Contemporanul, iulie-decembrie 1960 (Anul 14, nr. 27-53)

1960-07-22 / nr. 30

Nr. 30 (719) Proletari din toate ţările, uniţi-vă! SAPTAMINAJ POLITIC-SOCIAL-CULTURAL • vineri 22 iulie 1960 • 8 pagini 50 bani Belşug. La G.A.S.-Moşneni, regiunea Constanţa, s-a obţinut, în medie, 3.300 kg griu la ha- (Continuare în pag. 2 a) LUTEAU deunăzi pe apa lalomiţei, în jos, cununi din spice noi de grip. Şi văzîndu le, am simţit plutind peste toată ţara izul plinii calde, din primul griu al anului, cules in aceste zile pe ogoarele patriei. Am urcat firul rnului cu ape scăzute, spre satele unde, în primăverile anilor 1945-1947 — întîile primăveri ale acestor veri îmbelşugate — urcam cu maşinile rafinorilor de la Ploeşti in ale căror serviete, îmbibate pînă şi ele de mirosul sudoarei şi al benzinei, alături de bucata săracă de pline erau puse uneltele pentru reparaţia plugurilor şi semănătorilor şi broşurile de propagandă, acele mici volumaşe tipărite pe hîrtie ieftină în tiraje uriaşe ale căror roade se văd pretutindeni astăzi. Pe drumul pe care mergeam spre satele acelor primăveri, coborau în prezent, cu larmă şi chiot, convoaie de ,,Steaguri roşii“ — autocamioane romineşti, încărcate cu saci de griu, cite 3.000 kg. de fiecare maşină. Alergau maşinile in viitori de praf şi de soare văratic, înşirate una după alta, fiecare ducind griul unui hectar... Şi mi-am amintit atunci că pămînturile din jurul acelor sate ialomiţene se întindeau pe multe sute şi multe mii de hectare■ Şi am simţit şi mai pregnant mirosul de pîine caldă şi m-am oprit să culeg o coroniţă de spice din apa lalomiţei. Găseam în ea mărturia păstrării unui obicei străvechi, acela al cîntării şi închinăciunii in faţa primei pîini a anului. Ea îmi aduce în minte, în acelaşi timp, confirmarea vitalităţii poeziei noastre populare, dar şi tabloul unui trecut cu puhoaie de paparude, ude leoarcă, săltînd ţonţuroiul întrun pas sălbatic şi implorînd zeul ploilor cu acel miorlăit nazal, gîtuit, gutural“: ,,Bahmrudă rudă. / Vino dă ne udă, / Cu găleada blidă, / Bloilii ză vidă, / Cu găleada rază, / Bloilii ză varză...“ Mi-l amintea, acea coroniţă de pîine nouă, pe prietenul meu din Ialomiţa, Costandin Soare, in primăverile anilor cu scule de reparat şi broşuri despre viitor, avea aceeaşi vînăă cu mine, adică vreo 15—16 ani. L-am văzut prima dată prin aprilie 1945. Stătea cu fundul gol puşcă pe pămîntul abia dezgheţat, învineţit de frig, dirdîindu i pînă şi nădragii lăsaţi dinjos de genunchi. Dîrdi şi număra. ,,Ce numeri domne acolo ?“ — l-am întrebat- Nu mi-a răspuns. S-a sculat într-un tirziu supărat foc. „Iacă, încă nu-i vremea de însămînţat“ — mi a răspuns el. ..După ce cunoşti ?“ — l-am mai întrebat. „Păi, ştiu de la fetea că numai atunci cînd poţi sta cu fundul gol pe pămînt pînă nimeri la o sută, fără să simţi că te taie rărunchii, poţi da bobul pămîntului". Am râs- „Şi unde-i fetea al matale ?“ —• l-am mai întrebat „D-apoi un’ să fie ? La război, cu nemţii". — Şi a plecat. L-am mai întîlnit pe Costandin Soare de multe ori de atunci şi am mai avut prilejul să scriu despre el loan Grigorescu P Rezervele din adineuri Dezvoltarea continuă şi în ritm din ce în ce mai rapid a industriei noastre metalurgice trebuie să se bazeze cit se poate mai mult pe resursele miniere proprii ale ţării. In anii regimului democrat-popular, geologii şi toţi specialiştii şi muncitorii din sectorul de activitate geologică au depus o muncă susţinută pentru evidenţierea bogăţiilor miniere ale subsolului, punind la dispoziţia industriei importante zăcăminte de minereuri. Spre exemplu, zăcămintele de minereu de fier care înainte de Eliberare, din lipsă de cercetări geologice sistematice, erau puţin cunoscute şi considerate deci de importanţă nu prea mare, de ordinul a puţine milioane de tone, sunt astăzi mult mai bine cercetate. Rezervele de minereu din, zăcămintele aflate azi în exploatare sunt considerabil lărgite prin lucrări de prospecţiune geologică şi geofizică şi prin lucrări de foraj şi miniere. Putem aprecia că volumul rezervelor de minereu de fier cunoscute astăzi este de aproape opt ori mai mare decit cel cunoscut sub regimul burghezo-moşieresc. In ceea ce priveşte zăcămintele de cupru şi celelalte metale neferoase, în afara minelor de la Bălan şi celor din regiunea Baia Mare, ale căror rezerve nu erau nici ele prea bine cunoscute, nu se putea vorbi de existenţa unui minerit înfloritor in alte părţi ale ţării. Deşi bogate şi cu perspectivă de dezvoltare, minele noastre metalifere nu erau în mod raţional gospodărite şi nu puteau asigura o producţie capabilă să contribuie la dezvoltarea industrială a ţârii. Sub regimul nostru democrat-popular munca geologilor şi a minerilor a cunoscut un puternic avînt. Rezultatele s-au concretizat, pe de o parte, în mărirea rezervelor minerale existente, iar pe de alta, în descoperirea de noi şiimportante zăcăminte. Cercetările geologice perseverente, efectuate cu cele mai noi metode şi mijloace de investigaţie, in condiţiile cele mai favorabile de dotare cu utilaje moderne de geofizică şi de foraj, au condus la descoperirea de noi zone de perspectivă pentru concentraţii şi zăcăminte de minereuri metalifere variate in ţara noastră. In masivul Poiana Ruscă, prin lucrări geologice complexe, s-au descoperit noi zăcăminte de fier şi se întrevăd perspective frumoase pentru creşterea rezervelor de sideroză şi de magnetită. In această importantă zonă metaliferă, care cu numai două decenii în urmă era foarte puţin cunoscută din punct de vedere al structurii geologice şi al importanţei sale economice (nu se cunoştea bine nici măcar geneza minereului de fier), răsună astăzi freamătul muncii intensive a unui tineret entuziast de geologi, geofizicieni, geochimişti, ingineri de mine şi sondori hotărîţi să smulgă subsolului secretele sale şi să ofere industriei siderurgice preţiosul minereu de fier în cantitate din ce în ce mai mare. Mine noi se vor deschide la Teliuc, la Ghelar, la Ruschiţa şi în alte părţi ale acestui masiv. Bătălia pentru fier a cuprins şi alte zone de perspectivă. In Dobrogea de mijloc, lingă Constanţa, unde lucrări combinate magnetometrice, gravimetrice şi de sondaj au evidenţiat, în fundamentul adine de şisturi cristaline, existenţa celui mai mare zăcămînt de fier din ţară, se intensifică lucrările de prospecţiune geofizică şi lucrările de sondaj pentru a preciza condiţiile de zăcămînt şi hidrogeologice în vederea studierii posibilităţilor optime de exploatare. Şi în alte părţi ale ţării — în Banat în Carpaţii Olteniei, în Munţii Bistriţei, precum şi în regiunea vulcanică a Harghitei — sînt in curs lucrări pentru cîştigarea bătăliei fierului, pentru asigurarea pe cit posibil în măsură tot mai mare a nevoilor mereu în creştere ale industriei noastre siderurgice. S-au descoperit importante zăcăminte de minereu cuprifer in Munţii Bistriţei şi Maramureşului, în regiunite Suceava şi Baia Mare, în munţii Devei şi in Banatul de Sud, la Moldova Nouă, pentru a nu semnala decit succesele mai importante. Perspective noi şi interesante se deschid şi pentru descoperirea de minereuri de plumb şi zinc în masivele vulcanice ale regiunii Baia Mare, în Banat şi în Dobrogea de Nord, această din urmă regiune dovedindu-se a fi promiţătoare în ce priveşte şi alte resurse miniere, ca, de exemplu, baritina. Nu este lipsit de interes a semnala aici munca migăloasă şi perseverentă depusă în partea de nordvest a masivului Munţilor Apuseni (masivul Pădurea Craiului) pentru descoperirea şi conturarea de zăcăminte de bauxită. Deşi în trecut s-a semnalat existenţa a bogate zăcăminte de bauxită, acestea erau practic prea puţin cunoscute, nefiind cercetate şi conturate prin nici un fel de lucrări geologice. Astăzi, mulţumită unei vaste munci de cercetare geologică, sîntem în măsură să oferim o bază de materie primă bine precizată, pentru asigurarea dezvoltării unei industrii a aluminiului în ţara noastră. Eforturile geologilor şi specialiştilor se îndreaptă şi spre căutarea şi descoperirea de zăcăminte de metale rare, atît de căutate, fie pentru aliajele cu fierul cum sînt molibdenul, vanadiul, titanul, fie pentru alte industrii, în special industria destinată folosirii energiei atomice în scopuri paşnice. Posedăm materii prime pentru extragerea titanului şi vanadiului, precum şi alte minereuri de metale rare şi disperse. Prin cercetările complexe geologice-geochimice și geofizice, completate Acad. Al. Codarcea (Continuare in pag. 2-a) Seară, lar Varşovia Era seară, la Varşovia, ningea liniştit, cu fulgi mari, se aprindeau luminile , peste tot străluceau lumini proaspete, vesele ca şi cum în fiecare casă se pregătea o logodnă. Astfel ardeau luminile, parcă in fiecare casă era o logodnă. Femei tinere, femei frumoase, cum multe Varşovia are, se arătau — un umăr, un--obraz, printre perdele subţiri, colorate, printre ghivece cu plante înalte. Era seară, la Varşovia, de jur-imprejur străluceau lumini şi cînd m-am uitat mai bine, imensele faţade ale clădirilor radiau ca un obraz uşor aburit de fericire — şi piatra se-mbujora de cită dragoste ocrotea. Pe acest loc transfigurat de dragoste a fost ghetoul. Şi-o linie ferată, la Auschwitz. Cum să nu crezi în viaţă !... Traian Coşovei In celelalte pagini: 0 N o i i profesori ^ „Prima zi de libertate", — o capodoperă a noii dramaturgii poloneze 0 A doua săptămînă la Karlovy Vary 0 John D. Rockefeller IV despre tineretul japonez TRATATUL DE ISTORIA LITERATURII ROMÂNE 2. DOCUMENTARE 3. PERIODIZARE O PROBLEMA în legătură cu istoria literaturii romine e aceea a documentării. Unii propun să începem prin a publica documente, corespondenta, bunăoară, a unui scriitor, alţii să întocmim bibliografii. Toate astea, dacă le-am aştepta să se facă, este evident că n-am trece la redactarea istoriei niciodată. După mine, principalele documente ale literaturii române sînt operele scriitorilor şi acestea se găsesc, majoritatea, în ediţii mulţumitoare sau de-a dreptul excelente. Rar se întîmpla într-o literatură ca unele opere, cum a fost cazul cu o scriere a lui Diderot, să se rătăcească şi să fie regăsită mai tîrziu. Bineînţeles, în împrejurarea noastră, operele trebuiesc analizate din nou şi puse în raport mai sirios cu ideologia progresistă de la momentele respective, pentru care faptă e nevoie de o reconsultare a istoriei politice şi a publicaţiilor vremii. Documentele la care se face aluzie în general privesc în deosebi biografiile scriitorilor. Putem afirma că în privinţa scriitorilor însemnaţi, ştim aproape tot ce, trebuie ştiut. Nu este nici o speranţă că în privinţa lui Eminescu şi a lui Greangă, de pildă, se vor da la iveală documente care să răstoarne imaginea pe carene-am făcut-o despre aceşti clasici. Unele mici ştiri — bunăoară în legătură cu Eminescu — sunt simple repetări de lucruri cunoscute, ca să nu zicem, brutal, mofturi. La Secţia de manuscrise a Academiei R.P.R. există corespondenţă de a lui V. Alecsandri, a lui I. Ghica, a lui Al. Odobescu etc. etc. Se poate crede, oare, că aceia care s-au ocupat cu aceşti autori n-au cunoscut-o, şi că au aşteptat să apară indice bibliografice sau culegeri de inedite? Un simplu examen şi se va vedea că acele documente au fost consultate. Personal, cunosc multe scrisori ale lui Al. Odobescu, şi mare parte din cele intrate în fondul bibliotecii Academiei. Vor mai intra cu vremea şi alte documente. Nici unul din ele nu va altera imaginea pe care ne-am făcut-o despre el. De altfel nu există literatură care să fi făcut uz şi abuz mai mare de documente în istoria literaturii ca literatura romînă. Nu cred, de pildă, că în legătură cu C. Negruzzi, cu Gr. Alecandrescu, cu N. Filimon şi atîţia alţii, pînă la umilul Garol Scrob, vom fi împiedicaţi să dăm solide judecăţi ideologice şi estetice, pentru că nu ştim ce mobile aveau în casă aceşti scriitori. Trebuie să vă mărturisesc că în privinţa unora ştim, după inventar, şi asta. Spaima pe care şi-o fac unii sub raportul documentelor este gratuită şi dezamăgirea va fi mare pentru acela care îşi face iluzii în această privinţă. Cînd e vorba despre scriitori în viaţă, scrupulul documentaţiei apare şi mai neîntemeiat. Aci avem intuiţia nemijlocită a raporturilor dintre autori şi viaţa contemporană, nu avem nevoie de secile informaţii scrise. Operele scriitorilor de azi oglindesc viaţa de azi mai clar ori mai confuz, lucru de care ne putem da seamă numaidecît. Prezenţa scriitorului e mai bogată decît orteo biografie. E uşor de ghicit din opera lui M. Sadoveanu că omul vînează şi pescuieşte şi stă Îndelung în mijlocul naturii, în vreme ce scrisorile sale, cite ne pică în mînă, sînt laconice. Odobescu, care e aşa de volubil, ascunde esenţialul în corespondenţa sa amăgitoare şi strict convenţională. Din ea afli tot ce este superficial şi nimic din drama lui intimă. Dacă pentru înţelegerea lui Voltaire trebuie să mai aşteptăm pînă ce ies la lumină alte scrisori, ceea ce se întîmplă încă în literaturile străine unde particularii ascund multe fonduri, atunci înseamnă că nu putem pricepe nici pe Homer, pînă nu se lămureşte prin documente precise dacă a existat sau nu. Pornirea aceasta factologică ar fi foarte primejdioasă pentru noi şi ne-ar pune în situaţia de a nu face clar şi just analiza şi sinteza scriitorilor. De aceea trebuie, cred eu, ca pentru fiecare autor să apelăm la istoriografii care cunosc bine materia respectivă şi sunt în stare de sinteze biografice şi critice, evitînd pe acei amatori care n-au nici o cunoştinţă asupra temei pe care şi-o aleg şi-şi închipuie că ară pentru întîia oară în teren virgin. Afară de asta să nu uităm că noi nu facem o culegere de monografii, ci o istorie a literaturii române, adică o operă în care interpretarea dialectică este totul. O problemă încă de pe acum foarte şi cu aprindere discutată e aceea a periodizării. De altfel era şi înainte tot aşa de dezbătută şi lucrul este firesc, deoarece o istorie presupune o desfăşurare şi inclusiv ■ etape. Nattral, bunul simţ spune că scriitorii fiind aşezaţi cronologiceşte, analiza unuia implică o desfăşurare fn perspectivă, arătîndu-se modul cum s-a desprins din orizontul istoric anterior şi chipul cum se proiecteazăpe orizontul istoric al viitdruhiî. Insă periodizatorii profesionişti de altădată care nu trebuie lăsaţi să intre nicî'ca umbre în incinta noastră ,se gîndeau în general la nişte compartimente precise prin care istoria e tăiată in «. felii şî care cuprind exact un număr de fenomene, lăsînd afară cu aceeaşi exactitate altele. O astfel de periodizare abstractă ameninţă să ucidă viaţa istoriei şi să ignoreze fluenţa infinită a fenomenelor. Totuşi admit că o periodizare trebuie să facem, şi bineînţeles una care, ţinînd seama de perindarea dialectică a relaţiilor de producţie, caută puncte de polarizare în jurul momentelor capitale ale luptei de clasă. Noi avem să ne conducem fără îndoială după istoria social-politică, avînd să nu vedee însă o particularitate a literaturii care este o manifestare culturală. Punctele cruciale ale luptei de clasă se exprimă politic, prin ideologiile respective (ideologia clasei burgheze, de pildă, ideologia clasei proletare), însă în zona înalt culturală şi mai ales artistică, precum în literatură, această ideologie la rindul ei îşi găseşte expres a mai mult ori mai puţin conştientă prin ideologiile culturale şi artistice, prin, de pildă, curentele literare. Poezia pură este o reacţiune burgheză la tendinţa creării unei literaturi de masă, încercarea de evaziune a unor poeţi într-un empireu cu puţin aleşi. Paul Valéry se păstra în limitele urnii raţionalism impopular. Mallarmé cultivase înainte un enigmism aristocratic, printr-o gramatică eliptică, obiect de admiraţie a câtorva oameni de gust straniu. Simbolismul, la noi, acoperă stări de spirit social diverse. Astfel, la D. Anghel dăm de o poezie de moşier, care visează grădini şi paradisuri terestre, fără vreo preocupare de probleme sociale, cultivîndu-şi delicateţea în chip cu totul solitar. Nu de aceeaşi nuanţă este simbolismul unui Bacovia, ci retrăind în meschina provincie a Romîniei burgheze, şi nevăzînd înaintea ochilor silueta viitoarei cetăn lumii pro’etare. a cîntat d*' dv* « ploii, umidităţii şi a monok '(Und astfel condiţia socială ' »iC soţi şi denunţlnd mizeria retariatului intelectual. •‘d’Vncera aici mai multe analize "d fel. Mi-e teamă de orice tei,. -r-Jt, tncît istoria literaturii române trebuia să înceapă a fi redactată pe simplul sens judicios al liniei istorice. Îmi închipui, de pildă, ca s-o iau mai de aproape, că anul 1848 este o dată importantă în exprimarea ideologiei politice în formele literare și în răsunetul ei sub chipul ideologiilor strict literare. N. Bălcescu, M. Kogălniceanu (In felul lui), V. Alecsandri, Cezar Bolliac, D. Bolintineanu şi alţii, sunt paşoptişti, măcar pe o anume G. Călinescu (Continuari In pag. 2-a) Campania electorală din S.U.A.- în fază decisivă O DATA cu desemnarea candidaţilor la preşedinţie ai celor două partide — democrat şi republican — campania electorală americană intră într-o fază nouă, decisivă. Este faza în care cei doi candidaţi acţionează sub impulsul necesităţii de a cuceri voturi. Faza anterioară a fost dominată şi de astă dată de discuţia organizată cu multă iscusinţă în stil Madison Avenue (simbolul reclamei comerciale, n.tr.) în jurul personalităţii pretendenţilor. ,,Imaginea paternă“, trăsăturile fizice şi morale, viaţa de familie, puterea de atracţie, succesul in afaceri, şi, mai ales, ,,capacitatea de a conduce“ erau temele favorite ale managerilor care trag sforile campaniei şi organizează publicitatea. Este tipică reacţia unui american de rind, eternizată într-o reuşită caricatură, care, văzînd în repetate rînduri poza de familie a senatorului Symington în ziare, se hotărîse să voteze pentru acest respectabil cap de familie; dar cînd a văzut poza de familie a senatorului Kennedy, compusă din mai mulţi membri prosperi, zimbitori şi cu copii în costum de marinar, s-a decis pentru Kennedy. Abuzul publicităţii în jurul personalităţii pretendenţilor devenise atît de supărător, lipsa de poziţii faţă de problemele interne şi externe care confruntă America atît de vădit expusă publicului, încît Walter Lippmarm s-a simţit nevoit să tragă alarma. Este în joc însuşi sistemul politic al celor două partide — avertiza el — dacă lucrurile continuă, înseamnă că „sistemul nu funcţionează — ceea ce gîtuie dezbaterea şi înăbuşe ideile. Aceasta, deoarece partidul de opoziţie, adică Democraţii, nu funcţionează ca opoziţie. Ei se plîng de Eisenhower, dar nu-l trag la răspundere. Ei îl critică pe Eisenhower, dar îl acceptă şi-l urmează. Şi totuşi, fără o opoziţie efectivă nu poate avea loc o serioasă dezbatere electorală care să lumineze şi să educe ţara". Ideologul lucid al sistemului politic american nu-şi ascundea îngrijorarea că o asemenea situaţie care generează „apatie şi indiferenţă“ prevalează într-un moment cînd America intră într-o nouă perioadă. „Acasă, intrăm in ea datorită necesităţii de a face faţă nevoilor crescînde şi nesatisfăcute ale unei populaţii care se in- SCRISOARE DIN NEW YORK de la James S. Barton mugeşte şi se urbanizează. In exterior, intrăm într-o nouă perioadă, datorită faptului că anii supremaţiei noastre materiale, economice, tehnice şi militare s-au dus“. Cu stilul său concis, Lippmann a prins într-o pilulă problemele imediate care confruntă America. Laconismul excesiv îl face însă să-i scape chestiunea fundamentală a campaniei şi anume dacă faţă de asemenea probleme candidaţii mai sunt dispuşi la „o serioasă dezbatere care să lumineze şi să educe ţara“. Doar Încercatul Lippmann trebuie să ştie că a pune aceste probleme înseamnă, implicit, a formula concluziile de rigoare atît în politica internă cit şi în politica externă. Iar treaba aceasta nu este uşoară dacă ţinem seama de „personalitatea“ candidaţilor. In dosul timidei formule „nevoile crescînde şi nesatisfacute ale populaţiei“, se află problema economico-socială majoră a Americii, şi anume, că de mulţi ani indicele producţiei industriale a rămas in urma nevoilor create de creşterea populaţiei şi de progresul tehnic, în special de automatizare. După calculele economice ea ar trebui să crească continuu cu 4,5—5 la sută, anual. Or, în perioada postbelică, ritmul a fost de numai 2 la sută în medie, cu trei întreruperi — crizele din 1949—50, 1953—54 și 1957—58 care s-au soldat cu o creștere progresivă a armatei permanente de șomeri : două milioane, trei milioane, iar în prezent patru milioane. Repetiţia periodică implacabilă a acestor fenoomene de criză a silit chiar şi pe economiştii oficiali să adopte formula ,,business-cycle“ (ciclu de afaceri, n.tr.), care nu este altceva decît clasica formulă marxistă în ambalaj american. Cit priveşte pierderea supremaţiei în exterior în favoarea lagărului socialist, ea ar trebui în mod logic să ducă la o „tragică reevaluare“ (după expresia lui John Foster Dulles) a (Continuari In pag. 7 a)