltarea mişcării literare de amatori. Să folosim din plin aceste posibilităţi. Să ridicăm necontenit noi talente din mijlocul poporului. DESCHIDEREA EXPOZIŢIEI DE GRAFICĂ In ziua de 27 Iunie a. c., s-a deschis la Muzeul de Artă al Republicii Populare Române Expoziţia de Grafică organizată de Comitetul pentru Artă de pe lângă Consiliul de Miniştri şi de către Uniunea Artiştilor Plastici din R.P.R. Cuprinzând un mare număr de lucrări din domeniul graficei de şevalet, ilustraţiei de carte şi afişului, expoziţia este o oglindă vie a activităţii rodnice pe care graficienii din Capitală şi din numeroase oraşe ale ţării au depus-o in ultima vreme. Grafica de şevalet prezintă o tematică bogată şi, variată. Numeroşi artişti au realizat lucrări inspirate din Viaţa nouă a ţării noastre, din munca avântată din uzine şi de pe marile şantiere. Un astfel de continut are lucrarea „Aspecte de muncă la Reşiţa" a lui Octavian Angheluţă, lucrările „La cuptor" şi „Turnătorii" de Corina Lecca. Unele lucrări prezintă aspecte din viaţa şi lupta ţărănimii noastre muncitoare. Expoziţia cuprinde deasemeni lucrări care oglindesc aspecte din activitatea desfăşurată de pionieri in cadrul Palatului Pionierilor, cum sunt de pildă lucrările semnate de Iliuț Ana care reprezintă „Atelierul mecanic“, „Cercul micilor miciurinişti“, „Sala poveştilor“ şi „Cercul mâinilor Îndemânatice“. In numeroase portrete, graficienii noştri au fixat chipul omului nou; ei au realizat portrete de stahanovişti din diferite ramuri de producţie, portrete de femei muncitoare, portrete ale fruntaşilor vieţii culturale din ţara noastră. Aşa sunt portretul stahanovistului Clapă Nicolae realizat de Ionescu Viorica, portretul învăţătoarei emerite Stela Andreescu, executat de Jeana Duşa Poenaru, sau portretul maestrului Storin, artist al poporului, realizat de Ciocardet Rodica. Totodată graficienii noştri au realizat portretele unora dintre cei mai cunoscuţi fruntaşi ai mişcării mondiale pentru pace, cum sunt: Joliot-Curie, Pac Den Ai, Paul Robeson Un loc însemnat printre lucrările expuse 11 ocupă şi peisagiile care înfăţişează colţuri de natură din diferite regiuni ale ţării. Expoziţia relevă deosebitul interes al graficienilor noştri pentru ilustraţia de carte. Create pentru a ilustra lucrări din literatura rusă şi sovietică traduse în ţara noastră, cât şi opere din literatura clasică şi actuală a ţării noastre, ilustraţiile de carte prezentate in această expoziţie vădesc o serioasă creştere a artiştilor noştri în acest domeniu. Se remarcă îndeosebi ilustraţiile lui Eugen Tatu la volumul „Opere alese" de Sa.tâcov- Scedrin, cele ale lui Ivancenco Gh. la lucrarea „Desţelenire“ de Turgheniev, ilustraţiile semnate de Jules Perahim pentru romanul.,,Clim Samghin“ de Maxim Gorchi, precum şi cele realizate de Roni Noel, pentru romanul „Patria"de Ana Caravaeva. Realizări remarcabile au fost obţinute şi in domeniul ilustraţiei pentru cărţile de copii. Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor, care va avea loc în curând in Capitala patriei noastre, a constituit o bogată sursă de inspiraţie pentru creatorii de afişe. Astfel, Iosif Cova, colectivul Drako şi alţii, au realizat numeroase şi valoroase afişe închinate acestei sărbători. Această expoziţie de grafică, în care sunt prezentate lucrările unui însemnat număr de artişti plastici din ţara noastră, scoate in relief o serie de realizări însemnate ale artiştilor noştri care lucrează in domeniul graficei. In clişeu: „Aspecte de muncă la Reşiţa“ de OCTAVIAN ANGHELUŢA Concertul instrumental reprezintă în literatura muzicală un gen special. Specificul său constă în faptul că desvoltarea ideilor muzicale se face prin folosirea posibilităţilor de expresie, ale instrumentului solist, prin îmbinarea lor cu acelea ale orchestrei simfonice. In evoluţia istorică a concertului instrumental, conţinutul său a devenit tot mai profund, mai dramatic, ceea ce a dus la desvoltarea caracterului său simfonic, adică la ridicarea însemnătăţii pe care o are orchestra în desfăşurarea muzicală. Stilul instrumental al solistului ,a evoluat şi el către un nivel din ce în ce mai înalt al tehnicităţii, ceea ce a avut ca urmare creşterea şi amplificarea posibilităţilor sale de expresie şi prin aceasta a nivelului de măestrie artistică. Initeratura noastră muzicală, genul concertului instrumental nu a fost cultivat suficient. Deaceea compozitorii noştri se găsesc in faţa unor probleme nerezolvate ale acestui gen, în special cele legate de desvoltarea creatoare a folclorului in formele clasice ale concertului instrumental. Apariţia unei lucrări de acest gen nu poate decât să ne bucure deoarece ea deschide perspective noi de îmbogăţire a creaţiei noastre muzicale. Din acest punct de vedere relevăm cu satisfacţie apariţia concertului pentru pian şi orchestră de Paul Constantinescu, o lucrare valoroasă din multe puncte de vedere. Putem spune că în ansamblul său, concertul lui Paul Constantinescu îmbrăţişează aspecte şi probleme dintre cele mai importante ale vieţii poporului, redate într’o serie de imagini expresive, convingătoare. Prima parte a lucrării (Allegro) crează imaginea luptei pătrunsă de energie şi elan tineresc, pentru învingerea obstacolelor din viaţă, pentru victoria sentimentelor nobile, pentru un viitor luminos. Cum realizează compozitorul această imagine? După o scurtă introducere largă, dinamică şi impetuoasă intrăm în tema principală a primei părţi. O temă uşoară, de factură populară, atât in melodica cât şi in tratarea ei armonică, spusă de viori şi acompaniată de solist cu simple (poate prea simple) arpegii. Atmosfera dinamică a introducerii este continuată de întreaga expunere a primei teme. In adevăr aceasta se alcătueşte din fraze şi răspunsuri pe planuri treptat ridicate. Acest procedeu tehnic reuşeşte să exprime un puternic avânt, de o mare înălţare sufletească. Planurile armonie mereu în urcare ne evocă elanul tineresc ce tinde tot mai sus. Conziunea,şi simplicitatea tematiă a fiecărei fraze, precum şi gradaţia dinamică de la piano la fortissimo accentuează şi mai mult entuziasmul clocotitor şi impetuozitatea acestei părţi. Ajunsă la punctul culminant, o scurtă şi repetată chemare, luminoasă şi clară, a xilofonului ne evocă parcă atingerea fericită a culmii, a Edelweiss-ului , pianistul îl rupe printr’o mişcare de arpegiu scurt şi repetat. Urmează o jubilare tumultuoasa, redată printr’o cascadă de acorduri dure Apoi o coborîre şi.......îndepărtare” a acestor acorduri vor să ne ducă parcă spre un alt aspect al sufletului tineresc: acela al visării romantice. Dar, caracterul acestei visări nu continuă în mod firesc elanul tineresc al primului motiv, compozitorul întrebuinţând în acest episod armonii în stilul lui Debussy şi Wagner care dau sentimentului romantic o notă inactuală. După acest scurt episod urmează tema a doua, expusă întâi de orchestră. O melodie liniştită, lirică, de inspiraţie populară. Interesant este aci felul în care autorul a reuşit să redea, folosind chiar motivul de bază al L. Klepper primei teme, un conţinut cu totul deosebit, chiar contrastant. Dacă prima temă avea un caracter pronunţat dinamic, impetuos, tema a doua, este — aşa cum s-a arătat — liniştită, lirică. Acest contrast compozitorul l-a realizat valorificând procedee întrebuinţate de marii maeştri ai muzicii create pe baze folclorice, ca Grieg, Dvorak, Ceaicovski, Bela Bartók. Această temă lirică începe să fie prelucrată aproape imediat după expunerea sa, într’un spirit robust şi viguros, ceea ce are drept efect o îmbogăţire, o lărgire a conţinutului ei. întreaga desvoltare tematică are un caracter de luptă, de conflicte între elementele contrastante din compoziţie. Apeluri la luptă ale trompetelor alternează cu momente de destindere, grefate pe armonii senine. In cursul desvoltării dramatice apar motive din temele sărbătoreşti ale finalului, care sugerează ascultătorului triumful viitor al luptei. Partea a 11-a (Andante) este o frumoasă evocare a naturii patriei străbătută de melodiile cântecelor noastre populare. Iată de pildă primul motiv: clar, senin, expus de pian singur; el are simplitatea şi nobleţea caracteristică melodiei populare. In continuare, seninătatea temei este puţin câte puţin umbrită de accente triste ale orchestrei. Acest sentiment de tristeţe devine tot mai pronunţat; el creşte ducând la un episod dramatic, plin de revoltă,, ce culminează în strigătele, de două ori repetate, ale viorilor în glissando. Amărăciune, aducem aminte dureroase, se simt parcă în împresurarea tot mai concentrică a unui centru, tonal , din ambele părţi. Se năpustesc asupra lui tonalităţile vecine, în toată masivitatea, lor armonică şi orchestrală. Apare însă brusc o a doua temă, de asemenea senină, liberă ca şi prima temă, iar după o scurtă dezvoltare, revine melodia iniţială, de data asta insă la viori, pianul brodând în jurul ei pasagii volubile, libere. Andanteié se termină in culoarea senină şi cristalină a începutului. Reculegerea liniştită în mijlocul naturii, întreruptă de meditaţii dureroase, amintiri triste, acesta este aşadar conţinutul celei de a doua pări a concertului. Partea all-a a concertului este deja un capăt la celălalt o deslănţuire de lumină şi veselie. Temele vii se succed fără întrerupere, în ţâşniri arteziene, de fericită exuberanţă. Suntem duşi în tempo de preste , dintr’o serbare într’alta, fără tranziţii, fără popas. In mijlocul, animaţiei prime teme apare un alt motiv, jucăuş, spiritual, parcă am auzi muzicuţa de gură a unui ştrengar la iarmaroc. Revine prima temă, xilofonul o alungă şi face loc unui motiv care aduce aminte ,cu insistenţă de tema principală a primei părţi, ca un ecou al luptei. Cornul anunţă o nouă temă,, tema centrală a finalului scris în formă de rondo. In special acest grup central de teme,cu o ritmică foarte variată şi bogată, este plin de viaţă. Alternanţa şi diversitatea motivelor fac ca această parte să fie una din cele mai reuşite. La urmă revine, motivul care în partea II-a avea un caracter dramatic, dureros şi care este înfăţişat acum sub un aspect de veselie, concertul terminându-se într-o puternică lumină de soare. Din însăşi această scurtă analiză s’a putut întrezări‘care sunt caracteristicile şi valorile concertului lui Paul Constantinescu pe d’ferite planuri. Lucrarea oglindeşte aspecte diferite şi caracteristice ale sufletului poporului, entuziasmul tineresc, visarea duioasă, bucuria vieţii, hotărirea de luptă, dârzenie în învingerea greutăţilor vieţii. Aceste idei şi sentimente sunt realizate prin teme pline de inventivitate, originalitate şi frumuseţe muzicală. Toate temele lui Paul Constantinescu sunt plastice, inspirate. In plus, ele au un puternic iz popular. Pornind de la o intonaţie populară, autorul ştie să o dezvolte după diferite procedee ale celor mai bune tradiţii clasice. In chestiunea azi atât de dezbătută şi controversată a armonizării cântecului popular, compozitorul realizează aici o fericită îmbinarea armoniilor, a acordurilor provenite din însăși structura melodică a temelor populare, cu armonia clasică, temelie a gândirii noastre armonice în genere. De relevat aici este faptul că acordurile în sine sunt în genere acele ale muzicii culte, dar că parfumul popular al armoniilor este datorit mai mult felului în care aceste acorduri se succed, şi care e strâns înrudit cu felul în care urmează în melodie diferitele trepte ale gamei modale populare. Din punct, de vedere al formei, al structurării, trebue să spunem că autorul înţelege să dezvolte melodia populară după bunele legi ale muzicii culte, că el ştie să dea unui melism de cel mai autentic iz popular o desfăşurare amplă, o creştere şi structurare simfonică corespunzătoare. In acest sens concertul lui Paul Constantinescu este o dovadă în plus că tematica populară se pretează la dezvoltarea în formele cele mai ample. Orchestraţia lui Paul Constantinescu subliniază plasticitatea temelor. Aşa cum temele în sine sunt clare, aşa cum armonizarea este logică şi convingătoare, tot aşa şi orchestraţia este clară. Cu toată bogăţia şi farmecul ei sonor, ei subliniază plasticitatea temelor, contribue la accesibilitatea largă a lucrării. O rezervă am avea în privinţa stilului pianistic, în sensul că el fiind cam simplist atât din punct de vedere al nivelului actual de dezvoltare al tehnicii pianistice, cât şi din punct de vedere pur şi simplu al contribuţiei părţii sollisce la întregul lucrării, el nu dă pianistului solist toate posibilităţile de afirmare şi de desfăşurare. In special, de exemplu, în momentul atât de important al prezentării primei teme s-ar fi cuvenit ca solistul să aducă o contribuţie mai bogată decât aceea a repetării de şase ori, pe acelaş loc, a aceluiaşi arpegiu. Credem de asemenea, că autorul care şi-a dovedit din plin capacitatea de a,,armoniza temele populare în modul cel ,mai adecvat, ar fi putut evita în unele pasagii, folosirea unor procedee armonice ale lui Debussy Şah Ravel care nu pot contribui la desăvârşita valorificare a cântecului nostru popular. (Cum este cazul tranziţiei către tema doua din prima parte, încărcată cu acordurile aşa zise „dulci” ale armoniei debussyste). In evoluţia componistică a lui Paul Constantinescu acest concert construuea după părerea noastră un progres vizibil in sensul unei muzici clare, plastice și de o largă accesibilitate. Nu mai sunt acele momente din unele lucrări anterioare (cum ar fi Trio-ul de coarde) unde anumite stridenţa fără sens încearcă să-şi legitimeze apariţii cu provenienţa lor arbitrară de la o muzică „bizantină” foarte departe de noi. In concertul pentru pian şi orchestră, melodiile, dezvoltarea lor, sunt clare, logice şi convingătoare. Prin caracterul concret al ipiaginilor sale, lucrarea vădeşte posibilităţile remarcabile de care dispune compozitorul pe linia muzicii cu program. Dorim compozitorului să amplifice, această latură a creaţiei saleşi să ne dea pe acest drum lucrări din ce în ce mai valoroase. Cronica muzicală Concertul pentru pian şi orchestră de Paul Constantinescu 3