Convorbiri Literare, 1868-69 (Anul 2, nr. 1-24)

1868-09-15 / nr. 14

218 Raimund. In tipmul mai din urmă De intălniam pe unul, cetiam din faţa sa, Că ear pare mai bine cu noi să se uniască. Și Stefan de Colona ades imi spune planuri De rănduele noue in statul bisericescu. Albornoz. Orsini cum se poartă? Raiman­d. Ca cel cădutu in cursă. Mijloace iscodesce prin care s’ar uni Cu vechiul inimicu. Albernoz. Această însoţire favoru la noi să afle. Raimund. Pe căt putui cunoasce ei nu-su de-ajuturatu. Albornoz. Eu nu sciu nici o causă. Raimund. Uniţi, ei pentru noi Devinu, ce-i stănca’n care pălesce ruşinatu înfuriatul valu. Albornoz. Unirea lor e arma prin care se ucide. Raimund. Eu n’o’nţelegu aceasta! Albornoz. Manevră părintele, Manevră mai distinsă şi noi vomu reuşi. Cu glasu de amicie noi trebue să-i smomimu La astă însoţire ş’ uniţi să-i amuţămu Asupra lui Bienzi. Pre slabi sunt ei să-lu bată Şi biruiţi de sigur din naltul lor căde-voru Mai mult să nu se scoale. — La pragul nostru milă Voru cere ei ca înăne, şi falnicul Calonna Cu­ alu seu rivalu Orsini vor dobăndi-o numai La groapă cănd i-omu duce. Voru înţelege denşii Că a bisericei vargă pre cine ilu lovesce Pe veacuri duce rană. Ra­imund, îmi pare, Cardinale, Că vremu unu facu să stingemu prin altul mai in flăcări. Ca la o deflate poporul se închină La numele Bienzi. Zadarnic asceptămu Din partea sa trădarea tribunului seu bravu. Albornoz. Nu umblă la biserică religioasa plebe? A incetatu s’aducă și jertfe pentru noi? Altfeliu cănd i-a fi gândul, ţi-aşu înţelege teama. Dar ea-i in stare ăncă să ne jertfească noue Prin muncă ce câştigă.— Pe cale însemnată Păşimu noi înainte, scornesce intre denşii Unu gustu de resbunare, şi fa-i să flămăndiască, Să li săaprindă sete, pe care să o stingă Cu-al fraţilor lor sânge. Astfeliu de resultatu Putemu noi siguri fi. (ese) Scena a doua. D­edae. Colona, Stefanello. Colonna. Şi ai vorbitu tu singuru cu densul despre-aceasta? Stefanello. M’a căutatu cum cată vi­­Iile călduroase Celu obositu o umbră, şi-adeverate-su toate Pe care le vestise cea faimă respăndită. —Unu braţu de-amicu întinde rivalului Colonna, Şi mândru e să afle a voastră simpatie. Colonna. Aşa fi crei.lutu că noaptea se poate mai curându A se preface’n clipă, dar duşmănia sa Nici cănd in amicie. Şi dacă nu ne’nşală, Ca mijlocu ne serviască in contra lui Bienzi. Mai sacră legătură nu poate să uniască Alu nostru peptu de­ Orsini, de-acestu rivalu sumetu Ce cată amicie atunci, cănd ilu aruncă împrejurări din naltul,, ce și l’a dobănditu Prin ur’asupra noastră. (Frăngipani, Savelli, Malatesta, Baroncelli intră.) Frangipani. Teribil de-aucjitu Tribunul cum lovesce in casele mai demne De laudă in Roma. Colonna. Sosit’au sciri din nou? Frangipani. Nu sciri, săgeţi de moarte! — Martino este prinsu Şi condemnatu să peară. Averea mai multora RI E N­Z I.

Next