Contemporanul, iulie-decembrie 1960 (Anul 14, nr. 27-53)
1960-10-14 / nr. 42
Reportaj • REMARCAM Intr-Un număr trecut (Contemporanul nr. 36) că un bun reportaj semnat de D. R. Popescu în Steaua nr. 7 suferă de un anume descriptivism. Aceeaşi observaţie i s-ar putea face celui publicat de el In Gazeta literară nr. 40 şi intitulat pretenţios Cum s-a schimbat Cîmpia Tur-zii, cu adăugirea că autorul tinde spre un anume manierism descriptivistic. Construit cam la fel cu primul, reportajul de faţă, descriind uzinele Industria sîrrrrei din localitate, vrea să sugereze marile transformări materiale şi morale petrecute în ultimii ani aici. Prevenitor, reporterul notează: Bine, bine, ar obiecta cineva, diar*unde stai oamenii, numele şi biografia lor ? Aici, la fiecare maşină a Cîmpiei, în fiecare secţie. Ei fac, doar totul. Ca să le înşirăm numele, ar trebui zeci de pagini. Şi nu e nevoie. Am îndrăzni să nu fim de acord cu el şi să afirmăm că pentru ca imaginile şi ideile vehiculate să prindă relief, pentru a evita alunecarea graţioasă a autorului prin Cîmpia Turzii, pentru ca felul cum s-a schimbat acest colţ de ţară să i se revele pregnant cititorului, tocmai de prezentarea cîtorva din aceşti oameni era nevoie. • MARILE centre industriale şi şantierele de construcţii se dovedesc a fi surse inepuizabile pentru reporteri. Despre şantierele de pe Valea Trotuşului s-au scris nenumărate reportaje şi probabil că încă se vor mai scrie destule. Ştiindu-l familiarizat cu locurile, Pop Simion nu-i mai prezintă cititorului încă o dată noul Oneşti, ci îl introduce în viaţa unei brigăzi de muncitori formată din plimbăreţi, din oameni rău famaţi, care din o mie de motive — lene, beţie, indisciplină, minciună, bătaie şi altele — nu-şi găsesc un rost în colectivele de muncă ale constructorilor. Creionînd evoluţia cîtorva dintre ei, autorul evidenţiază ideea preţioasă că paralel cu construirea unor mari agregate economice, pe şantiere ia naştere o nouă conştiinţă socialistă a oamenilor. Munca perseverentă, curajul şi grija tovărăşeasca a oamenilor în mijlocul cărora trăiesc, sunt factorii hotărltori ai recuperării, transformării lor. Cele cîteva secvenţe prezentate de Pop Simion sînt mărturii emoţionante despre forţa educativă a maselor. (Brigada — Gazeta literară nr. 41). Pe aripile poeziei (Corespondenţa) GABRIEL VLAD — Bucureşti: Cele şapte poezii pe care ni le-aţi trimis sunt, fireşte, vrednice de luare aminte, dar nu încă îndeajuns de cizelate. Pe alocuri, unele versuri au un ton grandilocvent, iar unele cuvinte, zmulse parcă dintr-un prea riguros dicţionar, constituie o stavilă în calea emoţiei, (ca, de pildă, în poezia Note de drum strofa a treia : Bărbaţi cu muşchi de piatră se revărsau-nainte / Acolo unde schele se înălţau sub bolţi / Şi-n şiruri lungi mărşăluiau înainte / Şi focul din privire l-am remarcat la toţi.) Cuvîntul „remarcat" cade ca într-o petiţie, stricînd efectul întregii strofe; în afară de aceasta, descriind un Ioc de muncă, îl numiţi „peisaj nirvănic“ ceea ce e cel puţin distonant, căci, după cum bine se ştie, „nirvana“ este starea de contemplare absolută, intr-o încremenire desăvîrşită, astfel încît sensul ei nu se potriveşte de loc cu imaginea muncii, ce se desfăşoară aprig sub ochii noştri. In strofa a patra scrieţi: Nu zgomote sinistre, ci zgomotele tandre / Veniră sus pe culmea brăzdată de visări. Cum să fie „tandre" zgomotele ciocanelor, căci la ele vă referiţi ? Reflectaţi mai mult la alegerea cuvintelor şi imaginilor. Mai trimiteţi. I. P. DIMICA-RIMNICEANU : Ne pare rău că trebuie să vă dezamăgim, dar, credeţi-ne, nu avem încotro. Versurile trimise, nu au — în afară de faptul că ele constituie opt strofe — nimic comun cu poezia. MIHAI ROMAN — student: Deşi ne-aţi trimis exact 12 poezii, nu putem spune totuşi că sînteţi un poet de... duzină. Versurile dv. au graţie şi farmec, sînt vii, sprintene, cu vervă. E multă uşurinţă în ele. Dar, vedeţi, de la uşurinţă la facilitate nu e decit un pas. Carenţa unor poezii stă în faptul că tonul glumeţ şi sprinţar nu e potrivit cu ideea gravă, cu ponderea însemnată. Nu toate lucrurile din lume pot fi rostite cu surîsul pe buze. E neîndoielnic că aveţi talent. Ne scrieţi, însă, printre altele, că nu puteţi reveni asupra unei poezii ca s-o refaceţi. împotriva acestei slăbiciuni trebuie să luptaţi din răsputeri, pentru că orice biruinţă necesită muncă şi trudă. Abordaţi mai ales temele actuale şi de cea mai mare însemnătate, şi trataţi-le cu mult mai multă seriozitate. Refaceţi măcar acelea dintre poezii al căror conţinut e actual. ŞERBAN L. (Craiova). IONESCU VIOREL (Rădăuţi): Nu talentul vă lipseşte, ci orientarea. Grădina botanică din Bucureşti. Plante exotice. F. MICHITOVICI (Concursul nostru de fotografii) Huţula Nunta colectiviştilor înainte.UPĂ cum e obiceiul în Banat, petrecerea începe sîmbătă seara. Pe la orele şapte, casa miresei e plină de oameni chemaţi de muzica sosită cu multe ceasuri Mireasa, Leontina Gordian, şi mirele, Ion Potra, nu se deosebesc cu nimic de ceilalţi flăcăi şi de celelalte fete. El poartă o haină albastră de catifea şi pantaloni maron, ca un flanel alb şi fustă plisată. In colţul lor, patru lăutari (două acordeoane, o vioară şi un contrabas) îşi fac cu hărnicie datoria. Peste vreun ceas, între membrii comitetului de organizare a nunţii (Socăcita“ — bucătăreasa, — naşul, naşa, nunii, socrii mari şi mici, şi mai mare peste toţi „grăitorul“ ascuns după nişte mustăţi formidabile) se face simţită o uşoară tulburare , pun ceva la cale. Intr-adevăr, un grup restrîns de fete şi neveste tinere se retrag în camera de alături. In jurul mesei, fetele şi nevestele adunate vorbesc şi repetă cîntecul pe care-1 vor „zice“ nu peste multe clipe. In acelaşi timp, mîinile lor pricepute împletesc pentru mire şi mireasă două cununi din frunze şi ramuri subţiride „săsău“ (se afirmă că acesta e numele plantei în toată Europa !). După ce au terminat pregătirile, fetele şi nevestele tinere se reîntorc in camera cea mare. Aici se aşează tăcute şi grave la locul de cinste şi, la Un semn, acompaniate de muzică, încep să cînte cu nostalgie: Pe cumpăna fîntînii Plînge maica miresii Plînge şi se jelueşte După fată-şi bănuieşte După fiică, după fată După doi boi din poiată l-aţi mireasă ziua bună De la maică-ta cea bună De la fir de busuioc „ De la fetele din joc Sări mireasă gard cu fiori , Şi dă mina cu ficiori Sări mireasă gard de spini Şi dă mina cu vecini In acest timp, mama, sora miresei şi mireasa însăşi, ascunse tot de oameni. încep, cam anevoie, după obicei, să plîngă. Dar pe parcurs îşi iau rolul în serios şi din ochii lor curg cantităţi uluitoare de lacrimi. Mireasa plînge pe spatele brricoşător al unui moşneag — Novac local —, mama miresei plinge încovoiată fără să se sprijine de nimeni. E un plîns potolit, ritual. Tristeţea despărţirii între mamă şi mireasă nu mai e nici ea aceiaşi. E o altfel de despărţire- pe de o parte ea îşi întemeiază un cămin şi prin aceasta se ridică la înălţimea mamei sale, pe de altă parte despărţirea dintre mamă şi mireasă nu va fi decât o unire în alte condiţii, pe un plan superior, în cadrul gospodăriei agricole colective. Fata nul va fi o slugă frumoasă la vreun fiu de chiabur (care ar fi luat-o de nevastă dintr-un canniciu trecător, regretat apoi). Nu va fi, împreună cu soţul ei, săracă, în cazul că ar fi luat un om sărac, slugă a puţinelor lor pogoane şi a multelor hectare ale altora. De aceea, cînd toate aceste noţiuni au dispărut în cadrul muncii în colectiv, este tulburător şi plin de semnificaţie prinsul acesta potolit, ritual, al miresei şi al mamei. Din mulţime se desprinde un băiat şi o fată (el de 18, ca de 18 ani). Lăutarii intonează victorioşi, cu mult brio şi foarte multe erori, Valurile Dunării de Ivanovici. Cei doi valsează cu avrnt. Poartă pe cap cele două coroniţe verzi. Sînt subţire şi frumoşi. (Datina mai cere ca amindoi să aibă părinţii in viaţă). încetul cu încetul, atmosfera se înviorează. Nu peste mult timp insă onoraţii invitaţi sînt rugaţi să părăsească încăperea : lăutarii servesc, pentru a prinde puteri, sarmale un foi de varză şi nu trebuie să fie deranjaţi. Intr-o a treia cameră se improvizează, peste alte câteva minute, un ring de dans. Ptnă la 10 noaptea — dans pentru publici Duminică pe la prinz începe o lungă procesiune spre casa mirelui. Pe uliţe, oameni încărcaţi de daruri. Rudele, prietenii, cunoscuţii cu braţele pline de pachete şi coşniţi (cineva poartă cu mîndrie o uriaşă damigeană cu vin) grăbesc spre nuntă. Casa geme de lume. Toată colectiva s-a adunat. Peste mese zboară vorbele de duh; înromîneşte, nemţeşte, ungureşte. Adevăraţi poligloţi, mesenii se înţeleg de minune. Dar pînă a-ţi ocupa locul trebuie să te supui unui mic obicei : aştepţi până iţi vine fundul şi, odată ajuns, prăvăleşti în braţele „grăitorului“ tot ce-ai adus. De după teribilele mustăţi o voce uriaşă umple încăperea: — Antonică şi familia... pentru o cămaşă la mire... pentru o cămaşă la mireasă... o torţă mare... şase farfurii... finguri şi furcuţe, pentru şase oameni... o oală mare de sarmale... o damigeană plină di vin... patru feţe de pernă... ş.a.m.d. E plăcut să asculţi ce tel cîntă colectiviştii : Cine dracu’ ţi,a spus ţîie Să iei fată cu moşie Să-ţi poruncească ea ţîie ? In glasurile lor răsună o undă ascunsă de bucurie. Pentru ei asemenea „teme“ sînt vechi şi străine. Cu emoţie ascultă cîntecul Pe lingă plopii fără soţ. Foarte reluate sînt de asemenea cintecele moldoveneşti şi olteneşti (între care: Trandafir de la Moldova şi M-a făcut mama oltean). Dar mai tare dectt toate și repetat de zeci de ori : Io mi-« Pavăl din Banat, Pavăle,Pavăle, Al mai fain ficior din sat Pavăle, Pavăle... Se mănîncă și se bea pînă pe la Cinci după,amiază. După .aceea toată lumea iese în ogradă, unde se fac nenumărate fotografii, Intre timp, in casă se amenajează pentru dans două camere Dansul ţine pînă pe la miezul nopţii. Apoi începe „Jocul miresei“. Nu Joacă decit mireasa. Grăitorul strigă: „Lenhardt Johann Joacă mireasa...“ Apoi după cîteva tnvîrtituri : „Altul... altul !“ Se perindă zeci de dansatori şi dansatoare. Ei cer, după gust, valsuri, jocuri bănăţene, tango. Mireasa ştie de toate. De multe ori auzi: „Fericean Ion, mireasa să stea !“ Şi mireasa se aşează pentru un minut pe scaun. Jocul miresei durează de data asta două ore şi jumătate. Se reia masa de la început. E ora trei dimineaţa. Mulţi pleacă, alţii plecaţi se reîntorc. Din nou joc, glume, rîsete, muzică — nuntă ! ... 5 Petrecerea se sfîrşeşte luni la prinz ! Ion Potra — tractorist (pe tractorul gospodăriei agrifeole colective’ din sat). Leontina Gordan — educatoare la grădiniţa de copii a gospodăriei. Aceştia sunt mirele şi mireasa. El are 24 de ani, ea 18. El, serios, calm, uit, „cu armata tăcută“, ea tăcută, gînditoare, frumoasă ! Zestrea ei ? Mobilă de 7.000 lei o maşină de cusut „Casnica“, 9.000 tei, doi porci, două oi şi o vacă cu lapte ! In satul Şemlacul Mic, raionul Deţa, regiunea Timişoara asemenea nunţi sînt foarte obişnuite. Nunţile lui Lenhardt Johann cu Heineman Margareta sau a lui Farcan Gh. cu Serpar Irina, cele mai recente, n-au fost cu nimic mai prejos. în anul 1959, familia miresei a numărat m htrţiile socotitorului 622 zile-muncă, dintre care 134 ale fetei. Pentru cele 622 zile-muncă au primit 3.265 kg. grîu, 4.976 kg. porumb, 78 kg. zahăr, 3.732 lei și altele (brînză, vin, cartofi, vin). Din partea ginerelui au muncit efectiv in gospodărie el și mama. Pentru 390 zile-muncă (232 de zile ale mirelui) au primit 2.048 kg. grâu, 3.120 kg. porumb, 47 kg. zahăr, 2.340 lei şi altele Adevărata zestre a miresei şi a mirelui, zestrea cu care ei pornesc in noua viaţă, este de fapt mult mai mare: au 65 de cai, 47 vaci cu lapte, 150 de porci, 345 oi, 1.500 găini, 1.100.000 lei Adică întreaga avere a G.A.C. „Victoria socialismului“ din satul lor. Este un exemplu de gospodărie ajunsă la maturitate şi în plină înflorire. Ea datează din 1950 şi cuprinde toate cele 144 de familii din sat de ogoarele ei muncesc şi trăiesc în deplină înţelegere şi prietenie ro romîni, germani, maghiari. Planuri de Viitor... Cifre... Nunta lui Ion Potra cu Leontina Gordan mi-a apărut ca o sărbătoare a belşugului. Mi-a fost drag să redescopăr cu ocazia acestei nunţi viaţa nouă şi bogată a ţărănimii noastre. Ii« Constantin D Consfătuire editorială • CONSILIUL superior editorial din R. P. Română a organizat o consfătuire in cadrul căreia au fost dezbătute o serie de probleme privind prezentarea artisticografică a cărţii şi un proiect de măsuri privind îmbunătăţirea prezentării artisticografice şi realizării poligrafice a cărţii. , Au participat conducători şi lucrători din edituri, din poligrafie, artişti plastici, critici de artă precum şi reprezentanţi ai conducerii Ministerului învăţămlntului şi Culturii. In încheierea consfătuirii a luat cuvintul tov. Constantin Prisnea, adjunct al ministrului Invățămtntului si Culturii și președinte al Consiliului superior editorial din R. P Română. Perspectivele unei promoţii (Urmare din pag. 1-a cultatea de regie a Institutului a dăruit teatrelor din regiuni, la timpul său, cîteva promoţii de regizori talentaţi care, în ciuda tinereţii lor, s-au dovedit a fi capabili nu numai de a pune în scenă un spectacol, dar şi de a aduce o contribuţie vizibilă la formarea personalităţii unui teatru. Ultimul concurs al tinerilor artişti a dezvăluit carenţa regizorală a unor teatre din regiuni. Actuala promoţie de actori numără elemente demne de atenţie dar care se cer valorificate. Clujul, Petroşanii, Timişoara, Iaşul. Oraşul Stalin, Baia Mare, Aradul, Oradea şi Brăila, completîndu-şi colectivele cu tinerii absolvenţi ai promoţiei acestui an, şi-au luat implicit răspunderea de a le asigura condiţii prielnice dezvoltării lor. Nu este de prisos aşadar să amintim, de pildă, că absolventa Doina Dumitrescu care a marcat un real progres în rolul Verei din Cei din urmă, are nevoie de ochiul atent al unui regizor care să-i dezvăluie toate posibilităţile, în teatrul unde a fost repartizată. Trebuie de asemenea să semnalăm Teatrelor Naţionale din Iaşi şi din Cluj care şi-au asigurat elemente talentate, cu reale capacităţi compoziţionale, necesitatea unei îndrumări experimentate care să le ferească de pericolul şablonizării intr-un anumit gen sau al alunecării spre îngroşarea neartistică a mijloacelor de expresie. Ştim că Teatrul din Petroşani acordă cea mai vie atenţie, o grijă aproape părintească tinerilor actori. E nevoie ca regizorii teatrului să continue munca pedagogică dusă în institut cu tinerii actori Florin Dumbravă şi Valeria Nanei. Nu ne îndoim că şi celelalte colective teatrale vor îmbrăţişa cu toată dragostea pe noii veniţi şi dacă totuşi ne simţim datori să insistăm asupra necesităţii unei îndrumări atente, o facem cunoscînd unele deficienţe existente încă în sectorul regiei, şi cu dorinţa ca aceste deficienţe să fie înlăturate. Tinerii actori ai ultimei promoţii au căpătat în institut o bună educaţie artistică, morală şi cetăţenească. In unele teatre, însă, mai dăinuie aspecte dăunătoare dezvoltării armonioase a tinărului actor : rămăşiţe ale vechiului spirit de concurenţă, lipsă de disciplină, lipsă de respect faţă de actorii vîrstnici, manifestări de vedetism — în rezumat ,pilde proaste pentru un tînăr care ia pentru prima oară contact cu un colectiv teatral. Primele succese ca și primele insuccese pot altera vremelnic pe cei mai buni ; lipsa de activitate sau, dimpotrivă, o activitate nechibzuită pot trezi în tînărul actor o falsă apreciere a propriilor sale calităţi ; indulgenţa, vecină cu indiferenţa, a cadrelor de conducere faţă de micile abateri de la disciplină sau de la morală, fac toc pe nesimţite unor abateri mai grave. Acestea sunt numai o parte din aspectele care îngreuiază uneori procesul de educaţie al unui tînăr actor şi care ar trebui să trezească în conştiinţa fiecărui factor de răspundere al unui colectiv simţul răspunderii faţă de acest bun preţios între toate : tineretul. O nouă promoţie năşeşte azi cu încredere in propriile sale forte, pe drumul pe care i l-a deschis partidul clasei muncitoare, spre inima miilor de spectatori din toată ţara , teatre cu tradiţii sau teatre noi primesc şi au primit noii angajaţi tineri. Iar profesorii privesc în urma celor plecaţi cu încrederea că rodul sănătos va creşte şi va înflori oriunde pe plaiurile patriei noastre dragi. Toamna la Moscova CHIMBUL de impresii de la Bucureşti la Moscova este scart şi se întrerupe un ceas pe aeroportul din Kiev — loc de escală — unde nu ai timp de vorbă din pricina peisajului care te tiranizează cu frumuseţea lui mută. Lumina toamnei a aprins Copacii infestaţi de fluturi galbeni — mari cu frunză — frunzele insile — rotindu-se melancolic in vintul de septembrie. Aerul pur ciupeste. Avionul nostru aterizează după al doilea ceas de zbor pe cel mai recent aerodrom de lingă capitala Uniunii Sovietice. E a doua oară cind mă aflu la Moscova și dacă aş spune ca n-o mai recunosc, n-aş exagera de loc. Trei ani mă despart de vara ctnd am părăsit această aşezare admirabilă ce nu seamănă cu nici una dintre cele căzute ptnă acum. Sovieticii au reuşit intr-un termen foarte scurt să clădească un nou oraş in jurul şi in mijlocul vechii metropole. Etern se va vorbi despre turnul Spaski, despre Kremlin, despre fantezia arhitecturală a bisericii Vasili Blajenii, dar ce să spui despre erupţia de blocuri imense de lingă Lujniki sau despre şoseaua spre Vnukov, care e protejată acum nu de perdele de pomi — cum e tradiţional pentru o şosea, a de două nesfirşite ziduri de case cu 1O etaje! Ieşită din obişnuinţă, imaginea noastră despre spaţiu este violentată la fiecare pas. Pe bulevardele late cu patru Şosele una lingă altă, dacă nu şase, aleargă fără întrerupere maşini. Ploaia subţire şi cerul jos aduc umbrele serii mai devreme. Asfaltul luceşte reflectind cele 25 de etaje ale hotelului Ukraine. Ciudat, acestei aglomerări urbane atit de agitate i-a fost extras zgomotul şi totul se petrece ca dincolo de un geam. La chioşcuri se vind ultimii pepeni — fructe de carnaval — prin asociaţie cu amintirea felinarelor copilăriei. Afişe mari anunţă Opera de stat din Bucureşti — care, un treacăt fie spus, după cite am aflat — a obţinut un succes considerabil aici La hotelul Leningrad, unde stăm, nu suntem singurii români. O delegaţie culturală, o delegaţie economică, teatrul de estradă şi artiştii operei — laolaltă — iată lucrul care explică de ce in restaurantul şi holul hotelului se aude foarte des limba noastră După o săptămînă de vizite şi schimburi de păreri — după revederea tradiţională a galeriilor Tretiakov şi a Kremlinului, după drumul la iasnaia Rollana, despre ce să scriem mai devreme? Ar merita mai multe rînduri oraşul insusi, vibrarea lui neobosită, poezia acestei toamne moscovite cu frunze galbene de arta fugărindu-se pe bulevarde după fetele blonde cu ochi enigmatici. Ar trebui scris despre farmecul amurgurilor de aici. Cînd in ferestrele restaurantelor plutitoare se aprind luminile şi pe fluviul Moscova se întorc canotorii spre bazele sportive intr-un Vislit leneş de pasăre. Dar despre Lacul lebedelor şi Aida in interpretări excelente cite nu se pot scrie ? Spaţiul şi timpul, ne sunt limitate şi nu mă voi opri decât la cîteva momente care m-au impresionat adine. Este vorba despre vizita la Muzeul Maiakovski şi de drumul făcut ptnă dincolo de Tuia, la casa lui Tolstoi. Pe o stradă liniştită din Moscova — după ce deschizi o poartă, din frunzişul umed al unei grădiniţi iese înainte, cu pasul lui vioi — marele poet tn haine de bronz. E îmbrăcat tntr-un pardesiu bătut de vlnt, cu veşnica lui şuviţă de păr căzută pe frunte, cu mîinile tn buzunare — parcă fluierind, parcă strigindu-ne. Dar locul rămtne mut şi o senzaţie dureroasă te cuprinde. Maiakovski rămitne sub ramurile întunecate şi noi urcăm ctteva trepte, tntrindu-i in casă. Ctteva odăi mici, cu podele lustruite, o scară scarfiltoare de lemn şi iată.ne in locul unde a trăit. Fotografiile făcute intre pereţii intre care ne aflăm măresc uluitor impresia de realitate. , . ,, Pe această masă au stat paharele din care , a băut cu prietenii — din raftul acela inait (făcut pe măsura lui) a scos o carte groasă cu cotorul aurit, In sala aceasta a aruncat cărbuni sau lemne, cind dincolo de ferestre, viscolul și a aruncat semințele de gheaţă in geamuri... Nu, el e dincolo. Acum se odihneşte pufin. Auzi-i glasul puternic de actor scandind cu forţă, lată afişele care anunţă o seara Maiakovski, iată-i flanela cu romburi, bastonul şi paltonul tmblănit Le,a agăţat în cui şi dacă nu-i dincolo, a cobortt pufin în curte să respire iuțeala lui septembrie care roade frunzele pe margini cu dinfi galbeni. Stiloul cu un stilet, un carnet cu pătratele și versuri decolorate pufin — numele straniu al unui oraș văzut demult : Sahtandtr, lingă , masa de lucru - fotografii numeroase... Maiakovski e prin apropiere. Placa şi-a încetat turaţiile Farmecul e risipit. Pe un zid întreg, un mortar, a încremenit un vers zghriat cu mistria — un omagiu vechi al prietenilor. Jos, lungă ieşire, în bibliotecă, o parte din numeroasele volume, scrise despre el ptnă acum, sunt răsfoite de mtini tinere. La revedere, Maiakovski ! Ce pot să spună fotografiile ? La Iasnaia Poliana, lingă picioarele de cerb ale mestecenilor — pe iarbă — sub ploaia de frunze — doarme Titanul. Un mormlnt simplu de soldat îngropat tn grabă — o movilă scundă de pămint și dincolo, coardele albe ale copacului — leopard — pictat cu atîta dragoste de Levitan. Chipurile uimite ale însoţitorilor mei exprimă 0 durere adincă — fără cuvinte. În poiana aceasta, strdiatăde umbre albastre, copilul de demult, aşa cum ne spune însoţitorul, s-a dus să caute nuiaua fermecată care aduce fericirea oamenilor. Copilul a căutat-o ptnă s-a făcut mare şi ptnă a imbătrinit. Dacă nu l-am şti sub maldărul de flori de toamnă, am crede că a rătăcit cărarea şi nu s-a mai tntors. Sp de ani , sub siluetele negre ale copacilor parcului, o siluetă omenească şi-a topit fiinţa de ae-tn ţesătura lor de lumină şi Întuneric. O oglindă coclită, o pendulă englezească, un fotoliu pe rotile, un pian şi câteva picturi au fost martorii vieţii cehi mai mare romancier ai lumii Sub bolţile vechi au răsunat cuvintele sate şi fila calendarului care arată nemilos data de 28 octombrie 1910 (dată cînd baanul scriitor a părăsit locuinţa) nu poate alunga prezenţa Titanului. Trebuie să închei. Peste două ceasuri, un tren de noapte ne va duce spre Leningrad şi apoi un avion la Stalingrad. Am ţinut să trimit mai devreme rindurile acestea un semn de omagiu pentru cei care ne-au primit cu obişnuita şi cunoscuta ospitalitate sovietică. Delegaţia de scriitori români, formată din Demostene Botez, Aurel Mihale, A. O. Vaida şi subsemnatul, a găsit la Moscova multe inimi fierbinţi şi îmbrăţişări calde. Interesul pentru ţara noastră, pentru realizările din ultimul timp ale României socialiste este atât de mare incît cu greu putem face faţă întrebărilor. La Casa scriitorilor (inaugurată la 1 octombrie), la Innostranaia Literatura sau la Uniunea scriitorilor sovietici discuţiile avute ne-au dovedit că suntem bine cunoscuţi şi apreciaţi (e vorba de literatura noastră in special), lucru care ne obligă foarte mult. Ptnă la alt răstimp de răgaz, vei miteţi-mi să las fila goală pe jumătate şi să alerg ptnă in stradă. E ora ctnd metroul aruncă, ■pe scările sale rulante, milioane de oameni care invadează teatrele și sălile de spectacol. Firmele de neon s-au aprins demult — se aude cunoscutul refren : N-aveţi un bilet în plus ? şi aud prima chemare a soneriei. Eugen Barbu Moscova, octombrie 1960 S ★ ★ Realismul rus (Urmate din pag. 1-a) Dacă durerea l-ar sili, un bou ar cînta ca o privighetoare“. De unde se deduce că izvoarele frumosului sînt în marea încordare a sufletului spre o formă nouă de viaţă, că arta e un coeficient al luptei. ★ VL. MAIAKOVSKI a fost în 1925 în Cuba şi a scris versuri de o surprinzătoare actualitate, nefăcînd altceva decit să traducă o contradicţie socială în aparenţa ei cea mai acută. Frumosul nu e aci, cum zicea Gorki, decit, forma cea mai adincă a adevărului Negrul îşi ia îndrăzneala să pună regelui american al zahărului aceastăembrandtiană, pictural vorbind. întrebare : „De ce zahărul alb ca voi, trebuie să-l facă negrul ?“ * CEEA CE caracterizează pe omul sovietic aşa cum rezultă din literatura lui este dorinţa de a săvîrsi fapte memorabile. Legenda valahă a lui M. Gorki vorbeste despre pescarul care s-a înecat in Dunăre aruncîndu-se după pînă. Celor care ar reproba acest sacrificiu pentru ideal, poetul le spune : Veţi trăi ca viermii fără ochi, nici un cîntec n-are să vorbească despre voi.